Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
DECIZIE nr. 95 din 28 februarie 2013 referitoare la respingerea exceptiei de neconstitutionalitate a prevederilor art. 230 lit. v) din Legea nr. 71/2011 pentru punerea in aplicare a Legii nr. 287/2009 privind Codul civil
EMITENT: CURTEA CONSTITUTIONALA PUBLICAT: MONITORUL OFICIAL nr. 199 din 9 aprilie 2013
Augustin Zegrean - preşedinte
Aspazia Cojocaru - judecător
Acsinte Gaspar - judecător
Petre Lăzăroiu - judecător
Mircea Ştefan Minea - judecător
Iulia Antoanella Motoc - judecător
Ion Predescu - judecător
Puskas Valentin Zoltan - judecător
Tudorel Toader - judecător
Irina Loredana Gulie - magistrat-asistent
Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Daniel-Liviu Arcer.
Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a prevederilor art. 230 lit. v) din Legea nr. 71/2011 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 287/2009 privind Codul civil, excepţie ridicată de Gavrilă Stan şi Rodica Stan în Dosarul nr. 14.694/211/2011 al Tribunalului Cluj - Secţia civilă şi care formează obiectul Dosarului Curţii Constituţionale nr. 1.403D/2012.
La apelul nominal se constată lipsa părţilor, faţă de care procedura de citare este legal îndeplinită.
Reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de respingere a excepţiei ca neîntemeiată, arătând că aspectele referitoare la aplicarea legii în timp ţin de voinţa legiuitorului.
CURTEA,
având în vedere actele şi lucrările dosarului, constată următoarele:
Prin Încheierea din 2 octombrie 2012, pronunţată în Dosarul nr. 14.694/211/2011, Tribunalul Cluj - Secţia civilă a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 230 lit. v) din Legea nr. 71/2011 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 287/2009 privind Codul civil, excepţie ridicată de Gavrilă Stan şi Rodica Stan într-o cauză având ca obiect soluţionarea unei cereri de evacuare dintr-un spaţiu cu destinaţia de locuinţă.
În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate se susţine că prevederile legale criticate, potrivit cărora, de la data intrării în vigoare a noului Cod civil, se abrogă dispoziţiile referitoare la posibilitatea reînnoirii contractului de închiriere a locuinţei, inclusiv a celui aflat în curs de executare, contravin principiului constituţional al neretroactivităţii legii, deoarece afectează drepturi deja câştigate.
Se arată, în acest sens, că dreptul de a cere reînnoirea contractului de închiriere a locuinţei a intrat în patrimoniul chiriaşului la data încheierii contractului, în temeiul dispoziţiilor supletive cuprinse în Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 40/1999, respectiv art. 14 din acest act normativ, astfel încât abrogarea dispoziţiilor legale referitoare la posibilitatea reînnoirii contractelor de închiriere are efecte retroactive.
Se mai susţine că textul de lege criticat contravine şi dispoziţiilor constituţionale referitoare la egalitatea în faţa legii, deoarece creează o discriminare între titularii contractelor de închiriere care au inserat în mod expres în contract o clauză prin care au dobândit dreptul de a solicita prelungirea duratei contractului şi titularii contractelor de închiriere în privinţa cărora, în lipsa inserării exprese a unei astfel de clauze, erau aplicabile dispoziţiile corespunzătoare ale Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 40/1999. Astfel, în situaţia abrogării dispoziţiilor legale supletive, aceştia din urmă sunt privaţi de dreptul de a mai solicita prelungirea duratei contractelor de închiriere aflate în curs de executare.
Tribunalul Cluj - Secţia civilă apreciază că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată. În acest sens, arată că textul de lege criticat nu este retroactiv, deoarece legiuitorul a avut în vedere perioada ulterioară finalizării contractelor de închiriere aflate în curs de executare.
Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate invocate.
Avocatul Poporului consideră că prevederile legale criticate sunt constituţionale, deoarece dispun pentru viitor şi se aplică unor situaţii juridice aflate în curs de derulare, astfel încât nu este înfrânt principiul neretroactivităţii legii. Se mai apreciază că determinarea situaţiilor juridice care rămân supuse vechii reglementări, precum şi a celor care vor fi guvernate de noua reglementare nu constituie o problemă de constituţionalitate, ci una de aplicare a legii în timp, de competenţa exclusivă a instanţei judecătoreşti. De asemenea, textul de lege criticat se aplică tuturor celor aflaţi în situaţia prevăzută în ipoteza normei legale, fără nicio discriminare pe considerente arbitrare.
Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului şi Guvernul nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.
CURTEA,
examinând încheierea de sesizare, punctul de vedere al Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele:
Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate.
Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl reprezintă prevederile art. 230 lit. v) din Legea nr. 71/2011 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 287/2009 privind Codul civil, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 409 din 10 iunie 2011.
Textul de lege criticat are următorul cuprins:
"La data intrării în vigoare a Codului civil se abrogă:
(...)
v) art. 12, 14-25, art. 32 alin. (2), art. 43 şi 44 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 40/1999 privind protecţia chiriaşilor şi stabilirea chiriei pentru spaţiile cu destinaţia de locuinţe, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 148 din 8 aprilie 1999, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 241/2001, cu modificările ulterioare; de la aceeaşi dată, dispoziţiile art. 12 şi 14-25 nu se mai aplică nici contractelor de închiriere a locuinţei în curs de executare;".
Textul de lege criticat face referire la dispoziţiile art. 12, art. 14-25, art. 32 alin. (2), art. 43 şi 44 cuprinse în Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 40/1999 privind protecţia chiriaşilor şi stabilirea chiriei pentru spaţiile cu destinaţia de locuinţe, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 148 din 8 aprilie 1999, însă, din motivarea excepţiei, rezultă că autorii acesteia se referă la prevederile art. 14 şi 15 din aceeaşi ordonanţă de urgenţă, potrivit cărora:
- Art. 14:
"(1) La expirarea termenului de închiriere stabilit conform prezentei ordonanţe de urgenţă chiriaşul are dreptul la reînnoirea contractului, pentru aceeaşi perioadă, dacă părţile nu modifică prin acord expres durata închirierii.
(2) Proprietarul poate refuza reînnoirea contractului de închiriere numai pentru următoarele motive:
a) locuinţa este necesară pentru a satisface nevoile sale de locuit, ale soţului, părinţilor ori copiilor oricăruia dintre aceştia, numai dacă sunt cetăţeni români cu domiciliul în România;
b) locuinţa urmează să fie vândută în condiţiile prezentei ordonanţe de urgenţă;
c) chiriaşul nu a achitat chiria cel puţin 3 luni consecutive în executarea contractului de închiriere;
d) în cazurile prevăzute la art. 13 lit. f)-i).
(3) Proprietarul este obligat să îi notifice chiriaşului refuzul de a reînnoi contractul de închiriere cu cel puţin un an înainte de expirarea acestuia, pentru situaţiile prevăzute la alin. (2) lit. a) şi b). În cazurile prevăzute la alin. (2) lit. d) notificarea se face cu cel puţin 60 de zile înainte de expirarea contractului.
(4) Sunt permise mai multe reînnoiri succesive.
(5) Chiriaşul este obligat să părăsească locuinţa în termen de 60 de zile de la expirarea termenului contractual, dacă locaţiunea nu s-a reînnoit. Chiriaşul este obligat să plătească întreaga chirie, precum şi toate cheltuielile pentru servicii şi întreţinere aferente perioadei în care a ocupat efectiv locuinţa.";
- Art. 15:
"(1) În cazul chiriaşilor care au primit notificarea pentru motivele prevăzute la art. 14 alin. (2) lit. a) şi b), consiliile locale sunt obligate să le pună la dispoziţie, cu prioritate, o locuinţă din fondul destinat închirierii, inclusiv din fondul de locuinţe sociale, în termen de un an de la data cererii chiriaşului; locuinţele se pun la dispoziţie numai celor care îndeplinesc criteriile de acces stabilite în conformitate cu prevederile Legii locuinţei nr. 114/1996, republicată, cu modificările şi completările ulterioare.
(2) Chiriaşul este obligat să înregistreze cererea de locuinţă la consiliul local în termen de 30 de zile de la data notificării.
(3) Sunt interzise, sub sancţiunea nulităţii absolute, contractele de închiriere pentru suprafeţele cu destinaţia de locuinţă, încheiate de consiliile locale cu persoane fizice sau juridice cu nerespectarea ordinii de prioritate prevăzute la alin. (1).
(4) În cazul în care consiliile locale nu au putut pune la dispoziţie chiriaşului o locuinţă corespunzătoare în termenul prevăzut la alin. (1) contractul de închiriere se prelungeşte pentru o perioadă de 6 luni de la data expirării sale, fiind aplicabile şi prevederile cap. II privind schimbul de locuinţă."
În opinia autorilor excepţiei, prevederile legale criticate contravin dispoziţiilor constituţionale cuprinse în art. 15 alin. (2) privind principiul neretroactivităţii legii, cu excepţia legii penale sau contravenţionale mai favorabile şi art. 16 alin. (1) referitor la egalitatea în drepturi.
Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea constată următoarele:
În cauza dedusă judecătorului a quo, la data intrării în vigoare a noului Cod civil, contractul de închiriere a locuinţei era în curs de executare, acesta încetând de drept, prin ajungerea la termen, la data de 5 octombrie 2011, dată la care, în temeiul textului de lege criticat în prezenta cauză, erau abrogate dispoziţiile art. 14 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 40/1999. Totodată, acest contract nu cuprindea o clauză similară acestei din urmă prevederi legale, referitoare la dreptul la reînnoirea contractului, la expirarea termenului contractual.
Autorii excepţiei, locatari, susţin, în esenţă, că prevederea legală care abrogă dispoziţiile referitoare la posibilitatea reînnoirii contractelor de închiriere a locuinţei şi la obligaţia consiliilor locale de a le pune la dispoziţie o locuinţă corespunzătoare chiriaşilor ale căror venituri medii nete lunare pe membru de familie sunt sub nivelul salariului mediu net pe economie, precum şi acelora care au dreptul la locuinţe sociale potrivit Legii nr. 114/1996, republicată, are efecte retroactive, deoarece se aplică şi celor aflate în curs de executare.
Analizând aceste susţineri, Curtea reţine că, în ceea ce priveşte dreptul la reînnoirea contractului de închiriere la expirarea termenului contractual, este necesar a distinge între situaţia în care părţile au convenit asupra prelungirii duratei locaţiunii, la data încheierii contractului, pe de o parte, şi situaţia în care, în lipsa unei clauze contractuale exprese în acest sens, dreptul la reînnoirea contractului putea fi exercitat la expirarea termenului locaţiunii, în temeiul dispoziţiilor imperative cuprinse în art. 14 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 40/1999.
Astfel, Curtea observă că, în prima situaţie, drepturile şi obligaţiile corelative în privinţa cărora părţile au convenit la data realizării acordului de voinţe îşi păstrează întinderea, durata şi modalităţile de exercitare, respectiv de executare, cu privire la care părţile au convenit încă de la data încheierii actului juridic, cadrul contractual fiind guvernat de regula tempus regit actum. De aceea, art. 102 alin. (1) din Legea nr. 71/2011 prevede: "(1) Contractul este supus dispoziţiilor legii în vigoare la data când a fost încheiat în tot ceea ce priveşte încheierea, interpretarea, efectele, executarea şi încetarea sa."
Pe de altă parte, autonomia de voinţă a părţilor contractante este limitată chiar de cadrul legal existent la data încheierii contractului, dar includerea în cuprinsul contractului a unor clauze care reiau în mod expres dispoziţii legale în materie este, de asemenea, o exprimare a autonomiei de voinţă a părţilor, care, în acest mod, înţeleg să supună pe viitor contractul unor clauze specifice. Acestea îşi menţin caracterul obligatoriu chiar şi după ce legea iese din vigoare, ele continuând, de principiu, să guverneze contractul în cauză. În speţă, însă, având în vedere datele dosarului, Curtea reţine că în contractul încheiat de autorul excepţiei o atare clauză nu a fost inclusă, astfel încât locatarul nu a înţeles să reînnoiască contractul de locaţiune, renunţând expres la dreptul la prelungirea acestuia.
Chiar în situaţia lipsei inserării unei clauze contractuale exprese privind reînnoirea contractului de închiriere sau a unei clauze care exclude expres posibilitatea reînnoirii contractului, la expirarea termenului contractual, chiriaşul avea, încă de la data încheierii contractului potrivit prevederilor art. 10 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 40/1999, dreptul la reînnoirea aceluiaşi contract pentru o perioadă egală sau pentru o durată diferită, convenită de părţi, în temeiul art. 14 din acelaşi act normativ. Desigur, acest drept există cât timp temeiul legal este în vigoare.
Curtea constată că dreptul la reînnoirea contractului de locaţiune nu mai poate fi exercitat la expirarea termenului contractual, după intrarea în vigoare a normei abrogatoare cuprinse în noul Cod civil, pentru că legea nouă nu face altceva decât să reglementeze un efect viitor al unei situaţii juridice trecute, fără a fi însă retroactivă.
Prin urmare, Curtea constată că în prezenta cauză abrogarea prevederilor art. 12, 14-25, art. 32 alin. (2), art. 43 şi 44 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 40/1999 privind protecţia chiriaşilor şi stabilirea chiriei pentru spaţiile cu destinaţia de locuinţe, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 241/2001, cu modificările ulterioare, nu produce efecte retroactive, legiuitorul fiind suveran în a stabili conţinutul juridic al situaţiilor legale de generală aplicabilitate.
De altfel, în legătură cu principiul constituţional al neretroactivităţii legii civile, Curtea Constituţională a statuat că o lege nu este retroactivă atunci când suprimă producerea în viitor a efectelor unei situaţii juridice constituite sub imperiul legii vechi, pentru că în aceste cazuri legea nouă nu face altceva decât să refuze supravieţuirea legii vechi şi să reglementeze modul de acţiune în timpul următor intrării ei în vigoare, adică în domeniul ei propriu de aplicare (a se vedea, în acest sens, Decizia nr. 458 din 2 decembrie 2003, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 24 din 13 ianuarie 2004).
Curtea constată că este neîntemeiată şi susţinerea potrivit căreia textul de lege criticat creează o discriminare faţă de persoanele care au intrat, anterior intrării în vigoare a noului Cod civil, sub incidenţa dispoziţiilor art. 14 şi 15 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 40/1999.
Astfel, în legătură cu acest aspect, sunt incidente cele reţinute de Curtea Constituţională prin deciziile nr. 20 din 2 februarie 2000, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 72 din 18 februarie 2000, sau nr. 820 din 9 noiembrie 2006, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 39 din 18 ianuarie 2007, şi nr. 1.541 din 25 noiembrie 2010, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 30 din 13 ianuarie 2011, potrivit cărora situaţia diferită în care se află cetăţenii în funcţie de reglementarea aplicabilă potrivit principiului tempus regit actum nu poate fi privită ca o încălcare a dispoziţiilor constituţionale care consacră egalitatea în faţa legii şi a autorităţilor publice fără privilegii şi discriminări.
Mai mult, s-a statuat prin deciziile menţionate că respectarea principiului constituţional al egalităţii în drepturi, precum şi a obligaţiei corelative de nediscriminare, stabilite prin prevederile art. 16 alin. (1) din Constituţie, presupune luarea în considerare a tratamentului pe care legea îl prevede faţă de cei cărora li se aplică în decursul perioadei în care reglementările sale sunt în vigoare, iar nu în raport cu efectele produse prin reglementările legale anterioare. Reglementările juridice succesive pot prezenta în mod firesc diferenţe determinate de condiţiile obiective în care ele au fost adoptate.
Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992,
CURTEA CONSTITUŢIONALĂ
În numele legii:
DECIDE:
Respinge ca neîntemeiată excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 230 lit. v) din Legea nr. 71/2011 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 287/2009 privind Codul civil, excepţie ridicată de Gavrilă Stan şi Rodica Stan în Dosarul nr. 14.694/211/2011 al Tribunalului Cluj - Secţia civilă.
Definitivă şi general obligatorie.
Pronunţată în şedinţa publică din data de 28 februarie 2013.
PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE,
Magistrat-asistent,
AUGUSTIN ZEGREAN
Irina Loredana Gulie
________
Newsletter GRATUIT
Aboneaza-te si primesti zilnic Monitorul Oficial pe email
Comentarii
Fii primul care comenteaza.
MonitorulJuridic.ro este un proiect:
