Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
DECIZIE nr. 911 din 21 iulie 2021 privind aprobarea, la cerere, a retragerii autorizaţiei de funcţionare a companiei de brokeraj ASIWEST BROKER DE ASIGURARE - S.R.L., precum şi radierea acesteia din secţiunea I şi trecerea în secţiunea II din Registrul intermediarilor principali
EMITENT: Autoritatea de Supraveghere Financiară PUBLICAT: Monitorul Oficial nr. 769 din 9 august 2021
Autoritatea de Supraveghere Financiară, cu sediul în Bucureşti, Splaiul Independenţei nr. 15, sectorul 5, cod de înregistrare fiscală 31588130, cu respectarea prevederilor art. 13 alin. (1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 93/2012 privind înfiinţarea, organizarea şi funcţionarea Autorităţii de Supraveghere Financiară, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 113/2013, cu modificările şi completările ulterioare,
luând în considerare dispoziţiile art. 2 alin. (1) lit. b), art. 3 alin. (1) lit. a), art. 6 alin. (1) şi (3) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 93/2012 privind înfiinţarea, organizarea şi funcţionarea Autorităţii de Supraveghere Financiară, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 113/2013, cu modificările şi completările ulterioare,
în temeiul prevederilor art. 4 alin. (2) şi (38) din Legea nr. 236/2018 privind distribuţia de asigurări, cu completările ulterioare, coroborate cu dispoziţiile art. 5 alin. (6), art. 37 alin. (3)-(5), art. 61 alin. (1) şi alin. (2) lit. d) şi ale art. 65 alin. (10) din Norma Autorităţii de Supraveghere Financiară nr. 19/2018 privind distribuţia de asigurări, cu modificările ulterioare,
ca urmare a hotărârii Consiliului Autorităţii de Supraveghere Financiară, adoptată în şedinţa din data de 7.07.2021, în cadrul căreia a fost analizată Nota nr. 4.909 din 23.06.2021 privind compania de brokeraj ASIWEST BROKER DE ASIGURARE - S.R.L., cu sediul social în municipiul Oradea, Calea Clujului nr. 300, judeţul Bihor, cod unic de înregistrare 17564985, înregistrată la Oficiul Naţional al Registrului Comerţului cu nr. J05/1441/2014, înscrisă în Registrul brokerilor de asigurare şi/sau de reasigurare cu numărul RBK-298/15.07.2005, reprezentată legal de către domnul Szekely Lajos, în calitate de asociat unic şi administrator,
a constatat următoarele:
Prin Adresa înregistrată la Autoritatea de Supraveghere Financiară cu nr. RG 7.948 din 16.03.2021, compania de brokeraj ASIWEST BROKER DE ASIGURARE - S.R.L., reprezentată legal de către domnul Szekely Lajos, în calitate de asociat unic şi administrator, a transmis cererea de retragere a autorizaţiei de funcţionare a companiei de brokeraj începând cu data de 1.04.2021, ca urmare a Hotărârii asociatului unic nr. 3 din 1.03.2021.
În vederea aprobării cererii de retragere a autorizaţiei de funcţionare a companiei de brokeraj ASIWEST BROKER DE ASIGURARE - S.R.L., Autoritatea de Supraveghere Financiară a verificat respectarea prevederilor art. 37 alin. (3) lit. b) din Norma Autorităţii de Supraveghere Financiară nr. 19/2018 privind distribuţia de asigurări, cu modificările ulterioare.
În urma verificării, prin sondaj, a documentelor solicitate şi puse la dispoziţie de către reprezentantul legal al companiei de brokeraj, s-a constatat îndeplinirea de către compania de brokeraj ASIWEST BROKER DE ASIGURARE - S.R.L. a cerinţelor legale, în vederea aprobării cererii de retragere a autorizaţiei de funcţionare a societăţii, respectiv:
- compania de brokeraj a notificat toţi asiguraţii (clienţii), prin adrese transmise în luna martie 2021, prin care aceştia au fost înştiinţaţi cu privire la încetarea activităţii ca broker de asigurare începând cu data de 1.04.2021. Totodată, aceştia au fost informaţi şi cu privire la faptul că, pentru administrarea contractelor de asigurare aflate în derulare, urmează să se adreseze direct asigurătorilor la care aceştia au încheiate contractele de asigurare sau la o altă companie de brokeraj;
– compania de brokeraj a informat societăţile de asigurare şi/sau de reasigurare cu privire la încetarea activităţii ca broker de asigurare începând cu data de 1.04.2021 şi a solicitat informaţii cu privire la situaţia decontărilor din activitatea de distribuţie de asigurări;
– compania de brokeraj nu are înregistrate litigii pe rolul instanţelor de judecată cu societăţi de asigurare/intermediari în asigurări/clienţi sau foşti clienţi/angajaţi sau foşti angajaţi/asistenţi în brokeraj/alte persoane fizice/juridice, în legătură cu activitatea de distribuţie în asigurări;
– compania de brokeraj nu mai are înregistraţi angajaţi proprii şi nici colaboratori (asistenţi în brokeraj persoane juridice şi/sau persoane fizice) în registrele proprii şi nici în registrul administrat de Autoritatea de Supraveghere Financiară;
– compania de brokeraj nu înregistrează debite faţă de Autoritatea de Supraveghere Financiară, în contul taxei de funcţionare.
Faţă de motivele de fapt şi de drept arătate, în scopul apărării drepturilor asiguraţilor şi al promovării stabilităţii activităţii de asigurare în România,
Autoritatea de Supraveghere Financiară emite următoarea decizie:
ART. 1
Se aprobă, la cerere, retragerea autorizaţiei de funcţionare a companiei de brokeraj ASIWEST BROKER DE ASIGURARE - S.R.L., cu sediul social în municipiul Oradea, Calea Clujului nr. 300, judeţul Bihor, cod unic de înregistrare 17564985, înregistrată la Oficiul Naţional al Registrului Comerţului cu nr. J05/1441/2014, înscrisă în Registrul brokerilor de asigurare şi/sau de reasigurare cu numărul RBK298/15.07.2005, reprezentată legal de către domnul Szekely Lajos, în calitate de asociat unic şi administrator, precum şi radierea acesteia din secţiunea I şi trecerea în secţiunea II din Registrul intermediarilor principali.
ART. 2
În termen de 15 zile calendaristice de la data publicării în Monitorul Oficial al României, Partea I, a deciziei de retragere a autorizaţiei de funcţionare, compania de brokeraj ASIWEST BROKER DE ASIGURARE - S.R.L. are obligaţia să elimine din denumire sintagma „broker de asigurare“ prevăzută la art. 19 alin. (1) lit. a) şi din obiectul de activitate activitatea de distribuţie şi alte activităţi permise, avizate conform art. 19 alin. (3), după caz, conform Normei Autorităţii de Supraveghere Financiară nr. 19/2018 privind distribuţia de asigurări, cu modificările ulterioare.
ART. 3
Prezenta decizie se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I, şi produce efecte începând cu data publicării.
Preşedintele Autorităţii de Supraveghere Financiară,
Nicu Marcu
Bucureşti, 21 iulie 2021.
Nr. 911.
-----
Newsletter GRATUIT
Aboneaza-te si primesti zilnic Monitorul Oficial pe email
Comentarii
Fii primul care comenteaza.
MonitorulJuridic.ro este un proiect: