Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
DECIZIE nr. 959 din 6 iulie 2010 referitoare la exceptia de neconstitutionalitate a prevederilor art. 5 alin. (2) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004
EMITENT: CURTEA CONSTITUTIONALA PUBLICAT: MONITORUL OFICIAL nr. 601 din 25 august 2010
Augustin Zegrean - preşedinte
Aspazia Cojocaru - judecãtor
Acsinte Gaspar - judecãtor
Petre Lãzãroiu - judecãtor
Mircea Ştefan Minea - judecãtor
Iulia Antoanella Motoc - judecãtor
Ion Predescu - judecãtor
Puskas Valentin Zoltan - judecãtor
Tudorel Toader - judecãtor
Antonia Constantin - procuror
Valentina Bãrbãţeanu - magistrat-asistent
Pe rol se aflã soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a prevederilor <>art. 5 din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004 , excepţie ridicatã de S.C.P.A. Sfîrãialã şi Asociaţii în Dosarul nr. 464/2/2009 al Curţii de Apel Bucureşti - Secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal.
Dezbaterile au avut loc în şedinţa publicã din 29 iunie 2010, fiind consemnate în încheierea de şedinţã de la acea datã, când Curtea, având nevoie de timp pentru a delibera, a dispus amânarea pronunţãrii pentru data de 6 iulie 2010.
CURTEA,
având în vedere actele şi lucrãrile dosarului, constatã urmãtoarele:
Prin Încheierea din 19 ianuarie 2010, pronunţatã în Dosarul nr. 464/2/2009, Curtea de Apel Bucureşti - Secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal a sesizat Curtea Constituţionalã cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor <>art. 5 din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004 . Excepţia a fost ridicatã de S.C.P.A. Sfîrãialã şi Asociaţii într-o acţiune în contencios administrativ în contradictoriu cu Direcţia Naţionalã Anticorupţie.
În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate se susţine, în esenţã, cã împotriva actelor premergãtoare urmãririi penale "nu existã control judiciar în faţa unei instanţe judecãtoreşti, imparţiale, ci doar un control (administrativ) al unui procuror asupra actului procurorului ierarhic inferior, care s-a ocupat de caz". Aratã cã împotriva actelor efectuate de un parchet necompetent material nu se poate face decât plângerea reglementatã de art. 275-278 din Codul de procedurã penalã, instanţele respingând ca inadmisibile plângerile adresate lor în continuarea recursului graţios introdus la procurorul ierarhic superior celui care a dat soluţia la plângere, conform art. 278 din Codul de procedurã penalã. Conchide cã, "pânã la o soluţie de neurmãrire, cenzurabilã strict şi limitat, în faţa instanţei penale, potrivit art. 278^1 din Codul de procedurã penalã - ori pânã la o trimitere în judecatã - nu existã cãi de atac în instanţã al actelor parchetului". Prevederile criticate sunt neconstituţionale în mãsura în care, contrar art. 6 şi art. 13 din Convenţia pentru apãrarea drepturilor omului şi a libertãţilor fundamentale, permit sustragerea de la controlul judiciar a unor acte administrative ale unui agent al puterii executive.
Curtea de Apel Bucureşti - Secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal opineazã cã textul de lege criticat nu contravine art. 21 din Constituţie.
Potrivit prevederilor <>art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 , încheierea de sesizare a fost comunicatã preşedinţilor celor douã Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.
Avocatul Poporului considerã cã dispoziţiile <>art. 5 din Legea nr. 554/2004 sunt constituţionale, fãcând referire în acest sens la jurisprudenţa Curţii Constituţionale (<>Decizia nr. 182/2006 şi <>Decizia nr. 946/2007 ). În plus, subliniazã cã textul de lege criticat este o concretizare a dispoziţiilor art. 126 alin. (2) din Constituţie, potrivit cãrora competenţa instanţelor judecãtoreşti şi procedura de judecatã sunt prevãzute numai prin lege.
Preşedinţii celor douã Camere ale Parlamentului şi Guvernul nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.
CURTEA,
examinând încheierea de sesizare, punctul de vedere al Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecãtorul-raportor, susţinerile reprezentanţilor autorului excepţiei, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi <>Legea nr. 47/1992 , reţine urmãtoarele:
Curtea Constituţionalã a fost legal sesizatã şi este competentã, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale <>art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992 , sã soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate.
Obiect al excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie, potrivit încheierii de sesizare, dispoziţiile <>art. 5 din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004 , publicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1.154 din 7 decembrie 2004, cu modificãrile şi completãrile ulterioare. Din motivarea scrisã şi din susţinerile orale ale reprezentanţilor autorului excepţiei rezultã însã cã este criticat numai alin. (2) al art. 5. Prin urmare, Curtea restrânge obiectul excepţiei doar la prevederile <>art. 5 alin. (2) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004 , care au urmãtorul conţinut:
- Art. 5 alin. (2): "(2) Nu pot fi atacate pe calea contenciosului administrativ actele administrative pentru modificarea sau desfiinţarea cãrora se prevede, prin lege organicã, o altã procedurã judiciarã."
Autorul excepţiei invocã prevederile din Constituţie cuprinse la art. 1 - Statul român, art. 20 - Tratatele internaţionale privind drepturile omului şi art. 21 - Accesul liber la justiţie, precum şi dispoziţiile art. 6 - Dreptul la un proces echitabil din Convenţia pentru apãrarea drepturilor omului şi a libertãţilor fundamentale.
Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea observã cã s-a mai pronunţat asupra prevederile <>art. 5 alin. (2) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004 , din perspectiva unor critici asemãnãtoare şi prin raportare la aceleaşi prevederi constituţionale şi convenţionale. Prin <>Decizia nr. 946 din 30 octombrie 2007 , publicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 782 din 19 noiembrie 2007, şi prin <>Decizia nr. 182 din 2 martie 2006 , publicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 366 din 26 aprilie 2006, Curtea a respins ca neîntemeiatã excepţia de neconstituţionalitate, pentru motivele acolo reţinute. Întrucât nu au intervenit elemente de noutate, care sã justifice reconsiderarea acestei jurisprudenţe, soluţia şi argumentele pe care aceasta s-a bazat îşi menţin valabilitatea şi în prezenta cauzã.
Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al <>art. 29 din Legea nr. 47/1992 ,
CURTEA CONSTITUŢIONALĂ
În numele legii
DECIDE:
Respinge excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor <>art. 5 alin. (2) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004 , excepţie ridicatã de S.C.P.A. Sfîrãialã şi Asociaţii în Dosarul nr. 464/2/2009 al Curţii de Apel Bucureşti - Secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal.
Definitivã şi general obligatorie.
Pronunţatã în şedinţa publicã din data de 6 iulie 2010.
PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE,
AUGUSTIN ZEGREAN
Magistrat-asistent,
Valentina Bãrbãţeanu
-------
Newsletter GRATUIT
Aboneaza-te si primesti zilnic Monitorul Oficial pe email
Comentarii
Fii primul care comenteaza.
MonitorulJuridic.ro este un proiect: