Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
DECIZIE nr. 95 din 1 februarie 2011 referitoare la exceptia de neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 218 alin. (2) din Ordonanta Guvernului nr. 92/2003 privind Codul de procedura fiscala
EMITENT: CURTEA CONSTITUTIONALA PUBLICAT: MONITORUL OFICIAL nr. 320 din 10 mai 2011
Augustin Zegrean - preşedinte
Aspazia Cojocaru - judecãtor
Acsinte Gaspar - judecãtor
Mircea Ştefan Minea - judecãtor
Iulia Antoanella Motoc - judecãtor
Ion Predescu - judecãtor
Puskas Valentin Zoltan - judecãtor
Tudorel Toader - judecãtor
Daniela Ramona Mariţiu - magistrat-asistent
Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Antonia Constantin.
Pe rol se aflã soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 218 alin. (2) din Ordonanţa Guvernului nr. 92/2003 privind Codul de procedurã fiscalã, excepţie ridicatã de Societatea Comercialã "Lamdro" - S.A. din Drobeta-Turnu Severin în Dosarul nr. 6.492/2/2008 al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie - Secţia de contencios administrativ şi fiscal şi de Corneliu Liviu Popescu în Dosarul nr. 49.075/3/2008 al Curţii de Apel Bucureşti - Secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal.
La apelul nominal se prezintã avocat cu delegaţie depusã la dosar pentru Societatea Comercialã "Lamdro" - S.A. din Drobeta-Turnu Severin, precum şi autorul excepţiei Corneliu Liviu Popescu personal. Lipsesc celelalte pãrţi, faţã de care procedura de citare a fost legal îndeplinitã.
Curtea, având în vedere obiectul excepţiilor de neconstituţionalitate ridicate în dosarele nr. 706D/2010 şi nr. 824D/2010, pune în discuţie, din oficiu, problema conexãrii cauzelor.
Avocatul Societãţii Comerciale "Lamdro" - S.A. din Drobeta-Turnu Severin, precum şi autorul excepţiei Corneliu Liviu Popescu sunt de acord cu conexarea dosarelor.
Reprezentantul Ministerului Public considerã cã sunt îndeplinite condiţiile legale pentru conexare.
Curtea, în temeiul prevederilor art. 53 alin. (5) din Legea nr. 47/1992, dispune conexarea Dosarului nr. 824D/2010 la Dosarul nr. 706D/2010, care a fost primul înregistrat.
Cauza fiind în stare de judecatã, preşedintele acordã cuvântul avocatului Societãţii Comerciale "Lamdro" - S.A., care aratã cã în domeniul fiscal nu poate fi atacat în instanţã lipsa rãspunsului autoritãţii fiscale, ceea ce contravine prevederilor art. 21 din Constituţie. De asemenea, aratã cã textul criticat contravine şi prevederilor art. 16 din Legea fundamentalã, atât timp cât organul fiscal deţine o poziţie privilegiatã faţã de contribuabil.
Autorul excepţiei Corneliu Liviu Popescu solicitã admiterea excepţiei de neconstituţionalitate, sens în care face referire la deciziile Curţii Constituţionale nr. 1.394/2010 şi nr. 1.609/2010. În continuare, aratã cã, potrivit textului criticat, acţiunea judiciarã trebuie îndreptatã împotriva deciziei prin care autoritatea publicã emitentã a actului administrativ a soluţionat contestaţia formulatã de persoana interesatã în faza procedurii administrative prealabile, iar nu împotriva actului administrativ prin care persoana interesatã a fost vãtãmatã într-un drept sau interes legitim, şi anume actul de impunere.
Reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de respingere a excepţiei de neconstituţionalitate ca neîntemeiatã. Astfel, trebuie distins între douã ipoteze, şi anume: situaţia în care organul fiscal nu a rãspuns la contestaţie în termenul de 45 de zile, în acest caz obiectul acţiunii judiciare fiind reprezentat de refuzul autoritãţii de a soluţiona o cerere şi situaţia în care se atacã însãşi decizia de soluţionare a contestaţiei, iar în acest caz, potrivit legii contenciosului administrativ, instanţa verificã atât decizia atacatã, cât şi actele ce au stat la baza acesteia.
CURTEA,
având în vedere actele şi lucrãrile dosarelor, reţine urmãtoarele:
Prin Încheierea din 4 martie 2010, pronunţatã în Dosarul nr. 6.492/2/2008, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Secţia de contencios administrativ şi fiscal a sesizat Curtea Constituţionalã cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 218 alin. (2) din Ordonanţa Guvernului nr. 92/2003 privind Codul de procedurã fiscalã, excepţie ridicatã de Societatea Comercialã "Lamdro" - S.A. din Drobeta-Turnu Severin.
Prin Încheierea din 21 ianuarie 2010, pronunţatã în Dosarul nr. 49.075/3/2008, Curtea de Apel Bucureşti - Secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal a sesizat Curtea Constituţionalã cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 218 alin. (2) din Ordonanţa Guvernului nr. 92/2003 privind Codul de procedurã fiscalã, excepţie ridicatã de Corneliu Liviu Popescu.
În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate autorii acesteia susţin cã textul criticat este neconstituţional, deoarece permite atacarea în contencios administrativ numai a actului administrativ fiscal de soluţionare a contestaţiei administrativ fiscale, dar nu şi a actului administrativ fiscal iniţial, care este ilicit şi vãtãmãtor. Mai mult, persoana interesatã se poate adresa instanţei de judecatã numai împotriva deciziei emise în soluţionarea contestaţiilor, chiar dacã autoritatea publicã emitentã a actului administrativ întârzie soluţionarea respectivei contestaţii.
Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Secţia de contencios administrativ şi fiscal aratã cã excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiatã.
Curtea de Apel Bucureşti - Secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal aratã cã excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiatã, reglementarea criticatã nu interzice accesul liber la justiţie sau la procedurile prevãzute de lege în faţa autoritãţilor ori a instanţelor de contencios administrativ.
Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierile de sesizare au fost comunicate preşedinţilor celor douã Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.
Preşedinţii celor douã Camere ale Parlamentului, Guvernul şi Avocatul Poporului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.
CURTEA,
examinând încheierile de sesizare, rapoartele întocmite de judecãtorul-raportor, susţinerile pãrţilor prezente, concluziile Ministerului Public, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine urmãtoarele:
Curtea Constituţionalã a fost legal sesizatã şi este competentã, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, sã soluţioneze prezenta excepţie.
Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie dispoziţiile art. 218 alin. (2) din Ordonanţa Guvernului nr. 92/2003 privind Codul de procedurã fiscalã, republicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 513 din 31 iulie 2007. Art. 218 alin. (2) a fost modificat prin Secţiunea I art. I pct. 33 din Ordonanţa Guvernului nr. 47/2007 privind reglementarea unor mãsuri financiar-fiscale, publicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 603 din 31 august 2007, cu urmãtorul conţinut: "Deciziile emise în soluţionarea contestaţiilor pot fi atacate de cãtre contestatar sau de cãtre persoanele introduse în procedura de soluţionare a contestaţiei potrivit art. 212, la instanţa judecãtoreascã de contencios administrativ competentã, în condiţiile legii."
În susţinerea neconstituţionalitãţii acestor dispoziţii legale sunt invocate prevederile constituţionale ale art. 16 alin. (1) şi (2) - Egalitatea în drepturi, art. 21 - Accesul liber la justiţie, art. 52 alin. (1) şi (2) - Dreptul persoanei vãtãmate de o autoritate publicã, art. 124 alin. (2) - Înfãptuirea justiţiei şi art. 126 alin. (2) - Instanţele judecãtoreşti.
Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea constatã cã, potrivit art. 205 din Ordonanţa Guvernului nr. 92/2003 privind Codul de procedurã fiscalã, împotriva titlului de creanţã, precum şi împotriva altor acte administrative fiscale se poate formula contestaţie, iar, potrivit art. 210 alin. (1) din acelaşi act normativ, în soluţionarea contestaţiei, organul competent se pronunţã prin decizie sau dispoziţie, dupã caz. De asemenea, Curtea observã cã, potrivit art. 70 din Ordonanţa Guvernului nr. 92/2003 privind Codul de procedurã fiscalã, cererile depuse de cãtre contribuabil se soluţioneazã de cãtre organul fiscal în termen de 45 de zile de la înregistrare.
Având în vedere cele expuse, trebuie distins între mai multe ipoteze, dupã cum urmeazã:
1. Organul fiscal competent nu a soluţionat contestaţia, deoarece a suspendat, prin decizie motivatã, soluţionarea cauzei atunci când organul care a efectuat activitatea de control a sesizat organele în drept cu privire la existenţa indiciilor sãvârşirii unei infracţiuni a cãrei constatare ar avea o înrâurire hotãrâtoare asupra soluţiei ce urmeazã sã fie datã în procedurã administrativã sau când soluţionarea cauzei depinde, în tot ori în parte, de existenţa sau inexistenţa unui drept care face obiectul unei alte judecãţi.
În ceea ce priveşte posibilitatea organului de soluţionare a contestaţiei de a suspenda, prin decizie motivatã, soluţionarea cauzei, Curtea a reţinut cã adoptarea acestei mãsuri este condiţionatã de înrâurirea hotãrâtoare pe care o are constatarea de cãtre organele competente a elementelor constitutive ale unei infracţiuni asupra soluţiei ce urmeazã sã fie datã în procedura administrativã. Or, într-o atare situaţie este firesc ca procedura administrativã privind soluţionarea contestaţiei formulate împotriva actelor administrative fiscale sã fie suspendatã fie pânã la încetarea motivului care a determinat suspendarea, fie la un termen stabilit de organul fiscal competent prin decizia de suspendare. A se vedea, în acest sens, Decizia nr. 1.173 din 6 noiembrie 2008, publicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 823 din 8 decembrie 2008, şi Decizia nr. 1.237 din 18 noiembrie 2008, publicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 841 din 15 decembrie 2008.
În momentul încetãrii motivului care a determinat suspendarea sau, dupã caz, la expirarea termenului stabilit de organul de soluţionare competent, indiferent dacã motivul care a determinat suspendarea a încetat ori nu, procedura administrativã este reluatã, fiind emisã o decizie privind soluţionarea contestaţiei.
2. Organul fiscal competent nu a soluţionat contestaţia în termenul de 45 de zile prevãzut de art. 70 din Ordonanţa Guvernului nr. 92/2003 privind Codul de procedurã fiscalã, fãrã a exista vreun motiv de suspendare.
Având în vedere dispoziţiile Ordonanţei Guvernului nr. 92/2003 privind Codul de procedurã fiscalã, precum şi pe cele ale Legii contenciosului administrativ nr. 554/2004, Curtea observã cã o atare situaţie se circumscrie nesoluţionãrii în termenul legal a cererii de cãtre organul fiscal. Într-o atare situaţie, cel care se considerã lezat în drepturile sale prin lipsa actului administrativ fiscal se poate adresa instanţei de judecatã pentru obligarea organului fiscal de a emite decizia de soluţionare a contestaţiei.
3. Organul fiscal competent a soluţionat contestaţia în termenul de 45 de zile prevãzut de art. 70 din Ordonanţa Guvernului nr. 92/2003 privind Codul de procedurã fiscalã, pronunţând o decizie în acest sens.
Aşa fiind, Curtea constatã cã în toate cazurile, ulterior pronunţãrii deciziei de cãtre organul fiscal, contestatorul nemulţumit poate ataca aceastã decizie la instanţa de contencios administrativ competentã. În soluţionarea cererii, instanţa de contencios administrativ este competentã, potrivit art. 18 alin. (2) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, sã se pronunţe şi asupra legalitãţii operaţiunilor administrative care au stat la baza emiterii actului supus judecãţii, adicã şi asupra actelor administrative fiscale contestate în faţa organului fiscal. Astfel, Curtea constatã cã nu poate fi reţinutã critica autorului excepţiei referitoare la acest aspect.
De asemenea, Curtea constatã cã eventualul comportament al pãrţilor sau al instituţiilor administrative care determinã o întârziere în soluţionarea contestaţiei nu reprezintã o problemã de constituţionalitate, ci o problemã ce ţine exclusiv de conduita pãrţilor implicate, conduitã ce nu este determinatã de textul de lege criticat. Or, Curtea Constituţionalã judecã numai în drept, astfel încât conduita procesualã a contribuabilului contestator sau a organului fiscal, ori unele decizii administrative sau judecãtoreşti discutabile nu pot constitui temei pentru constatarea neconstituţionalitãţii unor texte legale. În acest sens, a se vedea Decizia nr. 930 din 6 iulie 2010, publicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 588 din 19 august 2010.
Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992,
CURTEA CONSTITUŢIONALĂ
În numele legii
DECIDE:
Respinge ca neîntemeiatã excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 218 alin. (2) din Ordonanţa Guvernului nr. 92/2003 privind Codul de procedurã fiscalã, excepţie ridicatã de Societatea Comercialã "Lamdro" - S.A. din Drobeta-Turnu Severin în Dosarul nr. 6.492/2/2008 al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie - Secţia de contencios administrativ şi fiscal şi de Corneliu Liviu Popescu în Dosarul nr. 49.075/3/2008 al Curţii de Apel Bucureşti - Secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal.
Definitivã şi general obligatorie.
Pronunţatã în şedinţa publicã din data de 1 februarie 2011.
PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE,
AUGUSTIN ZEGREAN
Magistrat-asistent,
Daniela Ramona Mariţiu
----
Newsletter GRATUIT
Aboneaza-te si primesti zilnic Monitorul Oficial pe email
Comentarii
Fii primul care comenteaza.
MonitorulJuridic.ro este un proiect:
