Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
DECIZIE nr. 942 din 7 iulie 2011 referitoare la exceptia de neconstitutionalitate a prevederilor art. 4 alin. (1) teza a doua si art. 5 alin. (1) lit. a) teza intai din Legea nr. 221/2009 privind condamnarile cu caracter politic si masurile administrative asimilate acestora, pronuntate in perioada 6 martie 1945-22 decembrie 1989, precum si ale art. I pct. 1 si art. II din Ordonanta de urgenta a Guvernului nr. 62/2010 pentru modificarea si completarea Legii nr. 221/2009 privind condamnarile cu caracter politic si masurile administrative asimilate acestora, pronuntate in perioada 6 martie 1945-22 decembrie 1989, si pentru suspendarea aplicarii unor dispozitii din titlul VII al Legii nr. 247/2005 privind reforma in domeniile proprietatii si justitiei, precum si unele masuri adiacente
EMITENT: CURTEA CONSTITUTIONALA PUBLICAT: MONITORUL OFICIAL nr. 654 din 14 septembrie 2011
Augustin Zegrean - preşedinte
Aspazia Cojocaru - judecãtor
Acsinte Gaspar - judecãtor
Petre Lãzãroiu - judecãtor
Mircea Ştefan Minea - judecãtor
Ion Predescu - judecãtor
Puskas Valentin Zoltan - judecãtor
Tudorel Toader - judecãtor
Simina Gagu - magistrat-asistent
Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Antonia Constantin.
Pe rol se aflã soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a prevederilor art. 4 şi 5 din Legea nr. 221/2009 privind condamnãrile cu caracter politic şi mãsurile administrative asimilate acestora, pronunţate în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989, excepţie ridicatã de statul român, prin Ministerul Finanţelor Publice, în Dosarul nr. 1.626/90/2010 al Tribunalului Vâlcea - Secţia civilã, precum şi a prevederilor Ordonanţei de urgenţã a Guvernului nr. 62/2010 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 221/2009 privind condamnãrile cu caracter politic şi mãsurile administrative asimilate acestora, pronunţate în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989, şi pentru suspendarea aplicãrii unor dispoziţii din titlul VII al Legii nr. 247/2005 privind reforma în domeniile proprietãţii şi justiţiei, precum şi unele mãsuri adiacente, excepţie ridicatã de Ioan Ungureanu, Radu Ungureanu şi Carmen Ionele în acelaşi dosar al aceleiaşi instanţe judecãtoreşti şi care formeazã obiectul Dosarului Curţii Constituţionale nr. 4.350D/2010.
La apelul nominal se constatã lipsa pãrţilor, faţã de care procedura de citare a fost legal îndeplinitã.
Curtea dispune a se face apelul şi în dosarele Curţii Constituţionale nr. 4.382D/2010 şi nr. 4.636D/2010, având ca obiect excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 5 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 221/2009, respectiv a art. I şi II din Ordonanţa de urgenţã a Guvernului nr. 62/2010, excepţie ridicatã de statul român, prin Ministerul Finanţelor Publice - Direcţia Generalã a Finanţelor Publice Arad, şi de Iosif Turc în Dosarul nr. 2.122/108/2010 al Tribunalului Arad - Secţia civilã, precum şi excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 4 din Legea nr. 221/2009, excepţie ridicatã de statul român, prin Ministerul Finanţelor Publice, în Dosarul nr. 1.455/90/2010 al Tribunalului Vâlcea - Secţia civilã.
La apelul nominal se constatã lipsa pãrţilor, faţã de care procedura de citare este legal îndeplinitã.
Curtea, din oficiu, pune în discuţie problema conexãrii dosarelor.
Reprezentantul Ministerului Public este de acord cu mãsura conexãrii.
Curtea, având în vedere obiectul excepţiei de neconstituţionalitate, în temeiul art. 53 alin. (5) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, dispune conexarea dosarelor nr. 4.382D/2010 şi nr. 4.636D/2010 la Dosarul nr. 4.350D/2010, care este primul înregistrat.
Cauza fiind în stare de judecatã, preşedintele acordã cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care pune concluzii de respingere a excepţiei de neconstituţionalitate a prevederilor art. 4 din Legea nr. 221/2009, ca neîntemeiatã, iar în ceea ce priveşte excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 5 din Legea nr. 221/2009, ca devenitã inadmisibilã, cu referire la jurisprudenţa Curţii Constituţionale. În ceea ce priveşte excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor criticate din Ordonanţa de urgenţã a Guvernului nr. 62/2010, pune concluzii de respingere ca devenitã inadmisibilã, deoarece prin Decizia Curţii Constituţionale nr. 1.354/2010 textele de lege criticate au fost declarate neconstituţionale.
CURTEA,
având în vedere actele şi lucrãrile dosarelor, constatã urmãtoarele:
Prin Încheierea nr. 142 din 24 septembrie 2010, pronunţatã în Dosarul nr. 1.626/90/2010, Tribunalul Vâlcea - Secţia civilã a sesizat Curtea Constituţionalã cu excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 4 şi art. 5 din Legea nr. 221/2009 privind condamnãrile cu caracter politic şi mãsurile administrative asimilate acestora, pronunţate în perioada 6 martie 1945-22 decembrie 1989, precum şi a prevederilor Ordonanţei de urgenţã a Guvernului nr. 62/2010 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 221/2009 privind condamnãrile cu caracter politic şi mãsurile administrative asimilate acestora, pronunţate în perioada 6 martie 1945-22 decembrie 1989, şi pentru suspendarea aplicãrii unor dispoziţii din titlul VII al Legii nr. 247/2005 privind reforma în domeniile proprietãţii şi justiţiei, precum şi unele mãsuri adiacente.
Excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 4 şi 5 din Legea nr. 221/2009 a fost ridicatã de statul român, prin Ministerul Finanţelor Publice, iar excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor Ordonanţei de urgenţã a Guvernului nr. 62/2010 a fost ridicatã de Ioan Ungureanu, Radu Ungureanu şi Carmen Ionele într-o cauzã având ca obiect pretenţii în baza Legii nr. 221/2009.
Prin Încheierea din 21 octombrie 2010, pronunţatã în Dosarul nr. 2.122/108/2010, Tribunalul Arad - Secţia civilã a sesizat Curtea Constituţionalã cu excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. I şi art. II din Ordonanţa de urgenţã a Guvernului nr. 62/2010, precum şi a art. 5 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 221/2009.
Excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. I şi II din Ordonanţa de urgenţã a Guvernului nr. 62/2010 a fost ridicatã de Iosif Turc, iar excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 5 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 221/2009 a fost ridicatã de statul român, prin Ministerul Finanţelor Publice - Direcţia Generalã a Finanţelor Publice Arad, într-o cauzã având ca obiect pretenţii în baza Legii nr. 221/2009.
Prin Încheierea din 5 noiembrie 2010, pronunţatã în Dosarul nr. 1.455/90/2010, Tribunalul Vâlcea - Secţia civilã a sesizat Curtea Constituţionalã cu excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 4 din Legea nr. 221/2009.
Excepţia de neconstituţionalitate a fost ridicatã de statul român, prin Ministerul Finanţelor Publice, într-o cauzã având ca obiect pretenţii în baza Legii nr. 221/2009.
În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate a prevederilor art. 4 din Legea nr. 221/2009, autorul acesteia le considerã neconstituţionale în raport cu art. 51 alin. (1) şi art. 52 alin. (3) din Constituţie, deoarece legiuitorul a extins în mod abuziv şi nelegal exercitarea dreptului de a introduce acţiune privind condamnãrile cu caracter politic şi mãsurile administrative asimilate acestora, "dând mandat oricãrei persoane fizice sau juridice interesate şi, din oficiu, parchetului de pe lângã tribunalul în circumscripţia cãruia domiciliazã persoana interesatã".
Referitor la prevederile art. 5 din Legea nr. 221/2009, autorul excepţiei susţine, în esenţã, cã în procesul de legiferare au existat unele deficienţe, astfel încât Legea nr. 221/2009 este extrem de sumarã, cuprinzând menţiuni generice cu privire la noţiunea de condamnare cu caracter politic, categoriile de persoane îndreptãţite, fãrã însã a se indica modalitatea şi sursele de finanţare, ceea ce este contrar dispoziţiilor constituţionale ale art. 138 alin. (5) şi ale art. 74 alin. (3). Considerã cã impactul financiar asupra bugetului general consolidat, atât pe termen scurt, cât şi pe termen lung, este deosebit de important, defavorabil, cu majorãri ale cheltuielilor bugetare de stat, cu atât mai mult cu cât nu se cunoaşte cuantumul despãgubirilor ce pot fi acordate persoanelor îndreptãţite. Invocã în acest sens deciziile Curţii Constituţionale nr. 36/1996 şi nr. 666/2007, precum şi prevederile art. 15 din Legea nr. 500/2002 privind finanţele publice şi dispoziţii din Legea nr. 24/2000 privind normele de tehnicã legislativã pentru elaborarea unor acte normative, cu referire la jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului (Cauza Rotaru împotriva României, 2000, Cauza Sunday Times împotriva Regatului Unit, 1979).
Referitor la încãlcarea dispoziţiilor art. 148 alin. (2) din Constituţie, autorul excepţiei de neconstituţionalitate precizeazã cã art. 104 din Tratatul de la Maastricht reglementeazã o anumitã disciplinã bugetarã, impunând statelor membre o obligaţie generalã, aceea de a evita deficitele publice excesive. Or, acoperirea sumelor pentru plata despãgubirilor nu se va putea face nici prin alocare de sume suplimentare de la Fondul de rezervã bugetarã la dispoziţia Guvernului, nici prin rectificãri bugetare.
Privitor la încãlcarea dispoziţiilor art. 16 alin. (1) şi (2) din Constituţie, autorul excepţiei aratã cã existã o categorie de persoane care au fost persecutate de regimul politic şi nu au beneficiat, pânã la apariţia Legii nr. 221/2009, de o minimã reparaţie moralã. Prin dispoziţiile legale contestate se creeazã situaţia unei discriminãri între cei condamnaţi politic şi cei supuşi unor mãsuri administrative cu caracter politic, de vreme ce legiuitorul nu face distincţia între situaţia în care s-a aflat o persoanã supusã unui regim de detenţie şi situaţia în care s-a aflat o persoanã asupra cãreia s-a luat o mãsurã administrativã.
Rãspunderea statului trebuie sã se facã în acord cu principiul proporţionalitãţii, iar posibilitatea compensãrii prejudiciului moral cu o sumã de bani stabilitã cu titlu de daune morale are drept scop nu atât a repune victima într-o situaţie similarã cu cea avutã anterior, cât a-i procura satisfacţia de ordin moral, susceptibilã mai mult de o recunoaştere a mãsurii luate asupra sa, ca fiind abuzivã, principiu urmãrit de legiuitorul român atât prin Decretul-lege nr. 118/1990 şi Ordonanţa de urgenţã a Guvernului nr. 214/1999, cât şi prin Legea nr. 221/2009.
În final, subliniazã cã, referitor la daunele morale în general, sub aspectul cuantumului, Curtea Europeanã a Drepturilor Omului a adoptat o poziţie moderatã, prin acordarea unor sume rezonabile, cu titlu de reparaţie moralã, invocând, cu titlu de exemplu, Cauza Ţarãlungã contra României, 2010, Cauza Temeşan contra României, 2008, şi Cauza Oancea contra României, 2008.
În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate a prevederilor Ordonanţei de urgenţã a Guvernului nr. 62/2010, autorii acesteia susţin, în esenţã, cã dispoziţiile Constituţiei prevãd o ierarhie a actelor normative şi o limitã determinatã a conţinutului reglementãrilor şi, de aceea, sunt interzise modificãrile sau completãrile unor dispoziţii legale printr-un act normativ de rang inferior. Ordonanţa de urgenţã a Guvernului menţionatã este neconstituţionalã, deoarece modificã integral şi radical dispoziţiile a douã legi reparatorii importante - Legea nr. 247/2005 şi Legea nr. 221/2009, lipsindu-le practic de efecte juridice. Art. I pct. 1 din ordonanţã impune judecãtorului o limitã pânã la care are dreptul sã stabileascã întinderea daunelor morale, fiind astfel în contradicţie cu art. 124 alin. (1) şi (3) din Constituţie.
Autorii considerã cã prin dispoziţiile art. II din ordonanţã se încalcã principiul neretroactivitãţii legii, deoarece, în mod legal, cauzele trebuie soluţionate în baza dispoziţiilor legale în vigoare la momentul sesizãrii instanţei. Contrar art. 15 alin. (2) din Constituţie, prevederile legale criticate se aplicã inclusiv situaţiilor în care existã o hotãrâre judecãtoreascã pronunţatã în primã instanţã, care, deşi nedefinitivã, poate fi, prin ipotezã, legalã şi temeinicã raportatã la legislaţia aflatã în vigoare la data pronunţãrii acesteia. Sunt invocate, în acest sens, Decizia Curţii Constituţionale nr. 830/2008 şi Decizia Secţiilor Unite ale Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie nr. LII (52) din 4 iunie 2007 privind examinarea recursului în interesul legii.
Totodatã, autorii apreciazã cã ordonanţa criticatã genereazã o discriminare, acordând drepturi în plus celor care au obţinut hotãrâri definitive pânã la adoptarea ei şi îngrãdind aceleaşi drepturi celor care nu au formulat încã acţiuni. De asemenea, se creeazã situaţii juridice discriminatorii pentru persoanele condamnate politic sau care au fãcut obiectul unor mãsuri administrative abuzive, faţã de persoanele arestate în prezent, conform dreptului comun, în sensul cã acestea din urmã au posibilitatea de a obţine, în condiţiile legii, despãgubiri morale fãrã niciun fel de restricţii sau plafonãri.
Considerã cã, în acord cu prevederile art. 52 alin. (1) şi (3) din Constituţie, se impune repararea integralã de cãtre stat a pagubelor suferite, "dar nu la nivelul sumelor aberante stabilite obligatoriu prin O.U.G. nr. 62/2010".
De asemenea, actul normativ criticat pentru neconstituţionalitate a fost adoptat fãrã a exista o "situaţie extraordinarã a cãrei reglementare sã nu poatã fi amânatã" şi fãrã a fi motivatã urgenţa. În contradicţie cu art. 115 alin. (6) din Constituţie, prevederile legale criticate afecteazã dreptul la un proces echitabil, deoarece prin introducerea unor plafoane derizorii, justiţiabilul beneficiar al Legii nr. 221/2009 este privat de speranţa obţinerii unor despãgubiri echitabile. În acest sens, este invocatã Decizia nr. 297 din 21 ianuarie 2009, pronunţatã de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Secţia civilã şi de proprietate intelectualã.
În susţinerea excepţiei, sunt invocate prevederile art. 1 din Legea nr. 48/2002, Decretul-lege nr. 118/1990 şi Ordonanţa de urgenţã a Guvernului nr. 214/1999, cu modificãrile şi completãrile ulterioare.
Tribunalul Vâlcea - Secţia civilã apreciazã cã excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor Ordonanţei de urgenţã a Guvernului nr. 62/2010 este neîntemeiatã. Cu privire la excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 4 şi 5 din Legea nr. 221/2009, opinia instanţei judecãtoreşti este în sensul respingerii acesteia.
Tribunalul Arad - Secţia civilã considerã cã prin Ordonanţa de urgenţã a Guvernului nr. 62/2010 au fost stabilite criteriile de determinare a prejudiciului moral suferit de persoanele condamnate politic, iar, pe de altã parte, a fost limitat cuantumul despãgubirilor, astfel încât existã în prezent suficiente criterii în baza cãrora instanţa sã procedeze la o aplicare a legii de asemenea manierã încât rezultanta sã nu constituie o inegalitate vãditã, disproporţionatã şi nejustificatã între diverşii destinatari ai legii. De asemenea, instanţa judecãtoreascã opineazã cã excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 5 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 221/2009 nu este fondatã.
Potrivit art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierile de sesizare au fost comunicate preşedinţilor celor douã Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.
Preşedinţii celor douã Camere ale Parlamentului, Guvernul şi Avocatul Poporului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.
CURTEA,
examinând încheierile de sesizare, rapoartele întocmite de judecãtorul-raportor, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine urmãtoarele:
Curtea Constituţionalã a fost legal sesizatã şi este competentã, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, sã soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate.
În ceea ce priveşte obiectul excepţiei de neconstituţionalitate, Curtea reţine cã, potrivit încheierilor de sesizare din 24 septembrie 2010 şi din 5 noiembrie 2010, pronunţate de Tribunalul Vâlcea - Secţia civilã în dosarele nr. 1.626/90/2010 şi nr. 1.455/90/2010, acesta îl constituie prevederile art. 4 din Legea nr. 221/2009 privind condamnãrile cu caracter politic şi mãsurile administrative asimilate acestora, pronunţate în perioada 6 martie 1945-22 decembrie 1989, publicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 396 din 11 iunie 2009. Însã, din analiza notelor scrise depuse în motivarea excepţiei de neconstituţionalitate, Curtea constatã cã, în realitate, obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl reprezintã prevederile art. 4 alin. (1) teza a doua din Legea nr. 221/2009, potrivit cãrora: "Cererea poate fi introdusã şi dupã decesul persoanei, de orice persoanã fizicã sau juridicã interesatã ori, din oficiu, de parchetul de pe lângã tribunalul în circumscripţia cãruia domiciliazã persoana interesatã."
De asemenea, Curtea reţine cã, potrivit Încheierii de sesizare din 24 septembrie 2010, pronunţatã de Tribunalul Vâlcea Secţia civilã în Dosarul nr. 1.626/90/2010, obiect al excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie art. 5 din Legea nr. 221/2009, iar potrivit Încheierii de sesizare din 21 octombrie 2010, pronunţatã de Tribunalul Arad - Secţia civilã în Dosarul nr. 2.122/108/2010, obiect al excepţiei îl reprezintã art. 5 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 221/2009. Cu toate acestea, din analiza notelor scrise depuse în motivarea excepţiei, Curtea constatã cã, în realitate, obiect al excepţiei este doar art. 5 alin. (1) lit. a) teza întâi din Legea nr. 221/2009. Totodatã, Curtea constatã cã prevederile art. 5 alin. (1) lit. a) au fost modificate şi completate prin art. I pct. 1 din Ordonanţa de urgenţã a Guvernului nr. 62/2010 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 221/2009 privind condamnãrile cu caracter politic şi mãsurile administrative asimilate acestora, pronunţate în perioada 6 martie 1945-22 decembrie 1989, şi pentru suspendarea aplicãrii unor dispoziţii din titlul VII al Legii nr. 247/2005 privind reforma în domeniile proprietãţii şi justiţiei, precum şi unele mãsuri adiacente, ordonanţã publicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 446 din 1 iulie 2010, şi cã partea introductivã a art. 5 alin. (1) a fost modificatã şi completatã prin art. XIII pct. 2 din Legea nr. 202/2010 privind unele mãsuri pentru accelerarea soluţionãrii proceselor, publicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 714 din 26 octombrie 2010, astfel încât prevederile art. 5 alin. (1) lit. a) teza întâi din Legea nr. 221/2009 au urmãtorul cuprins:
"(1) Orice persoanã care a suferit condamnãri cu caracter politic în perioada 6 martie 1945-22 decembrie 1989 sau care a fãcut obiectul unor mãsuri administrative cu caracter politic, precum şi, dupã decesul acestei persoane, soţul sau descendenţii acesteia pânã la gradul al II-lea inclusiv pot solicita instanţei prevãzute la art. 4 alin. (4), în termen de 3 ani de la data intrãrii în vigoare a prezentei legi, obligarea statului la:
a) acordarea unor despãgubiri pentru prejudiciul moral suferit prin condamnare [...]".
În fine, Curtea reţine cã, potrivit Încheierii de sesizare din 24 septembrie 2010, pronunţatã de Tribunalul Vâlcea - Secţia civilã în Dosarul nr. 1.626/90/2010, obiect al excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie prevederile Ordonanţei de urgenţã a Guvernului nr. 62/2010, iar potrivit Încheierii de sesizare din 21 octombrie 2010, pronunţatã de Tribunalul Arad - Secţia civilã în Dosarul nr. 2.122/108/2010, obiectul excepţiei îl reprezintã prevederile art. I şi II din ordonanţa de urgenţã menţionatã. Însã, din analiza notelor scrise ale autorilor excepţiei rezultã cã aceştia criticã doar dispoziţiile art. I pct. 1 şi art. II din aceastã ordonanţã de urgenţã, publicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 446 din 1 iulie 2010, care au urmãtorul cuprins:
- Art. I pct. 1: "Legea nr. 221/2009 privind condamnãrile cu caracter politic şi mãsurile administrative asimilate acestora, pronunţate în perioada 6 martie 1945-22 decembrie 1989, publicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 396 din 11 iunie 2009, se modificã şi se completeazã dupã cum urmeazã:
1. La articolul 5 alineatul (1), litera a) se modificã şi va avea urmãtorul cuprins:
«a) acordarea unor despãgubiri pentru prejudiciul moral suferit prin condamnare în cuantum de pânã la:
1. 10.000 de euro pentru persoana care a suferit condamnarea cu caracter politic în perioada 6 martie 194522 decembrie 1989 sau care a fãcut obiectul unor mãsuri administrative cu caracter politic;
2. 5.000 de euro pentru soţul/soţia şi descendenţii de gradul I;
3. 2.500 de euro pentru descendenţii de gradul al II-lea;».";
- Art. II: "Dispoziţiile Legii nr. 221/2009 privind condamnãrile cu caracter politic şi mãsurile administrative asimilate acestora, pronunţate în perioada 6 martie 1945-22 decembrie 1989, astfel cum au fost modificate şi completate prin prezenta ordonanţã de urgenţã, se aplicã proceselor şi cererilor pentru a cãror soluţionare nu a fost pronunţatã o hotãrâre judecãtoreascã definitivã pânã la data intrãrii în vigoare a prezentei ordonanţe de urgenţã."
Aşadar, în prezenta cauzã, Curtea reţine cã obiectul excepţiei de neconstituţionalitate asupra cãruia urmeazã sã se pronunţe îl constituie prevederile art. 4 alin. (1) teza a doua şi art. 5 alin. (1) lit. a) teza întâi din Legea nr. 221/2009, precum şi ale art. I pct. 1 şi art. II din Ordonanţa de urgenţã a Guvernului nr. 62/2010.
În opinia autorului excepţiei de neconstituţionalitate a prevederilor art. 4 alin. (1) teza a doua din Legea nr. 221/2009, acestea încalcã dispoziţiile constituţionale ale art. 51 alin. (1) privind dreptul de petiţionare şi ale art. 52 alin. (3) privind rãspunderea patrimonialã a statului pentru prejudiciile cauzate prin erori judiciare.
Autorul excepţiei de neconstituţionalitate referitoare la art. 5 alin. (1) lit. a) teza întâi din Legea nr. 221/2009 considerã cã aceste norme încalcã dispoziţiile din Constituţie cuprinse în art. 1 alin. (5) privind obligativitatea respectãrii Constituţiei şi a legilor, art. 16 privind egalitatea în drepturi, art. 74 alin. (3) privind exercitarea iniţiativei legislative de cãtre Guvern, art. 111 alin. (1) privind informarea Parlamentului de cãtre Guvern şi celelalte organe ale administraţiei publice, art. 138 alin. (5) potrivit cãruia "Nicio cheltuialã bugetarã nu poate fi aprobatã fãrã stabilirea sursei de finanţare" şi art. 148 alin. (2) privind prioritatea reglementãrilor comunitare cu caracter obligatoriu.
Autorii excepţiei de neconstituţionalitate a prevederilor art. I pct. 1 şi art. II din Ordonanţa de urgenţã a Guvernului nr. 62/2010 considerã cã acestea contravin dispoziţiilor din Constituţie cuprinse în art. 1 alin. (5) privind obligativitatea respectãrii Constituţiei şi a legilor, art. 15 alin. (2) privind principiul neretroactivitãţii legii, cu excepţia legii penale sau contravenţionale mai favorabile, art. 16 alin. (1) privind egalitatea în drepturi a cetãţenilor, art. 21 alin. (3) privind dreptul la un proces echitabil şi la soluţionarea cauzei într-un termen rezonabil, art. 52 alin. (1) şi (3) privind dreptul persoanei vãtãmate de o autoritate publicã şi rãspunderea patrimonialã a statului pentru prejudiciile cauzate prin erori judiciare, art. 75 privind sesizarea Camerelor, art. 108 privind actele Guvernului, ale art. 115 alin. (1), (4) şi (6) privind ordonanţele Guvernului, condiţiile şi limitele de adoptare a ordonanţelor de urgenţã, precum şi ale art. 124 privind înfãptuirea justiţiei. Totodatã, în susţinerea excepţiei sunt invocate prevederile art. 6 paragraful (1) şi art. 17 din Convenţia pentru apãrarea drepturilor omului şi a libertãţilor fundamentale privind dreptul la un proces echitabil şi interzicerea abuzului de drept, art. 1 din Protocolul nr. 12 adiţional la Convenţie privind interzicerea generalã a discriminãrii.
Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea constatã urmãtoarele:
1. Prevederile art. 4 alin. (1) teza a doua din Legea nr. 221/2009 au mai fãcut obiect al controlului de constituţionalitate, prin raportare la aceleaşi dispoziţii constituţionale invocate în prezenta cauzã şi cu o motivare similarã. În acest sens, Curtea a pronunţat, spre exemplu, Decizia nr. 389 din 24 martie 2011, publicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 471 din 5 iulie 2011, şi Decizia nr. 480 din 12 aprilie 2011, publicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 476 din 6 iulie 2011, prin care, respingând excepţiile, a statuat, în esenţã, cã "dispoziţiile constituţionale ale art. 51 alin. (1) se referã la dreptul la petiţionare, care este diferit de dreptul de a introduce acţiuni la instanţele judecãtoreşti, iar sesizarea instanţelor judecãtoreşti pentru valorificarea unui drept sau pentru realizarea unui interes, care se poate obţine numai pe calea justiţiei, nu reprezintã un aspect al dreptului de petiţionare". În consecinţã, Curtea a constatat cã "textul legal criticat nu este contrar reglementãrilor constituţionale cu privire la dreptul de petiţionare, din moment ce conţinutul sãu normativ nu are nicio relevanţã asupra acestora".
Cele statuate în deciziile menţionate îşi menţin valabilitatea şi în prezenta cauzã, deoarece nu au intervenit elemente noi, care sã determine schimbarea jurisprudenţei Curţii în aceastã materie.
În ceea ce priveşte critica privind încãlcarea dispoziţiilor constituţionale ale art. 52 alin. (3), Curtea constatã cã autorul excepţiei nu motiveazã pretinsa încãlcare a acestora, iar simpla enumerare a textelor constituţionale nu satisface exigenţele art. 10 alin. (2) din Legea 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, potrivit cãrora "Sesizãrile trebuie fãcute în formã scrisã şi motivate".
Prin urmare, excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 4 alin. (1) teza a doua din Legea nr. 221/2009 urmeazã sã fie respinsã ca neîntemeiatã.
2. Referitor la prevederile art. 5 alin. (1) lit. a) teza întâi din Legea nr. 221/2009, Curtea constatã cã aceste prevederi de lege au fost declarate neconstituţionale prin deciziile nr. 1.358 din 21 octombrie 2010 şi nr. 1.360 din 21 octombrie 2010, ambele publicate în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 761 din 15 noiembrie 2010. Cu acele prilejuri, Curtea a reţinut, în esenţã, cã despãgubirile prevãzute de prevederile de lege criticate, având acelaşi scop ca şi indemnizaţia prevãzutã la art. 4 din Decretul-lege nr. 118/1990 privind acordarea unor drepturi persoanelor persecutate din motive politice de dictatura instauratã cu începere de la 6 martie 1945, precum şi celor deportate în strãinãtate ori constituite în prizonieri, republicat, cu modificãrile şi completãrile ulterioare, nu pot fi considerate drepte, echitabile şi rezonabile. Prin Decretul-lege nr. 118/1990, legiuitorul a stabilit condiţiile şi cuantumul indemnizaţiilor lunare, astfel încât intervenţia sa prin art. 5 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 221/2009, dupã 20 de ani de la adoptarea primei reglementãri cu acelaşi obiect, aduce atingere valorii supreme de dreptate, una dintre valorile esenţiale ale statului de drept, astfel cum este proclamatã în prevederile art. 1 alin. (3) din Constituţie.
Având în vedere aceste considerente, Curtea a constatat cã acordarea de despãgubiri pentru daunele morale suferite de foştii deţinuţi politici, astfel cum a fost reglementatã prin art. 5 alin. (1) lit. a) teza întâi din Legea nr. 221/2009, contravine art. 1 alin. (3) din Legea fundamentalã privind statul de drept, democratic şi social, în care dreptatea este valoare supremã.
Totodatã, în temeiul dispoziţiilor constituţionale ale art. 142 alin. (1), potrivit cãrora "Curtea Constituţionalã este garantul supremaţiei Constituţiei", şi al art. 1 alin. (5) din Constituţie, potrivit cãruia, "În România, respectarea [...] legilor este obligatorie", Curtea a constatat cã reglementarea criticatã încalcã şi normele de tehnicã legislativã, prin crearea unor situaţii de incoerenţã şi instabilitate, contrare prevederilor Legii nr. 24/2000, republicatã.
În aceste condiţii, Curtea constatã cã sunt incidente dispoziţiile art. 29 alin. (3) din Legea nr. 47/1992, potrivit cãrora "Nu pot face obiectul excepţiei prevederile constatate ca fiind neconstituţionale printr-o decizie anterioarã a Curţii Constituţionale", astfel încât, având în vedere momentele sesizãrii Curţii şi data publicãrii în Monitorul Oficial a deciziilor nr. 1.358 din 21 octombrie 2010 şi nr. 1.360 din 21 octombrie 2010, excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 5 alin. (1) lit. a) teza întâi din Legea nr. 221/2009 urmeazã sã fie respinsã ca devenitã inadmisibilã.
3. În ceea ce priveşte prevederile art. I pct. 1 şi art. II din Ordonanţa de urgenţã a Guvernului nr. 62/2010, Curtea reţine cã, prin Decizia nr. 1.354 din 20 octombrie 2010, publicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 761 din 15 noiembrie 2010, a admis excepţia de neconstituţionalitate, constatând cã prevederile legale menţionate sunt neconstituţionale. Cu acel prilej, Curtea a statuat cã dispoziţiile legale criticate instituie o inechitate, fãrã o motivare temeinicã, obiectivã şi raţionalã.
Totodatã, Curtea a observat cã "tratamentul juridic diferenţiat aplicat celor care se considerã îndreptãţiţi la despãgubiri pentru prejudiciul moral suferit prin condamnarea politicã, în funcţie de momentul în care hotãrârea pronunţatã de instanţã privind dreptul la despãgubiri rãmâne definitivã, afecteazã drepturile persoanelor care nu deţineau o hotãrâre definitivã la data intrãrii în vigoare a Ordonanţei de urgenţã a Guvernului nr. 62/2010".
În consecinţã, Curtea a constatat cã dispoziţiile art. I pct. 1 şi art. II din Ordonanţa de urgenţã a Guvernului nr. 62/2010 încalcã prevederile art. 16 alin. (1) din Constituţie privind egalitatea în drepturi.
De asemenea, Curtea a constatat cã "prevederile legale criticate încalcã şi principiul neretroactivitãţii, consacrat de art. 15 alin. (2) din Constituţie, în sensul cã se aplicã inclusiv situaţiilor în care existã o hotãrâre judecãtoreascã pronunţatã în primã instanţã, care, deşi nedefinitivã, poate fi legalã şi temeinicã prin raportare la legislaţia aflatã în vigoare la data pronunţãrii acesteia. Astfel, la data introducerii cererii de chemare în judecatã, sub imperiul Legii nr. 221/2009, nemodificatã prin Ordonanţa de urgenţã a Guvernului nr. 62/2010, s-a nãscut un drept la acţiune pentru a solicita despãgubiri neplafonate sub aspectul întinderii, iar Ordonanţa de urgenţã a Guvernului nr. 62/2010 nu constituie norme de procedurã pentru a se invoca principiul aplicãrii sale imediate, ci este un act normativ care cuprinde dispoziţii de drept material, astfel cã legea aflatã în vigoare la data formulãrii cererii de chemare în judecatã este aplicabilã pe tot parcursul procesului".
Pe de altã parte, Curtea a constatat cã dispoziţiile art. I pct. 1 şi art. II din Ordonanţa de urgenţã a Guvernului nr. 62/2010 "înfrâng şi prevederile art. 115 alin. (6) din Constituţie, deoarece afecteazã un drept fundamental - egalitatea în drepturi a cetãţenilor, consfinţit în prevederile constituţionale ale art. 16 alin. (1)".
Având în vedere argumentele expuse, Curtea a observat cã "nerespectarea acestor norme constituţionale atrage şi înfrângerea prevederilor constituţionale ale art. 1 alin. (5), potrivit cãrora, «În România, respectarea Constituţiei, a supremaţiei sale şi a legilor este obligatorie»".
În aceste condiţii, Curtea constatã cã, şi în aceastã situaţie, sunt incidente dispoziţiile art. 29 alin. (3) din Legea nr. 47/1992, potrivit cãrora "Nu pot face obiectul excepţiei prevederile constatate ca fiind neconstituţionale printr-o decizie anterioarã a Curţii Constituţionale". Reţinând cã acest caz de inadmisibilitate a excepţiei de neconstituţionalitate a intervenit dupã sesizarea Curţii, excepţia de neconstituţionalitate urmeazã sã fie respinsã ca devenitã inadmisibilã.
Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A. d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992,
CURTEA CONSTITUŢIONALĂ
În numele legii
DECIDE:
I. Respinge, ca neîntemeiatã, excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 4 alin. (1) teza a doua din Legea nr. 221/2009 privind condamnãrile cu caracter politic şi mãsurile administrative asimilate acestora, pronunţate în perioada 6 martie 1945-22 decembrie 1989, excepţie ridicatã de statul român, prin Ministerul Finanţelor Publice, în dosarele nr. 1.626/90/2010 şi nr. 1.455/90/2010 ale Tribunalului Vâlcea - Secţia civilã.
II. Respinge, ca devenitã inadmisibilã, excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 5 alin. (1) lit. a) teza întâi din Legea nr. 221/2009 privind condamnãrile cu caracter politic şi mãsurile administrative asimilate acestora, pronunţate în perioada 6 martie 1945-22 decembrie 1989, excepţie ridicatã de statul român, prin Ministerul Finanţelor Publice, în Dosarul nr. 1.626/90/2010 al Tribunalului Vâlcea - Secţia civilã şi de statul român, prin Ministerul Finanţelor Publice - Direcţia Generalã a Finanţelor Publice Arad, în Dosarul nr. 2.122/108/2010 al Tribunalului Arad - Secţia civilã, precum şi a prevederilor art. I pct. 1 şi art. II din Ordonanţa de urgenţã a Guvernului nr. 62/2010 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 221/2009 privind condamnãrile cu caracter politic şi mãsurile administrative asimilate acestora, pronunţate în perioada 6 martie 1945-22 decembrie 1989, şi pentru suspendarea aplicãrii unor dispoziţii din titlul VII al Legii nr. 247/2005 privind reforma în domeniile proprietãţii şi justiţiei, precum şi unele mãsuri adiacente, excepţie ridicatã de Ioan Ungureanu, Radu Ungureanu şi Carmen Ionele în Dosarul nr. 1.626/90/2010 al Tribunalului Vâlcea - Secţia civilã şi de Iosif Turc în Dosarul nr. 2.122/108/2010 al Tribunalului Arad - Secţia civilã.
Definitivã şi general obligatorie.
Pronunţatã în şedinţa publicã din data de 7 iulie 2011.
PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE,
AUGUSTIN ZEGREAN
Magistrat-asistent,
Simina Gagu
-------
Newsletter GRATUIT
Aboneaza-te si primesti zilnic Monitorul Oficial pe email
Comentarii
Fii primul care comenteaza.
MonitorulJuridic.ro este un proiect:
