Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
DECIZIE nr. 919 din 6 iulie 2011 asupra obiectiei de neconstitutionalitate a dispozitiilor Legii privind aprobarea Ordonantei de urgenta a Guvernului nr. 1/2011 privind stabilirea unor masuri in domeniul pensiilor acordate beneficiarilor proveniti din sistemul de aparare, ordine publica si siguranta nationala
EMITENT: CURTEA CONSTITUTIONALA PUBLICAT: MONITORUL OFICIAL nr. 504 din 15 iulie 2011
În temeiul prevederilor art. 146 lit. a) din Constituţie şi al art. 15 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, republicatã, la data de 28 iunie 2011, un numãr de 131 de deputaţi aparţinând grupurilor parlamentare ale Partidului Naţional Liberal şi Partidului Social Democrat a solicitat Curţii Constituţionale sã se pronunţe asupra constituţionalitãţii dispoziţiilor Legii privind aprobarea Ordonanţei de urgenţã a Guvernului nr. 1/2011 privind stabilirea unor mãsuri în domeniul pensiilor acordate beneficiarilor proveniţi din sistemul de apãrare, ordine publicã şi siguranţã naţionalã.
Sesizarea de neconstituţionalitate a fost înregistratã la Curtea Constituţionalã sub nr. 3.779 din 28 iunie 2011 şi constituie obiectul Dosarului nr. 807A/2011.
Aceastã sesizare a fost semnatã de cãtre urmãtorii deputaţi: Cristian Mihai Adomniţei, Marin Almãjanu, Teodor Atanasiu, Vasile Berci, Viorel-Vasile Buda, Daniel-Stamate Budurescu, Cristian Buican, Mihãiţã Calimente, Mircea Vasile Cazan, Mariana Câmpeanu, Daniel Chiţoiu, Tudor-Alexandru Chiuariu, Liviu-Bogdan Ciucã, Tudor Ciuhodaru, Horia Cristian, Ciprian Minodor Dobre, Victor-Paul Dobre, Mihai-Aurel Donţu, Gheorghe Dragomir, George Ionuţ Dumitricã, Relu Fenechiu, Damian Florea, Gheorghe Gabor, Graţiela Leocadia Gavrilescu, Andrei Dominic Gerea, Alina-Ştefania Gorghiu, Titi Holban, Pavel Horj, Mircea Irimescu, Nicolae Jolţa, Mihai Lupu, Dan-Ştefan Motreanu, Gheorghe-Eugen Nicolãescu, Ludovic Orban, Viorel Palaşcã, Ionel Palãr, Cornel Pieptea, Gabriel Plãiaşu, Cristina-Ancuţa Pocora, Virgil Pop, Octavian-Marius Popa, Cãlin Constantin Anton Popescu-Tãriceanu, Cãlin Potor, Ana Adriana Sãftoiu, Nini Sãpunaru, Adrian George Scutaru, Ionuţ-Marian Stroe, Radu Stroe, Gigel-Sorinel Ştirbu, Gheorghe-Mirel Taloş, Adriana Diana Tuşa, Radu Bogdan Ţîmpãu, Ioan Ţintean, Florin Ţurcanu, Horea-Dorin Uioreanu, Lucia-Ana Varga, Mihai Alexandru Voicu, Gheorghe Ana, Gheorghe Antochi, Nicolae Bãnicioiu, Eugen Bejinariu, Vasile Bleotu, Dumitru Boabeş, Matei Radu Brãtianu, Doina Burcãu, Ion Burnei, Ion Cãlin, Ioan Cindrea, Gheorghe Ciocan, Dumitru Chiriţã, Eugeniu Radu Coclici, Dorel Covaci, Victor Cristea, Ioan Damian, Andrei Dolineaschi, Mircea-Gheorghe Drãghici, Sonia-Maria Drãghici, Cristian-Sorin Dumitrescu, Ion Dumitru, Mircea Duşa, Marian Ghiveciu, Vasile Ghiorghe Gliga, Horia Grama, Viorel Hrebenciuc, Florin Iordache, Cornel Itu, Silvestru-Mircea Lup, Costicã Macaleţi, Iulian Claudiu Manda, Antonella Marinescu, Eduard-Stelian Martin, Manuela Mitrea, Vasile Mocanu, Adrian Mocanu, Ion Mocioalcã, Carmen Ileana Moldovan, Rodica Nassar, Adrian Nãstase, Marian Neacşu, Robert Sorin Negoiţã, Dan Nica, Nicolae-Ciprian Nica, Bogdan Nicolae Niculescu Duvãz, Laurenţiu Nistor, Constantin Niţã, Iuliu Nosa, Tudor Panţîru, Florin-Costin Pâslaru, Petre Petrescu, Victor-Viorel Ponta, Georgian Pop, Florian Popa, Vasile Popeangã, Dan-Mircea Popescu, Neculai Rãţoi, Cornel-Cristian Resmeriţã, Cristian Rizea, Lucreţia Roşca, Victor Socaciu, Adrian Solomon, Anghel Stanciu, Sorin Constantin Stragea, Mugurel Surupãceanu, Viorel Ştefan, Horia Teodorescu, Angel Tîlvãr, Mihai Tudose, Aurelia Vasile, Radu Costin Vasilicã, Petru Gabriel Vlase, Aurel Vlãdoiu, Mãdãlin-Ştefan Voicu şi Valeriu Ştefan Zgonea.
În ceea ce priveşte motivele de neconstituţionalitate invocate, autorii obiecţiei de neconstituţionalitate îşi grupeazã criticile în douã categorii, respectiv critici de neconstituţionalitate extrinseci şi intrinseci.
I. În privinţa criticilor de neconstituţionalitate extrinsecã, autorii obiecţiei de neconstituţionalitate considerã cã Ordonanţa de urgenţã a Guvernului nr. 1/2011 încalcã art. 115 alin. (6) din Constituţie, întrucât, prevãzând "eliminarea" pensiei speciale, afecteazã dreptul la pensie, iar un atare obiect de reglementare îl pot avea numai legile, nu şi ordonanţele de urgenţã. Se mai apreciazã cã Guvernul a motivat în mod greşit atât existenţa unei situaţii extraordinare, cât şi urgenţa emiterii actului normativ criticat, întrucât în expunerea de motive nu se fac referiri la lipsa de previziune a emitentului Legii nr. 119/2010 privind stabilirea unor mãsuri în domeniul recalculãrii pensiilor, în privinţa recalculãrii pensiilor, care, de altfel, constituie motivul real al adoptãrii ordonanţei de urgenţã. De asemenea, se aratã cã existã o diferenţã semnificativã între motivele adoptãrii ordonanţei de urgenţã, în principal necesitatea prelungirii termenului de recalculare a pensiilor, şi conţinutul actului normativ.
Se mai susţine cã, prin adoptarea ordonanţei de urgenţã criticate, Guvernul interfereazã cu sfera puterii judecãtoreşti, întrucât preia, în esenţã, conţinutul Hotãrârii Guvernului nr. 735/2010 pentru recalcularea pensiilor stabilite potrivit legislaţiei privind pensiile militare de stat, a pensiilor de stat ale poliţiştilor şi ale funcţionarilor publici cu statut special din sistemul administraţiei penitenciarelor, conform Legii nr. 119/2010 privind stabilirea unor mãsuri în domeniul pensiilor, care a fost suspendatã şi parţial anulatã de cãtre instanţele judecãtoreşti.
Totodatã, se aratã cã, în lipsa unui temei de drept cuprins în Legea nr. 119/2010, Guvernul nu era îndreptãţit sã adopte o ordonanţã de urgenţã, "act administrativ", o mãsurã similarã Hotãrârii Guvernului nr. 735/2010.
2. În privinţa criticilor de neconstituţionalitate intrinsecã, autorii obiecţiei de neconstituţionalitate considerã cã ordonanţa de urgenţã criticatã încalcã principiul neretroactivitãţii legii, întrucât "consfinţeşte" modificarea unor raporturi juridice create sub imperiul unor legi mai vechi, respectiv Legea nr. 164/2001 privind pensiile militare de stat şi Legea nr. 179/2004 privind pensiile de stat şi alte drepturi de asigurãri sociale ale poliţiştilor.
Se apreciazã cã ordonanţa de urgenţã criticatã face deosebire între militari, poliţişti şi funcţionarii publici cu statut special din sistemul administraţiei penitenciarelor, pe de o parte, şi alte categorii socio-profesionale, pe de altã parte, întrucât eliminã criteriile de stabilire a pensiilor numai în raport cu prima categorie de personal menţionatã, în timp ce, în privinţa celeilalte categorii, pensiile rãmân neschimbate.
În optica autorilor obiecţiei de neconstituţionalitate, transformarea pensiilor speciale în pensii contributive nu numai cã este o mãsurã retroactivã, dar reprezintã şi o diminuare brutalã şi abuzivã a cuantumului pensiilor militarilor, poliţiştilor şi funcţionarilor publici cu statut special din sistemul administraţiei penitenciarelor. Întrucât pensia reprezintã o creanţã asupra statului pe care acesta este obligat sã o plãteascã şi sã o ocroteascã, refuzul achitãrii acesteia reprezintã o încãlcare a dreptului de proprietate privatã a pensionarului. Se aratã cã potrivit jurisprudenţei Curţii Europene a Drepturilor Omului pensia este consideratã un bun; se mai susţine cã diminuarea cuantumului pensiei unei persoane, prin transformarea pensiei speciale în una de drept comun, este o ingerinţã în dreptul acesteia la respectarea bunurilor sale. O atare ingerinţã nu apare ca fiind justificatã întrucât "nu îndeplineşte cerinţa de legalitate", nu este proporţionalã în raport cu scopul urmãrit, respectiv diminuarea cheltuielilor bugetare, şi nu este necesarã într-o societate democraticã.
Se mai aratã cã ordonanţa de urgenţã reglementeazã o diminuare cu pânã la 40% a pensiilor militarilor, poliţiştilor şi funcţionarilor publici cu statut special din sistemul administraţiei penitenciarelor, ceea ce afecteazã şi dreptul la un nivel de trai decent.
În final, se apreciazã cã ordonanţa de urgenţã criticatã nesocoteşte atât jurisprudenţa Curţii Constituţionale, cât şi pe cea a Curţii Europene a Drepturilor Omului.
În conformitate cu dispoziţiile art. 16 alin. (2) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, sesizãrile au fost comunicate preşedinţilor celor douã Camere ale Parlamentului, precum şi Guvernului, pentru a comunica punctele lor de vedere.
Preşedintele Senatului a transmis Curţii Constituţionale, cu Adresa nr. I541 din 4 iulie 2011, punctul sãu de vedere, în care se aratã cã sesizarea de neconstituţionalitate este întemeiatã.
În argumentarea neconstituţionalitãţii extrinseci, în esenţã, se apreciazã cã Ordonanţa de urgenţã a Guvernului nr. 1/2011 încalcã art. 115 alin. (6) din Constituţie, întrucât afecteazã dreptul la pensie.
În privinţa criticilor de neconstituţionalitate intrinseci se susţine cã Ordonanţa de urgenţã a Guvernului nr. 1/2011 consfinţeşte modificarea unor raporturi juridice create sub imperiul unor legi mai vechi, respectiv Legea nr. 164/2001, cu modificãrile şi completãrile ulterioare, şi Legea nr. 179/2004, cu modificãrile şi completãrile ulterioare, ceea ce încalcã art. 15 alin. (2) din Constituţie.
Se mai apreciazã cã pensia, atât ca drept în sine, cât şi ca element al proprietãţii private, reprezintã o creanţã asupra statului, care se încadreazã în noţiunea de "bun", astfel cum aceasta este stabilitã de jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului. Ordonanţa de urgenţã a Guvernului nr. 1/2011 contravine atât art. 44 din Legea fundamentalã, cât şi Protocolului adiţional la Convenţia pentru apãrarea drepturilor omului şi a libertãţilor fundamentale, fiind o ingerinţã nelegalã şi disproporţionatã în respectarea bunurilor persoanei. Totodatã, în situaţia în care mãsurile cuprinse în Ordonanţa de urgenţã a Guvernului nr. 1/2011 ar ajunge sã fie puse în practicã, nivelul de trai al unora dintre cei care primesc pensii de la bugetul de stat ar fi drastic afectat. Faţã de aceste argumente, se aratã cã ordonanţa de urgenţã este neconstituţionalã, încãlcând şi prevederile constituţionale ale art. 47 alin. (1).
În fine, toate acestea demonstreazã încãlcarea dreptului constituţional la pensie.
Preşedintele Camerei Deputaţilor a transmis Curţii Constituţionale, cu Adresa nr. 51/3.298 din 30 iunie 2011, punctul sãu de vedere, în care se aratã cã sesizarea de neconstituţionalitate este neîntemeiatã.
În privinţa criticilor de neconstituţionalitate extrinsecã se susţine cã situaţia extraordinarã în considerarea cãreia a fost adoptatã ordonanţa de urgenţã este datã de criza economicã şi financiarã prin care trece statul român. Se mai apreciazã cã ordonanţa de urgenţã nu afecteazã înseşi drepturile fundamentale.
În privinţa criticilor de neconstituţionalitate intrinsecã se aratã cã reglementãrile legale criticate nu sunt retroactive, producându-şi efectele doar pentru viitor, nu sunt discriminatorii, cã pensiile viitoare vor fi apãrate în condiţiile legii criticate şi cã art. 47 din Constituţie se aflã în relaţie directã cu resursele financiare ale statului.
În argumentarea acestor susţineri sunt fãcute largi referinţe la jurisprudenţa Curţii Constituţionale, în special la deciziile nr. 82 din 15 ianuarie 2009, nr. 871, nr. 872 şi nr. 873 din 25 iunie 2010.
Guvernul a transmis Curţii Constituţionale, cu Adresa nr. 5/4.041/EB din 1 iulie 2011, punctul sãu de vedere, în care se aratã cã sesizarea de neconstituţionalitate este neîntemeiatã.
Cu privire la criticile de neconstituţionalitate extrinsecã se aratã cã Guvernul, chiar în cuprinsul ordonanţei de urgenţã, a motivat atât situaţia extraordinarã, cât şi caracterul urgent al reglementãrii. Astfel, situaţia extraordinarã a fost determinatã de "necesitatea instituirii unor mãsuri legislative pe baza cãrora instituţiile implicate sã identifice şi sã transmitã caselor de pensii sectoriale toate elementele necesare pentru stabilirea drepturilor de pensie într-un mod obiectiv şi justificat", iar urgenţa reglementãrii a vizat evitarea sancţionãrii persoanelor care, "fãrã a avea vreo culpã, nu au reuşit, în intervalul iniţial pus la dispoziţie de legiuitor prin Legea nr. 119/2010, sã identifice documentele necesare dovedirii în totalitate a veniturilor realizate pe parcursul întregii cariere". În privinţa susţinerii autorilor obiecţiei de neconstituţionalitate, în sensul încãlcãrii art. 115 alin. (6) din Constituţie, Guvernul aratã cã ordonanţa de urgenţã criticatã repune în platã cuantumul pensiilor speciale pe durata procesului de recalculare a acestora, integrarea pensiilor speciale în sistemul public de pensii fiind realizatã prin Legea nr. 119/2010. Ordonanţa de urgenţã în cauzã reglementeazã doar reguli de calcul al pensiilor care sã ţinã cont de situaţia realã a veniturilor obţinute de beneficiari şi de stagiul de cotizare realizat, astfel încât cuantumul rezultat sã fie cel cuvenit potrivit Legii nr. 119/2010, ceea ce nu afecteazã în niciun mod dreptul la pensie.
Cu privire la criticile de neconstituţionalitate extrinsecã, operaţiunea de revizuire prevãzutã de Ordonanţa de urgenţã a Guvernului nr. 1/2011 are efecte numai pentru viitor, pensia revizuitã intrând în platã numai de la data emiterii deciziei. În privinţa criticii ce vizeazã încãlcarea dreptului de proprietate privatã, Guvernul reia considerente de principiu reţinute în deciziile Curţii Constituţionale nr. 872 şi nr. 873 din 25 iunie 2010, precum şi în jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului (spre exemplu, Hotãrârea din 8 decembrie 2009, pronunţatã în Cauza Wieczorek împotriva Poloniei, Hotãrârea din 14 aprilie 2007, pronunţatã în Cauza Vilho Eskelinen şi alţii împotriva Islandei, Hotãrârea din 12 octombrie 2004, pronunţatã în Cauza Kjartan Asmundsson împotriva Islandei). Se mai aratã cã nu este încãlcat în niciun fel dreptul la pensie, întrucât actul de pensionare garanteazã rãmânerea în platã a pensiei contributive.
Guvernul mai observã cã autorii obiecţiei de neconstituţionalitate criticã mai degrabã Legea nr. 119/2010, întrucât integrarea pensiilor de serviciu în sistemul public de pensii este reglementatã de acest act normativ, şi nu de cel supus controlului de constituţionalitate.
În fine, se aratã cã aspectele semnalate de autorii obiecţiei de neconstituţionalitate referitoare la pretinsa încãlcare a jurisprudenţei Curţii Constituţionale, a Curţii Europene a Drepturilor Omului, nesocotirea hotãrârilor judecãtoreşti sau lipsa temeiului legal pentru emiterea ordonanţei de urgenţã nu se pot constitui în veritabile critici de neconstituţionalitate.
CURTEA,
examinând obiecţia de neconstituţionalitate, punctele de vedere ale preşedintelui Senatului, preşedintelui Camerei Deputaţilor şi Guvernului, raportul întocmit de judecãtorul-raportor, documentele depuse, dispoziţiile legii criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine urmãtoarele:
Curtea Constituţionalã a fost legal sesizatã şi este competentã, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. a) din Constituţie, precum şi ale art. 1, 10, 15, 16 şi 18 din Legea nr. 47/1992, republicatã, sã se pronunţe asupra obiecţiei de neconstituţionalitate.
Obiectul controlului de constituţionalitate îl constituie dispoziţiile Legii privind aprobarea Ordonanţei de urgenţã a Guvernului nr. 1/2011 privind stabilirea unor mãsuri în domeniul pensiilor acordate beneficiarilor proveniţi din sistemul de apãrare, ordine publicã şi siguranţã naţionalã, care au urmãtorul cuprins:
"Articol unic. - Se aprobã Ordonanţa de urgenţã a Guvernului nr. 1/2011 privind stabilirea unor mãsuri în domeniul pensiilor acordate beneficiarilor proveniţi din sistemul de apãrare, ordine publicã şi siguranţã naţionalã, publicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 81 din 31 ianuarie 2011."
Dispoziţiile constituţionale pretins încãlcate sunt cele ale art. 1 alin. (4) cu referire la principiul separaţiei şi echilibrului puterilor în stat, art. 15 alin. (2) privind principiul neretroactivitãţii legii, art. 16 alin. (1) şi (2) privind egalitatea în drepturi, art. 20 referitor la tratatele internaţionale privind drepturile omului, art. 41 privind munca şi protecţia socialã a muncii, art. 44 alin. (1)-(4) privind dreptul de proprietate privatã, art. 47 privind nivelul de trai, art. 115 alin. (4) şi (6) privind condiţiile de adoptare a ordonanţelor de urgenţã şi art. 148 alin. (2) şi (4) privind aplicarea cu prioritate a actelor cu caracter obligatoriu adoptate la nivelul Uniunii Europene şi obligaţiile României care decurg din actul de aderare. Sunt considerate ca fiind încãlcate şi prevederile art. 14 privind interzicerea discriminãrii din Convenţia pentru apãrarea drepturilor omului şi a libertãţilor fundamentale, art. 1 paragraful 1 din Protocolul adiţional la convenţia menţionatã privind protecţia proprietãţii, art. 1 din Protocolul nr. 12 la convenţie privind interzicerea generalã a discriminãrii, art. 2 din Declaraţia Universalã a Drepturilor Omului privind egalitatea în drepturi, art. 2 din Pactul internaţional privind drepturile civile şi politice, art. 6 din Tratatul Uniunii Europene privind recunoaşterea drepturilor, libertãţilor şi principiilor rezultate din Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene, precum şi ale Directivei Consiliului 86/378/CEE din 24 iulie 1986 privind punerea în aplicare a principiului egalitãţii de tratament între bãrbaţi şi femei în cadrul regimurilor profesionale de securitate socialã, publicatã în Jurnalul Oficial al Comunitãţilor Europene L 225 din 12 august 1986. Totodatã, sunt invocate în susţinerea obiecţiei de neconstituţionalitate Decizia Curţii Constituţionale nr. 20 din 2 februarie 2000 şi o serie de hotãrâri ale Curţii Europene a Drepturilor Omului, precum: Hotãrârea din 16 septembrie 1996, pronunţatã în Cauza Gaygusuz împotriva Austriei, Hotãrârea din 26 noiembrie 2002, pronunţatã în Cauza Bucheî împotriva Republicii Cehe, Hotãrârea din 22 octombrie 1996, pronunţatã în Cauza Stubbings şi alţii împotriva Regatului Unit, Hotãrârea din 18 februarie 2009, pronunţatã în Cauza Andrejeva împotriva Letoniei, Hotãrârea din 12 octombrie 2004, pronunţatã în Cauza Kjartan Asmundsson împotriva Islandei, Hotãrârea din 18 noiembrie 2004, pronunţatã în Cauza Pravednaya împotriva Rusiei, precum şi Decizia de admisibilitate din 16 decembrie 1974, pronunţatã în Cauza Muller împotriva Austriei de cãtre fosta Comisie Europeanã a Drepturilor Omului.
Examinând obiecţia de neconstituţionalitate, Curtea urmeazã a se pronunţa, pe de o parte, asupra unor aspecte de ordin procedural ce se constituie în critici de neconstituţionalitate extrinsecã, iar, pe de altã parte, asupra criticilor de neconstituţionalitate intrinsecã a legii supuse controlului.
Înainte de a proceda la analiza obiecţiei de neconstituţionalitate, Curtea urmeazã sã constate cã sesizarea formulatã îndeplineşte condiţiile prevãzute de art. 146 lit. a) teza întâi din Constituţie sub aspectul titularilor dreptului de sesizare, întrucât aceasta a fost semnatã de un numãr de 133 de deputaţi.
I. Referitor la criticile de neconstituţionalitate extrinsecã, Curtea reţine urmãtoarele:
Încãlcarea art. 115 alin. (4) din Constituţie este justificatã de cãtre autorii obiecţiei de neconstituţionalitate prin faptul cã Guvernul a motivat în mod greşit existenţa situaţiei extraordinare şi a urgenţei reglementãrii, mai exact cã nu a indicat motivele corecte care au determinat adoptarea ordonanţei de urgenţã.
Curtea, în jurisprudenţa sa, a statuat în mod constant cã situaţiile extraordinare exprimã un grad mare de abatere de la obişnuit sau comun, aspect întãrit şi prin adãugarea sintagmei "a cãror reglementare nu poate fi amânatã" (Decizia nr. 255 din 11 mai 2005, publicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 511 din 16 iunie 2005, Decizia nr. 188 din 2 martie 2010, publicatã în Monitorul Oficial al României, Partea, I, nr. 237 din 14 aprilie 2010).
Curtea a mai arãtat, prin Decizia nr. 1.008 din 7 iulie 2009, publicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 507 din 23 iulie 2009, cã pentru îndeplinirea cerinţelor prevãzute de art. 115 alin. (4) din Constituţie este necesarã existenţa unei stãri de fapt obiective, cuantificabile, independente de voinţa Guvernului, care pune în pericol un interes public. Totodatã, cu prilejul pronunţãrii Deciziei nr. 421 din 9 mai 2007, publicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 367 din 30 mai 2007, Curtea Constituţionalã a statuat cã "Urgenţa reglementãrii nu echivaleazã cu existenţa situaţiei extraordinare, reglementarea operativã putându-se realiza şi pe calea procedurii obişnuite de legiferare".
În cauza de faţã, Curtea constatã cã Guvernul a motivat existenţa situaţiei extraordinare prin invocarea a 3 elemente indisolubil legate între ele, consecinţe ale intrãrii în vigoare a dispoziţiilor Legii nr. 119/2010, respectiv lipsa identificãrii documentelor necesare dovedirii în totalitate a veniturilor în cadrul procesului de recalculare, impactul negativ al acestei situaţii asupra valorificãrii dreptului la pensie al beneficiarilor acestei legi, precum şi necesitatea stabilirii unei etapizãri a procesului de revizuire a cuantumului pensiilor, cu respectarea principiului contributivitãţii, în scopul de a nu sancţiona persoanele care, fãrã a avea vreo culpã, nu au reuşit în intervalul iniţial pus la dispoziţie de legiuitor prin Legea nr. 119/2010 sã identifice documentele doveditoare ale veniturilor realizate pe parcursul întregii cariere. Aceste motive de fapt avute în vedere de cãtre Guvern aduc în prim-plan situaţia deosebitã creatã ca urmare a intrãrii în vigoare a Legii nr. 119/2010, respectiv conversia sistemului de pensii speciale în pensii bazate în exclusivitate pe principiul contributivitãţii. Reglementarea in extenso a unui mecanism tehnic de naturã a face posibilã aceastã conversie fãrã a fi afectat cuantumul pensiei contributive şi fãrã a exista decalaje temporale în punerea în platã a noului cuantum era absolut necesarã. În caz contrar, s-ar fi ajuns la situaţia încãlcãrii dreptului constituţional la pensie al unei sfere foarte largi de persoane, respectiv peste 140.000 de pensionari din sistemul pensiilor speciale.
Prin urmare, Curtea constatã cã la momentul adoptãrii ordonanţei de urgenţã criticate a existat o situaţie extraordinarã. Însã, pentru a fi pe deplin respectate exigenţele art. 115 alin. (4) din Constituţie, Guvernul trebuie sã demonstreze şi faptul cã mãsurile în cauzã nu sufereau amânare, practic, cã nu exista vreun alt instrument legislativ ce ar fi putut fi folosit în vederea evitãrii rapide a consecinţelor negative mai sus arãtate. În speţã, Curtea, având în vedere iminenţa încãlcãrii dreptului la pensie în lipsa unor mãsuri adecvate, constatã cã adoptarea mãsurilor în cauzã printr-o ordonanţã de urgenţã a fost modalitatea cea mai rapidã şi eficientã pentru a pune la adãpost valorile constituţionale ocrotite prin art. 47 din Constituţie şi pentru a evita încãlcarea lor.
Curtea observã cã, departe de a afecta dreptul la pensie, mãsurile cuprinse în ordonanţa de urgenţã criticatã sunt de naturã a ocroti, şi nu a vãtãma sau încãlca drepturile fundamentale [a se vedea, referitor la noţiunea de "a afecta" cuprinsã în art. 115 alin. (6) din Constituţie, Decizia nr. 1.189 din 6 noiembrie 2008, publicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 787 din 25 noiembrie 2008]. În consecinţã, nu se poate reţine cã ordonanţa de urgenţã afecteazã vreun drept constituţional consacrat.
În fine, Curtea reţine cã ordonanţa de urgenţã nu este un act administrativ, autorii obiecţiei fãcând o confuzie în privinţa naturii juridice a ordonanţei de urgenţã; atât jurisprudenţa Curţii Constituţionale, cât şi doctrina juridicã sunt concordante în ceea ce priveşte natura juridicã a ordonanţelor de urgenţã. Acestea, în funcţie de emitentul lor, ar fi acte cu caracter administrativ, însã, ţinând cont de materia în care intervin, sunt acte legislative. În susţinerea celor de mai sus jurisprudenţa Curţii Constituţionale a reţinut cã ordonanţele de urgenţã au putere de lege şi, prin urmare, pot conţine norme de reglementare primarã (a se vedea în acest sens, cu titlu exemplificativ, Decizia nr. 5 din 16 ianuarie 2001, publicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 94 din 23 februarie 2001, Decizia nr. 173 din 23 mai 2001, publicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 500 din 24 august 2001, Decizia nr. 260 din 25 septembrie 2001, publicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 3 din 7 ianuarie 2002, Decizia nr. 46 din 12 februarie 2002, publicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 218 din 1 aprilie 2002, Decizia nr. 258 din 14 martie 2006, publicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 341 din 17 aprilie 2006).
II. În privinţa criticilor de neconstituţionalitate intrinsecã, Curtea observã cã autorii obiecţiei de neconstituţionalitate reitereazã motive de neconstituţionalitate care s-au mai formulat în termeni similari în raport cu actualele prevederi ale Legii nr. 119/2010 privind stabilirea unor mãsuri în domeniul pensiilor, publicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 441 din 30 iunie 2010, şi ale Legii nr. 263/2010 privind sistemul unitar de pensii publice, publicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 852 din 20 decembrie 2010, Curtea pronunţând, în cadrul controlului a priori de constituţionalitate, Decizia nr. 871 din 25 iunie 2010, publicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 433 din 28 iunie 2010, şi Decizia nr. 1.237 din 6 octombrie 2010, publicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 785 din 24 noiembrie 2010. În cauza de faţã însã Curtea constatã cã de plano autorii obiecţiei de neconstituţionalitate pornesc de la ideea cã Ordonanţa de urgenţã a Guvernului nr. 1/2011 este actul normativ care prevede eliminarea pãrţii necontributive din calculul pensiei militarilor, poliţiştilor şi funcţionarilor publici cu statut special din sistemul administraţiei penitenciarelor. Astfel, Curtea reţine cã autorii obiecţiei de neconstituţionalitate, în realitate, sunt nemulţumiţi de dispoziţiile Legii nr. 119/2010, lege care a eliminat partea necontributivã a pensiilor de care beneficiau militarii, poliţiştii şi funcţionarii publici cu statut special din sistemul administraţiei penitenciarelor.
Toate acestea demonstreazã faptul cã nu sunt formulate critici de neconstituţionalitate concrete care sã vizeze conţinutul normativ al ordonanţei de urgenţã. Or, de principiu, în cadrul controlului a priori de constituţionalitate este inadmisibil a pune în discuţie o lege deja aflatã în vigoare - Legea nr. 119/2010 - şi este, de asemenea, inadmisibil ca instanţa constituţionalã sã îşi extindã obiectul sesizãrii.
De remarcat este cã prin Decizia nr. 198 din 12 februarie 2009, publicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 151 din 11 martie 2009, Curtea a stabilit, cu valoare de principiu, cã, "Pentru a fi îndeplinite exigenţele art. 10 alin. (2) din Legea nr. 47/1992, motivele de neconstituţionalitate invocate trebuie sã aibã legãturã cu textul criticat" [or, în cauza respectivã, autorul excepţiei fie se raporta la o situaţie de fapt de care era nemulţumit, fie ar fi trebuit sã ridice excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 82 alin. (1) din Codul fiscal. Însã Curtea nu a putut sã se autosesizeze şi sã îşi extindã controlul de constituţionalitate cu privire la textul menţionat, instanţa de contencios constituţional pronunţându-se numai in limine litis]. În consecinţã, o excepţie de neconstituţionalitate care nu respectã exigenţele art. 10 alin. (2) din Legea nr. 47/1992 este inadmisibilã; o atare concluzie este aplicabilã mutatis mutandis şi cu privire la obiecţia de neconstituţionalitate reglementatã de art. 146 lit. a) teza întâi din Constituţie.
Totodatã, Curtea constatã cã simpla enumerare în susţinerea unei sesizãri de neconstituţionalitate a unor prevederi constituţionale pretins încãlcate nu este de naturã sã satisfacã exigenţele art. 10 alin. (2) din Legea nr. 47/1992. De altfel, în acest sens, Curtea s-a mai pronunţat prin numeroase decizii, dintre care, cu titlu exemplificativ, se reţin: Decizia nr. 627 din 29 mai 2008, publicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 555 din 23 iulie 2008, Decizia nr. 465 din 17 mai 2007, publicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 367 din 30 mai 2007, Decizia nr. 517 din 8 mai 2008, publicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 412 din 2 iunie 2008, Decizia nr. 245 din 19 februarie 2009, publicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 166 din 17 martie 2009, Decizia nr. 727 din 7 mai 2009, publicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 393 din 10 iunie 2009, sau Decizia nr. 1.091 din 8 septembrie 2010, publicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 665 din 6 octombrie 2009.
În consecinţã, Curtea reţine cã obiecţia de neconstituţionalitate nu este motivatã în raport de conţinutul normativ al ordonanţei de urgenţã, "motivarea" autorilor obiecţiei neavând nicio legãturã cu acesta. În aceste condiţii, sunt încãlcate dispoziţiile art. 10 alin. (2) din Legea nr. 47/1992.
Pentru considerentele arãtate, în temeiul art. 146 lit. a) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 11 alin. (1) lit. A.a), al art. 15 alin. (1) şi al art. 18 alin. (2) din Legea nr. 47/1992, cu unanimitate de voturi,
CURTEA CONSTITUŢIONALĂ
În numele legii
DECIDE:
I. Constatã cã sunt neîntemeiate criticile de neconstituţionalitate extrinsecã a dispoziţiilor Legii privind aprobarea Ordonanţei de urgenţã a Guvernului nr. 1/2011 privind stabilirea unor mãsuri în domeniul pensiilor acordate beneficiarilor proveniţi din sistemul de apãrare, ordine publicã şi siguranţã naţionalã.
II. Constatã cã sunt inadmisibile criticile de neconstituţionalitate intrinsecã a dispoziţiilor Legii privind aprobarea Ordonanţei de urgenţã a Guvernului nr. 1/2011 privind stabilirea unor mãsuri în domeniul pensiilor acordate beneficiarilor proveniţi din sistemul de apãrare, ordine publicã şi siguranţã naţionalã.
Definitivã şi general obligatorie.
Decizia se comunicã Preşedintelui României şi se publicã în Monitorul Oficial al României, Partea I.
Dezbaterile au avut loc la data de 6 iulie 2011 şi la acestea au participat: Augustin Zegrean, preşedinte, Aspazia Cojocaru, Acsinte Gaspar, Petre Lãzãroiu, Mircea Ştefan Minea, Ion Predescu şi Puskas Valentin Zoltan, judecãtori.
PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE,
AUGUSTIN ZEGREAN
Magistrat-asistent-şef,
Benke Karoly
________
Newsletter GRATUIT
Aboneaza-te si primesti zilnic Monitorul Oficial pe email
Comentarii
Fii primul care comenteaza.
MonitorulJuridic.ro este un proiect:
