Copierea de continut din prezentul site este supusa regulilor precizate in Termeni si conditii! Click aici.
Prin utilizarea siteului sunteti de acord, in mod implicit cu Termenii si conditiile! Orice abatere de la acestea constituie incalcarea dreptului nostru de autor si va angajeaza raspunderea!
X
DECIZIE nr. 965 din 25 iunie 2009 referitoare la exceptia de neconstitutionalitate a prevederilor art. 7 alin. (1) si (3) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004 si ale art. 7 alin. (9) teza finala din Legea nr. 50/1991 privind autorizarea executarii lucrarilor de constructii
Ioan Vida - preşedinte Nicolae Cochinescu - judecãtor Aspazia Cojocaru - judecãtor Acsinte Gaspar - judecãtor Petre Lãzãroiu - judecãtor Puskas Valentin Zoltan - judecãtor Augustin Zegrean - judecãtor Antonia Constantin - procuror Claudia-Margareta Krupenschi - magistrat-asistent
Pe rol se aflã soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a prevederilor <>art. 7 alin. (1) şi (3) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004 şi ale <>art. 7 alin. (9) teza finalã din Legea nr. 50/1991 privind autorizarea executãrii lucrãrilor de construcţii, excepţie ridicatã de asociaţiile de proprietari nr. 107, 132 şi 192 din Târgovişte în Dosarul nr. 3.246, 1/120/2008 al Tribunalului Dâmboviţa - Secţia comercialã şi de contencios administrativ. La apelul nominal rãspunde, pentru partea Primãria Municipiului Târgovişte, reprezentatã de primar, consilier juridic Alice-Alina Suica, cu delegaţie depusã la dosar, lipsind celelalte pãrţi, faţã de care procedura de citare a fost legal îndeplinitã. Magistratul-asistent învedereazã Curţii faptul cã partea Arhiepiscopia Târgovişte a trimis la dosar note scrise prin care solicitã respingerea excepţiei şi judecarea în lipsã. De asemenea, informeazã cã apãrãtorul ales al autorilor excepţiei a transmis la dosar o cerere de amânare a judecãrii cauzei, din cauza imposibilitãţii sale de prezentare din motive medicale, sens în care anexeazã împuternicirea avocaţialã, precum şi certificatul de concediu medical eliberat de medicul de familie, care atestã însã doar perioada acordãrii concediului medical, nu şi afecţiunea pentru care acesta a fost necesar. Preşedintele Curţii pune în discuţie cererea formulatã. Partea prezentã lasã la aprecierea Curţii, iar reprezentantul Ministerului Public se opune acordãrii unui nou termen de judecatã, arãtând cã autorii excepţiei au avut suficient timp, de la momentul invocãrii acesteia şi pânã la primul termen de judecatã, sã-şi pregãteascã apãrarea, iar avocatul ales avea obligaţia substituirii sale în caz de imposibilitate de prezentare; în plus, certificatul de concediu medical anexat nu este suficient de convingãtor, deoarece nu precizeazã motivul medical pentru care acesta a fost necesar a fi acordat. Deliberând, Curtea respinge cererea, în temeiul <>art. 14 din Legea nr. 47/1992 şi al art. 156 alin. 1 din Codul de procedurã civilã, şi, în continuare, acordã cuvântul pãrţii prezente asupra excepţiei de neconstituţionalitate invocate în cauzã. Reprezentantul pãrţii Primãria Municipiului Târgovişte, prin primar, solicitã respingerea excepţiei de neconstituţionalitate, în acord cu jurisprudenţa în materie a Curţii Constituţionale, respectiv <>Decizia nr. 1.246/2008 . Reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de respingere ca neîntemeiatã a excepţiei de neconstituţionalitate. Aratã, în acest sens, cã, prin <>Decizia nr. 1.355/2008 , Curtea Constituţionalã a respins excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor <>art. 7 alin. (1) şi (3) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004 , rãspunzând, prin argumentele acolo reţinute, unor critici de neconstituţionalitate asemãnãtoare celor formulate şi în prezenta cauzã, astfel cã aceeaşi soluţie se impune a fi menţinutã în continuare. Cât priveşte dispoziţiile <>art. 7 alin. (9) teza finalã din Legea nr. 50/1991 privind autorizarea executãrii lucrãrilor de construcţii, criticate, susţine cã nici acestea nu încalcã normele constituţionale invocate. Aratã, pe de o parte, cã nu se poate pretinde egalitate de tratament juridic între persoanele fizice şi juridice, iar, pe de altã parte, cã titularul unei autorizaţii de construire este cel mai în mãsurã sã cunoascã situaţia realã a imobilului, şi nu autoritatea publicã emitentã a acelei autorizaţii, astfel cã tot lui îi revine, în mod firesc, rãspunderea pentru eventualele prejudicii ulterioare ce decurg din existenţa, la momentul emiterii actului administrativ, a unor litigii aflate pe rolul instanţelor judecãtoreşti privind acel imobil. În plus, critica de neconstituţionalitate priveşte, de fapt, modalitatea de interpretare a textului de lege criticat, precum şi anumite omisiuni de reglementare, aspecte ce nu pot fi reţinute de instanţa de contencios constituţional.
CURTEA,
având în vedere actele şi lucrãrile dosarului, reţine urmãtoarele: Prin Încheierea din 30 ianuarie 2009, pronunţatã în Dosarul nr. 3.246, 1/120/2008, Tribunalul Dâmboviţa - Secţia comercialã şi de contencios administrativ a sesizat Curtea Constituţionalã cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor <>art. 7 alin. (1) şi (3) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004 şi ale <>art. 7 alin. (9) teza finalã din Legea nr. 50/1991 privind autorizarea executãrii lucrãrilor de construcţii. Excepţia a fost ridicatã de asociaţiile de proprietari nr. 107, 132 şi 192 din Târgovişte într-o cauzã de contencios administrativ având ca obiect o acţiune în anulare a unui act administrativ şi suspendarea unor lucrãri de construcţii pânã la soluţionarea irevocabilã a litigiului. În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate autorii acesteia susţin cã prevederile <>art. 7 din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004 , stabilind obligaţia îndeplinirii unei proceduri prealabile adresãrii instanţei de judecatã, îngrãdesc accesul liber la justiţie, inclusiv sub aspectul alin. (4) al art. 21 din Constituţie, care garanteazã caracterul facultativ şi gratuit al jurisdicţiilor speciale administrative. Dispoziţiile <>art. 7 alin. (9) teza finalã din Legea nr. 50/1991 încalcã principiul egalitãţii în drepturi, stabilit de art. 16 alin. (1) şi (2) din Constituţie, deoarece consacrã "o prezumţie legalã absolutã a nerãspunderii în faţa legii şi a autoritãţilor administrative", în sensul cã autoritatea publicã nu este responsabilã pentru prejudiciile cauzate prin emiterea unei autorizaţii de construire ilegale, deşi la acel moment "exista un litigiu pe rolul instanţei judecãtoreşti, privitor la imobil". Tribunalul Dâmboviţa - Secţia comercialã şi de contencios administrativ apreciazã cã textele de lege criticate nu vin în contradicţie cu prevederile constituţionale invocate, excepţia de neconstituţionalitate fiind neîntemeiatã. Potrivit dispoziţiilor <>art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 , încheierea de sesizare a fost comunicatã preşedinţilor celor douã Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi formula punctele de vedere cu privire la excepţia de neconstituţionalitate. Guvernul apreciazã cã excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiatã. Instituirea prin lege a obligaţiei parcurgerii procedurii prealabile, în condiţiile <>art. 7 din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004 , nu are semnificaţia negãrii liberului acces la judecatã, astfel cum aratã Curtea Constituţionalã prin <>deciziile nr. 687/2008 , nr. 927/2007 şi nr. 382/2007. În ceea ce priveşte susţinerile ce vizeazã neconstituţionalitatea dispoziţiilor <>art. 7 alin. (9) din Legea nr. 50/1991 , Guvernul considerã cã acestea nu pot fi reţinute, deoarece textul criticat nu conţine în sine norme cu caracter discriminatoriu, pe de o parte, iar pe de altã parte, acestea nu constituie veritabile critici de neconstituţionalitate, ci mai degrabã interpretãri proprii şi fãrã temei ale autorului excepţiei. Oricum, se menţioneazã cã textul atacat are menirea de a atenţiona însuşi solicitantul autorizaţiei de construire sã depunã diligenţã în raport cu autoritãţile emitente, deoarece, în calitate de proprietar, este singurul care poate cunoaşte eventualele situaţii litigioase ce pot interveni asupra imobilului sãu. Avocatul Poporului apreciazã cã dispoziţiile <>art. 7 alin. (1) şi (3) din Legea nr. 554/2004 şi ale <>art. 7 alin. (9) teza finalã din Legea nr. 50/1991 sunt constituţionale. În esenţã, se aratã cã, prin instituirea procedurii prealabile, legiuitorul nu a urmãrit restrângerea accesului liber la justiţie, ci, exclusiv, instaurarea unui climat de ordine indispensabil în vederea exercitãrii dreptului prevãzut de art. 21 din Constituţie, şi anume prevenirea abuzurilor şi protecţia drepturilor şi intereselor legitime ale celorlalte pãrţi. Totodatã, principiul egalitãţii, prevãzut de art. 16 din Legea fundamentalã, nu implicã şi egalitatea de tratament juridic între cetãţeni şi autoritãţile publice şi, atât timp cât norma criticatã este aplicatã în mod nediscriminatoriu destinatarilor sãi, acest principiu este pe deplin respectat. Preşedinţii celor douã Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele lor de vedere.
CURTEA,
examinând încheierea de sesizare, punctul de vedere al Guvernului şi cel al Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecãtorul-raportor, susţinerile pãrţii prezente, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi <>Legea nr. 47/1992 , reţine urmãtoarele: Curtea Constituţionalã a fost legal sesizatã şi este competentã, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale <>art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992 , sã soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate. Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie dispoziţiile <>art. 7 alin. (1) şi (3) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004 , publicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1.154 din 7 decembrie 2004, modificatã şi completatã de <>Legea nr. 262/2007 , publicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 510 din 30 iulie 2007, având urmãtorul conţinut: - Art. 7 alin. (1) şi (3): "(1) Înainte de a se adresa instanţei de contencios administrativ competente, persoana care se considerã vãtãmatã într-un drept al sãu ori într-un interes legitim printr-un act administrativ individual trebuie sã solicite autoritãţii publice emitente sau autoritãţii ierarhic superioare, dacã aceasta existã, în termen de 30 de zile de la data comunicãrii actului, revocarea, în tot sau în parte, a acestuia. (...) (3) Este îndreptãţitã sã introducã plângere prealabilã şi persoana vãtãmatã într-un drept al sãu sau într-un interes legitim, printr-un act administrativ cu caracter individual, adresat altui subiect de drept, din momentul în care a luat cunoştinţã, pe orice cale, de existenţa acestuia, în limitele termenului de 6 luni prevãzut la alin. (7)." De asemenea, obiect al excepţiei îl constituie şi prevederile <>art. 7 alin. (9) teza finalã din Legea nr. 50/1991 privind autorizarea executãrii lucrãrilor de construcţii, republicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 933 din 13 octombrie 2004, modificate prin <>art. unic pct. 9 din Legea nr. 119/2005 privind aprobarea <>Ordonanţei de urgenţã a Guvernului nr. 122/2004 pentru modificarea <>art. 4 din Legea nr. 50/1991 privind autorizarea executãrii lucrãrilor de construcţii, publicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 412 din 16 mai 2005. Textul legal criticat are urmãtoarea redactare: - Art. 7 alin. (9) teza finalã: "[...] Autoritatea emitentã a autorizaţiei nu este responsabilã pentru eventualele prejudicii ulterioare cauzate de existenţa, la momentul emiterii actului, a unor litigii aflate pe rolul instanţelor judecãtoreşti privind imobilul - teren şi/sau construcţii - aparţinând exclusiv solicitantului." Autorul excepţiei de neconstituţionalitate invocã prevederile art. 16 alin. (1) şi (2) şi ale art. 21 alin. (1), (2) şi (4) din Constituţie, referitoare la principiul egalitãţii în drepturi, respectiv la liberul acces la justiţie. Analizând excepţia de neconstituţionalitate invocatã, Curtea Constituţionalã constatã cã a mai exercitat controlul de constituţionalitate asupra prevederilor de lege criticate, prin prisma aceloraşi critici ca şi cele formulate în cauza de faţã şi prin raportare la aceleaşi texte din Constituţie. Astfel, în ceea ce priveşte dispoziţiile <>art. 7 alin. (1) şi (3) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004 , pot fi amintite cu titlu exemplificativ Decizia nr. 1.039 din 9 octombrie 2008, publicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 761 din 11 noiembrie 2008, sau <>Decizia nr. 687 din 12 iunie 2008 , publicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 563 din 25 iulie 2008, prin care Curtea a respins excepţia ca neîntemeiatã, reţinând, în esenţã, cã "instituirea recursului prealabil sau graţios reprezintã o modalitate simplã, rapidã şi scutitã de taxa de timbru, prin care persoana vãtãmatã într-un drept al sãu de o autoritate publicã are posibilitatea de a obţine recunoaşterea dreptului pretins sau a interesului sãu legitim direct de la organul emitent". Pentru identitate de raţiune şi în lipsa unor elemente noi care sã determine modificarea jurisprudenţei la care s-a fãcut referire, atât soluţia, cât şi considerentele ce au fundamentat-o se menţin şi în prezenta cauzã. De asemenea, prin <>Decizia nr. 142 din 20 februarie 2007 , publicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 213 din 29 martie 2007, Curtea a respins excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor <>art. 7 alin. (9) teza a doua din Legea nr. 50/1991 privind autorizarea executãrii lucrãrilor de construcţii, arãtând cã acestea nu împiedicã liberul acces la justiţie şi nici nu impieteazã asupra dreptului pãrţilor la un proces echitabil, deoarece "autorizaţia de construire emisã de autoritatea administraţiei publice, sub rezerva lipsei responsabilitãţii pentru eventualele prejudicii ulterioare cauzate de existenţa, la momentul emiterii actului, a unor litigii aflate pe rolul instanţelor judecãtoreşti, este supusã controlului judecãtoresc al instanţei de contencios administrativ". Faţã de aceste considerente, valabile şi în prezenta cauzã, Curtea mai constatã cã textul de lege criticat nu contravine nici principiului egalitãţii în drepturi a cetãţenilor, consacrat de art. 16 din Constituţie şi invocat de autorul excepţiei din perspectiva unei pretinse identitãţi de tratament juridic a persoanei fizice cu cel specific persoanei juridice. Or, Curtea a statuat constant în jurisprudenţa sa în materie, de pildã <>Decizia nr. 140/1996 , cã tratamentul juridic diferit pentru situaţii diferite este admisibil şi justificat tocmai de cerinţa ca egalitatea în faţa legii sã nu atragã privilegii sau discriminãri. În opinia autorului excepţiei, autoritatea administraţiei publice, emitentã a unei autorizaţii de construire, ar trebui sã fie în egalã mãsurã responsabilã faţã de eventualele prejudicii ulterioare cauzate de existenţa, la momentul emiterii actului, a unor litigii aflate pe rolul instanţelor judecãtoreşti privind imobilul în cauzã (teren sau construcţie), la fel ca şi solicitantul actului, sau chiar exclusiv responsabilã, având în vedere cã acea autorizaţie este "ilegalã". Or, pentru emiterea autorizaţiei de construire este solicitatã dovada, în copie legalizatã, a titlului asupra imobilului, teren şi/sau construcţii, ceea ce echivaleazã cu prezumţia relativã de proprietate. Totodatã, situaţia realã a acelui imobil (litigioasã sau nu) nu poate fi cunoscutã cel mai exact decât de proprietarul sãu, care are şi calitatea de titular al autorizaţiei şi care, de asemenea, este prezumat a fi de bunã-credinţã, în sensul cã interesul sãu legitim îl constituie eliberarea unei autorizaţii de construire privind un imobil asupra cãruia, la momentul emiterii acesteia, are un titlu cert de proprietate.
Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al <>art. 29 din Legea nr. 47/1992 ,
CURTEA CONSTITUŢIONALĂ În numele legii DECIDE:
Respinge excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor <>art. 7 alin. (1) şi (3) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004 şi ale <>art. 7 alin. (9) teza finalã din Legea nr. 50/1991 privind autorizarea executãrii lucrãrilor de construcţii, excepţie ridicatã de asociaţiile de proprietari nr. 107, nr. 132 şi nr. 192 din Târgovişte în Dosarul nr. 3.246, 1/120/2008 al Tribunalului Dâmboviţa - Secţia comercialã şi de contencios administrativ. Definitivã şi general obligatorie. Pronunţatã în şedinţa publicã din data de 25 iunie 2009.
PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE, prof. univ. dr. IOAN VIDA
Magistrat-asistent, Claudia-Margareta Krupenschi
-----------
Newsletter GRATUIT
Aboneaza-te si primesti zilnic Monitorul Oficial pe email
