Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
Augustin Zegrean - preşedinte
Valer Dorneanu - judecător
Petre Lăzăroiu - judecător
Mircea Ştefan Minea - judecător
Daniel Marius Morar - judecător
Mona-Maria Pivniceru - judecător
Puskas Valentin Zoltan - judecător
Simona-Maya Teodoroiu - judecător
Tudorel Toader - judecător
Afrodita Laura Tutunaru - magistrat-asistent
Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Marinela Mincă. 1. Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 108 din Legea nr. 46/2008 privind Codul silvic, excepţie ridicată de Vasile Pop în Dosarul nr. 102/224/2015 al Judecătoriei Dragomireşti şi care formează obiectul Dosarului Curţii Constituţionale nr. 1.195D/2015. 2. La apelul nominal lipsesc părţile, faţă de care procedura de citare este legal îndeplinită. 3. Magistratul-asistent referă asupra faptului că autorul excepţiei a depus la dosar o cerere prin care solicită acordarea unui nou termen de judecată în vederea angajării unui apărător. 4. Reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de respingere ca neîntemeiată a cererii formulate. 5. Curtea, deliberând asupra cererii formulate, în temeiul art. 14 din Legea nr. 47/1992 şi al art. 222 din Codul de procedură civilă, dispune respingerea cererii, deoarece de la data sesizării instanţei de contencios constituţional, respectiv 7 iulie 2015, şi până în prezent autorul excepţiei a avut la dispoziţie un interval de timp suficient care să îi permită angajarea unui avocat. 6. Cauza fiind în stare de judecată, preşedintele Curţii acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care arată că dispoziţiile art. 108 din Legea nr. 46/2008 privind Codul silvic se regăsesc în art. 107 din acelaşi act normativ, republicat, şi pune concluzii de respingere a excepţiei de neconstituţionalitate ca neîntemeiată, deoarece prevederile legale astfel criticate sunt suficient de clare şi previzibile. Contrar susţinerilor autorului excepţiei, prin incriminarea faptei de tăiere sau distrugere de arbori de pe terenurile acoperite de vegetaţie forestieră nu este afectat dreptul de proprietate, deoarece exploatarea acestor arbori trebuie să se facă în condiţiile legii, iar interesul prezervării acestei vegetaţii este mai presus de interesul particular al proprietarului. CURTEA,având în vedere actele şi lucrările dosarului, constată următoarele: 7. Prin Decizia penală nr. 1/R din 7 iulie 2015, pronunţată în Dosarul nr. 102/224/2015/a1, prin care a fost admis recursul formulat de Vasile Pop împotriva Încheierii din 17 iunie 2015 a Judecătoriei Dragomireşti în Dosarul nr. 102/224/2015 prin care a fost respinsă ca inadmisibilă excepţia de neconstituţionalitate, Tribunalul Maramureş - Secţia penală a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 108 din Legea nr. 46/2008 privind Codul silvic, excepţie ridicată de Vasile Pop într-o cauză având ca obiect soluţionarea unei cauze penale în care se fac cercetări cu privire la săvârşirea infracţiunii prevăzute de art. 108 alin. (1) lit. c) - devenit după republicare art. 107 - din Legea nr. 46/2008. 8. În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate se susţine că prevederile legale menţionate sunt neconstituţionale, deoarece expresia "vegetaţie forestieră situată pe terenuri din afara fondului forestier naţional" include şi curtea, gospodăria şi grădina proprietarului situate în intravilanul localităţilor. 9. Tribunalul Maramureş - Secţia penală opinează că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată, deoarece nu afectează dreptul de proprietate prin instituirea unor limite în care acesta poate fi exercitat. 10. Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, actul de sesizare a fost comunicat preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate ridicate. 11. Avocatul Poporului apreciază că dispoziţiile criticate sunt constituţionale, deoarece dreptul de proprietate privată nu este absolut, legiuitorul fiind liber să stabilească cadrul juridic pentru exercitarea atributelor sale, în aşa fel încât să nu vină în coliziune cu interesele generale sau particulare legitime ale altor subiecte de drept. Aşadar, exploatarea fondului forestier se face cu respectarea condiţiilor obiective şi rezonabile instituite de Codul silvic, sens în care, în cazul nerespectării lor, legiuitorul a înţeles să incrimineze tăierea, ruperea, distrugerea, degradarea ori scoaterea din rădăcini, "fără drept", de arbori, puieţi sau lăstari din fondul forestier naţional şi din vegetaţia forestieră situată pe terenuri din afara acestuia, indiferent de forma de proprietate. Proprietarul unui fond forestier poate uza de toate atributele dreptului de proprietate, cu condiţia respectării amenajamentelor silvice elaborate în concordanţă cu obiectivele ecologice şi social-economice şi cu respectarea dreptului de proprietate asupra pădurilor ale căror cheltuieli se suportă de bugetul de stat. În acest sens, Curtea Constituţională s-a pronunţat prin Decizia nr. 755 din 20 septembrie 2012. 12. Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului şi Guvernul nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate. CURTEA,examinând actul de sesizare, punctul de vedere al Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele: 13. Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate. 14. Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie dispoziţiile art. 108 din Legea nr. 46/2008 privind Codul silvic, astfel cum au fost modificate prin art. 202 pct. 2 din Legea nr. 187/2012 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 286/2009 privind Codul penal, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 757 din 12 noiembrie 2012. Ulterior republicării, dispoziţiile legale criticate se regăsesc în art. 107 din Legea nr. 46/2008 privind Codul silvic, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 611 din 12 august 2015. Cu toate acestea, având în vedere critica formulată de autorul excepţiei, Curtea constată că obiect al excepţiei îl constituie numai alin. (1) al art. 107 din Legea nr. 46/2008, care are următorul conţinut: "(1) Tăierea, ruperea, distrugerea, degradarea ori scoaterea din rădăcini, fără drept, de arbori, puieţi sau lăstari din fondul forestier naţional şi din vegetaţia forestieră situată pe terenuri din afara acestuia, indiferent de forma de proprietate, constituie infracţiune silvică şi se pedepseşte după cum urmează: a) cu închisoare de la 6 luni la 3 ani sau cu amendă, dacă valoarea prejudiciului produs este de cel puţin 5 ori mai mare decât preţul mediu al unui metru cub de masă lemnoasă pe picior la data comiterii faptei; b) cu închisoare de la 6 luni la 3 ani sau cu amendă, dacă valoarea prejudiciului produs nu depăşeşte limita prevăzută la lit. a), dar fapta a fost săvârşită de cel puţin două ori în interval de un an, iar valoarea cumulată a prejudiciului produs depăşeşte limita prevăzută la lit. a); c) cu închisoare de la un an la 5 ani, dacă valoarea prejudiciului produs este de cel puţin 20 de ori mai mare decât preţul mediu al unui metru cub de masă lemnoasă pe picior la data comiterii faptei; d) cu închisoare de la 2 la 7 ani, dacă valoarea prejudiciului produs este de cel puţin 50 de ori mai mare decât preţul mediu al unui metru cub de masă lemnoasă pe picior, la data comiterii faptei." 15. Autorul excepţiei de neconstituţionalitate susţine că dispoziţiile legale criticate încalcă prevederile constituţionale ale art. 44 referitor la Dreptul de proprietate privată, precum şi dispoziţiile art. 7 - Nicio pedeapsă fără lege din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale şi art. 1 - Protecţia proprietăţii din Primul Protocol adiţional la Convenţie. 16. Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea constată că autorul acesteia susţine că dispoziţiile legale afectează dreptul de proprietate privată în măsura în care sunt interpretate în sensul că proprietarul unor arbori, puieţi sau lăstari din vegetaţia forestieră situată pe terenuri din afara acestuia poate fi subiect activ al infracţiunii şi datorează plata arborilor tăiaţi către ocolul silvic. 17. Cu privire la critici similare, Curtea Constituţională s-a pronunţat prin Decizia nr. 755 din 20 septembrie 2012, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 717 din 22 octombrie 2012. Cu acel prilej, s-a constatat că dreptul de proprietate, ca drept real, presupune exercitarea celor trei atribute ale sale, respectiv usus, fructus şi abusus, care pot fi exercitate în mod liber, cu condiţia respectării ordinii publice şi a dispoziţiilor imperative ale legii. Prin urmare, dreptul de proprietate nu are o valoare absolută, sens în care art. 44 alin. (1) din Constituţie precizează că limitele şi conţinutul său sunt stabilite de lege. Aşa cum s-a reţinut prin Decizia nr. 878 din 10 iulie 2008, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 593 din 7 august 2008, "legiuitorul ordinar este [...] competent să stabilească cadrul juridic pentru exercitarea atributelor dreptului de proprietate, în accepţiunea principială conferită de Constituţie, în aşa fel încât să nu vină în coliziune cu interesele generale sau cu interesele particulare legitime ale altor subiecte de drept, instituind astfel nişte limitări rezonabile în valorificarea acestuia, ca drept subiectiv garantat." Sub acest aspect, Curtea a constatat că, prin reglementarea dedusă controlului de constituţionalitate, legiuitorul nu a făcut decât să dea expresie acestor imperative, în limitele şi potrivit competenţei sale constituţionale. 18. În acest context, prin Decizia nr. 19 din 8 aprilie 1993, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 105 din 24 mai 1993, Curtea Constituţională a statuat că "pot fi stabilite prin lege anumite limite, îngrădiri fie în privinţa obiectului dreptului, fie în privinţa unor atribute ale dreptului, pentru apărarea intereselor sociale şi economice generale sau pentru apărarea drepturilor altor persoane. Esenţial este ca prin aceste restricţii stabilite de lege să nu se atingă fondul acestui drept, să nu se anihileze complet dreptul de proprietate." 19. De exemplu, prin Decizia nr. 159 din 28 februarie 2006, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 270 din 24 martie 2006, Curtea a statuat că "textul constituţional (...) referitor la garantarea dreptului de proprietate statorniceşte că limitele şi conţinutul acestuia sunt stabilite prin lege", iar alin. (7) prevede că dreptul de proprietate obligă la respectarea sarcinilor privind protecţia mediului şi la respectarea celorlalte sarcini care, potrivit legii sau obiceiului, revin proprietarului. De asemenea, din jurisprudenţa Curţii Constituţionale şi din cea a Curţii Europene a Drepturilor Omului se desprinde ideea că dreptul de proprietate nu este unul absolut, ci comportă unele limitări, care trebuie să păstreze un echilibru între interesul general şi interesul privat al cetăţenilor. În acest sens sunt, spre exemplu, Decizia Curţii Constituţionale nr. 144 din 25 martie 2004, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 419 din 11 mai 2004, şi Hotărârea Curţii de la Strasbourg din 28 octombrie 1999, pronunţată în Cauza Brumărescu împotriva României, paragraful 78, potrivit căreia "o lipsire de proprietate, [...], poate fi justificată numai dacă se demonstrează, în special, că ea a intervenit pentru o cauză de utilitate publică şi a avut un temei legal. În plus, orice ingerinţă în folosirea proprietăţii trebuie să răspundă exigenţei de proporţionalitate. Curtea reaminteşte mereu: trebuie menţinut un echilibru just între cerinţele de interes general ale comunităţii şi imperativele apărării drepturilor fundamentale ale individului. Grija de a asigura un astfel de echilibru este inerentă mecanismului convenţiei. Curtea reaminteşte, de asemenea, că echilibrul este distrus atunci când persoana în cauză suportă o sarcină specială şi exorbitantă" (a se vedea Hotărârea din 23 septembrie 1982, pronunţată în Cauza Sporrong şi Lonnroth împotriva Suediei, paragrafele 69-74). 20. Aşa fiind, Curtea Constituţională a constatat că susţinerile autorului sunt neîntemeiate, deoarece prevederile legale criticate nu afectează substanţa dreptului de proprietate, ci instituie anumite limite în care acesta poate fi exercitat. Exploatarea fondului forestier se face cu respectarea condiţiilor obiective şi rezonabile instituite de Codul silvic, sens în care, în cazul nerespectării lor, legiuitorul a înţeles să incrimineze tăierea, ruperea, distrugerea, degradarea ori scoaterea din rădăcini, "fără drept", de arbori, puieţi sau lăstari din fondul forestier naţional şi din vegetaţia forestieră situată pe terenuri din afara acestuia, indiferent de forma de proprietate. 21. De altfel, potrivit art. 3 alin. (1), art. 10 alin. (1) şi art. 13 alin. (1) din Codul silvic, fondul forestier naţional constituie bun de interes naţional, motiv pentru care s-a instituit obligaţia legală de administrare şi de asigurare a serviciilor silvice, după caz, la toate pădurile, indiferent de forma de proprietate, prin ocoale silvice, care, în cazul fondului forestier proprietate privată a persoanelor fizice şi juridice, funcţionează similar asociaţiilor şi fundaţiilor sau ca societăţi reglementate de Legea societăţilor nr. 31/1990, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1.066 din 17 noiembrie 2004, cu modificările şi completările ulterioare, ori pe bază de contract cu alte ocoale silvice. 22. Totodată, Curtea a mai constatat că proprietarul unui fond forestier poate uza de toate atributele dreptului de proprietate, cu condiţia respectării amenajamentelor silvice elaborate în concordanţă cu obiectivele ecologice şi social-economice şi cu respectarea dreptului de proprietate asupra pădurilor ale căror cheltuieli se suportă, potrivit art. 21 alin. (3), de administratorul fondului forestier proprietate publică a statului şi de proprietar, pentru suprafeţe de fond forestier mai mari de 10 ha, sau administrator în cazul în care proprietarul are înfiinţat ocol silvic de regim şi care administrează fondul forestier al acestuia. 23. Aşa fiind, exploatarea masei lemnoase de către proprietari se poate face după obţinerea autorizaţiei şi cu respectarea instrucţiunilor privind termenele, modalităţile şi perioadele de colectare, scoatere şi transport de material lemnos aprobate prin ordin al conducătorului autorităţii publice centrale care răspunde de silvicultură. Totodată, legiuitorul a prevăzut în art. 62 alin. (3) şi (4) o excepţie potrivit căreia persoanele fizice, precum şi cele care au facilităţile prevăzute de Legea nr. 33/1996 privind repunerea în unele drepturi economice a locuitorilor Munţilor Apuseni şi membrii formelor de proprietate asociative prevăzute de lege pot exploata fără atestare un volum maxim de 20 m3/an din pădurile pe care le au în proprietate. 24. Prin urmare, Curtea constată că obiectul juridic multiplu al infracţiunilor silvice constă în relaţiile sociale menite să protejeze fondul forestier, ca factor esenţial în menţinerea calităţii mediului la un nivel optim. În acest sens, prin Decizia nr. 293 din 28 aprilie 2015, paragraful 21, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 436 din 18 iunie 2015, Curtea Constituţională a statuat că, în limita atribuţiilor sale constituţionale prevăzute la art. 61 alin. (1) din Legea fundamentală, dar şi potrivit politicii penale a statului, legiuitorul poate decide, în considerarea importanţei valorilor sociale ocrotite prin normele penale adoptate şi a raporturilor sociale ce se nasc în urma anumitor incriminări. Or, responsabil pentru atingerea principiilor continuităţii recoltelor de lemn, eficacităţii funcţionale, asigurării conservării şi ameliorării biodiversităţii este, în principal, statul, fapt care este de natură să legitimeze şi calitatea sa de subiect pasiv principal al unor astfel de infracţiuni. Această calitate atrage posibilitatea transformării în parte civilă a acestuia, în cazul în care, aşa cum a statuat Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie prin Decizia nr. 2 din 15 martie 2010 pentru examinarea unui recurs în interesul legii, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 414 din 22 iunie 2010, proprietarul fondului forestier astfel afectat este subiect activ al infracţiunii. 25. Toate acestea sunt raţiuni evidente ce justifică interesul material şi moral al statului român pentru întreprinderea tuturor demersurilor necesare care asigură protecţia vegetaţiei forestiere faţă de actele necontrolate de tăiere, rupere, distrugere, degradare sau scoatere din rădăcini de arbori, puieţi ori lăstari aparţinând acestui fond. 26. Deoarece până în prezent nu au intervenit elemente noi, de natură să determine schimbarea acestei jurisprudenţe, considerentele şi soluţia deciziei mai sus menţionate îşi păstrează valabilitatea şi în cauza de faţă. 27. În sfârşit, Curtea constată că, în fapt, autorul excepţiei a fost trimis în judecată pentru că a tăiat dintr-o fâneaţă împădurită situată în afara fondului forestier naţional un număr de 5 arbori de diferite esenţe (stejar, mesteacăn şi salcâm), verzi şi nemarcaţi silvic, cu o valoare de 2.676 lei. Prin urmare, modalitatea concretă de aplicare a dispoziţiilor legale criticate, după cum arborii tăiaţi aparţin sau nu vegetaţiei forestiere situate pe terenuri din afara fondului forestier naţional, reprezintă o problemă ce ţine de competenţa instanţelor de drept comun, Curtea Constituţională nefiind competentă să se pronunţe asupra acestor aspecte. 28. Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992, cu unanimitate de voturi, CURTEA CONSTITUŢIONALĂ În numele legii DECIDE: Respinge, ca neîntemeiată, excepţia de neconstituţionalitate ridicată de Vasile Pop în Dosarul nr. 102/224/2015 al Judecătoriei Dragomireşti şi constată că dispoziţiile art. 107 alin. (1) din Legea nr. 46/2008 privind Codul silvic sunt constituţionale în raport cu criticile formulate. Definitivă şi general obligatorie. Decizia se comunică Tribunalului Maramureş - Secţia penală şi se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I. Pronunţată în şedinţa din data de 17 decembrie 2015. PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE AUGUSTIN ZEGREAN Magistrat-asistent, Afrodita Laura Tutunaru ----
Newsletter GRATUIT
Aboneaza-te si primesti zilnic Monitorul Oficial pe email
Comentarii
Fii primul care comenteaza.