Copierea de continut din prezentul site este supusa regulilor precizate in Termeni si conditii! Click aici.
Prin utilizarea siteului sunteti de acord, in mod implicit cu Termenii si conditiile! Orice abatere de la acestea constituie incalcarea dreptului nostru de autor si va angajeaza raspunderea!
X
DECIZIE nr. 901 din 17 iunie 2009 asupra conflictului juridic de natura constitutionala dintre autoritatea judecatoreasca reprezentata de Consiliul Superior al Magistraturii, pe de o parte, si autoritatea executiva, reprezentata de Guvernul Romaniei si Ministerul Justitiei si Libertatilor Cetatenesti, organ de specialitate al administratiei publice centrale de specialitate in subordinea Guvernului, pe de alta parte
DECIZIE nr. 901 din 17 iunie 2009 asupra conflictului juridic de naturã constituţionalã dintre autoritatea judecãtoreascã reprezentatã de Consiliul Superior al Magistraturii, pe de o parte, şi autoritatea executivã, reprezentatã de Guvernul României şi Ministerul Justiţiei şi Libertãţilor Cetãţeneşti, organ de specialitate al administraţiei publice centrale de specialitate în subordinea Guvernului, pe de altã parte EMITENT: CURTEA CONSTITUŢIONALÃ PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL nr. 503 din 21 iulie 2009 Prin Adresa nr. 13.969/1.154/2009, preşedintele Consiliului Superior al Magistraturii a sesizat Curtea Constituţionalã cu cererea de soluţionare a conflictului juridic de naturã constituţionalã dintre autoritatea judecãtoreascã reprezentatã de Consiliul Superior al Magistraturii, pe de o parte, şi autoritatea executivã, reprezentatã de Guvernul României şi Ministerul Justiţiei şi Libertãţilor Cetãţeneşti, organ de specialitate al administraţiei publice centrale de specialitate în subordinea Guvernului, pe de altã parte. Sesizarea a fost formulatã în temeiul <>art. 146 lit. e) din Constituţie şi al <>art. 11 alin. (1) A) lit. e) şi <>art. 34 din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, a fost înregistratã la Curtea Constituţionalã sub nr. J239 din 13 mai 2009 şi constituie obiectul Dosarului nr. 2.218E/2009. Prin actul de sesizare se solicitã Curţii Constituţionale constatarea existenţei unui conflict juridic de naturã constituţionalã între autoritatea judecãtoreascã reprezentatã de Consiliul Superior al Magistraturii, pe de o parte, şi autoritatea executivã, reprezentatã de Guvernul României şi Ministerul Justiţiei şi Libertãţilor Cetãţeneşti, organ de specialitate al administraţiei publice centrale de specialitate în subordinea Guvernului, pe de altã parte, conflict în mãsurã sã împiedice Consiliul Superior al Magistraturii sã îşi îndeplineascã atribuţiile constituţionale şi legale cu care a fost învestit. Totodatã, se solicitã Curţii Constituţionale şi dispunerea unor mãsuri pentru restabilirea ordinii constituţionale care trebuie sã existe între autoritãţile publice prevãzute în <>titlul III din Constituţie . Se apreciazã cã rolul Consiliului Superior al Magistraturii de garant al independenţei justiţiei a fost încãlcat de Guvern şi Ministerul Justiţiei şi Libertãţilor Cetãţeneşti, pentru urmãtoarele motive: 1. A fost grav afectatã independenţa justiţiei prin subfinanţarea cronicã a sistemului judiciar, situaţie rezultatã în urma prorogãrii repetate, prin adoptarea de cãtre Guvern a unor ordonanţe de urgenţã, a termenului de preluare a bugetului curţilor de apel, al tribunalelor, al tribunalelor specializate şi al judecãtoriilor de cãtre Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie şi a nesolicitãrii avizului conform al Consiliului Superior al Magistraturii asupra unora dintre actele normative de adoptare a bugetului şi de rectificare bugetarã. Se aratã cã în fiecare an sistemul judiciar s-a confruntat cu condiţii precare de finanţare, accentuate îndeosebi prin adoptarea <>Ordonanţei de urgenţã a Guvernului nr. 34/2009 cu privire la rectificarea bugetarã pe anul 2009 şi reglementarea unor mãsuri financiar-fiscale şi a <>Legii nr. 76/2009 , care a prevãzut trecerea la bugetele locale a sumelor provenind din taxele judiciare de timbru. Subfinanţarea sistemului afecteazã grav independenţa acestuia şi submineazã rolul constituţional al Consiliului Superior al Magistraturii. Un alt aspect ce afecteazã independenţa justiţiei este faptul cã Ministerul Justiţiei şi Libertãţilor Cetãţeneşti gestioneazã încã bugetele curţilor de apel, ale tribunalelor, ale tribunalelor specializate şi ale judecãtoriilor. Preluarea gestionãrii acestor bugete trebuia realizatã încã de la 1 ianuarie 2008 de cãtre Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, însã Guvernul, prin adoptarea a douã ordonanţe de urgenţã, a prorogat succesiv acest termen, mai întâi pentru data de 1 ianuarie 2009, şi, ulterior, pentru 1 ianuarie 2010. Asemenea mãsuri afecteazã independenţa financiarã a justiţiei şi perpetueazã o imixtiune a executivului în activitatea autoritãţii judecãtoreşti, cu consecinţe nefavorabile asupra bunei funcţionãri a acesteia. O altã cauzã a situaţiei financiare precare a sistemului judiciar o reprezintã ignorarea Consiliului Superior al Magistraturii de cãtre Guvern în procesul de adoptare a actelor normative bugetare ce privesc sistemul justiţiei. În acest sens se aratã cã, potrivit <>Legii nr. 304/2004 , bugetele curţilor de apel şi cele ale instanţelor din circumscripţia acestora sunt supuse avizului conform al Consiliului Superior al Magistraturii, iar, în mod firesc, acelaşi regim îl au şi proiectele de acte normative de modificare a acestor bugete. Se susţine cã, în temeiul <>art. 134 alin. (4) din Constituţie şi <>art. 132 alin. (4) din Legea nr. 304/2004 , avizarea de cãtre Consiliul Superior al Magistraturii a unor astfel de acte normative este o componentã importantã a garantãrii independenţei justiţiei. Or, în pofida acestor obligaţii ce incumbã Guvernului, mai multe acte normative care au reglementat şi bugetele curţilor de apel şi instanţelor din circumscripţia acestora nu au fost supuse avizului Consiliului Superior al Magistraturii. Exemplificativ în acest sens sunt enumerate <>Legea bugetului de stat pe anul 2008 nr. 388/2007 , precum şi ordonanţele de urgenţã de rectificare bugetarã din anii 2005-2009. Se mai susţine cã nu poate exista separaţie şi echilibru al puterilor în condiţiile în care o putere, cea executivã, prin acţiunile sale nesocoteşte atribuţiile altei puteri, a celei judecãtoreşti. Toate aceste aspecte duc la concluzia cã este ignorat rolul Consiliului Superior al Magistraturii de garant al independenţei justiţiei şi sunt grav afectate principiile accesului liber la justiţie şi al separaţiei şi echilibrului puterilor în stat. 2. Omisiunea Guvernului de a solicita avizul Consiliului Superior al Magistraturii asupra proiectelor de acte normative ce privesc activitatea autoritãţii judecãtoreşti. Se aratã cã, în perioada 2005-2009, Guvernul a iniţiat sau adoptat 77 de acte normative privitoare la activitatea autoritãţii judecãtoreşti, fãrã solicitarea avizului Consiliului Superior al Magistraturii, în pofida faptului cã au fost întreprinse demersuri din partea Consiliului Superior al Magistraturii în sensul remedierii acestei probleme. Toate acestea afecteazã principiul separaţiei şi echilibrului puterilor în stat şi rolul Consiliului Superior al Magistraturii de garant al independenţei justiţiei. 3. Desfãşurarea unor activitãţi de control de cãtre Ministerul Justiţiei şi Libertãţilor Cetãţeneşti la unele instanţe judecãtoreşti, vizând şi aspecte a cãror verificare este de competenţa exclusivã a Consiliului Superior al Magistraturii. Se aratã cã activitatea de control desfãşuratã de Ministerul Justiţiei şi Libertãţilor Cetãţeneşti la unele instanţe judecãtoreşti atât prin natura documentelor solicitate, cât şi prin tematica misiunilor de audit se constituie într-o ingerinţã nepermisã în activitatea autoritãţii judecãtoreşti din partea unui organ care face parte din sfera puterii executive. Astfel, solicitarea unor documente precum "planurile/programele de perfecţionare profesionalã planificate/realizate pentru personalul cu funcţii de conducere/execuţie", "graficul de circulaţie al documentelor", "corespondenţa cu Ministerul Justiţiei/C.S.M.", fişele de post privesc exclusiv activitatea instanţelor judecãtoreşti a cãror control ţine exclusiv de competenţa Consiliului Superior al Magistraturii şi nu a Ministerului Justiţiei şi Libertãţilor Cetãţeneşti, acesta din urmã putând efectua verificãri la nivelul instanţelor numai în ceea ce priveşte activitãţile specifice calitãţii de ordonator secundar sau terţiar de credite ce revine preşedinţilor curţilor de apel şi celor ai tribunalelor. Aceste acţiuni ale Ministerului Justiţiei şi Libertãţilor Cetãţeneşti sunt contrare <>art. 1 alin. (4) şi <>art. 133 alin. (1) din Constituţie privind principiul separaţiei şi echilibrului puterilor în stat. Având în vedere cele expuse mai sus se apreciazã cã acţiunile şi inacţiunile Guvernului şi Ministerului Justiţiei şi Libertãţilor Cetãţeneşti încalcã prevederile <>art. 1 alin. (4) , <>art. 21 , <>art. 133 alin. (1) şi <>art. 134 alin. (4) din Constituţie . În conformitate cu dispoziţiile <>art. 35 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, sesizarea a fost comunicatã pãrţilor aflate în conflict pentru a-şi exprima în scris punctul de vedere asupra conţinutului conflictului şi a eventualelor cãi de soluţionare a acestuia. Guvernul şi Ministerul Justiţiei şi Libertãţilor Cetãţeneşti au transmis Curţii Constituţionale, cu adresele nr. 51/3.689/E.B. din 21 mai 2009 şi nr. 55.751 din 27 mai 2009, punctele lor de vedere, în care se aratã cã sesizarea formulatã de Consiliul Superior al Magistraturii este neîntemeiatã, pentru urmãtoarele motive: 1. Se apreciazã cã nu existã o subfinanţare cronicã a autoritãţii judecãtoreşti, ţinând cont de faptul cã bugetul Ministerului Justiţiei şi Libertãţilor Cetãţeneşti a cunoscut o creştere progresivã încã din anul 2006. Reducerea operatã acestui buget în cursul anului 2009 nu poate fi calificatã ca fiind o subfinanţare de naturã a aduce atingere independenţei autoritãţii judiciare, fiind determinatã de dificultãţile financiare actuale la nivelul întregii ţãri. Cu privire la prorogarea termenului de transferare a atribuţiilor de gestionare a bugetului instanţelor judecãtoreşti de la Ministerul Justiţiei şi Libertãţilor Cetãţeneşti la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, se apreciazã cã aceasta este o opţiune a legiuitorului întemeiatã pe <>art. 73 alin. (3) lit. i) din Constituţieşi, în orice caz, decizia finalã asupra iniţiativei guvernamentale a aparţinut Parlamentului, care a şi aprobat-o. Se mai aratã cã aspectele care privesc administrarea instanţelor judecãtoreşti, inclusiv administrarea bugetului acestora, nu sunt şi nu pot fi calificate drept componente ale actului de justiţie. Totodatã, se apreciazã cã solicitarea Consiliului Superior al Magistraturii vizeazã mai degrabã o modificare legislativã, aspect ce excedeazã competenţei Curţii Constituţionale. Referitor la critica ce vizeazã lipsa solicitãrii avizului conform al Consiliului Superior al Magistraturii în elaborarea actelor normative bugetare ce privesc sistemul justiţiei, se aratã cã avizul conform al Consiliului se referã la proiectele de buget elaborate de instituţiile din sistemul judiciar, care, de altfel, întotdeauna au fost supuse avizului acestuia. Astfel, avizul conform nu vizeazã, spre exemplu, proiectul de lege a bugetului de stat, întrucât responsabilitatea ultimã a elaborãrii acestuia aparţine Guvernului şi nu altor instituţii ale statului. 2. Eventuala omisiune a solicitãrii avizului Consiliului Superior al Magistraturii nu dã naştere la conflicte pozitive sau negative de competenţã şi nu este de naturã sã producã blocaje instituţionale. Se mai aratã cã numai prin exercitarea necorespunzãtoare sau neexercitarea atribuţiilor constituţionale ale unui organ al statului se poate ajunge în faţa unui conflict juridic de naturã constituţionalã. Or, în cauza de faţã, este vorba de o atribuţie de naturã legalã a Consiliului. Prin urmare, se apreciazã cã sub acest aspect nu existã niciun conflict juridic de naturã constituţionalã. 3. Se considerã cã misiunile de audit de sistem, efectuate de Ministerul Justiţiei şi Libertãţilor Cetãţeneşti, reprezintã o evaluare de profunzime a sistemelor de conducere şi control intern în scopul de a se stabili dacã acestea funcţioneazã economic şi eficient, dar şi pentru identificarea deficienţelor şi formularea de recomandãri pentru corectarea acestora. Misiunile de audit nu au vizat cariera magistratului şi evaluarea acestuia, nu au avut ca obiective sau ca efecte influenţarea actului de justiţie şi atributele specifice independenţei judecãtorilor, iar solicitarea anumitor documente a avut ca finalitate evaluarea eficienţei funcţionãrii entitãţii auditate. Prin urmare, auditul efectuat a urmãrit numai evaluarea activitãţilor strict de naturã administrativã care derivã din exercitarea funcţiei de preşedinte de instanţã, ceea ce nu afecteazã competenţele constituţionale sau legale ale Consiliului Superior al Magistraturii şi ale autoritãţii judecãtoreşti. Potrivit dispoziţiilor <>art. 35 alin. (2) şi (3) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, pentru dezbaterea sesizãrii preşedintelui Consiliului Superior al Magistraturii au fost citate pãrţile aflate în conflict. La dezbatere s-au prezentat pentru preşedintele Consiliului Superior al Magistraturii domnul judecãtor Dan Lupaşcu, iar pentru Guvern şi Ministerul Justiţiei şi Libertãţilor Cetãţeneşti domnul Cãtãlin Predoiu, ministrul justiţiei şi libertãţilor cetãţeneşti. Cauza fiind în stare de judecatã, preşedintele Curţii Constituţionale acordã cuvântul reprezentantului Consiliului Superior al Magistraturii pentru susţinerea cererii înaintate instanţei constituţionale. Reprezentantul Consiliului Superior al Magistraturii susţine, în esenţã, urmãtoarele: Cererea înaintatã de cãtre preşedintele Consiliului Superior al Magistraturii este rezultatul acumulãrii în timp a unor acţiuni sau inacţiuni concrete ale autoritãţii executive faţã de autoritatea judecãtoreascã, de naturã sã împiedice instanţele, parchetele şi Consiliul Superior al Magistraturii sã îşi îndeplineascã, în condiţii corespunzãtoare, atribuţiile constituţionale şi legale şi vizeazã 3 aspecte principale: 1. Subfinanţarea cronicã a sistemului judiciar în condiţiile prorogãrii repetate a preluãrii bugetului de cãtre Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie. Bugetul pe anul 2009 a fost redus cu circa 25-30% faţã de cel din 2008, iar prin adoptarea <>Ordonanţei de urgenţã a Guvernului nr. 34/2009 , Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a rãmas cu puţin peste jumãtate din bugetul necesar, iar bugetele instanţelor judecãtoreşti, ale Ministerului Public şi ale Consiliul Superior al Magistraturii au fost substanţial diminuate. Astfel, la mai multe instanţe a fost sistatã prestarea unor servicii (gaze, întreţinere, curãţenie etc.), au fost primite somaţii de evacuare pentru neplata chiriei, nu mai sunt bani pentru obiecte de inventar, reparaţii curente, carburanţi şi lubrifianţi, pregãtire profesionalã; unele unitãţi de parchet nu mai pot efectua plata expertizelor, avocaţii au organizat proteste pentru neplata onorariilor, poşta refuzã sã mai primeascã citaţiile şi celelalte acte de procedurã şi tabloul ar putea continua. Mai mult, Tribunalul Vrancea s-a vãzut nevoit sã se adreseze justiţiei pentru a obţine fondurile necesare funcţionãrii. În fine, prin <>Legea nr. 76/2009 taxele judiciare de timbru au fost trecute la bugetele locale dupã ce anterior sumele provenind din aceste taxe constituiau venituri la bugetul de stat şi se cuprindeau distinct în proporţiile pe care legea le prevedea în bugetele Ministerului Justiţiei şi Libertãţilor Cetãţeneşti, Consiliului Superior al Magistraturii, Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie şi Parchetului de pe lângã Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, fiind destinate ajutorului public judiciar şi asistenţei judiciare, cheltuielilor de investiţii, cheltuielilor curente şi pregãtirii profesionale a personalului din justiţie. Aceastã sursã de finanţare a sistemului justiţiei a fost retrasã şi încã nu a fost înlocuitã cu o altã sursã de finanţare. S-a mai arãtat cã <>Legea nr. 304/2004 privind organizarea judiciarã a prevãzut ca de la 1 ianuarie 2008 bugetul instanţelor inferioare sã fie gestionat de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie. În loc sã întreprindã mãsuri concrete pentru predare, Guvernul a adoptat <>ordonanţele de urgenţã nr. 100/2007 şi <>nr. 137/2008 , prin care a prorogat succesiv acest termen. Se apreciazã cã şi în condiţiile în care cã administrarea bugetului nu constituie o componentã a actului de justiţie, ea ţine de independenţa acesteia. Este irelevant faptul cã ordonanţele de urgenţã menţionate au fost adoptate de vechiul guvern câtã vreme cererea înaintatã nu vizeazã persoane, ci instituţii, iar dacã guvernanţii s-au schimbat, spiritul guvernamental în ceea ce priveşte justiţia a rãmas aproape acelaşi. 2. Omisiunea solicitãrii unor avize de la Consiliul Superior al Magistraturii. Conflictul nãscut între cele douã autoritãţi cu privire la acest punct vizeazã faptul cã Guvernul nu a solicitat avizul conform de la Consiliul Superior al Magistraturii pentru proiectul bugetelor instanţelor pe anul 2008 şi pentru niciun act de rectificare bugetarã din anul 2005 la zi. În acelaşi timp, Guvernul a iniţiat sau adoptat peste 100 de acte normative, fãrã a solicita avizul consultativ al Consiliului Superior al Magistraturii. 3. Activitãţi de control desfãşurate de Ministerul Justiţiei şi Libertãţilor Cetãţeneşti la unele instanţe cu depãşirea competenţelor proprii. Ministerul Justiţiei şi Libertãţilor Cetãţeneşti a desfãşurat misiuni de audit la Tribunalul Mureş (februarie 2009) şi la Curtea de Apel Alba Iulia (martie 2009), misiuni care trebuiau sã se circumscrie numai competenţei acestei instituţii de ordonator principal de credite. Or, chiar dacã misiunile de audit nu au vizat în mod direct actul de justiţie, organele de audit au solicitat, printre altele, fişele posturilor pentru personalul judecãtoresc, programele de formare profesionalã şi au urmãrit evaluarea activitãţilor de naturã administrativã care derivã din exercitarea funcţiei de preşedinte de instanţã. Verificarea acestor aspecte este de competenţa Inspecţiei judiciare a Consiliului Superior al Magistraturii. În consecinţã, se solicitã constatarea existenţei unui conflict juridic de naturã constituţionalã între autoritãţile implicate şi sã se dispunã mãsurile care se impun. Reprezentantul Guvernului şi Ministerului Justiţiei şi Libertãţilor Cetãţeneşti cu privire la cele 3 aspecte contestate aratã urmãtoarele: 1. A existat o creştere progresivã a bugetului total alocat Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, Ministerului Public şi Ministerului Justiţiei şi Libertãţilor Cetãţeneşti, deci implicit instanţelor, pe toatã perioada 2000-2008. Mai mult, sistemul justiţiei a beneficiat şi de fonduri europene. Se aratã cã existã o diferenţã de naturã intrinsecã între administrarea bugetelor instanţelor şi independenţa Justiţiei, administrarea bugetelor nefiind o componentã a actului de justiţie. De aceea, pãstrarea administrãrii bugetelor instanţelor de cãtre minister nu poate prin ea însãşi sã aducã atingere independenţei magistraţilor şi actului de justiţie. Mai mult, <>art. 73 din Constituţie conferã legiuitorului libertatea sã stabileascã instituţia care administreazã bugetele instanţelor, o atare chestiune fiind una de oportunitate. În aceste condiţii, legiuitorul a stabilit prin <>Legea nr. 97/2007 şi <>Legea nr. 137/2008 cã, în condiţiile prezente, este oportun ca preluarea bugetelor instanţelor de cãtre Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie sã fie amânatã. Aceastã opţiune a legiuitorului s-a bazat pe faptul cã sistemul judiciar ca atare nu era pregãtit sã preia aceste bugete. Se mai aratã cã Guvernul face eforturi pentru plata indemnizaţiilor magistraţilor, în acest sens fiind puse în platã şi deciziile judecãtoreşti care obligã instituţiile din sistemul justiţiei la acordarea pentru viitor a sporurilor de confidenţialitate şi de risc şi suprasolicitare neuropsihicã. 2. Legea nu obligã la avizarea conformã a proiectului legii bugetului de stat sau a proiectului legii de rectificare bugetarã, ci doar la obţinerea avizelor Consiliului Superior al Magistraturii pentru proiectele de buget formulate de instanţe şi parchete. Totodatã, se reţine cã responsabilitatea ultimã a elaborãrii proiectului legii bugetului aparţine Guvernului, competenţã care ţine de esenţa puterii executive. Se mai aratã cã atribuţiile constituţionale ale Consiliului Superior al Magistraturii nu sunt circumscrise domeniului legiferãrii. Omisiunile de solicitare a avizului Consiliului Superior al Magistraturii asupra unor proiecte de acte normative nu se încadreazã în conţinutul noţiunii de "acte sau acţiuni concrete" prin care Guvernul sau ministerul şi-ar fi arogat puteri care aparţin Consiliului Superior al Magistraturii. În niciun caz avizul de legalitate al Ministerului Justiţiei şi Libertãţilor Cetãţeneşti, prevãzut expres de lege, nu poate fi dublat de un aviz de legalitate al Consiliului Superior al Magistraturii. 3. Misiunile de audit nu au vizat cariera magistratului şi evaluarea acestuia, nu a avut ca obiective sau ca efecte influenţarea actului de justiţie şi atributele specifice independenţei judecãtorilor, tema misiunii fiind "Evaluarea stadiului implementãrii sistemului de control managerial (...)". În consecinţã, se solicitã constatarea inexistenţei unui conflict juridic de naturã constituţionalã între autoritãţile implicate şi respingerea cererii preşedintelui Consiliului Superior al Magistraturii ca neîntemeiatã. CURTEA, examinând cererea de soluţionare a conflictului juridic de naturã constituţionalã dintre autoritatea judecãtoreascã reprezentatã de Consiliul Superior al Magistraturii, pe de o parte, şi autoritatea executivã reprezentatã de Guvernul României şi Ministerul Justiţiei şi Libertãţilor Cetãţeneşti, organ de specialitate al administraţiei publice centrale de specialitate în subordinea Guvernului, pe de altã parte, raportul întocmit de judecãtorul-raportor, susţinerile reprezentanţilor autoritãţilor publice aflate în conflict, notele scrise depuse, prevederile Constituţiei şi ale <>Legii nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, reţine urmãtoarele: Curtea a fost legal sesizatã şi este competentã, potrivit dispoziţiilor <>art. 146 lit. e) din Constituţie , precum şi celor ale <>art. 1, 10, 34 şi 35 din Legea nr. 47/1992 , sã se pronunţe asupra cererii privind soluţionarea prezentului conflict juridic de naturã constituţionalã. Prin cererea formulatã de preşedintele Consiliului Superior al Magistraturii se solicitã Curţii constatarea existenţei unui conflict juridic de naturã constituţionalã între: - autoritatea judecãtoreascã reprezentatã de Consiliul Superior al Magistraturii, pe de o parte, şi autoritatea executivã reprezentatã de Guvernul României, pe de altã parte; - autoritatea judecãtoreascã reprezentatã de Consiliul Superior al Magistraturii, pe de o parte, şi autoritatea executivã, reprezentatã de Ministerul Justiţiei şi Libertãţilor Cetãţeneşti, organ de specialitate al administraţiei publice centrale de specialitate în subordinea Guvernului, pe de altã parte. Astfel, analiza Curţii va viza ambele probleme puse în discuţie ale pretinsului conflict juridic de naturã constituţionalã. Obiectul conflictului juridic de naturã constituţionalã cu care a fost sesizatã Curtea Constituţionalã priveşte 3 aspecte principale: 1. Subfinanţarea cronicã a sistemului judiciar, nepreluarea gestionãrii bugetelor instanţelor judecãtoreşti de cãtre Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie şi ignorarea Consiliului Superior al Magistraturii de cãtre Guvern în procesul de adoptare a actelor normative bugetare ce privesc sistemul justiţiei; 2. Omisiunea Guvernului de a solicita avizul Consiliului Superior al Magistraturii asupra proiectelor de acte normative ce privesc activitatea autoritãţii judecãtoreşti; 3. Desfãşurarea unor activitãţi de control de cãtre Ministerul Justiţiei şi Libertãţilor Cetãţeneşti la unele instanţe judecãtoreşti, vizând şi aspecte a cãror verificare este de competenţa exclusivã a Consiliului Superior al Magistraturii. Dispoziţiile constituţionale pretins încãlcate sunt <>art. 1 alin. (4) privind principiul separaţiei şi echilibrului puterilor în stat, <>art. 21 privind accesul liber la justiţie, <>art. 133 alin. (1) privind rolul de garant al independenţei justiţiei exercitat de Consiliul Superior al Magistraturii şi <>art. 134 alin. (4) din Constituţie privind exercitarea de cãtre Consiliul Superior al Magistraturii a unor atribuţii stabilite prin legi organice în sarcina sa. Curtea a stabilit, în jurisprudenţa sa, cã un conflict juridic de naturã constituţionalã presupune acte sau acţiuni concrete prin care o autoritate sau mai multe îşi arogã puteri, atribuţii sau competenţe care, potrivit Constituţiei, aparţin altor autoritãţi publice, ori omisiunea unor autoritãţi publice, constând în declinarea competenţei sau în refuzul de a îndeplini anumite acte care intrã în obligaţiile lor (<>Decizia nr. 53 din 28 ianuarie 2005 , publicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 144 din 17 februarie 2005). Mai mult, prin <>Decizia nr. 270 din 10 martie 2008 , publicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 290 din 15 aprilie 2008, Curtea a statuat cã textul <>art. 146 lit. e) din Constituţie "stabileşte competenţa Curţii de a soluţiona în fond orice conflict juridic de naturã constituţionalã ivit între autoritãţile publice, iar nu numai conflictele de competenţã nãscute între acestea". Prin urmare, potrivit jurisprudenţei Curţii, conflictele juridice de naturã constituţionalã nu se limiteazã numai la conflictele de competenţã, pozitive sau negative, care ar putea crea blocaje instituţionale, ci vizeazã orice situaţii juridice conflictuale a cãror naştere rezidã în mod direct în textul Constituţiei. Raportând datele speţei la considerentele de principiu reţinute din jurisprudenţa sa, Curtea Constituţionalã urmeazã sã analizeze dacã aspectele sesizate în cererea preşedintelui Consiliului Superior al Magistraturii întrunesc elementele constitutive ale unui conflict juridic de naturã constituţionalã între autoritatea judecãtoreascã reprezentatã de Consiliul Superior al Magistraturii, pe de o parte, şi autoritatea executivã, reprezentatã de Guvernul României, pe de altã parte. Astfel: 1. A) Susţinerea cã sistemul judiciar este subfinanţat în mod cronic, dându-se în acest sens ca exemple <>Ordonanţa de urgenţã a Guvernului nr. 34/2009 şi <>Legea nr. 76 din 13 mai 2009 , nu poate fi primitã. Curtea, prin <>Decizia nr. 787 din 13 mai 2009 , publicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 400 din 12 iunie 2009, a constatat constituţionalitatea Legii de aprobare a <>Ordonanţei de urgenţã a Guvernului nr. 34/2009 şi a stabilit cã rectificarea în sens negativ operatã la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie şi Ministerul Justiţiei şi Libertãţilor Cetãţeneşti a fost una determinatã de constrângerile bugetare şi de condiţiile economice nefavorabile ale anului 2009. Rectificãri negative au fost operate la toate instituţiile publice, nu numai în sistemul justiţiei, astfel încât nu se poate susţine cã a fost afectat principiul independenţei judecãtorilor. Articolul unic pct. 5 din <>Legea nr. 76/2009 a stabilit o nouã sursã de finanţare pentru autoritãţile publice locale, fãrã însã ca prin aceastã mãsurã sã se doreascã subfinanţarea justiţiei. Ţine de opţiunea exclusivã a legiuitorului stabilirea surselor de finanţare ale fiecãrei categorii de buget în parte. Curtea reţine cã, potrivit principiului realitãţii bugetare sau neafectãrii veniturilor bugetare, veniturile se înscriu în buget pe surse de provenienţã, iar cheltuielile pe acţiuni şi obiective concrete, astfel încât veniturile odatã intrate în buget se depersonalizeazã şi servesc la efectuarea cheltuielilor în ordinea prevãzutã în buget. Acest principiu este determinat de necesitãţile practice ale execuţiei bugetare, care au demonstrat cã o afectare iniţialã a unui venit poate conduce fie la imposibilitatea realizãrii obiectivului finanţat, fie la cheltuirea întregului venit, deşi necesitãţile nu o impun. Astfel, calificarea unor surse de venituri ca aparţinând bugetului de stat sau bugetelor locale este o decizie de oportunitate bugetarã ce poate fi cenzuratã de Curtea Constituţionalã numai în situaţia în care funcţionarea unei puteri a statului este pusã în pericol, ceea ce, în speţã, nu este cazul. B) În expunerea de motive a <>Ordonanţei de urgenţã a Guvernului nr. 100/2007 şi <>Ordonanţei de urgenţã a Guvernului nr. 137/2008 , ca justificare pentru prorogarea intrãrii în vigoare a prevederilor <>art. 136 din Legea nr. 304/2004 , se aratã urmãtoarele: - "Având în vedere perioada rãmasã pânã la 1 ianuarie 2008, se impune reglementarea urgentã a calitãţii de ordonator principal de credite pentru instanţele judecãtoreşti", respectiv, - "Ministerul Justiţiei asigurã, potrivit legii, buna organizare şi administrare a justiţiei ca serviciu public, are calitatea de ordonator principal de credite şi dispune atât de experienţa, cât şi de capacitatea tehnicã necesarã gestionãrii bugetului instanţelor, precum şi faptul cã instanţa supremã nu dispune încã de capacitatea financiarã, materialã şi de personal pentru asigurarea acestei funcţii". Din aceste considerente rezultã clar cã Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie nu avea, la momentul respectiv, capacitatea administrativã necesarã pentru a prelua gestionarea bugetelor instanţelor judecãtoreşti. O asemenea capacitate administrativã vizeazã existenţa atât a unei scheme organizaţionale adecvate, cât şi personal calificat pentru realizarea obligaţiilor care decurg prin preluarea gestionãrii bugetelor instanţelor judecãtoreşti. Or, în lipsa acestor elemente indisolubil legate de imperativul legal al preluãrii bugetelor instanţelor judecãtoreşti de cãtre Instanţa Supremã, Guvernul îşi poate exercita competenţa de legiferare conferitã de dispoziţiile <>art. 115 alin. (4) din Constituţie . De asemenea, se reţine cã o atare situaţie este una extraordinarã, întrucât inexistenţa capacitãţii administrative menţionate, coroboratã cu intrarea în vigoare a <>art. 136 din Legea nr. 304/2004 , ar perturba grav funcţionarea sistemului justiţiei şi, mai mult, o asemenea situaţie ar putea avea repercusiuni şi asupra independenţei justiţiei prin blocarea plãţilor din sistem. Se mai reţine cã independenţa financiarã a justiţiei nu poate fi afectatã de faptul cã gestionarea alocaţiilor bugetare se face de cãtre Ministerul Justiţiei şi Libertãţilor Cetãţeneşti sau de cãtre Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, întrucât independenţa financiarã nu este determinatã de existenţa unui anume titular însãrcinat cu gestionarea bugetelor, ci de existenţa în sine a unor alocaţii bugetare suficiente pentru a se asigura buna funcţionare a instanţelor. Totodatã, nu se poate face abstracţie de faptul cã cele douã ordonanţe de urgenţã au fost emise în perioada 2007-2008, iar pânã în prezent nu au dat naştere vreunei nemulţumiri din partea Consiliului Superior al Magistraturii. Solicitarea Consiliului Superior al Magistraturii de a se constata, de abia în prezent, existenţa acestui conflict conduce la ideea cã actualul executiv, prin simpla acceptare a acestor reglementãri, s-ar situa de iure pe poziţia unui conflict juridic de naturã constituţionalã în raport de puterea judecãtoreascã, ceea ce apare ca fiind excesiv. Acest conflict se poate naşte însã în condiţiile în care, în lipsa unui dialog efectiv între cele douã autoritãţi, se ajunge ca, în timp, prevederile <>art. 136 din Legea nr. 304/2004 sã fie lipsite de eficienţã. C) Critica referitoare la nerespectarea rolului constituţional al Consiliului Superior al Magistraturii de garant al independenţei justiţiei prin omisiunea de a supune avizãrii sale actele normative ce privesc domeniul justiţiei este neîntemeiatã pentru motivele ce vor fi arãtate mai jos: Curtea, prin <>Decizia nr. 97 din 7 februarie 2008 , a stabilit cã neîndeplinirea de cãtre Guvernul României a unei obligaţii legale în cadrul unei proceduri de legiferare nu naşte un conflict juridic de naturã constituţionalã. Astfel, prin decizia menţionatã s-a stabilit cã nu existã un conflict juridic de naturã constituţionalã prin neîndeplinirea obligaţiei de a solicita avizul Consiliului Suprem de Apãrare a Ţãrii în legãturã cu anumite hotãrâri de guvern, care însã nu a afectat procesul legislativ, prin crearea unui blocaj instituţional. Raportând considerentele acestei decizii a Curţii Constituţionale la speţa de faţã, se reţine cã textul <>art. 38 alin. (3) din Legea nr. 317/2004 avut în vedere are urmãtorul cuprins: "Plenul Consiliului Superior al Magistraturii avizeazã proiectele de acte normative ce privesc activitatea autoritãţii judecãtoreşti." Prin urmare, Curtea observã cã aceastã competenţã a Consiliului Superior al Magistraturii este una legalã, acordatã prin voinţa Parlamentului în temeiul textului constituţional al <>art. 134 alin. (4) , potrivit cãruia "Consiliul Superior al Magistraturii îndeplineşte şi alte atribuţii stabilite prin legea sa organicã, în realizarea rolului sãu de garant al independenţei justiţiei". Însã, indiferent cã este vorba de o competenţã acordatã prin lege sau direct prin textul <>Constituţiei , autoritãţile sunt obligate sã le aplice şi sã le respecte în virtutea <>art. 1 alin. (5) din Constituţie , potrivit cãruia "În România, respectarea Constituţiei, a supremaţiei sale şi a legilor este obligatorie". O atare concluzie se impune datoritã faptului cã principiul legalitãţii este unul de rang constituţional. Totuşi, în cauza de faţã se reţine cã aspectele semnalate de cãtre preşedintele Consiliului Superior al Magistraturii ar viza o eventualã neconstituţionalitate a unor acte normative, şi nu un conflict juridic de naturã constituţionalã. Totodatã, Curtea reţine cã neconstituţionalitatea unei legi sau ordonanţe poate fi stabilitã numai în condiţiile <>art. 146 lit. a) şi d) din Constituţie , şi nu în temeiul textului constituţional al <>art. 146 lit. e) . Pe lângã aceste aspecte, Curtea, având în vedere divergenţele de interpretare dintre pãrţile aflate în conflict cu privire la noţiunea de "avizare", reţine cã aceasta trebuie circumscrisã numai la actele normative care privesc în mod direct organizarea şi funcţionarea autoritãţii judecãtoreşti, precum modul de funcţionare al instanţelor, cariera magistraţilor, drepturile şi obligaţiile acestora etc., pentru a nu se ajunge la denaturarea rolului Consiliului Superior al Magistraturii. 2. Cu privire la nesolicitarea avizului conform al Consiliului Superior al Magistraturii cu privire la actele normative bugetare ce vizeazã domeniul justiţiei, se reţine cã o atare criticã este neîntemeiatã. Astfel, bugetele curţilor de apel şi instanţelor din circumscripţia acestora sunt supuse avizului conform al Consiliului Superior al Magistraturii, deci rezultã cã nu proiectul legii bugetului de stat este supus avizului Consiliului Superior al Magistraturii. Acesta avizeazã conform numai propunerile de bugete ale instanţelor, iar Guvernul este cel competent în mod exclusiv sã decidã asupra formei finale a proiectului legii bugetului de stat. Acceptând teza susţinutã de Consiliul Superior al Magistraturii s-ar ajunge la situaţia ca o instituţie care are drept rol garantarea independenţei justiţiei sã stabileascã şi sã cenzureze chestiuni care ţin de gestionarea bugetului la nivel naţional, cu alte cuvinte ar realiza un control de oportunitate bugetarã, ceea ce este inadmisibil. Cu privire la susţinerea existenţei unui conflict juridic de naturã constituţionalã între autoritatea judecãtoreascã reprezentatã de Consiliul Superior al Magistraturii, pe de o parte, şi autoritatea executivã, reprezentatã de Ministerul Justiţiei şi Libertãţilor Cetãţeneşti, organ de specialitate al administraţiei publice centrale de specialitate în subordinea Guvernului, pe de altã parte, motivat de faptul cã misiunile de audit efectuate de Ministerul Justiţiei şi Libertãţilor Cetãţeneşti şi-au depãşit atribuţiunile, se constatã cã o atare susţinere este fãrã suport constituţional. Eventuala depãşire a limitelor de competenţã ale misiunilor de audit nu reprezintã probleme de constituţionalitate, ci strict de legalitate, astfel încât raportul acestora poate fi cenzurat în faţa instanţelor de judecatã. Rezultã deci cã nici sub acest aspect nu existã un conflict juridic de natura constituţionalã între Consiliul Superior al Magistraturii şi Ministerul Justiţiei şi Libertãţilor Cetãţeneşti. Ţinând cont cele de mai sus, Curtea urmeazã sã constate cã aspectele sesizate de preşedintele Consiliului Superior al Magistraturii nu întrunesc elementele unui conflict juridic de naturã constituţionalã în sensul <>art. 146 lit. e) din Constituţie . Având în vedere considerentele expuse, dispoziţiile <>art. 146 lit. e) din Constituţie , precum şi prevederile <>art. 11 alin. (1) lit. A.e) , ale <>art. 34 şi 35 din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, CURTEA CONSTITUŢIONALÃ În numele legii DECIDE: Curtea Constituţionalã constatã cã aspectele sesizate de Consiliul Superior al Magistraturii nu întrunesc elementele unui conflict juridic de naturã constituţionalã în sensul <>art. 146 lit. e) din Constituţie . Definitivã şi general obligatorie. Decizia se comunicã preşedintelui Consiliului Superior al Magistraturii, primului-ministru al Guvernului şi ministrului justiţiei şi libertãţilor cetãţeneşti şi se publicã în Monitorul Oficial al României, Partea I. Dezbaterea a avut loc la data de 17 iunie 2009 şi la aceasta au participat: Ioan Vida, preşedinte, Nicolae Cochinescu, Aspazia Cojocaru, Acsinte Gaspar, Petre Lãzãroiu, Puskas Valentin Zoltan, Tudorel Toader, Augustin Zegrean, judecãtori. PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE, prof. univ. dr. IOAN VIDA Magistrat-asistent, Benke Karoly -----------
Newsletter GRATUIT
Aboneaza-te si primesti zilnic Monitorul Oficial pe email
