Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
Email RSS Trimite prin Yahoo Messenger pagina:   DECIZIE nr. 908 din 16 septembrie 2008  referitoare la exceptia de neconstitutionalitate a dispozitiilor   Ordonantei de urgenta a Guvernului nr. 154/2007 pentru prorogarea aplicarii termenului prevazut la   art. III din titlul XVI al Legii nr. 247/2005 privind reforma in domeniile proprietatii si justitiei, precum si unele masuri adiacente    Twitter Facebook
Cautare document
Copierea de continut din prezentul site este supusa regulilor precizate in Termeni si conditii! Click aici.
Prin utilizarea siteului sunteti de acord, in mod implicit cu Termenii si conditiile! Orice abatere de la acestea constituie incalcarea dreptului nostru de autor si va angajeaza raspunderea!
X

DECIZIE nr. 908 din 16 septembrie 2008 referitoare la exceptia de neconstitutionalitate a dispozitiilor Ordonantei de urgenta a Guvernului nr. 154/2007 pentru prorogarea aplicarii termenului prevazut la art. III din titlul XVI al Legii nr. 247/2005 privind reforma in domeniile proprietatii si justitiei, precum si unele masuri adiacente

EMITENT: CURTEA CONSTITUTIONALA
PUBLICAT: MONITORUL OFICIAL nr. 710 din 20 octombrie 2008

Ioan Vida - preşedinte
Nicolae Cochinescu - judecãtor
Acsinte Gaspar - judecãtor
Ion Predescu - judecãtor
Puskas Valentin Zoltan - judecãtor
Tudorel Toader - judecãtor
Augustin Zegrean - judecãtor
Simona Ricu - procuror
Mihaela Senia Costinescu - magistrat-asistent

Pe rol se aflã soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor <>Ordonanţei de urgenţã a Guvernului nr. 154/2007 pentru prorogarea aplicãrii termenului prevãzut la <>art. III din titlul XVI al Legii nr. 247/2005 privind reforma în domeniile proprietãţii şi justiţiei, precum şi unele mãsuri adiacente, excepţie ridicatã de Ilie Gheorghe Vasile Cornel în Dosarul nr. 40.166/2/2006 al Curţii de Apel Bucureşti - Secţia a IV-a civilã.
La apelul nominal lipsesc pãrţile, faţã de care procedura de citare a fost legal îndeplinitã.
Reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de respingere a excepţiei de neconstituţionalitate ca neîntemeiatã.

CURTEA,

având în vedere actele şi lucrãrile dosarului, reţine urmãtoarele:
Prin Încheierea din 11 martie 2008, pronunţatã în Dosarul nr. 40.166/2/2006, Curtea de Apel Bucureşti - Secţia a IV-a civilã a sesizat Curtea Constituţionalã cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor <>Ordonanţei de urgenţã a Guvernului nr. 154/2007 pentru prorogarea aplicãrii termenului prevãzut la <>art. III din titlul XVI al Legii nr. 247/2005 privind reforma în domeniile proprietãţii şi justiţiei, precum şi unele mãsuri adiacente, excepţie ridicatã de Ilie Gheorghe Vasile Cornel.
În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate autorul susţine cã prorogarea aplicãrii dispoziţiilor <>art. 13 din Legea nr. 304/2004 privind organizarea judiciarã, referitoare la înregistrarea şedinţelor de judecatã, este de naturã a împiedica pãrţile sã beneficieze de un proces echitabil, transparent şi "nealterat de interesele de castã ale judecãtorilor".
Curtea de Apel Bucureşti - Secţia a IV-a civilã apreciazã cã excepţia este neîntemeiatã, justiţiabilii beneficiind de suficiente drepturi şi garanţii procesuale menite sã le asigure dreptul la apãrare, dreptul la un proces echitabil şi soluţionarea acestuia într-un termen rezonabil, cu respectarea principiului egalitãţii de tratament.
În conformitate cu dispoziţiile <>art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 , încheierea de sesizare a fost comunicatã preşedinţilor celor douã Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi formula punctele de vedere cu privire la excepţia de neconstituţionalitate.
Avocatul Poporului apreciazã cã excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiatã, textele de lege criticate fiind în deplinã concordanţã cu prevederile constituţionale invocate.
Preşedinţii celor douã Camere ale Parlamentului şi Guvernul nu au comunicat punctele lor de vedere cu privire la excepţia de neconstituţionalitate.

CURTEA,

examinând încheierea de sesizare, punctul de vedere al Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecãtorul-raportor, concluziile procurorului, dispoziţiile de lege criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi <>Legea nr. 47/1992 , reţine urmãtoarele:
Curtea Constituţionalã a fost legal sesizatã şi este competentã, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, ale art. 1 alin. (2), ale <>art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992 , sã soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate.
Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie dispoziţiile <>Ordonanţei de urgenţã a Guvernului nr. 154/2007 pentru prorogarea aplicãrii termenului prevãzut la <>art. III din titlul XVI al Legii nr. 247/2005 privind reforma în domeniile proprietãţii şi justiţiei, precum şi unele mãsuri adiacente, publicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 883 din 21 decembrie 2007, dispoziţii potrivit cãrora: "Termenul prevãzut la <>art. III din titlul XVI al Legii nr. 247/2005 privind reforma în domeniile proprietãţii şi justiţiei, precum şi unele mãsuri adiacente, publicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 653 din 22 iulie 2005, cu modificãrile şi completãrile ulterioare, de la care se aplicã dispoziţiile <>art. 13 din Legea nr. 304/2004 privind organizarea judiciarã, republicatã, cu modificãrile şi completãrile ulterioare, referitoare la înregistrarea şedinţelor de judecatã, se prorogã pânã la data de 1 ianuarie 2009."
În opinia autorului excepţiei de neconstituţionalitate, prevederile legale criticate contravin dispoziţiilor constituţionale cuprinse în art. 1 alin. (3) şi (5), art. 11, art. 15 alin. (1), art. 16 alin. (1) şi (2), art. 20, 21, 52 şi 53. De asemenea, sunt invocate şi dispoziţiile Declaraţiei Universale a Drepturilor Omului şi cele ale Convenţiei pentru apãrarea drepturilor omului şi a libertãţilor fundamentale.
Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea constatã cã dispoziţiile de lege criticate au mai fãcut obiectul controlului de constituţionalitate. Astfel, prin <>Decizia nr. 574/2008 , publicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 580 din 1 august 2008, Curtea a reţinut cã "prin prevederile legale criticate s-a prorogat termenul de la care se vor înregistra şedinţele de judecatã din cauza imposibilitãţii de finalizare a procedurilor de achiziţionare a echipamentelor audiovideo. Aceasta nu contravine însã prevederilor constituţionale şi din actele internaţionale invocate, deoarece reprezintã o situaţie extraordinarã ce a trebuit reglementatã de urgenţã şi se referã la o perioadã limitatã în timp.
De altfel, potrivit art. 147 din Codul de procedurã civilã, «Dezbaterile urmate în şedinţã se vor trece în încheierea de şedinţã, care va fi semnatã de judecãtori şi grefier», aşa încât consemnarea activitãţii desfãşurate la fiecare termen de judecatã se face în încheierea de şedinţã, act procedural care oferã instanţei de control judiciar posibilitatea de a aprecia asupra desfãşurãrii în condiţii legale a procesului civil şi de a verifica legalitatea mãsurilor dispuse, asigurându-se în acest mod accesul liber la justiţie şi dreptul la un proces echitabil al persoanelor."
Raţiunile care au stat la baza adoptãrii soluţiei anterioare îşi pãstreazã valabilitatea şi în prezent, astfel încât aceasta se impune a fi menţinutã.

Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al <>art. 29 din Legea nr. 47/1992 ,

CURTEA CONSTITUŢIONALĂ
În numele legii
DECIDE:

Respinge excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor <>Ordonanţei de urgenţã a Guvernului nr. 154/2007 pentru prorogarea aplicãrii termenului prevãzut la <>art. III din titlul XVI al Legii nr. 247/2005 privind reforma în domeniile proprietãţii şi justiţiei, precum şi unele mãsuri adiacente, excepţie ridicatã de Ilie Gheorghe Vasile Cornel în Dosarul nr. 40.166/2/2006 al Curţii de Apel Bucureşti - Secţia a IV-a civilã.
Definitivã şi general obligatorie.
Pronunţatã în şedinţa publicã din data de 16 septembrie 2008.

PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE,
prof. univ. dr. IOAN VIDA

Magistrat-asistent,
Mihaela Senia Costinescu
-----------
Da, vreau informatii despre produsele Rentrop&Straton. Sunt de acord ca datele personale sa fie prelucrate conform Regulamentul UE 679/2016

Comentarii


Maximum 3000 caractere.
Da, doresc sa primesc informatii despre produsele, serviciile etc. oferite de Rentrop & Straton.

Cod de securitate


Fii primul care comenteaza.
MonitorulJuridic.ro este un proiect:
Rentrop & Straton
Banner5

Atentie, Juristi!

5 modele Contracte Civile si Acte Comerciale - conforme cu Noul Cod civil si GDPR

Legea GDPR a modificat Contractele, Cererile sau Notificarile obligatorii

Va oferim Modele de Documente conform GDPR + Clauze speciale

Descarcati GRATUIT Raportul Special "5 modele Contracte Civile si Acte Comerciale - conforme cu Noul Cod civil si GDPR"


Da, vreau informatii despre produsele Rentrop&Straton. Sunt de acord ca datele personale sa fie prelucrate conform Regulamentul UE 679/2016