Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
Email RSS Trimite prin Yahoo Messenger pagina:   DECIZIE nr. 97 din 28 februarie 2013  referitoare la exceptia de neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 278^1 alin. 10 din Codul de procedura penala    Twitter Facebook
Cautare document
Copierea de continut din prezentul site este supusa regulilor precizate in Termeni si conditii! Click aici.
Prin utilizarea siteului sunteti de acord, in mod implicit cu Termenii si conditiile! Orice abatere de la acestea constituie incalcarea dreptului nostru de autor si va angajeaza raspunderea!
X

DECIZIE nr. 97 din 28 februarie 2013 referitoare la exceptia de neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 278^1 alin. 10 din Codul de procedura penala

EMITENT: CURTEA CONSTITUTIONALA
PUBLICAT: MONITORUL OFICIAL nr. 206 din 11 aprilie 2013

    Augustin Zegrean - preşedinte
    Aspazia Cojocaru - judecător
    Acsinte Gaspar - judecător
    Petre Lăzăroiu - judecător
    Mircea Ştefan Minea - judecător
    Iulia Antoanella Motoc - judecător
    Ion Predescu - judecător
    Puskas Valentin Zoltan - judecător
    Tudorel Toader - judecător
    Oana Cristina Puică - magistrat-asistent

    Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Iuliana Nedelcu.

    Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 278^1 din Codul ce procedură penală, excepţie ridicată de Constantin Petcu în Dosarul nr. 7.505/270/2011 al Curţii de Apel Bacău - Secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie şi care formează obiectul Dosarului Curţii Constituţionale nr. 1.426D/2012.
    La apelul nominal lipsesc părţile, faţă de care procedura de citare este legal îndeplinită.
    Preşedintele dispune a se face apelul şi în Dosarul nr. 1427D/2012, având ca obiect excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 278^1 alin. 10 din Codul de procedură penală, excepţie ridicată de Traian Macovei în Dosarul nr. 1.764/270/2012 al Curţii de Apel Bacău - Secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie.
    La apelul nominal lipsesc părţile, faţă de care procedura de citare este legal îndeplinită.
    Preşedintele dispune a se face apelul şi în Dosarul nr. 1.432D/2012, care are ca obiect excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 278^1 alin. 10 din Codul de procedură penală, excepţie ridicată de Floare Erdei în Dosarul nr. 1.510/255/2012 al Judecătoriei Marghita.
    La apelul nominal lipsesc părţile, faţă de care procedura de citare este legal îndeplinită.
    Preşedintele dispune a se face apelul şi în Dosarul nr. 1497D/2012, având ca obiect excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 278^1 alin. 10 din Codul de procedură penală, excepţie ridicată de Cristina Armăşelu în Dosarul nr. 7.443/288/2012 al Judecătoriei Râmnicu Vâlcea - Secţia penală.
    La apelul nominal lipsesc părţile, faţă de care procedura de citare este legal îndeplinită.
    Preşedintele dispune a se face apelul şi în Dosarul nr. 1.507D/2012, care are ca obiect excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 278^1 alin. 10 din Codul de procedură penală şi ale art. XVIII pct. 39 din Legea nr. 202/2010 privind unele măsuri pentru accelerarea soluţionării proceselor, excepţie ridicată de Oana Dămoc în Dosarul nr. 23.556/245/2011 al Curţii de Apel Iaşi - Secţia penală şi pentru cauze cu minori.
    La apelul nominal lipsesc părţile, faţă de care procedura de citare este legal îndeplinită.
    Magistratul-asistent referă asupra cauzei şi arată că autorul excepţiei Oana Dămoc şi partea Veronica Aneta au depus la Dosarul nr. 1.507D/2012 note scrise prin care solicită admiterea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 278^1 alin. 10 din Codul de procedură penală şi ale art. XVIII pct. 39 din Legea nr. 202/2010 privind unele măsuri pentru accelerarea soluţionării proceselor.
    Curtea, având în vedere obiectul excepţiilor de neconstituţionalitate ridicate în dosarele nr. 1.426D/2012, nr. 1.427D/2012, nr. 1.432D/2012, nr. 1.497D/2012 şi nr. 1.507D/2012, pune în discuţie, din oficiu, problema conexării cauzelor.
    Reprezentantul Ministerului Public apreciază ca fiind întrunite condiţiile pentru conexarea dosarelor.
    Curtea în temeiul art. 53 alin. (5) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, dispune conexarea dosarelor nr. 1427D/2012, nr. 1.432D/2012, nr. 1497D/2012 şi nr. 1.507D/2012 la Dosarul nr. 1.426D/2012, care este primul înregistrat.
    Cauza este în stare de judecată.
    Preşedintele acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care pune concluzii de respingere ca neîntemeiată a excepţiei de neconstituţionalitate, invocând în acest sens jurisprudenţa în materie a Curţii Constituţionale.

                               CURTEA,
având în vedere actele şi lucrările dosarelor, reţine următoarele:
    Prin Încheierea din 4 octombrie 2012, pronunţată în Dosarul nr. 7.505/270/2011, Curtea de Apel Bacău - Secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 278^1 din Codul de procedură penală.
    Excepţia a fost ridicată de Constantin Petcu cu ocazia soluţionării recursului împotriva unei sentinţe penale prin care a fost respinsă ca nefondată plângerea împotriva unei rezoluţii de neîncepere a urmăririi penale.
    Prin Încheierea din 4 octombrie 2012, pronunţată în Dosarul nr. 1.764/270/2012, Curtea de Apel Bacău - Secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 278^1 alin. 10 din Codul de procedură penală.
    Excepţia a fost ridicată de Traian Macovei cu ocazia soluţionării recursului împotriva unei sentinţe penale prin care a fost respinsă ca nefondată plângerea împotriva unei rezoluţii de neîncepere a urmăririi penale.
    Prin Încheierea din 11 octombrie 2012, pronunţată în Dosarul nr. 1.510/255/2012, Judecătoria Marghita a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 278^1 alin. din din Codul de procedură penală.
    Excepţia a fost ridicată de Floare Erdei cu ocazia soluţionării plângerii împotriva unui act al procurorului de netrimitere în judecată.
    Prin Încheierea penală nr. 802 din 15 noiembrie 2012, pronunţată în Dosarul nr. 7.443/288/2012, Judecătoria Râmnicu Vâlcea - Secţia penală a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 278^1 alin. 10 din Codul de procedură penală.
    Excepţia a fost ridicată de Cristina Armăşelu cu ocazia soluţionării plângerii împotriva unei rezoluţii de scoatere de sub urmărire penală.
    Prin Încheierea din 15 noiembrie 2012, pronunţată în Dosarul nr. 23.556/245/2011, Curtea de Apel Iaşi - Secţia penală şi pentru cauze cu minori a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 278^1 alin. 10 din Codul de procedură penală şi ale art. XVIII pct. 39 din Legea nr. 202/2010 privind unele măsuri pentru accelerarea soluţionării proceselor.
    Excepţia a fost ridicată de Oana Dămoc cu ocazia soluţionării recursului împotriva unei sentinţe penale prin care a fost respinsă plângerea împotriva unei rezoluţii de neîncepere a urmăririi penale.
    În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate autorii acesteia susţin că dispoziţiile de lege criticate, potrivit cărora soluţia pronunţată de judecător în temeiul art. 278^1 alin. 8 din Codul de procedură penală, în procedura plângerii împotriva actelor procurorului de netrimitere în judecată, nu este supusă niciunei căi de atac, încalcă principiul neretroactivităţii legii, egalitatea în drepturi, accesul liber la justiţie, dreptul la un proces echitabil, dreptul la apărare, dreptul la informaţie, condiţiile şi limitele restrângerii exerciţiului unor drepturi sau al unor libertăţi, precum şi dreptul la un recurs efectiv şi dreptul la două grade de jurisdicţie în materie penală.
    Curtea de Apel Bacău - Secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie apreciază că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată, întrucât dispoziţiile de lege criticate nu sunt contrare prevederilor constituţionale şi celor din convenţii internaţionale, referitoare la dreptul la un proces echitabil. Face trimitere în acest sens la deciziile Curţii Constituţionale nr. 242/2011, nr. 753/2011, nr. 1.131/2011, nr. 1.181/2011 şi nr. 1.456/2011.
    Judecătoria Marghita consideră neîntemeiată excepţia de neconstituţionalitate, deoarece dispoziţiile art. 278^1 alin. 10 din Codul de procedură penală nu contravin prevederilor din Legea fundamentală invocate de autorul excepţiei. Plângerea formulată în temeiul art. 278^1 din Codul de procedură penală are natura unei căi de atac prin care persoanele nemulţumite de soluţiile de netrimitere în judecată date de procuror se pot adresa instanţei, fiindu-le astfel asigurat liberul acces la justiţie, garantat prin prevederile art. 21 din Constituţie. Mai arată că dublul grad de jurisdicţie este obligatoriu doar în situaţia în care se pune problema condamnării unei persoane.
    Judecătoria Râmnicu Vâlcea - Secţia penală apreciază că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată, întrucât dispoziţiile art. 278^1 alin. 10 din Codul de procedură penală nu aduc nicio atingere prevederilor din Constituţie şi din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale invocate.
    Curtea de Apel Iaşi - Secţia penală şi pentru cauze cu minori consideră că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată, deoarece dispoziţiile de lege criticate nu încalcă textele din Constituţie şi din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale invocate de autorul excepţiei.
    Potrivit art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierile de sesizare au fost comunicate preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.
    Guvernul consideră că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiata, întrucât dispoziţiile art. 278^1 alin. 10 din Codul de procedură penală nu aduc nicio atingere prevederilor din Constituţie şi din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale invocate de autorii excepţiei.
    Avocatul Poporului precizează că îşi menţine punctul de vedere reţinut în deciziile Curţii Constituţionale nr. 751/2011, nr. 1.232/2011, nr. 1.355/2011, nr. 62/2012, nr. 330/2012, nr. 568/2012, nr. 571/2012, nr. 589/2012, nr. 613/2012, nr. 711/2012 şi nr. 717/2012, în sensul că dspoziţiile de lege criticate sunt constituţionale.
    Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.

                               CURTEA,
examinând încheierile de sesizare, punctele de vedere ale Guvernului şi Avocatului Poporului, rapoartele întocmite de judecătorul-raportor, notele scrise depuse la dosar, concluziile procurorului, dispoziţiile de lege criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele:
    Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate.
    Potrivit Încheierii de sesizare din 4 octombrie 2012, pronunţată în Dosarul nr. 7.505/270/2011 al Curţii de Apel Bacău - Secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie, obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie art. 278^1 din Codul de procedură penală. Din notele scrise ale autorului excepţiei Constantin Petcu, depuse în motivarea criticii, reiese însă că aceasta priveşte doar dispoziţiile art. 278^1 alin. 10 din Codul de procedură penală, modificate prin art. XVIII pct. 39 din Legea nr. 202/2010 privind unele măsuri pentru accelerarea soluţionării proceselor, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 714 din 26 octombrie 2010. Având în vedere şi celelalte acte de sesizare, Curtea se va pronunţa numai asupra dispoziţiilor art. 278^1 alin. 10 din Codul de procedură penală, care au următorul cuprins: "Hotărârea judecătorului pronunţată potrivit alin. 8 este definitivă."
    În susţinerea neconstituţionalităţii acestor dispoziţii de lege, autorii excepţiei invocă încălcarea prevederilor constituţionale ale art. 1 alin. (3) şi (5) privind valorile supreme ale statului de drept şi obligativitatea respectării Constituţiei, a supremaţiei sale şi a legilor, ale art. 15 alin. (2) cu privire la principiul neretroactivităţii legii, ale art. 16 alin. (1) şi (2) referitor la egalitatea în drepturi, ale art. 21 alin. (1), (2) şi (3) privind accesul liber la justiţie şi dreptul la un proces echitabil, ale art. 24 referitor la dreptul la apărare, ale art. 31 alin. (1) cu privire la dreptul la informaţie, ale art. 53 privind condiţiile şi limitele restrângerii exerciţiului unor drepturi sau al unor libertăţi, ale art. 124 alin. (2) referitor la unicitatea, imparţialitatea şi egalitatea justiţiei, ale art. 126 privind instanţele judecătoreşti, ale art. 129 privind folosirea căilor de atac, ale art. 131 alin. (1) privind rolul Ministerului Public şi ale art. 148 referitor la integrarea în Uniunea Europeană, precum şi ale art. 11 privind raportul dintre dreptul internaţional şi dreptul intern şi ale art. 20 referitoare la preeminenţa tratatelor internaţionale privind drepturile omului asupra legilor interne, raportate la prevederile art. 6 paragraful 1 referitor la dreptul la un proces echitabil, ale art. 13 privind dreptul la un recurs efectiv, ale art. 17 referitor la interzicerea abuzului de drept şi ale art. 18 privind limitarea folosirilor restrângerilor drepturilor din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale şi ale art. 2 privind dreptul la două grade de jurisdicţie în materie penală din Protocolul nr. 7 la Convenţie, respectiv ale art. 47 privind dreptul la o cale de atac eficientă şi la un proces echitabil din Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene.
    Examinănd excepţia de neconstituţionalitate, Curtea constată că dispoziţiile art. 278^1 alin. 10 din Codul de procedură penală au mai fost supuse controlului de constituţionalitate prin raportare la aceleaşi prevederi din Constituţie şi din actele normative internaţionale invocate şi în prezenta cauză şi faţă de critici similare. Astfel, prin Decizia nr. 482 din 10 mai 2012, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 451 din 5 iulie 2012, Curtea a respins ca neîntemeiată excepţia de neconstituţionalitate, statuând că între dispoziţiile art. 278^1 alin. 10 din Codul de procedură penală, potrivit cărora hotărârea pronunţată de judecător în temeiul art. 278^1 alin. 8 din Codul de procedură penală este definitivă, şi prevederile din Legea fundamentală şi din actele normative internaţionale invocate de autorii excepţiei nu poate fi reţinută nicio contradicţie. Stabilirea competenţei instanţelor judecătoreşti şi instituirea regulilor de desfăşurare a procesului, deci şi reglementarea căilor de atac, constituie atributul exclusiv al legiuitorului. Astfel, Curtea a reţinut, cu mai multe prilejuri, că acesta este sensul art. 129 din Constituţie, text care face referire la "condiţiile legii" atunci când reglementează exercitarea căilor de atac ("Împotriva hotărârilor judecătoreşti, părţile interesate şi Ministerul Public pot exercita căile de atac, în condiţiile legii"), ca de altfel şi al art. 126 alin. (2) din Constituţie, care, referindu-se la competenţa instanţelor judecătoreşti şi la procedura de judecată, stabileşte că acestea "sunt prevăzute numai de lege" [a se vedea în acest sens Decizia nr. 460 din 28 octombrie 2004, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1.153 din 7 decembrie 2004].
    Dispoziţiile art. 278^1 alin. 10 din Codul de procedură penală nu aduc atingere dreptului la apărare prevăzut de art. 24 din Legea fundamentală şi nici accesului liber la justiţie şi dreptului la un proces echitabil, consacrate de art. 21 din Constituţie, art. 6 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale şi art. 47 din Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene, întrucât nu înlătură posibilitatea de a beneficia de drepturile şi garanţiile procesuale instituite prin lege, în cadrul unui proces public, judecat de către o instanţă independentă, imparţială şi stabilită prin lege, într-un termen rezonabil. Nicio prevedere a Legii fundamentale şi a actelor normative internaţionale invocate de autorii excepţiei nu reglementează dreptul la exercitarea căilor de atac în orice cauză. Astfel, aşa cum s-a arătat mai sus, art. 129 din Constituţie stipulează că părţile interesate şi Ministerul Public pot exercita căile de atac numai în condiţiile legii. Totodată, având în vedere natura cauzelor reglementate prin dispoziţiile art. 278^1 din Codul de procedură penală, în care nu se judecă infracţiunea care a format obiectul cercetării sau urmăririi penale, ci rezoluţia sau ordonanţa de netrimitere în judecată emisă de procuror, prevederile art. 2 privind dreptul la două grade de jurisdicţie în materie penală din Protocolul nr. 7 la Convenţie nu sunt aplicabile. De asemenea, prevederile art. 13 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale nu au aplicabilitate în cauza de faţă, întrucât dreptul la un recurs efectiv nu se confundă cu dreptul la exercitarea unei căi de atac împotriva unei hotărâri judecătoreşti.
    Prin decizia mai sus menţionată, Curtea a mai statuat că eliminarea căilor de atac în această materie este justificată de caracterul special al procedurii instituite de prevederile art. 278^1 din Codul de procedură penală, legiuitorul urmărind să asigure celeritatea procedurii şi obţinerea în mod rapid a unei hotărâri definitive prin care să fie exercitat controlul judiciar cu privire la soluţia procurorului.
    Totodată, Curtea a reţinut că, pentru motivele arătate, dispoziţiile art. 278^1 alin. 10 din Codul de procedură penală nu aduc atingere nici prevederilor constituţionale ale art. 1 şi 15.
    De asemenea, în ceea ce priveşte pretinsa încălcare prin textele de lege ce fac obiectul excepţiei a art. 53 din Constituţie, aceasta nu a fost reţinută, prevederile constituţionale invocate fiind aplicabile numai în ipoteza în care există o restrângere a exercitării drepturilor şi libertăţilor fundamentale ale cetăţenilor, restrângere care nu s-a constatat.
    În fine, nu este aplicabil nici art. 148 din Constituţie, care vizează competenţa instanţelor de judecată de a se pronunţa asupra conformităţii legislaţiei naţionale cu cea europeană.
    În acelaşi sens sunt şi Decizia nr. 711 din 5 iulie 2012, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 584 din 16 august 2012, şi Decizia nr. 1.019 din 29 noiembrie 2012, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 22 din 10 ianuarie 2013.
    Întrucât nu au intervenit elemente noi, de natură să determine schimbarea acestei jurisprudenţe, soluţia de respingere a excepţiei de neconstituţionalitate pronunţată de Curte prin deciziile mai sus menţionate, precum şi considerentele care au fundamentat-o îşi păstrează valabilitatea şi în prezenta cauză.

    Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 146 d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992,

                        CURTEA CONSTITUŢIONALA
                            În numele legii
                               DECIDE:

    Respinge, ca neîntemeiată, excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 278^1 alin. 10 din Codul de procedură penală, excepţie ridicată de Constantin Petcu în Dosarul nr. 7.505/270/2011 al Curţii de Apel Bacău - Secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie, de Traian Macovei în Dosarul nr. 1.764/270/2012 al Curţii de Apel Bacău - Secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie, de Floare Erdei în Dosarul nr. 1.510/255/2012 al Judecătoriei Marghita, de Cristina Armăşelu în Dosarul nr. 7.443/288/2012 al Judecătoriei Râmnicu Vâlcea - Secţia penală şi de Oana Dămoc în Dosarul nr. 23.556/245/2011 al Curţii de Apel Iaşi - Secţia penală şi pentru cauze cu minori.
    Definitivă şi general obligatorie.
    Pronunţată în şedinţa publică din data de 28 februarie 2013.


          PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE,
                   AUGUSTIN ZEGREAN

                 Magistrat-asistent,
                Oana Cristina Puică
                       _________
Da, vreau informatii despre produsele Rentrop&Straton. Sunt de acord ca datele personale sa fie prelucrate conform Regulamentul UE 679/2016

Comentarii


Maximum 3000 caractere.
Da, doresc sa primesc informatii despre produsele, serviciile etc. oferite de Rentrop & Straton.

Cod de securitate


Fii primul care comenteaza.
MonitorulJuridic.ro este un proiect:
Rentrop & Straton
Banner5

Atentie, Juristi!

5 modele Contracte Civile si Acte Comerciale - conforme cu Noul Cod civil si GDPR

Legea GDPR a modificat Contractele, Cererile sau Notificarile obligatorii

Va oferim Modele de Documente conform GDPR + Clauze speciale

Descarcati GRATUIT Raportul Special "5 modele Contracte Civile si Acte Comerciale - conforme cu Noul Cod civil si GDPR"


Da, vreau informatii despre produsele Rentrop&Straton. Sunt de acord ca datele personale sa fie prelucrate conform Regulamentul UE 679/2016