Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
DECIZIE nr. 903 din 6 iulie 2010 referitoare la exceptia de neconstitutionalitate a prevederilor art. 11 din Ordonanta de urgenta a Guvernului nr. 55/2002 privind regimul de detinere al cainilor periculosi sau agresivi
EMITENT: CURTEA CONSTITUTIONALA PUBLICAT: MONITORUL OFICIAL nr. 584 din 17 august 2010
Augustin Zegrean - preşedinte
Acsinte Gaspar - judecãtor
Petre Lãzãroiu - judecãtor
Mircea Ştefan Minea - judecãtor
Ion Predescu - judecãtor
Puskas Valentin Zoltan - judecãtor
Tudorel Toader - judecãtor
Iuliana Nedelcu - procuror
Valentina Bãrbãţeanu - magistrat-asistent
Pe rol se aflã soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor <>art. 11 din Ordonanţa de urgenţã a Guvernului nr. 55/2002 privind regimul de deţinere al câinilor periculoşi sau agresivi, excepţie ridicatã de Aurina Bodea în Dosarul nr. 1.598/187/2008 al Tribunalului Bihor - Secţia penalã.
La apelul nominal se constatã lipsa pãrţilor, faţã de care procedura de citare a fost legal îndeplinitã.
Cauza fiind în stare de judecatã, preşedintele Curţii acordã cuvântul reprezentantului Ministerului Public. Acesta observã cã se criticã, în realitate, doar alin. (2) al <>art. 11 din Ordonanţa de urgenţã a Guvernului nr. 55/2002 . Cu privire la acesta, pune concluzii de admitere a excepţiei de neconstituţionalitate, apreciind cã norma este lipsitã de precizie atât în ceea ce priveşte dispoziţia, cât şi în ceea ce priveşte sancţiunea. Aratã cã lipsa de previzibilitate conduce la afectarea caracterului de lex certa al normei aplicabile şi, implicit, în condiţiile unei legi imprecise, la relativizarea garanţiilor care însoţesc dreptul la un proces echitabil, prevãzute de art. 6 din Convenţia pentru apãrarea drepturilor omului şi a libertãţilor fundamentale. În opinia sa, caracterul neprevizibil al normei prejudiciazã şi dreptul de a fi informat cu privire la natura şi cauza acuzaţiei, drept prevãzut de art. 6 paragraful 3 din convenţia menţionatã.
CURTEA,
având în vedere actele şi lucrãrile dosarului, constatã urmãtoarele:
Prin Încheierea din 15 ianuarie 2010, pronunţatã în Dosarul nr. 1.598/187/2008, Tribunalul Bihor - Secţia penalã a sesizat Curtea Constituţionalã cu excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor <>art. 11 din Ordonanţa de urgenţã a Guvernului nr. 55/2002 privind regimul de deţinere al câinilor periculoşi sau agresivi. Excepţia de neconstituţionalitate a fost ridicatã de Aurina Bodea într-o cauzã penalã privind regimul de deţinere al câinilor periculoşi sau agresivi.
În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate autorul acesteia precizeazã cã art. 181 din Codul penal consacrã infracţiunea de vãtãmare corporalã simplã, iar art. 182 din acelaşi cod, infracţiunea de vãtãmare corporalã gravã. Aratã cã <>art. 11 alin. (2) din Ordonanţa de urgenţã a Guvernului nr. 55/2002 cuprinde o adãugire, prin care se completeazã o circumstanţã de agravare, neprevãzutã în art. 181 din Codul penal. Mai aratã cã vãtãmarea corporalã este gravã doar în încadrarea art. 182 din Codul penal, nu şi în cuprinsul art. 181 din acelaşi cod. Susţine cã "aceastã eroare de redactare a textului [...] duce la încãlcarea dreptului la un proces echitabil prin denaturarea încadrãrii juridice într-o faptã mai gravã decât cea comisã".
Tribunalul Bihor - Secţia penalã nu şi-a exprimat opinia cu privire la constituţionalitatea textului de lege criticat. Aceastã instanţã a respins, iniţial, excepţia de neconstituţionalitate ca inadmisibilã, considerând cã prevederile de lege criticate nu au legãturã cu soluţionarea cauzei. Împotriva încheierii de respingere autorul excepţiei a declarat recurs, în soluţionarea cãruia Curtea de Apel Oradea - Secţia penalã şi pentru cauze cu minori a apreciat cã excepţia întruneşte condiţiile de admisibilitate prevãzute de <>Legea nr. 47/1992 şi a dispus sesizarea Curţii Constituţionale, fãrã sã facã vreo apreciere referitoare la conformitatea textului de lege criticat cu dispoziţiile Legii fundamentale.
Potrivit prevederilor <>art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 , încheierea de sesizare a fost comunicatã preşedinţilor celor douã Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.
Preşedinţii celor douã Camere ale Parlamentului, Guvernul şi Avocatul Poporului nu şi-au exprimat punctul de vedere asupra excepţiei, pânã la data întocmirii raportului.
CURTEA,
examinând încheierea de sesizare, raportul întocmit de judecãtorul-raportor, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi <>Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, reţine urmãtoarele:
Curtea Constituţionalã a fost legal sesizatã şi este competentã, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale <>art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992 , sã soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate.
Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie prevederile <>art. 11 din Ordonanţa de urgenţã a Guvernului nr. 55/2002 privind regimul de deţinere al câinilor periculoşi sau agresivi, publicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 311 din 10 mai 2002, aprobatã cu modificãri prin <>Legea nr. 60/2003 , publicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 183 din 24 martie 2003. Textul de lege criticat are urmãtorul conţinut:
- Art. 11: "(1) Neluarea mãsurilor de prevenire a atacului canin de cãtre proprietarul câinelui sau de deţinãtorul temporar al acestuia asupra unei persoane constituie infracţiune şi se pedepseşte cu închisoare de la 6 luni la 5 ani.
(2) Dacã fapta prevãzutã la alin. (1) a avut ca urmare vãtãmarea corporalã gravã, pedeapsa este cea prevãzutã la art. 181-184 Cod penal.
(3) Dacã fapta a avut ca urmare moartea victimei, pedeapsa este închisoarea de la 2 la 7 ani.
(4) Acţiunea penalã prevãzutã la alin. (1) şi (2) se pune în mişcare la plângerea prealabilã a persoanei vãtãmate. Împãcarea pãrţilor înlãturã rãspunderea penalã."
În opinia autoarei excepţiei de neconstituţionalitate, textul de lege criticat contravine prevederilor art. 21 alin. (3) din Constituţie care consacrã dreptul la un proces echitabil.
Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea constatã cã este întemeiatã, urmând sã o admitã pentru motivele ce se vor arãta în continuare.
Analiza textelor de incriminare cuprinse în <>art. 11 din Ordonanţa de urgenţã a Guvernului nr. 55/2002 conduce la concluzia încãlcãrii prevederilor constituţionale şi convenţionale referitoare la dreptul la un proces echitabil, ca urmare a lipsei de claritate şi previzibilitate a normei. În jurisprudenţa sa, Curtea Europeanã a Drepturilor Omului a arãtat cã legea trebuie sã îndeplineascã anumite condiţii calitative, printre acestea numãrându-se previzibilitatea (Cauza S.W. împotriva Marii Britanii, 1995 sau Cauza Cantoni împotriva Franţei, 1996). În acest sens, Curtea a remarcat cã nu poate fi consideratã "lege" decât o normã enunţatã cu suficientã precizie, pentru a permite cetãţeanului sã îşi controleze conduita. Apelând la nevoie la consiliere de specialitate în materie, el trebuie sã fie capabil sã prevadã, într-o mãsurã rezonabilã, faţã de circumstanţele speţei, consecinţele care ar putea rezulta dintr-o anumitã faptã (Cauza Sissanis împotriva României, 2007). Or, prevederile de lege ce formeazã obiectul prezentei excepţii de neconstituţionalitate nu întrunesc aceste exigenţe.
Astfel, în primul rând, din cuprinsul <>art. 11 alin. (1) din Ordonanţa de urgenţã a Guvernului nr. 55/2002 nu rezultã dacã este vorba despre o infracţiune de pericol sau de rezultat. Cu alte cuvinte, textul este imprecis, întrucât poate include varianta unei infracţiuni de rezultat, dar şi a uneia de pericol, fãrã sã facã vreo distincţie. Acest lucru rezultã din faptul cã alin. (1) incrimineazã ca infracţiune şi ipoteza în care neluarea mãsurilor de prevenire a atacului canin de cãtre proprietarul câinelui sau de deţinãtorul temporar al acestuia asupra unei persoane nu se soldeazã cu niciun fel de vãtãmare a vreunei persoane, limitele pedepsei fiind aceleaşi atât pentru varianta infracţiunii de pericol descrise, care, deci, nu produce vreo vãtãmare, cât şi pentru varianta infracţiunii de rezultat, care poate avea consecinţe de gravitate diferitã, culminând cu decesul victimei. De fapt, prin aplicarea dispoziţiilor alin. (2) ale art. 11 din ordonanţa de urgenţã se poate ajunge chiar la situaţia ca, din lipsa reperelor clare privitoare la individualizarea pedepselor, pedeapsa aplicatã sã fie mai mare atunci când neluarea mãsurilor de prevenire a atacului canin nu a avut nicio urmare vãtãmãtoare decât în cazul în care o astfel de vãtãmare s-a produs. Astfel, în ipoteza unei infracţiuni de pericol, deci neurmatã de un rezultat, sancţiunea, constând în închisoare de la 6 luni la 5 ani, este mai severã decât la acea infracţiune de rezultat la care fapta prevãzutã în alin. (1) are ca urmare o vãtãmare corporalã din culpã, prevãzutã de art. 184 alin. (1) din Codul penal, pentru care sancţiunea constã în închisoare de la o lunã la 3 luni sau amendã. În plus, în ipoteza unei infracţiuni de rezultat, fapta incriminatã de art. 11 alin. (1) din ordonanţa de urgenţã absoarbe infracţiunea de loviri sau alte violenţe prevãzutã de art. 180 din Codul penal.
Curtea observã cã textul de lege criticat este deficitar din perspectiva lipsei de corelare cu prevederile din Codul penal la care art. 11 din ordonanţa de urgenţã face trimitere, ceea ce este de naturã sã genereze confuzii şi incertitudine cu privire la consecinţele inacţiunii descrise în norma de incriminare, dar şi dificultãţi în ceea ce priveşte interpretarea şi aplicarea textelor de lege criticate. Astfel, prin compararea limitelor pedepsei prevãzute la art. 11 alin. (1), şi anume de la 6 luni la 5 ani, cu cele prevãzute pentru infracţiunile incriminate de art. 181-184 din Codul penal, la care face trimitere art. 11 alin. (2), se observã o discrepanţã în ceea ce priveşte consecinţele faptei, astfel cum s-a exemplificat mai sus.
În plus, Curtea observã cã alineatul al doilea al art. 11 din ordonanţa de urgenţã consacrã o formã agravatã a faptei prevãzute la alin. (1), atunci când aceasta are ca urmare o vãtãmare corporalã gravã, însã face trimitere la regimul sancţionator consacrat pentru vãtãmarea corporalã - art. 181 din Codul penal, vãtãmarea corporalã gravã - art. 182 din Codul penal, lovirile sau vãtãmãrile cauzatoare de moarte - art. 183 din Codul penal, respectiv vãtãmarea corporalã din culpã - art. 184 din Codul penal. Agravanta ia în considerare pericolul social sporit, rezultat din urmãrile alternative specifice vãtãmãrii corporale grave, dar face trimitere fie la regimul sancţionator mai puţin sever consacrat pentru infracţiunea de la art. 184 din Codul penal, fie la regimul sancţionator mai aspru instituit pentru lovirile sau vãtãmãrile cauzatoare de moarte - art. 183 din Codul penal.
Fapta având ca urmare moartea victimei este incriminatã de douã ori, însã este sancţionatã cu pedepse diferite. Astfel, pe de o parte, în enumerarea limitativã de la alin. (2) se regãsesc şi lovirile sau vãtãmãrile cauzatoare de moarte - art. 183 din Codul penal, pentru care sancţiunea constã în închisoare de la 5 la 15 ani, iar, pe de altã parte, potrivit alin (3), dacã fapta a avut ca urmare moartea victimei, pedeapsa este închisoarea de la 2 la 7 ani. Prin urmare, existã o gravã necorelare şi în ceea ce priveşte relaţia dintre alin. (3) al art. 11 din ordonanţa de urgenţã şi art. 183 din Codul penal. Ambele incrimineazã vãtãmarea care a avut ca urmare moartea victimei. În ceea ce priveşte elementul subiectiv, infracţiunea de loviri sau vãtãmãri cauzatoare de moarte prevãzutã de art. 183 din Codul penal, pedepsitã cu închisoarea de la 5 la 15 ani, nu poate fi sãvârşitã decât cu intenţie depãşitã (praeterintenţie).
Viciul de redactare constând în lipsa de corelare a limitelor de pedeapsã afecteazã garanţiile constituţionale referitoare la dreptul la un proces echitabil. În acest sens, Curtea reţine cã acest drept este un drept complex, care are mai multe componente. Printre acestea se regãseşte, astfel cum rezultã din jurisprudenţa mai sus amintitã a Curţii Europene a Drepturilor Omului, şi dreptul destinatarului normei de a fi informat într-o manierã lipsitã de ambiguitãţi asupra comportamentelor interzise, pe care este obligat sã le evite. Pentru ca acest drept sã fie asigurat în mod efectiv, enunţurile juridice trebuie sã fie clare, precise şi explicite, astfel încât sã îl poatã avertiza în mod inechivoc asupra gravitãţii consecinţelor nerespectãrii prescripţiilor legale cuprinse în acestea. Or, dispoziţiile <>art. 11 din Ordonanţa de urgenţã a Guvernului nr. 55/2002 nu respectã aceste cerinţe esenţiale de redactare.
De asemenea, în conceptul de proces echitabil este inclus şi dreptul la o apãrare eficientã. Aceasta nu poate fi realizatã în condiţiile în care existã o incertitudine cu privire la cuantumul pedepsei pe care instanţa o poate aplica pentru fapta prevãzutã la art. 11 alin. (1). Judecãtorul însuşi se aflã în dificultate, fiind pus în situaţia de a opta între mai multe variante posibile, în lipsa unei reprezentãri clare a regimului sancţionator aplicabil. Din cauza manierei defectuoase de redactare a textului de lege criticat, individualizarea judiciarã a pedepsei nu poate fi fãcutã de instanţã decât în mod arbitrar, aproximativ, în funcţie de aprecieri lipsite de obiectivitate.
În fine, Curtea constatã cã alin. (4) al art. 11 din ordonanţa de urgenţã cuprinde, de asemenea, vicii de redactare, întrucât foloseşte o formulare improprie. Potrivit acesteia, acţiunea penalã prevãzutã la alin. (1) şi (2) se pune în mişcare la plângerea prealabilã a persoanei vãtãmate. Legiuitorul a incriminat în alineatele menţionate fapte socialmente periculoase, consacrând infracţiuni, de pericol sau rezultat, nicidecum o acţiune penalã. Se observã însã cã atât în cazul vãtãmãrii corporale grave - art. 182 din Codul penal, cât şi în cazul lovirilor sau vãtãmãrilor cauzatoare de moarte - art. 183 din Codul penal, la care textele de incriminare fac trimitere, acţiunea penalã se pune în mişcare din oficiu. În ultima ipotezã nici nu este posibilã incidenţa principiului disponibilitãţii, în condiţiile în care fapta are ca urmare moartea victimei. Cu toate acestea, art. 11 alin. (4), care stabileşte cã acţiunea penalã "prevãzutã la alin. (1) şi (2)" se pune în mişcare la plângerea prealabilã a persoanei vãtãmate, se referã inclusiv la infracţiunea de neluare a mãsurilor de prevenire a atacului canin care a avut ca urmare vãtãmarea corporalã cauzatoare de moarte. Într-o asemenea ipotezã, este, desigur, evidentã lipsa de logicã internã a reglementãrii, care o priveazã de eficienţã şi lasã neacoperitã modalitatea de declanşare a acţiunii penale. Se poate presupune cã aceasta va fi pornitã din oficiu, dar, la fel de bine, se poate presupune cã va fi pornitã doar la plângerea prealabilã a rudelor apropiate. Dar norma juridicã, în special cea de naturã penalã, trebuie sã conţinã reglementãri riguroase, cea supusã, în cazul de faţã, controlului de constituţionalitate fiind însã ambiguã şi lipsitã de precizie. Aceeaşi este situaţia şi în ceea ce priveşte fraza a doua a alin. (4), care prevede cã împãcarea pãrţilor înlãturã rãspunderea penalã, întrucât, de vreme ce victima a decedat, nu este posibilã ipoteza împãcãrii pãrţilor.
Aşadar, art. 11 conţine o multitudine de inadvertenţe, prezentând deficienţe grave de redactare care îi conferã un caracter neconstituţional. Curtea observã cã, în ceea ce priveşte tehnica legislativã, textul ar fi trebuit elaborat fie ca o normã specialã, cu reglementãri distincte, care sã creeze un regim sancţionator specific, fie ar fi trebuit sã impunã un sistem de sancţionare corelat cu cel prevãzut de Codul penal pentru infracţiunile de vãtãmare corporalã. Or, art. 11 instituie un regim mixt şi confuz, derutant atât pentru persoana care se poate afla în ipoteza normei, cât şi pentru instanţa chematã sã aprecieze cu privire la vinovãţia acesteia şi sã individualizeze în mod judicios pedeapsa corespunzãtoare faptei, în funcţie de gravitatea urmãrilor acesteia.
Este necesar ca textul sã fie regândit în ansamblul sãu. Deficienţele <>art. 11 din Ordonanţa de urgenţã a Guvernului nr. 55/2002 , astfel cum au fost revelate în cele de mai sus, trebuie corectate de Guvern, în concordanţã cu dispoziţiile art. 147 alin. (1) din Constituţie. Incriminarea comportamentului periculos al proprietarilor sau posesorilor de câini periculoşi sau agresivi este fãrã îndoialã necesarã, acesta reprezentând o ameninţare gravã la adresa vieţii şi siguranţei personale a cetãţenilor. Norma penalã sancţionatoare trebuie sã întruneascã însã, aşa cum s-a arãtat, exigenţele de precizie, claritate şi, implicit, previzibilitate, impuse, cu valoare de principiu, de jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului în materia dreptului la un proces echitabil.
Curtea observã totodatã cã prevederile <>art. 11 din Ordonanţa de urgenţã a Guvernului nr. 55/2002 au mai format obiect al controlului de constituţionalitate, fiind analizate însã prin prisma unor critici diferite. Prin <>Decizia nr. 234 din 9 martie 2006 , publicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 324 din 11 aprilie 2006, raportându-se la dispoziţiile art. 16 alin. (1) şi art. 24 alin. (1) din Constituţie, Curtea a respins ca neîntemeiatã excepţia de neconstituţionalitate. În cauza de faţã, criticile formulate au relevat aspecte cu examinarea cãrora Curtea nu fusese învestitã în cadrul soluţionãrii excepţiei asupra cãreia s-a pronunţat prin decizia amintitã. Prin urmare, reconsiderarea soluţiei pronunţate cu acel prilej se justificã prin noutatea argumentelor invocate în prezenta motivare a criticii de neconstituţionalitate.
Curtea constatã cã, în acord cu jurisprudenţa sa, spre exemplu, <>Decizia Plenului Curţii Constituţionale nr. 1/1995 sau <>Decizia nr. 1.415 din 4 noiembrie 2009 , publicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 796 din 23 noiembrie 2009, puterea de lucru judecat ce însoţeşte actele jurisdicţionale, deci şi deciziile Curţii Constituţionale, se ataşeazã nu numai dispozitivului, ci şi considerentelor pe care se sprijinã acesta. În consecinţã, atât Parlamentul, cât şi Guvernul, respectiv autoritãţile şi instituţiile publice urmeazã sã respecte întru totul atât considerentele, cât şi dispozitivul prezentei decizii.
Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (1) şi (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d), al art. 29 şi al <>art. 31 din Legea nr. 47/1992 ,
CURTEA CONSTITUŢIONALĂ
În numele legii
DECIDE:
Admite excepţia de neconstituţionalitate ridicatã de Aurina Bodea în Dosarul nr. 1.598/187/2008 al Tribunalului Bihor - Secţia penalã şi constatã cã prevederile <>art. 11 din Ordonanţa de urgenţã a Guvernului nr. 55/2002 privind regimul de deţinere al câinilor periculoşi sau agresivi sunt neconstituţionale.
Definitivã şi general obligatorie.
Decizia se comunicã preşedinţilor celor douã Camere ale Parlamentului şi Guvernului şi se publicã în Monitorul Oficial al României, Partea I.
Pronunţatã în şedinţa publicã din data de 6 iulie 2010.
PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE,
AUGUSTIN ZEGREAN
Magistrat-asistent,
Valentina Bãrbãţeanu
-------
Newsletter GRATUIT
Aboneaza-te si primesti zilnic Monitorul Oficial pe email
Comentarii
Fii primul care comenteaza.
MonitorulJuridic.ro este un proiect:
