Copierea de continut din prezentul site este supusa regulilor precizate in Termeni si conditii! Click aici.
Prin utilizarea siteului sunteti de acord, in mod implicit cu Termenii si conditiile! Orice abatere de la acestea constituie incalcarea dreptului nostru de autor si va angajeaza raspunderea!
X
DECIZIE nr. 918 din 23 iunie 2009 referitoare la exceptia de neconstitutionalitate a prevederilor art. 4 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 50/1991 privind autorizarea executarii lucrarilor de constructii
Ioan Vida - preşedinte Nicolae Cochinescu - judecãtor Aspazia Cojocaru - judecãtor Acsinte Gaspar - judecãtor Petre Lãzãroiu - judecãtor Puskas Valentin Zoltan - judecãtor Augustin Zegrean - judecãtor Antonia Constantin - procuror Valentina Bãrbãţeanu - magistrat-asistent
Pe rol se aflã soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a prevederilor <>art. 4 lit. c) din Legea nr. 50/1991 privind autorizarea executãrii lucrãrilor de construcţii, excepţie ridicatã de Fried Azriel în Dosarul nr. 18.847/3/2008 al Tribunalului Bucureşti - Secţia a IX-a de contencios administrativ şi fiscal. La apelul nominal se constatã lipsa pãrţilor, faţã de care procedura de citare a fost legal îndeplinitã. Cauza fiind în stare de judecatã, preşedintele Curţii acordã cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care pune concluzii de respingere ca neîntemeiatã a excepţiei de neconstituţionalitate.
CURTEA,
având în vedere actele şi lucrãrile dosarului, constatã urmãtoarele: Prin Încheierea din 3 decembrie 2008, pronunţatã în Dosarul nr. 18.847/3/2008, Tribunalul Bucureşti - Secţia a IX-a de contencios administrativ şi fiscal a sesizat Curtea Constituţionalã cu excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor <>art. 4 lit. c) din Legea nr. 50/1991 privind autorizarea executãrii lucrãrilor de construcţii. Excepţia de neconstituţionalitate a fost ridicatã de Fried Azriel într-o cauzã având ca obiect, în principal, soluţionarea cererii de obligare a primarului sectorului 3 Bucureşti la emiterea unei autorizaţii de construire. În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate autorul acesteia susţine cã textul de lege criticat aduce atingere principiului egalitãţii cetãţenilor în faţa legii şi a autoritãţilor publice, instituind un regim discriminatoriu pentru proprietarii imobilelor monumente istorice în raport cu proprietarii altor categorii de construcţii în ceea ce priveşte organul administraţiei publice locale cãruia trebuie sã i se adreseze pentru obţinerea autorizaţiilor de construire. Precizeazã cã, statuând cã proprietatea privatã este garantatã şi ocrotitã în mod egal de cãtre lege, "legiuitorul constituant a avut în vedere aplicarea aceloraşi reguli faţã de obiectele dreptului de proprietate privatã", indiferent dacã este vorba despre construcţii incluse în categoria monumentelor istorice sau nu. Aratã cã, deşi art. 121 din Constituţie recunoaşte competenţa generalã a primarilor de sector de a rezolva treburile publice, textul de lege criticat instituie exceptarea construcţiilor monumente istorice de la autorizarea primarului de sector. Totodatã, menţioneazã cã însuşi Ministerul Culturii şi Cultelor recunoaşte competenţa primarilor de sector de a emite autorizaţiile de construire, în cuprinsul art. 4 din Instrucţiunile privind exercitarea competenţelor de avizare şi autorizare a executãrii intervenţiilor la monumentele, ansamblurile şi siturile istorice din municipiul Bucureşti. Tribunalul Bucureşti - Secţia a IX-a de contencios administrativ şi fiscal considerã cã excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiatã, întrucât textul de lege reglementeazã o procedurã specialã de autorizare a efectuãrii lucrãrilor de construire ori de modificare a clãdirilor clasificate drept monumente istorice, din dorinţa de a asigura o protecţie sporitã acestora, justificatã de importanţa deosebitã pe care astfel de monumente o reprezintã în peisajul urbanistic şi cultural al capitalei şi chiar al ţãrii şi de aplicarea unei viziuni unitare cu privire la modificãrile pe care astfel de clãdiri le pot suferi. Potrivit prevederilor <>art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 , încheierea de sesizare a fost comunicatã preşedinţilor celor douã Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate. Guvernul opineazã în sensul respingerii ca neîntemeiatã a excepţiei de neconstituţionalitate. Avocatul Poporului considerã cã textul de lege criticat este constituţional. Apreciazã cã acesta nu contravine niciuneia dintre prevederile constituţionale invocate de autorul excepţiei. Preşedinţii celor douã Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele lor de vedere.
CURTEA,
examinând încheierea de sesizare, punctele de vedere ale Guvernului şi Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecãtorul-raportor, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi <>Legea nr. 47/1992 , reţine urmãtoarele: Curtea Constituţionalã a fost legal sesizatã şi este competentã, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale <>art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992 , sã soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate. Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie prevederile <>art. 4 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 50/1991 privind autorizarea executãrii lucrãrilor de construcţii, republicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 933 din 13 octombrie 2004, cu modificãrile şi completãrile ulterioare. Textul de lege criticat are urmãtorul cuprins: - Art. 4 alin. (1) lit. c): "(1) Autorizaţiile de construire se emit de preşedinţii consiliilor judeţene, de primarul general al municipiului Bucureşti, de primarii municipiilor, sectoarelor municipiului Bucureşti, ai oraşelor şi comunelor pentru executarea lucrãrilor definite la art. 3, dupã cum urmeazã: [...] c) de primarul general al municipiului Bucureşti, cu avizul primarilor sectoarelor municipiului Bucureşti, pentru lucrãrile care se executã: 1. pe terenuri care depãşesc limita administrativ-teritorialã a unui sector şi cele din extravilan; 2. la construcţii reprezentând monumente istorice, clasate sau în procedurã de clasare potrivit legii; 3. lucrãri de modernizãri, reabilitãri, extinderi de reţele edilitare municipale, de transport urban subteran sau de suprafaţã, de transport şi de distribuţie, pentru: apã/canal, gaze, electrice, termoficare, comunicaţii - inclusiv fibrã opticã, precum şi lucrãri de modernizãri şi/sau reabilitãri pentru strãzile care sunt în administrarea Primãriei Municipiului Bucureşti." În opinia autorului excepţiei de neconstituţionalitate, textele de lege criticate contravin urmãtoarelor dispoziţii din Constituţie: art. 16 "Egalitatea în drepturi", art. 44 "Dreptul de proprietate privatã" şi art. 121 "Autoritãţile comunale şi orãşeneşti". Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea observã cã dispoziţiile <>art. 4 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 50/1991 atribuie primarului general al municipiului Bucureşti competenţa de a emite autorizaţii de construire pentru anumite lucrãri, autorul excepţiei având în vedere, astfel cum rezultã din motivarea scrisã a acesteia, lucrãrile care se executã la construcţii reprezentând monumente istorice, clasate sau în procedurã de clasare, cuprinse la pct. 2 din textul criticat. În opinia autorului excepţiei, aceastã reglementare legalã instituie un regim discriminatoriu pentru proprietarii imobilelor care reprezintã monumente istorice, care pentru obţinerea unei astfel de autorizaţii trebuie sã se adreseze primarului general al municipiului Bucureşti, spre deosebire de proprietarii imobilelor care nu sunt incluse în categoria menţionatã, care pot obţine autorizaţia de construire de la primarul de sector. Faţã de aceste susţineri, Curtea constatã cã este neîntemeiatã critica prin raportare la dispoziţiile art. 16 alin. (1) din Constituţie care consacrã egalitatea cetãţenilor în faţa legii, fãrã privilegii şi fãrã discriminãri. Prin prisma jurisprudenţei Curţii Europene a Drepturilor Omului, instanţa românã de contencios constituţional a statuat cã principiul constituţional al egalitãţii nu are semnificaţia uniformitãţii, existând posibilitatea instituirii unor reglementãri juridice diferite pentru situaţii care sunt diferite, în cazul în care aceasta se justificã în mod raţional şi obiectiv. Or, reglementarea ce face obiectul prezentei excepţii izvorãşte dintr-un imperativ de interes general, constând în protejarea unor standarde valorice în ceea ce priveşte urbanismul şi amenajarea teritoriului, precum şi în asigurarea securitãţii în construcţii, mai cu seamã cã textul are în vedere o categorie deosebitã de imobile, respectiv monumentele istorice a cãror conservare presupune un regim special. De altfel, dispoziţiile art. 1 paragraful 2 din Primul Protocol adiţional la Convenţia pentru apãrarea drepturilor omului şi a libertãţilor fundamentale prevãd cã statele semnatare ale Convenţiei pot "adopta legile pe care le considerã necesare pentru a reglementa folosinţa bunurilor conform interesului general [... ]". În acest sens, Curtea Europeanã a Drepturilor Omului, în Cauza Meilacher şi alţii împotriva Austriei, 1989, a statuat cã astfel de legi sunt "necesare şi obişnuite în domeniul construcţiilor, care, în societãţile moderne, sunt o preocupare centralã a politicilor economice şi sociale. Pentru a implementa astfel de politici, legislativul trebuie sã aibã o largã marjã de apreciere atât în ceea ce priveşte stabilirea existenţei unei probleme de interes public ce necesitã mãsuri de control, cât şi în alegerea unor modalitãţi de aplicare detaliate pentru implementarea mãsurilor vizate". În ceea ce priveşte criticile referitoare la nesocotirea dreptului de proprietate privatã, Curtea observã cã, în jurisprudenţa sa, reprezentatã, de exemplu, de <>Decizia nr. 77 din 14 martie 2002 , publicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 266 din 22 aprilie 2002, sau <>Decizia nr. 199 din 14 aprilie 2005 , publicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 507 din 15 iunie 2005, a reţinut, în esenţã, cã activitatea de edificare sau desfiinţare a construcţiilor de orice naturã trebuie sã se supunã rigorilor legii, iar "regimul legal al construcţiilor nu are legãturã cu ocrotirea dreptului de proprietate. În mãsura în care, însã, (...) exercitarea dreptului de proprietate se abate de la prevederile legale imperative, titularul dreptului de proprietate va suporta sancţiunile stabilite de lege, fãrã a se putea apãra invocând principiul constituţional al ocrotirii proprietãţii". În fine, Curtea constatã cã textul de lege criticat nu este de naturã sã nesocoteascã dispoziţiile art. 121 din Constituţie. Opţiunea legiuitorului de a atribui primarului general al municipiului Bucureşti competenţa de a emite autorizaţii de construire pentru anumite lucrãri nu contravine prin nimic prevederilor constituţionale amintite, care stabilesc autoritãţile administraţiei publice prin care se realizeazã autonomia localã în comune şi oraşe. Eventuala neconcordanţã a diverselor acte normative, cum este cea de care se prevaleazã autorul prezentei excepţii, între dispoziţii cuprinse în <>Legea nr. 50/1991 şi în instrucţiuni ale ministrului culturii şi cultelor, nu poate constitui obiect al controlului de constituţionalitate exercitat de Curtea Constituţionalã.
Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al <>art. 29 din Legea nr. 47/1992 ,
CURTEA CONSTITUŢIONALĂ În numele legii DECIDE:
Respinge excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor <>art. 4 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 50/1991 privind autorizarea executãrii lucrãrilor de construcţii, excepţie ridicatã de Fried Azriel în Dosarul nr. 18.847/3/2008 al Tribunalului Bucureşti - Secţia a IX-a de contencios administrativ şi fiscal. Definitivã şi general obligatorie. Pronunţatã în şedinţa publicã din data de 23 iunie 2009.
PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE, prof. univ. dr. IOAN VIDA
Magistrat-asistent, Valentina Bãrbãţeanu
------------
Newsletter GRATUIT
Aboneaza-te si primesti zilnic Monitorul Oficial pe email
