Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
DECIZIE nr. 97 din 7 februarie 2012 referitoare la exceptia de neconstitutionalitate a dispozitiilor Ordonantei de urgenta a Guvernului nr. 63/2010 pentru modificarea si completarea Legii nr. 273/2006 privind finantele publice locale, precum si pentru stabilirea unor masuri financiare
EMITENT: CURTEA CONSTITUTIONALA PUBLICAT: MONITORUL OFICIAL nr. 269 din 24 aprilie 2012
Augustin Zegrean - preşedinte
Aspazia Cojocaru - judecãtor
Acsinte Gaspar - judecãtor
Petre Lãzãroiu - judecãtor
Mircea Ştefan Minea - judecãtor
Ion Predescu - judecãtor
Puskas Valentin Zoltan - judecãtor
Daniela Ramona Mariţiu - magistrat-asistent
Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Carmen-Cãtãlina Gliga.
Pe rol se aflã soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor Ordonanţei de urgenţã a Guvernului nr. 63/2010 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 273/2006 privind finanţele publice locale, precum şi pentru stabilirea unor mãsuri financiare, excepţie ridicatã de Cãlin Cristian Mostofarla în Dosarul nr. 10.495/63/2010 al Tribunalului Dolj - Secţia contencios administrativ şi fiscal.
Excepţia formeazã obiectul Dosarului Curţii Constituţionale nr. 820D/2011.
La apelul nominal se constatã lipsa pãrţilor, faţã de care procedura de citare a fost legal îndeplinitã.
Preşedintele dispune sã se facã apelul şi în Dosarul nr. 821D/2011, având ca obiect excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor Ordonanţei de urgenţã a Guvernului nr. 63/2010 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 273/2006 privind finanţele publice locale, precum şi pentru stabilirea unor mãsuri financiare, excepţie ridicatã de Adrian Enica în Dosarul nr. 10.485/63/2010 al Tribunalului Dolj - Secţia contencios administrativ şi fiscal.
La apelul nominal se constatã lipsa pãrţilor, faţã de care procedura de citare a fost legal îndeplinitã.
Curtea, având în vedere obiectul excepţiilor de neconstituţionalitate ridicate în dosarele nr. 820D/2011 şi nr. 821D/2011, pune în discuţie, din oficiu, problema conexãrii cauzelor.
Reprezentantul Ministerului Public nu se opune conexãrii dosarelor.
Curtea, în temeiul art. 53 alin. (5) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, dispune conexarea Dosarului nr. 821D/2011 la Dosarul nr. 820D/2011, care este primul înregistrat.
Cauza fiind în stare de judecatã, preşedintele acordã cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care pune concluzii de respingere a excepţiei de neconstituţionalitate ca neîntemeiatã, sens în care invocã jurisprudenţa în materie a Curţii Constituţionale.
CURTEA,
având în vedere actele şi lucrãrile dosarului, reţine urmãtoarele:
Prin încheierile din 9 iunie 2011, pronunţate în dosarele nr. 10.495/63/2010 şi nr. 10.485/63/2010, Tribunalul Dolj - Secţia contencios administrativ şi fiscal a sesizat Curtea Constituţionalã cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor Ordonanţei de urgenţã a Guvernului nr. 63/2010 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 273/2006 privind finanţele publice locale, precum şi pentru stabilirea unor mãsuri financiare, excepţie ridicatã de Cãlin Cristian Mostofarla şi Adrian Enica în cauze având ca obiect anularea unor acte administrative.
În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate autorii acesteia susţin cã dispoziţiile ordonanţei criticate încalcã prevederile art. 115 alin. (4) şi (6) din Legea fundamentalã, precum şi prevederile constituţionale ale art. 120, 121 şi 122 referitoare la principiile de bazã ale administraţiei publice, autoritãţile comunale şi orãşeneşti şi la consiliul judeţean. De asemenea, ordonanţa încalcã şi prevederile art. 41 din Constituţie.
Tribunalul Dolj - Secţia contencios administrativ şi fiscal apreciazã cã excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiatã.
Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierile de sesizare au fost comunicate preşedinţilor celor douã Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.
Preşedinţii celor douã Camere ale Parlamentului, Guvernul şi Avocatul Poporului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.
CURTEA,
examinând încheierile de sesizare, rapoartele întocmite de judecãtorul-raportor, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine urmãtoarele:
Curtea Constituţionalã a fost legal sesizatã şi este competentã, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, sã soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate cu care a fost sesizatã.
Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl reprezintã dispoziţiile Ordonanţei de urgenţã a Guvernului nr. 63/2010 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 273/2006 privind finanţele publice locale, precum şi pentru stabilirea unor mãsuri financiare, publicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 450 din 2 iulie 2010.
În susţinerea neconstituţionalitãţii acestor dispoziţii, autorii excepţiei invocã prevederile constituţionale ale art. 41 referitor la munca şi protecţia socialã a muncii, art. 115 alin. (4) şi (6) referitor la delegarea legislativã, art. 120 referitor la principiile de bazã ale administraţiei publice locale, art. 121 referitor la autoritãţile comunale şi orãşeneşti şi art. 122 referitor la consiliul judeţean.
Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea reţine cã, prin Decizia nr. 1.105 din 21 septembrie 2010, publicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 684 din 8 octombrie 2010, a respins excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor Ordonanţei de urgenţã a Guvernului nr. 63/2010 şi a constatat cã acestea nu contravin prevederilor constituţionale invocate de autorii excepţiei şi în prezenta cauzã.
Cu acel prilej, Curtea a statuat urmãtoarele:
I. Cu privire la criticile de neconstituţionalitate extrinsecã, prin raportare la prevederile art. 115 alin. (4) din Legea fundamentalã, Curtea a constatat cã, în nota de fundamentare a ordonanţei de urgenţã criticate, existenţa unei situaţii extraordinare a cãrei reglementare nu poate fi amânatã şi urgenţa acesteia sunt justificate de Guvern.
Având în vedere jurisprudenţa sa cu privire la art. 115 alin. (4) din Constituţie, Curtea a analizat fiecare dintre aceste motive invocate de Guvern pentru a stabili dacã implicaţiile financiare legate de modificãrile legislative adoptate, în situaţia datã, se circumscriu situaţiei extraordinare sau unor elemente de oportunitate. Astfel, Curtea a constatat cã reglementarea criticatã nu aduce atingere dispoziţiilor art. 115 alin. (4) din Constituţie, îndeplinind exigenţele urgenţei şi ale situaţiei extraordinare.
II. O altã criticã formulatã de autorii excepţiei constã în faptul cã aceastã ordonanţã de urgenţã contravine art. 115 alin. (6) din Constituţie, care nu îngãduie sã fie adoptate ordonanţe de urgenţã prin care este afectat regimul instituţiilor fundamentale ale statului.
Pentru a constata aplicabilitatea dispoziţiilor art. 115 alin. (6) din Constituţie în cauza dedusã judecãţii, instanţa constituţionalã este chematã sã aprecieze dacã instituţiile vizate de Ordonanţa de urgenţã a Guvernului nr. 63/2010 reprezintã instituţii fundamentale ale statului, pe de o parte, şi dacã modificãrile operate prin noua reglementare afecteazã regimul acestor instituţii.
În ceea ce priveşte primul aspect, Curtea a apreciat cã natura autoritãţilor administraţiei publice locale (consiliile locale, primarii şi consiliile judeţene) de instituţii fundamentale ale statului este deopotrivã subliniatã de statutul constituţional al acestora, consacrat de art. 120-122 - Administraţia publicã localã, precum şi de organizarea şi funcţionarea sa, adicã regimul sãu juridic, care se reglementeazã, potrivit art. 73 alin. (3) lit. o) din Constituţie, prin lege organicã.
Referitor la cel de-al doilea aspect, Curtea a observat cã, potrivit art. 1 alin. (1) din Legea administraţiei publice locale nr. 215/2001, republicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 123 din 20 februarie 2007, "Prezenta lege reglementeazã regimul general al autonomiei locale, precum şi organizarea şi funcţionarea administraţiei publice locale", stabilind, în art. 2 alin. (1) al aceluiaşi act normativ, cã "Administraţia publicã în unitãţile administrativ-teritoriale se organizeazã şi funcţioneazã în temeiul principiilor descentralizãrii, autonomiei locale, deconcentrãrii serviciilor publice, eligibilitãţii autoritãţilor administraţiei publice locale, legalitãţii şi al consultãrii cetãţenilor în soluţionarea problemelor locale de interes deosebit."
Or, din analiza întregului conţinut al Ordonanţei de urgenţã a Guvernului nr. 63/2010, Curtea nu a putut reţine cã acest act normativ aduce vreo modificare Legii nr. 215/2001, neafectând în niciun sens, fie el pozitiv sau negativ, regimul autoritãţilor publice locale, reprezentate de consilii locale, primari sau consilii judeţene. Modificãrile operate se limiteazã la modificarea şi completarea Legii nr. 273/2006 privind finanţele publice locale, precum şi la stabilirea unor mãsuri financiare de naturã a spori disciplina financiarã, predictibilitatea şi transparenţa execuţiei bugetare la nivelul unitãţilor/subdiviziunilor administrativ-teritoriale, cu impact direct asupra arieratelor înregistrate ca urmare a managementului financiar imprudent şi a cheltuielilor bugetare la nivelul unitãţilor/subdiviziunilor administrativ-teritoriale. Prin urmare, Curtea a constatat cã reglementarea criticatã îndeplineşte exigenţele prevãzute la art. 115 alin. (6) din Constituţie referitor la interdicţia legiferãrii în domeniul regimului instituţiilor fundamentale ale statului prin ordonanţã de urgenţã.
III. În fine, referitor la pretinsa încãlcare a prevederilor art. 120-122 din Constituţie, precum şi a dispoziţiilor art. 4 pct. 4 şi art. 6 pct. 1 din Carta europeanã a autonomiei locale, Curtea a constatat cã Ordonanţa de urgenţã a Guvernului nr. 63/2010 respectã exigenţele constituţionale consacrate de prevederile art. 120-122 referitoare la principiul autonomiei locale.
Considerentele şi soluţia acestor decizii sunt valabile şi în cauza de faţã, întrucât nu au intervenit elemente noi, de naturã a determina o reconsiderare a jurisprudenţei Curţii Constituţionale.
Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992,
CURTEA CONSTITUŢIONALĂ
În numele legii
DECIDE:
Respinge, ca neîntemeiatã, excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor Ordonanţei de urgenţã a Guvernului nr. 63/2010 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 273/2006 privind finanţele publice locale, precum şi pentru stabilirea unor mãsuri financiare, excepţie ridicatã de Cãlin Cristian Mostofarla şi Adrian Enica în dosarele nr. 10.495/63/2010 şi nr. 10.485/63/2010 ale Tribunalului Dolj - Secţia contencios administrativ şi fiscal.
Definitivã şi general obligatorie.
Pronunţatã în şedinţa publicã din data de 7 februarie 2012.
PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE,
AUGUSTIN ZEGREAN
Magistrat-asistent,
Daniela Ramona Mariţiu
_______
Newsletter GRATUIT
Aboneaza-te si primesti zilnic Monitorul Oficial pe email
Comentarii
Fii primul care comenteaza.
MonitorulJuridic.ro este un proiect: