Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
DECIZIE nr. 918 din 5 iulie 2011 referitoare la exceptia de neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 5 alin. (1) lit. a) teza intai din Legea nr. 221/2009 privind condamnarile cu caracter politic si masurile administrative asimilate acestora, pronuntate in perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989
EMITENT: CURTEA CONSTITUTIONALA PUBLICAT: MONITORUL OFICIAL nr. 652 din 13 septembrie 2011
Augustin Zegrean - preşedinte
Aspazia Cojocaru - judecãtor
Acsinte Gaspar - judecãtor
Mircea Ştefan Minea - judecãtor
Ion Predescu - judecãtor
Puskas Valentin Zoltan - judecãtor
Cristina Teodora Pop - magistrat-asistent
Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Antonia Constantin.
Pe rol se aflã soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 5 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 221/2009 privind condamnãrile cu caracter politic şi mãsurile administrative asimilate acestora, pronunţate în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989, excepţie ridicatã de Direcţia Generalã a Finanţelor Publice Constanţa în Dosarul nr. 2.198/118/2010 al Tribunalului Constanţa - Secţia civilã.
La apelul nominal se constatã lipsa pãrţilor, faţã de care procedura de citare a fost legal îndeplinitã.
Cauza fiind în stare de judecatã, preşedintele acordã cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care pune concluzii de respingere a excepţiei de neconstituţionalitate ca devenitã inadmisibilã.
CURTEA,
având în vedere actele şi lucrãrile dosarului, constatã urmãtoarele:
Prin Încheierea din 8 aprilie 2010, pronunţatã în Dosarul nr. 2.198/118/2010, Tribunalul Constanţa - Secţia civilã a sesizat Curtea Constituţionalã cu excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 5 alin. (1) din Legea nr. 221/2009 privind condamnãrile cu caracter politic şi mãsurile administrative asimilate acestora, pronunţate în perioada 6 martie 1945-22 decembrie 1989, excepţie ridicatã de Direcţia Generalã a Finanţelor Publice Constanţa într-o cauzã având ca obiect acordarea unor despãgubiri potrivit prevederilor Legii nr. 221/2009.
În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate autorul susţine cã textele criticate încalcã dispoziţiile constituţionale ale art. 16 alin. (1) şi (2) referitoare la egalitatea în drepturi, arãtând cã acestea creeazã discriminare, pe de o parte, între persoanele condamnate politic, care au suferit regimuri de detenţie, şi cele supuse unor mãsuri administrative asimilate acestora, întrucât legiuitorul nu face distincţia între cele douã categorii de victime ale regimului comunist, iar pe de altã parte, între persoanele care au obţinut o minimã reparaţie înaintea datei intrãrii în vigoare a Legii nr. 221/2009 şi cele care obţin astfel de despãgubiri dupã aceastã datã.
Se aratã, de asemenea, cã rãspunderea statului trebuie sã respecte principiul proporţionalitãţii, iar posibilitatea compensãrii prejudiciului moral cu o sumã de bani stabilitã cu acest titlu are drept scop nu atât repunerea victimei într-o situaţie similarã cu cea avutã anterior, cât asigurarea unei satisfacţii de ordin moral, ce implicã, totodatã, recunoaşterea de cãtre stat a caracterului abuziv al mãsurilor în cauzã, principiu avut în vedere de legiuitor atât cu prilejul adoptãrii Decretului-lege nr. 118/1990 privind acordarea unor drepturi persoanelor persecutate din motive politice de dictatura instauratã cu începere de la 6 martie 1945, precum şi celor deportate în strãinãtate ori constituite în prizonieri şi a Ordonanţei de urgenţã a Guvernului nr. 214/1999 privind acordarea calitãţii de luptãtor în rezistenţa anticomunistã persoanelor condamnate pentru infracţiuni sãvârşite din motive politice persoanelor împotriva cãrora au fost dispuse, din motive politice, mãsuri administrative abuzive, precum şi persoanelor care au participat la acţiuni de împotrivire cu arme şi de rãsturnare prin forţã a regimului comunist instaurat în România, cât şi cu ocazia adoptãrii Legii nr. 221/2009.
În ceea ce priveşte pretinsa încãlcare a dispoziţiilor constituţionale ale art. 111 alin. (1) şi art. 138 alin. (5), se susţine cã impactul financiar al prevederilor criticate asupra bugetului general consolidat, atât pe termen scurt, cât şi pe termen lung, este defavorabil, implicând majorãri ale cheltuielilor bugetare, ce sunt greu de cuantificat având în vedere cã nu se cunoaşte cuantumul despãgubirilor ce pot fi acordate persoanelor îndreptãţite. Se face trimitere în acest sens la Decizia Curţii Constituţionale nr. 36 din 2 aprilie 1996, precum şi la prevederile art. 15 din Legea nr. 500/2002 privind finanţele publice. Se aratã astfel cã expunerea de motive a Legii nr. 221/2009 nu a fost însoţitã de fişa financiarã a actului normativ, singura analizã financiarã fiind cea prevãzutã la Secţiunea a 4-a intitulatã "Impactul financiar asupra bugetului general consolidat, atât pe termen scurt, pentru anul curent, cât şi pe termen lung", nefiind respectate dispoziţiile art. 111 alin. (1) şi art. 138 alin. (5) din Constituţie, iar legea fiind adoptatã dupã 2 ani de la data analizei în cauzã, ce cuprindea modificãrile cheltuielilor bugetare în anii 2008, 2009, 2010 şi 2011.
Dincolo de faptul cã analiza financiarã din expunerea de motive devenise caducã prin trecerea celor 2 ani pânã la adoptarea legii, aceastã analizã nu satisface, în opinia autorului excepţiei de neconstituţionalitate, exigenţele constituţionale şi legale, întrucât are un caracter formal, fãrã acoperire realã, estimând cã numãrul cererilor de acordare a unor prejudicii morale nu avea sã fie mai mare de 10.000, iar valoarea acestor despãgubiri nu avea sã depãşeascã suma de 33.000 lei pentru fiecare persoanã. Or, pe de o parte, pânã în luna ianuarie 2010, dupã 6 luni de aplicare a Legii nr. 221/2009, doar pe rolul Tribunalului Constanţa existau 600 de cauze cu un asemenea obiect, putându-se estima cã numãrul acestora va fi de aproximativ 3.600 la sfârşitul perioadei de 3 ani, iar pe de altã parte, instanţele judecãtoreşti - în lipsa unor criterii legale de cuantificare a despãgubirilor - au obligat statul la plata unor despãgubiri de zeci de ori mai mari decât cele estimate, în valoare de 600.000 euro.
Cu privire la pretinsa încãlcare a dispoziţiilor art. 148 alin. (2) din Constituţie, se aratã cã art. 104 din Tratatul de la Maastricht impune statelor membre obligaţia generalã de a evita deficitele publice excesive, raportul dintre datoria publicã şi produsul intern brut neputând depãşi valorile de referinţã stabilite, respectiv 3% pentru raportul dintre deficitul public prevãzut sau real şi produsul intern brut. Or, aceastã proporţie va fi depãşitã prin acordarea de cãtre stat a despãgubirilor prevãzute de Legea nr. 221/2009, aceste fonduri neputând fi asigurate prin alocarea unor sume suplimentare de la Fondul de rezervã bugetarã la dispoziţia Guvernului sau prin rectificãri bugetare.
Referitor la pretinsa încãlcare a dispoziţiilor art. 41 din Convenţia pentru apãrarea drepturilor omului şi a libertãţilor fundamentale, se aratã cã, statuând în echitate, Curtea Europeanã a Drepturilor Omului a adoptat o poziţie moderatã prin acordarea, cu titlu de reparaţie moralã, a unor sume rezonabile.
Tribunalul Constanţa - Secţia civilã opineazã cã excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiatã.
În ceea ce priveşte pretinsa încãlcare a dispoziţiilor constituţionale ale art. 16 alin. (1) şi (2), se apreciazã cã dispoziţiile criticate nu creeazã discriminãri, instanţele judecãtoreşti având obligaţia de a aplica prevederile Legii nr. 221/2009 prin raportare la circumstanţele fiecãrei cauze.
Cu privire la pretinsa încãlcare a prevederilor art. 111 alin. (1) coroborate cu cele ale art. 138 alin. (5) din Constituţie, se susţine cã norma constituţionalã de la art. 138 alin. (5) a fost interpretatã în sensul obligativitãţii stabilirii, în bugetul naţional, a sursei de finanţare, chestiunea acoperirii resurselor financiare din suma stabilitã fiind consideratã a ţine de atribuţia Guvernului, care procedeazã la rectificãri bugetare sau la suplimentarea alocaţiilor bugetare din fondul de rezervã al statului. În acest sens, sunt invocate deciziile Curţii Constituţionale nr. 515 din 24 noiembrie 2004 şi nr. 1.056 din 14 noiembrie 2007, arãtându-se, totodatã, cã impactul executãrii hotãrârilor judecãtoreşti având ca obiect acordarea unor despãgubiri conform prevederilor Legii nr. 221/2009 nu a fost estimat, cã o astfel de estimare poate fi fãcutã numai atunci când existã criterii legale de cuantificare şi o limitã maximã a despãgubirilor ce pot fi acordate şi cã, în lipsa acestora, neexecutarea hotãrârilor judecãtoreşti poate determina condamnarea statului român de cãtre Curtea Europeanã a Drepturilor Omului, fapt ce ar avea implicaţii semnificative, inclusiv asupra bugetului de stat.
Referitor la pretinsa încãlcare a dispoziţiilor art. 148 alin. (2) din Constituţie, se afirmã cã autorul excepţiei se raporteazã la calcule pe care instanţa nu are competenţa sã le verifice, acestea fiind relevante doar în faza executãrii silite a hotãrârilor judecãtoreşti.
Potrivit art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicatã preşedinţilor celor douã Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.
Preşedinţii celor douã Camere ale Parlamentului, Guvernul şi Avocatul Poporului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.
CURTEA,
examinând încheierea de sesizare, raportul întocmit de judecãtorul-raportor, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine urmãtoarele:
Curtea Constituţionalã a fost legal sesizatã şi este competentã, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, sã soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate.
Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie, potrivit încheierii de sesizare, dispoziţiile art. 5 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 221/2009 privind condamnãrile cu caracter politic şi mãsurile administrative asimilate acestora, pronunţate în perioada 6 martie 1945-22 decembrie 1989, publicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 396 din 11 iunie 2009.
Din analiza dosarului, se observã cã, în realitate, autorul excepţiei criticã numai dispoziţiile art. 5 alin. (1) lit. a) teza întâi din Legea nr. 221/2009, dispoziţii asupra cãrora Curtea urmeazã sã se pronunţe prin prezenta decizie.
Potrivit acestora: "(1) Orice persoanã care a suferit condamnãri cu caracter politic în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989 sau care a fãcut obiectul unor mãsuri administrative cu caracter politic, precum şi, dupã decesul acestei persoane, soţul sau descendenţii acesteia pânã la gradul al II-lea inclusiv pot solicita instanţei prevãzute la art. 4 alin. (4), în termen de 3 ani de la data intrãrii în vigoare a prezentei legi, obligarea statului la:
a) acordarea unor despãgubiri pentru prejudiciul moral suferit prin condamnare în cuantum de pânã la: [...]".
În opinia autorului excepţiei de neconstituţionalitate se susţine cã textele criticate încalcã dispoziţiile constituţionale ale art. 16 alin. (1) şi (2) privind egalitatea în drepturi, ale art. 111 alin. (1) privind informarea Parlamentului, ale art. 138 alin. (5) potrivit cãruia "Nicio cheltuialã bugetarã nu poate fi aprobatã fãrã stabilirea sursei de finanţare" şi ale art. 148 alin. (2) referitor la integrarea în Uniunea Europeanã, precum şi prevederile art. 41 din Convenţia pentru apãrarea drepturilor omului şi a libertãţilor fundamentale referitoare la repararea echitabilã a prejudiciilor suferite ca urmare a încãlcãrii unor drepturi fundamentale.
Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea constatã urmãtoarele:
Ulterior sesizãrii sale prin Încheierea din 8 aprilie 2010, prin deciziile nr. 1.358 din 21 octombrie 2010 şi nr. 1.360 din 21 octombrie 2010, publicate în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 761 din 15 noiembrie 2010, Curtea a admis excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 5 alin. (1) lit. a) teza întâi din Legea nr. 221/2009, constatând cã acestea sunt neconstituţionale.
Potrivit art. 29 alin. (3) din Legea nr. 47/1992, "Nu pot face obiectul excepţiei prevederile constatate ca fiind neconstituţionale printr-o decizie anterioarã a Curţii Constituţionale".
Prin urmare, reţinând cã acest caz de inadmisibilitate a excepţiei de neconstituţionalitate a intervenit între momentul sesizãrii Curţii Constituţionale şi momentul pronunţãrii instanţei de contencios constituţional asupra excepţiei de neconstituţionalitate, aceasta urmeazã sã fie respinsã ca devenitã inadmisibilã.
Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992,
CURTEA CONSTITUŢIONALĂ
În numele legii
DECIDE:
Respinge, ca devenitã inadmisibilã, excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 5 alin. (1) lit. a) teza întâi din Legea nr. 221/2009 privind condamnãrile cu caracter politic şi mãsurile administrative asimilate acestora, pronunţate în perioada 6 martie 1945-22 decembrie 1989, excepţie ridicatã de Direcţia Generalã a Finanţelor Publice Constanţa în Dosarul nr. 2.198/118/2009 al Tribunalului Constanţa - Secţia civilã.
Definitivã şi general obligatorie.
Pronunţatã în şedinţa publicã din data de 5 iulie 2011.
PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE,
AUGUSTIN ZEGREAN
Magistrat-asistent,
Cristina Teodora Pop
----
Newsletter GRATUIT
Aboneaza-te si primesti zilnic Monitorul Oficial pe email
Comentarii
Fii primul care comenteaza.
MonitorulJuridic.ro este un proiect:
