Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
DECIZIE nr. 93 din 27 ianuarie 2011 referitoare la exceptia de neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 385^14 alin. 1^1 si art. 385^6 alin. 2 din Codul de procedura penala
EMITENT: CURTEA CONSTITUTIONALA PUBLICAT: MONITORUL OFICIAL nr. 144 din 25 februarie 2011
Ion Predescu - preşedinte
Aspazia Cojocaru - judecãtor
Acsinte Gaspar - judecãtor
Mircea Ştefan Minea - judecãtor
Iulia Antoanella Motoc - judecãtor
Puskas Valentin Zoltan - judecãtor
Tudorel Toader - judecãtor
Afrodita Laura Tutunaru - magistrat-asistent
Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Iuliana Nedelcu
Pe rol se aflã soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 385^14 alin. 1^1 şi art. 385^6 alin. 2 din Codul de procedurã penalã, excepţie ridicatã de Doru Colac în Dosarul nr. 4.060/45/2006 al Curţii de Apel Iaşi - Secţia penalã şi pentru cauze cu minori.
La apelul nominal lipsesc pãrţile, faţã de care procedura de citare a fost legal îndeplinitã.
Cauza fiind în stare de judecatã, preşedintele acordã cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care pune concluzii de respingere a excepţiei de neconstituţionalitate.
CURTEA,
având în vedere actele şi lucrãrile dosarului, constatã urmãtoarele:
Prin Încheierea din 5 octombrie 2010, pronunţatã în Dosarul nr. 4.060/45/2006, Curtea de Apel Iaşi - Secţia penalã şi pentru cauze cu minori a sesizat Curtea Constituţionalã cu excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 385^14 alin. 1^1 şi art. 385^6 alin. 2 din Codul de procedurã penalã, excepţie ridicatã de Doru Colac în dosarul de mai sus având ca obiect soluţionarea unei cauze penale.
În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate autorul acesteia susţine cã prevederile legale criticate încalcã dispoziţiile constituţionale ale art. 21 referitoare la Accesul liber la justiţie, art. 53 referitoare la Restrângerea exerciţiului unor drepturi sau al unor libertãţi, art. 20 referitoare la Tratatele internaţionale privind drepturile omului, precum şi prevederile art. 13 din Convenţia pentru apãrarea drepturilor omului şi a libertãţilor fundamentale referitoare la Dreptul la un recurs efectiv şi ale art. 1 din Primul Protocol adiţional la Convenţie referitoare la Protecţia proprietãţii, deoarece este nemulţumit de faptul cã instanţa de recurs nu este obligatã sã îl audieze pe inculpat sau pe partea vãtãmatã indiferent de calitatea lor procesualã, fiind aşadar o facultate a instanţei în mãsura în care audierea a fost fãcutã în fond ori în apel.
De asemenea, art. 385^6 alin. 2 din Codul de procedurã penalã eliminã posibilitatea criticãrii pe calea recursului a unei hotãrâri judecãtoreşti pentru alte motive decât cele cuprinse în art. 385^9 din Codul de procedurã penalã, recursul nemaifiind astfel efectiv.
Curtea de Apel Iaşi - Secţia penalã şi pentru cauze cu minori opineazã cã "excepţia invocatã nu poate fi primitã de Curtea Constituţionalã", întrucât se criticã omisiuni legislative.
Potrivit <>art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicatã preşedinţilor celor douã Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.
Preşedinţii celor douã Camere ale Parlamentului, Guvernul şi Avocatul Poporului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.
CURTEA,
examinând încheierea de sesizare, raportul întocmit de judecãtorul-raportor, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi <>Legea nr. 47/1992, reţine urmãtoarele:
Curtea Constituţionalã a fost legal sesizatã şi este competentã, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale <>art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, sã soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate.
Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie dispoziţiile art. 385^14 alin. 1^1 cu denumirea marginalã Verificarea hotãrârii şi art. 385^6 alin. 2 cu denumirea marginalã Efectul devolutiv şi limitele sale, ambele din Codul de procedurã penalã, care au urmãtorul conţinut:
- Art. 385^14 alin. 1^1: "Cu ocazia judecãrii recursului, instanţa este obligatã sã procedeze la ascultarea inculpatului prezent, potrivit dispoziţiilor cuprinse în Partea specialã, titlul II, capitolul II, atunci când acesta nu a fost ascultat la instanţele de fond şi apel, precum şi atunci când aceste instanţe nu au pronunţat împotriva inculpatului o hotãrâre de condamnare.";
- Art. 385^6 alin. 2: "Instanţa de recurs examineazã cauza numai în limitele motivelor de casare prevãzute în art. 385^9."
Autorul excepţiei de neconstituţionalitate susţine cã prin dispoziţiile legale criticate sunt încãlcate prevederile constituţionale ale art. 21 referitoare la Accesul liber la justiţie, art. 53 referitoare la Restrângerea exerciţiului unor drepturi sau al unor libertãţi, art. 20 referitoare la Tratatele internaţionale privind drepturile omului, precum şi pe cele ale art. 13 din Convenţia pentru apãrarea drepturilor omului şi a libertãţilor fundamentale referitoare la Dreptul la un recurs efectiv şi ale art. 1 din Primul Protocol adiţional la Convenţie referitoare la Protecţia proprietãţii.
Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea constatã cã prin <>Decizia nr. 839 din 24 iunie 2010, publicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 476 din 12 iulie 2010, şi <>Decizia nr. 240 din 12 septembrie 2002, publicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 744 din 11 octombrie 2002, Curtea Constituţionalã a respins ca neîntemeiatã excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 385^14 alin. 1^1 din Codul de procedurã penalã, statuând cã prevederile legale invocate sunt menite sã garanteze dreptul tuturor pãrţilor de a beneficia de un proces echitabil. O asemenea garanţie este instituitã şi de dispoziţiile referitoare la obligativitatea ascultãrii inculpatului cu ocazia judecãrii recursului. Astfel, scopul acestei cãi de atac constã tocmai în asigurarea unui control judecãtoresc al legalitãţii şi al aflãrii adevãrului în judecarea şi soluţionarea cauzelor penale de prima instanţã sau de instanţa de apel, aspect de naturã sã contribuie la îndeplinirea exigenţelor care condiţioneazã într-o societate democraticã procesul echitabil.
Faptul cã, potrivit dispoziţiilor de lege criticate, instanţa de recurs, fãrã a administra probe testimoniale noi, ascultã pe inculpat numai în anumite situaţii nu constituie o încãlcare a accesului liber la justiţie sau o restrângere a exerciţiului unor drepturi ori libertãţi, deoarece inculpatul are posibilitatea de a cere administrarea probelor considerate necesare, cu ocazia judecãrii apelului, iar potrivit art. 385^6 alin. 3 din Codul de procedurã penalã, recursul declarat împotriva unei hotãrâri care, potrivit legii, nu poate fi atacatã cu apel nu este limitat la motivele de casare prevãzute în art. 385^9. Pe de altã parte, potrivit art. 385^15 pct. 2 lit. d) din Codul de procedurã penalã, în cazul în care constatã cã sunt necesare probe noi, instanţa poate sã admitã recursul şi sã dispunã rejudecarea cauzei de cãtre instanţa de recurs. În consecinţã, nu se poate susţine cã prevederile de lege criticate aduc atingere dreptului constituţional la apãrare.
În plus, procedura de judecatã, care cuprinde pe lângã sistemul probator şi obiectul judecãţii în recurs, constituie atributul exclusiv al legiuitorului, fiind aşadar o aplicare a prevederilor art. 61 din Constituţie, cu atât mai mult cu cât, în legislaţia procedural penalã românã, recursul este, de regulã, al treilea grad de jurisdicţie, art. 2 din Protocolul nr. 7 adiţional la Convenţia pentru apãrarea drepturilor omului şi a libertãţilor fundamentale consacrând doar obligaţia statelor membre de a institui un minim de douã grade de jurisdicţie.
De asemenea, prin <>Decizia nr. 349 din 21 septembrie 2004, publicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 952 din 18 octombrie 2004, Curtea Constituţionalã a respins ca neîntemeiatã excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 385^6 alin. 2 din Codul de procedurã penalã, statuând cã întreaga reglementare a art. 385^6 din Codul de procedurã penalã tranşeazã efectul devolutiv al recursului, precum şi limitele acestuia, ţinând seama de douã situaţii distincte, prevãzute în alin. 2, când hotãrârea penalã a fost supusã apelului, iar prin recurs se atacã decizia pronunţatã în apel, situaţie în care instanţa de recurs poate examina cauza numai în limitele motivelor prevãzute de art. 385^9, şi în alin. 3, când hotãrârea primei instanţe, potrivit legii, nu poate fi atacatã cu apel, situaţie în care recursul are efect devolutiv, ca şi apelul, iar instanţa este obligatã ca, în afara temeiurilor invocate şi cererilor formulate de recurent, sã examineze întreaga cauzã sub toate aspectele.
Reglementarea diferitã se justificã prin deosebirile esenţiale existente între cele douã situaţii avute în vedere de legiuitor. În prima situaţie, în urma exercitãrii cãii de atac a apelului, cauza a fost, integral şi sub toate aspectele legalitãţii şi temeiniciei soluţiei pronunţate de prima instanţã, examinatã de o instanţã de control judiciar, la un grad de jurisdicţie superior. Recursul, fiind a doua cale ordinarã de atac, ce urmeazã a fi soluţionatã la cel de-al treilea grad de jurisdicţie, poate fi exercitat pentru motive de casare concret şi limitativ determinate, care vizeazã legalitatea deciziei pronunţate în apel.
Curtea reţine cã art. 385^9 din Codul de procedurã penalã prevede motive de casare care pot fi invocate prin recurs, dintre care majoritatea trebuie verificate de instanţa de recurs şi din oficiu, chiar dacã nu au fost invocate de recurent. Aceste motive pot constitui temei de cenzurã atât a laturii penale, cât şi a laturii civile a procesului penal.
Deoarece pânã în prezent nu au intervenit elemente noi de naturã sã determine schimbarea acestei jurisprudenţe, considerentele deciziilor mai sus menţionate îşi pãstreazã valabilitatea şi în cauza de faţã.
În sfârşit, Curtea mai constatã cã eliminarea posibilitãţii de a critica pe calea recursului o hotãrâre judecãtoreascã pentru alte motive decât cele cuprinse în art. 385^9 din Codul de procedurã penalã nu echivaleazã cu o veritabilã criticã de neconstituţionalitate, ci cu omisiuni de reglementare, care nu pot fi supuse cenzurii instanţei de contencios constituţional.
Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al <>art. 29 din Legea nr. 47/1992,
CURTEA CONSTITUŢIONALĂ
În numele legii
DECIDE:
Respinge ca neîntemeiatã excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 385^14 alin. 1^1 şi art. 385^6 alin. 2 din Codul de procedurã penalã, excepţie ridicatã de Doru Colac în Dosarul nr. 4.060/45/2006 al Curţii de Apel Iaşi - Secţia penalã şi pentru cauze cu minori.
Definitivã şi general obligatorie.
Pronunţatã în şedinţa publicã din data de 27 ianuarie 2011.
PREŞEDINTE,
ION PREDESCU
Magistrat-asistent,
Afrodita Laura Tutunaru
-------
Newsletter GRATUIT
Aboneaza-te si primesti zilnic Monitorul Oficial pe email
Comentarii
Fii primul care comenteaza.
MonitorulJuridic.ro este un proiect:
