Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
DECIZIE nr. 943 din 6 iulie 2010 referitoare la exceptia de neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 91 alin. (3) din Ordonanta Guvernului nr. 92/2003 privind Codul de procedura fiscala
EMITENT: CURTEA CONSTITUTIONALA PUBLICAT: MONITORUL OFICIAL nr. 561 din 10 august 2010
Augustin Zegrean - preşedinte
Aspazia Cojocaru - judecãtor
Acsinte Gaspar - judecãtor
Petre Lãzãroiu - judecãtor
Mircea Ştefan Minea - judecãtor
Iulia Antoanella Motoc - judecãtor
Ion Predescu - judecãtor
Puskas Valentin Zoltan - judecãtor
Tudorel Toader - judecãtor
Iuliana Nedelcu - procuror
Benke Karoly - magistrat-asistent
Pe rol se aflã soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor <>art. 91 din Ordonanţa Guvernului nr. 92/2003 privind Codul de procedurã fiscalã, excepţie ridicatã de Gheorghe Mudura în Dosarul nr. 658/308/2008 al Judecãtoriei Sighişoara.
Dezbaterile au avut loc în şedinţa publicã din 29 iunie 2010, în prezenţa reprezentantului Ministerului Public, şi au fost consemnate în încheierea din aceeaşi datã, când, având nevoie de timp pentru a delibera, Curtea, în conformitate cu dispoziţiile art. 14 şi ale <>art. 58 alin. (3) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, a amânat pronunţarea pentru data de 6 iulie 2010.
CURTEA,
având în vedere actele şi lucrãrile dosarului, constatã urmãtoarele:
Prin Încheierea din 30 octombrie 2009, pronunţatã în Dosarul nr. 658/308/2008, Judecãtoria Sighişoara a sesizat Curtea Constituţionalã cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor <>art. 91 din Ordonanţa Guvernului nr. 92/2003 privind Codul de procedurã fiscalã, excepţie ridicatã de Gheorghe Mudura într-o cauzã în care acesta a fost trimis în judecatã pentru sãvârşirea infracţiunii de evaziune fiscalã.
În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate se susţine cã prescrierea în termen de 10 ani a dreptului organului fiscal de a stabili obligaţii fiscale în cazul în care acestea rezultã din sãvârşirea unei infracţiuni poate avea drept consecinţã tergiversarea rezolvãrii cauzei penale sub aspectul laturii civile, astfel încât, în cadrul acestui termen, organul fiscal va putea stabili obligaţii fiscale. Se susţine cã, datoritã acestui termen de 10 ani, se calculeazã în tot acest interval de timp majorãri de întârziere şi penalitãţi de întârziere. Un atare termen contravine principiului soluţionãrii cu celeritate a procesului penal.
Se mai aratã cã instituirea acestui termen de prescripţie de 10 ani contravine principiului egalitãţii, întrucât debitorii ale cãror obligaţii fiscale izvorãsc din fapte de naturã penalã sunt discriminaţi faţã de cei ale cãror obligaţii fiscal nu izvorãsc din astfel de fapte, raportat la care termenul de prescripţie este de doar 5 ani.
Totodatã, se apreciazã cã dispoziţiile legale criticate sunt contrare şi dreptului la apãrare.
Judecãtoria Sighişoara apreciazã cã excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiatã.
Potrivit prevederilor <>art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 , încheierea de sesizare a fost comunicatã preşedinţilor celor douã Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate ridicate.
Preşedinţii celor douã Camere ale Parlamentului, Guvernul şi Avocatul Poporului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.
CURTEA,
examinând încheierea de sesizare, raportul întocmit de judecãtorul-raportor, concluziile procurorului, notele scrise depuse, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi <>Legea nr. 47/1992 , reţine urmãtoarele:
Curtea Constituţionalã a fost legal sesizatã şi este competentã, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale <>art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992 , sã soluţioneze prezenta excepţie.
Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate, astfel cum a fost formulat, îl constituie dispoziţiile <>art. 91 din Ordonanţa Guvernului nr. 92/2003 privind Codul de procedurã fiscalã, republicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 513 din 31 iulie 2007. În realitate, astfel cum rezultã din motivarea excepţiei, autorul acesteia criticã numai constituţionalitatea <>art. 91 alin. (3) din Ordonanţa Guvernului nr. 92/2003 privind Codul de procedurã fiscalã, text asupra cãruia Curtea, potrivit jurisprudenţei sale, urmeazã sã se pronunţe. <>Art. 91 alin. (3) din Ordonanţa Guvernului nr. 92/2003 are urmãtorul cuprins: "(3) Dreptul de a stabili obligaţii fiscale se prescrie în termen de 10 ani în cazul în care acestea rezultã din sãvârşirea unei fapte prevãzute de legea penalã."
Textele constituţionale invocate sunt cele ale art. 16 privind egalitatea în drepturi şi ale art. 24 privind dreptul la apãrare. Totodatã, sunt invocate şi prevederile art. 6 din Convenţia pentru apãrarea drepturilor omului şi a libertãţilor fundamentale privind dreptul la un proces echitabil, precum şi cele ale art. 14 din Pactul internaţional cu privire la drepturile civile şi politice privind dreptul la un proces echitabil.
Examinând excepţia de neconstituţionalitate şi dispoziţiile legale criticate, prin raportare la prevederile constituţionale invocate, Curtea constatã urmãtoarele:
1. Din motivarea criticii de neconstituţionalitate, Curtea observã cã autorul excepţiei pleacã de la o premisã greşitã, considerând cã, prin efectul art. 91 alin. (3) din Codul de procedurã fiscalã, se calculeazã penalitãţi sau dobânzi de întârziere pe toatã perioada în care organul fiscal poate stabili obligaţii fiscale. Or, o atare situaţie nu rezultã în temeiul art. 91 alin. (3) din cod, penalitãţile sau dobânzile de întârziere fiind obligaţii fiscale accesorii care sunt stabilite în baza existenţei unei obligaţii fiscale principale; de altfel, obligaţiile fiscale accesorii curg pânã la data stingerii sumei datorate, fãrã ca "stabilirea" acestora sã fie ţinutã de termenul prevãzut de art. 91 alin. (3) din cod. Numai obligaţiile fiscale principale trebuie stabilite în condiţiile art. 91 alin. (3) din cod. Însã autorul excepţiei este mai degrabã nemulţumit de faptul cã pe perioada soluţionãrii cauzei penale curg în continuare penalitãţi sau dobânzi de întârziere, dar, dupã cum se poate observa, curgerea obligaţiilor accesorii este o consecinţã fireascã a faptului cã, fiind vorba de o infracţiune (deci de o conduitã mai mult decât culpabilã), organul fiscal avea temei sã îşi extindã controlul şi sã stabileascã obligaţii fiscale şi dincolo de termenul de prescripţie de 5 ani, şi anume într-un termen de 10 ani.
2. Pe fondul cauzei, Curtea constatã cã în jurisprudenţa sa referitoare la dreptul de acces la justiţie Curtea Europeanã a Drepturilor Omului a decis, în Cauza Z şi alţii contra Regatului Unit al Marii Britanii (2001), cã art. 6 paragraful 1 din Convenţia pentru apãrarea drepturilor omului şi a libertãţilor fundamentale poate fi invocat de orice persoanã care considerã cã a existat o ingerinţã ilegalã în privinţa exerciţiului unuia dintre drepturile sale având caracter civil, adãugând însã cã "dreptul de acces la tribunale nu este un drept absolut" şi cã "acesta poate fi supus unor restricţii legitime, cum ar fi termenele legale de prescripţie sau ordonanţele care impun depunerea unei cauţiuni".
Pornind de la acest considerent de principiu, reţinut de altfel şi în jurisprudenţa Curţii Constituţionale (spre exemplu, <>Decizia nr. 267 din 22 martie 2007 , publicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 308 din 9 mai 2008), Curtea observã urmãtoarele:
- textul art. 91 alin. (3) din Codul de procedurã fiscalã prevede cã termenul de prescripţie a dreptului de a stabili obligaţii fiscale este de 10 ani în cazul în care acestea rezultã din sãvârşirea unei fapte prevãzute de legea penalã;
- o atare derogare de la termenul de 5 ani prevãzut de art. 91 alin. (1) din cod se datoreazã tocmai faptului cã sustragerea de la plata obligaţiei fiscale a fost realizatã prin sãvârşirea unei fapte de naturã penalã şi de aici rezultã şi tratamentul juridic diferit aplicat sub aspectul termenului de prescripţie.
Potrivit jurisprudenţei Curţii Constituţionale, spre exemplu, <>Decizia nr. 1 din 8 februarie 1994 , publicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 69 din 16 martie 1994, "principiul egalitãţii în faţa legii presupune instituirea unui tratament egal pentru situaţii care, în funcţie de scopul urmãrit, nu sunt diferite. De aceea el nu exclude, ci, dimpotrivã, presupune soluţii diferite pentru situaţii diferite. În consecinţã, un tratament diferit nu poate fi doar expresia aprecierii exclusive a legiuitorului, ci trebuie sã se justifice raţional, în respectul principiului egalitãţii cetãţenilor în faţa legii şi a autoritãţilor publice." De asemenea, art. 16 din Constituţie "vizeazã egalitatea în drepturi între cetãţeni în ceea ce priveşte recunoaşterea în favoarea acestora a unor drepturi şi libertãţi fundamentale, nu şi identitatea de tratament juridic asupra aplicãrii unor mãsuri, indiferent de natura lor. În felul acesta se justificã nu numai admisibilitatea unui regim juridic diferit faţã de anumite categorii de persoane, dar şi necesitatea lui" (<>Decizia nr. 53 din 19 februarie 2002 , publicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 224 din 3 aprilie 2002). Curtea a mai statuat cã "principiul egalitãţii în drepturi nu înseamnã eo ipso aplicarea aceluiaşi regim juridic unor situaţii care, prin specificul lor, sunt diferite" (<>Decizia nr. 139 din 19 noiembrie 1996 , publicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 7 din 20 ianuarie 1997).
Aplicând aceste considerente de principiu la cauza de faţã, Curtea constatã cã tratamentul juridic diferenţiat raportat la durata termenului de prescripţie prevãzut de art. 91 alin. (3) din cod este justificatã tocmai de natura faptei care a stat la baza sustragerii persoanei în cauzã de la plata obligaţiilor sale fiscale. Totodatã, durata de 10 ani a termenului de prescripţie este justificatã şi de imperativul asigurãrii ritmicitãţii veniturilor la bugetul de stat şi evitãrii posibilitãţii neîncasãrii acestor venituri. Prin urmare, Curtea nu poate reţine criticile de neconstituţionalitate invocate de autorul excepţiei.
Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al <>art. 29 din Legea nr. 47/1992 ,
CURTEA CONSTITUŢIONALĂ
În numele legii
DECIDE:
Respinge ca neîntemeiatã excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor <>art. 91 alin. (3) din Ordonanţa Guvernului nr. 92/2003 privind Codul de procedurã fiscalã, excepţie ridicatã de Gheorghe Mudura în Dosarul nr. 658/308/2008 al Judecãtoriei Sighişoara.
Definitivã şi general obligatorie.
Pronunţatã în şedinţa publicã din data de 6 iulie 2010.
PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE,
AUGUSTIN ZEGREAN
Magistrat-asistent,
Benke Karoly
--------------
Newsletter GRATUIT
Aboneaza-te si primesti zilnic Monitorul Oficial pe email
Comentarii
Fii primul care comenteaza.
MonitorulJuridic.ro este un proiect:
