Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
DECIZIE nr. 923 din 7 iulie 2011 referitoare la exceptia de neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 318 si art. 319 alin. 1 din Codul de procedura civila si art. 40 alin. (1) din Ordonanta de urgenta a Guvernului nr. 97/2001 privind reglementarea productiei, circulatiei si comercializarii alimentelor
EMITENT: CURTEA CONSTITUTIONALA PUBLICAT: MONITORUL OFICIAL nr. 706 din 6 octombrie 2011
Augustin Zegrean - preşedinte
Aspazia Cojocaru - judecãtor
Acsinte Gaspar - judecãtor
Petre Lãzãroiu - judecãtor
Mircea Ştefan Minea - judecãtor
Ion Predescu - judecãtor
Puskas Valentin Zoltan - judecãtor
Tudorel Toader - judecãtor
Daniela Ramona Mariţiu - magistrat-asistent
Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Antonia Constantin.
Pe rol se aflã soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 318 şi art. 319 alin. 1 din Codul de procedurã civilã şi art. 40 alin. (1) din Ordonanţa de urgenţã a Guvernului nr. 97/2001 privind reglementarea producţiei, circulaţiei şi comercializãrii alimentelor, excepţie ridicatã de Societatea Comercialã "Fulgerul Senior" - S.R.L. din Timişoara în Dosarul nr 1.338/59/2009 al Curţii de Apel Timişoara - Secţia contencios administrativ şi fiscal. Excepţia formeazã obiectul Dosarului Curţii Constituţionale nr. 3.261D/2010.
La apelul nominal se constatã lipsa pãrţilor, faţã de care procedura de citare a fost legal îndeplinitã.
Magistratul-asistent referã asupra cererii de amânare depuse de cãtre autorul excepţiei de neconstituţionalitate.
Reprezentantului Ministerului Public se opune acordãrii unui nou termen de judecatã.
Curtea respinge cererea de amânare depusã la dosar.
Cauza fiind în stare de judecatã, preşedintele acordã cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care pune concluzii de respingere a excepţiei de neconstituţionalitate ca neîntemeiatã. În acest sens face referire la jurisprudenţa în materie a Curţii Constituţionale.
CURTEA,
având în vedere actele şi lucrãrile dosarului, reţine urmãtoarele:
Prin Încheierea din 27 aprilie 2010, pronunţatã în Dosarul nr. 1.338/59/2009, Curtea de Apel Timişoara - Secţia contencios administrativ şi fiscal a sesizat Curtea Constituţionalã cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 318 şi art. 319 alin. 1 din Codul de procedurã civilã şi art. 40 alin. (1) din Ordonanţa de urgenţã a Guvernului nr. 97/2001 privind reglementarea producţiei, circulaţiei şi comercializãrii alimentelor, excepţie ridicatã de Societatea Comercialã "Fulgerul Senior" - S.R.L. din Timişoara, într-o cauzã ce are ca obiect soluţionarea unei contestaţii în anulare.
În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate autorul acesteia susţine cã sintagma "greşealã materialã" din cuprinsul art. 318 din Codul de procedurã civilã este neconstituţionalã, deoarece partea nu are deschisã calea contestaţiei în anulare în cazul în care hotãrârea instanţei de recurs este rezultatul unei greşeli ce nu poate fi calificatã ca fiind o greşealã materialã.
Dispoziţiile art. 319 alin. 1 din Codul de procedurã civilã sunt neconstituţionale în condiţiile în care instanţa care a pronunţat hotãrârea atacatã este cea care va soluţiona şi contestaţia în anulare.
În final, se aratã cã dispoziţiile art. 40 alin. (1) din Ordonanţa de urgenţã a Guvernului nr. 97/2001 sunt neconstituţionale în mãsura în care permit luarea unor mãsuri, ca acelea dispuse împotriva sa, şi anume suspendarea activitãţii, fãrã a fi reglementatã o procedurã de control judecãtoresc al actelor prin care se dispun asemenea mãsuri, fiind astfel împiedicat accesul liber la justiţie.
Curtea de Apel Timişoara - Secţia contencios administrativ şi fiscal apreciazã cã excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiatã.
Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicatã preşedinţilor celor douã Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.
Avocatul Poporului considerã cã dispoziţiile de lege criticate nu conţin norme contrare dreptului la apãrare şi nici norme contrare regulilor constituţionale privind înfãptuirea justiţiei în condiţii de unicitate, imparţialitate şi egalitate. Accesul liber la justiţie nu presupune accesul în toate cazurile la toate structurile judecãtoreşti şi la toate cãile de atac. Astfel, prin dispoziţiile şi principiile Legii fundamentale nu s-a prevãzut obligativitatea existenţei triplului grad de jurisdicţie, iar reglementãrile internaţionale în materie nu impun accesul la totalitatea gradelor de jurisdicţie sau la toate cãile de atac prevãzute de legislaţiile naţionale. În acest sens sunt şi deciziile Curţii Constituţionale nr. 122 din 19 februarie 2008 şi nr. 102 din 20 ianuarie 2009.
De asemenea, nu se poate reţine lipsa accesului la o instanţã pentru contestarea mãsurilor dispuse în baza art. 40 alin. (1) din Ordonanţa de urgenţã a Guvernului nr. 97/2001, întrucât orice persoanã fizicã sau juridicã care se considerã vãtãmatã într-un drept al sãu ori într-un interes legitim de cãtre o autoritate publicã, printr-un act administrativ, se poate adresa instanţei de contencios administrativ competente.
Preşedinţii celor douã Camere ale Parlamentului şi Guvernul nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.
CURTEA,
examinând încheierea de sesizare, punctul de vedere al Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecãtorul-raportor, concluziile reprezentantului Ministerului Public, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine urmãtoarele:
Curtea Constituţionalã a fost legal sesizatã şi este competentã, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, sã soluţioneze prezenta excepţie.
Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl reprezintã dispoziţiile art. 318 şi art. 319 alin. 1 din Codul de procedurã civilã şi art. 40 alin. (1) din Ordonanţa de urgenţã a Guvernului nr. 97/2001 privind reglementarea producţiei, circulaţiei şi comercializãrii alimentelor, republicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 168 din 5 martie 2008, cu urmãtorul conţinut:
- Art. 318 din Codul de procedurã civilã: "Hotãrârile instanţelor de recurs mai pot fi atacate cu contestaţie când dezlegarea datã este rezultatul unei greşeli materiale sau când instanţa, respingând recursul sau admiţându-l numai în parte, a omis din greşealã sã cerceteze vreunul dintre motivele de modificare sau de casare.";
- Art. 319 alin. 1 din Codul de procedurã civilã: "Contestaţia se introduce la instanţa a cãrei hotãrâre se atacã.";
- Art. 40 alin. (1) din Ordonanţa de urgenţã a Guvernului nr. 97/2001: "(1) Autoritatea desemnatã pentru controlul alimentelor, în toate cazurile în care constatã nerespectarea prevederilor prezentei ordonanţe de urgenţã sau ale altor acte normative în vigoare, este împuternicitã:
a) sã interzicã funcţionarea unitãţilor care produc, prelucreazã, depoziteazã, transportã sau comercializeazã alimente, precum şi folosirea unor materii prime, aditivi, adjuvanţi, materiale de ambalare, echipamente, ustensile, utilaje şi substanţe de decontaminare;
b) sã declare alimentele ca fiind improprii consumului sau necorespunzãtoare din punct de vedere calitativ, sã limiteze sau sã interzicã utilizarea şi comercializarea acestora, sã le dirijeze pentru consum condiţionat pentru utilizarea sau comercializarea în alte scopuri şi sã ordone distrugerea lor în conformitate cu reglementãrile legale în vigoare;
c) sã retragã autorizaţia de funcţionare a unitãţilor producãtoare şi de comercializare a alimentelor;
d) sã sesizeze organele de cercetare penalã în cazul în care faptele constatate pot constitui infracţiuni;
e) sã interzicã temporar comercializarea loturilor de alimente suspecte sub aspect calitativ. Deţinãtorul alimentelor interzise temporar de la comercializare trebuie sã asigure condiţii de pãstrare şi de conservare adecvate pânã la clarificarea situaţiei acestora."
În susţinerea neconstituţionalitãţii acestor dispoziţii, autorul excepţiei invocã prevederile constituţionale ale art. 1 alin. (5) referitoare la obligativitatea respectãrii Constituţiei, a supremaţiei sale şi a legilor, art. 4 alin. (2) referitoare la unitatea poporului şi egalitatea între cetãţeni, art. 16 alin. (1) referitoare la egalitatea în drepturi, art. 21 alin. (1) şi (3) referitoare la accesul liber la justiţie şi ale art. 124 alin. (2) referitoare la înfãptuirea justiţiei.
Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea constatã cã s-a pronunţat asupra unor excepţii de neconstituţionalitate identice atât din perspectiva obiectului excepţiei, cât şi din cea a criticii de neconstituţionalitate.
Astfel, în ceea ce priveşte dispoziţiile art. 318 din Codul de procedurã civilã, prin Decizia nr. 387 din 30 septembrie 2004, publicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1.041 din 10 noiembrie 2004, Curtea a reţinut cã aceste dispoziţii reglementeazã contestaţia în anulare specialã, care este o cale de atac extraordinarã, ce se poate exercita în cazurile limitativ prevãzute de lege numai împotriva hotãrârilor pronunţate de instanţele de recurs. Aşa cum rezultã în mod univoc din textul de lege criticat, calea proceduralã a contestaţiei în anulare specialã poate fi utilizatã de pãrţile care au participat la soluţionarea recursului şi este limitatã la cazurile în care dezlegarea datã este rezultatul unei greşeli materiale sau al omisiunii instanţei de a cerceta vreunul dintre motivele de modificare sau de casare invocate de recurent. În ceea ce priveşte obiectul contestaţiei în anulare specialã, acesta este format dintr-o singurã categorie de hotãrâri, respectiv doar hotãrârile pronunţate de instanţele de recurs. Curtea a constatat cã pretinsa încãlcare a art. 16 din Constituţie privind egalitatea în drepturi a cetãţenilor nu poate fi reţinutã, deoarece reglementarea este aplicabilã în cazul tuturor persoanelor aflate în situaţia prevãzutã de ipoteza normei, fãrã nicio distincţie, şi anume pãrţilor care au participat la soluţionarea recursului a cãrui dezlegare este rezultatul unei greşeli materiale sau al omisiunii instanţei de a cerceta vreunul dintre motivele de modificare sau de casare.
Textul de lege criticat nu încalcã nici prevederile art. 21 din Constituţie, întrucât, potrivit jurisprudenţei constante a instanţei constituţionale, dacã legiuitorul este suveran în a reglementa diferit în situaţii diferite accesul la o cale ordinarã de atac, fãrã ca prin aceasta sã fie afectat liberul acces la justiţie, a fortiori o atare concluzie se impune atunci când în discuţie este accesul la o cale extraordinarã de atac, care, prin definiţie, are caracter de excepţie şi deci poate fi valorificatã numai în cazurile expres şi limitativ prevãzute de lege, în caz contrar existând riscul producerii unor perturbãri majore ale stabilitãţii şi securitãţii raporturilor juridice.
În ceea ce priveşte dispoziţiile art. 319 alin. 1 din Codul de procedurã civilã, prin Decizia nr. 1.186 din 6 noiembrie 2008, publicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 836 din 11 decembrie 2008, Curtea a constatat cã aceste dispoziţii au fost supuse controlului de constituţionalitate, prin raportare, alãturi de alte texte, şi la art. 21 alin. (3) din Constituţie. Astfel, de exemplu prin Decizia nr. 990 din 6 noiembrie 2007, publicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 6 din 4 ianuarie 2008, respingând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea a reţinut cã, în principiu, în calea extraordinarã de atac a contestaţiei în anulare nu se realizeazã un control judiciar asupra unei judecãţi anterioare, ci se trece la soluţionarea din nou a aceleiaşi pricini, ca urmare a introducerii unei cereri prin care se tinde la retractarea hotãrârii pronunţate anterior, ceea ce şi explicã nereglementarea în art. 24 din Codul de procedurã civilã ca situaţie de incompatibilitate a cazului în care judecãtorul participã la soluţionarea aceleiaşi pricini în contestaţia în anulare. Chiar dacã aceeaşi instanţã urmeazã sã soluţioneze o cale de atac împotriva propriei sale hotãrâri, soluţia legislativã nu relevã niciun fine de neconstituţionalitate. Astfel, soluţionarea aparţine unor complete cu o compunere diferitã, iar pãrţile beneficiazã de toate drepturile şi garanţiile procesuale menite sã le asigure dreptul la apãrare, dreptul la un proces echitabil şi la soluţionarea acestuia într-un termen rezonabil. S-a mai reţinut cã art. 319 alin. 1 din Codul de procedurã civilã nu aduce nicio atingere principiului imparţialitãţii instanţelor judecãtoreşti, în contextul dreptului la un proces echitabil prevãzut de art. 21 din Legea fundamentalã şi de art. 6 din Convenţia pentru apãrarea drepturilor omului şi a libertãţilor fundamentale.
Referitor la critica de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 40 alin. (1) din Ordonanţa de urgenţã a Guvernului nr. 97/2001, potrivit cãreia nu existã o procedurã de control judecãtoresc al actelor autoritãţii desemnate pentru controlul alimentelor prin care se dispun mãsurile reglementate de aceste dispoziţii, fiind astfel împiedicat accesul liber la justiţie, prin Decizia nr. 164 din 8 februarie 2011, publicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 261 din 13 aprilie 2011, Curtea a respins aceastã criticã şi a constatat cã textul criticat este constituţional. Astfel, cu acel prilej Curtea a statuat cã, potrivit art. 1 alin. (1) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004 orice persoanã care se considerã vãtãmatã într-un drept al sãu ori într-un interes legitim de cãtre o autoritate publicã, printr-un act administrativ sau prin nesoluţionarea în termenul legal a unei cereri se poate adresa instanţei de contencios administrativ competente, pentru anularea actului, recunoaşterea dreptului pretins sau a interesului legitim şi repararea pagubei ce i-a fost cauzatã. Totodatã, potrivit art. 4 alin. (1) din aceeaşi lege, legalitatea unui act administrativ unilateral cu caracter individual, indiferent de data emiterii acestuia, poate fi cercetatã oricând în cadrul unui proces, pe cale de excepţie, din oficiu sau la cererea pãrţii interesate, de cãtre instanţa de contencios administrativ competentã. În cazul ridicãrii unei excepţii de nelegalitate a actului administrativ, instanţa de contencios administrativ se pronunţã în procedurã de urgenţã, cu citarea pãrţilor şi a emitentului, iar soluţia instanţei de contencios administrativ este supusã recursului, care se declarã în termen de 5 zile de la comunicare şi se judecã de urgenţã şi cu precãdere. Or, în aceste condiţii, Curtea a constatat cã nu se poate susţine cã nu existã un control judecãtoresc al actelor administrative emise în baza Ordonanţei de urgenţã a Guvernului nr. 97/2001, astfel încât criticile de neconstituţionalitate ale art. 40 alin. (1) din Ordonanţa de urgenţã a Guvernului nr. 97/2001 sunt neîntemeiate.
Atât soluţia, cât şi considerentele cuprinse în aceste decizii îşi pãstreazã valabilitatea şi în prezenta cauzã, neintervenind elemente noi, de naturã a determina reconsiderarea jurisprudenţei Curţii.
Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992,
CURTEA CONSTITUŢIONALĂ
În numele legii
DECIDE:
Respinge ca neîntemeiatã excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 318 şi art. 319 alin. 1 din Codul de procedurã civilã şi art. 40 alin. (1) din Ordonanţa de urgenţã a Guvernului nr. 97/2001 privind reglementarea producţiei, circulaţiei şi comercializãrii alimentelor, excepţie ridicatã de Societatea Comercialã "Fulgerul Senior" - S.R.L. din Timişoara în Dosarul nr. 1.338/59/2009 al Curţii de Apel Timişoara - Secţia contencios administrativ şi fiscal.
Definitivã şi general obligatorie.
Pronunţatã în şedinţa publicã din data de 7 iulie 2011.
PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE,
AUGUSTIN ZEGREAN
Magistrat-asistent,
Daniela Ramona Mariţiu
---------
Newsletter GRATUIT
Aboneaza-te si primesti zilnic Monitorul Oficial pe email
Comentarii
Fii primul care comenteaza.
MonitorulJuridic.ro este un proiect:
