Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
DECIZIE nr. 952 din 13 noiembrie 2012 referitoare la exceptia de neconstitutionalitate a prevederilor art. II din Legea nr. 175/2010 pentru modificarea Legii nr. 230/2007 privind infiintarea, organizarea si functionarea asociatiilor de proprietari
EMITENT: CURTEA CONSTITUTIONALA PUBLICAT: MONITORUL OFICIAL nr. 6 din 4 ianuarie 2013
Augustin Zegrean - preşedinte
Aspazia Cojocaru - judecător
Acsinte Gaspar - judecător
Petre Lăzăroiu - judecător
Mircea Ştefan Minea - judecător
Ion Predescu - judecător
Puskas Valentin Zoltan - judecător
Tudorel Toader - judecător
Mihaela Ionescu - magistrat-asistent
Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Simona Ricu.
Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a prevederilor art. II din Legea nr. 175/2010 pentru modificarea Legii nr. 230/2007 privind înfiinţarea, organizarea şi funcţionarea asociaţiilor de proprietari, excepţie ridicată de Societatea Comercială "Termo Service" - S.A., în calitate de reprezentant al Asociaţiei de Proprietari Bloc 258B din Iaşi, în Dosarul nr. 24.013/245/2011 al Judecătoriei Iaşi - Secţia civilă şi care formează obiectul Dosarului Curţii Constituţionale nr. 1.346D/2012.
La apelul nominal lipsesc părţile, faţă de care procedura de citare este legal îndeplinită.
Cauza este în stare de judecată.
Preşedintele acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care pune concluzii de respingere ca neîntemeiată a excepţiei de neconstituţionalitate.
CURTEA,
având în vedere actele şi lucrările dosarului, reţine următoarele:
Prin Sentinţa civilă nr. 10.513 din 22 mai 2012, pronunţată în Dosarul nr. 24.013/245/2011, Judecătoria Iaşi - Secţia civilă a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. II din Legea nr. 175/2010 pentru modificarea Legii nr. 230/2007 privind înfiinţarea, organizarea şi funcţionarea asociaţiilor de proprietari. Excepţia a fost ridicată de Societatea Comercială "Termo Service" - S.A., în calitate de reprezentant al Asociaţiei de Proprietari Bloc 258B din Iaşi, în soluţionarea unei cauze civile având ca obiect obligaţia de a face.
În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate autorul susţine, în esenţă, că prevederile Legii nr. 175/2010 se aplică doar pentru debitele născute ulterior intrării ei în vigoare, respectiv ulterior datei de 23 iulie 2010, datoriile anterioare acestei date, pentru care au fost calculate penalităţi de întârziere, urmând a fi suportate împreună cu penalităţile aferente. Aceste consideraţii sunt valabile atât în ipoteza litigiilor aflate în curs de desfăşurare, cât şi în privinţa litigiilor noi, dar care au ca obiect datorii scadente anterior datei de 23 iulie 2010. Astfel, apreciază că Legea nr. 175/2010 nu poate avea consecinţe juridice pentru perioada anterioară datei de 23 iulie 2010, pentru că, în caz contrar, s-ar încălca principiul neretroactivităţii legii civile. Totodată, susţine că prevederile art. II din Legea nr. 175/2010 sunt contrare dispoziţiilor art. 16 alin. (2) din Constituţie, întrucât creează o situaţie discriminatorie între cetăţenii de bună-credinţă, care şi-au achitat cotele de penalizare anterior intrării în vigoare a legii, şi cei care beneficiază de aceste prevederi. Doar una dintre categoriile invocate beneficiază de dispoziţiile discriminatorii pozitive oferite de legiuitorul român, ceea ce nu reprezintă o situaţie de egalitate de tratament.
Judecătoria Iaşi - Secţia civilă apreciază că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată. În acest sens, arată că scopul reglementării criticate este acela de a asigura plata la termen a prestărilor de servicii comunitare de utilitate publică, de către toţi beneficiarii, problema fiind de interes general. Intervenţia legiuitorului este justificată nu doar de instituirea unor măsuri de protecţie socială, ci şi de faptul că operatorii economici în discuţie sunt regii autonome de stat, beneficiarii fiind stimulaţi să achite cotele de întreţinere curentă pentru serviciile prestate de către furnizori.
Potrivit art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.
Avocatul Poporului consideră că prevederile de lege criticate sunt constituţionale. În acest sens, arată că acestea nu conţin nicio dispoziţie cu caracter retroactiv, fiind de imediată aplicare şi dispunând numai pentru perioada ce urmează intrării lor în vigoare. Totodată, apreciază că nu aduc atingere principiului egalităţii, întrucât nu instituie un tratament juridic diferit între persoanele care şi-au achitat cotele de întreţinere anterior intrării în vigoare a Legii nr. 175/2010 şi beneficiarii acestui act normativ. Scopul reglementării este acela de a se asigura plata la termen a prestărilor de servicii comunitare de utilitate publică de către toţi beneficiarii, problema fiind de interes general.
Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului şi Guvernul nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.
CURTEA,
examinând încheierea de sesizare, punctul de vedere al Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispoziţiile de lege criticate raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele:
Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate.
Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie prevederile art. II din Legea nr. 175/2010 pentru modificarea Legii nr. 230/2007 privind înfiinţarea, organizarea şi funcţionarea asociaţiilor de proprietari, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 502 din 20 iulie 2010, care au următorul conţinut:
"(1) Proprietarii care îşi achită integral cotele de contribuţie la cheltuielile asociaţiilor de proprietari în termen de 12 luni de la data intrării în vigoare a prezentei legi vor fi scutiţi de la plata penalităţilor generate de suma restantă cu titlu de bază. Prin cotele de contribuţie la cheltuielile asociaţiilor de proprietari se înţelege datoria cu titlu de bază fără suma rezultată din penalităţi.
(2) Prevederile alin. (1) se aplică şi chiriaşilor care deţin spaţiu locativ în baza unui contract de închiriere cu autorităţile administraţiei publice locale, centrale sau cu orice instituţie a statului.
(3) Prevederile alin. (1) şi (2) se aplică familiilor al căror venit net minim lunar pe membru de familie, respectiv al persoanei singure, nu depăşeşte suma de 1.000 lei.
(4) Sumele cu titlu de penalităţi datorate către asociaţiile de proprietari, anulate conform prezentei legi, vor fi anulate şi din obligaţiile contractuale existente între asociaţiile de proprietari şi societatea furnizoare de servicii."
În opinia autorului excepţiei, prevederile criticate contravin dispoziţiilor constituţionale cuprinse în art. 15 alin. (2) referitoare la principiul neretroactivităţii legii şi ale art. 16 alin. (2) potrivit cărora "nimeni nu este mai presus de lege".
Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea constată că prevederile Legii nr. 175/2010, în ansamblul său, cât şi cele ale art. II din actul normativ criticat au mai făcut obiect al controlului de constituţionalitate, pronunţându-se Decizia nr. 816 din 21 iunie 2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 646 din 9 septembrie 2011, şi Decizia nr. 383 din 26 aprilie 2012, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 386 din 8 iunie 2011.
Prin aceste decizii, Curtea a reţinut că scopul reglementării legale criticate este acela de a se asigura plata la termen a prestărilor de servicii comunitare de utilitate publică, de către toţi beneficiarii, problema fiind de interes general. Intervenţia legiuitorului în acest domeniu este justificată nu numai pentru instituirea de măsuri de protecţie socială, dar şi pentru faptul că aceşti operatori economici sunt regii autonome de stat. În aceste condiţii, beneficiarii acestor scutiri sunt stimulaţi să achite cotele de întreţinere curentă pentru serviciile prestate de către furnizori.
Totodată, Curtea a reţinut că prevederile criticate nu contravin principiului constituţional al neretroactivităţii legii, consacrat de art. 15 alin. (2) din Legea fundamentală, întrucât acestea sunt de imediată aplicare, dispunând numai pentru perioada ce urmează intrării lor în vigoare. În jurisprudenţa sa, Curtea Constituţională a stabilit, de principiu, cu prilejul soluţionării unor excepţii de neconstituţionalitate având ca obiect alte prevederi de lege criticate pentru încălcarea dispoziţiilor art. 15 alin. (2) din Constituţie, că "o lege nu este retroactivă atunci când modifică pentru viitor o stare de drept născută anterior şi nici atunci când suprimă producerea în viitor a efectelor unei situaţii juridice constituite sub imperiul legii vechi, pentru că în aceste cazuri legea nouă nu face altceva decât să refuze supravieţuirea legii vechi şi să reglementeze modul de acţiune în timpul următor intrării ei în vigoare, adică în domeniul ei propriu de aplicare" (Decizia nr. 330 din 27 noiembrie 2001, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 59 din 28 ianuarie 2002; în acelaşi sens este şi Decizia nr. 73 din 6 martie 2001, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 240 din 11 mai 2001).
Cât priveşte susţinerile potrivit cărora prevederile art. II din Legea nr. 175/2010 contravin egalităţii în drepturi a cetăţenilor, cu motivarea că acestea creează o situaţie discriminatorie între cei care au achitat cotele de penalizare înainte de intrarea în vigoare a Legii nr. 175/2010 şi aceia care beneficiază de prevederile acestui din urmă act normativ, Curtea constată că nici acestea nu pot fi primite. Jurisprudenţa Curţii Constituţionale a stabilit, în deplin acord cu aceea a Curţii Europene a Drepturilor Omului, că principiul constituţional al egalităţii în drepturi presupune reglementarea şi aplicarea unui tratament juridic similar unor subiecte de drept aflate în situaţii juridice similare. Or, cele două categorii de persoane invocate de către autorul excepţiei nu se află în situaţii juridice similare, situaţia fiecăreia dintre acestea fiind guvernată de acte normative diferite. Împrejurări diferite care plasează diferite categorii de persoane în situaţii obiectiv diferite justifică, iar uneori chiar impun instituirea unui tratament juridic diferit, fără ca prin aceasta să se aducă atingere principiului egalităţii.
Egalitatea nu înseamnă uniformitate, astfel încât pot fi instituite tratamente juridice distincte pentru anumite categorii de persoane sau grupuri dacă există o justificare obiectivă şi rezonabilă.
Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992,
CURTEA CONSTITUŢIONALĂ
În numele legii
DECIDE:
Respinge, ca neîntemeiată, excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. II din Legea nr. 175/2010 pentru modificarea Legii nr. 230/2007 privind înfiinţarea, organizarea şi funcţionarea asociaţiilor de proprietari, excepţie ridicată de Societatea Comercială "Termo Service" - S.A., în calitate de reprezentant al Asociaţiei de Proprietari Bloc 258B din Iaşi, în Dosarul nr. 24.013/245/2011 al Judecătoriei Iaşi - Secţia civilă.
Definitivă şi general obligatorie.
Pronunţată în şedinţa publică din data de 13 noiembrie 2012.
PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE,
AUGUSTIN ZEGREAN
Magistrat-asistent,
Mihaela Ionescu
----------
Newsletter GRATUIT
Aboneaza-te si primesti zilnic Monitorul Oficial pe email
Comentarii
Fii primul care comenteaza.
MonitorulJuridic.ro este un proiect: