Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
DECIZIE nr. 975 din 7 iulie 2010 referitoare la obiectia de neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 1 alin. (1) din Legea privind unele masuri necesare in vederea restabilirii echilibrului bugetar
EMITENT: CURTEA CONSTITUTIONALA PUBLICAT: MONITORUL OFICIAL nr. 568 din 11 august 2010
În temeiul prevederilor art. 146 lit. a) din Constituţie şi al <>art. 15 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, republicatã, cu modificãrile ulterioare, la data de 30 iunie 2010, un grup de 40 de senatori aparţinând grupului parlamentar al Partidului Naţional Liberal şi grupului parlamentar al Alianţei politice PSD+PC a solicitat Curţii Constituţionale sã se pronunţe asupra constituţionalitãţii unor prevederi ale Legii privind unele mãsuri necesare în vederea restabilirii echilibrului bugetar.
Sesizarea de neconstituţionalitate a fost înregistratã la Curtea Constituţionalã sub nr. 8.779 din 30 iunie 2010 şi constituie obiectul Dosarului nr. 1.701A/2010.
Aceastã sesizare a fost semnatã de cãtre urmãtorii senatori: Crin George Laurenţiu Antonescu, Marian-Cristinel Bîgiu, Minerva Boitan, Cristian David, Mircea Diaconu, Emilian Frâncu, Ioan Ghişe, Puiu Haşotti, Paul Ichim, Raymond Luca, Teodor Viorel Meleşcanu, Vasile Mustãţea, Marius Nicoarã, Romeo Nicoarã, Mario Ovidiu Oprea, Liviu Titus Paşca, Cornel Popa, Nicolae Robu, Dan Radu Ruşanu, Cristian Ţopescu, Varujan Vosganian, Lia-Olguţa Vasilescu, Miron-Tudor Mitrea, Gheorghe Pop, Nicolae-Dãnuţ Prunea, Sorin-Constantin Lazãr, Nicolae Moga, Titus Corlãţean, Ilie Sârbu, Florin Constantinescu, Radu-Cãtãlin Mardare, Gheorghe-Pavel Bãlan, Ecaterina Andronescu, Ioan Mang, Valer Marian, Petre Daea, Doina Silistru, Ion Rotaru, Trifon Belacurencu şi Alexandru Mazãre.
În motivarea obiecţiei de neconstituţionalitate formulate sunt învederate urmãtoarele motive de neconstituţionalitate:
I. Se evidenţiazã faptul cã Preşedintele României a promulgat Legea privind unele mãsuri necesare în vederea restabilirii echilibrului bugetar în chiar ziua în care aceasta a fost votatã în şedinţa comunã a celor douã Camere ale Parlamentului. Astfel, prin promulgarea într-un interval foarte scurt a legii menţionate, a fost încãlcat termenul imperativ de 48 de ore prevãzut de art. 133 din Regulamentul Camerei Deputaţilor, termen în interiorul cãruia senatorii sau deputaţii ar fi putut formula obiecţii de neconstituţionalitate.
II. Datoritã faptului cã şedinţa comunã a celor douã Camere ale Parlamentului s-a limitat la reexaminarea dispoziţiilor constatate ca fiind neconstituţionale, nu s-au putut aduce şi alte îmbunãtãţiri legii criticate. În aceste condiţii, autorii obiecţiei de neconstituţionalitate au decis sesizarea Curţii Constituţionale, susţinând cã textul art. 1 alin. (1) al legii încalcã art. 41 alin. (5) din Constituţie, întrucât Guvernul impune reducerea salariului brut cu 25% a personalului bugetar, în condiţiile în care Guvernul este terţ absolut raportat la contractele individuale de muncã încheiate între angajaţi şi angajatori. Or, contractele individuale de muncã au fost semnate în baza celor colective, iar acestea din urmã nu au fost anulate, astfel încât acestea continuã sã îşi producã efectele. În aceste condiţii, reducerea salariilor prin lege nu poate fi decât contrarã art. 41 alin. (5) din Constituţie, şi anume caracterului obligatoriu al convenţiilor colective de muncã.
În conformitate cu dispoziţiile <>art. 16 alin. (2) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, sesizarea a fost comunicatã preşedinţilor celor douã Camere ale Parlamentului, precum şi Guvernului, pentru a comunica punctul lor de vedere.
Preşedintele Camerei Deputaţilor a transmis Curţii Constituţionale, cu Adresa nr. 1/1.308/R.A. din 6 iulie 2010, punctul sãu de vedere, prin care solicitã respingerea obiecţiei de neconstituţionalitate formulate.
Un prim aspect învederat Curţii Constituţionale vizeazã faptul cã sesizarea formulatã este inadmisibilã, întrucât, în accepţiunea art. 147 alin. (2) din Constituţie, Parlamentul este obligat sã reexamineze dispoziţiile din legile declarate neconstituţionale pentru a le pune de acord cu decizia Curţii Constituţionale, şi nu cu Constituţia. Or, în cauza de faţã, obiecţia de neconstituţionalitate tinde la verificarea conformitãţii legii cu Constituţia, ceea ce este inadmisibil. Se invocã jurisprudenţa Curţii Constituţionale, şi anume <>Decizia nr. 419 din 18 iulie 2005 , potrivit cãreia numai Preşedintele României ar putea sesiza Curtea Constituţionalã pentru ca aceasta sã verifice modul în care Parlamentul a pus de acord legea sau dispoziţiile legale constatate ca fiind neconstituţionale cu decizia Curţii Constituţionale.
Se mai aratã cã obiecţia de neconstituţionalitate a fost tardiv formulatã, legea criticatã fiind deja promulgatã.
Totodatã, se susţine cã instanţa constituţionalã, prin <>deciziile nr. 872 din 25 iunie 2010 şi nr. 874 din 25 iunie 2010 a constatat constituţionalitatea art. 1 alin. (1) din legea criticatã în raport cu întregul art. 41 din Constituţie. Se mai apreciazã cã, şi în condiţiile în care Curtea, în analiza sa, nu s-ar fi raportat şi la art. 41 din Constituţie, obiecţia de neconstituţionalitate tot nu ar fi putut fi formulatã, întrucât dezbaterea parlamentarã a vizat punerea de acord a dispoziţiilor declarate neconstituţionale cu decizia Curţii Constituţionale, şi nu modificarea sau completarea altor texte de lege constatate anterior ca fiind constituţionale.
În fine, pe fondul obiecţiei de neconstituţionalitate, se considerã cã textul legal criticat este conform cu art. 41 alin. (5) din Constituţie.
Guvernul a transmis Curţii Constituţionale, cu Adresa nr. 5/5.047/E.B. din 6 iulie 2010, punctul sãu de vedere, în care se aratã cã obiecţia de neconstituţionalitate este inadmisibilã. În acest sens, se apreciazã cã autorii obiecţiei de neconstituţionalitate nu prezintã argumente care sã evidenţieze faptul cã legea criticatã nu a fost pusã de acord cu <>deciziile Curţii Constituţionale nr. 872 din 25 iunie 2010 şi nr. 874 din 25 iunie 2010, ci invocã aspecte de neconstituţionalitate suplimentare care nu au fost incluse în sesizãrile anterioare. Se mai susţine cã o lege adoptatã de Parlament nu poate fi supusã controlului a priori decât o singurã datã. În fine, se apreciazã cã art. 133 din Regulamentul Camerei Deputaţilor nu are incidenţã în cauzã.
Preşedintele Senatului nu a comunicat punctul sãu de vedere cu privire la obiecţia de neconstituţionalitate formulatã.
CURTEA,
examinând obiecţia de neconstituţionalitate, punctele de vedere ale Preşedintelui Camerei Deputaţilor şi Guvernului, raportul întocmit de judecãtorul-raportor, dispoziţiile legii criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi <>Legea nr. 47/1992 , republicatã, cu modificãrile ulterioare, reţine urmãtoarele:
Curtea Constituţionalã a fost legal sesizatã şi este competentã, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. a) din Constituţie, precum şi ale <>art. 1, 10, 15 şi 18 din Legea nr. 47/1992 , republicatã, cu modificãrile ulterioare, sã soluţioneze obiecţia de neconstituţionalitate.
Obiectul controlului de constituţionalitate, astfel cum rezultã din motivarea obiecţiei de neconstituţionalitate, îl constituie dispoziţiile art. 1 alin. (1) din Legea privind unele mãsuri necesare în vederea restabilirii echilibrului bugetar, care au urmãtorul cuprins:
"(1) Cuantumul brut al salariilor/soldelor/indemnizaţiilor lunare de încadrare, inclusiv sporuri, indemnizaţii şi alte drepturi salariale, precum şi alte drepturi în lei sau în valutã, stabilite în conformitate cu prevederile <>Legii-cadru nr. 330/2009 privind salarizarea unitarã a personalului plãtit din fonduri publice şi ale <>Ordonanţei de urgenţã a Guvernului nr. 1/2010 privind unele mãsuri de reîncadrare în funcţii a unor categorii de personal din sectorul bugetar şi stabilirea salariilor acestora, precum şi alte mãsuri în domeniul bugetar, se diminueazã cu 25%."
Dispoziţiile constituţionale pretins încãlcate sunt cele ale art. 41 alin. (5) privind caracterul obligatoriu al convenţiilor colective de muncã. De asemenea, sunt considerate a fi încãlcate prevederile art. 133 din Regulamentul Camerei Deputaţilor referitoare la obligaţia Parlamentului de reexaminare a dispoziţiilor constatate ca fiind neconstituţionale.
Examinând obiecţia de neconstituţionalitate, Curtea constatã urmãtoarele:
I. În conformitate cu prevederile art. 146 lit. a) teza întâi din Constituţia României, "Curtea Constituţionalã [...] se pronunţã asupra constituţionalitãţii legilor, înainte de promulgarea acestora, la sesizarea Preşedintelui României, a unuia dintre preşedinţii celor douã Camere, a Guvernului, a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, a Avocatului Poporului, a unui numãr de cel puţin 50 de deputaţi sau de cel puţin 50 de senatori [...]".
Aceastã dispoziţie de ordin constituţional a fost reiteratã în <>art. 15 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, potrivit cãruia: "Curtea Constituţionalã se pronunţã asupra constituţionalitãţii legilor înainte de promulgarea acestora, la sesizarea Preşedintelui României, a unuia dintre preşedinţii celor douã Camere, a Guvernului, a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, a Avocatului Poporului, a unui numãr de cel puţin 50 de deputaţi sau de cel puţin 25 de senatori". De asemenea, alineatele 3-5 ale art. 133 din Regulamentul Camerei Deputaţilor conţin norme cu privire la exercitarea dreptului de sesizare a Curţii Constituţionale de cãtre deputaţi/senatori, înainte de promulgarea legii de cãtre Preşedintele României.
Orice lege, indiferent de natura ei - organicã sau ordinarã -, de procedura de adoptare - procedura obişnuitã, de urgenţã sau pe calea angajãrii rãspunderii Guvernului în faţa celor douã Camere ale Parlamentului -, poate fi atacatã la Curtea Constituţionalã pentru motive de neconstituţionalitate în cadrul procedurilor prevãzute de regulamentele parlamentare şi <>Legea nr. 47/1992 , republicatã, cu modificãrile ulterioare, dar înainte de emiterea decretului de promulgare de cãtre Preşedintele României.
Procedura premergãtoare trimiterii <>legii spre promulgare este reglementatã prin Legea nr. 47/1992 , care stabileşte, prin dispoziţiile art. 15 alin. (2) şi (3), urmãtoarele: "(2) În vederea exercitãrii dreptului de sesizare a Curţii Constituţionale, cu 5 zile înainte de a fi trimisã spre promulgare, legea se comunicã Guvernului, Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, precum şi Avocatului Poporului şi se depune la secretarul general al Camerei Deputaţilor şi la cel al Senatului. În cazul în care legea a fost adoptatã cu procedurã de urgenţã, termenul este de 2 zile.
(3) Data la care legea a fost depusã la secretarii generali ai Camerelor se aduce la cunoştinţã în plenul fiecãrei Camere în termen de 24 de ore de la depunere. Depunerea şi comunicarea se fac numai în zilele în care Camerele Parlamentului lucreazã în plen".
În acelaşi sens, dispoziţiile art. 133 alin. (3)-(5) din Regulamentul Camerei Deputaţilor prevãd cã: "(3) Legea adoptatã de Camera Deputaţilor cu privire la care Senatul s-a pronunţat ca primã Camerã sesizatã ori, dupã caz, în calitate de Camerã decizionalã pentru unele prevederi, semnatã de preşedintele Camerei Deputaţilor şi de preşedintele Senatului, se comunicã, cu 5 zile înainte de a fi trimisã spre promulgare, Guvernului, Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, precum şi Avocatului Poporului şi se depune la secretarul general al Camerei Deputaţilor şi la secretarul general al Senatului, în vederea exercitãrii dreptului de sesizare a Curţii Constituţionale. Dacã legea este adoptatã în procedurã de urgenţã, termenul este de douã zile.
(4) Data la care legea adoptatã a fost depusã la secretarul general al Camerei Deputaţilor se comunicã deputaţilor, în termen de 24 de ore de la depunere.
(5) Dupã împlinirea termenelor prevãzute la alin. (3) legea se trimite, sub semnãtura preşedintelui Camerei Deputaţilor, Preşedintelui României în vederea promulgãrii".
Cu privire la modul de calcul al termenelor pe zile prevãzute de textele legale citate, Curtea Constituţionalã s-a mai pronunţat în jurisprudenţa sa, într-o cauzã similarã, statuând, prin <>Decizia nr. 233 din 20 decembrie 1999 , publicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 638 din 28 decembrie 1999, cã acestea "sunt termene care privesc desfãşurarea raporturilor constituţionale dintre autoritãţile publice şi, prin urmare, în mãsura în care nu se prevede altfel în mod expres, nu se calculeazã pe zile libere". Dispoziţiile art. 101 din Codul de procedurã civilã, potrivit cãrora "termenele se înţeleg pe zile libere, neintrând în socotealã nici ziua când a început, nici ziua când s-a sfârşit termenul", nu sunt aplicabile în dreptul public, supus regulii în virtutea cãreia termenele, în acest domeniu, se calculeazã pe zile calendaristice, în sensul cã se include în termen şi ziua în care el începe sã curgã şi ziua când se împlineşte.
II. Cu privire la respectarea condiţiilor de admisibilitate a prezentei obiecţii de neconstituţionalitate, Curtea constatã urmãtoarele:
1. În cazul legilor declarate parţial neconstituţionale, dupã punerea lor de acord cu decizia Curţii Constituţionale de cãtre Parlament, Preşedintele României este obligat sã promulge legea în termen de 10 zile, conform art. 77 alin. (3) din Constituţie. În cadrul acestui termen, Preşedintele poate promulga legea în oricare din zilele care îi stau la dispoziţie, prin emiterea unui decret în temeiul art. 100 din Legea fundamentalã, care se publicã în Monitorul Oficial al României, Partea I, odatã cu legea.
În situaţia de faţã, Curtea constatã cã, deşi obiecţia de neconstituţionalitate a fost introdusã în termenul legal de douã zile prevãzut de <>Legea nr. 47/1992 , republicatã, cu modificãrile ulterioare, legea criticatã a fost promulgatã prin <>Decretul Preşedintelui României nr. 603 din 29 iunie 2010 , care, împreunã cu <>legea purtând nr. 118/2010 , au fost publicate în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 441 din 30 iunie 2010. În consecinţã, <>Legea nr. 118/2010 privind unele mãsuri necesare în vederea restabilirii echilibrului bugetar a intrat în vigoare la data de 3 iulie 2010. Curtea nu poate respinge ca inadmisibilã obiecţia de neconstituţionalitate strict pentru faptul cã legea a fost promulgatã, întrucât obiecţia de neconstituţionalitate a fost formulatã în termenul legal. Cu privire la jurisprudenţa Curţii Constituţionale, şi anume <>deciziile Curţii Constituţionale nr. 233 din 20 decembrie 1999 , publicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 638 din 28 decembrie 1999, şi nr. 89 din 26 ianuarie 2010, publicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 115 din 19 februarie 2010, se constatã cã, prin acestea, obiecţiile de neconstituţionalitate au fost respinse ca inadmisibile, întrucât legea a fost deja promulgatã, iar sesizarea de neconstituţionalitate a fost formulatã dupã expirarea termenului legal în care aceasta putea fi fãcutã.
Indiferent de forma de exercitare a controlului de constituţionalitate pe cale a priori sau a posteriori, acesta se va putea realiza, întotdeauna, numai prin respectarea strictã a <>Legii nr. 47/1992 , republicatã, cu modificãrile ulterioare, precum şi a dispoziţiilor regulamentelor celor douã Camere ale Parlamentului de cãtre autoritãţile publice implicate, lipsirea de substanţã a uneia dintre cele douã forme de control constituţional fiind de neconceput într-un stat de drept.
2. Prin deciziile nr. 872 şi nr. 874 din 25 iunie 2010, publicate în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 433 din 28 iunie 2010, Curtea Constituţionalã, cu majoritate de voturi, a constatat cã dispoziţiile art. 1-8 şi cele ale art. 10-17 din Legea privind unele mãsuri necesare în vederea restabilirii echilibrului bugetar sunt constituţionale, iar dispoziţiile art. 9 din aceastã lege sunt neconstituţionale, lege adoptatã în temeiul art. 114 alin. (3) din Constituţia României, în urma angajãrii rãspunderii Guvernului în faţa Camerei Deputaţilor şi a Senatului, în şedinţa comunã din data de 7 iunie 2010.
În conformitate cu prevederile art. 147 alin. (2) din Constituţia României şi ale <>art. 18 alin. (3) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, "în cazurile de neconstituţionalitate care privesc legile, înainte de promulgarea acestora, Parlamentul este obligat sã reexamineze dispoziţiile respective pentru punerea lor de acord cu decizia Curţii Constituţionale".
Curtea observã cã decizia prin care obiecţia de neconstituţionalitate a fost parţial admisã are ca efect deschiderea de drept a procedurii complementare de reexaminare a legii de cãtre Parlament pentru punerea de acord a prevederilor neconstituţionale cu decizia Curţii Constituţionale, conform art. 147 alin. (2) din Legea fundamentalã. În cadrul acestei proceduri, Parlamentul poate modifica şi alte prevederi legale numai dacã acestea se gãsesc într-o legãturã indisolubilã cu dispoziţiile declarate ca fiind neconstituţionale, pentru a asigura caracterul unitar al reglementãrii şi, în mãsura în care se impune, va recorela celelalte dispoziţii ale legii ca şi operaţiune de tehnicã legislativã, fãrã a putea aduce alte modificãri de substanţã legii în cauzã. Ad similis, a se vedea <>deciziile Curţii Constituţionale nr. 1.177 din 12 decembrie 2007 , publicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 871 din 20 decembrie 2007, nr. 872 şi nr. 874 din 25 iunie 2010, publicate în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 433 din 28 iunie 2010.
Cele douã Camere ale Parlamentului, reunite în şedinţã comunã în data de 29 iunie 2010, au pus de acord dispoziţiile constatate ca fiind neconstituţionale cu deciziile Curţii Constituţionale, în sensul cã prevederile art. 9 constatate ca fiind neconstituţionale au fost eliminate din corpul legii, operând, totodatã, corelãri de ordin legislativ între texte. În urma votului exprimat, cele douã Camere au adoptat Legea privind unele mãsuri necesare în vederea restabilirii echilibrului bugetar, "în temeiul prevederilor art. 114 alin. (3) din Constituţia României, republicatã, în urma angajãrii rãspunderii Guvernului în faţa Camerei Deputaţilor şi a Senatului şi în condiţiile art. 147 alin. (2), cu respectarea prevederilor art. 76 alin. (1) din Constituţia României, republicatã, în şedinţa comunã din data de 29 iunie 2010".
Autorii sesizãrii susţin cã datoritã faptului cã şedinţa comunã a celor douã Camere ale Parlamentului s-a limitat la reexaminarea dispoziţiilor constatate ca fiind neconstituţionale, s-au aflat în "imposibilitatea de a aduce îmbunãtãţiri acestei legi, prin eliminarea şi [a] altor prevederi considerate ca neconstituţionale", ceea ce i-a "determinat sã solicite Curţii Constituţionale sã constate neconstituţionalitatea prevederilor art. 1 alin. (1) din Legea privind unele mãsuri necesare în vederea restabilirii echilibrului bugetar în raport cu prevederile art. 41 alin. (5) din Constituţia României". Or, în procedura reexaminãrii reglementatã de art. 147 alin. (2) din Constituţie, Parlamentul nu are competenţa constituţionalã de a modifica prevederile legale constatate ca fiind constituţionale, ci va putea numai sã punã de acord prevederile neconstituţionale cu decizia Curţii Constituţionale; desigur, aşa cum s-a arãtat mai sus, Parlamentul poate modifica şi alte prevederi legale numai dacã acestea se gãsesc într-o legãturã indisolubilã cu dispoziţiile declarate ca fiind neconstituţionale. Prin urmare, "alte îmbunãtãţiri" ce ar viza legea criticatã se pot face numai prin alte legi sau ordonanţe de modificare şi completare.
Astfel, în condiţiile în care critica autorilor obiecţiei de neconstituţionalitate vizeazã un text de lege care nu a fãcut obiectul reexaminãrii în sensul art. 147 alin. (2) din Constituţie, Curtea constatã cã obiecţia de neconstituţionalitate nu îndeplineşte o condiţie de admisibilitate, şi anume aceea de a se limita la modificãrile ce au fost aduse legii în procesul de reexaminare. Întrucât obiecţia de neconstituţionalitate este inadmisibilã, Curtea nu va mai proceda la examinarea criticilor formulate pe fondul reglementãrii.
În final, Curtea ţine sã sublinieze cã dispoziţiile <>art. 15 din Legea nr. 47/1992 , republicatã, cu modificãrile ulterioare, precum şi cele ale art. 133 alin. (3)-(5) din Regulamentul Camerei Deputaţilor sunt aplicabile şi în cazul în care obiecţia de neconstituţionalitate este formulatã împotriva unei legi pe care Parlamentul a pus-o de acord cu o decizie anterioarã a Curţii Constituţionale, în conformitate cu art. 147 alin. (2) din Constituţie. Numai în aceste condiţii Curtea are posibilitatea de a verifica punerea de acord a prevederilor constatate ca fiind neconstituţionale cu decizia Curţii Constituţionale în sensul art. 147 alin. (2) din Constituţie. Întrucât şi acest control al Curţii este o formã a controlului a priori de constituţionalitate, prevederile art. 146 lit. a) teza întâi din Constituţie şi ale <>art. 15-18 din Legea nr. 47/1992 se aplicã în mod corespunzãtor.
Pentru considerentele arãtate, în temeiul art. 146 lit. a) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 11 alin. (1) lit. A.a), al art. 15 alin. (1) şi al <>art. 18 alin. (2) din Legea nr. 47/1992 , republicatã, cu modificãrile ulterioare, cu unanimitate de voturi,
CURTEA CONSTITUŢIONALĂ
În numele legii
DECIDE:
Constatã cã obiecţia de neconstituţionalitate referitoare la dispoziţiile art. 1 alin. (1) din Legea privind unele mãsuri necesare în vederea restabilirii echilibrului bugetar este inadmisibilã.
Definitivã şi general obligatorie.
Decizia se comunicã Preşedintelui României şi se publicã în Monitorul Oficial al României, Partea I.
Dezbaterile au avut loc la data de 7 iulie 2010 şi la acestea au participat: Augustin Zegrean, preşedinte, Acsinte Gaspar, Petre Lãzãroiu, Mircea Ştefan Minea, Iulia Antoanella Motoc, Ion Predescu, Puskâs Valentin Zoltân, Tudorel Toader, judecãtori.
PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE,
AUGUSTIN ZEGREAN
Magistrat-asistent,
Benke Karoly
*
OPINIE CONCURENTĂ
Respingerea ca inadmisibilã a sesizãrii de neconstituţionalitate, pronunţatã cu unanimitate de voturi, nu este consecinţa faptului cã aceasta a fost înregistratã la Curtea Constituţionalã dupã promulgarea şi publicarea legii în Monitorul Oficial al României, ci a împrejurãrii cã autorii sesizãrii au criticat alte texte din lege decât cele modificate în procesul de reexaminare.
Controlul a priori, consacrat prin prevederile art. 146 lit. a) din Constituţie, are acelaşi conţinut şi se realizeazã dupã aceeaşi procedurã, indiferent de natura legii (organicã sau ordinarã), procedura de adoptare (obişnuitã, de urgenţã sau prin angajarea rãspunderii Guvernului în faţa celor douã Camere ale Parlamentului). În aceleaşi condiţii, controlul a priori poate fi exercitat indiferent dacã intervine dupã adoptarea legii prin procedura parlamentarã normalã, dupã reexaminarea acesteia la solicitarea Preşedintelui României ori ca urmare a constatãrii unor elemente de neconstituţionalitate. Pe cale de consecinţã, apreciem cã Legea privind unele mãsuri necesare în vederea restabilirii echilibrului bugetar, adoptatã pe data de 29 iunie 2010, în sensul eliminãrii viciilor de neconstituţionalitate, nu putea fi transmisã spre promulgare în aceeaşi zi, imediat promulgatã iar a doua zi publicatã în Monitorul Oficial al României, conducând astfel spre un control a priori, dupã publicarea acesteia.
Dincolo de considerentele ce au stat la baza deciziei, şi de aceastã datã, apreciem cã era necesarã reconsiderarea modului de calcul privind termenele de sesizare a Curţii Constituţionale, astfel cum s-a statuat prin <>Deciziile Curţii Constituţionale nr. 233 din 20 decembrie 1999 , publicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 638 din 28 decembrie 1999, şi nr. 89 din 26 ianuarie 2010, publicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 115 din 19 februarie 2010, în sensul cã acestea sunt termene care privesc desfãşurarea raporturilor constituţionale dintre autoritãţile publice şi, prin urmare, în mãsura în care nu se prevede altfel în mod expres, nu se calculeazã pe zile libere. În dezacord cu opinia majoritarã, apreciem cã, în vederea exercitãrii dreptului de sesizare a Curţii Constituţionale, termenele trebuie calculate pe zile libere, în sensul cã nu se include în termen ziua în care el începe sã curgã şi nici ziua în care se împlineşte. Avem în vedere natura termenului, distincţiile dintre termenele referitoare la mãsurile restrictive de drepturi şi cele puse la dispoziţie pentru valorificarea, exercitarea unui drept, efectivitatea dreptului, importanţa raporturilor constituţionale dintre autoritãţile publice şi finalitatea controlului a priori constând în prevenirea intrãrii în vigoare a unei legi contrare principiilor şi normelor constituţionale. Numai astfel titularii dreptului de sesizare a Curţii Constituţionale au posibilitatea efectivã de a analiza textul de lege, de a identifica eventualele elemente de neconstituţionalitate, de motivare a sesizãrii urmatã de redactarea şi depunerea acesteia. În acest sens, prevederile <>art. 15 alin. (2) din Legea nr. 47/1992 , republicatã, cu modificãrile ulterioare, privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, statueazã cã respectivele termene sunt puse la dispoziţie în vederea exercitãrii dreptului de sesizare a Curţii Constituţionale, sens în care legea se depune la secretarul general al Camerei Deputaţilor şi al Senatului cu 5 zile înainte de a fi trimisã spre promulgare. Termenul este de douã zile atunci când legea este adoptatã în procedurã de urgenţã. Avem în vedere şi prevederile <>art. 14 din Legea nr. 47/1992 , republicatã, cu modificãrile ulterioare, potrivit cãrora procedura jurisdicţionalã constituţionalã se completeazã cu regulile procedurii civile, dar şi pe cele ale art. 101 din Codul de procedurã civilã, potrivit cãrora "termenele se înţeleg pe zile libere, neintrând în socotealã nici ziua când a început, nici ziua când s-a sfârşit termenul".
Din aceastã perspectivã, dincolo de ataşamentul faţã de valorile constituţionale, apreciem cã este discutabilã natura constituţionalã a actului juridic prin care se promulgã o lege în interiorul termenului de sesizare a Curţii Constituţionale, având drept consecinţã suprimarea controlului a priori.
Judecãtor,
prof. univ. dr. Tudorel Toader
*
OPINIE CONCURENTĂ
Fãrã îndoialã, soluţia de respingere a obiecţiei de neconstituţionalitate referitoare la dispoziţiile art. 1 alin. (1) din Legea privind unele mãsuri necesare în vederea restabilirii echilibrului bugetar este corectã şi se susţine sub aspect constituţional.
Apreciez însã cã, în demersul sãu, Curtea Constituţionalã trebuia sã adânceascã analiza referitoare la aplicabilitatea art. 146 lit. a) din Constituţie, cu atât mai mult cu cât particularitatea speţei o impunea, precum şi la posibilitatea formulãrii de obiecţiuni de neconstituţionalitate chiar şi atunci când în prealabil legea a mai fost supusã unui control de constituţionalitate înainte de promulgare.
Analiza se dovedeşte cã era necesarã, întrucât, în funcţie de concluziile la care s-ar fi ajuns, soluţiile puteau diferi, de la admiterea obiecţiunilor pânã la respingerea lor ca nefondate sau chiar inadmisibile.
1. În ceea ce priveşte aplicabilitatea art. 146 lit. a) din Constituţie, la o primã lecturã s-ar putea susţine, fãrã putinţã de tãgadã, cã sintagma "înainte de promulgarea acestora" (a legilor - s.n.) interzice de plano formularea unor obiecţiuni de constituţionalitate dupã promulgarea legilor.
Susţinerea este în concordanţã cu litera şi spiritul textului constituţional, numai cã, la redactarea textului, Constituanta a avut în vedere desfãşurarea procesului legislativ în toate etapele şi cu respectarea întocmai a procedurilor constituţionale.
În speţa de faţã, legea a fost trimisã spre promulgare Preşedintelui României înainte de expirarea termenului înãuntrul cãruia puteau fi formulate obiecţiuni din partea subiectelor prevãzute de text (Preşedintele României, preşedinţii celor douã Camere, Guvern, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Avocatul Poporului, senatori sau deputaţi).
Dacã avem în vedere cã dreptul de a formula obiecţiuni de neconstituţionalitate este un drept constituţional, promulgarea unei legi de cãtre Preşedinte trebuie sã se facã dupã expirarea termenului prevãzut de lege pentru formularea de obiecţiuni de neconstituţionalitate.
A accepta teza contrarã potrivit cãreia promulgarea s-ar putea face şi înainte de expirarea termenului legal pentru formularea de obiecţiuni ar conduce, implicit, potrivit textului constituţional, la imposibilitatea formulãrii de obiecţiuni dupã promulgarea legii de cãtre Preşedinte, ceea ce ar echivala cu anihilarea, anularea dreptului constituţional de a formula obiecţiuni de cãtre subiectele de sezinã, ceea ce este evident neconstituţional.
Prin urmare, formularea de obiecţiuni de neconstituţionalitate se face, potrivit art. 146 lit. a) din Constituţie, numai înainte de promulgare, cu condiţia ca actul juridic al Preşedintelui - decretul de promulgare - sã nu afecteze dreptul constituţional al subiectelor de sezinã de a formula obiecţiuni.
Sub acest aspect, raportat strict la speţa de faţã, sesizarea de neconstituţionalitate este perfect admisibilã, iar Curtea este competentã sã o soluţioneze.
2. În ceea ce priveşte formularea de obiecţiuni de neconstituţionale, chiar şi în ipoteza în care legea a mai fost supusã unui control a priori de constituţionalitate, speţa de faţã relevã, cât se poate de clar, cã pot fi întâlnite în practicã astfel de situaţii.
În cauzã, legea adoptatã prin asumarea rãspunderii Guvernului a format obiectul controlului de constituţionalitate, iar soluţia adoptatã de Curte a fost aceea de a declara neconstituţional textul cu privire la reducerea pensiilor cu 15% pe perioada 1 iulie - 31 decembrie 2010 (deciziile nr. 872 şi nr. 874 din 25 iunie 2010).
În aplicarea dispoziţiilor art. 147 alin. (2) din Constituţie, Parlamentul, în şedinţa comunã a celor douã Camere, a reexaminat dispoziţiile declarate neconstituţionale pentru a fi puse de acord cu decizia Curţii Constituţionale.
În demersul sãu, Parlamentul avea de ales între douã situaţii: fie de a elimina definitiv din corpul legii dispoziţiile declarate neconstituţionale, fãcând şi cuvenita corelare cu celelalte texte ce au o legãturã indisolubilã cu acestea, fie de a înlocui dispoziţiile declarate neconstituţionale cu altele noi.
În prima ipotezã, asupra dispoziţiilor declarate neconstituţionale şi eliminate din corpul legii, evident cã nu mai pot fi formulate obiecţii de neconstituţionalitate.
În cea de-a doua ipotezã, în cazul înlocuirii dispoziţiilor declarate neconstituţionale cu altele, legea cãpãta un conţinut nou, astfel încât, în baza art. 146 lit. a) din Constituţie, subiectele de sezinã pot formula obiecţiuni de neconstituţionalitate.
Aceastã a doua ipotezã deschide practic calea unei noi sesizãri de neconstituţionalitate asupra cãreia Curtea trebuie sã se pronunţe.
Concret, în speţa de faţã, un grup de senatori a formulat obiecţiuni de neconstituţionalitate asupra altor dispoziţii din lege (evident cã asupra dispoziţiilor deja eliminate nu se mai putea formula niciun fel de obiecţie), iar întrebarea care se pune este aceea a admisibilitãţii sau inadmisibilitãţii unei astfel de sesizãri.
Personal, apreciez cã sub acest aspect sesizarea este inadmisibilã deoarece dreptul de a formula obiecţiuni înainte de promulgarea legii nu se poate exercita sine die, iar, odatã exercitat, ar trebui sã cuprindã toate temeiurile constituţionale.
A admite cã se pot formula obiecţii de neconstituţionalitate asupra unor dispoziţii ce au mai fost supuse controlului de constituţionalitate, chiar şi sub aspectul unor temeiuri constituţionale diferite, motivat de faptul cã Parlamentul, în demersul sãu de a pune de acord dispoziţia declaratã neconstituţionalã cu decizia Curţii, a adoptat un text nou faţã de textul declarat neconstituţional, ar echivala cu posibilitatea repetãrii criticilor de neconstituţionalitate ori de câte ori se iveşte un astfel de prilej.
Soluţia se impune cu atât mai mult în cauza de faţã, cu cât criticile de neconstituţionalitate vizeazã o dispoziţie declaratã expres constituţionalã.
Apreciez, de asemenea cã, şi în cazul în care dispoziţia respectivã nu a fost declaratã constituţionalã în mod expres şi direct, ci numai prin raportare la întreg corpul legii, tot nu s-ar mai putea formula obiecţii de neconstituţionalitate, ci doar excepţii de neconstituţionalitate, deoarece subiectele de sezinã au avut dreptul constituţional de a formula obiecţii de neconstituţionalitate înainte de promulgarea legii.
Judecãtor,
Petre Lãzãroiu
----
Newsletter GRATUIT
Aboneaza-te si primesti zilnic Monitorul Oficial pe email
Comentarii
Fii primul care comenteaza.
MonitorulJuridic.ro este un proiect:
