Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
DECIZIE nr. 980 din 12 iulie 2011 referitoare la exceptia de neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 4 alin. (1) teza a doua din Legea nr. 221/2009 privind condamnarile cu caracter politic si masurile administrative asimilate acestora, pronuntate in perioada 6 martie 1945-22 decembrie 1989
EMITENT: CURTEA CONSTITUTIONALA PUBLICAT: MONITORUL OFICIAL nr. 649 din 12 septembrie 2011
Augustin Zegrean - preşedinte
Aspazia Cojocaru - judecãtor
Acsinte Gaspar - judecãtor
Petre Lãzãroiu - judecãtor
Mircea Ştefan Minea - judecãtor
Ion Predescu - judecãtor
Puskas Valentin Zoltan - judecãtor
Tudorel Toader - judecãtor
Cristina Teodora Pop - magistrat-asistent
Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Simona Ricu.
Pe rol se aflã soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 4 din Legea nr. 221/2009 privind condamnãrile cu caracter politic şi mãsurile administrative asimilate acestora, pronunţate în perioada 6 martie 1945-22 decembrie 1989, excepţie ridicatã de Direcţia Generalã a Finanţelor Publice a Judeţului Vâlcea în Dosarul nr. 1.625/90/2010 al Tribunalului Vâlcea - Secţia civilã.
La apelul nominal se constatã lipsa pãrţilor, faţã de care procedura de citare a fost legal îndeplinitã.
Cauza fiind în stare de judecatã, preşedintele acordã cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care pune concluzii de respingere a excepţiei de neconstituţionalitate ca neîntemeiatã, arãtând, totodatã, cã autorul excepţiei confundã dreptul de petiţionare, prevãzut la art. 51 din Constituţie, cu liberul acces la justiţie, prevãzut de norma constituţionalã de la art. 21.
CURTEA,
având în vedere actele şi lucrãrile dosarului, constatã urmãtoarele:
Prin Încheierea din 5 noiembrie 2010, pronunţatã în Dosarul nr. 1.625/90/2010, Tribunalul Vâlcea - Secţia civilã a sesizat Curtea Constituţionalã cu excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 4 din Legea nr. 221/2009 privind condamnãrile cu caracter politic şi mãsurile administrative asimilate acestora, pronunţate în perioada 6 martie 1945-22 decembrie 1989, excepţie ridicatã de Direcţia Generalã a Finanţelor Publice a Judeţului Vâlcea într-o cauzã având ca obiect acordarea unor despãgubiri potrivit prevederilor Legii nr. 221/2009.
În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate se susţine cã textele criticate încalcã dispoziţiile constituţionale ale art. 51 alin. (1) privind dreptul de petiţionare şi ale art. 52 alin. (3) referitor la rãspunderea patrimonialã a statului pentru prejudiciile cauzate prin erori judiciare.
În acest sens, autorul excepţiei de neconstituţionalitate susţine, în esenţã, cã dispoziţiile art. 4 alin. (1) din Legea nr. 221/2009 contravin normelor constituţionale anterior enumerate, întrucât legiuitorul a extins în mod abuziv şi nelegal exercitarea dreptului de a solicita acordarea unor despãgubiri morale conform Legii nr. 221/2009, dând mandat în acest scop oricãrei persoane fizice sau juridice interesate şi, din oficiu, parchetului de pe lângã tribunalul în circumscripţia cãruia domiciliazã persoana interesatã.
Tribunalul Vâlcea - Secţia civilã opineazã cã excepţia de neconstituţionalitate invocatã este neîntemeiatã, arãtând cã textul de lege criticat nu contravine dispoziţiilor art. 51 alin. (1) şi ale art. 52 alin. (3) din Constituţie, întrucât stabilirea categoriilor de persoane care pot exercita dreptul de a introduce acţiuni având ca obiect acordarea unor despãgubiri morale conform Legii nr. 221/2009 este de competenţa exclusivã a legiuitorului.
Potrivit art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicatã preşedinţilor celor douã Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.
Preşedinţii celor douã Camere ale Parlamentului, Guvernul şi Avocatul Poporului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.
CURTEA,
examinând încheierea de sesizare, raportul întocmit de judecãtorul-raportor, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine urmãtoarele:
Curtea Constituţionalã a fost legal sesizatã şi este competentã, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, sã soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate.
Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie, potrivit încheierii de sesizare, dispoziţiile art. 4 din Legea nr. 221/2009 privind condamnãrile cu caracter politic şi mãsurile administrative asimilate acestora, pronunţate în perioada 6 martie 1945-22 decembrie 1989, publicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 396 din 11 iunie 2009.
Din analiza dosarului, Curtea observã cã, în realitate, autorul excepţiei criticã dispoziţiile art. 4 alin. (1) teza a doua din Legea nr. 221/2009, potrivit cãrora: "Cererea poate fi introdusã şi dupã decesul persoanei, de orice persoanã fizicã sau juridicã interesatã sau, din oficiu, de parchetul de pe lângã tribunalul în circumscripţia cãruia domiciliazã persoana interesatã."
În opinia autorului excepţiei de neconstituţionalitate se susţine cã textele criticate încalcã dispoziţiile constituţionale ale art. 51 alin. (1) privind dreptul de petiţionare şi ale art. 52 alin. (3) referitor la rãspunderea patrimonialã a statului pentru prejudiciile cauzate prin erori judiciare.
Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea constatã cã, prin Decizia nr. 389 din 24 martie 2011, publicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 471 din 5 iulie 2011, Curtea a reţinut cã, pe de o parte, dreptul de petiţionare este un drept cetãţenesc, de care beneficiazã cetãţenii în mod individual sau grupurile de cetãţeni, indiferent cã sunt constituite ad hoc sau organizate în forme prevãzute de lege, iar, pe de altã parte, accesul liber la justiţie, prevãzut de art. 21 din Constituţie, în sensul cã orice persoanã se poate adresa justiţiei pentru apãrarea drepturilor, a libertãţilor şi a intereselor sale legitime, nicio lege neputând îngrãdi exercitarea acestui drept.
Aşadar, Curtea a constatat cã dispoziţiile constituţionale ale art. 51 alin. (1) se referã la dreptul de petiţionare, care este diferit de dreptul de a introduce acţiuni la instanţele judecãtoreşti, iar sesizarea instanţelor judecãtoreşti pentru valorificarea unui drept sau pentru realizarea unui interes, care se poate obţine numai pe calea justiţiei, nu reprezintã un aspect al dreptului de petiţionare, sens în care, de altfel, Curtea s-a mai pronunţat, spre exemplu, prin deciziile nr. 175 din 15 aprilie 2004, publicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 440 din 17 mai 2004, şi nr. 453 din 20 septembrie 2005, publicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 943 din 21 octombrie 2005.
Dreptul de petiţionare se referã la cererile, reclamaţiile, sesizãrile şi propunerile în legãturã cu rezolvarea unor probleme personale sau de grup ce nu presupun calea justiţiei şi la care autoritãţile publice au obligaţia de a rãspunde în termenele şi în condiţiile stabilite potrivit legii, în timp ce cererile de chemare în judecatã se soluţioneazã dupã reguli specifice activitãţii de judecatã. În consecinţã, textul legal criticat nu este contrar reglementãrilor constituţionale cu privire la dreptul de petiţionare, din moment ce conţinutul sãu normativ nu are nicio relevanţã asupra acestora. Astfel cã, în ceea ce priveşte critica referitoare la pretinsa încãlcare a art. 51 alin. (3) din Constituţie, excepţia urmeazã a fi respinsã ca neîntemeiatã.
Neexistând elemente noi, de naturã sã determine schimbarea jurisprudenţei Curţii Constituţionale, atât soluţia, cât şi considerentele deciziei menţionate îşi pãstreazã valabilitatea în cauza de faţã.
În ceea ce priveşte critica privind încãlcarea dispoziţiilor constituţionale ale art. 52 alin. (3) referitor la rãspunderea patrimonialã a statului pentru prejudiciile cauzate prin erorile judiciare, autorul excepţiei nu motiveazã pretinsa încãlcare a acestora, iar simpla enumerare a textelor constituţionale nu satisface exigenţele art. 10 alin. (2) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, potrivit cãrora "Sesizãrile trebuie fãcute în formã scrisã şi motivate". În acest sens este şi jurisprudenţa constantã a Curţii, cu titlu exemplificativ reţinându-se Decizia nr. 147 din 8 februarie 2011, publicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 320 din 10 mai 2011, Decizia nr. 627 din 29 mai 2008, publicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 555 din 23 iulie 2008, şi Decizia nr. 465 din 17 mai 2007, publicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 367 din 30 mai 2007.
Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992,
CURTEA CONSTITUŢIONALĂ
În numele legii
DECIDE:
Respinge, ca neîntemeiatã, excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 4 alin. (1) teza a doua din Legea nr. 221/2009 privind condamnãrile cu caracter politic şi mãsurile administrative asimilate acestora, pronunţate în perioada 6 martie 1945-22 decembrie 1989, excepţie ridicatã de Direcţia Generalã a Finanţelor Publice a Judeţului Vâlcea în Dosarul nr. 1.625/90/2010 al Tribunalului Vâlcea - Secţia civilã.
Definitivã şi general obligatorie.
Pronunţatã în şedinţa publicã din data de 12 iulie 2011.
PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE,
AUGUSTIN ZEGREAN
Magistrat-asistent,
Cristina Teodora Pop
_________
Newsletter GRATUIT
Aboneaza-te si primesti zilnic Monitorul Oficial pe email
Comentarii
Fii primul care comenteaza.
MonitorulJuridic.ro este un proiect:
