Copierea de continut din prezentul site este supusa regulilor precizate in Termeni si conditii! Click aici.
Prin utilizarea siteului sunteti de acord, in mod implicit cu Termenii si conditiile! Orice abatere de la acestea constituie incalcarea dreptului nostru de autor si va angajeaza raspunderea!
X
DECIZIE Nr. 97 din 24 octombrie 1995 privind exceptia de neconstitutionalitate
Ioan Muraru - preşedinte Mihai Constantinescu - judecãtor Ioan Deleanu - judecãtor Lucian Stangu - judecãtor Victor Dan Zlatescu - judecãtor Raul Petrescu - procuror Gabriela Radu - magistrat-asistent
Pe rol soluţionarea recursului declarat impotriva <>Deciziei nr. 41 din 12 aprilie 1995 , pronunţatã de Curtea Constituţionalã în Dosarul nr. 10 C/1995, decizie prin care s-a respins ca vadit nefondata excepţia de neconstituţionalitate cu privire la dispoziţiile <>art. 29 alin. (9) din Ordonanta Guvernului nr. 70/1994 privind impozitul pe profit. Dezbaterile au avut loc în şedinţa din 17 octombrie 1995, în lipsa pãrţilor, legal citate. Atît recurenta, Societatea Comercialã "Florida Impex" - S.R.L., prin cererea de recurs, cît şi unul dintre intimaţi, respectiv Ministerul Finanţelor, prin intimpinarea depusa la dosar, au solicitat, în baza art. 242 alin. 2 din Codul de procedura civilã, judecarea în lipsa. Magistratul-asistent referã ca recursul este formulat în termen şi motivat. Reprezentantul Ministerului Public a arãtat ca, fata de jurisprudenta constanta a Curţii Constituţionale, prin care s-a statuat constituţionalitatea prevederilor cu privire la plata taxelor în justiţie şi a celor care instituie procedura administrativ-jurisdicţionalã anterioarã, solicita respingerea recursului.
CURTEA, examinînd actele şi lucrãrile dosarului, constata urmãtoarele: Prin Decizia nr. 41 din 12 aprilie 1995, Curtea Constituţionalã a respins ca vadit nefondata excepţia de neconstituţionalitate vizind dispoziţiile <>art. 29 alin. (9) din Ordonanta Guvernului nr. 70/1994 privind impozitul pe profit, invocatã de Societatea Comercialã "Florida Impex" - S.R.L. în Dosarul nr. 1.308/1994 al Curţii de Apel Tirgu Mures. Fata de aceasta decizie, recurenta, Societatea Comercialã "Florida Impex" - S.R.L., a formulat recurs, aratind ca: 1. cererea de revizuire şi soluţionarea ei nu reprezintã o procedura administrativ-jurisdicţionalã, iar Ministerul Finanţelor nu poate, decît cu încãlcarea principiului de independenta a organului care a emis actul fata de pãrţile în litigiu şi a principiului contradictorialitãţii, sa fie organ de jurisdicţie în asemenea litigii; 2. plata taxei ce a fost reiterata de <>Ordonanta Guvernului nr. 70/1994 , dar majoratã valoric, poate fi prohibitiva pentru accesul liber la justiţie, deşi se recunoaşte de cãtre recurenta ca este normal ca justitiabilii sa efectueze cheltuieli pentru administrarea justiţiei; 3. în opinia recurentei, cererea de revizuire instituitã conform procedurii prevãzute de <>Ordonanta Guvernului nr. 70/1994 este consideratã ca fiind o materializare a dreptului de petiţionare; or, conform dispoziţiilor constituţionale, exercitarea sa este gratuita; 4. nici o taxa nu poate fi instituitã pentru a impiedica accesul liber la justiţie şi pentru exercitarea dreptului de petiţionare, numai în ideea de a se preveni contestaţiile fãcute de petitionari cu rea-credinţa; 5. instituirea taxelor numai în scopul de a constitui o sursa de venituri la bugetul de stat, fãrã ca acestea sa aibã corespondent în acţiuni, servicii sau gratuitãţi, este de natura sa afecteze existenta proprietãţii private şi sa constituie o derogare de la drepturilor omului; 6. perceperea taxei de timbru de cãtre Ministerul Finanţelor, anticipat, pentru un serviciu de care partea nu a beneficiat, este apreciatã ca fiind o limitare la accesul liber la justiţie, iar fata de prevederile art. 3 din Codul civil, refuzul de a soluţiona cererea, atît timp cît nu s-a achitat taxa de timbru, este considerat a fi o denegare de dreptate; 7. decizia atacatã este lovitã de nulitate absolutã, întrucît, cu nerespectarea art. 24 alin. (4) din Legea nr. 47/1992, judecata a avut loc fãrã citarea pãrţilor. Deoarece soluţionarea în fond a cauzei a avut loc în conformitate cu prevederile art. 24 alin. (2) din Legea nr. 47/1992, în recurs s-au solicitat punctele de vedere, conform art. 24 alin. (3) din Legea nr. 47/1992, ale celor doua Camere ale Parlamentului şi al Guvernului. Senatul, exprimindu-şi punctul de vedere, a considerat ca taxa de timbru judiciar este legalã, fiind universal admisã şi practicatã, astfel încît nu constituie o ingradire a accesului la justiţie. Guvernul, comunicindu-şi punctul de vedere, a considerat ca, în conformitate cu jurisprudenta Curţii Constituţionale, taxa de timbru nu reprezintã o ingradire a accesului liber la justiţie. Camera Deputaţilor nu şi-a comunicat punctul de vedere.
CURTEA, examinînd excepţia invocatã, Decizia Curţii Constituţionale nr. 41 din 12 aprilie 1995, motivele de recurs, punctele de vedere ale Senatului şi Guvernului, intimpinarea formulatã de Ministerul Finanţelor, raportul întocmit de judecãtorul-raportor şi concluziile procurorului, precum şi dispoziţiile legale atacate, raportate la prevederile constituţionale, retine: În fata instanţei judecãtoreşti, astfel cum rezulta din încheierea acesteia, s-a invocat excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 20 din Legea nr. 12/1991, care prevedeau obligativitatea plãţii unei taxe de timbru de 2% din suma contestatã, în cadrul procedurii prealabile administrativ-jurisdicţionale. Curtea Constituţionalã, prin decizia care face obiectul recursului, s-a pronunţat cu privire la constituţionalitatea dispoziţiilor <>art. 29 alin. (9) din Ordonanta Guvernului nr. 70/1994 , prin care, în locul vechii reglementãri, cuprinsã în Legea nr. 12/1991, s-au introdus dispoziţii similare. În motivarea deciziei s-a reţinut ca, deşi art. 20 din Legea nr. 12/1991 a fost abrogat prin <>Ordonanta Guvernului nr. 70/1994 , art. 29 alin. (9) din aceasta ordonanta a preluat dispoziţiile art. 20 din Legea nr. 12/1991, cu privire la plata taxelor de timbru ce trebuie plãtite de persoanele interesate pentru cererile de revizuire a impozitului pe profit, cît şi pentru contestaţiile ce privesc modul de rezolvare a cererilor de revizuire, asa încît Curtea Constituţionalã este competenta sa se pronunţe asupra constituţionalitãţii acestora. Pe fond, s-a reţinut ca instituirea unei proceduri administrativ-jurisdicţionale nu este contrarã principiului prevãzut de art. 21 din Constituţie privind liberul acces la justiţie, cît timp decizia organului administrativ-jurisdicţional poate fi atacatã în fata unei instanţe judecãtoreşti. Accesul liber la justiţie nu presupune însã gratuitatea acesteia. Justiţia este un serviciu public al statului, iar costurile sale se suporta de la bugetul de stat, la ale cãrui venituri contribuie toţi cetãţenii. Este echitabil ca o parte din cheltuieli sa fie suportatã de cei care recurg la acest serviciu şi aceasta se realizeazã prin plata taxelor de timbru. (Au fost astfel reiterate considerente ale Deciziei nr. 1 din 8 februarie 1994 a Plenului Curţii Constituţionale şi ale Deciziei nr. 7 din 2 martie 1993, rãmasã definitiva, prima publicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 69 din 16 martie 1994, iar cea de-a doua în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 179 din 27 iulie 1993). În raport cu aceste elemente, examinînd motivele de recurs, rezulta ca unele dintre ele au caracterul unor excepţii de neconstituţionalitate care sînt invocate pentru prima data în recurs. Este cazul excepţiilor privind: procedura administrativ-jurisdicţionalã prealabilã, prin care s-ar incalca principiul independentei şi cel al contradictorialitãţii, derivat din dreptul la apãrare; imposibilitatea stabilirii unei taxe pentru exercitarea dreptului de petiţionare - în opinia recurentului cererea de revizuire reglementatã prin <>Ordonanta Guvernului nr. 70/1994 fiind o expresie a dreptului de petiţionare; afectarea proprietãţii particulare ca urmare a regimului fiscal. Curtea Constituţionalã nu se poate pronunţa asupra acestor posibile excepţii de neconstituţionalitate, întrucît ele au fost pentru prima data invocate, în fata acesteia, în recurs. Acest impediment se sprijinã pe urmãtoarele considerente: a) potrivit art. 144 lit. c) din Constituţie, Curtea Constituţionalã "hotãrãşte asupra excepţiilor ridicate în fata instanţelor judecãtoreşti privind neconstituţionalitatea legilor şi a ordonanţelor". Rezulta, pe cale de interpretare, ca ea nu hotãrãşte asupra excepţiilor de neconstituţionalitate ridicate direct în fata ei; b) soluţia contrarã nu este admisibilã şi pentru ca astfel s-ar incalca prevederile art. 23 alin. (5) din Legea nr. 47/1992, în sensul cãrora, în fata instanţei judecãtoreşti, pãrţile trebuie sa dezbata în contradictoriu excepţia de neconstituţionalitate, lor trebuie sa li se asigure posibilitatea de a depune dovezi, instanta însãşi trebuie sa-şi exprime opinia asupra exceptiei şi ea este aceea care, prin încheiere, sesizeazã Curtea Constituţionalã. Dacã aceste reguli privesc judecata în fond în fata Curţii Constituţionale, cu atît mai mult ele privesc judecata în recurs. Cu alte cuvinte, ceea ce imperativ nu este admisibil la judecata în fond, nu poate deveni admisibil numai ca urmare a exercitãrii caii de atac a recursului; c) Curtea Constituţionalã hotãrãşte asupra exceptiei de neconstituţionalitate nu numai pe baza sesizãrii ei prin încheierea instanţei judecãtoreşti, dar şi în limitele acestei sesizãri. Orice demers al Curţii Constituţionale dincolo de limitele sesizãrii ar avea drept consecinta ignorarea prevederilor constituţionale şi ale legii organice a Curţii privind imposibilitatea sesizãrii ei din oficiu. Aceasta imposibilitate - exceptind initiativele de revizuire a Constituţiei - priveşte orice judecata în contencios constituţional, indiferent de faza acesteia, în fond sau în recurs. În acelaşi sens pot fi invocate şi prevederile art. 130 alineatul ultim din Codul de procedura civilã, care precizeazã imperativ ca judecãtorii hotãrãsc "numai asupra celor ce formeazã obiectul pricinii supuse judecaţii". Aceste prevederi sînt aplicabile şi judecãtorului constituţional, pe temeiul art. 16 din Legea nr. 47/1992; d) potrivit art. 20 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, Plenul Curţii Constituţionale se pronunţa nu numai asupra prevederilor menţionate în sesizare, ci şi asupra celor de care, în mod necesar şi evident, nu pot fi disociate. Caracterul de excepţie al acestei prevederi nu permite extrapolarea ei, excepţiile fiind de stricta interpretare; e) dacã s-ar admite ridicarea unei excepţii de neconstituţionalitate pentru prima data în recursul declarat la Curtea Constituţionalã, s-ar bulversa ratiunile instituirii celor doua grade de jurisdicţie, cu toate consecinţele negative ce ar decurge de aici pentru instanta de fond şi pentru pãrţi; f) admiterea posibilitatii de a invoca excepţia de neconstituţionalitate pentru prima data în recursul declarat la Curtea Constituţionalã ar înlesni exercitarea abuzivã a caii de atac de cãtre cel care, nesocotind legea, ar pune instanta şi partea adversa în situaţia de a se pronunţa în legatura cu noi probleme litigioase; g) excepţia de neconstituţionalitate este o excepţie de ordine publica şi, ca atare, ea poate fi ridicatã în orice stare a pricinii. Este însã vorba de pricina aflatã în fata instanţei judecãtoreşti şi de fazele şi etapele procesului desfãşurat în cadrul justiţiei de drept comun, nu al celei constituţionale; h) potrivit art. 306 alin. 2 din Codul de procedura civilã, "motivele de ordine publica pot fi invocate şi din oficiu de cãtre instanta de recurs". Aceste prevederi sînt aplicabile şi instanţei de recurs din contenciosul constituţional. Ele n-ar putea însã justifica instanţei de recurs invocarea unor noi excepţii de neconstituţionalitate sau rezolvarea şi a unor excepţii care n-au fãcut obiectul judecaţii la instanta de fond. Motivele de ordine publica, la care se referã art. 306 alin. 2 din Codul de procedura civilã, privesc cazurile de nulitate absolutã a hotãrîrii atacate, altele decît cele arãtate de recurenti. Fata de considerentele arãtate, rãmîn spre soluţionare instanţei de recurs doua dintre motivele formulate de recurent: pronunţarea deciziei în fond de cãtre Curtea Constituţionalã cu nerespectarea prevederilor art. 24 alin. (4) din Legea nr. 47/1992, privind citarea pãrţilor; impedimentul la liberul acces la justiţie creat - în opinia recurentului - prin instituirea unei taxe de timbru în procedura prealabilã administrativ-jurisdicţionalã. Ambele motive sînt însã neintemeiate. Primul motiv de recurs este consecinta erorii recurentului. Astfel cum rezulta din dispozitivul deciziei atacate, excepţia de neconstituţionalitate a fost respinsã ca vadit nefondata. Or, în sensul prevederilor art. 24 alin. (2) din Legea nr. 47/1992, atunci cînd se considera ca excepţia este vadit nefondata, aceasta se respinge cu unanimitatea de voturi a membrilor completului de judecata, fãrã citarea pãrţilor. Cel de-al doilea motiv de recurs este neîntemeiat, întrucît, asa cum constant s-a decis de cãtre Curtea Constituţionalã, accesul liber la justiţie nu presupune gratuitatea acesteia. (Decizia nr. 1 din 8 februarie 1994 a Plenului Curţii Constituţionale, Decizia nr. 39 din 7 iulie 1993, aceasta din urma publicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 179 din 27 iulie 1993). Art. 21 din Constituţie, prin care se garanteazã accesul liber la justiţie, nu instituie nici o interdicţie cu privire la taxele în justiţie. (În acest sens s-a pronunţat deja Curtea Constituţionalã prin Decizia nr. 7 din 2 martie 1993, publicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 179 din 27 iulie 1993.) Taxa de timbru este o modalitate de acoperire, în parte, a cheltuielilor pe care le implica serviciul public al justiţiei. Este însã de observat ca, chiar în <>Ordonanta Guvernului nr. 70/1994 , la art. 29 alin. (9), se precizeazã ca "în situaţia admiterii integrale sau parţiale a cererii de revizuire sau a contestaţiei, taxa de timbru se reduce proporţional cu reducerea sumei contestate". Dacã cererea de revizuire sau contestaţia ar fi respinsã integral, iar titularul acesteia, în baza art. 21 din Constituţie, s-ar adresa instanţei şi aceasta ar admite acţiunea în contencios administrativ, prin aplicarea art. 274 alin. 1 din Codul de procedura civilã s-ar ajunge, de asemenea, la rezultatul recuperãrii cheltuielilor de judecata, în care se include şi taxa de timbru plãtitã anticipat. Prin referire la art. 306 alin. 2 din Codul de procedura civilã, instanta de recurs nu a reţinut vreun motiv de ordine publica pe care sa-l invoce din oficiu cu privire la decizia care face obiectul recursului.
Pentru considerentele arãtate, în temeiul art. 144 lit. c) şi al art. 145 alin. (2) din Constituţie, precum şi al art. 13 alin. (1) lit. A.c) şi al art. 25 din Legea nr. 47/1992,
CURTEA În numele legii DECIDE:
Respinge recursul formulat de Societatea Comercialã "Florida Impex" - S.R.L. impotriva <>Deciziei Curţii Constituţionale nr. 41 din 2 aprilie 1995 . Definitiva. Pronunţatã în şedinţa publica din 17 octombrie 1995.
PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE, prof. univ. dr. IOAN MURARU
Magistrat-asistent, Gabriela Radu
----------------------
Newsletter GRATUIT
Aboneaza-te si primesti zilnic Monitorul Oficial pe email
