Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
DECIZIE nr. 92 din 27 ianuarie 2011 referitoare la exceptia de neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 215 alin. 3 din Codul penal si art. 148 alin. 1 lit. d) si f) din Codul de procedura penala
EMITENT: CURTEA CONSTITUTIONALA PUBLICAT: MONITORUL OFICIAL nr. 144 din 25 februarie 2011
Ion Predescu - preşedinte
Aspazia Cojocaru - judecãtor
Acsinte Gaspar - judecãtor
Mircea Ştefan Minea - judecãtor
Iulia Antoanella Motoc - judecãtor
Puskas Valentin Zoltan - judecãtor
Tudorel Toader - judecãtor
Afrodita Laura Tutunaru - magistrat-asistent
Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Iuliana Nedelcu
Pe rol se aflã soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 215 alin. 3 din Codul penal şi art. 148 alin. 1 lit. d) şi f) din Codul de procedurã penalã, excepţie ridicatã de Marius Sebastian Leontiuc în Dosarul nr. 1.836/33/2008 al Curţii de Apel Cluj - Secţia penalã şi de minori.
La apelul nominal lipsesc pãrţile, faţã de care procedura de citare a fost legal îndeplinitã.
Cauza fiind în stare de judecatã, preşedintele acordã cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care pune concluzii de respingere a excepţiei de neconstituţionalitate ca neîntemeiatã, sens în care face trimitere la jurisprudenţa în materie.
CURTEA,
având în vedere actele şi lucrãrile dosarului, constatã urmãtoarele:
Prin Încheierea din 10 septembrie 2010, pronunţatã în Dosarul nr. 1.836/33/2008, Curtea de Apel Cluj - Secţia penalã şi de minori a sesizat Curtea Constituţionalã cu excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 215 alin. 3 din Codul penal şi art. 148 alin. 1 lit. d) şi f) din Codul de procedurã penalã, excepţie ridicatã de Marius Sebastian Leontiuc în dosarul de mai sus având drept obiect soluţionarea unei cauze penale.
În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate autorul acesteia susţine cã prevederile art. 148 alin. 1 lit. d) şi f) din Codul de procedurã penalã încalcã dispoziţiile constituţionale ale art. 23 alin. (11) referitoare la prezumţia de nevinovãţie, ale art. 11 din Declaraţia Universalã a Drepturilor Omului referitoare la dreptul oricãrei persoane acuzate de a fi prezumatã nevinovatã pânã când vinovãţia sa va fi doveditã în mod legal în cursul unui proces public cu respectarea tuturor garanţiilor apãrãrii şi ale art. 6 paragraful 2 din Convenţia pentru apãrarea drepturilor omului şi a libertãţilor fundamentale referitoare la prezumţia de nevinovãţie a oricãrei persoane acuzate, deoarece permit privarea sa de libertate în absenţa unei hotãrâri judecãtoreşti definitive de condamnare.
Prevederile art. 215 alin. 3 din Codul penal încalcã dispoziţiile constituţionale ale art. 11 referitoare la Dreptul internaţional şi dreptul intern, art. 20 referitoare la Tratatele internaţionale privind drepturile omului, art. 45 referitoare la Libertatea economicã, art. 53 referitoare la Restrângerea exerciţiului unor drepturi sau al unor libertãţi, art. 57 referitoare la Exercitarea drepturilor şi a libertãţilor şi art. 135 alin. (2) lit. a) referitoare la economia României, precum şi ale art. 11 din Pactul internaţional cu privire la drepturile civile şi politice referitoare la interdicţia întemniţãrii pentru singurul motiv cã o persoanã nu este în mãsurã sã execute o obligaţie contractualã, art. 1 din Protocolul nr. 4 adiţional la Convenţia pentru apãrarea drepturilor omului şi a libertãţilor fundamentale, deoarece se instituie sancţiuni penale privative de libertate în materia obligaţiilor contractuale.
Curtea de Apel Cluj - Secţia penalã şi de minori opineazã cã excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiatã, sens în care face trimitere la jurisprudenţa în materie.
Potrivit <>art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicatã preşedinţilor celor douã Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.
Preşedinţii celor douã Camere ale Parlamentului, Guvernul şi Avocatul Poporului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.
CURTEA,
examinând încheierea de sesizare, raportul întocmit de judecãtorul-raportor, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi <>Legea nr. 47/1992, reţine urmãtoarele:
Curtea Constituţionalã a fost legal sesizatã şi este competentã, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale <>art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, sã soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate.
Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie dispoziţiile art. 215 alin. 3 din Codul penal - Înşelãciunea şi art. 148 alin. 1 lit. d) şi f) din Codul de procedurã penalã cu denumirea marginalã Condiţiile şi cazurile în care se dispune arestarea inculpatului, care au urmãtorul conţinut:
- Art. 215 alin. 3 din Codul penal: "Inducerea sau menţinerea în eroare a unei persoane cu prilejul încheierii sau executãrii unui contract, sãvârşitã în aşa fel încât, fãrã aceastã eroare, cel înşelat nu ar fi încheiat sau executat contractul în condiţiile stipulate, se sancţioneazã cu pedeapsa prevãzutã în alineatele precedente, dupã distincţiile acolo arãtate.";
- Art. 148 alin. 1 lit. d) şi f) din Codul de procedurã penalã: "Mãsura arestãrii preventive a inculpatului poate fi luatã dacã sunt întrunite condiţiile prevãzute în art. 143 şi existã vreunul dintre urmãtoarele cazuri: [...]
d) inculpatul a sãvârşit cu intenţie o nouã infracţiune; [...]
f) inculpatul a sãvârşit o infracţiune pentru care legea prevede pedeapsa detenţiunii pe viaţã sau pedeapsa închisorii mai mare de 4 ani şi existã probe cã lãsarea sa în libertate prezintã un pericol concret pentru ordinea publicã."
Autorul excepţiei de neconstituţionalitate susţine cã prin dispoziţiile legale criticate sunt încãlcate prevederile constituţionale ale art. 11 referitoare la Dreptul internaţional şi dreptul intern, art. 20 referitoare la Tratatele internaţionale privind drepturile omului, art. 23 alin. (11) referitoare la prezumţia de nevinovãţie, art. 45 referitoare la Libertatea economicã, art. 53 referitoare la Restrângerea exerciţiului unor drepturi sau al unor libertãţi, art. 57 referitoare la Exercitarea drepturilor şi a libertãţilor, art. 135 alin. (2) lit. a) referitoare la economia României, precum şi art. 11 din Declaraţia Universalã a Drepturilor Omului referitoare la dreptul oricãrei persoane acuzate de a fi prezumatã nevinovatã pânã când vinovãţia sa va fi doveditã în mod legal în cursul unui proces public cu respectarea tuturor garanţiilor apãrãrii, ale art. 6 paragraful 2 din Convenţia pentru apãrarea drepturilor omului şi a libertãţilor fundamentale referitoare la prezumţia de nevinovãţie a oricãrei persoane acuzate, ale art. 11 din Pactul internaţional cu privire la drepturile civile şi politice referitoare la interdicţia întemniţãrii pentru singurul motiv cã o persoanã nu este în mãsurã sã execute o obligaţie contractualã, art. 1 din Protocolul nr. 4 adiţional la Convenţia pentru apãrarea drepturilor omului şi a libertãţilor fundamentale privind interzicerea privãrii de libertate pentru datorii.
Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea constatã cã asupra soluţiei legislative criticate în prezenta cauzã s-a mai pronunţat prin <>Decizia nr. 76 din 8 februarie 2005, publicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 157 din 22 februarie 2005. Cu acel prilej, Curtea a constatat cã dispoziţiile art. 148 din Codul de procedurã penalã, care prevãd cazurile şi condiţiile în care poate fi dispusã mãsura arestãrii preventive, dezvãluie natura juridicã a mãsurii procesuale examinate, aceea de mijloc de dinamizare a urmãririi penale şi a procesului penal în general. Din interpretarea raţionalã a dispoziţiilor art. 148 alin. 1 lit. f) din Codul de procedurã penalã nu rezultã cã inculpatului i se imputã sãvârşirea unei infracţiuni, fapt care nu poate fi stabilit decât prin hotãrâre judecãtoreascã de condamnare rãmasã definitivã, ci cã existã probe sau indicii considerate ca fiind temeinice, în raport cu stadiul în care se aflã procesul penal, despre sãvârşirea unei infracţiuni. Folosirea în textul contestat a termenului "infracţiune" în locul celui de "faptã prevãzutã de legea penalã" are o semnificaţie pur tehnicã, aceasta desemnând încadrarea faptei, cu privire la care existã probe sau indicii temeinice cã a fost sãvârşitã de inculpat, într-un anumit text de lege, care prevede fapta ca infracţiune şi o sancţioneazã cu o pedeapsã de o anumitã gravitate. De aceea, nu se poate susţine cã dispoziţiile legale examinate ar fi contrare prevederilor art. 23 alin. (11) din Constituţie privitoare la prezumţia de nevinovãţie.
De asemenea, Curtea nu poate primi nici critica referitoare la încãlcarea dreptului la un proces echitabil, deoarece, aşa cum s-a arãtat mai sus, pe baza dispoziţiilor legale criticate, inculpatul nu este considerat vinovat de sãvârşirea infracţiunii, ci se constatã numai cã existã probe sau indicii cã inculpatul a sãvârşit o infracţiune de o anumitã gravitate, temei suficient pentru a se putea lua mãsura arestãrii preventive ca mijloc pentru desfãşurarea normalã a procesului penal, astfel cum se prevede şi în art. 5 paragraful 1 lit. c) din Convenţia pentru apãrarea drepturilor omului şi a libertãţilor fundamentale. Pe de altã parte, garanţiile procesuale pe care legea le oferã inculpatului şi, în special, dreptul acestuia de a se plânge împotriva mãsurii arestãrii preventive atestã conformitatea dispoziţiilor legale criticate cu prevederile art. 23 din Constituţie, care impun ca mãsura arestãrii preventive sã se ia numai în cazurile şi cu procedura prevãzute de lege.
De altfel, Curtea constatã cã încheierea prin care se dispune mãsura privativã de libertate este supusã cãilor de atac, punerea în libertate a celui arestat fiind obligatorie dacã motivele care au stat la baza ei au dispãrut şi, nu în ultimul rând, persoana arestatã preventiv are dreptul sã cearã punerea sa în libertate provizorie sub control judiciar sau pe cauţiune. În plus, în faza de judecatã, instanţa este datoare sã verifice periodic, şi nu mai târziu de 60 de zile, legalitatea şi temeinicia arestãrii preventive şi sã dispunã punerea de îndatã în libertate a inculpatului dacã temeiurile care au determinat arestarea preventivã au încetat ori dacã instanţa constatã cã nu existã temeiuri noi care sã justifice mãsura privãrii de libertate.
În ceea ce priveşte excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor <>art. 215 alin. 3 din Codul penal, Curtea constatã cã prin Decizia nr. 1.371 din 26 octombrie 2010, publicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 795 din 29 noiembrie 2010, a statuat cã acestea incrimineazã înşelãciunea ca o gravã faptã antisocialã contra patrimoniului, constând în înşelarea încrederii participanţilor la raporturile juridice patrimoniale, fapt absolut intolerabil în cadrul acestora. De altfel, în toate sistemele de drept înşelãciunea ori escrocheria este o faptã incriminatã şi sever sancţionatã.
Cu privire la încãlcarea dispoziţiilor constituţionale ale art. 45 referitoare la Libertatea economicã şi ale art. 135 alin. (2) lit. a) referitoare la asigurarea de cãtre statul român a libertãţii comerţului, Curtea a reţinut cã, aşa cum rezultã din chiar conţinutul textului criticat, elementul material al infracţiunii de înşelãciune are drept premisã o acţiune şi, respectiv, o omisiune care induce cocontractantul într-o eroare determinantã la încheierea ori executarea actului. Dacã eroarea nu ar fi existat, contractul nu s-ar fi încheiat sau executat în condiţiile respective. Prin urmare, nu poate fi confundatã infracţiunea de înşelãciune cu neexecutarea unei obligaţii contractuale. De aceea, invocarea dispoziţiilor constituţionale menţionate, precum şi a celor ale art. 11 din Pactul internaţional cu privire la drepturile civile şi politice, privitoare la interzicerea sancţionãrii penale a neexecutãrii unei obligaţii contractuale şi ale art. 1 din Protocolul nr. 4 adiţional la Convenţia pentru apãrarea drepturilor omului şi a libertãţilor fundamentale, este total nepertinentã.
Deoarece pânã în prezent nu au intervenit elemente noi de naturã sã determine schimbarea acestei jurisprudenţe, considerentele deciziilor mai sus menţionate îşi pãstreazã valabilitatea şi în cauza de faţã.
Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al <>art. 29 din Legea nr. 47/1992,
CURTEA CONSTITUŢIONALĂ
În numele legii
DECIDE:
Respinge ca neîntemeiatã excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 215 alin. 3 din Codul penal şi art. 148 alin. 1 lit. d) şi f) din Codul de procedurã penalã, excepţie ridicatã de Marius Sebastian Leontiuc în Dosarul nr. 1.836/33/2008 al Curţii de Apel Cluj - Secţia penalã şi de minori.
Definitivã şi general obligatorie.
Pronunţatã în şedinţa publicã din data de 27 ianuarie 2011.
PREŞEDINTE,
ION PREDESCU
Magistrat-asistent,
Afrodita Laura Tutunaru
-------
Newsletter GRATUIT
Aboneaza-te si primesti zilnic Monitorul Oficial pe email
Comentarii
Fii primul care comenteaza.
MonitorulJuridic.ro este un proiect:
