Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
DECIZIE nr. 947 din 7 iulie 2011 referitoare la exceptia de neconstitutionalitate a prevederilor art. 12 alin. (2) din Legea nr. 369/2004 privind aplicarea Conventiei asupra aspectelor civile ale rapirii internationale de copii, adoptata la Haga la 25 octombrie 1980, la care Romania a aderat prin Legea nr. 100/1992
EMITENT: CURTEA CONSTITUTIONALA PUBLICAT: MONITORUL OFICIAL nr. 654 din 14 septembrie 2011
Augustin Zegrean - preşedinte
Aspazia Cojocaru - judecãtor
Acsinte Gaspar - judecãtor
Petre Lãzãroiu - judecãtor
Mircea Ştefan Minea - judecãtor
Ion Predescu - judecãtor
Puskas Valentin Zoltan - judecãtor
Tudorel Toader - judecãtor
Simina Gagu - magistrat-asistent
Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Antonia Constantin.
Pe rol se aflã soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a prevederilor art. 12 alin. (2) din Legea nr. 369/2004 privind aplicarea Convenţiei asupra aspectelor civile ale rãpirii internaţionale de copii, adoptatã la Haga la 25 octombrie 1980, la care România a aderat prin Legea nr. 100/1992, excepţie ridicatã de Rahela-Mihaela Dragomir în Dosarul nr. 9.081/3/2010 (1.661/2010) al Curţii de Apel Bucureşti - Secţia a III-a civilã şi pentru cauze cu minori şi de familie şi care formeazã obiectul Dosarului Curţii Constituţionale nr. 4.775D/2010.
La apelul nominal se constatã lipsa pãrţilor, faţã de care procedura de citare este legal îndeplinitã.
Cauza fiind în stare de judecatã, preşedintele Curţii acordã cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care pune concluzii de respingere a excepţiei de neconstituţionalitate ca neîntemeiatã. În acest sens aratã cã prevederile legale criticate au rolul de a asigura soluţionarea cu celeritate a cauzei, în considerarea interesului copilului.
CURTEA,
având în vedere actele şi lucrãrile dosarului, constatã urmãtoarele:
Prin Încheierea din 13 octombrie 2010, pronunţatã în Dosarul nr. 9.081/3/2010 (1.661/2010), Curtea de Apel Bucureşti - Secţia a III-a civilã şi pentru cauze cu minori şi de familie a sesizat Curtea Constituţionalã cu excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 12 alin. (2) din Legea nr. 369/2004 privind aplicarea Convenţiei asupra aspectelor civile ale rãpirii internaţionale de copii, adoptatã la Haga la 25 octombrie 1980, la care România a aderat prin Legea nr. 100/1992.
Excepţia a fost ridicatã de Rahela-Mihaela Dragomir cu prilejul soluţionãrii recursului împotriva Sentinţei civile nr. 454 din 7 aprilie 2010, pronunţatã de Tribunalul Bucureşti - Secţia a V-a civilã într-o cauzã având ca obiect rãpirea internaţionalã de copii.
În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate autorul acesteia susţine cã inexistenţa cãii de atac a apelului împotriva hotãrârii date în fond în materia reglementatã prin Convenţia asupra aspectelor civile ale rãpirii internaţionale de copii nu respectã imperativul normelor constituţionale privind liberul acces la justiţie, restrângerea exerciţiului unor drepturi sau libertãţi şi exercitarea cãilor de atac. Considerã cã nu este constituţionalã restrângerea cãilor de atac în cazul hotãrârilor date în procedura contencioasã privind deplasarea transfrontalierã de minori, întrucât asemenea acţiuni sunt de drept comun şi implicã garantarea tuturor drepturilor procesuale. În opinia autorului excepţiei, celeritatea soluţionãrii cauzei nu poate sã prevaleze în detrimentul temeiniciei soluţionãrii acesteia şi nici nu se poate invoca o procedurã de urgenţã, de natura ordonanţei preşedinţiale, atât timp cât o asemenea acţiune poate fi exercitatã concomitent.
Curtea de Apel Bucureşti - Secţia a III-a civilã şi pentru cauze cu minori şi de familie nu şi-a exprimat opinia asupra excepţiei de neconstituţionalitate pânã la data pronunţãrii prezentei decizii.
Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicatã preşedinţilor celor douã Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi formula punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.
Guvernul apreciazã cã excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 12 alin. (2) din Legea nr. 369/2004 este neîntemeiatã, deoarece procedura de judecatã constituie atributul exclusiv al legiuitorului. Invocã Decizia Plenului Curţii Constituţionale nr. 1 din 8 februarie 1994 şi Decizia Curţii Constituţionale nr. 786/2006, subliniind cã obiectivul Convenţiei asupra aspectelor civile ale rãpirii internaţionale de copii, prevãzut în art. 1, este de a asigura înapoierea imediatã a copiilor deplasaţi sau reţinuţi ilicit şi de a face sã se respecte în celelalte state contractante drepturile privind încredinţarea şi vizitarea care existã într-un stat contractant.
Avocatul Poporului considerã cã prevederile art. 12 alin. (2) din Legea nr. 369/2004 sunt constituţionale, deoarece, în concordanţã cu dispoziţiile art. 129 din Constituţie, legiuitorul este unica autoritate competentã sã reglementeze procedura de judecatã, cãile de atac şi condiţiile exercitãrii acestora.
Preşedinţii celor douã Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.
CURTEA,
examinând încheierea de sesizare, punctele de vedere ale Guvernului şi Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecãtorul-raportor, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine urmãtoarele:
Curtea Constituţionalã a fost legal sesizatã şi este competentã, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, sã soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate.
Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie prevederile art. 12 alin. (2) din Legea nr. 369/2004 privind aplicarea Convenţiei asupra aspectelor civile ale rãpirii internaţionale de copii, adoptatã la Haga la 25 octombrie 1980, la care România a aderat prin Legea nr. 100/1992, publicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 888 din 29 septembrie 2004, potrivit cãrora: "Hotãrârea este supusã recursului la Curtea de Apel Bucureşti, Secţia pentru minori şi familie, în termen de 10 zile de la comunicare."
În opinia autorului excepţiei de neconstituţionalitate, textul de lege criticat încalcã dispoziţiile din Constituţie cuprinse în art. 21 privind accesul liber la justiţie, art. 53 privind restrângerea exerciţiului unor drepturi sau al unor libertãţi şi art. 129 privind folosirea cãilor de atac.
Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea observã cã dispoziţiile legale supuse controlului de constituţionalitate stabilesc reguli de procedurã privind exercitarea cãii de atac a recursului împotriva hotãrârii instanţei judecãtoreşti referitoare la legalitatea deplasãrii sau reţinerii copilului pe teritoriul României.
În ceea ce priveşte critica de neconstituţionalitate formulatã în raport cu art. 21 din Constituţie, Curtea reitereazã cele statuate prin Decizia Plenului nr. 1 din 8 februarie 1994, publicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 69 din 16 martie 1994. Astfel, semnificaţia art. 21 alin. (2) din Constituţie, potrivit cãruia accesul la justiţie nu poate fi îngrãdit prin lege, este aceea cã nu se poate exclude de la exerciţiul drepturilor procesuale nicio categorie sau grup social. Însã legiuitorul poate institui, în considerarea unor situaţii deosebite, reguli speciale de procedurã, precum şi modalitãţi particulare de exercitare a drepturilor procedurale, astfel încât accesul liber la justiţie nu înseamnã accesul în toate cazurile la toate structurile judecãtoreşti şi la toate cãile de atac.
În acelaşi timp, Curtea reţine cã, potrivit jurisprudenţei constante a Curţii Europene a Drepturilor Omului, limitãrile dreptului de acces la un tribunal, incluse în marja de apreciere lãsatã la dispoziţia statelor, cuprind şi condiţiile în care poate fi atacatã o hotãrâre a unor instanţe de fond. A se vedea în acest sens hotãrârile pronunţate în Cauza Brualla Gomez de la Torre contra Spaniei, 1997, paragraful 33, şi Cauza Guerinn contra Franţei, 1998, paragraful 37. De asemenea, în Hotãrârea pronunţatã în Cauza Tudor Comerţ contra Moldovei, 2008, paragraful 35, Curtea Europeanã a statuat cã art. 6 din Convenţia pentru apãrarea drepturilor omului şi a libertãţilor fundamentale privind dreptul la un proces echitabil nu garanteazã dreptul la apel împotriva unei hotãrâri pronunţate în primã instanţã.
Totodatã, chiar dispoziţiile art. 129 din Constituţie stabilesc cã, "Împotriva hotãrârilor judecãtoreşti, pãrţile interesate şi Ministerul Public pot exercita cãile de atac, în condiţiile legii". Curtea constatã cã aceastã normã constituţionalã permite ca, prin lege, sã se reglementeze în mod diferit cãile de atac. Nicio dispoziţie constituţionalã nu limiteazã dreptul legiuitorului la o anumitã reglementare a unei cãi de atac, cu condiţia de a nu se aduce atingere altor texte constituţionale. În acest sens este jurisprudenţa Curţii Constituţionale, spre exemplu, Decizia nr. 126 din 4 iulie 2000, publicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 447 din 11 septembrie 2000.
În cazul de faţã, opţiunea legiuitorului este pe deplin justificatã de exigenţa soluţionãrii cu celeritate a procesului dedus judecãţii, datã fiind starea de incertitudine ce planeazã asupra legalitãţii deplasãrii ori reţinerii copilului pe teritoriul României, cu consecinţe majore asupra interesului acestuia, de importanţã primordialã în orice problemã privind încredinţarea sa. De altfel, chiar dispoziţiile art. 11 alin. (1) din Convenţia din 25 octombrie 1980 asupra aspectelor civile ale rãpirii internaţionale de copii, la care România a aderat prin Legea nr. 100/1992, publicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 243 din 30 septembrie 1992, stabilesc cã "Autoritãţile judiciare sau administrative ale oricãrui stat contractant urmeazã sã procedeze de urgenţã în vederea înapoierii copilului".
În aceste condiţii, Curtea constatã cã absenţa apelului şi reglementarea exercitãrii direct a recursului împotriva hotãrârii instanţei judecãtoreşti pronunţate în cauzã nu contravin dispoziţiilor constituţionale privind accesul liber la justiţie şi nici celor privind folosirea cãilor de atac.
Având în vedere cã nu s-a constatat încãlcarea dreptului de acces liber la justiţie, Curtea reţine cã invocarea de cãtre autorul excepţiei a prevederilor art. 53 din Constituţie este irelevantã, excepţia de neconstituţionalitate urmând sã fie respinsã şi sub acest aspect.
Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992,
CURTEA CONSTITUŢIONALĂ
În numele legii
DECIDE:
Respinge, ca neîntemeiatã, excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 12 alin. (2) din Legea nr. 369/2004 privind aplicarea Convenţiei asupra aspectelor civile ale rãpirii internaţionale de copii, adoptatã la Haga la 25 octombrie 1980, la care România a aderat prin Legea nr. 100/1992, excepţie ridicatã de Rahela-Mihaela Dragomir în Dosarul nr. 9.081/3/2010 (1.661/2010) al Curţii de Apel Bucureşti - Secţia a III-a civilã şi pentru cauze cu minori şi de familie.
Definitivã şi general obligatorie.
Pronunţatã în şedinţa publicã din data de 7 iulie 2011.
PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE,
AUGUSTIN ZEGREAN
Magistrat-asistent,
Simina Gagu
______
Newsletter GRATUIT
Aboneaza-te si primesti zilnic Monitorul Oficial pe email
Comentarii
Fii primul care comenteaza.
MonitorulJuridic.ro este un proiect:
