Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
DECIZIE nr. 958 din 12 iulie 2011 referitoare la exceptia de neconstitutionalitate a prevederilor art. 2 lit. a), art. 10 lit. b), art. 11 alin. (1) lit. b) si alin. (3) si art. 14 alin. (2) din Ordonanta de urgenta a Guvernului nr. 28/1999 privind obligatia operatorilor economici de a utiliza aparate de marcat electronice fiscale, precum si a prevederilor Ordonantei Guvernului nr. 2/2001 privind regimul juridic al contraventiilor
EMITENT: CURTEA CONSTITUTIONALA PUBLICAT: MONITORUL OFICIAL nr. 668 din 20 septembrie 2011
Augustin Zegrean - preşedinte
Aspazia Cojocaru - judecãtor
Acsinte Gaspar - judecãtor
Petre Lãzãroiu - judecãtor
Mircea Ştefan Minea - judecãtor
Ion Predescu - judecãtor
Puskas Valentin Zoltan - judecãtor
Tudorel Toader - judecãtor
Valentina Bãrbãţeanu - magistrat-asistent
Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Simona Ricu.
Pe rol se aflã soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a prevederilor art. 2 lit. a) şi art. 14 alin. (2) din Ordonanţa de urgenţã a Guvernului nr. 28/1999 privind obligaţia operatorilor economici de a utiliza aparate de marcat electronice fiscale şi a prevederilor Ordonanţei Guvernului nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravenţiilor, excepţie ridicatã de Societatea Comercialã "Euro Grill" - S.R.L. din Timişoara în Dosarul nr. 7.636/325/2008 al Tribunalului Timiş - Secţia comercialã şi de contencios administrativ şi care formeazã obiectul Dosarului nr. 3.667D/2010 al Curţii Constituţionale.
La apelul nominal se constatã lipsa pãrţilor, faţã de care procedura de citare a fost legal îndeplinitã.
Preşedintele dispune a se face apelul şi în Dosarul nr. 3.668D/2010, având ca obiect excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 10 lit. b), art. 11 alin. (1) lit. b), art. 11 alin. (3) şi art. 14 alin. (2) din Ordonanţa de urgenţã a Guvernului nr. 28/1999, excepţie ridicatã de Societatea Comercialã "Destin" - S.R.L. din Timişoara în Dosarul nr. 19.037/325/2008 al aceleiaşi instanţe.
La apelul nominal se constatã lipsa pãrţilor, faţã de care procedura de citare a fost legal îndeplinitã.
Curtea, din oficiu, vãzând identitatea parţialã de obiect a cauzelor menţionate, pune în discuţie problema conexãrii lor.
Reprezentantul Ministerului Public este de acord cu propunerea de conexare.
Curtea, în temeiul art. 53 alin. (5) din Legea nr. 47/1992, dispune conexarea Dosarului nr. 3.668D/2010 la Dosarul nr. 3.667D/2010, care a fost primul înregistrat.
Cauza fiind în stare de judecatã, preşedintele Curţii acordã cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care pune concluzii de respingere a excepţiei ca neîntemeiatã, invocând jurisprudenţa în materie a Curţii Constituţionale.
CURTEA,
având în vedere actele şi lucrãrile dosarelor, reţine urmãtoarele:
Prin încheierile din 28 aprilie 2010, pronunţate în dosarele nr. 7.636/325/2008 şi nr. 19.037/325/2008, Tribunalul Timiş - Secţia comercialã şi de contencios administrativ a sesizat Curtea Constituţionalã cu excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 2 alin. (1) lit. a) şi art. 14 alin. (2) din Ordonanţa de urgenţã a Guvernului nr. 28/1999 privind obligaţia operatorilor economici de a utiliza aparate de marcat electronice fiscale şi a prevederilor Ordonanţei Guvernului nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravenţiilor, respectiv a prevederilor art. 10 lit. b), art. 11 alin. (1) lit. b), art. 11 alin. (3) şi art. 14 alin. (2) din Ordonanţa de urgenţã a Guvernului nr. 28/1999, excepţie ridicatã de Societatea Comercialã "Euro Grill" - S.R.L. din Timişoara şi, respectiv, de Societatea Comercialã "Destin" - S.R.L. din Timişoara în soluţionarea recursurilor introduse împotriva sentinţelor prin care Judecãtoria Timişoara a respins plângerile formulate de aceste societãţi comerciale împotriva unor procese-verbale de constatare şi sancţionare a unor contravenţii.
În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate autorul excepţiei ce formeazã obiectul Dosarului nr. 3.667D/2010 aratã cã nu se pot aplica 3 sancţiuni pentru aceeaşi faptã, şi anume amenda contravenţionalã, confiscarea sumei şi suspendarea activitãţii societãţii comerciale pe o perioadã de 3 luni, aceasta din urmã fiind o mãsurã excesiv de drasticã. Susţine cã textele de lege criticate din Ordonanţa de urgenţã a Guvernului nr. 28/1999 limiteazã în mod nepermis dreptul de a desfãşura o activitate comercialã, restrângerea nefiind proporţionalã cu situaţia care a determinat-o, întrucât nu respectã justul echilibru între interesul general pe care îşi propune sã îl protejeze şi interesele particularilor care fac obiectul mãsurii restrictive. În opinia sa sunt încãlcate dispoziţiile art. 16 alin. (1) din Legea fundamentalã, întrucât "principiul constituţional al egalitãţii în drepturi se aplicã, în egalã mãsurã, societãţilor comerciale de naţionalitate românã, care trebuie sã fie tratate egal de lege şi de autoritãţile publice, fãrã privilegii şi fãrã discriminãri". De asemenea, art. 2 lit. a) din Ordonanţa de urgenţã a Guvernului nr. 28/1999 nu asigurã protecţia concurenţei loiale, deoarece numai unele societãţi comerciale beneficiazã de exceptarea prevãzutã de textul de lege criticat.
În ceea ce priveşte dispoziţiile Ordonanţei Guvernului nr. 2/2001, susţine cã sunt neconstituţionale prin utilizarea constantã a noţiunii de "contravenient", încãlcând prezumţia de nevinovãţie care se aplicã şi în materie contravenţionalã, nu doar penalã. Aratã cã actul normativ menţionat nu respectã principiul statului de drept care presupune existenţa unor instanţe independente şi imparţiale constituite în scopul soluţionãrii cauzelor pe cale judecãtoreascã, cu respectarea garanţiilor procesuale privind dreptul la apãrare şi realizarea unui proces echitabil, întrucât ordonanţa criticatã instituie prezumţia legalã absolutã de legalitate a procesului-verbal de constatare şi sancţionare a contravenţiei, stabilind în sarcina contravenientului rãsturnarea acestei prezumţii.
În fine, precizeazã cã materia contravenţionalã aparţine contenciosului administrativ, care, potrivit art. 73 alin. (3) lit. k) din Constituţie, este rezervat exclusiv legilor organice, neputând fi legiferat prin ordonanţã simplã.
Autorul excepţiei de neconstituţionalitate ce formeazã obiectul Dosarului nr. 3.668D/2010 susţine, în esenţã, cã aplicarea cumulativã a 3 sancţiuni, indiferent de valoarea produselor vândute fãrã emiterea de bon fiscal, încalcã principiul proporţionalitãţii prevãzut de art. 53 din Constituţie şi art. 5 alin. 3 din Tratatul Comunitãţii Europene. Aratã cã instanţa nu are posibilitatea de a individualiza sancţiunea contravenţionalã în funcţie de gradul de pericol social al faptei, împrejurãrile în care a fost comisã fapta, modul şi mijloacele de sãvârşire, scopul urmãrit, urmarea produsã, circumstanţele personale ale contravenientului.
Tribunalul Timiş - Secţia comercialã şi de contencios administrativ a constatat cã sunt îndeplinite condiţiile de admisibilitate a excepţiei de neconstituţionalitate şi a sesizat Curtea Constituţionalã în vederea soluţionãrii excepţiei, fãrã sã îşi exprime opinia cu privire la temeinicia acesteia, contrar prevederilor art. 29 alin. (4) din Legea nr. 47/1992.
Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierile de sesizare au fost comunicate preşedinţilor celor douã Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.
Preşedinţii celor douã Camere ale Parlamentului, Guvernul şi Avocatul Poporului nu au comunicat punctele lor de vedere cu privire la excepţia de neconstituţionalitate.
CURTEA,
examinând încheierile de sesizare, rapoartele întocmite de judecãtorul-raportor, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine urmãtoarele:
Curtea Constituţionalã a fost legal sesizatã şi este competentã, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, sã soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate.
Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie prevederile art. 2 lit. a), art. 10 lit. b), art. 11 alin. (1) lit. b) şi alin. (3) şi art. 14 alin. (2) din Ordonanţa de urgenţã a Guvernului nr. 28/1999 privind obligaţia operatorilor economici de a utiliza aparate de marcat electronice fiscale, republicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 75 din 21 ianuarie 2005, modificatã prin Legea nr. 264/2008, publicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 767 din 14 noiembrie 2008, precum şi prevederile Ordonanţei Guvernului nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravenţiilor, publicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 410 din 25 iulie 2001, aprobatã cu modificãri şi completãri prin Legea nr. 180/2002, cu modificãrile şi completãrile ulterioare.
Textele criticate din Ordonanţa de urgenţã a Guvernului nr. 28/1999 au urmãtorul conţinut:
- Art. 2 lit. a): "Se excepteazã de la prevederile art. 1 alin. (1):
a) comerţul ocazional cu produse agricole autohtone efectuat de cãtre producãtorii agricoli individuali deţinãtori de autorizaţie în pieţe, târguri, oboare sau în alte locuri publice autorizate, livrãrile de bunuri efectuate prin automatele comerciale, serviciile de parcãri auto a cãror contravaloare se încaseazã prin automate, precum şi activitãţile de jocuri de noroc desfãşurate cu mijloace tehnice de joc ce funcţioneazã pe baza acceptatoarelor de bancnote sau monede".
[Prevederile art. 1 alin. (1) instituie obligaţia operatorilor economici care efectueazã livrãri de bunuri cu amãnuntul, precum şi prestãri de servicii direct cãtre populaţie de a utiliza aparate de marcat electronice fiscale.]
- Art. 10 lit. b): "Constituie contravenţii urmãtoarele fapte dacã, potrivit legii penale, nu sunt considerate infracţiuni: (...)
b) neîndeplinirea obligaţiei operatorilor economici de a se dota şi de a utiliza aparate de marcat electronice fiscale avizate conform art. 5 alin. (2), la termenele stabilite la art. 6, cu excepţia prevãzutã la art. 1 alin. (4), neemiterea bonului fiscal pentru toate bunurile livrate sau serviciile prestate ori emiterea de bonuri cu o valoare inferioarã celei reale, precum şi nereintroducerea datelor înscrise pe rola jurnal privind tranzacţiile efectuate de la ultima închidere zilnicã pânã în momentul ştergerii memoriei operative.";
- Art. 11 alin. (1) lit. b): "(1) Amenzile pentru contravenţiile prevãzute la art. 10 se aplicã operatorilor economici, cu excepţia celor prevãzute la art. 10 lit. d), astfel: (...)
b) faptele prevãzute la art. 10 lit. a), b), h1), i), j), l) şi m) se sancţioneazã cu amendã de la 8.000 lei la 10.000 lei;";
- Art. 11 alin. (3): "(3) Sumele gãsite la punctele de vânzare a bunurilor sau de prestare a serviciilor aparţinând operatorilor economici prevãzuţi la art. 1 alin. (1), care nu pot fi justificate prin datele înscrise în documentele emise cu aparate de marcat electronice fiscale, în registrul special, menţionat la art. 1 alin. (4), ori prin facturi fiscale, dupã caz, sunt considerate fãrã provenienţã şi se confiscã, fãcându-se venit la bugetul de stat. De asemenea, se confiscã sumele încasate din livrarea de bunuri ori prestarea de servicii dupã suspendarea activitãţii operatorilor economici, potrivit art. 14.";
- Art. 14 alin. (2): "(2) Nerespectarea de cãtre operatorii economici a prevederilor art. 10 lit. b), referitoare la neutilizarea aparatelor de marcat electronice fiscale, neemiterea bonurilor fiscale pentru toate bunurile livrate sau serviciile prestate, emiterea de bonuri cu o valoare inferioarã celei reale şi nereintroducerea datelor înscrise pe rola-jurnal privind tranzacţiile efectuate de la ultima închidere zilnicã pânã în momentul ştergerii memoriei operative, atrage şi suspendarea activitãţii unitãţii pe o perioadã de 3 luni."
În opinia autorilor excepţiei de neconstituţionalitate, textele de lege criticate contravin urmãtoarelor dispoziţii din Constituţie: art. 1 alin. (3) care enumerã caracteristicile statului român, art. 23 alin. (11) care instituie prezumţia de nevinovãţie, art. 53 referitor la restrângerea exerciţiului unor drepturi sau al unor libertãţi, art. 73 alin. (3) lit. k) care prevede cã prin lege organicã se reglementeazã contenciosul administrativ, art. 115 alin. (1) privind legile de abilitare a Guvernului în vederea emiterii de ordonanţe în domenii care nu fac obiectul legilor organice şi art. 135 alin. (2) lit. a) potrivit cãruia statul trebuie sã asigure libertatea comerţului, protecţia concurenţei loiale, crearea cadrului favorabil pentru valorificarea tuturor factorilor de producţie. De asemenea, se invocã şi prevederile art. 6 paragraful 2 din Convenţia pentru apãrarea drepturilor omului şi a libertãţilor fundamentale referitoare la prezumţia de nevinovãţie.
Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea constatã cã s-a mai pronunţat, prin numeroase decizii, asupra prevederilor din Ordonanţa de urgenţã a Guvernului nr. 28/1999. Exemplificativ pot fi menţionate Decizia nr. 91 din 7 februarie 2006, publicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 166 din 21 februarie 2006, Decizia nr. 817 din 9 noiembrie 2006, publicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1.007 din 19 decembrie 2006, Decizia nr. 529 din 31 mai 2007, publicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 431 din 28 iunie 2007, sau Decizia nr. 655 din 11 mai 2010, publicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 410 din 21 iunie 2010.
În jurisprudenţa amintitã, Curtea a reţinut cã operatorul economic în activitatea cãruia s-a constatat sãvârşirea unei contravenţii nu poate invoca principiul libertãţii economice, în condiţiile în care nu a respectat prevederile legale. În legãturã cu invocarea încãlcãrii prevederilor art. 135 alin. (1) şi alin. (2) lit. a) din Constituţie, Curtea a constatat cã, potrivit acestui text, statul trebuie sã asigure libertatea comerţului, protecţia concurenţei loiale, precum şi crearea cadrului favorabil pentru valorificarea tuturor factorilor de producţie, dar cu respectarea dispoziţiilor legale în materie. Or, în acest domeniu, cadrul legislativ îl constituie însãşi reglementarea criticatã, astfel cã este neîntemeiatã critica prin raportare la aceste prevederi constituţionale.
De asemenea, Curtea a observat cã textele de lege criticate reprezintã norme coercitive, ce instituie sancţiuni contravenţionale pentru operatorii economici care nu respectã dispoziţiile legale incidente în materie, consecinţa încãlcãrii acestora fiind amendarea contravenientului şi suspendarea activitãţii acestuia. Or, stabilirea unei contravenţii şi sancţionarea acesteia cu amendã, respectiv cu suspendarea activitãţii operatorului economic reprezintã o opţiune a legiuitorului, care dã expresie preocupãrii statului pentru asigurarea libertãţii comerţului, protecţia concurenţei loiale şi crearea cadrului favorabil pentru valorificarea tuturor factorilor de producţie, în deplinã concordanţã cu prevederile art. 45 şi art. 135 alin. (2) lit. a) din Legea fundamentalã. Aşadar, reglementarea cumulativã a mai multor sancţiuni pentru aceeaşi faptã nu este, în ipoteza datã, de naturã sã contravinã dispoziţiilor constituţionale invocate.
În ceea ce priveşte critica de neconstituţionalitate, prin raportare la prevederile art. 53 din Constituţie, Curtea a constatat cã nici aceasta nu poate fi reţinutã. Mãsura dispusã de textul de lege criticat este justificatã de imperativul protejãrii interesului social şi al ordinii de drept prin adoptarea unor mãsuri specifice de preîntâmpinare şi sancţionare a faptelor care genereazã sau ar putea genera fenomene economice negative, cum ar fi evaziunea fiscalã.
Totodatã, prin Decizia nr. 102 din 31 octombrie 1995, publicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 287 din 11 decembrie 1995, Curtea a statuat în sensul cã "art. 16 alin. (1) din Constituţie proclamã şi garanteazã egalitatea în drepturi a cetãţenilor, deci a persoanelor fizice, care aparţin statului român, iar nu egalitatea persoanelor colective, a persoanelor juridice. Textul art. 16 alin. (1) ar fi aplicabil, în cazul persoanelor colective faţã de care s-a promovat un tratament juridic diferenţiat, numai dacã astfel regimul juridic diferit s-ar rãsfrânge asupra cetãţenilor, implicând inegalitatea lor în faţa legii şi a autoritãţilor publice". Or, în speţa de faţã, cetãţenii nu sunt în niciun fel afectaţi de reglementarea impusã de textul de lege criticat, astfel cã nu pot fi reţinute susţinerile referitoare la pretinsa nesocotire a principiului egalitãţii.
În ceea ce priveşte criticile de neconstituţionalitate extrinsecã aduse Ordonanţei Guvernului nr. 2/2001, Curtea constatã netemeinicia acestora, observând cã a mai examinat constituţionalitatea acestui act normativ prin raportare la dispoziţiile art. 73 alin. (3) lit. k) şi art. 115 alin. (1) din Legea fundamentalã. În acest sens sunt, de exemplu, Decizia nr. 813 din 27 septembrie 2007, publicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 705 din 18 octombrie 2007, şi Decizia nr. 1.128 din 27 noiembrie 2007, publicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 872 din 20 decembrie 2007.
Analizând criticile de neconstituţionalitate intrinsecã formulate faţã de aceeaşi ordonanţã, instanţa de contencios constituţional observã cã, prin mai multe decizii, a reţinut cã "procesul-verbal de constatare şi sancţionare a contravenţiei se bucurã de prezumţia de legalitate, însã, atunci când este formulatã o plângere împotriva acestuia, este contestatã chiar prezumţia de care se bucurã. În acest caz, instanţa de judecatã competentã va administra probele prevãzute de lege, necesare în vederea verificãrii legalitãţii şi temeiniciei procesului-verbal. Cel care a formulat plângerea nu trebuie sã îşi demonstreze propria nevinovãţie, revenind instanţei de judecatã obligaţia de a administra tot probatoriul necesar stabilirii şi aflãrii adevãrului." În acest sens sunt Decizia nr. 1.096 din 8 septembrie 2009, publicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 695 din 15 octombrie 2009, sau Decizia nr. 1.553 din 7 decembrie 2010, publicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 55 din 21 ianuarie 2011.
Totodatã, privitor la pretinsul caracter neconstituţional al noţiunii de "contravenient", folositã în cuprinsul Ordonanţei Guvernului nr. 2/2001, Curtea a stabilit - de exemplu, prin Decizia nr. 183 din 8 mai 2003, publicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 425 din 17 iunie 2003 - cã utilizarea de cãtre legiuitor a noţiunii de contravenient (...) nu are semnificaţia înfrângerii prezumţiei de nevinovãţie consacrate de art. 23 alin. (11) din Constituţie.
Întrucât în cauza de faţã nu au fost evidenţiate motive noi, de naturã sã justifice reconsiderarea acestei jurisprudenţe, îşi menţin valabilitatea considerentele şi soluţia pronunţatã prin deciziile citate.
Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992,
CURTEA CONSTITUŢIONALĂ
În numele legii
DECIDE:
Respinge, ca neîntemeiatã, excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 2 lit. a), art. 10 lit. b), art. 11 alin. (1) lit. b) şi alin. (3) şi art. 14 alin. (2) din Ordonanţa de urgenţã a Guvernului nr. 28/1999 privind obligaţia operatorilor economici de a utiliza aparate de marcat electronice fiscale, precum şi a prevederilor Ordonanţei Guvernului nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravenţiilor, excepţie ridicatã de Societatea Comercialã "Euro Grill" - S.R.L. din Timişoara şi Societatea Comercialã "Destin" - S.R.L. din Timişoara în dosarele nr. 7.636/325/2008 şi, respectiv, nr. 19.037/325/2008 ale Tribunalului Timiş - Secţia comercialã şi de contencios administrativ.
Definitivã şi general obligatorie.
Pronunţatã în şedinţa publicã din data de 12 iulie 2011.
PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE,
AUGUSTIN ZEGREAN
Magistrat-asistent,
Valentina Bãrbãţeanu
--------
Newsletter GRATUIT
Aboneaza-te si primesti zilnic Monitorul Oficial pe email
Comentarii
Fii primul care comenteaza.
MonitorulJuridic.ro este un proiect:
