Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
DECIZIE nr. 970 din 12 iulie 2011 referitoare la exceptia de neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 171 alin. 2, 3, 4 si 4^1, art. 172 alin. 1, 2 si 6 si art. 173 alin. 1 si 3 din Codul de procedura penala
EMITENT: CURTEA CONSTITUTIONALA PUBLICAT: MONITORUL OFICIAL nr. 605 din 26 august 2011
Augustin Zegrean - preşedinte
Aspazia Cojocaru - judecãtor
Acsinte Gaspar - judecãtor
Petre Lãzãroiu - judecãtor
Mircea Ştefan Minea - judecãtor
Ion Predescu - judecãtor
Puskas Valentin Zoltan - judecãtor
Tudorel Toader - judecãtor
Marieta Safta - prim-magistrat-asistent
Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Marinela Mincã.
Pe rol se aflã soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 171 alin. 2, 3, 4 şi 4^1, art. 172 alin. 1, 2 şi 6 şi art. 173 alin. 1 şi 3 din Codul de procedurã penalã, excepţie ridicatã de Ion Constantin, Dãnuţ Crãciun şi Alin-Marian Gheţãu în Dosarul nr. 42.286/3/2008 al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie - Secţia penalã, excepţie care face obiectul Dosarului nr. 3.863 D/2010 al Curţii Constituţionale.
La apelul nominal lipsesc pãrţile, faţã de care procedura de citare este legal îndeplinitã.
Cauza fiind în stare de judecatã, preşedintele acordã cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care pune concluzii de respingere a excepţiei de neconstituţionalitate ca neîntemeiatã, arãtând cã textele de lege criticate nu încalcã prevederile constituţionale invocate.
CURTEA,
având în vedere actele şi lucrãrile dosarului, reţine urmãtoarele:
Prin Încheierea din 9 septembrie 2010, pronunţatã în Dosarul nr. 42.286/3/2008, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Secţia penalã a sesizat Curtea Constituţionalã cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 171 alin. 2, 3, 4 şi 4^1, art. 172 alin. 1, 2 şi 6 şi art. 173 alin. 1 şi 3 din Codul de procedurã penalã, excepţie ridicatã de Constantin Ion, Dãnuţ Crãciun şi Alin-Marian Gheţãu într-o cauzã penalã.
În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate autorii acesteia criticã "modul de asigurare a exercitãrii dreptului la apãrare", deoarece "nu este suficientã declararea respectãrii sale, ci este necesarã respectarea sa obligatorie de toate pãrţile implicate în proces". Astfel, prin dispoziţiile art. 171 alin. 2 din Codul de procedurã penalã, "toate celelalte categorii de învinuiţi sau inculpaţi [cu excepţia celor de la alin. 3] sunt exceptate de la asistenţa juridicã obligatorie, ceea ce reprezintã o împiedicare a exercitãrii dreptului la apãrare şi o discriminare". Cât priveşte alin. 3 al aceluiaşi articol, se susţine cã asigurã doar în cursul judecãţii asistenţa juridicã obligatorie, aceasta lipsind pe parcursul cercetãrii penale. Cu privire la alin. 4^1 al art. 171 din Codul de procedurã penalã se susţine cã aduce atingere dreptului la apãrare prin impunerea unui apãrãtor din oficiu care, în cauze complexe, nu poate sã efectueze decât o apãrare formalã. Referitor la alin. 1 al art. 172 din Codul de procedurã penalã se susţine cã aduce atingere dreptului la apãrare "prin faptul cã lipsa apãrãtorului, indiferent de motiv, nu împiedicã efectuarea actului de urmãrire penalã fãrã apãrãtor", iar, cu privire la dispoziţiile alin. 2 al aceluiaşi articol, se susţine cã sunt discriminatorii, aplicarea lor fiind limitatã doar la cazurile în care asistenţa juridicã este obligatorie, în loc sã se dispunã ca ascultarea oricãrui învinuit sau inculpat sã se facã doar în prezenţa apãrãtorului. Cât priveşte dispoziţiile alin. 6 al art. 172 se aratã cã sunt discriminatorii, pentru cã doar în cazurile în care asistenţa juridicã este obligatorie sau învinuiţii ori inculpaţii sunt arestaţi sau reţinuţi procurorul este obligat sã rezolve plângerea în cel mult 48 de ore. În toate celelalte cazuri, procurorul nu este obligat sã rezolve plângerea în cel mult 48 de ore. Referitor la art. 173 din Codul de procedurã penalã se considerã cã instituie o discriminare şi încalcã dreptul la apãrare, apreciindu-se cã pentru ca acest drept sã nu fie asigurat doar formal ar fi necesar ca organul de urmãrire penalã sã asigure prezenţa apãrãtorului la efectuarea oricãrui act de urmãrire penalã.
Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Secţia penalã considerã cã excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiatã, deoarece normele criticate sunt constituţionale.
În conformitate cu dispoziţiile art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicatã preşedinţilor celor douã Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate ridicate.
Preşedinţii celor douã Camere ale Parlamentului, Guvernul şi Avocatul Poporului nu au comunicat punctele lor de vedere cu privire la excepţia de neconstituţionalitate.
CURTEA,
examinând încheierea de sesizare, raportul întocmit de judecãtorul-raportor, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine urmãtoarele:
Curtea Constituţionalã a fost legal sesizatã şi este competentã, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, sã soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate.
Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie prevederile art. 171 alin. 2, 3, 4 şi 4^1, art. 172 alin. 1, 2 şi 6 şi art. 173 alin. 1 şi 3 din Codul de procedurã penalã, având urmãtorul cuprins:
- Art. 171 alin. 2, 3, 4 şi 4^1: "Asistenţa juridicã este obligatorie când învinuitul sau inculpatul este minor, internat într-un centru de reeducare sau într-un institut medical educativ, când este reţinut sau arestat chiar în altã cauzã, când faţã de acesta a fost dispusã mãsura de siguranţã a internãrii medicale sau obligarea la tratament medical chiar în altã cauzã ori când organul de urmãrire penalã sau instanţa apreciazã cã învinuitul ori inculpatul nu şi-ar putea face singur apãrarea, precum şi în alte cazuri prevãzute de lege.
În cursul judecãţii, asistenţa juridicã este obligatorie şi în cauzele în care legea prevede pentru infracţiunea sãvârşitã pedeapsa detenţiunii pe viaţã sau pedeapsa închisorii de 5 ani sau mai mare.
Când asistenţa juridicã este obligatorie, dacã învinuitul sau inculpatul nu şi-a ales un apãrãtor, se iau mãsuri pentru desemnarea unui apãrãtor din oficiu.
Când asistenţa juridicã este obligatorie, dacã apãrãtorul ales nu se prezintã nejustificat la data stabilitã pentru efectuarea unui act de urmãrire penalã sau la termenul de judecatã fixat şi nici nu asigurã substituirea, pleacã sau refuzã sã efectueze apãrarea, organul judiciar ia mãsuri pentru desemnarea unui apãrãtor din oficiu care sã-l înlocuiascã, acordându-i timpul necesar pentru pregãtirea apãrãrii. În cursul judecãţii, dupã începerea dezbaterilor, când asistenţa juridicã este obligatorie, dacã apãrãtorul ales lipseşte, nejustificat, la termenul de judecatã şi nu asigurã substituirea, instanţa ia mãsuri pentru desemnarea unui apãrãtor din oficiu care sã-l înlocuiascã, acordând un termen de minimum 3 zile pentru pregãtirea apãrãrii.";
- Art. 172 alin. 1, 2 şi 6: "În cursul urmãririi penale, apãrãtorul învinuitului sau inculpatului are dreptul sã asiste la efectuarea oricãrui act de urmãrire penalã şi poate formula cereri şi depune memorii. Lipsa apãrãtorului nu împiedicã efectuarea actului de urmãrire penalã, dacã existã dovada cã apãrãtorul a fost încunoştinţat de data şi ora efectuãrii actului. Încunoştinţarea se face prin notificare telefonicã, fax, internet sau prin alte asemenea mijloace, încheindu-se în acest sens un proces-verbal.
Când asistenţa juridicã este obligatorie, organul de urmãrire penalã va asigura prezenţa apãrãtorului la ascultarea învinuitului sau inculpatului.
[...] Apãrãtorul are dreptul de a se plânge, potrivit art. 275, dacã cererile sale nu au fost acceptate; în situaţiile prevãzute în alin. 2 şi 4, procurorul este obligat sã rezolve plângerea în cel mult 48 de ore.";
- Art. 173 alin. 1 şi 3: "Apãrãtorul pãrţii vãtãmate, al pãrţii civile şi al pãrţii responsabile civilmente are dreptul sã asiste la efectuarea oricãrui act de urmãrire penalã şi poate formula cereri şi depune memorii.
[...] Când organul judiciar apreciazã cã din anumite motive partea vãtãmatã, partea civilã sau partea responsabilã civilmente nu şi-ar putea face singurã apãrarea, dispune din oficiu sau la cerere luarea mãsurilor pentru desemnarea unui apãrãtor."
În opinia autorilor excepţiei de neconstituţionalitate, prevederile legale criticate contravin dispoziţiilor constituţionale cuprinse în art. 16 privind egalitatea în drepturi, art. 21 privind accesul liber la justiţie şi art. 24 privind dreptul la apãrare.
Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea reţine urmãtoarele:
Asupra constituţionalitãţii dispoziţiilor art. 171 alin. 2 şi 3 din Codul de procedurã penalã, criticate în raport de aceleaşi prevederi constituţionale şi cu o motivare similarã, Curtea s-a mai pronunţat în jurisprudenţa sa. Astfel, de exemplu, prin Decizia nr. 7 din 20 ianuarie 2000, publicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 161 din 18 aprilie 2000, Curtea a statuat cã dreptul la apãrare prevãzut în art. 24 din Constituţie este pe deplin respectat de art. 171 din Codul de procedurã penalã, care, prin alin. 1, prevede dreptul învinuitului sau al inculpatului de a fi asistat de apãrãtor în tot cursul urmãririi penale şi al judecãţii, organele judiciare fiind obligate sã îi aducã la cunoştinţã acest drept. În anumite cazuri în care învinuitul sau inculpatul se aflã în situaţii deosebite, legea a prevãzut, în alin. 2 al art. 171 din Codul de procedurã penalã, cazurile de asistenţã juridicã obligatorie, atât în faza urmãririi penale, cât şi în faza judecãţii, iar în alin. 3, cazurile pentru faza judecãţii. Cu acelaşi prilej, Curtea a constatat cã dreptul la apãrare nu poate fi confundat cu dreptul la asistenţã juridicã obligatorie, primul fiind garantat în toate cazurile, iar cel de-al doilea fiind creat de legiuitor, care stabileşte şi cazurile în care se considerã cã este necesar. Întrucât Legea fundamentalã garanteazã dreptul la apãrare, iar nu şi pe cel la asistenţã juridicã obligatorie, Curtea a statuat cã stabilirea cazurilor în care aceasta din urmã se impune constituie atributul exclusiv al legiuitorului. Ca urmare, nu se poate susţine cã dispoziţiile art. 171 alin. 3 din Codul de procedurã penalã sunt neconstituţionale numai pentru cã nu prevãd cã asistenţa juridicã este obligatorie în toate cazurile. Totodatã, prin Decizia nr. 533 din 13 octombrie 2005, publicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 963 din 31 octombrie 2005, Curtea a reţinut cã dreptul la apãrare, consacrat de art. 24 din Constituţie şi de art. 6 din Convenţia pentru apãrarea drepturilor omului şi a libertãţilor fundamentale, se referã la asistenţa juridicã facultativã, iar excepţiile de la aceastã regulã pot fi stabilite în mod exclusiv de legiuitor. În cazurile în care legea impune asistenţa juridicã obligatorie a învinuitului sau inculpatului, apãrarea are valoarea unei instituţii de cert interes social, care funcţioneazã atât în favoarea învinuitului sau a inculpatului, cât şi în vederea asigurãrii unei bune desfãşurãri a procesului penal, în considerarea unor situaţii speciale ce rezultã din însãşi enumerarea cuprinsã în textul de lege.
Tot astfel, Curtea Constituţionalã s-a mai pronunţat şi asupra constituţionalitãţii dispoziţiilor art. 171 alin. 4^1 din Codul de procedurã penalã statuând, de exemplu, prin Decizia nr. 332 din 3 aprilie 2007, publicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 308 din 9 mai 2007, cã "Dispoziţia legalã criticatã este în concordanţã cu textul constituţional al art. 24 alin. (2), potrivit cãruia, <<în tot cursul procesului, pãrţile au dreptul sã fie asistate de un avocat, ales sau numit din oficiu>>".
Deoarece nu au intervenit elemente noi, de naturã sã determine schimbarea acestei jurisprudenţe, considerentele deciziilor mai sus amintite sunt valabile şi în prezenta cauzã.
Curtea nu poate reţine nici criticile formulate cu privire la dispoziţiile art. 172 alin. 1, 2, 6 şi art. 173 alin. 1 şi 3 din Codul de procedurã penalã. Reglementând, pe de o parte, dreptul apãrãtorului învinuitului sau inculpatului, respectiv al apãrãtorului pãrţii vãtãmate, pãrţii civile şi al pãrţii responsabile civilmente de a asista la efectuarea oricãrui act de urmãrire penalã, de a formula cereri şi de a depune memorii, iar, pe de altã parte, obligaţia organului de urmãrire penalã de a asigura prezenţa apãrãtorului la ascultarea învinuitului sau a inculpatului în cazurile în care asistenţa juridicã este obligatorie, respectiv cazurile când organul judiciar dispune din oficiu sau la cerere luarea mãsurilor pentru desemnarea unui apãrãtor, aceste texte legale dau expresie deplinã dreptului la apãrare.
Asupra criticilor privind necesitatea reglementãrii obligaţiei organului de urmãrire penalã de a asigura, în toate cazurile, prezenţa apãrãtorului la ascultarea învinuitului sau inculpatului, susţineri care vizeazã, în esenţã, modificarea şi completarea textelor de lege ce fac obiectul excepţiei, Curtea nu se poate pronunţa întrucât nu intrã în competenţa sa, astfel cum este aceasta stabilitã de art. 2 alin. (3) din Legea nr. 47/1992, potrivit cãruia Curtea Constituţionalã "se pronunţã numai asupra constituţionalitãţii textelor cu privire la care a fost sesizatã, fãrã a putea modifica sau completa prevederile supuse controlului".
Tot astfel, nu intrã în competenţa Curţii Constituţionale criticile referitoare la modul în care a fost asigurat dreptul la apãrare în faza urmãririi penale în cauza în care s-a ridicat excepţia de neconstituţionalitate, acestea fiind de competenţa instanţelor de judecatã, în cadrul cãilor de atac prevãzute de lege.
Pentru motivele mai sus arãtate, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992,
CURTEA CONSTITUŢIONALĂ
În numele legii
DECIDE:
Respinge ca neîntemeiatã excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 171 alin. 2, 3, 4 şi 4^1, art. 172 alin. 1, 2 şi 6 şi art. 173 alin. 1 şi 3 din Codul de procedurã penalã, excepţie ridicatã de Ion Constantin, Dãnuţ Crãciun şi Alin-Marian Gheţãu în Dosarul nr. 42.286/3/2008 al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie - Secţia penalã.
Definitivã şi general obligatorie.
Pronunţatã în şedinţa publicã din data de 12 iulie 2011.
PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE,
AUGUSTIN ZEGREAN
Prim-magistrat-asistent,
Marieta Safta
----------
Newsletter GRATUIT
Aboneaza-te si primesti zilnic Monitorul Oficial pe email
Comentarii
Fii primul care comenteaza.
MonitorulJuridic.ro este un proiect:
