Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
DECIZIE nr. 94 din 15 februarie 2005 referitoare la exceptia de neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 16 alin. (5) din Ordonanta Guvernului nr. 102/2000 privind statutul si regimul refugiatilor in Romania
EMITENT: CURTEA CONSTITUTIONALA PUBLICAT: MONITORUL OFICIAL nr. 262 din 30 martie 2005
Ioan Vida - preşedinte
Nicolae Cochinescu - judecãtor
Aspazia Cojocaru - judecãtor
Constantin Doldur - judecãtor
Acsinte Gaspar - judecãtor
Kozsokar Gabor - judecãtor
Petre Ninosu - judecãtor
Ion Predescu - judecãtor
Şerban Viorel Stãnoiu - judecãtor
Aurelia Popa - procuror
Patricia Marilena Ionea - magistrat-asistent
Pe rol se aflã soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor <>art. 15 alin. (5) din Ordonanţa Guvernului nr. 102/2000 privind statutul şi regimul refugiaţilor în România, excepţie ridicatã de Liu Kaijun în Dosarul nr. 6.496/2004 al Judecãtoriei Sectorului 5 Bucureşti.
La apelul nominal lipsesc pãrţile, faţã de care procedura de citare a fost legal îndeplinitã.
Reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de respingere ca neîntemeiatã a excepţiei de neconstituţionalitate. În acest sens aratã cã termenul instituit de textul de lege criticat nu are o naturã imperativã şi, în cazul depãşirii sale, actele de procedurã nu sunt lovite de nulitate. De asemenea, cerinţa termenului rezonabil trebuie sã fie interpretatã în sensul diligenţelor statului de a asigura celeritatea procedurilor, iar nu un proces mai lung. În sprijinul acestor argumente invocã şi jurisprudenţa în materie a Curţii Constituţionale.
CURTEA,
având în vedere actele şi lucrãrile dosarului, constatã urmãtoarele:
Prin Încheierea din 15 iulie 2004, pronunţatã în Dosarul nr. 6.496/2004, Judecãtoria Sectorului 5 Bucureşti a sesizat Curtea Constituţionalã cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor <>art. 15 alin. (5) din Ordonanţa Guvernului nr. 102/2000 privind statutul şi regimul refugiaţilor în România. Excepţia a fost ridicatã de cãtre Liu Kaijun, cetãţean chinez, cu prilejul soluţionãrii unei plângeri împotriva Hotãrârii nr. 819.196/h/DN din 17 mai 2004 a Oficiului Naţional pentru Refugiaţi.
În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate, autorul acesteia susţine, în esenţã, cã prevederile <>art. 15 alin. (5) din Ordonanţa Guvernului nr. 102/2000 aduc atingere, sub aspectul nerespectãrii cerinţei termenului rezonabil, dispoziţiilor art. 21 alin. (3) din Constituţie, precum şi dispoziţiilor art. 6 paragraful 1 din Convenţia pentru apãrarea drepturilor omului şi a libertãţilor fundamentale, care consacrã dreptul la un proces echitabil. În acest sens aratã cã termenul de 30 de zile, în care instanţa trebuie sã soluţioneze plângerea împotriva hotãrârii privind acordarea statutului de refugiat, este un termen prea scurt, atât în raport cu obiectul cauzei "care obligã la o investigare minuţioasã, vizând relevarea şi analizarea tuturor circumstanţelor şi motivelor care l-au determinat pe reclamant sã refuze protecţia ţãrii de origine şi sã solicite protecţia României", cât şi cu dificultatea administrãrii probatoriului. Consecinţa este aceea cã, în imposibilitate de a parcurge toate etapele cercetãrii judecãtoreşti, atât magistratul, cât şi pãrţile se vãd obligaţi fie sã renunţe la unele etape, precum administrarea probelor, fie sã le parcurgã în mare vitezã, realizându-se astfel, "un proces pur formal", în care reclamantul este prejudiciat. În concepţia autorului excepţiei, dreptul la un proces echitabil impune "posibilitatea efectivã şi realã de exercitare a dreptului la justiţie şi de participare directã la propriul proces, cu respectarea tuturor drepturilor procesuale, inclusiv a dreptului de apãrare, şi la administrarea întregului probatoriu necesar dovedirii temeiurilor cauzei sale [...]", iar exigenţele impuse de legiuitor trebuie sã fie îndeajuns de rezonabile încât sã nu antreneze însãşi existenţa dreptului. Aceastã interpretare a cerinţei termenului rezonabil şi-o întemeiazã pe soluţia pronunţatã în cauza Airey contra Irlandei (1979), în care Curtea Europeanã a Drepturilor Omului a statuat cã "un obstacol de fapt poate sã încalce prevederile Convenţiei în aceeaşi mãsurã ca un obstacol juridic".
Judecãtoria Sectorului 5 Bucureşti apreciazã cã excepţia de neconstituţionalitate nu este întemeiatã. În acest sens, aratã cã termenul de 30 de zile prevãzut de textul de lege criticat este un termen de recomandare, "termen ce nu poate reţine instanţa în a efectua o cercetare judecãtoreascã completã şi a acorda petenţilor dreptul la un proces echitabil cu soluţionarea cauzelor într-un termen rezonabil". De asemenea, considerã cã textul de lege ce face obiectul excepţiei de neconstituţionalitate nu conţine nici o prevedere care sã contravinã principiului înfãptuirii justiţiei în numele legii, al independenţei judecãtorilor şi al supunerii lor numai legii. De altfel, observã cã, în jurisprudenţa sa, Curtea Constituţionalã s-a mai pronunţat asupra constituţionalitãţii acestui text de lege, respingând criticile de neconstituţionalitate ca neîntemeiate.
Potrivit prevederilor <>art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 , încheierea de sesizare a fost comunicatã preşedinţilor celor douã Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate ridicate.
Guvernul apreciazã cã textul de lege criticat nu contravine dispoziţiilor constituţionale invocate. Astfel, referindu-se la critica de neconstituţionalitate a dispoziţiilor <>art. 15 alin. (5) din Ordonanţa Guvernului nr. 102/2000 în raport cu prevederile art. 21 alin. (3) din Constituţie, aratã cã legislaţia românã referitoare la acordarea statutului de refugiat conferã celui ce solicitã acest statut toate garanţiile prevãzute de actele internaţionale ce reglementeazã acest domeniu. În acest sens menţioneazã Convenţia de la Geneva din 28 iulie 1951 privind statutul refugiaţilor, act ce nu indicã o procedurã de urmat în vederea stabilirii statutului de refugiat, lãsând statelor competenţa de a stabili cadrul procedural cel mai adecvat şi mai adaptat sistemului administrativ şi jurisdicţional intern. Prevederi asemãnãtoare se regãsesc şi în Manualul privind procedurile şi criteriile de determinare a statutului de refugiat, elaborat de Înaltul Comisariat pentru Refugiaţi, care obligã statele sã acorde solicitanţilor un minimum de garanţii, şi anume posibilitatea formulãrii unei plângeri împotriva actului prin care se refuzã acordarea statutului de refugiat, precum şi posibilitatea de a rãmâne pe teritoriul statului cãruia îi solicitã acordarea statutului de refugiat, pe durata soluţionãrii acestei plângeri. De asemenea, potrivit art. 21 din Directiva 2003/9/CE privind normele minimale de examinare ale cererilor de acordare a statutului de refugiat, statele membre ale Uniunii Europene trebuie sã prevadã posibilitatea ca deciziile negative sã fie contestate, conform procedurilor prevãzute de dreptul naţional, fiind necesar, în ultimã instanţã, ca decizia sã facã obiectul unui control judiciar. Guvernul observã cã nici unul dintre aceste acte internaţionale nu interzice statelor pãrţi sã stabileascã norme procedurale în materia examinãrii cererilor de acordare a statutului de refugiat, care sã prevadã anumite termene de soluţionare. În ceea ce priveşte critica de neconstituţionalitate raportatã la prevederile art. 6 paragraful 1 din Convenţia pentru apãrarea drepturilor omului şi a libertãţilor fundamentale, reţine cã, în jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului, conceptul de "termen rezonabil" presupune ca procedura în faţa instanţelor sã nu prezinte întârzieri, tergiversãri pentru care autoritãţile statale sã fie responsabile. În acest sens aminteşte cazurile Botazzi contra Italiei (1999), Kudla contra Poloniei (2000), Yagtzilar şi alţii contra Greciei (2001) şi Rouard contra Belgiei (2004). Aşa fiind, apreciazã cã textul de lege criticat nu poate fi interpretat decât ca o expresie a voinţei legiuitorului de a rãspunde acestor exigenţe. În fine, referindu-se la dispoziţiile constituţionale care consacrã dreptul la un proces echitabil, apreciazã cã termenul de 30 de zile în care urmeazã sã fie soluţionatã plângerea are caracter de recomandare, neexistând nici un impediment ca pãrţile sã solicite şi sã obţinã administrarea unui amplu probatoriu şi desfãşurarea unei cercetãri judecãtoreşti minuţioase. Cât priveşte cerinţa asigurãrii unei proceduri judiciare efective având ca obiect examinarea plângerii împotriva deciziei organului administrativ prin care s-a respins cererea de acordare a statutului de refugiat, precizeazã cã, în jurisprudenţa sa, Curtea Europeanã a Drepturilor Omului se limiteazã la a obliga statele pãrţi sã confere acestei proceduri un caracter suspensiv de executare a deciziei negative a organului administrativ, aşa cum reiese din cauza Conka contra Belgiei (2002).
Avocatul Poporului apreciazã cã excepţia de neconstituţionalitate nu este întemeiatã. În acest sens aratã cã textul de lege criticat nu opreşte pãrţile interesate de a apela la instanţele judecãtoreşti, de a fi apãrate şi de a se prevala de toate garanţiile procesuale care condiţioneazã, într-o societate democraticã, desfãşurarea unui proces echitabil. Din contrã, apreciazã cã instituirea unor termene mai scurte dã expresie preocupãrii legiuitorului de a asigura soluţionarea cauzei într-un termen rezonabil. De altfel, constatã cã în acelaşi sens s-a pronunţat şi Curtea Constituţionalã prin <>Decizia nr. 231/2004 şi <>Decizia nr. 295/2001 .
Preşedinţii celor douã Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate ridicate.
CURTEA,
examinând încheierea de sesizare, punctul de vedere al Guvernului şi cel al Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecãtorul-raportor, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi dispoziţiile <>Legii nr. 47/1992 , reţine urmãtoarele:
Curtea Constituţionalã a fost legal sesizatã şi este competentã, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, ale art. 1 alin. (2), ale <>art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992 , sã soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate ridicatã.
Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie dispoziţiile <>art. 15 alin. (5) din Ordonanţa Guvernului nr. 102/2000 privind statutul şi regimul refugiaţilor în România, publicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 436 din 3 septembrie 2000, aprobatã cu modificãri prin <>Legea nr. 323/2001 , cu modificãrile şi completãrile ulterioare, dispoziţii potrivit cãrora: "Plângerea se înainteazã de îndatã instanţei competente, care o va soluţiona în termen de 30 de zile."
În susţinerea neconstituţionalitãţii acestor texte de lege, autorul excepţiei invocã încãlcarea prevederilor art. 21 alin. (3) din Constituţie, potrivit cãrora: "Pãrţile au dreptul la un proces echitabil şi la soluţionarea cauzelor într-un termen rezonabil."
De asemenea, critica de neconstituţionalitate este raportatã şi la prevederile art. 6 paragraful 1 din Convenţia pentru apãrarea drepturilor omului şi a libertãţilor fundamentale, care prevãd cã: "Orice persoanã are dreptul la judecarea în mod echitabil, în mod public şi într-un termen rezonabil a cauzei sale, de cãtre o instanţã independentã şi imparţialã, instituitã de lege, care va hotãrî fie asupra încãlcãrii drepturilor şi obligaţiilor sale cu caracter civil, fie asupra temeiniciei oricãrei acuzaţii în materie penalã îndreptate împotriva sa. [...]"
Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea constatã cã, ulterior sesizãrii sale, <>Ordonanţa Guvernului nr. 102/2000 a fost republicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1.136 din 1 decembrie 2004, art. 15 alin. (5) devenind, dupã renumerotare, art. 16 alin. (5). Prin urmare, Curtea urmeazã sã se pronunţe asupra constituţionalitãţii acestui articol de lege.
Curtea observã, de asemenea, cã prevederile legale ce fac obiectul excepţiei de neconstituţionalitate au mai fost supuse controlului de constituţionalitate în raport cu dispoziţiile art. 16 alin. (1), art. 52 şi 53 din Constituţie. Printre argumentele reţinute în sprijinul constituţionalitãţii acestui text de lege, în <>Decizia nr. 231 din 25 mai 2004 , publicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 561 din 24 iunie 2004, instanţa de contencios constituţional l-a menţionat şi pe acela cã, prin prevederile legale criticate, "nu a fost restrânsã exercitarea unor drepturi sau libertãţi constituţionale, stabilirea termenelor de judecatã sau procedura soluţionãrii cãilor de atac nefiind prevãzute de Constituţie, ci de lege".
Alãturi de aceste considerente, Curtea reţine şi faptul cã termenul instituit de <>art. 16 alin. (5) din Ordonanţa Guvernului nr. 102/2000 este un termen relativ sub aspectul sancţiunilor ce le implicã nerespectarea sa. Aşa fiind, în cazul depãşirii sale, validitatea actelor de procedurã nu este afectatã, ci, eventual, pot fi sancţionate doar persoanele care au tergiversat nejustificat îndeplinirea acestor acte. În consecinţã, acest termen este conceput sã vinã în sprijinul persoanelor care solicitã acordarea statutului de refugiat şi ale cãror cauze comportã o urgenţã evidentã, prin asigurarea unui proces rapid.
De asemenea, Curtea constatã cã textul de lege criticat se circumscrie condiţiei termenului rezonabil, aşa cum apare acesta în interpretarea Curţii Europene a Drepturilor Omului. Astfel, în nici una dintre cauzele supuse judecãţii Curţii de la Strasbourg aceastã cerinţã nu a fost interpretatã în sensul obligaţiei statelor şi a autoritãţilor de a asigura un proces mai lung. Din contrã, soluţia constantã a fost aceea cã "justiţia nu trebuie realizatã cu întârzieri de naturã sã-i compromitã eficacitatea şi credibilitatea", sens în care pot fi amintite hotãrârile pronunţate în cauzele Moreira de Azevedo contra Portugaliei (1990) şi H. contra Franţei (1989).
Faptul cã instanţa de judecatã a înţeles sã renunţe la unele etape, precum administrarea probelor, fie sã le parcurgã în mare vitezã, realizând astfel, "un proces pur formal", aşa cum susţine autorul excepţiei, reprezintã o chestiune de aplicare a legii, ce nu intrã însã în competenţa Curţii Constituţionale.
Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, al art. 1-3, art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al <>art. 29 din Legea nr. 47/1992 ,
CURTEA CONSTITUŢIONALĂ
În numele legii
DECIDE:
Respinge excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor <>art. 16 alin. (5) din Ordonanţa Guvernului nr. 102/2000 privind statutul şi regimul refugiaţilor în România, excepţie ridicatã de Liu Kaijun în Dosarul nr. 6.496/2004 al Judecãtoriei Sectorului 5 Bucureşti.
Definitivã şi general obligatorie.
Pronunţatã în şedinţa publicã din data de 15 februarie 2005.
PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE,
prof. univ. dr. IOAN VIDA
Magistrat-asistent,
Patricia Marilena Ionea
_____________
Newsletter GRATUIT
Aboneaza-te si primesti zilnic Monitorul Oficial pe email
Comentarii
Fii primul care comenteaza.
MonitorulJuridic.ro este un proiect:
