Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
Email RSS Trimite prin Yahoo Messenger pagina:   DECIZIE nr. 962 din 20 noiembrie 2012  referitoare la exceptia de neconstitutionalitate a prevederilor Legii nr. 293/2008 pentru aprobarea Ordonantei de urgenta a Guvernului nr. 24/2008 privind accesul la propriul dosar si deconspirarea Securitatii, precum si ale art. 1, 7, 8 si 11 din Ordonanta de urgenta a Guvernului nr. 24/2008 privind accesul la propriul dosar si deconspirarea Securitatii    Twitter Facebook
Cautare document
Copierea de continut din prezentul site este supusa regulilor precizate in Termeni si conditii! Click aici.
Prin utilizarea siteului sunteti de acord, in mod implicit cu Termenii si conditiile! Orice abatere de la acestea constituie incalcarea dreptului nostru de autor si va angajeaza raspunderea!
X

DECIZIE nr. 962 din 20 noiembrie 2012 referitoare la exceptia de neconstitutionalitate a prevederilor Legii nr. 293/2008 pentru aprobarea Ordonantei de urgenta a Guvernului nr. 24/2008 privind accesul la propriul dosar si deconspirarea Securitatii, precum si ale art. 1, 7, 8 si 11 din Ordonanta de urgenta a Guvernului nr. 24/2008 privind accesul la propriul dosar si deconspirarea Securitatii

EMITENT: CURTEA CONSTITUTIONALA
PUBLICAT: MONITORUL OFICIAL nr. 64 din 30 ianuarie 2013

    Augustin Zegrean - preşedinte
    Aspazia Cojocaru - judecător
    Petre Lăzăroiu - judecător
    Mircea Ştefan Minea - judecător
    Ion Predescu - judecător
    Puskas Valentin Zoltan - judecător
    Tudorel Toader - judecător
    Simina Gagu - magistrat-asistent

    Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Carmen-Cătălina Gliga.

    Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a prevederilor articolului unic din Legea nr. 293/2008 pentru aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 24/2008 privind accesul la propriul dosar şi deconspirarea Securităţii, precum şi ale art. 1, 7, 8 şi 11 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 24/2008 privind accesul la propriul dosar şi deconspirarea Securităţii, excepţie ridicată de Gheorghe Iliescu în Dosarul nr. 3.728/2/2011 al Curţii de Apel Bucureşti - Secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal şi care formează obiectul Dosarului Curţii Constituţionale nr. 980D/2012.
    La apelul nominal răspunde, pentru partea Consiliul Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii, consilierul juridic Mihai Ionescu, cu delegaţie depusă la dosar. Lipseşte autorul excepţiei, faţă de care procedura de citare este legal îndeplinită.
    Magistratul-asistent referă asupra cauzei şi arată că autorul excepţiei a transmis note scrise prin care susţine admiterea criticii de neconstituţionalitate, reiterând argumentele invocate în faţa instanţei de judecată, şi menţionează că, în absenţa punctelor de vedere ale autorităţilor publice, cauza nu trebuia pusă pe rol.
    Preşedintele dispune a se face apelul şi în Dosarul nr. 1.085D/2012, având ca obiect aceeaşi excepţie de neconstituţionalitate, ridicată de Octavian Bălan în Dosarul nr. 10.396/2/2011 al Curţii de Apel Bucureşti - Secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal.
    La apelul nominal răspunde, pentru partea Consiliul Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii, consilierul juridic Mihai Ionescu, cu delegaţie depusă la dosar. Lipseşte autorul excepţiei, faţă de care procedura de citare este legal îndeplinită.
    Magistratul-asistent referă asupra cauzei şi arată că autorul excepţiei a transmis note scrise prin care susţine admiterea criticii de neconstituţionalitate, reiterând argumentele invocate în faţa instanţei de judecată, şi menţionează că, în absenţa punctelor de vedere ale autorităţilor publice, cauza nu trebuia pusă pe rol.
    Având în vedere obiectul identic al excepţiilor de neconstituţionalitate, Curtea, din oficiu, pune în discuţie conexarea dosarelor.
    Reprezentantul părţii prezente este de acord cu măsura conexării cauzelor.
    Reprezentantul Ministerului Public nu se opune conexării dosarelor.
    Curtea, în temeiul art. 53 alin. (5) din Legea nr. 47/1992, dispune conexarea Dosarului nr. 1.085D/2012 la Dosarul nr. 980D/2012, care a fost primul înregistrat.
    Cauza fiind în stare de judecată, preşedintele Curţii acordă cuvântul reprezentantului Consiliului Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii, care solicită respingerea excepţiei de neconstituţionalitate ca neîntemeiată, deoarece prevederile de lege criticate nu urmăresc angajarea vreunei răspunderi juridice, ci deconspirarea Securităţii.
    Reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de respingere a excepţiei de neconstituţionalitate ca neîntemeiată, sens în care invocă Decizia Curţii Constituţionale nr. 159 din 23 februarie 2012.

                                    CURTEA,

având în vedere actele şi lucrările dosarelor, constată următoarele:
    Prin Încheierea din 7 martie 2012, pronunţată în Dosarul nr. 3.728/2/2011, Curtea de Apel Bucureşti - Secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor articolului unic din Legea nr. 293/2008 pentru aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 24/2008 privind accesul la propriul dosar şi deconspirarea Securităţii şi ale art. 1, 7, 8 şi 11 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 24/2008 privind accesul la propriul dosar şi deconspirarea Securităţii.
    Excepţia a fost ridicată de Gheorghe Iliescu într-o cauză având ca obiect o acţiune în constatarea calităţii de lucrător/colaborator al Securităţii.
    Prin Sentinţa civilă nr. 2.328 din 2 aprilie 2012, pronunţată în Dosarul nr. 10.396/2/2011, Curtea de Apel Bucureşti - Secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor articolului unic din Legea nr. 293/2008 pentru aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 24/2008 privind accesul la propriul dosar şi deconspirarea Securităţii şi ale art. 1, 7, 8 şi 11 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 24/2008 privind accesul la propriul dosar şi deconspirarea Securităţii.
    Excepţia a fost ridicată de Octavian Bălan într-o cauză având ca obiect o acţiune în constatarea calităţii de lucrător/colaborator al Securităţii.
    În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate autorii acesteia susţin, în esenţă, că prevederile legale criticate au menirea de a crea un "venin neconstituţional", care generează dispute şi tensiuni generatoare de conflicte.
    Astfel, Consiliul Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii păstrează atât caracterul de organ de specialitate, autoritate administrativă autonomă, cât şi cel de organ cvasi-judecătoresc, având o natură juridică incertă care îl plasează în afara Constituţiei. Menţinerea atribuţiilor Consiliului Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii în ceea ce priveşte funcţia de anchetă şi de apreciere juridică, cu aplicarea de măsuri colective şi necenzurate de instanţa judecătorească, încalcă principiul prezumţiei de nevinovăţie, instituindu-se răspunderea morală şi juridică colectivă.
    Autorii excepţiei arată că activităţile din trecut au fost desfăşurate conform sistemului constituţional de la acea dată, atribuţiile de serviciu au rezultat din lege, iar ordinele militare primite conform regulamentelor în vigoare au fost îndeplinite pentru aplicarea legii, şi nu în nume personal. De aceea, încadrarea situaţiilor juridice conform reglementării contestate înseamnă încălcarea principiului neretroactivităţii legii, iar faptul că o parte din cetăţenii României şi, mai ales, militarii din fostele sau actualele servicii de informaţii sunt condamnaţi prin apelativul de "terorist împotriva cetăţenilor ţării" contravine dispoziţiilor constituţionale şi internaţionale privind egalitatea în drepturi.
    De asemenea, utilizarea unor termeni precum "poliţie politică", ca de altfel întregul conţinut al definiţiilor şi textelor din aceste reglementări, incită la sancţiuni colective şi, prin urmare, este neconstituţională.
    Etichetarea unei persoane cu apelativul "terorist împotriva cetăţenilor ţării" şi afişarea pe internet a unor înscrisuri unilaterale afectează grav valorile fundamentale, iar faptul de a publica numele unor militari confirmă că măsura are caracter represiv, afectează viaţa de familie şi demnitatea umană, fără ca persoana vizată să se poată apăra în vreun fel.
    Totodată, cuprinderea în sfera persoanelor vizate de Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 24/2008 a tuturor categoriilor profesionale sau a persoanelor ce ocupă anumite funcţii determină izolarea acestora, îndepărtarea din profesii şi funcţii.
    Pe de altă parte, textele de lege criticate reprezintă o tortură psihică la adresa oricărui militar, echivalentă cu un tratament inuman şi degradant, contrar art. 22 din Constituţie.
    În acelaşi timp, sunt încălcate dispoziţiile art. 26 alin. (2) din Constituţie, deoarece apărarea ordinii publice sau a bunelor moravuri reprezintă funcţii ale statului, care se exercită prin organe, structuri, instituţii şi persoane, prin intermediul unor mijloace şi metode specifice, ce nu pot fi considerate acte de terorism împotriva cetăţenilor ţării.
    Reglementările invocate încalcă şi libertatea opiniilor, spiritul de toleranţă şi de respect reciproc şi, în acelaşi timp, incită la defăimarea ţării, la ură naţională, discriminare şi violenţă publică, contrare bunelor moravuri, care lezează demnitatea, onoarea, viaţa particulară şi propria imagine.
    Autorii arată totodată că activităţile militare de apărare şi cele privind asigurarea siguranţei naţionale conduc la anumite restrângeri ale unor drepturi sau libertăţi, fără a putea fi considerate însă contrare art. 53 din Constituţie.
    Mai mult, potrivit susţinerilor autorilor excepţiei, domeniul de reglementare contestat ca fiind neconstituţional nu este prevăzut de art. 73 din Constituţie.
    Autorii mai susţin că prevederile de lege criticate cuprind reglementări încărcate de subiectivism, generice, prin care este exclusă prezumţia de nevinovăţie a militarilor, se creează discriminări cu privire la dreptul la muncă şi se încalcă dreptul la apărare. Se instituie o adevărată sancţiune colectivă de calomniere şi stigmatizare. Simpla apartenenţă la o structură militară a unei persoane constituie, în concepţia legislativă criticată, o prezumţie absolută de vinovăţie colectivă, indiferent de modul cum s-a acţionat în serviciul ori funcţia deţinută.
    În fine, autorii susţin că, în raport cu jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului, nici contextul istoric şi nici experienţa României nu justifică necesitatea unei ingerinţe de genul celor promovate prin reglementările criticate.
    În susţinerea neconstituţionalităţii Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 24/2008 sunt invocate Decizia Curţii Constituţionale nr. 820 din 7 iunie 2010 şi Hotărârea Curţii Europene a Drepturilor Omului, pronunţată în Cauza Partidul Comuniştilor (Nepecerişti) şi Ungureanu împotriva României, 2005.
    Curtea de Apel Bucureşti - Secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal consideră că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată, deoarece prevederile legale a căror constituţionalitate este criticată nu aduc atingere în substanţa acestora dispoziţiilor art. 1 alin. (3), art. 15, 16, 21, 22, 23, 30, 53, 54, 55, 57 şi 126 din Constituţie. Invocă în acest sens jurisprudenţa în materie a Curţii Constituţionale (spre exemplu, Decizia nr. 1.194 din 24 septembrie 2009 şi Decizia nr. 530 din 9 aprilie 2009).
    Potrivit dispoziţiilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, actele de sesizare au fost comunicate preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului, precum şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.
    Avocatul Poporului, în Dosarul nr. 1.085D/2012, arată că îşi menţine punctul de vedere reţinut în jurisprudenţa Curţii Constituţionale (spre exemplu, deciziile nr. 530 din 9 aprilie 2009, nr. 815 din 19 mai 2009, nr. 1.512 din 17 noiembrie 2009, nr. 436 din 15 aprilie 2010, nr. 209 din 15 februarie 2011 şi nr. 159 din 23 februarie 2012), exprimat în sensul constituţionalităţii prevederilor Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 24/2008 şi Legii nr. 293/2008. În Dosarul nr. 980D/2012, Avocatul Poporului nu a comunicat punctul său de vedere.
    Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului şi Guvernul nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.

                                    CURTEA,

examinând actele de sesizare, punctul de vedere al Avocatului Poporului, rapoartele întocmite de judecătorul-raportor, notele scrise depuse la dosar, susţinerile părţii prezente, concluziile procurorului, prevederile legale criticate, raportate la dispoziţiile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele:
    Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate.
    Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie prevederile Legii nr. 293/2008 pentru aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 24/2008 privind accesul la propriul dosar şi deconspirarea Securităţii, lege publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 800 din 28 noiembrie 2008, precum şi ale art. 1, 7, 8 şi 11 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 24/2008 privind accesul la propriul dosar şi deconspirarea Securităţii, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 182 din 10 martie 2008, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 293/2008.
    Prevederile art. 1 din ordonanţa de urgenţă criticată reglementează dreptul de acces la propriul dosar întocmit de Securitate, precum şi la alte documente şi informaţii care privesc propria persoană, art. 7 se referă la nota de constatare întocmită cu privire la existenţa sau inexistenţa calităţii de lucrător al Securităţii ori de colaborator al acesteia pentru persoana care a făcut obiectul verificării, art. 8 cuprinde posibilitatea Colegiului Consiliului Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii de a aproba sau infirma nota de constatare, ulterior luării în discuţie a acesteia, iar art. 11 stabileşte reguli procedurale referitoare la acţiunea în constatarea calităţii de lucrător al Securităţii sau de colaborator al acesteia introdusă la Secţia de contencios administrativ şi fiscal a Curţii de Apel Bucureşti.
    Autorii excepţiei de neconstituţionalitate susţin că prevederile legale criticate contravin dispoziţiilor din Constituţie cuprinse în art. 1 alin. (3) şi (5) privind statul de drept, democratic şi social şi obligativitatea respectării Constituţiei, a supremaţiei sale şi a legilor, art. 4 privind unitatea poporului şi egalitatea între cetăţeni, art. 15 privind universalitatea, art. 16 alin. (1)-(3) privind egalitatea în drepturi, art. 20 referitor la tratatele internaţionale privind drepturile omului, art. 21 alin. (1), (3) şi (4) privind accesul liber la justiţie şi jurisdicţiile speciale administrative, art. 22 alin. (2) privind interzicerea torturii şi a oricărei pedepse sau tratament inuman ori degradant, art. 23 privind libertatea individuală, art. 24 privind dreptul la apărare, art. 26 alin. (2) privind dreptul persoanei fizice de a dispune de ea însăşi, art. 29 alin. (1) şi (2) privind libertatea gândirii şi a opiniilor, libertatea credinţelor religioase, precum şi a conştiinţei, art. 30 alin. (6) şi (7) privind limitele libertăţii de exprimare, art. 31 alin. (3) privind limitele dreptului la informaţie, art. 53 privind restrângerea exerciţiului unor drepturi sau al unor libertăţi, art. 54 privind fidelitatea faţă de ţară, art. 55 privind apărarea ţării, art. 73 alin. (3) privind domeniile de reglementare prin lege organică, art. 116 privind organizarea ministerelor şi a altor organe de specialitate, art. 124 alin. (2) privind unicitatea, imparţialitatea şi egalitatea justiţiei şi art. 126 alin. (6) privind controlul judecătoresc al actelor administrative ale autorităţilor publice, pe calea contenciosului administrativ.
    De asemenea, sunt invocate dispoziţiile art. 5 alin. (1) lit. c) privind lipsirea de libertate, art. 7 alin. (2) - Nicio pedeapsă fără lege, art. 8 alin. (2) privind limitele dreptului la respectarea vieţii private şi de familie, art. 9 alin. (2) privind restrângerea libertăţii de gândire, de conştiinţă şi de religie, art. 10 alin. (2) privind limitele libertăţii de exprimare, art. 14 - Interzicerea discriminării şi art. 15 - Derogarea în caz de stare de urgenţă, cuprinse în Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, dispoziţiile art. 2 alin. (1) privind interzicerea discriminării, art. 3 privind dreptul la viaţă, la libertate şi la securitatea persoanei, art. 5 privind interzicerea torturii, pedepselor sau tratamentelor crude, inumane sau degradante, art. 7 privind egalitatea în faţa legii, art. 19-21 privind dreptul la libertatea opiniilor şi exprimării, libertatea de întrunire şi de asociere paşnică şi dreptul de a lua parte la conducerea treburilor publice ale ţării sale şi dreptul de acces egal la funcţiile publice din ţara sa, dispoziţii cuprinse în Declaraţia Universală a Drepturilor Omului, art. 19 şi 25 din Pactul internaţional cu privire la drepturile civile şi politice, art. 2 şi 4 din Convenţia nr. 111/1958 a Organizaţiei Internaţionale a Muncii privind discriminarea în domeniul forţei de muncă şi exercitării profesiei, art. 1 şi 2 din Convenţia nr. 122/1964 a Organizaţiei Internaţionale a Muncii privind politica de ocupare a forţei de muncă, precum şi art. E din partea a IV-a a Cartei sociale europene, revizuită.
    Referitor la susţinerea autorilor în sensul că soluţionarea excepţiei nu poate avea loc în absenţa punctelor de vedere ale autorităţilor publice, Curtea precizează, mai întâi, că art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, republicată, cu modificările ulterioare, instituie doar o posibilitate, o vocaţie a autorităţilor publice de a formula un punct de vedere referitor la excepţia de neconstituţionalitate, fără a stabili o obligaţie în acest sens. În plus, potrivit dispoziţiilor art. 1 alin. (3) din Legea nr. 47/1992, "Curtea Constituţională este independentă faţă de orice altă autoritate publică [...]", astfel încât Curtea nu este ţinută, în soluţionarea excepţiilor de neconstituţionalitate, de punctele de vedere exprimate de autorităţile publice. Cu atât mai mult, lipsa acestor puncte de vedere nu împiedică exercitarea controlului de constituţionalitate (a se vedea în acest sens Decizia Curţii Constituţionale nr. 1.600 din 15 decembrie 2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 113 din 14 februarie 2012).
    Examinând critica de neconstituţionalitate a Legii nr. 293/2008, formulată în raport cu art. 73 alin. (3) din Constituţie, Curtea reţine că exigenţa reglementării prin lege organică există atât în cazul domeniilor prevăzute expres de art. 73 alin. (3) lit. a)-s) din Constituţie, precum şi în cazul celorlalte domenii pentru care în Constituţie se prevede adoptarea de legi organice, potrivit dispoziţiilor constituţionale ale art. 73 alin. (3) lit. t). Unul dintre aceste domenii îl constituie înfiinţarea autorităţilor administrative autonome, astfel cum prevede art. 117 alin. (3) din Constituţie.
    Aşa fiind, Curtea constată că prin Legea nr. 293/2008 a fost aprobată cu modificări şi completări Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 24/2008, act normativ al cărui obiect de reglementare îl constituie instituirea regulilor privind accesul la propriul dosar şi deconspirarea Securităţii, precum şi funcţionarea Consiliului Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii, ca autoritate administrativă autonomă, aflată sub controlul Parlamentului.
    În aceste condiţii, Curtea constată că, în raport cu obiectul şi conţinutul său, legea supusă controlului de constituţionalitate face parte din categoria legilor organice, fiind în concordanţă cu dispoziţiile art. 73 alin. (3) lit. t) din Legea fundamentală.
    În continuare, examinând celelalte critici de neconstituţionalitate, Curtea constată că s-a mai pronunţat în numeroase cazuri asupra prevederilor de lege criticate, constatând că acestea nu contravin dispoziţiilor constituţionale şi convenţionale invocate.
    Astfel, Curtea a reţinut, ca apreciere generală, că, faţă de Legea nr. 187/1999 privind accesul la propriul dosar şi deconspirarea poliţiei politice comuniste, declarată neconstituţională prin Decizia nr. 51 din 31 ianuarie 2008, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 95 din 6 februarie 2008, Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 24/2008 a produs o modificare substanţială a regimului juridic aplicabil persoanelor în legătură cu care s-a constatat că sunt colaboratori sau lucrători ai Securităţii. Curtea a statuat că Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 24/2008 urmăreşte deconspirarea prin consemnarea publică a persoanelor care au participat la activitatea de poliţie politică comunistă, fără să promoveze răspunderea juridică şi politică a acestora şi fără să creeze premisele unei forme de răspundere morală şi juridică colectivă, pentru simpla participare la activitatea serviciilor de informaţii, în condiţiile lipsei de vinovăţie şi a vreunei încălcări a drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale (a se vedea, spre exemplu, Decizia nr. 436 din 15 aprilie 2010, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 381 din 9 iunie 2010, şi Decizia nr. 760 din 7 iunie 2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 668 din 20 septembrie 2011).
    Totodată, Curtea a observat că, urmărind să înlăture orice echivoc de natură să genereze interpretări speculative, susceptibile de a aduce atingere onoarei şi demnităţii persoanei, legiuitorul a înţeles să dedice întregul articol 2 din ordonanţa de urgenţă definirii termenilor cu care aceasta operează (a se vedea Decizia nr. 1.074 din 8 septembrie 2009, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 690 din 14 octombrie 2009).
    Curtea a mai reţinut că stabilirea elementelor care trebuie întrunite pentru ca o persoană să fie calificată de instanţa judecătorească drept lucrător sau colaborator al Securităţii nu încalcă principiul constituţional al neretroactivităţii legii, de vreme ce efectele atribuirii unei astfel de calităţi se produc numai pentru viitor, din momentul intrării în vigoare a reglementării legale, fără a angaja răspunderea juridică (a se vedea, spre exemplu, Decizia nr. 1.512 din 17 noiembrie 2009, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 21 din 12 ianuarie 2010, şi Decizia nr. 127 din 25 februarie 2010, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 153 din 9 martie 2010).
    Totodată, Curtea a constatat că Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 24/2008 a realizat o reconfigurare a Consiliului Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii, ca autoritate administrativă autonomă, a cărei existenţă se întemeiază pe dispoziţiile art. 116 alin. (2) şi art. 117 alin. (3) din Legea fundamentală. Această autoritate este lipsită de atribuţii jurisdicţionale, iar actele sale privind accesul la dosar şi deconspirarea Securităţii sunt supuse controlului instanţelor de judecată.
    Aşadar, în condiţiile în care acţiunea în constatarea calităţii de lucrător al Securităţii sau de colaborator al acesteia este introdusă la o instanţă de judecată a cărei hotărâre poate fi atacată cu recurs, prevederile Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 24/2008 nu sunt de natură să plaseze Consiliul Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii în afara cadrului constituţional şi să confere acestuia rolul de instanţă extraordinară (a se vedea, spre exemplu, Decizia nr. 1.194 din 24 septembrie 2009, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 749 din 4 noiembrie 2009, şi Decizia nr. 530 din 9 aprilie 2009, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 430 din 24 iunie 2009).
    În cadrul acţiunii în constatare promovate de Consiliul Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii, pârâtul nu trebuie să îşi demonstreze propria nevinovăţie, revenind instanţei de judecată obligaţia de a administra tot probatoriul pe baza căruia să pronunţe soluţia (a se vedea în acest sens Decizia nr. 1.415 din 20 octombrie 2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 839 din 28 noiembrie 2011).
    De asemenea, legitimarea procesuală a Consiliului Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii de a introduce cererea în constatarea calităţii de lucrător sau colaborator al Securităţii izvorăşte din înseşi prevederile legale care reglementează activitatea de deconspirare a Securităţii şi se justifică prin interesul general pe care, în actualul context istoric, societatea românească îl manifestă faţă de consemnarea publică a celor care au fost lucrători sau colaboratori ai Securităţii. De altfel, în jurisprudenţa sa, Curtea Constituţională a statuat că acţiunile promovate de Consiliu nu tind la obţinerea unei condamnări judiciare, consecinţa acestora rezumându-se la simpla aducere la cunoştinţa publică a soluţiilor pronunţate de instanţele judecătoreşti (a se vedea Decizia nr. 1.380 din 26 octombrie 2010, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 58 din 24 ianuarie 2011).
    În ceea ce priveşte susţinerea privind încălcarea principiului egalităţii în drepturi, Curtea a constatat că prevederile de lege criticate nu instituie niciun privilegiu sau nicio discriminare pe criterii arbitrare, fiind aplicabile tuturor persoanelor aflate în ipoteza normei (a se vedea Decizia nr. 760 din 7 iunie 2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 668 din 20 septembrie 2011).
    Referitor la pretinsa încălcare a dispoziţiilor art. 26 alin. (2) din Constituţie, Curtea a reţinut că normele supuse controlului de constituţionalitate asigură un raport rezonabil de proporţionalitate între interesele concurente implicate, precum şi un just echilibru între respectarea dreptului la viaţă intimă, familială şi privată, pe de o parte, şi a dreptului la informaţie, pe de altă parte, fiind create premisele valorificării acestor drepturi în concordanţă cu exigenţele proprii unui stat de drept, garant al valorilor supreme în spiritul idealurilor Revoluţiei din Decembrie 1989, potrivit art. 1 alin. (3) din Constituţie (a se vedea în acest sens Decizia nr. 211 din 13 martie 2012, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 362 din 29 mai 2012).
    În fine, Curtea a constatat că prevederile legale criticate privind promovarea unei acţiuni în constatarea calităţii de lucrător al Securităţii sau de colaborator al acesteia, pe calea contenciosului administrativ, nu reglementează controlul judecătoresc al unor acte de comandament cu caracter militar. Controlul legalităţii sau temeiniciei unor astfel de acte excedează cadrului normativ al ordonanţei de urgenţă criticate, obiectul de reglementare al acesteia fiind în mod univoc menţionat, şi anume "accesul la propriul dosar şi deconspirarea Securităţii" (a se vedea, spre exemplu, Decizia nr. 219 din 13 martie 2012, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 271 din 24 aprilie 2012).
    Având în vedere că nu au intervenit elemente noi, de natură să determine schimbarea jurisprudenţei Curţii Constituţionale, cele statuate prin deciziile menţionate îşi păstrează valabilitatea şi în cauza de faţă.
    Distinct de acestea, Curtea constată că raportarea criticilor de neconstituţionalitate la Legea lustraţiei privind limitarea temporară a accesului la unele funcţii şi demnităţi publice pentru persoanele care au făcut parte din structurile de putere şi din aparatul represiv al regimului comunist în perioada 6 martie 1945-22 decembrie 1989, act cu conţinut normativ distinct, care a făcut obiectul controlului de constituţionalitate a priori, fiind declarată neconstituţională (a se vedea Decizia nr. 820 din 7 iunie 2010, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 420 din 23 iunie 2010, şi Decizia nr. 308 din 28 martie 2012, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 309 din 9 mai 2012), precum şi la celelalte dispoziţii constituţionale şi din actele juridice internaţionale invocate nu are relevanţă pentru soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate.

    Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992,

                             CURTEA CONSTITUŢIONALĂ
                                În numele legii
                                    DECIDE:

    Respinge, ca neîntemeiată, excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor Legii nr. 293/2008 pentru aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 24/2008 privind accesul la propriul dosar şi deconspirarea Securităţii, precum şi ale art. 1, 7, 8 şi 11 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 24/2008 privind accesul la propriul dosar şi deconspirarea Securităţii, excepţie ridicată de Gheorghe Iliescu în Dosarul nr. 3.728/2/2011 şi de Octavian Bălan în Dosarul nr. 10.396/2/2011, dosare ale Curţii de Apel Bucureşti - Secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal.
    Definitivă şi general obligatorie.
    Pronunţată în şedinţa publică din data de 20 noiembrie 2012.

                      PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE,
                                AUGUSTIN ZEGREAN

                              Magistrat-asistent,
                                  Simina Gagu

                                    -------
Da, vreau informatii despre produsele Rentrop&Straton. Sunt de acord ca datele personale sa fie prelucrate conform Regulamentul UE 679/2016

Comentarii


Maximum 3000 caractere.
Da, doresc sa primesc informatii despre produsele, serviciile etc. oferite de Rentrop & Straton.

Cod de securitate


Fii primul care comenteaza.
MonitorulJuridic.ro este un proiect:
Rentrop & Straton
Banner5

Atentie, Juristi!

5 modele Contracte Civile si Acte Comerciale - conforme cu Noul Cod civil si GDPR

Legea GDPR a modificat Contractele, Cererile sau Notificarile obligatorii

Va oferim Modele de Documente conform GDPR + Clauze speciale

Descarcati GRATUIT Raportul Special "5 modele Contracte Civile si Acte Comerciale - conforme cu Noul Cod civil si GDPR"


Da, vreau informatii despre produsele Rentrop&Straton. Sunt de acord ca datele personale sa fie prelucrate conform Regulamentul UE 679/2016