Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
DECIZIE nr. 96 din 5 februarie 2008 referitoare la exceptia de neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 241 alin. (1) lit. d) din Legea nr. 53/2003 - Codul muncii
EMITENT: CURTEA CONSTITUTIONALA PUBLICAT: MONITORUL OFICIAL nr. 154 din 28 februarie 2008
Ioan Vida - preşedinte
Nicolae Cochinescu - judecãtor
Aspazia Cojocaru - judecãtor
Acsinte Gaspar - judecãtor
Ion Predescu - judecãtor
Puskas Valentin Zoltan - judecãtor
Tudorel Toader - judecãtor
Augustin Zegrean - judecãtor
Simona Ricu - procuror
Mihai Paul Cotta - magistrat-asistent
Pe rol se aflã soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor <>art. 241 alin. (1) lit. d) din Legea nr. 53/2003 - Codul muncii, excepţie ridicatã de Societatea Comercialã "Europa Guard" - SRL în Dosarul nr. 5.950/306/2007 al Judecãtoriei Sibiu.
La apelul nominal lipsesc pãrţile, faţã de care procedura de citare a fost legal îndeplinitã.
Reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de respingere a excepţiei de neconstituţionalitate, ca neîntemeiatã, considerând cã textele legale criticate nu conţin dispoziţii prin care sã se restrângã în vreun fel drepturile angajatorului.
CURTEA,
având în vedere actele şi lucrãrile dosarului, reţine urmãtoarele:
Prin Încheierea din 25 octombrie 2007, pronunţatã în Dosarul nr. 5.950/306/2007, Judecãtoria Sibiu a sesizat Curtea Constituţionalã cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor <>art. 241 alin. (1) lit. d) din Legea nr. 53/2003 - Codul muncii, excepţie ridicatã de Societatea Comercialã "Europa Guard" - SRL în cauza ce are ca obiect judecarea plângerii contravenţionale împotriva unui proces-verbal de constatare a contravenţiei.
În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate autorul acesteia susţine cã art. 241 alin. (1) lit. d) din Codul muncii contravine prevederilor art. 41 alin. (5), art. 45, art. 53, art. 57, art. 73 alin. (3) lit. p) şi art. 135 alin. (1) şi (2) lit. a) din Constituţie. Se aratã cã prin încãlcarea dreptului de a negocia individual modul de desfãşurare a raporturilor de muncã se restrânge, fãrã a se respecta limitele constituţionale, dreptul angajatorului de a-şi desfãşura activitatea economicã.
Judecãtoria Sibiu apreciazã cã excepţia este neîntemeiatã. Se aratã cã dispoziţiile legale criticate sunt în concordanţã cu prevederile constituţionale invocate de autorul excepţiei.
Potrivit prevederilor <>art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 , încheierea de sesizare a fost comunicatã preşedinţilor celor douã Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi formula punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.
Avocatul Poporului considerã cã dispoziţiile art. 241 alin. (1) lit. d) din Codul muncii sunt constituţionale. Se aratã cã raţiunea încheierii contractelor colective de muncã la nivel naţional constã tocmai în asigurarea, în mod unitar, a drepturilor tuturor salariaţilor din întreaga ţarã.
Preşedinţii celor douã Camere ale Parlamentului şi Guvernul nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.
CURTEA,
examinând încheierea de sesizare, punctul de vedere al Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecãtorul-raportor, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi <>Legea nr. 47/1992 , reţine urmãtoarele:
Curtea Constituţionalã a fost legal sesizatã şi este competentã, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, ale art. 1 alin. (2), ale <>art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992 , sã soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate.
Obiectul excepţiei îl constituie dispoziţiile <>art. 241 alin. (1) lit. d) din Legea nr. 53/2003 - Codul muncii, publicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 72 din 5 februarie 2003.
Textul de lege criticat are urmãtoarea redactare:
- Art. 241: "(1) Clauzele contractelor colective de muncã produc efecte dupã cum urmeazã: [...]
d) pentru toţi salariaţii încadraţi la toţi angajatorii din ţarã, în cazul contractului colectiv de muncã la nivel naţional."
În opinia autorului excepţiei, dispoziţiile legale criticate contravin prevederilor constituţionale ale art. 41 alin. (5) referitor la garantarea dreptului la negocieri colective, art. 45 privind libertatea economicã, art. 53 referitor la restrângerea exerciţiului unor drepturi sau al unor libertãţi, art. 57 referitor la exercitarea drepturilor şi a libertãţilor, art. 73 alin. (3) lit. p) referitor la reglementarea prin lege organicã a regimului general privind raporturile de muncã, sindicatele, patronatele şi protecţia socialã, precum şi art. 135 alin. (1) şi (2) lit. a) referitoare la economie şi libertatea comerţului.
Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea constatã urmãtoarele:
Raţiunea reglementãrii încheierii contractelor colective de muncã atât la nivel de unitate, cât şi la nivel de ramurã şi la nivel naţional, constã în aplicarea dispoziţiilor art. 41 alin. (5) din Constituţie care garanteazã atât dreptul la negocieri colective în materie de muncã, cât şi caracterul obligatoriu al convenţiilor colective. Totodatã, una dintre obligaţiile statului de a crea condiţiile necesare pentru creşterea calitãţii vieţii, prevãzutã la art. 135 alin. (2) lit. f) din Constituţie, constã tocmai în asigurarea în mod unitar a drepturilor minimale tuturor salariaţilor din întreaga ţarã sau din unitãţile care aparţin unei anumite ramuri a economiei. Acest scop nu s-ar putea realiza dacã nu s-ar prevedea caracterul obligatoriu al contractelor colective de muncã încheiate la un nivel superior pentru negocierea clauzelor contractelor colective de muncã la niveluri inferioare, în ceea ce priveşte drepturile minimale ale angajaţilor.
În consecinţã, ţinând seama de aceste considerente, Curtea reţine cã dispoziţiile legale criticate nu încalcã prevederile art. 41 alin. (5), art. 45, art. 57 şi art. 135 alin. (2) lit. a) din Constituţie.
Totodatã, nu poate fi reţinutã nici critica de neconstituţionalitate prin invocarea dispoziţiilor <>art. 73 alin. (3) lit. p) din Constituţie, deoarece Legea nr. 53/2003 - Codul muncii a fost adoptatã în temeiul prevederilor art. 114 din Constituţie, în urma angajãrii rãspunderii Guvernului în faţa Camerei Deputaţilor şi a Senatului, în şedinţa comunã din data de 9 decembrie 2002.
În ceea ce priveşte invocarea celorlalte texte constituţionale invocate în susţinerea excepţiei, şi anume art. 53 şi art. 135 alin. (1), Curtea reţine cã acestea nu sunt incidente în prezenta cauzã.
De altfel, Curtea a statuat şi în <>Decizia nr. 511 din 15 iunie 2006 referitoare la dispoziţiile <>art. 8 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 130/1996 privind contractul colectiv de muncã şi ale <>art. 238 alin. (1) din Legea nr. 53/2003 - Codul muncii, publicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 609 din 13 iulie 2006, cã "dispoziţiile contractului colectiv de muncã încheiat la nivel naţional sau la nivel de ramurã constituie izvor de drept (ca şi legea) la încheierea contractelor colective de muncã la nivel de unitate, ceea ce impune respectarea clauzelor referitoare la drepturile minimale". Prin aceeaşi decizie, însã, instanţa de contencios constituţional a arãtat cã "pãrţile, cu respectarea acestor obligaţii fireşti, au toatã libertatea sã negocieze şi alte clauze, precum şi drepturi superioare".
Întrucât nu au intervenit elemente noi, care sã determine reconsiderarea celor statuate prin aceastã decizie, considerentele menţionate sunt valabile şi în aceastã cauzã.
Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al <>art. 29 din Legea nr. 47/1992 ,
CURTEA CONSTITUŢIONALĂ
În numele legii
DECIDE:
Respinge excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor <>art. 241 alin. (1) lit. d) din Legea nr. 53/2003 - Codul muncii, excepţie ridicatã de Societatea Comercialã "Europa Guard" - SRL în Dosarul nr. 5.950/306/2007 al Judecãtoriei Sibiu.
Definitivã şi general obligatorie.
Pronunţatã în şedinţa publicã din data de 5 februarie 2008.
PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE,
prof. univ. dr. IOAN VIDA
Magistrat-asistent,
Mihai Paul Cotta
----
Newsletter GRATUIT
Aboneaza-te si primesti zilnic Monitorul Oficial pe email
Comentarii
Fii primul care comenteaza.
MonitorulJuridic.ro este un proiect: