Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
Email RSS Trimite prin Yahoo Messenger pagina:   DECIZIE nr. 902 din 6 iulie 2010  referitoare la exceptia de neconstitutionalitate a prevederilor art. 12 alin. 3 din Legea cetateniei romane nr. 21/1991     Twitter Facebook
Cautare document
Copierea de continut din prezentul site este supusa regulilor precizate in Termeni si conditii! Click aici.
Prin utilizarea siteului sunteti de acord, in mod implicit cu Termenii si conditiile! Orice abatere de la acestea constituie incalcarea dreptului nostru de autor si va angajeaza raspunderea!
X

DECIZIE nr. 902 din 6 iulie 2010 referitoare la exceptia de neconstitutionalitate a prevederilor art. 12 alin. 3 din Legea cetateniei romane nr. 21/1991

EMITENT: CURTEA CONSTITUTIONALA
PUBLICAT: MONITORUL OFICIAL nr. 551 din 5 august 2010

Augustin Zegrean - preşedinte
Acsinte Gaspar - judecãtor
Petre Lãzãroiu - judecãtor
Mircea Ştefan Minea - judecãtor
Ion Predescu - judecãtor
Puskas Valentin Zoltan - judecãtor
Tudorel Toader - judecãtor
Simona Ricu - procuror
Valentina Bãrbãţeanu - magistrat-asistent

Pe rol se aflã soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a prevederilor <>art. 12 alin. 3 din Legea cetãţeniei române nr. 21/1991 , excepţie ridicatã de Oxana Semionov în Dosarul nr. 8.084/2/2008 al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie - Secţia de contencios administrativ şi fiscal, care formeazã obiectul Dosarului nr. 170D/2010 al Curţii Constituţionale.
La apelul nominal se constatã lipsa pãrţilor, faţã de care procedura de citare a fost legal îndeplinitã.
Curtea dispune a se face apelul şi în dosarele nr. 171D/2010 şi nr. 172D/2010, având ca obiect aceeaşi excepţie de neconstituţionalitate, ridicatã de Alic Popa şi Igor Savin în dosarele nr. 306/2/2009 şi, respectiv, nr. 495/2/2009 ale Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie - Secţia de contencios administrativ şi fiscal.
La apelul nominal se constatã lipsa pãrţilor, faţã de care procedura de citare a fost legal îndeplinitã.
Curtea, din oficiu, vãzând identitatea de obiect al cauzelor menţionate, pune în discuţie problema conexãrii lor.
Reprezentantul Ministerului Public este de acord cu propunerea de conexare a acestor cauze.
Curtea, în temeiul art. 14 şi al <>art. 53 alin. (5) din Legea nr. 47/1992 , dispune conexarea Dosarelor nr. 171D/2010 şi nr. 172D/2010 la Dosarul nr. 170D/2010, care a fost primul înregistrat.
Cauza fiind în stare de judecatã, preşedintele Curţii acordã cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care pune concluzii de respingere a excepţiei ca devenitã inadmisibilã, invocând <>Decizia nr. 670/2010 a Curţii Constituţionale.

CURTEA,
având în vedere actele şi lucrãrile dosarelor, reţine urmãtoarele:
Prin încheierile din 13 noiembrie 2009 şi 10 noiembrie 2009, pronunţate în dosarele nr. 8.084/2/2008, nr. 306/2/2009 şi, respectiv, nr. 495/2/2009, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Secţia de contencios administrativ şi fiscal a sesizat Curtea Constituţionalã cu excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor <>art. 12 alin. 3 din Legea cetãţeniei române nr. 21/1991 . Excepţia a fost ridicatã de Oxana Semionov, Alic Popa şi Igor Savin în cauze referitoare la redobândirea cetãţeniei române.
În motivãrile excepţiei de neconstituţionalitate, având un conţinut similar, se susţine, în esenţã, cã textul de lege criticat este de naturã sã încalce art. 21 din Constituţie referitor la soluţionarea cauzelor într-un termen rezonabil, care implicã primirea promptã şi necondiţionatã a cererilor de acordare sau redobândire a cetãţeniei române, nesocotirea acestuia conducând la însãşi negarea dreptului, care devine iluzoriu. Aratã cã legea trebuie aplicatã unitar atât pentru cetãţenii moldoveni de naţionalitate românã care pot depune cererile de acordare sau redobândire a cetãţeniei române la misiunile diplomatice sau oficiile consulare ale României din strãinãtate, cât şi pentru cei care le depun în Republica Moldova.
Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Secţia de contencios administrativ şi fiscal considerã cã excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiatã, nefiind de naturã sã îngrãdeascã vreun drept fundamental consacrat în Constituţia României pentru cetãţenii strãini.
Potrivit prevederilor <>art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 , încheierile de sesizare au fost comunicate preşedinţilor celor douã Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.
Preşedinţii celor douã Camere ale Parlamentului, Guvernul şi Avocatul Poporului nu au comunicat punctele lor de vedere cu privire la excepţia de neconstituţionalitate.

CURTEA,
examinând actele de sesizare, rapoartele întocmite de judecãtorul-raportor, susţinerile pãrţilor, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi <>Legea nr. 47/1992 , reţine urmãtoarele:
Curtea Constituţionalã a fost legal sesizatã şi este competentã, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale <>art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992 , sã soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate.
Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie prevederile <>art. 12 alin. 3 din Legea cetãţeniei române nr. 21/1991 , republicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 98 din 6 martie 2000. Ulterior sesizãrii Curţii Constituţionale cu soluţionarea prezentei excepţii de neconstituţionalitate, a fost adoptatã <>Legea nr. 354/2009 privind aprobarea <>Ordonanţei de urgenţã a Guvernului nr. 36/2009 pentru modificarea şi completarea <>Legii cetãţeniei române nr. 21/1991 , publicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 781 din 16 noiembrie 2009, care, prin art. I pct. 3, abrogã expres dispoziţiile <>art. 12 alin. 3 din Legea nr. 21/1991 . La data ridicãrii excepţiei de neconstituţionalitate, textul de lege criticat avea urmãtorul cuprins:
- Art. 12 alin. 3: "În situaţia în care, la nivelul misiunilor diplomatice şi oficiilor consulare, numãrul solicitanţilor este cu mult mai mare decât capacitatea de procesare a oficiului, se va proceda la programarea acestora în limita a 30.000 de dosare pe an, pentru fiecare oficiu consular."
În opinia autorilor excepţiei de neconstituţionalitate, textul de lege criticat contravine dispoziţiilor art. 21 alin. (3) din Constituţie şi ale art. 6 paragraful 1 din Convenţia pentru apãrarea drepturilor omului şi a libertãţilor fundamentale referitoare la durata rezonabilã a termenului de soluţionare a cauzelor. De asemenea, se invocã în susţinerea excepţiei şi prevederile din Legea fundamentalã cuprinse la art. 16 alin. (1) care consacrã egalitatea cetãţenilor în faţa legii şi a autoritãţilor publice şi la art. 53 referitor la restrângerea exerciţiului unor drepturi sau al unor libertãţi.
Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea observã cã, ulterior sesizãrii sale cu soluţionarea acesteia, a fost adoptatã <>Legea nr. 354/2009 privind aprobarea <>Ordonanţei de urgenţã a Guvernului nr. 36/2009 pentru modificarea şi completarea <>Legii cetãţeniei române nr. 21/1991 , publicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 781 din 16 noiembrie 2009. Prin art. I pct. 3, aceastã lege abrogã expres dispoziţiile <>art. 12 alin. 3 din Legea nr. 21/1991 , criticate de autorul excepţiei. Prin urmare, excepţia nu mai îndeplineşte una dintre condiţiile de admisibilitate prevãzute de <>art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 , şi anume aceea care impune ca textul legal ce formeazã obiectul acesteia sã fie în vigoare. Faţã de momentul pronunţãrii asupra prezentei excepţii, Curtea constatã cã aceasta a devenit inadmisibilã, prevederile <>art. 12 alin. 3 din Legea nr. 21/1991 fiind abrogate.
În acelaşi sens, Curtea s-a mai pronunţat prin <>Decizia nr. 670 din 18 mai 2010 , publicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 402 din 17 iunie 2010.

Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al <>art. 29 din Legea nr. 47/1992 ,

CURTEA CONSTITUŢIONALĂ
În numele legii
DECIDE:

Respinge, ca devenitã inadmisibilã, excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor <>art. 12 alin. 3 din Legea cetãţeniei române nr. 21/1991 , excepţie ridicatã de Oxana Semionov, Alic Popa şi Igor Savin în dosarele nr. 8.084/2/2008, nr. 306/2/2009 şi, respectiv, nr. 495/2/2009 ale Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie - Secţia de contencios administrativ şi fiscal.
Definitivã şi general obligatorie.
Pronunţatã în şedinţa publicã din data de 6 iulie 2010.

PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE,
AUGUSTIN ZEGREAN

Magistrat-asistent,
Valentina Bãrbãţeanu

----
Da, vreau informatii despre produsele Rentrop&Straton. Sunt de acord ca datele personale sa fie prelucrate conform Regulamentul UE 679/2016

Comentarii


Maximum 3000 caractere.
Da, doresc sa primesc informatii despre produsele, serviciile etc. oferite de Rentrop & Straton.

Cod de securitate


Fii primul care comenteaza.
MonitorulJuridic.ro este un proiect:
Rentrop & Straton
Banner5

Atentie, Juristi!

5 modele Contracte Civile si Acte Comerciale - conforme cu Noul Cod civil si GDPR

Legea GDPR a modificat Contractele, Cererile sau Notificarile obligatorii

Va oferim Modele de Documente conform GDPR + Clauze speciale

Descarcati GRATUIT Raportul Special "5 modele Contracte Civile si Acte Comerciale - conforme cu Noul Cod civil si GDPR"


Da, vreau informatii despre produsele Rentrop&Straton. Sunt de acord ca datele personale sa fie prelucrate conform Regulamentul UE 679/2016