Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
Augustin Zegrean - preşedinte
Valer Dorneanu - judecător
Petre Lăzăroiu - judecător
Mircea Ştefan Minea - judecător
Daniel Marius Morar - judecător
Mona-Maria Pivniceru - judecător
Puskas Valentin Zoltan - judecător
Simona-Maya Teodoroiu - judecător
Tudorel Toader - judecător
Andreea Costin - magistrat-asistent
Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Antonia Constantin. 1. Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 20 alin. (2) din Legea nr. 108/1999 pentru înfiinţarea şi organizarea Inspecţiei Muncii, excepţie ridicată de Camera de Comerţ, Industrie şi Agricultură Timiş în Dosarul nr. 34.579/325/2013 al Judecătoriei Timişoara şi care formează obiectul Dosarului Curţii Constituţionale nr. 939D/2014. 2. La apelul nominal se constată lipsa părţilor, faţă de care procedura de citare este legal îndeplinită. 3. Magistratul-asistent referă asupra faptului că, la dosarul cauzei, autoarea excepţiei de neconstituţionalitate a depus concluzii scrise prin care solicită admiterea acesteia, iar partea Inspectoratul Teritorial de Muncă Timiş a depus note scrise prin care solicită respingerea excepţiei de neconstituţionalitate şi judecarea cauzei şi în lipsă. 4. Cauza fiind în stare de judecată, preşedintele acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care apreciază că, în realitate, criticile reprezintă rezultatul unei lecturări trunchiate a normei legale care formează obiectul excepţiei de neconstituţionalitate, fără a se observa dispoziţiile art. 19 din acelaşi act normativ care prevede posibilitatea inspectorilor de muncă de a încheia anumite acte administrative cu caracter individual şi pentru care norma legală criticată prevede calea de atac în faţa instanţelor de contencios administrativ. În acest sens menţionează prevederile cuprinse la lit. j), k) sau l) ale art. 19 din Legea nr. 108/1999. Prin urmare, apreciază că instituirea unui regim juridic diferit în ipotezele prevăzute de art. 20 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 108/1999 - pe de o parte, în ceea ce priveşte actele administrative emise de inspectorii de muncă, iar, pe de altă parte, referitor la procesele-verbale de sancţionare contravenţională - nu are semnificaţia unui tratament juridic discriminatoriu, ci este consecinţa naturii juridice diferite a actelor emise, cu posibilitatea atacării lor în faţa instanţelor de contencios administrativ pe palierele de competenţă funcţională a acestora. Prin aceasta se asigură accesul la justiţie în funcţie de regimul juridic aplicabil actelor contestate. În ceea ce priveşte critica potrivit căreia căile diferite de contestare a actelor aceleiaşi autorităţi emitente ar putea conduce la soluţii diferite din partea instanţelor judecătoreşti arată că o asemenea ipoteză, dacă ar apărea în practică, şi-ar găsi soluţionarea prin aplicarea măsurii suspendării legale facultative prevăzute la art. 413 alin. (1) din Codul de procedură civilă, preîntâmpinând astfel pronunţarea unor soluţii contradictorii cu privire la acelaşi drept sau în legătură cu drepturi conexe. Pentru aceste motive, solicită respingerea excepţiei de neconstituţionalitate, ca neîntemeiată. CURTEA,având în vedere actele şi lucrările dosarului, constată următoarele: 5. Prin Decizia nr. 202 din 20 mai 2014, pronunţată în Dosarul nr. 34.579/325/2013/a1, Tribunalul Timiş - Secţia de contencios administrativ şi fiscal a sesizat Curtea Constituţională pentru soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 20 alin. (2) din Legea nr. 108/1999 pentru înfiinţarea şi organizarea Inspecţiei Muncii, excepţie ridicată de Camera de Comerţ, Industrie şi Agricultură Timiş într-o cauză având ca obiect soluţionarea plângerii contravenţionale formulate împotriva unui proces-verbal de contravenţie şi a unui proces-verbal de control încheiate de Inspectoratul de Muncă Timiş. Sesizarea Curţii Constituţionale a fost dispusă ca urmare a admiterii recursului formulat împotriva Încheierii din 21 martie 2014 prin care Judecătoria Timiş a respins ca inadmisibilă cererea de sesizare a Curţii Constituţionale. 6. În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate se susţine, în esenţă, că procesul-verbal de control întocmit de inspectorii de muncă este un act pregătitor care prin el însuşi nu produce efecte juridice, ci are doar rolul de a preceda procesul-verbal de constatare a contravenţiei care este un act administrativ de autoritate, împotriva căruia legiuitorul a reglementat procedura specială a plângerii. Astfel, arată că actele emise de aceeaşi autoritate de control instituie două căi diferite de contestare a acestora, ceea ce poate conduce în mod evident la soluţii diferite din partea instanţelor judecătoreşti. Regimul juridic contravenţional are la bază un proces-verbal de constatare şi sancţionare contravenţională, care presupune, în mod corespunzător, rezolvarea aspectelor esenţiale referitoare la constatarea contravenţiei şi aplicarea sancţiunii. Consideră că şi actele de control trebuie să urmeze aceeaşi procedură ca şi procesele-verbale de constatare şi sancţionare contravenţională, deoarece pentru aceeaşi faptă se emit două procese-verbale diferite, în caz contrar s-ar ajunge în situaţia sancţionării diferite şi de două ori pentru aceeaşi faptă. 7. Tribunalul Timiş - Secţia de contencios administrativ şi fiscal apreciază că dispoziţiile art. 20 alin. (2) din Legea nr. 108/1999 se referă la competenţa instanţelor de a cenzura procesul-verbal de control, fără a încălca prin aceasta dispoziţiile constituţionale invocate în susţinerea excepţiei de neconstituţionalitate. 8. Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, actul de sesizare a fost comunicat preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate ridicate. 9. Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului, Guvernul şi Avocatul Poporului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate. CURTEA,examinând actul de sesizare, raportul întocmit de judecătorul-raportor, notele scrise depuse, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele: 10. Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate. 11. Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie dispoziţiile art. 20 alin. (2) din Legea nr. 108/1999 pentru înfiinţarea şi organizarea Inspecţiei Muncii, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 290 din 3 mai 2012, texte de lege care au următorul cuprins: "Contestaţiile formulate împotriva actelor cu caracter administrativ încheiate de inspectorii de muncă sunt soluţionate potrivit prevederilor Legii contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările şi completările ulterioare". 12. În opinia autoarei excepţiei de neconstituţionalitate dispoziţiile legale criticate încalcă prevederile constituţionale ale art. 16 privind egalitatea în drepturi, art. 21 privind accesul liber la justiţie şi art. 53 privind restrângerea exerciţiului unor drepturi sau al unor libertăţi. 13. Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea reţine că Inspecţia Muncii îndeplineşte funcţia de autoritate de stat prin care se asigură exercitarea controlului aplicării prevederilor legale în domeniile sale de competenţă [art. 5 lit. a) din Legea nr. 108/1999], iar, în exercitarea atribuţiilor de serviciu, inspectorii de muncă exercită atribuţii de autoritate de stat [art. 12 alin. (2) din Legea nr. 108/1999]. În privinţa conceptului de "autoritate", Curtea a reţinut prin Decizia nr. 25 din 6 martie 1996, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 324 din 4 decembrie 1996, că acesta presupune ideea de putere sau de împuternicire de a da dispoziţii şi de a impune cuiva ascultare, aceea de organ de stat competent să ia măsuri şi să emită dispoziţii cu caracter obligatoriu şi, în fine, aceea de reprezentant al unui organ de natura celui menţionat. Prin Decizia nr. 140 din 19 noiembrie 1996, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 324 din 4 decembrie 1996, Curtea a reţinut că între semnificaţiile termenului autoritate se află şi aceea de persoană învestită cu prerogativele autorităţii. Autoritatea însăşi nu poate fi disociată de persoana care o simbolizează şi în numele căreia îşi exercită atribuţiile, în condiţiile legii. Având în vedere acestea, precum şi faptul că inspectorii de muncă au dreptul, potrivit art. 19 din Legea nr. 108/1999, de a stabili anumite măsuri în sarcina angajatorului controlat, iar potrivit art. 20 alin. (1) din lege, activitatea de control se finalizează prin procese-verbale, Curtea reţine că actele întocmite de inspectorii de muncă în exercitarea atribuţiilor lor au un caracter oficial, producând efecte juridice sub aspectul obligării persoanei controlate la remedierea neconformităţilor constatate. Sub acest aspect, Curtea apreciază că actele întocmite de inspectorii de muncă intră în sfera de reglementare a art. 2 alin. (1) lit. c) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1.154 din 7 decembrie 2004, care defineşte actul administrativ ca fiind "actul unilateral cu caracter individual sau normativ emis de o autoritate publică, în regim de putere publică, în vederea organizării executării legii sau a executării în concret a legii, care dă naştere, modifică sau stinge raporturi juridice". Având în vedere că orice persoană care se consideră vătămată într-un drept al său ori într-un interes legitim, de către o autoritate publică, printr-un act administrativ sau prin nesoluţionarea în termenul legal a unei cereri, se poate adresa instanţei de contencios administrativ competente, pentru anularea actului, recunoaşterea dreptului pretins sau a interesului legitim şi repararea pagubei ce i-a fost cauzată [art. 1 alin. (1) din Legea nr. 554/2004], dispoziţia legală criticată instituie, ca drept comun, calea de atac în faţa instanţelor de contencios administrativ tocmai pentru această categorie juridică de acte întocmite de inspectorii de muncă. 14. În continuare, distinct de categoria de acte juridice menţionate la paragraful 13, Curtea mai observă că inspectorul general de stat şi inspectorii generali de stat adjuncţi sunt inspectori de muncă. În exercitarea atribuţiilor sale, inspectorul general de stat emite decizii şi aprobă metodologii şi instrucţiuni. Prin urmare, Curtea apreciază că şi aceste acte intră în categoria actelor care, potrivit dispoziţiei legale criticate, pot fi contestate pe calea contenciosului administrativ. 15. În privinţa proceselor-verbale ale inspectorilor de muncă de constatare şi sancţionare a contravenţiilor, Curtea observă că legea prevede la art. 19 lit. o) că inspectorii de muncă au dreptul să constate contravenţii şi să aplice sancţiuni prevăzute de legislaţia în vigoare. De asemenea, Legea nr. 108/1999 conţine norme proprii prin care sunt stabilite fapte care constituie contravenţii. Astfel, la art. 23 alin. (1) lit. b) Legea nr. 108/1999 se prevede că neîndeplinirea sau îndeplinirea parţială de către entitatea controlată a măsurilor dispuse de inspectorul de muncă, la termenele stabilite de acesta, constituie contravenţie şi se sancţionează cu o amendă aplicată în limitele prevăzute de lege. Potrivit art. 16 alin. (2) din Regulamentul de organizare şi funcţionare a Inspecţiei Muncii, aprobat prin Hotărârea Guvernului nr. 1.377/2009, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 802 din 25 noiembrie 2009, constatările privind nerespectarea prevederilor legale din domeniile relaţiilor de muncă, securităţii şi sănătăţii în muncă, care conform actelor normative în vigoare constituie contravenţie, sunt consemnate de inspectorii de muncă în procese-verbale de constatare şi sancţionare a contravenţiilor. Alineatul (3) al art. 20 din Legea nr. 108/1999 prevede că contestaţiile formulate împotriva acestor procese-verbale sunt soluţionate potrivit Ordonanţei Guvernului nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravenţiilor. 16. În concluzie, Curtea reţine că actele cu caracter administrativ încheiate de inspectorii de muncă au o natură şi o finalitate diferită faţă de procesele-verbale de constatare şi sancţionare a contravenţiilor, cele din prima categorie putând fi contestate potrivit Legii contenciosului administrativ nr. 554/2004 indiferent de faptul dacă au fost sau nu urmate de încheierea unui proces-verbal de constatare şi sancţionare a contravenţiilor. Instanţele competente sunt secţiile de contencios administrativ ale tribunalelor, curţilor de apel sau a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie potrivit competenţei materiale stabilite de legea procesual civilă, iar în ceea ce priveşte contestaţiile formulate împotriva proceselor-verbale de constatare şi sancţionare a contravenţiilor, competenţa de soluţionarea a acestora în primă instanţă revine judecătoriei în a cărei rază teritorială s-a săvârşit contravenţia. Instanţa chemată să cenzureze legalitatea procesului-verbal de constatare şi sancţionare a contravenţiei controlează aplicarea şi executarea sancţiunilor contravenţionale, aspecte care sunt diferite faţă de cele care formează obiectul cenzurii instanţei de contencios administrativ care verifică actele cu caracter administrativ ale inspectorilor de muncă prin care au fost dispuse de către aceştia anumite măsuri. 17. În privinţa criticii potrivit căreia "procesul-verbal de control" este un act pregătitor, care prin el însuşi nu produce efecte juridice, ci are doar rolul de a preceda procesul-verbal de constatare a contravenţiilor, care este un act administrativ de autoritate, Curtea observă că aceasta nu poate fi reţinută, deoarece, astfel cum s-a arătat şi la paragraful 15, nerespectarea de către entitatea controlată a măsurilor stabilite de inspectorii de muncă atrage sancţionarea contravenţională a acestora, însă aceasta nu înseamnă că entitatea controlată nu a avut posibilitatea de a contesta măsura dispusă de inspectorul de muncă în termenul legal şi pe calea prevăzută de lege. 18. Prin urmare, tratamentul procesual diferit sub aspectul instanţei competente să efectueze controlul actului întocmit de inspectorii de muncă este justificat în mod obiectiv şi rezonabil de natura juridică diferită a actelor juridice supuse controlului. Astfel, aşa cum s-a arătat în prealabil, cele două sancţiuni au natură juridică diferită, una pur administrativă, cealaltă contravenţională, şi se aplică în momente diferite şi pentru fapte distincte. În aceste condiţii, în conformitate cu prevederile art. 126 alin. (2) din Constituţie, potrivit cărora legiuitorul este unica autoritate competentă să reglementeze procedura de judecată, cu respectarea celorlalte norme constituţionale, reglementarea diferită a celor două instituţii este pe deplin justificată. Prin urmare, Curtea nu poate reţine incompatibilitatea dispoziţiilor legale criticate cu principiul egalităţii în drepturi a cetăţenilor, consacrat de art. 16 din Constituţie. 19. Curtea constată că împrejurarea că contestaţiile formulate împotriva actelor cu caracter administrativ şi a proceselor-verbale de constatare şi sancţionare a contravenţiilor ale inspectorilor de muncă sunt date în competenţa de soluţionare a unor instanţe diferite nu impietează cu nimic asupra dreptului de acces la justiţie al autoarei excepţiei de neconstituţionalitate, aceasta având posibilitatea de a-şi exercita garanţiile prevăzute de lege, formulând apărările pe care le consideră pertinente şi utile cauzei, la fel ca orice altă persoană aflată într-o asemenea situaţie. De altfel, Curtea constată că art. 5 alin. (2) din Legea nr. 554/2004 prevede că nu pot fi atacate pe calea contenciosului administrativ actele administrative pentru modificarea sau desfiinţarea cărora se prevede, prin lege organică, o altă procedură judiciară. În jurisprudenţa sa, Curtea a reţinut că regimul contestării actelor administrative de constatare şi sancţionare a contravenţiilor reprezintă un astfel de "recurs paralel" împotriva unor acte administrative, ca cel prevăzut de dispoziţia legală menţionată (a se vedea în acest sens Decizia nr. 182 din 2 martie 2006, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 366 din 26 aprilie 2006). 20. Având în vedere că nu a fost constatată încălcarea vreunui drept fundamental, Curtea reţine că prevederile constituţionale ale art. 53 nu au incidenţă în cauză. 21. Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992, cu unanimitate de voturi, CURTEA CONSTITUŢIONALĂ În numele legii DECIDE: Respinge, ca neîntemeiată, excepţia de neconstituţionalitate ridicată de Camera de Comerţ, Industrie şi Agricultură Timiş în Dosarul nr. 34.579/325/2013 al Judecătoriei Timişoara şi constată că dispoziţiile art. 20 alin. (2) din Legea nr. 108/1999 pentru înfiinţarea şi organizarea Inspecţiei Muncii sunt constituţionale în raport cu criticile formulate. Definitivă şi general obligatorie. Decizia se comunică Tribunalului Timiş - Secţia de contencios administrativ şi fiscal şi se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I. Pronunţată în şedinţa din data de 3 martie 2015. PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE AUGUSTIN ZEGREAN Magistrat-asistent, Andreea Costin -------
Newsletter GRATUIT
Aboneaza-te si primesti zilnic Monitorul Oficial pe email
Comentarii
Fii primul care comenteaza.
