Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
DECIZIE nr. 984 din 12 iulie 2011 referitoare la exceptia de neconstitutionalitate a prevederilor Ordonantei de urgenta a Guvernului nr. 9/2008 pentru stabilirea tarifului lunar al chiriei pe mý care se aplica pentru inchirierea locuintelor si terenului aferent acestora, aflate in domeniul public si privat al statului, administrate de Regia Autonoma "Administratia Patrimoniului Protocolului de Stat"
EMITENT: CURTEA CONSTITUTIONALA PUBLICAT: MONITORUL OFICIAL nr. 706 din 6 octombrie 2011
Augustin Zegrean - preşedinte
Aspazia Cojocaru - judecãtor
Acsinte Gaspar - judecãtor
Petre Lãzãroiu - judecãtor
Mircea Ştefan Minea - judecãtor
Ion Predescu - judecãtor
Puskas Valentin Zoltan - judecãtor
Tudorel Toader - judecãtor
Maria Bratu - magistrat-asistent
Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Simona Ricu.
Pe rol se aflã soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a prevederilor Ordonanţei de urgenţã a Guvernului nr. 9/2008 pentru stabilirea tarifului lunar al chiriei pe mý care se aplicã pentru închirierea locuinţelor şi terenului aferent acestora, aflate în domeniul public şi privat al statului, administrate de Regia Autonomã "Administraţia Patrimoniului Protocolului de Stat", excepţie ridicatã de Daniela Milea în Dosarul nr. 18.219/299/2010 al Judecãtoriei Sectorului 1 Bucureşti şi care formeazã obiectul Dosarului nr. 4.681D/2010.
La apelul nominal lipsesc pãrţile, faţã de care procedura de citare este legal îndeplinitã.
Cauza se aflã în stare de judecatã.
Preşedintele acordã cuvântul reprezentantul Ministerului Public care pune concluzii de respingere ca neîntemeiatã a excepţiei de neconstituţionalitate, arãtând cã stabilirea chiriei la nivelul pieţei pentru bunurile aflate în proprietatea statului este opţiunea legiuitorului.
CURTEA,
având în vedere actele şi lucrãrile dosarului, constatã urmãtoarele:
Prin Sentinţa civilã nr. 20.989 din 26 octombrie 2010, pronunţatã în Dosarul nr. 18.219/197/2010, Judecãtoria Sectorului 1 Bucureşti a sesizat Curtea Constituţionalã cu excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor Ordonanţei de urgenţã a Guvernului nr. 9/2008 pentru stabilirea tarifului lunar al chiriei pe mý care se aplicã pentru închirierea locuinţelor şi terenului aferent acestora, aflate în domeniul public şi privat al statului, administrate de Regia Autonomã "Administraţia Patrimoniului Protocolului de Stat".
Excepţia a fost ridicatã de Daniela Milea într-o cauzã civilã având ca obiect pretenţii.
În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate autorul acesteia susţine, în esenţã, cã prevederile ordonanţei sunt neconstituţionale, deoarece creeazã un regim discriminatoriu pentru chiriaşii imobilelor administrate de Regia Autonomã "Administraţia Patrimoniului Protocolului de Stat" - RAAPPS, chiria fiind stabilitã în mod diferit faţã de alte categorii de chiriaşi care sunt exceptaţi de la majorarea chiriilor. De asemenea, susţine cã "majorarea chiriilor la nivelurile mai sus prezentate ne pune în situaţia imposibilitãţii achitãrii acestora, care duce, inevitabil, la evacuarea silitã a familiilor noastre din locuinţele menţionate, lipsirea de locuinţã şi deteriorarea evidentã a nivelului de trai sub limita existenţei". Considerã cã se încalcã, astfel, dispoziţiile art. 47 alin. (1) din Constituţie privind obligaţia statului de a asigura cetãţenilor un nivel de trai decent.
Judecãtoria Sectorului 1 Bucureşti apreciazã cã stabilirea unui cuantum al chiriei la nivelul pieţei nu poate constitui o încãlcare a principiului egalitãţii în faţa legii. Perceperea unei chirii cu mult sub nivelul pieţei a fost o favoare acordatã chiriaşilor, chiar dacã a adus o atingere dreptului de proprietate al statului. Acest lucru nu poate fi prelungit pe o perioadã foarte mare, astfel încât chiriaşii nu au un drept de a ocupa bunuri proprietatea statului în condiţiile plãţii unei chirii modice. În ceea ce priveşte încãlcarea art. 47 alin. (1) din Constituţie, aratã cã prin recunoaşterea dreptului la un nivel de trai decent şi a dreptului la o locuinţã, legiuitorul nu s-a obligat şi la menţinerea pe o perioadã foarte mare de timp a unui anumit nivel al chiriei.
Potrivit art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicatã preşedinţilor celor douã Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.
Preşedinţii celor douã Camere ale Parlamentului, Guvernul şi Avocatul Poporului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.
CURTEA,
examinând încheierea de sesizare, raportul întocmit de judecãtorul-raportor, concluziile procurorului, prevederile de lege criticate, raportate la dispoziţiile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine urmãtoarele:
Curtea Constituţionalã a fost legal sesizatã şi este competentã, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, sã soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate.
Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie prevederile Ordonanţei de urgenţã a Guvernului nr. 9/2008 pentru stabilirea tarifului lunar al chiriei pe mý care se aplicã pentru închirierea locuinţelor şi terenului aferent acestora, aflate în domeniul public şi privat al statului, administrate de Regia Autonomã "Administraţia Patrimoniului Protocolului de Stat", publicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 120 din 15 februarie 2008, aprobatã prin Legea nr. 183/2008, publicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 718 din 22 octombrie 2008.
În opinia autorului excepţiei de neconstituţionalitate, prevederile de lege criticate contravin dispoziţiilor constituţionale ale art. 16 alin. (1) privind egalitatea în drepturi şi art. 47 alin (1) privind obligaţia statului de a asigura cetãţenilor un nivel de trai decent.
Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea reţine urmãtoarele:
Ordonanţa de urgenţã a Guvernului nr. 9/2008 reglementeazã tariful lunar al chiriei pe mý care se aplicã pentru închirierea locuinţelor şi terenului aferent acestora, aflate în domeniul public şi privat al statului, administrate de Regia Autonomã "Administraţia Patrimoniului Protocolului de Stat", tarif ce se aplicã începând cu data de 1 martie 2008.
Scopul adoptãrii ordonanţei, aşa cum rezultã din motivaţia acesteia, vizeazã înlãturarea inechitãţii între nivelul chiriilor aplicabil pe piaţa imobiliarã, în special în municipiul Bucureşti, şi nivelul redus al tarifului chiriei pentru locuinţele sociale, care nu acoperã, în conformitate cu prevederile art. 31 din Legea locuinţei nr. 114/1996, cheltuielile efective cu întreţinerea acestor imobile.
Autorul excepţiei îşi motiveazã excepţia cu susţinerea cã, deşi sunt chiriaşi ai imobilelor în care locuiesc de peste 10 ani şi au achitat lunar chiria calculatã potrivit "prevederilor Legii locuinţei nr. 17/1994" şi a Ordonanţei de urgenţã a Guvernului nr. 40/1999 privind protecţia chiriaşilor şi stabilirea chiriei pentru spaţiile cu destinaţia de locuinţe, prin ordonanţa criticatã au fost stabilite tarife lunare ale chiriei cu mult mai mari faţã de nivelul veniturilor realizate de el. Se creeazã astfel o discriminare între diversele categorii de chiriaşi, în sensul cã unii, potrivit art. 6 din ordonanţa criticatã, sunt exceptaţi de la aplicarea noilor tarife ale chiriei, iar chiriaşilor din locuinţele administrate de Regia Autonomã "Administraţia Patrimoniului Protocolului de Stat" nu le sunt aplicabile aceste prevederi, ceea ce le afecteazã şi nivelul de trai, aşa cum este el definit atât în normele internaţionale, cât şi de jurisprudenţa Curţii Constituţionale.
Analizând aceste critici de neconstituţionalitate, Curtea constatã cã ele sunt neîntemeiate.
Stabilirea de cãtre legiuitor a douã categorii de chiriaşi, una care beneficiazã de o modalitate de calcul mai avantajoasã a chiriei şi cealaltã categorie care nu beneficiazã de aceastã dispoziţie, are la bazã considerente de protecţie a celor cu venituri mici, care ocupã locuinţe a cãror suprafaţã utilã nu depãşeşte suprafeţele minimale prevãzute de lege. Acest beneficiu de protecţie socialã este la latitudinea de reglementare a legiuitorului, care poate institui un tratament juridic diferenţiat, în considerarea unor situaţii obiectiv diferite. Nu se aduce astfel atingere principiului egalitãţii, deoarece acesta nu înseamnã uniformitate, astfel încât, dacã la situaţii egale trebuie sã corespundã un tratament egal, la situaţii diferite, tratamentul juridic nu poate fi decât diferit. Schimbarea situaţiei juridice a chiriaşilor, în cazul în care, din diverse motive, nu mai îndeplinesc condiţiile prevãzute de lege pentru încadrarea în categoria juridicã vizatã de mãsura de protecţie mai sus precizatã, determinã incidenţa unui alt tratament juridic, corespunzãtor situaţiei obiectiv diferite în care se aflã aceştia, ceea ce reprezintã o aplicare a principiului egalitãţii, şi nu o încãlcare a lui. În acest sens, s-a pronunţat Curtea prin Decizia nr. 1.160 din 17 septembrie 2009, publicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 727 din 27 octombrie 2009, prilej cu care a respins excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 6 alin. (3) din aceastã ordonanţã.
De altfel, problema îndeplinirii condiţiilor de încadrare în categoriile exceptate de la noile tarife ale chiriei nu constituie o problemã de constituţionalitate, fiind o problemã de aplicare a legii, care excedeazã competenţei Curţii Constituţionale.
Cu privire la conţinutul noţiunii "nivel de trai decent", Curtea, în jurisprudenţa sa, a reţinut cã acesta nu este definit de Constituţie, dar el trebuie examinat în raport cu situaţiile avute în vedere de legiuitor, precum şi în funcţie de reglementãrile internaţionale privind drepturile omului, obligatorii în temeiul art. 11 şi 20 din Constituţie. În acest sens, potrivit art. 25 din Declaraţia Universalã a Drepturilor Omului, dreptul la un nivel de trai decent cuprinde printre altele şi dreptul la locuinţã. În acelaşi sens, art. 11 din Pactul internaţional cu privire la drepturile economice, sociale şi culturale, prevãzând obligaţia statelor de a recunoaşte dreptul oricãrei persoane la un nivel de trai suficient pentru ea însãşi şi familia sa, se referã, în mod expres, numai la locuinţã decentã, şi nu la aceste privilegii. Astfel cã legiuitorul, dând curs acestor dispoziţii, este îndreptãţit sã ţinã seama atât de interesele chiriaşilor, cât şi de interesele proprietarilor, realizând astfel un echilibru între cele douã categorii sociale.
Pentru motivele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992,
CURTEA CONSTITUŢIONALĂ
În numele legii
DECIDE:
Respinge ca neîntemeiatã excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor Ordonanţei de urgenţã a Guvernului nr. 9/2008 pentru stabilirea tarifului lunar al chiriei pe mý care se aplicã pentru închirierea locuinţelor şi terenului aferent acestora, aflate în domeniul public şi privat al statului, administrate de Regia Autonomã "Administraţia Patrimoniului Protocolului de Stat", excepţie ridicatã de Daniela Milea în Dosarul nr. 18.219/299/2010 al Judecãtoriei Sectorului 1 Bucureşti.
Definitivã şi general obligatorie.
Pronunţatã în şedinţa publicã din data de 12 iulie 2011.
PREŞEDINTELE
CURŢII CONSTITUŢIONALE,
AUGUSTIN ZEGREAN
Magistrat-asistent,
Maria Bratu
--------
Newsletter GRATUIT
Aboneaza-te si primesti zilnic Monitorul Oficial pe email
Comentarii
Fii primul care comenteaza.
MonitorulJuridic.ro este un proiect: