Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
DECIZIE nr. 95 din 8 februarie 2006 privind constitutionalitatea dispozitiilor art. 20 alin. (5) fraza a doua din Ordonanta de urgenta a Guvernului nr. 154/2005 cu privire la rectificarea bugetului de stat pe anul 2005, aprobata prin Legea adoptata de Parlament in sedinta din data de 20 decembrie 2005
EMITENT: CURTEA CONSTITUTIONALA PUBLICAT: MONITORUL OFICIAL nr. 177 din 23 februarie 2006
Cu Adresa nr. L.622 din 21 decembrie 2005 secretarul general al Senatului a trimis Curţii Constituţionale sesizarea formulatã de 38 de senatori, în temeiul dispoziţiilor art. 146 lit. a) din Constituţie, privind neconstituţionalitatea prevederilor <>art. 20 alin. (5) din Ordonanţa de urgenţã a Guvernului nr. 154/2005 cu privire la rectificarea bugetului de stat pe anul 2005, publicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1.012 din 15 noiembrie 2005, aprobatã prin Legea adoptatã de Parlament în şedinţa din data de 20 decembrie 2005.
Autorii sesizãrii sunt urmãtorii senatori: Ion Iliescu, Mircea Dan Geoanã, Nicolae Vãcãroiu, Ion Solcanu, Otilian Neagoe, Radu Cristian Georgescu, Antonie Iorgovan, Ioan Chelaru, Viorel Arcaş, Alexandru Athanasiu, Ovidiu Teodor Creţu, Corina Creţu, Petre Daea, Vasile Dîncu, Teodor Filipescu, Ion Florescu, Vasile Ion, George-Cristian Maior, Radu Cãtãlin Mardare, Petru Şerban Mihãilescu, Ion Moraru, Şerban Nicolae, Traian Novolan, Adrian Pãunescu, Mihail Popescu, Dan Mircea Popescu, Ion Rãdoi, Doina Silistru, Aurel Gabriel Simionescu, Viorel Ştefan, Sever Şter, Doru Ioan Tãrãcilã, Emil Rãzvan Theodorescu, Angel Tîlvãr, Ion Toma, Silvia Adriana Ţicãu, Vasile Ioan Dãnuţ Ungureanu şi Ion Vãrgãu.
Sesizarea a fost înregistratã la Curtea Constituţionalã sub nr. 8.050 din 21 decembrie 2005, formând obiectul Dosarului nr. 1.030A/2005.
În motivarea sesizãrii sunt invocate urmãtoarele critici de neconstituţionalitate, formulate cu privire la dispoziţiile <>art. 20 alin. (5) din Ordonanţa de urgenţã a Guvernului nr. 154/2005 :
1. Încãlcarea dispoziţiilor art. 115 alin. (4) din Constituţie.
Autorii sesizãrii susţin cã <>art. 20 alin. (5) din Ordonanţa de urgenţã a Guvernului nr. 154/2005 vizeazã organizarea unitãţilor de sãnãtate publicã, inclusiv destituirea conducerii lor, şi cã nu existã o situaţie extraordinarã, în sensul prevãzut de Legea fundamentalã, pentru a se justifica reglementarea acesteia pe calea ordonanţei de urgenţã.
2. Încãlcarea prevederilor art. 115 alin. (6), coroborat cu art. 34 din Constituţie.
Prin dispoziţiile art. 115 alin. (6) din Legea fundamentalã s-a stabilit cã ordonanţele de urgenţã nu pot afecta regimul drepturilor şi libertãţilor prevãzute de Constituţie, între acestea numãrându-se şi dreptul la ocrotirea sãnãtãţii consacrat de art. 34. Astfel, dreptul la ocrotirea sãnãtãţii este garantat, la nivel constituţional, potrivit prevederilor alin. (1) al acestui articol, iar potrivit prevederilor alin. (3) organizarea asistenţei medicale, controlul exercitãrii profesiilor medicale şi alte mãsuri de protecţie a sãnãtãţii fizice şi mentale a persoanei "se stabilesc potrivit legii", prin noţiunea de lege neînţelegându-se în acest caz şi ordonanţa de urgenţã.
Autorii sesizãrii susţin cã prin dispoziţia legalã nu s-au urmãrit decât "epurarea directorilor de spitale, între care şi savanţi de renume mondial, şi înlocuirea acestora cu persoane alese pe criterii politice."
3. Încãlcarea altor texte din Constituţie, "care se aflã în consonanţã cu alin. (6) al art. 115 din Legea fundamentalã".
Astfel, se susţine în motivarea sesizãrii cã prevederile <>art. 20 alin. (5) din Ordonanţa de urgenţã a Guvernului nr. 154/2005 cu privire la rectificarea bugetului de stat pe anul 2005 sunt contrare dispoziţiilor art. 16 din Constituţie întrucât stabilesc un regim discriminatoriu, pentru cei faţã de care se emit ordine de "restructurare", ale ministrului, în raport cu persoanele care sunt supuse regimului de anchetã administrativã şi de sancţionare, în condiţiile <>Legii nr. 270/2003 .
De asemenea, sunt încãlcate şi dispoziţiile constituţionale ale art. 24 din Constituţie, privind dreptul la apãrare, principiul "prezumţiei de nevinovãţie" prevãzut de art. 23 din Legea fundamentalã şi de Convenţia pentru apãrarea drepturilor omului şi a libertãţilor fundamentale, precum şi "principiul dreptului la o anchetã echitabilã, ca dimensiune a dreptului la un proces echitabil, consacrat de art. 21 alin. (3) din Constituţie".
4. Încãlcarea principiilor statului de drept, prevãzute de art. 1 alin. (3) din Constituţie.
Se aratã, astfel, cã starea conflictualã dintre dispoziţiile criticate şi Constituţie rezultã şi din împrejurarea cã ministrul sãnãtãţii a emis în mod abuziv ordine prin care a destituit conducerile diferitelor spitale, fãrã sã ţinã seama cã din consiliile de administraţie fac parte, potrivit prevederilor <>art. 25 din Legea nr. 270/2003 , reprezentanţi, dupã caz, ai consiliilor locale, ai consiliilor medicilor, ai universitãţilor de medicinã, entitãţi care nu se aflã în subordinea ministrului sãnãtãţii. Astfel, cu titlu de exemplu, se aratã cã ministrul sãnãtãţii a dispus prin Ordinul nr. 1.354 din 15 decembrie 2005 , "restructurarea" Comitetului director al Spitalului Universitar de Urgenţã Bucureşti, începând cu data de 16 decembrie 2005, prin revocarea din funcţiile de conducere a membrilor comitetului director, iar prin Ordinul nr. 1.374 din 15 decembrie 2005 restructurarea consiliului de administraţie al aceluiaşi spital, începând cu data de 16 decembrie 2005, "prin invalidarea componenţei consiliului de administraţie care îşi înceteazã activitatea."
Revocarea membrilor comitetului director are caracterul unei sancţiuni administrativ-disciplinare, care poate fi dispusã numai în urma unei cercetãri administrative prealabile şi dacã nu se realizeazã indicatorii de performanţã stabiliţi în contractul de administrare sau pentru sãvârşirea altor abuzuri ori abateri, în timp ce textul criticat permite ministrului sãnãtãţii sã destituie "pe loc", membrii acestui comitet, ceea ce contravine principiilor reglementate de art. 1 alin. (3) din Constituţie.
În conformitate cu dispoziţiile <>art. 16 alin. (2) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, sesizarea a fost comunicatã preşedinţilor celor douã Camere ale Parlamentului şi Guvernului, pentru a comunica punctul lor de vedere.
Guvernul României a transmis punctul sãu de vedere cu Adresa înregistratã sub nr. 137 din 10 ianuarie 2006, în sensul cã sesizarea de neconstituţionalitate este neîntemeiatã, pentru urmãtoarele motive:
Autorii sesizãrii au avut în vedere formularea unei critici de neconstituţionalitate "doar pentru paragraful al doilea din alin. (5) al art. 20 [...]", ceea ce demonstreazã cã argumentaţia nu are în vedere aspectele care au condus la mãsurile dispuse, respectiv acumularea de arierate şi deficienţele constatate în activitatea financiarã a spitalelor publice.
În acelaşi timp, sesizarea de neconstituţionalitate vizeazã aspecte privind "validarea organelor de conducere ale spitalelor publice, or în cauzã este vorba despre stabilirea de rãspunderi ca urmare a unor deficienţe constatate în activitatea financiarã, pentru care cei vizaţi au la dispoziţie cãile prevãzute de lege pentru a contesta aceste mãsuri de naturã administrativã, în condiţiile <>Legii contenciosului administrativ nr. 554/2004 ".
Mãsurile dispuse de ministrul sãnãtãţii au fost emise în temeiul <>Ordonanţei de urgenţã a Guvernului nr. 154/2005 şi al <>Legii spitalelor nr. 270/2003 , cu modificãrile ulterioare, care prevãd mãsurile administrative ce pot fi luate de ministrul sãnãtãţii în cazul nerespectãrii disciplinei financiare.
Se apreciazã cã prevederile criticate pentru neconstituţionalitate se coreleazã cu dispoziţiile cuprinse în <>cap. II. "Finanţarea spitalelor" din Legea nr. 270/2003 , care reglementeazã administrarea fondurilor alocate, abaterile de la indicatorii din contractele de administrare, precum şi competenţele Ministerului Sãnãtãţii de a dispune mãsurile corespunzãtoare. Sunt avute în vedere prevederile <>art. 38 alin. (5) din Legea spitalelor nr. 270/2003 , potrivit cãrora "Direcţiile de sãnãtate publicã analizeazã execuţia bugetelor de venituri şi cheltuieli lunare şi trimestriale şi le înainteazã Ministerului Sãnãtãţii, respectiv ministerului de resort, dupã caz. Dacã se constatã abateri faţã de indicatorii din contractul de administrare, direcţia de sãnãtate publicã le sesizeazã şi face propuneri pe care le supune spre aprobare conducerii Ministerului Sãnãtãţii", precum şi dispoziţiile art. 40 alin. (2) din aceeaşi lege, care au urmãtorul cuprins: "Controlul asupra activitãţii financiare a spitalului public se face, în condiţiile legii, de cãtre Curtea de Conturi, Ministerul Sãnãtãţii, de ministerele şi instituţiile cu reţea sanitarã proprie sau de alte organe abilitate prin lege."
Se mai precizeazã cã din bugetul public naţional face parte şi bugetul sãnãtãţii, Ministerul Sãnãtãţii fiind abilitat ca, în vederea urmãririi execuţiei bugetare, "sã ia mãsurile ce se impun în cazul constatãrii unor abateri de la indicatorii de performanţã prevãzuţi în contractele de administrare, aprobate prin ordin al ministrului sãnãtãţii [...]".
Finanţarea sãnãtãţii se realizeazã, în principal, din banii publici şi, de aceea, "Ministerul Sãnãtãţii, în calitate de ordonator principal de credite, "poate dispune mãsurile administrative necesare pentru înlãturarea abaterilor constatate". Potrivit prevederilor <>art. 29 alin. (1) din Legea nr. 270/2003 , organele de conducere ale spitalelor rãspund în faţa Ministerului Sãnãtãţii pentru îndeplinirea atribuţiilor ce le incumbã.
Preşedintele Camerei Deputaţilor şi cel al Senatului nu au comunicat punctele lor de vedere.
CURTEA,
examinând sesizarea de neconstituţionalitate, raportul întocmit de judecãtorul-raportor, punctul de vedere comunicat de Guvernul României şi dispoziţiile criticate din <>Ordonanţa de urgenţã a Guvernului nr. 154/2005 cu privire la rectificarea bugetului de stat pe anul 2005, aprobatã prin Lege în şedinţa din data de 20 decembrie 2005, raportate la prevederile Constituţiei României, şi dispoziţiile <>Legii nr. 47/1992 pentru organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, reţine urmãtoarele:
I. Potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. a) din Constituţie şi ale <>art. 1, 10, 15, 16 şi 18 din Legea nr. 47/1992 , Curtea a fost legal sesizatã şi este competentã sã soluţioneze sesizarea de neconstituţionalitate formulatã de cei 38 de senatori.
<>Art. 20 alin. (5) din Ordonanţa de urgenţã a Guvernului nr. 154/2005 cu privire la rectificarea bugetului de stat pe anul 2005, publicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1.012 din 15 noiembrie 2005, aprobatã prin lege la data de 20 decembrie 2005, atacat pe calea sesizãrii de neconstituţionalitate, are urmãtorul cuprins: "În scopul prevenirii înregistrãrii de noi datorii, arieratele recunoscute se vor plãti dupã analiza, evaluarea şi restructurarea unitãţilor sanitare cu paturi, care au acumulat datorii pânã la 31 mai 2005, de cãtre Ministerul Sãnãtãţii şi Casa Naţionalã de Asigurãri de Sãnãtate. Restructurarea conducerii unitãţilor sanitare cu paturi, respectiv a consiliilor de administraţie şi a comitetelor directoare, se va face prin ordin al ministrului sãnãtãţii şi, respectiv, al miniştrilor care au în subordine unitãţi sanitare cu paturi."
Curtea Constituţionalã constatã însã cã în motivarea sesizãrii nu este criticat întregul text, ci numai dispoziţiile cuprinse în fraza a doua, urmând, în consecinţã, ca numai aceste dispoziţii sã fie examinate potrivit prevederilor art. 146 lit. a) din Constituţia României.
Dispoziţiile constituţionale la care se raporteazã excepţia de neconstituţionalitate sunt urmãtoarele: art. 1 alin. (3), privind statul de drept, art. 16, privind egalitatea în drepturi, art. 21 alin. (3), privind dreptul la un proces echitabil, art. 23 alin. (11), privind prezumţia de nevinovãţie, art. 24, privind dreptul la apãrare, art. 34, privind dreptul la ocrotirea sãnãtãţii, şi art. 115 alin. (4) şi (6), privind regimul ordonanţelor de urgenţã.
II. În cursul dezbaterii sesizãrii de neconstituţionalitate au fost puse în discuţie unele probleme privind admisibilitatea sesizãrii, şi anume:
- dacã, având în vedere cã autorii sesizãrii de neconstituţionalitate nu atacã expres dispoziţiile legii de aprobare a ordonanţei de urgenţã, ci numai unele prevederi ale acestei ordonanţe, sesizarea poate fi examinatã în cadrul controlului a priori, prevãzut de art. 146 lit. a) din Constituţie, care are ca obiect "controlul constituţionalitãţii legilor, înainte de promulgarea acestora", iar nu şi controlul constituţionalitãţii ordonanţelor;
- dacã dispoziţiile <>Ordonanţei de urgenţã nr. 154/2005 cu privire la rectificarea bugetului de stat pe anul 2005 pot forma obiectul controlului de constituţionalitate ţinând seama de faptul cã, prin natura sa, ordonanţa este, ca şi legea bugetului de stat pe care a rectificat-o, un act normativ cu caracter temporar, ieşit din vigoare la data încheierii anului financiar 2005, iar <>art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale prevede cã pot fi supuse controlului de constituţionalitate numai "dispoziţiile dintr-o lege sau dintr-o ordonanţã în vigoare ";
- dacã, de asemenea, prevederile art. 20 alin. (5) din ordonanţa menţionatã mai pot fi supuse controlului de constituţionalitate în condiţiile în care au fost abrogate implicit prin <>Ordonanţa de urgenţã nr. 206 din 22 decembrie 2005 pentru modificarea şi completarea <>Legii spitalelor nr. 270/2003 , publicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1.175 din 27 decembrie 2005.
Ţinând seama de faptul cã aceste probleme au caracterul unor obstacole dirimante în examinarea sesizãrii de neconstituţionalitate, se impune ca ele sã fie rezolvate înainte de cercetarea motivelor invocate în sesizare.
În ce priveşte regularitatea sesizãrii, Curtea reţine cã <>Ordonanţa de urgenţã nr. 154/2005 cu privire la rectificarea bugetului de stat pe anul 2005 a fost aprobatã de Parlament prin lege în şedinţa din 20 decembrie 2005. A doua zi, la data de 21 decembrie 2005, secretarul general al Senatului a trimis Curţii Constituţionale, în baza <>art. 15 alin. (4) din Legea nr. 47/1992 , sesizarea formulatã de un numãr de 38 de senatori şi depusã la Senat în aceeaşi zi.
Parlamentarii semnatari au formulat, în baza art. 146 lit. a) din Constituţie, "sesizare cu privire la neconstitu-ţionalitatea alin. (5) al <>art. 20 din Ordonanţa de urgenţã a Guvernului nr. 154/2005 , publicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1.012 din data de 15.11.2005, aprobatã prin lege, în şedinţa din data de 20.12.2005" şi au anexat la sesizare copie dupã legea menţionatã.
Din termenii adresei secretarului general al Senatului, ca şi din termenii sesizãrii rezultã explicit voinţa autorilor acesteia de a supune controlului de constituţionalitate însãşi legea de aprobare a ordonanţei şi nu numai o dispoziţie din ordonanţã, desprinsã de legea de aprobare.
De altfel, ordonanţele Guvernului aprobate de Parlament prin lege, în conformitate cu prevederile art. 115 alin. (7) din Constituţie, înceteazã sã mai fie acte normative de sine stãtãtoare şi devin, ca efect al aprobãrii de cãtre autoritatea legiuitoare, acte normative cu caracter de lege, chiar dacã, din raţiuni de tehnicã legislativã, alãturi de datele legii de aprobare, conservã şi elementele de identificare atribuite la adoptarea lor de cãtre Guvern.
În consecinţã, nu se poate reţine cã sesizarea ar trebui sã fie respinsã ca inadmisibilã pentru faptul cã textul de lege atacat a fost identificat prin raportare la actul normativ originar - <>Ordonanţa de urgenţã a Guvernului nr. 154/2005 în condiţiile în care este expres menţionatã şi legea de aprobare a ordonanţei, iar învestirea Curţii s-a fãcut în baza art. 146 lit. a) din Constituţie, în termenele şi cu procedura prevãzute de <>art. 15 din Legea nr. 47/1992 .
Referitor la admisibilitatea controlului constituţionalitãţii legilor şi ordonanţelor ieşite din vigoare - fie prin ajungere la termen, în cazul legilor cu caracter temporar, fie prin abrogare - se constatã cã aceastã problemã nu se pune decât în cazul controlului posterior, prevãzut de art. 146 lit. d) din Constituţie. Potrivit <>art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 , "Curtea Constituţionalã decide asupra excepţiilor ridicate în faţa instanţelor judecãtoreşti sau de arbitraj comercial privind neconstituţionalitatea unei legi sau ordonanţe ori a unei dispoziţii dintr-o lege sau dintr-o ordonanţã în vigoare, care are legãturã cu soluţionarea cauzei în orice fazã a litigiului şi oricare ar fi obiectul acestuia".
Problema nu se pune atunci când, în baza art. 146 lit. a) din Constituţie, Curtea Constituţionalã "se pronunţã asupra constituţionalitãţii legilor, înainte de promulgarea acestora", dat fiind cã este evident cã în acest caz nu poate fi vorba de un act normativ ieşit din vigoare, ci de o lege care, adoptatã fiind de Parlament, urmeazã sã fie supusã promulgãrii de cãtre Preşedintele României, în baza art. 77 din Constituţie, şi publicãrii în Monitorul Oficial al României pentru ca, potrivit art. 78 din Legea fundamentalã sã intre în vigoare "la 3 zile de la data publicãrii sau de la o datã ulterioarã prevãzutã în textul ei". Nu s-ar putea reţine existenţa unui caz de control al unei legi ieşite din vigoare nici în situaţia în care prin legea supusã controlului înainte de promulgare s-ar aproba o ordonanţã cu caracter temporar, ajunsã la termen, sau o ordonanţã abrogatã, cãci şi într-un asemenea caz obiectul direct al controlului nu l-ar constitui constituţionalitatea prevederilor ordonanţei ieşite din vigoare, ci constituţionalitatea legii de aprobare a acesteia, adicã de validare a conţinutului ei normativ prin actul de voinţã al Parlamentului.
A decide altfel ar însemna sã se admitã ca o lege prin care s-a aprobat o ordonanţã neconstituţionalã ieşitã din vigoare sã nu poatã fi supusã controlului Curţii Constituţionale în vederea restabilirii ordinii de drept consacrate prin Legea fundamentalã şi, pe cale de consecinţã, cã prevederile Constituţiei nu sunt obligatorii.
Ţinând seama de prevederile art. 1 alin. (5) din Constituţia României, conform cãrora, "În România, respectarea Constituţiei şi a legilor este obligatorie", o asemenea soluţie este absolut inacceptabilã.
Pe de altã parte, nu se poate reţine, sub aspectul controlului de constituţionalitate, cã prevederile <>art. 20 alin. (5) din Ordonanţa de urgenţã a Guvernului nr. 154/2005 au caracterul unor dispoziţii legale cu caracter temporar, ieşite din vigoare odatã cu încheierea anului financiar 2005, şi nici cã au fost ulterior abrogate.
Analizând cuprinsul <>Ordonanţei de urgenţã a Guvernului nr. 154/2005 cu privire la rectificarea bugetului de stat pe anul 2005, Curtea Constituţionalã constatã cã aceasta cuprinde dispoziţii de rectificare a bugetului de stat pe anul 2005, dispoziţii care, ca şi cele cuprinse în legea bugetului de stat, au caracter temporar şi au ieşit din vigoare la data de 31 decembrie 2005, data expirãrii exerciţiului bugetar al anului 2005. Deosebit de aceste dispoziţii, ordonanţa mai cuprinde însã şi dispoziţiile art. 20 alin. (5), care nu reglementeazã rectificarea bugetului de stat, ci probleme privind organizarea asistenţei medicale, iar asemenea dispoziţii, deşi sunt contrare normelor legale de tehnicã legislativã, în absenţa unei prevederi prin care sã se determine caracterul lor temporar, au caracter perpetuu şi sunt, aşadar, în vigoare la data examinãrii sesizãrii de neconstituţionalitate. Prin conţinutul sãu, fraza a doua a <>art. 20 alin. (5) din Ordonanţa de urgenţã a Guvernului nr. 154/2005 este o normã juridicã autonomã, cu aplicare de sine stãtãtoare în timp.
Curtea constatã, de asemenea, cã prevederile <>art. 20 alin. (5) din Ordonanţa de urgenţã a Guvernului nr. 154/2005 nu au fost abrogate nici expres şi nici implicit prin <>Ordonanţa de urgenţã nr. 206/2005 pentru modificarea şi completarea <>Legii spitalelor nr. 270/2003 , publicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1.175 din 27 decembrie 2005. Astfel, prin punctul 2 al articolului unic din ordonanţã s-au introdus la art. 29 din Legea spitalelor douã noi alineate, alineatele (3) şi (4), cu urmãtorul cuprins:
"(3) În cadrul procesului de analizã şi evaluare a performanţelor unitãţilor sanitare publice cu paturi, care sunt în relaţii contractuale cu casele de asigurãri de sãnãtate, indiferent de subordonarea lor sau de titularul dreptului de administrare asupra lor, consiliile de administraţie şi comitetele directoare pot fi revocate prin ordin al ministrului sãnãtãţii. Pentru unitãţile sanitare publice cu paturi din reţeaua Ministerului Apãrãrii Naţionale, Ministerului Justiţiei, Ministerului Administraţiei şi Internelor, Ministerului Transporturilor, Construcţiilor şi Turismului, Serviciului Român de Informaţii, conducãtorii acestor instituţii vor emite ordinele de revocare, cu avizul ministrului sãnãtãţii. Preşedinţii consiliilor de administraţie, consiliile de administraţie şi comitetele directoare interimare se numesc pe o perioadã de maximum 6 luni, prin ordin al ministrului sãnãtãţii, fãrã ca în aceastã situaţie sã fie aplicabile dispoziţiile art. 25 alin. (1)-4).
(4) Restructurarea unitãţilor sanitare cu paturi, efectuatã ca urmare a analizei şi evaluãrii activitãţii acestora, în condiţiile dispoziţiilor <>art. 20 alin. (5) din Ordonanţa de urgenţã a Guvernului nr. 154/2005 , cu privire la rectificarea bugetului de stat pe anul 2005, îşi menţine valabilitatea."
Textul celor douã alineate introduse în <>Legea nr. 270/2003 nu prevede abrogarea expresã a <>art. 20 alin. (5) din Ordonanţa de urgenţã a Guvernului nr. 154/2005 , iar din compararea cuprinsului lor cu dispoziţiile care formeazã obiectul sesizãrii de neconstituţionalitate nu rezultã nici abrogarea implicitã a acestora din urmã.
În acest sens, Curtea reţine cã abrogarea implicitã parţialã sau totalã - a unei dispoziţii legale se produce atunci când printr-un act normativ ulterior se instituie reguli care contrazic, parţial sau total, conţinutul normativ al acesteia. Or, din examinarea comparativã a cuprinsului <>art. 20 alin. (5) din Ordonanţa de urgenţã a Guvernului nr. 154/2005 şi al textelor introduse în <>Legea nr. 270/2003 nu rezultã nici o contradicţie între acestea, dispoziţiile introduse în legea spitalelor reafirmând valabilitatea celor cuprinse în <>Ordonanţa de urgenţã a Guvernului nr. 154/2005 a se vedea alin. (4) - şi completând prevederile ei.
Pentru aceste considerente, Curtea constatã cã nu existã nici un motiv de inadmisibilitate a sesizãrii de neconstituţionalitate cu care a fost învestitã.
III. <>Art. 20 alin. (5) din Ordonanţa de urgenţã a Guvernului nr. 154/2005 are urmãtorul cuprins: " În scopul prevenirii înregistrãrii de noi datorii, arieratele recunoscute se vor plãti dupã analiza, evaluarea şi restructurarea unitãţilor sanitare cu paturi, care au acumulat datorii pânã la 31 mai 2005, de cãtre Ministerul Sãnãtãţii şi Casa Naţionalã de Asigurãri de Sãnãtate. Restructurarea conducerii unitãţilor sanitare cu paturi, respectiv a consiliilor de administraţie şi a comitetelor directoare, se va face prin ordin al ministrului sãnãtãţii şi, respectiv, al miniştrilor care au în subordine unitãţi sanitare cu paturi."
În sensul atribuit de <>Ordonanţa de urgenţã a Guvernului nr. 154/2005 şi de legea de aprobare a ordonanţei, prin noţiunea de restructurare a consiliilor de administraţie şi a comitetelor directoare se înţelege revocarea membrilor acestor organe prin ordin al ministrului sãnãtãţii şi, respectiv, al miniştrilor care au în subordine unitãţi sanitare cu paturi. Acest înţeles rezultã cu certitudine din prevederile alin. (3) şi (4) ale <>art. 29 din Legea spitalelor nr. 270/2003 , introduse prin <>Ordonanţa de urgenţã nr. 206/2005 , care au în cazul de faţã valoarea unei interpretãri autentice a dispoziţiilor <>art. 20 alin. (5) din Ordonanţa de urgenţã a Guvernului nr. 154/2005 . Astfel, aşa cum s-a arãtat, prin alin. (3) al art. 29 din legea menţionatã s-a prevãzut posibilitatea revocãrii conducerii unitãţilor sanitare cu paturi, iar prin alin. (4) al aceluiaşi articol s-a stabilit cã restructurarea unitãţilor sanitare cu paturi, efectuatã în condiţiile dispoziţiilor <>art. 20 alin. (5) din Ordonanţa de urgenţã a Guvernului nr. 154/2005 , adicã prin mãsuri de revocare a conducerii unor spitale, îşi menţine valabilitatea.
Curtea Constituţionalã constatã cã dispoziţiile <>art. 20 alin. (5) fraza a doua din Ordonanţa de urgenţã a Guvernului nr. 154/2005 , prin care se stabileşte posibilitatea revocãrii conducerilor unitãţilor sanitare cu paturi prin ordin ministerial, sunt neconstituţionale, contravenind prevederilor art. 115 alin. (6), ale art. 1 alin. (3), (4) şi (5), precum şi ale art. 24 alin. (1) din Constituţia României.
Astfel, potrivit art. 115 alin. (6) din Legea fundamentalã, ordonanţele de urgenţã nu pot afecta drepturile, libertãţile şi îndatoririle prevãzute de Constituţie.
Constituţia României consacrã în categoria drepturilor fundamentale "dreptul la ocrotirea sãnãtãţii", prevãzut în art. 34, în conţinutul cãruia, potrivit alin. (3) al acestui articol, se cuprinde şi "organizarea asistenţei medicale", care se va stabili "potrivit legii".
Luând în considerare prevederile constituţionale, rezultã cã organizarea şi funcţionarea spitalelor, inclusiv numirea şi revocarea organelor de conducere ale acestora, nu pot fi reglementate decât prin lege, în sensul restrâns al acestei noţiuni, iar nu şi prin ordonanţe de urgenţã.
Dispoziţiile din ordonanţa de urgenţã atacate contravin şi prevederilor art. 1 alin. (3), (4) şi (5) din Constituţia României, conform cãrora România este stat de drept, organizat potrivit principiului separaţiei puterilor în cadrul democraţiei constituţionale, stat în care respectarea Constituţiei şi a legilor este obligatorie.
Analizând sistemul normativ al organizãrii spitalelor publice, Curtea Constituţionalã constatã cã, potrivit <>art. 22, 23 şi 25 din Legea spitalelor nr. 270/2003 , organele de conducere ale spitalelor sunt compuse din consiliul de administraţie, comitetul director şi directorul general. Membrii consiliului de administraţie sunt: a) doi reprezentanţi ai Ministerului Sãnãtãţii sau ai direcţiei de sãnãtate publicã, dupã caz; b) doi reprezentanţi numiţi de consiliul judeţean ori local, dintre care unul specialist în finanţe publice locale, sau de ministerele ori instituţiile cu reţea sanitarã proprie, dupã caz; c) un reprezentant al Colegiului Medicilor din România; d) un reprezentant al Ordinului Asistenţilor Medicali din România; e) directorul general; f) doi reprezentanţi ai universitãţii sau facultãţii de medicinã, pentru spitalele clinice, universitare, institutele şi centrele medicale clinice. Membrii comitetului director sunt numiţi de cãtre consiliul de administraţie în urma concursurilor susţinute, pentru o perioadã de 4 ani, iar directorul general încheie cu consiliul de administraţie un contract de administrare, pe un mandat tot de 4 ani. Conform art. 29 alin. (2) din aceeaşi lege, revocarea membrilor comitetului director se face de cãtre consiliul de administraţie.
Dispoziţiile legale citate erau în vigoare atât la data emiterii ordonanţei de urgenţã, cât şi la data adoptãrii legii de aprobare a acesteia, fiind obligatorii, potrivit art. 1 alin. (5) din Constituţie, atât pentru Guvern, cât şi pentru Parlament.
Curtea Constituţionalã constatã cã prin dispoziţiile <>art. 20 alin. (5) fraza a doua din Ordonanţa de urgenţã a Guvernului nr. 154/2005 , prin care se stabileşte posibilitatea revocãrii prin ordin ministerial a membilor consiliilor de administraţie numiţi de consiliul judeţean sau local şi de celelalte instituţii mai sus menţionate, care nu sunt subordonate Guvernului, se încalcã principiul statului de drept şi corolarul acestui principiu, care impune autoritãţilor publice sã acţioneze numai în limitele competenţei lor. Or, competenţa revocãrii tuturor membrilor consiliilor de administraţie numiţi de alte autoritãţi, instituţii şi organizaţii decât Ministerul Sãnãtãţii aparţine acelor autoritãţi, instituţii şi organizaţii şi nu ministerului. De asemenea, constituie o vãditã încãlcare a principiilor constituţionale menţionate reglementarea prin ordonanţã de urgenţã a revocãrii administrative, prin ordin ministerial, a membrilor comitetelor directoare, numiţi de cãtre consiliul de administraţie în urma concursurilor susţinute, pentru o perioadã de 4 ani, precum şi revocarea directorilor generali care funcţioneazã pe baza unor contracte de administrare încheiate cu consiliile de administraţie.
Este neîndoielnic cã legiuitorul are posibilitatea sã abroge ori sã modifice actuala reglementare sau sã adopte - pe calea legii, în conformitate cu art. 34 alin. (3) din Constituţie - dispoziţii de restructurare a unitãţilor sanitare cu paturi, implicând numirea şi revocarea organelor de conducere prin ordine ministeriale. Noua reglementare ar urma sã se aplice pentru viitor, conform prevederilor art. 15 alin. (2) din Constituţie. Atât timp însã cât regulile pe baza cãrora au fost numite organele de conducere ale unitãţilor menţionate sunt în vigoare, adoptarea unor dispoziţii privind revocarea, contrare acestor reguli, contravine în mod flagrant principiului obligativitãţii respectãrii legii.
Dispoziţiile criticate prin sesizarea de neconstituţionalitate contravin şi prevederilor art. 24 alin. (1) din Constituţie, întrucât instituie posibilitatea revocãrii discreţionare a membrilor conducerilor unitãţilor sanitare cu paturi, fãrã sã se reţinã în sarcina acestora sãvârşirea vreunei abateri şi fãrã sã li se dea posibilitatea de a se apãra încã în faza premergãtoare emiterii ordinului ministerial. În aceeaşi ordine de idei, Curtea constatã cã textul criticat instituie o prezumţie de culpã profesionalã şi administrativã în sarcina membrilor organelor unitãţilor sanitare cu paturi care "au acumulat datorii pânã la data de 31 mai 2005", contrar principiului prezumţiei de nevinovãţie consacrat prin art. 23 alin. (11) din Legea fundamentalã.
Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 146 lit. a), al art. 147 alin. (4) şi al art. 115 alin. (6), art. 1 alin. (3), (4) şi (5), al art 23 alin. (11) şi art. 24 alin. (1) din Constituţia României precum şi al art. 15 alin. (1) şi al <>art. 18 alin. (3) din Legea nr. 47/1992 , republicatã, cu majoritate de voturi,
CURTEA CONSTITUŢIONALĂ
În numele legii
DECIDE:
Constatã cã dispoziţiile <>art. 20 alin. (5) fraza a doua din Ordonanţa de urgenţã a Guvernului nr. 154/2005 cu privire la rectificarea bugetului de stat pe anul 2005, aprobatã prin lege la data de 20 decembrie 2005, sunt neconstituţionale.
Definitivã şi general obligatorie.
Decizia se comunicã preşedintelui României, preşedintelui Camerei Deputaţilor, preşedintelui Senatului şi primului-ministru şi se publicã în Monitorul Oficial al României, Partea I.
Dezbaterea a avut loc la data de 8 februarie 2006 şi la aceasta au participat: Ioan Vida, preşedinte, Nicolae Cochinescu, Aspazia Cojocaru, Constantin Doldur, Acsinte Gaspar, Kozsokar Gabor, Petre Ninosu, Ion Predescu şi Şerban Viorel Stãnoiu, judecãtori.
PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE,
prof. univ. dr. IOAN VIDA
Prim-magistrat asistent
Claudia Miu
OPINIE SEPARATĂ
Contrar soluţiei pronunţate prin Decizia nr. 95/2006 a Curţii Constituţionale, fãrã a intra în analiza pe fond, suntem de pãrere cã sesizarea privind neconstituţionalitatea articolului 20 alin. (5) fraza a doua din <>Ordonanţa de urgenţã a Guvernului nr. 154/2005 cu privire la rectificarea bugetului de stat pe anul 2005, aprobatã de Parlament în şedinţa din 20 decembrie 2005, trebuia sã fie respinsã, pentru urmãtoarele considerente:
1. Un prim motiv îl constituie inadmisibilitatea sesizãrii.
Aşa cum rezultã din cuprinsul sesizãrii de neconstituţionalitate, autorii acesteia criticã, în exclusivitate, dispoziţiile <>art. 20 alin. (5) din Ordonanţa de urgenţã a Guvernului nr. 154/2005 cu privire la rectificarea bugetului de stat pe anul 2005, aprobatã de Parlament în şedinţa din 20 decembrie 2005, invocând articolul 146 lit. a) din Constituţie privind controlul prealabil, abstract, de constituţionalitate a legilor înainte de promulgarea acestora.
Din aceastã cauzã, şi formularea dispozitivului deciziei Curţii Constituţionale este oarecum atipicã, declarând neconstituţionalã nu legea, ci dispoziţia cuprinsã în art. 20 alin. (5) fraza a doua din ordonanţa de urgenţã aprobatã de Parlament prin lege.
Or, în sistemul nostru constituţional, ordonanţele emise de Guvern, simple sau de urgenţã, pot forma obiect al controlului de constituţionalitate numai pe calea excepţiei de neconstituţionalitate, prevãzutã de art. 146 lit. d) din Constituţie, aşa cum am arãtat şi în opinia separatã la <>Decizia nr. 255/2005 a Curţii Constituţionale.
Aceastã soluţie constituţionalã este consecinţa faptului cã ordonanţele emise de Guvern, în baza delegãrii legale (cele emise în baza unei legi de abilitare) sau în baza delegãrii constituţionale (ordonanţele de urgenţã), nefiind supuse promulgãrii, nu pot forma obiect al controlului prealabil de constituţionalitate.
Faptul cã legea de aprobare nu are un conţinut normativ propriu, cu excepţia abrogãrii art. 21 al Ordonanţei de urgenţã, nu este de naturã sã determine concluzia cã legea de aprobare s-ar identifica total cu ordonanţa de urgenţã pe care o aprobã. În opinia noastrã, cele douã acte rãmân distincte prin conţinutul lor, prin autoritãţile care le emit, precum şi din punctul de vedere al procedurii prevãzute de Constituţie pentru adoptarea lor.
Sub acest aspect, considerãm cã un text al unei ordonanţe de urgenţã, emisã de Guvern şi aprobatã de Parlament, nu poate forma, nici pe cale directã, nici pe cale indirectã, obiect al controlului de constituţionalitate prevãzut de art. 146 lit. a) din Constituţie, care reglementeazã controlul prealabil de constituţionalitate a legilor, în exclusivitate.
În cauzã, nu se contestã constituţionalitatea <>Ordonanţei de urgenţã a Guvernului nr. 154/2005 , în întregul ei. Critica de neconstituţionalitate vizeazã numai prevederile art. 20 alin. (5) din ordonanţa de urgenţã, cu privire la care se considerã cã nu s-au respectat dispoziţiile art. 115 alin. (4) şi (6) din Constituţie, în sensul cã nu exista o situaţie extraordinarã a cãrei reglementare nu putea fi amânatã şi cã aceste prevederi afecteazã drepturile omului. Or, în opinia noastrã motivele de neconstituţionalitate extrinsecã invocate, dacã ar fi întemeiate, nu ar putea afecta decât totalitatea actului normativ.
De asemenea, considerãm relevant faptul cã cele douã motive de neconstituţionalitate extrinsecã invocate, menţionate mai sus, nici nu ar putea fi invocate cu privire la legea de aprobare a ordonanţei, care nu este supusã unor asemenea restrângeri constituţionale.
În aceste condiţii, a admite cã o dispoziţie cuprinsã într-o ordonanţã guvernamentalã, intratã în vigoare şi aplicatã, poate fi supusã controlului prealabil de constituţionalitate, numai datoritã faptului cã ordonanţa a fost, ulterior, aprobatã prin lege, are, în opinia noastrã, semnificaţia unei eludãri a dispoziţiilor art. 146 lit. a) din Constituţie, care supun acestui tip de control numai legile înainte de a fi promulgate. Aceasta cu atât mai mult cu cât Constituţia, în art. 146 lit. d), prevede cã ordonanţele emise de Guvern pot fi supuse controlului de constituţionalitate pe calea excepţiei de neconstituţionalitate ridicate în faţa unei instanţe judecãtoreşti sau de arbitraj ori direct de Avocatul Poporului.
II. Un al doilea motiv de respingere a sesizãrii de neconstituţionalitate îl constituie, în opinia noastrã, faptul cã, la data când Curtea s-a pronunţat, dispoziţiile criticate ale ordonanţei de urgenţã nu mai erau în vigoare şi deci legea de aprobare a ordonanţei cu privire la textul respectiv nu mai avea obiect.
Dispoziţiile ordonanţei de urgenţã criticate prin sesizare aveau urmãtorul cuprins: "(5) În scopul prevenirii înregistrãrii de noi datorii, arieratele recunoscute se vor plãti dupã analiza, evaluarea şi restructurarea unitãţilor sanitare cu paturi, care au acumulat datorii pânã la 31 mai 2005, de cãtre Ministerul Sãnãtãţii şi Casa Naţionalã de Asigurãri de Sãnãtate. Restructurarea conducerii unitãţilor sanitare cu paturi, respectiv a consiliilor de administraţie şi a comitetelor directoare, se va face prin ordin al ministrului sãnãtãţii şi, respectiv, al miniştrilor care au în subordine unitãţi sanitare cu paturi."
Prima frazã a textului citat se aflã într-o unitate indiscutabilã cu celelalte patru alineate ale articolului 20 care se referã la bugetul Fondului naţional unic de asigurãri sociale de sãnãtate pe anul 2005, la deficit, modul şi sursele de acoperire a acestuia, precum şi la autorizarea ordonatorului principal de credite sã detalieze influenţele aprobate prin ordonanţa de urgenţã în structura acestui fond şi sã efectueze modificãrile în anexele la buget.
În fraza a doua a textului criticat, ca o consecinţã, se aduc modificãri <>Legii spitalelor nr. 270/2003 , prin procedeul modificãrii implicite, prevãzut de <>art. 65 din Legea nr. 24/2000 privind normele de tehnicã legislativã pentru elaborarea actelor normative, atribuindu-se ministrului sãnãtãţii şi miniştrilor care au în subordine unitãţi sanitare cu paturi prerogativa de a dispune, prin ordin, "restructurarea conducerii unitãţilor sanitare cu paturi, respectiv a consiliilor de administraţie şi a comitetelor directoare", aflate în subordine.
Faptul cã dispoziţia respectivã a ordonanţei de urgenţã modificã implicit Legea spitalelor rezultã, fãrã posibilitate de tãgadã, în opinia noastrã, din însuşi faptul cã anterior intrãrii în vigoare a acestei ordonanţe de urgenţã Legea spitalelor prevedea, în art. 29 alin. (2), cã mãsura revocãrii membrilor comitetului director, între care şi directorul general, putea fi luatã de consiliul de administraţie, Ministerul Sãnãtãţii, direcţia de sãnãtate publicã şi/sau ministerul de resort neavând decât posibilitatea sã propunã revocarea membrilor comitetului director.
La data de 22 decembrie 2005, la douã zile de la adoptarea de cãtre Parlament a Legii pentru aprobarea <>Ordonanţei de urgenţã a Guvernului nr. 154/2005 , lege nepromulgatã şi neintratã în vigoare, Guvernul a adoptat <>Ordonanţa de urgenţã nr. 206/2005 pentru modificarea şi completarea <>Legii spitalelor nr. 270/2003 , publicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1.175 din 27 decembrie 2005, în preambulul cãreia se precizeazã scopul adoptãrii ordonanţei - prevenirea înregistrãrii de noi datorii la nivelul unitãţilor sanitare cu paturi, pentru asigurarea unui management eficient al conducerii acestora în contextul asigurãrii pachetului de servicii medicale de bazã.
Prin aceastã a doua ordonanţã de urgenţã se modificã în mod expres Legea spitalelor, prevãzându-se cã la articolul 29, dupã alineatul (2) se introduc douã noi alineate, (3) şi (4), cu urmãtorul cuprins: "(3) În cadrul procesului de analizã şi evaluare a performanţelor unitãţilor sanitare publice cu paturi, care sunt în relaţii contractuale cu casele de asigurãri de sãnãtate, indiferent de subordonarea lor sau de titularul dreptului de administrare asupra lor, consiliile de administraţie şi comitetele directoare pot fi revocate prin ordin al ministrului sãnãtãţii. Pentru unitãţile sanitare cu paturi din reţeaua Ministerului Apãrãrii Naţionale, Ministerului Justiţiei, Ministerului Administraţiei şi Internelor, Ministerului Transporturilor, Construcţiilor şi Turismului, Serviciului Român de Informaţii, conducãtorii acestor instituţii vor emite ordinele de revocare, cu avizul ministrului sãnãtãţii. Preşedinţii consiliilor de administraţie, consiliile de administraţie şi comitetele directoare interimare se numesc pe o perioadã de maximum 6 luni, prin ordin al ministrului sãnãtãţii, fãrã ca în aceastã situaţie sã fie aplicabile dispoziţiile art. 25 alin. (1)-(4).
(4) Restructurarea unitãţilor sanitare cu paturi, efectuatã ca urmare a analizei şi evaluãrii activitãţii acestora, în condiţiile dispoziţiilor <>art. 20 alin. (5) din Ordonanţa de urgenţã a Guvernului nr. 154/2005 cu privire la rectificarea bugetului de stat pe anul 2005, îşi menţine valabilitatea."
Dupã cum se poate lesne observa din examinarea comparativã a textelor în cauzã, <>Ordonanţa de urgenţã a Guvernului nr. 206/2005 , prin alin. (3) al art. 29 din Legea spitalelor, nou-introdus, aduce modificãri noi, mai ample şi exprese Legii spitalelor în ceea ce priveşte competenţa ministrului sãnãtãţii şi a celorlalţi miniştri care au unitãţi sanitare cu paturi în subordine de a lua mãsura revocãrii conducerii unitãţilor sanitare respective.
În acelaşi timp, în opinia noastrã, textul respectiv abrogã implicit dispoziţiile <>art. 20 alin. (5) din Ordonanţa de urgenţã a Guvernului nr. 154/2005 , întrucât reglementeazã materia într-o nouã redactare, diferitã de textul criticat al <>Ordonanţei de urgenţã nr. 154/2005 , neechivocã şi în acord cu normele de tehnicã legislativã pentru elaborarea actelor normative, prevãzute de <>Legea nr. 24/2000 .
Conform dispoziţiilor <>art. 56 şi 62 din Legea nr. 24/2000 privind normele de tehnicã legislativã pentru elaborarea actelor normative, abrogarea implicitã, parţialã sau totalã, a unor prevederi cuprinse într-un alt act normativ presupune adoptarea unui alt act normativ ce cuprinde reglementãri diferite, care contravin, în total sau în parte, reglementãrii anterioare.
Abrogarea implicitã a dispoziţiilor cuprinse în <>art. 20 alin. (5) fraza a doua din Ordonanţa de urgenţã a Guvernului nr. 154/2005 rezultã în mod indubitabil din conţinutul diferit al alin. (3) al art. 29 din Legea spitalelor, introdus prin punctul 2 al articolului unic al <>Ordonanţei de urgenţã a Guvernului nr. 206/2005 , care aduce elemente noi, substanţiale în reglementare.
De altfel, aceastã abrogare implicitã a dispoziţiilor <>art. 20 alin. (5) din Ordonanţa de urgenţã a Guvernului nr. 154/2005 considerãm cã rezultã şi din faptul cã în finalul alin. (4) al <>art. 29 al Legii spitalelor, nou-introdus prin Ordonanţa de urgenţã nr. 206/2005 , se precizeazã cã "restructurarea unitãţilor sanitare cu paturi, efectuatã ca urmare a analizei şi evaluãrii activitãţii acestora, în condiţiile dispoziţiilor <>art. 20 alin. (5) din Ordonanţa de urgenţã a Guvernului nr. 154/2005 cu privire la rectificarea bugetului de stat pe anul 2005, îşi menţine valabilitatea". Aceastã menţiune, inutilã de altfel, ţinând seama de principiul constituţional al neretroactivitãţii legii civile, nu are, în opinia noastrã, alt sens decât de a marca intenţia legiuitorului delegat de a menţine efectele deja produse sub imperiul textului imperfect al ordonanţei de urgenţã anterioare, abrogat implicit prin noile dispoziţii ale <>Ordonanţei de urgenţã nr. 206/2005 , dar şi de a sublinia deosebirea între acesta şi dispoziţiile noi care devin aplicabile la intrarea în vigoare a celei de a doua ordonanţe de urgenţã.
Intenţia legiuitorului delegat de a înlocui reglementarea anterioarã cuprinsã în textul criticat pentru neconstituţionalitate cu cea nouã, diferitã, mai elaboratã şi mai cuprinzãtoare, este explicabilã şi prin faptul cã formula utilizatã iniţial era criticabilã atât sub raportul folosirii termenului echivoc "restructurare" în ceea ce priveşte conducerile unitãţilor sanitare cu paturi, cât şi sub raportul introducerii dispoziţiei respective, susceptibilã de a produce efecte şi dupã 31 decembrie 2005, într-o ordonanţã de urgenţã privind rectificarea bugetului, care, prin natura anualitãţii legilor bugetare, nu mai putea rãmâne în vigoare dupã expirarea anului bugetar.
Este evident deci, în opinia pe care o susţinem, cã nu se poate concepe cã la data pronunţãrii deciziei Curţii Constituţionale ar mai fi în vigoare textul criticat pentru neconstituţionalitate, de vreme ce noul text al <>Ordonanţei de urgenţã a Guvernului nr. 206/2005 reglementeazã diferit, mult mai nuanţat şi cu precizãri esenţiale, problema posibilitãţii revocãrii consiliilor de administraţie şi a comitetelor directoare din unitãţile sanitare cu paturi de cãtre ministrul sãnãtãţii sau de ceilalţi miniştri care au asemenea unitãţi în subordine (aceştia din urmã, numai cu avizul ministrului sãnãtãţii), precum şi a numirii temporare a noilor conduceri ale acestor unitãţi.
În consecinţã, Curtea Constituţionalã nu se putea pronunţa asupra constituţionalitãţii unui text al unei ordonanţe de urgenţã aprobate prin lege, text care nu mai era în vigoare, întrucât altfel ar însemna sã se acorde deciziei Curţii puterea de a produce efecte pentru trecut. Or, potrivit art. 147 alin. (4) din Constituţie, deciziile Curţii Constituţionale au putere numai pentru viitor, de la data publicãrii lor.
Pe de altã parte, însãşi finalitatea deciziei Curţii nu ar mai putea fi realizatã, întrucât Parlamentul nu ar putea sã reexamineze, în condiţiile art. 147 alin. (2) din Constituţie, legea de aprobare a ordonanţei cu privire la textul criticat.
Faţã de cele de mai sus, considerãm cã sub acest aspect sesizarea de neconstituţionalitate trebuia respinsã ca rãmasã fãrã obiect.
Judecãtor,
Aspazia Cojocaru
Judecãtor,
Constantin Doldur
Judecãtor,
Kozsokar Gabor
----
Newsletter GRATUIT
Aboneaza-te si primesti zilnic Monitorul Oficial pe email
Comentarii
Fii primul care comenteaza.
MonitorulJuridic.ro este un proiect:
