Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
DECIZIE nr. 98 din 7 februarie 2008 asupra cererii de solutionare a conflictului juridic de natura constitutionala dintre Presedintele Romaniei si Guvernul Romaniei, formulata de primul-ministru Calin Popescu-Tariceanu
EMITENT: CURTEA CONSTITUTIONALA PUBLICAT: MONITORUL OFICIAL nr. 140 din 22 februarie 2008
Prin Cererea cu nr. 5/361 din 24 ianuarie 2008, primul-ministru, în temeiul art. 146 lit. e) din Constituţie şi al <>art. 34 din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, a solicitat sã se constate:
1. existenţa unui conflict juridic de naturã constituţionalã între Guvernul României şi Preşedintele României;
2. cã acest conflict este cauzat de refuzul Preşedintelui de a da curs propunerii înaintate de primul-ministru cu privire la numirea în funcţia de ministru al justiţiei a doamnei Norica Nicolai;
3. cã refuzul Preşedintelui României de a o numi pe Norica Nicolai în funcţia de ministru al justiţiei este neconstituţional.
Cererea a fost înregistratã la Curtea Constituţionalã sub nr. 702 din 24 ianuarie 2008 şi formeazã obiectul Dosarului nr. 102E/2008.
În motivarea cererii se susţin, în esenţã, urmãtoarele:
La data de 9 decembrie 2007, domnul Tudor-Alexandru Chiuariu şi-a prezentat demisia din funcţia de ministru al justiţiei, în temeiul art. 106 din Constituţie şi al <>art. 5 din Legea nr. 90/2001 privind organizarea şi funcţionarea Guvernului României şi a ministerelor.
Prin <>Decretul Preşedintelui României nr. 1.128/2007 , publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 861 din 17 decembrie 2007, s-a luat act de demisie şi funcţia a fost declaratã vacantã.
Prin Scrisoarea nr. 5/6.764 din 17 decembrie 2007, primul-ministru a propus Preşedintelui României numirea în funcţia de ministru al justiţiei a doamnei Norica Nicolai.
Prin Adresa nr. 144 din 8 ianuarie 2008, Preşedintele României a cerut primului-ministru sã renunţe la propunerea formulatã, motivând respingerea propunerii şi invocând <>Decizia Curţii Constituţionale nr. 356/2007 .
Prin Scrisoarea nr. 5/57 din 9 ianuarie 2008, primul-ministru a rãspuns Preşedintelui României cã îşi menţine propunerea anterioarã, întrucât refuzul de numire nu este motivat legal şi conţine doar aprecieri subiective.
Ca urmare a acestei corespondenţe, prin Adresa nr. 191 din 14 ianuarie 2008, Preşedintele României a precizat cã îşi menţine punctul de vedere privind respingerea propunerii de numire şi a cerut primului-ministru sã propunã o persoanã care sã fie numitã ministru interimar al justiţiei.
În cerere se menţioneazã cã Preşedintele României nu are drept de veto faţã de propunerea primului-ministru, potrivit celor statuate de Curtea Constituţionalã, şi face referire la ipotezele prevãzute de art. 85 din Constituţie. În ipoteza prevãzutã de art. 85 alin. (2), Preşedintele României are dreptul sã verifice corespunderea pe funcţie şi poate solicita primului-ministru sã renunţe la propunere, dacã nu sunt îndeplinite condiţiile legale prevãzute de <>art. 2 din Legea nr. 90/2001 privind organizarea şi funcţionarea Guvernului României şi a ministerelor.
Sunt invocate şi considerente deduse din reglementarea constituţionalã privind rãspunderea politicã a Guvernului în faţa Parlamentului, potrivit art. 109 alin. (1) din Constituţie, şi, în temeiul acestor considerente, se susţine cã rãspunderea politicã pentru desemnarea membrilor Guvernului aparţine exclusiv primului-ministru, atât în cazul învestirii Guvernului, cât şi în cazul remanierii guvernamentale. Preşedintele României poate interveni numai în temeiul art. 107 alin. (3) din Constituţie.
Temeiurile de drept sunt completate cu referire la atribuţiile Preşedintelui României şi se susţine cã atribuţia Preşedintelui de a numi în funcţii publice este o obligaţie, iar nu un drept, aşa cum s-a statuat prin Decizia nr. 384/2006 a Curţii Constituţionale.
La cerere au fost anexate, în copie, înscrisurile menţionate mai sus.
În conformitate cu dispoziţiile <>art. 35 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 , cererea a fost comunicatã pãrţilor aflate în conflict şi li s-a solicitat sã îşi exprime punctul de vedere asupra conţinutului conflictului şi asupra eventualelor cãi de soluţionare a acestuia.
Preşedintele României a comunicat punctul sãu de vedere prin Adresa nr. 359 din 30 ianuarie 2008, prin care se susţine:
- sã se constate existenţa unui conflict politic între primul-ministru şi Preşedintele României, datorat divergenţelor de opinii politice;
- existenţa unui conflict juridic de naturã constituţionalã între primul-ministru şi Preşedintele României, deoarece primul-ministru refuzã sã îşi îndeplineascã atribuţia de a face o nouã propunere cãtre şeful statului, ca urmare a respingerii primei propuneri de numire în funcţia de ministru al justiţiei;
- cã acest conflict a izvorât din refuzul primului-ministru de a colabora cu Preşedintele României şi de a înainta o propunere corespunzãtoare pentru funcţia de ministru al justiţiei.
În expunere se menţioneazã cã propunerea de numire în funcţia vacantã de ministru al justiţiei s-a fãcut fãrã o consultare prealabilã. Având în vedere importanţa funcţiei şi a atribuţiilor pe care le exercitã ministrul justiţiei, ca membru de drept al Consiliului Superior al Magistraturii şi al Consiliului Suprem de Apãrare a Ţãrii, Preşedintele României a solicitat şi a obţinut de la Parchetul de pe lângã Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie mapa profesionalã a doamnei Norica Nicolai, din a cãrei verificare au rezultat urmãtoarele:
- în perioada 1983-1991 doamna Norica Nicolai a fost procuror la "Parchetul de pe lângã Judecãtoria Olteniţa" (Procuratura localã Olteniţa) şi a avut "o serie de abateri în activitatea profesionalã, la care se adaugã şi evenimente pentru care a fost în situaţia de a fi sancţionatã";
- a modificat mandatul de arestare al unei persoane nevinovate cu datele altei persoane şi a dispus arestarea acesteia din urmã în instanţa de recurs, fãrã ca împotriva persoanei în cauzã sã fi avut loc urmãrirea penalã sau judecata în primã instanţã;
- a reprezentat în instanţã interesele unei persoane într-o acţiune civilã, deşi, la acea datã, avea funcţia de procuror;
- o nepoatã a sa a votat în Senatul României, în numele sãu, motiv pentru care doamna Norica Nicolai a fost sancţionatã disciplinar de cãtre conducerea Senatului.
La 8 ianuarie 2008 Preşedintele României a cerut în scris primului-ministru sã renunţe la propunere, pentru motivele menţionate, iar la 9 ianuarie 2008 primul-ministru a rãspuns cã îşi menţine propunerea, întrucât refuzul Preşedintelui nu se întemeiazã pe Constituţie şi pe lege, iar în cadrul întrevederii din 12 ianuarie 2008, primul-ministru a refuzat sã propunã un alt candidat.
Ca urmare a acestei stãri de lucruri, Preşedintele României a cerut primului-ministru sã propunã numirea unui ministru interimar al justiţiei, solicitare dusã la îndeplinire şi urmatã de numirea în aceastã funcţie a domnului Teodor Viorel Meleşcanu.
Primul-ministru a comunicat punctul sãu de vedere cu Adresa nr. 5/383 din 25 ianuarie 2008 şi, în dezvoltarea susţinerilor formulate, a reluat temeiurile de fapt ale cererii de sesizare a Curţii Constituţionale, completate cu actele şi mãsurile ulterioare.
Potrivit dispoziţiilor <>art. 35 alin. (2) şi (3) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, sesizarea primului-ministru a fost dezbãtutã în şedinţa din 6 februarie 2008, pãrţile în conflict fiind prezente prin reprezentanţii împuterniciţi cu dovezi scrise în acest sens. Dezbaterile au fost consemnate în Încheierea din 6 februarie 2008 şi, având nevoie de timp pentru deliberare, Curtea a amânat pronunţarea pentru data de 7 februarie 2008.
CURTEA,
examinând cererea de soluţionare a conflictului juridic de naturã constituţionalã, formulatã de primul-ministru, punctele de vedere ale Preşedintelui României şi primului-ministru, înscrisurile depuse de pãrţile aflate în conflict, decretele emise de Preşedintele României, susţinerile orale şi notele scrise ale reprezentanţilor pãrţilor în litigiu, raportul judecãtorului-raportor, prevederile Constituţiei, ale <>Legii nr. 90/2001 privind organizarea şi funcţionarea Guvernului României şi a ministerelor, ale <>Legii nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, reţine urmãtoarele:
Curtea a fost legal sesizatã şi este competentã, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. e) din Constituţie, ale <>art. 1, 10, 34 şi 35 din Legea nr. 47/1992 , sã se pronunţe asupra cererii de soluţionare a conflictului juridic de naturã constituţionalã dintre Preşedintele României şi primul-ministru privind refuzul Preşedintelui de a o numi în funcţia de ministru al justiţiei pe doamna Norica Nicolai şi temeiurile juridice invocate de pãrţi.
În soluţionarea unui asemenea conflict juridic, Curtea Constituţionalã este obligatã sã dea textelor din Legea fundamentalã o interpretare corespunzãtoare, pentru a desprinde din litera acestora spiritul care guverneazã aceastã materie.
Curtea reitereazã opinia sa anterioarã, potrivit cãreia atribuţiile Curţii Constituţionale, stabilite de Legea fundamentalã, nu îi permit acesteia sã examineze şi sã soluţioneze conflicte de naturã politicã. Soluţionarea acestor conflicte revine partidelor politice sau autoritãţilor publice aflate în astfel de conflicte, inclusiv Preşedintelui României, care trebuie sã vegheze la respectarea Constituţiei, la buna funcţionare a autoritãţilor publice şi sã exercite funcţia de mediere între puterile statului, precum şi între stat şi societate.
Având în vedere cele de mai sus, Curtea reţine urmãtoarele:
1. Art. 85 din Constituţia României prevede trei cazuri în care Preşedintele României numeşte Guvernul [alin. (1)] sau numai pe unii membri ai Guvernului [alin. (2) şi (3)]. În cazul prevãzut la alin. (1) numirea are loc pe baza votului de încredere acordat de Parlament în conformitate cu prevederile art. 103 din Legea fundamentalã, iar în cazul prevãzut la alin. (3), pe baza aprobãrii Parlamentului, acordatã la propunerea primului-ministru. Actul juridic în baza cãruia Preşedintele României face numirile este hotãrârea Parlamentului, adoptatã în condiţiile art. 85 alin. (1), ale art. 103 alin. (3) din Constituţie şi ale dispoziţiilor corespunzãtoare ale Regulamentului şedinţelor comune ale Camerelor Parlamentului.
Din textul Constituţiei rezultã cã, în cazurile prevãzute la alin. (1) şi (3) ale art. 85, numirea de cãtre Preşedintele României a miniştrilor este un act de executare a hotãrârii Parlamentului şi de învestire, pe aceastã bazã, a miniştrilor, de cãtre şeful statului. Hotãrârea organului reprezentativ suprem al poporului român [art. 61 alin. (1) din Constituţia României] este un act obligatoriu, pe care Preşedintele nu l-ar putea refuza decât prin sãvârşirea unor fapte grave de încãlcare a Constituţiei.
Spre deosebire de reglementarea consacratã în art. 85 alin. (1) şi (3) din Legea fundamentalã, alin. (2) al aceluiaşi articol prevede cã "Preşedintele revocã şi numeşte, la propunerea primului-ministru, pe unii membri ai Guvernului". Interpretarea ad litteram a textului impune constatarea şi concluzia cã, în acest caz, Preşedintele nu executã o hotãrâre a Parlamentului, ci se aflã în situaţia de a decide el însuşi numirea unor miniştri, la propunerea primului-ministru. Actul de decizie în aceastã fazã fiind prin definiţie un act de voinţã, este evident cã Preşedintele are libertatea de a primi propunerea primului-ministru sau de a-i cere sã facã o altã propunere.
Curtea Constituţionalã constatã cã soluţia prevãzutã la art. 85 alin. (2) din Constituţie reprezintã o aplicaţie a concepţiei legiuitorului constituant care a stat la baza principiului echilibrului puterilor în stat, consacrat în art. 1 alin. (4) din Legea fundamentalã, principiu aplicat, în egalã mãsurã, în modul de atribuire şi de exercitare a competenţelor tuturor autoritãţilor publice, inclusiv a celor care fac parte din aceeaşi putere, dintre cele trei prevãzute de textul menţionat. Pe baza acestui principiu, pentru evitarea blocajelor instituţionale şi pentru buna lor funcţionare, autoritãţile publice au obligaţia sã colaboreze.
Totodatã, Curtea constatã cã acest înţeles al art. 85 alin. (2) din Constituţia României, dedus astfel cum s-a arãtat mai sus, conţine premisele unui blocaj instituţional în condiţiile în care autoritãţile publice cu competenţe conjuncte în realizarea aceluiaşi obiectiv de ordin constituţional nu colaboreazã şi nu reuşesc sã se punã de acord, în mod repetat.
Astfel, aşa cum s-a arãtat, în exercitarea competenţei sale prevãzute de art. 85 alin. (2) din Constituţie, Preşedintele României poate sã nu accepte propunerea primului-ministru de numire a unei persoane într-o funcţie vacantã de ministru şi sã îi cearã sã facã o altã propunere. În aceste condiţii, pot fi puse douã probleme: de câte ori are dreptul Preşedintele sã procedeze în acest mod şi dacã primul-ministru este îndreptãţit sã repete prima nominalizare. Legea fundamentalã nu rãspunde în mod explicit la aceste probleme. În cazul în care dezacordul Preşedintelui şi al primului-ministru este ireductibil, aşa cum se prezintã situaţia în cauza de faţã, se creeazã un blocaj instituţional inadmisibil, de naturã sã împiedice buna funcţionare a Guvernului.
2. Printr-o <>decizie anterioarã, Decizia nr. 356 din 5 aprilie 2007 , pronunţatã în soluţionarea altui conflict juridic de naturã constituţionalã privind aplicarea art. 85 alin. (2) din Constituţie, Curtea Constituţionalã a statuat cã Preşedintele României poate sã cearã primului-ministru sã facã o altã propunere pentru ocuparea unei funcţii de ministru rãmase vacantã şi a precizat cã Preşedintele nu are un drept de veto, excluzând astfel validitatea unui refuz nemotivat, arbitrar.
Dat fiind cã în cazul citat conflictul încetase înainte de judecarea cauzei de cãtre Curtea Constituţionalã, prin numirea ministrului neagreat iniţial de Preşedintele României, Curtea nu şi-a propus sã rezolve, prin decizia citatã, şi problema numãrului de cazuri în care Preşedintele poate refuza o propunere a primului-ministru şi nici dacã primul-ministru poate reitera propunerea iniţialã respinsã de Preşedinte.
Pentru considerentele ce se vor expune în continuare, Curtea va examina şi soluţiona aceste probleme prin prezenta decizie.
3. În conformitate cu prevederile art. 146 lit. e) din Constituţia României, Curtea Constituţionalã "soluţioneazã conflictele juridice de naturã constituţionalã dintre autoritãţile publice, la cererea Preşedintelui României, a unuia dintre preşedinţii celor douã Camere, a primului-ministru sau a preşedintelui Consiliului Superior al Magistraturii".
Este de reţinut şi cã, potrivit dispoziţiilor art. 142 alin. (1) din Constituţie, "Curtea Constituţionalã este garantul supremaţiei Constituţiei".
Asemenea tuturor prevederilor constituţionale prin care se instituie competenţe, dispoziţiile cuprinse în articolele citate sunt imperative şi nu îngãduie Curţii sã se sustragã de la soluţionarea conflictului cu care este sesizatã. Din aceastã cauzã, Curtea nu are dreptul sã lase perpetuarea blocãrii activitãţii guvernamentale privitoare la justiţie, sub cuvânt cã art. 85 alin. (2) din Legea fundamentalã nu prevede de câte ori poate sã cearã Preşedintele României primului-ministru sã facã o altã propunere şi nici obligaţia primului-ministru de a veni cu o altã propunere decât cea iniţialã. Dimpotrivã, Curtea Constituţionalã are obligaţia sã soluţioneze conflictul şi sã înlãture, prin soluţia datã, blocajul instituţional. În acest sens, Curtea Constituţionalã se întemeiazã, în egalã mãsurã, şi pe unul dintre principiile juridice fundamentale, având statut de constantã a dreptului, care se regãseşte şi în art. 3 din Codul civil român de la 1864, precum şi în legislaţia altor ţãri, în conformitate cu care judecãtorului nu îi este permis sã refuze judecarea unui caz, cu motivarea cã nu existã lege care sã prescrie soluţia sau cã legea este obscurã.
Pentru soluţionarea conflictului juridic de naturã constituţionalã cu care a fost sesizatã, Curtea trebuie, în consecinţã, sã caute înţelesul normei de la art. 85 alin. (2) din Constituţie în litera acestui text, cât şi în principiile de bazã şi în spiritul Legii fundamentale. În acest sens, Curtea Constituţionalã are în vedere prevederile art. 1 alin. (3) din Constituţie, în conformitate cu care "România este stat de drept, democratic şi social, în care demnitatea omului, drepturile şi libertãţile cetãţenilor, libera dezvoltare a personalitãţii umane, dreptatea şi pluralismul politic reprezintã valori supreme, în spiritul tradiţiilor democratice ale poporului român şi idealurilor Revoluţiei din decembrie 1989, şi sunt garantate". De aceea, Curtea apreciazã cã una dintre condiţiile realizãrii obiectivelor fundamentale ale statului român, definite în textul citat, o constituie buna funcţionare a autoritãţilor publice, cu respectarea principiilor separaţiei şi echilibrului puterilor, fãrã blocaje instituţionale.
4. În ceea ce priveşte numãrul de cazuri în care Preşedintele României poate cere primului-ministru sã facã altã nominalizare pentru funcţia de ministru vacantã, Curtea constatã cã, pentru preîntâmpinarea apariţiei unui blocaj instituţional în procesul de legiferare, legiuitorul constituant a prevãzut la art. 77 alin. (2) din Legea fundamentalã dreptul Preşedintelui de a cere Parlamentului reexaminarea unei legi înainte de promulgare, o singurã datã.
Curtea apreciazã cã aceastã soluţie are valoare constituţionalã de principiu în soluţionarea conflictelor juridice între douã sau mai multe autoritãţi publice care au atribuţii conjuncte în adoptarea unei mãsuri prevãzute de Legea fundamentalã şi cã acest principiu este de aplicaţiune generalã în cazuri similare.
Aplicatã la procesul de remaniere guvernamentalã şi de numire a unor miniştri în caz de vacanţã a posturilor, aceastã soluţie este de naturã sã elimine blocajul ce s-ar genera prin eventualul refuz repetat al Preşedintelui de a numi un ministru la propunerea primului-ministru.
De asemenea, Curtea Constituţionalã, pentru a ajunge la aceastã soluţie, constatã cã raporturile dintre Preşedintele României şi primul-ministru nu pot fi pur formale. De aceea, verificarea îndeplinirii condiţiilor de numire în cazurile prevãzute de art. 85 alin. (2) din Constituţie intrã în competenţa Preşedintelui României la exercitarea, pentru prima datã, de cãtre primul-ministru, a dreptului de a propune. Limitarea la o singurã respingere a propunerii se justificã prin faptul cã, în continuare, rãspunderea pentru o altã nominalizare revine, în exclusivitate, primului-ministru.
În consecinţã, Curtea Constituţionalã urmeazã sã constate cã, în aplicarea art. 85 alin. (2) din Constituţie, Preşedintele României, neavând drept de veto, poate sã cearã primului-ministru o singurã datã, motivat, sã facã o nouã propunere de numire a altei persoane în funcţia de ministru. Motivele cererii Preşedintelui României nu pot fi cenzurate de primul-ministru, care, în procedura prevãzutã de art. 85 alin. (2) din Constituţie, nu are decât dreptul de a propune Preşedintelui numirea unui ministru, iar nu şi competenţã decizionalã. Ca şi în cazul exercitãrii celorlalte atribuţii prevãzute în Constituţie, Preşedintele rãmâne rãspunzãtor politic, în faţa electoratului, pentru modul în care a motivat refuzul de a da curs propunerii primului-ministru, dupã cum primul-ministru şi Guvernul rãmân rãspunzãtori politic în faţa Parlamentului.
În ceea ce priveşte posibilitatea primului-ministru de a reitera prima propunere, Curtea urmeazã sã constate cã aceastã posibilitate este exclusã prin chiar faptul neînsuşirii propunerii de cãtre Preşedintele României. Aşadar, primul-ministru are obligaţia sã propunã pentru funcţia de ministru o altã persoanã.
Având în vedere considerentele expuse, dispoziţiile art. 146 lit. e) din Constituţie, precum şi prevederile art. 11 alin. (1) lit. A.e), ale <>art. 34 şi 35 din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, cu majoritate de voturi,
CURTEA CONSTITUŢIONALĂ
În numele legii
DECIDE:
1. Curtea Constituţionalã constatã existenţa unui conflict juridic de naturã constituţionalã între Guvern şi Preşedintele României, în legãturã cu numirea doamnei Norica Nicolai în funcţia de ministru al justiţiei.
2. În exercitarea atribuţiilor prevãzute de art. 85 alin. (2) din Constituţie, Preşedintele României poate refuza, o singurã datã, motivat, propunerea primului-ministru de numire a unei persoane în funcţia vacantã de ministru. Primul-ministru este obligat sã propunã o altã persoanã.
Definitivã şi general obligatorie.
Decizia se comunicã Preşedintelui României şi primului-ministru şi se publicã în Monitorul Oficial al României, Partea I.
Dezbaterea a avut loc la data de 7 februarie 2008 şi la aceasta au participat: Ioan Vida, preşedinte, Nicolae Cochinescu, Aspazia Cojocaru, Acsinte Gaspar, Ion Predescu, Puskas Valentin Zoltan, Tudorel Toader, Augustin Zegrean, judecãtori.
PREŞEDINTELE
CURŢII CONSTITUŢIONALE,
prof. univ. dr. IOAN VIDA
Prim-magistrat-asistent,
Claudia Miu
*
OPINIE SEPARATĂ
În dezacord cu opinia majoritarã, apreciem cã soluţia adoptatã reprezintã o nejustificatã îndepãrtare de la rezolvãrile cu valoare de principiu constituţional, adoptate prin <>Decizia nr. 356 din 5 aprilie 2007 , publicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 322 din 14 mai 2007, referitoare la numirea domnului Adrian Mihai Cioroianu în funcţia de ministru al afacerilor externe, o completare la Constituţie şi în acelaşi timp un pas semnificativ de la republica semiprezidenţialã spre o republicã prezidenţialã.
Este de observat cã prin <>Decizia nr. 356 din 5 aprilie 2007 Curtea Constituţionalã a statuat faptul cã, în exercitarea atribuţiilor prevãzute de art. 85 alin. (2) din Constituţie, Preşedintele României nu are un drept de veto, dar poate cere primului-ministru sã renunţe la propunerea fãcutã, atunci când constatã cã persoana propusã nu îndeplineşte condiţiile legale pentru exercitarea funcţiei de membru al Guvernului. În toate cazurile respingerea candidaturii trebuie sã fie motivatã. Condiţiile legale ce trebuie îndeplinite pentru exercitarea funcţiei de membru al Guvernului sunt cele enumerate în <>art. 2 din Legea nr. 90/2001 privind organizarea şi funcţionarea Guvernului României şi a ministerelor, publicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 164 din 2 aprilie 2001, cu modificãrile şi completãrile ulterioare. Soluţionând conflictul juridic de naturã constituţionalã dintre Guvern şi Preşedintele României, conflict apãrut în legãturã cu numirea doamnei Norica Nicolai în funcţia de ministru al justiţiei, Curtea Constituţionalã a statuat cã, în exercitarea atribuţiilor prevãzute de art. 85 alin. (2) din Constituţie, Preşedintele României poate refuza, o singurã datã, motivat, propunerea primului-ministru de numire a unei persoane în funcţia vacantã de ministru. Din aceastã perspectivã, considerãm cã marja de apreciere a Preşedintelui României este foarte cuprinzãtoare, chiar dacã acesta rãmâne rãspunzãtor politic, în faţa electoratului, pentru modul în care a motivat refuzul de a da curs propunerii primului-ministru.
Potrivit prevederilor art. 85 alin. (2) din Constituţie, în caz de remaniere guvernamentalã sau de vacanţã a postului, Preşedintele revocã şi numeşte, la propunerea primului-ministru, pe unii membri ai Guvernului. Statuând cã Preşedintele României poate refuza, o singurã datã, motivat, propunerea primului-ministru de numire a unei persoane în funcţia vacantã de ministru, de aceastã datã Curtea Constituţionalã a adãugat faptul cã primul-ministru este obligat sã propunã o altã persoanã. Se observã cã numãrul de cazuri în care Preşedintele României poate cere primului-ministru sã facã altã nominalizare pentru funcţia de ministru vacantã a fost stabilit prin raportare la prevederile art. 77 alin. (2) din Legea fundamentalã, prevederi potrivit cãrora, înainte de promulgare, Preşedintele poate cere Parlamentului, o singurã datã, reexaminarea legii. Curtea a mai apreciat cã aceastã soluţie are valoare constituţionalã de principiu cu aplicaţiune generalã în cazuri similare. Consecvenţi cu acest raţionament, ar fi trebuit ca, dupã refuzul Preşedintelui de numire a unei persoane în funcţia vacantã, primul-ministru sã poatã reveni, propunând aceeaşi persoanã pentru funcţia de ministru, tot astfel cum, dupã cererea de reexaminare a legii, Preşedintele este obligat sã promulge legea, chiar dacã are acelaşi conţinut, legiuitorul considerând cã nu sunt necesare modificãri în sensul celor solicitate.
Dreptul consacrat în favoarea Preşedintelui României de a putea sã refuze, o singurã datã, motivat, propunerea primului-ministru de numire a unei persoane în funcţia vacantã de ministru, urmat de obligaţia impusã acestuia de a propune o altã persoanã, reprezintã, în opinia noastrã, un pas semnificativ de la arhitectura constituţionalã semiprezidenţialã spre o republicã prezidenţialã. Preşedintele României dobândeşte prerogative în privinţa componenţei nominale a Guvernului cu ocazia remanierii acestuia în procedura prevãzutã de art. 85 alin. (2) din Constituţie. Art. 85 din Constituţie prevede trei cazuri în care Preşedintele României numeşte Guvernul [alin. (1)] sau numai pe unii membri ai Guvernului [alin. (2) şi (3)]. Curtea Constituţionalã apreciazã cã în condiţiile alin. (1) şi (3) numirea de cãtre Preşedintele României a miniştrilor este un act de executare a hotãrârii Parlamentului şi de învestire, pe aceastã bazã, a demnitarilor de cãtre şeful statului. În acelaşi sens, prin <>Decizia nr. 356 din 5 aprilie 2007 , Curtea Constituţionalã aprecia cã alin. (2) al art. 85 din Constituţie, care se referã la una din formele remanierii guvernamentale, nu poate sã se abatã de la regimul constituţional al învestirii şi al modificãrilor în componenţa Guvernului, deoarece art. 85 are în întregime aceeaşi concepţie de bazã, una şi aceeaşi fundamentare constituţionalã. Apreciem cã din aceastã perspectivã trebuie sã ne raportãm, în egalã mãsurã, atât la statutul candidatului la funcţia de ministru, care este verificat de cãtre Preşedinte sub aspectul îndeplinirii condiţiilor legale, verificãri fãcute de cãtre comisiile parlamentare în cazul procedurilor de la alin. (1) şi (3) ale art. 85 din Constituţie, cât şi la actul de numire în funcţia de ministru, realizat de cãtre Preşedinte. Din moment ce prin procedura de remaniere consacratã de art. 85 alin. (2) nu ne putem abate de la regimul constituţional al învestirii, credem cã nici actul Preşedintelui nu îşi poate modifica semnificaţia, dobândind valenţele actului decizional. În atare situaţie primul-ministru, care trebuie sã ducã la îndeplinire programul de guvernare, poartã rãspunderea propunerii pentru funcţia de ministru, în raport cu care poate fi folositã moţiunea de cenzurã.
Judecãtor,
prof. univ. dr.
Tudorel Toader
Judecãtor,
Puskas Valentin Zoltan
-----------
Newsletter GRATUIT
Aboneaza-te si primesti zilnic Monitorul Oficial pe email
Comentarii
Fii primul care comenteaza.
MonitorulJuridic.ro este un proiect:
