Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
DECIZIE nr. 900 din 6 iulie 2010 referitoare la exceptia de neconstitutionalitate a prevederilor art. 136^1 din Legea nr. 295/2004 privind regimul armelor si al munitiilor si ale art. 118 din Codul penal
EMITENT: CURTEA CONSTITUTIONALA PUBLICAT: MONITORUL OFICIAL nr. 530 din 29 iulie 2010
Augustin Zegrean - preşedinte
Acsinte Gaspar - judecãtor
Petre Lãzãroiu - judecãtor
Mircea Ştefan Minea - judecãtor
Ion Predescu - judecãtor
Puskas Valentin Zoltan - judecãtor
Tudorel Toader - judecãtor
Iuliana Nedelcu - procuror
Valentina Bãrbãţeanu - magistrat-asistent
Pe rol se aflã soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a prevederilor <>art. 136^1 din Legea nr. 295/2004 privind regimul armelor şi al muniţiilor şi ale art. 118 din Codul penal, excepţie ridicatã de Ştefan Vaşvari în Dosarul nr. 5.322/337/2009 al Judecãtoriei Zalãu.
La apelul nominal rãspunde, pentru autorul excepţiei, domnul avocat Friedmann Nicolescu, membru al Baroului Bucureşti. Procedura de citare a fost legal îndeplinitã.
Cauza fiind în stare de judecatã, preşedintele Curţii acordã cuvântul apãrãtorului autorului excepţiei. Acesta reitereazã argumentele expuse în motivarea scrisã a excepţiei şi solicitã admiterea acesteia.
Reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de respingere a excepţiei de neconstituţionalitate. Observând cã autorul excepţiei criticã de fapt neconstituţionalitatea extrinsecã a unei ordonanţe de urgenţã care a modificat <>Legea nr. 295/2004 , precizeazã cã nu este aplicabil art. 115 alin. (1) din Constituţie, ale cãrui prevederi trebuie respectate în cazul edictãrii unei ordonanţe simple. În schimb, pentru emiterea valabilã a unei ordonanţe de urgenţã este necesarã respectarea dispoziţiilor art. 115 alin. (4) din Constituţie, exigenţele prevãzute de acestea fiind întrunite în ceea ce priveşte <>Ordonanţa de urgenţã a Guvernului nr. 26/2008 pentru modificarea şi completarea <>Legii nr. 295/2004 . Referitor la pretinsa neconstituţionalitate a art. 118 din Codul penal, aratã cã autorul excepţiei învedereazã probleme de coroborare şi aplicare a acestuia, care nu intrã în competenţa Curţii Constituţionale.
CURTEA,
având în vedere actele şi lucrãrile dosarului, constatã urmãtoarele:
Prin Încheierea din 18 decembrie 2009, pronunţatã în Dosarul nr. 5.322/337/2009, Judecãtoria Zalãu a sesizat Curtea Constituţionalã cu excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor <>art. 136^1 din Legea nr. 295/2004 privind regimul armelor şi al muniţiilor şi ale art. 118 din Codul penal. Excepţia a fost ridicatã de Ştefan Vaşvari într-o cauzã având ca obiect soluţionarea plângerii formulate împotriva unei rezoluţii a Parchetului de pe lângã Tribunalul Sãlaj.
În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate autorul acesteia susţine cã prevederile <>art. 136^1 din Legea nr. 295/2004 contravin dispoziţiilor art. 73 alin. (3) lit. h) din Constituţie, întrucât au fost introduse în lege printr-o ordonanţã de urgenţã a Guvernului. Aratã cã "delegarea legislativã de a adopta ordonanţe de urgenţã se încadreazã exclusiv în dispoziţiile art. 108 alin. (1) şi (3) din Constituţia României". Or, "în cauzã nu a existat o lege specialã de abilitare", astfel cã "ordonanţa s-a emis de Guvern cu depãşirea limitelor delegãrii". De asemenea, precizeazã cã, din interpretarea art. 7 paragraful 2 din Convenţia pentru apãrarea drepturilor omului şi a libertãţilor fundamentale rezultã cã, "ulterior apariţiei unei legi, nu se poate dispune incriminarea unei persoane care a dobândit legal un bun".
În ceea ce priveşte prevederile art. 118 din Codul penal, autorul excepţiei susţine cã încalcã dispoziţiile din Legea fundamentalã referitoare la protecţia proprietãţii private, nefiind corelate cu situaţiile prevãzute de legea penalã la înlocuirea rãspunderii penale, în special cu cele din art. 18^1 alin. (1) şi (3) din Codul penal. Aratã cã mãsura confiscãrii bunului legal dobândit se face numai în temeiul unei legi, de cãtre autoritatea judecãtoreascã, nu de organele poliţiei sau ale parchetului, în legãturã cu care precizeazã cã în jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului şi a Curţii de la Luxemburg s-a constatat cã fac parte din organele administrative.
Judecãtoria Zalãu nu şi-a exprimat opinia cu privire la constituţionalitatea textelor de lege criticate.
Potrivit prevederilor <>art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 , încheierea de sesizare a fost comunicatã preşedinţilor celor douã Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.
Avocatul Poporului apreciazã cã prevederile de lege criticate sunt constituţionale. În acest sens, aratã cã interdicţia reglementãrii în domenii care fac obiectul legii organice este prevãzutã de art. 115 alin. (1) din Constituţie pentru ordonanţele emise de Guvern în temeiul unei legi speciale de abilitare adoptate de Parlament, iar nu şi în cazul ordonanţelor de urgenţã, care se adoptã de cãtre Guvern în temeiul art. 115 alin. (4) din Legea fundamentalã. Precizeazã totodatã cã deposedarea unei persoane de anumite bunuri sau valori în executarea unei sancţiuni penale, contravenţionale, administrative ori civile sau a unei mãsuri de confiscare specialã, prevãzute de lege, nu constituie expropriere şi nu încalcã în niciun alt mod dreptul de proprietate garantat constituţional, astfel cum a reţinut şi Curtea Constituţionalã prin <>Decizia nr. 1.060/2008 .
Preşedinţii celor douã Camere ale Parlamentului şi Guvernul nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.
CURTEA,
examinând încheierea de sesizare, punctul de vedere al Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecãtorul-raportor, susţinerile apãrãtorului autorului excepţiei, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi <>Legea nr. 47/1992 , reţine urmãtoarele:
Curtea Constituţionalã a fost legal sesizatã şi este competentã, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale <>art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992 , sã soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate.
Obiect al excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie prevederile <>art. 136^1 din Legea nr. 295/2004 privind regimul armelor şi al muniţiilor, publicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 583 din 30 iunie 2004, introduse prin <>art. I pct. 28 din Ordonanţa de urgenţã a Guvernului nr. 26/2008 pentru modificarea şi completarea <>Legii nr. 295/2004 privind regimul armelor şi al muniţiilor, publicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 203 din 17 martie 2008. De asemenea, obiect al excepţiei îl constituie şi dispoziţiile art. 118 din Codul penal. Textele de lege criticate au urmãtoarea redactare:
- <>Art. 136^1 din Legea nr. 295/2004 : "Deţinerea sau portul de armã neletalã din categoria celor supuse autorizãrii, fãrã drept, constituie infracţiune şi se pedepseşte cu închisoare de la 3 luni la 1 an.";
- Art. 118 din Codul penal: "Sunt supuse confiscãrii speciale:
a) bunurile produse prin sãvârşirea faptei prevãzute de legea penalã;
b) bunurile care au fost folosite, în orice mod, la sãvârşirea unei infracţiuni, dacã sunt ale infractorului sau dacã, aparţinând altei persoane, aceasta a cunoscut scopul folosirii lor. Aceastã mãsurã nu poate fi dispusã în cazul infracţiunilor sãvârşite prin presã;
c) bunurile produse, modificate sau adaptate în scopul sãvârşirii unei infracţiuni, dacã au fost utilizate la comiterea acesteia şi dacã sunt ale infractorului. Când bunurile aparţin altei persoane confiscarea se dispune dacã producerea, modificarea sau adaptarea a fost efectuatã de proprietar ori de infractor cu ştiinţa proprietarului;
d) bunurile care au fost date pentru a determina sãvârşirea unei fapte sau pentru a rãsplãti pe fãptuitor;
e) bunurile dobândite prin sãvârşirea faptei prevãzute de legea penalã, dacã nu sunt restituite persoanei vãtãmate şi în mãsura în care nu servesc la despãgubirea acesteia;
f) bunurile a cãror deţinere este interzisã de lege.
În cazul prevãzut în alin. 1 lit. b), dacã valoarea bunurilor supuse confiscãrii este vãdit disproporţionatã faţã de natura şi gravitatea infracţiunii, se dispune confiscarea în parte, prin echivalent bãnesc, ţinând seama de urmarea infracţiunii şi de contribuţia bunului la producerea acesteia.
În cazurile prevãzute în alin. 1 lit. b) şi c), dacã bunurile nu pot fi confiscate, întrucât nu sunt ale infractorului, iar persoana cãreia îi aparţin nu a cunoscut scopul folosirii lor, se confiscã echivalentul în bani al acestora.
Dacã bunurile supuse confiscãrii nu se gãsesc, în locul lor se confiscã bani şi bunuri pânã la concurenţa valorii acestora.
Se confiscã, de asemenea, bunurile şi banii obţinuţi din exploatarea sau folosirea bunurilor supuse confiscãrii, cu excepţia bunurilor prevãzute în alin. 1 lit. b) şi c).
Instanţa poate sã nu dispunã confiscarea bunului dacã acesta face parte din mijloacele de existenţã, de trebuinţã zilnicã ori de exercitare a profesiei infractorului sau a persoanei asupra cãreia ar putea opera mãsura confiscãrii speciale."
În opinia autorului excepţiei, sunt încãlcate urmãtoarele prevederi din Constituţie: art. 44 alin. (1), (2), (8) şi (9) referitoare la garantarea proprietãţii private, la prezumţia dobândirii licite a averii, la interdicţia confiscãrii averii dobândite licit şi la posibilitatea confiscãrii în condiţiile legii a bunurilor destinate, folosite sau rezultate din infracţiuni ori contravenţii; art. 73 alin. (3) lit. h) potrivit cãruia infracţiunile, pedepsele şi regimul executãrii acestora se reglementeazã prin lege organicã; art. 108 alin. (1) şi (3) care prevãd cã Guvernul adoptã hotãrâri şi ordonanţe, iar ordonanţele se emit în temeiul unei legi speciale de abilitare. Se invocã, de asemenea, şi urmãtoarele dispoziţii din Convenţia pentru apãrarea drepturilor omului şi a libertãţilor fundamentale: art. 6 paragraful 2 care consacrã prezumţia de nevinovãţie, art. 7 paragraful 2 referitor la legalitatea pedepsei şi art. 18 care stabileşte cã restrângerile drepturilor şi libertãţilor prevãzute de convenţie nu pot fi aplicate decât în scopul pentru care ele au fost prevãzute.
Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea constatã cã nu este întemeiatã, urmând sã o respingã ca atare, pentru argumentele ce se vor arãta în continuare.
În ceea ce priveşte dispoziţiile <>art. 136^1 din Legea nr. 295/2004 privind regimul armelor şi al muniţiilor, care au fost introduse în cuprinsul legii prin <>Ordonanţa de urgenţã a Guvernului nr. 26/2008 , Curtea observã cã se susţine o tezã eronatã, autorul excepţiei interpretând în mod greşit prevederile constituţionale care permit Guvernului sã legifereze pe calea ordonanţelor, simple sau de urgenţã. Instanţa de control constituţional nu poate reţine critica potrivit cãreia "ordonanţa s-a emis de Guvern cu depãşirea limitelor delegãrii", motivatã pe observaţia cã "în cauzã nu a existat o lege specialã de abilitare". Curtea constatã cã, în realitate, interdicţia reglementãrii în domenii rezervate legii organice, potrivit art. 73 alin. (3) din Constituţie, vizeazã exclusiv ordonanţele simple, care se adoptã numai în baza unei legi speciale de abilitare. Dimpotrivã, prin intermediul ordonanţelor de urgenţã se pot emite reglementãri de acest tip, fãrã sã fie necesarã, aşa cum susţine autorul excepţiei, emiterea vreunei legi de abilitare, dreptul Guvernului de a emite ordonanţe de urgenţã în domenii rezervate legii organice rezultând din înseşi prevederile art. 115 alin. (4) şi alin. (5) teza finalã din Legea fundamentalã. În acest sens a statuat în mod constant Curtea Constituţionalã, relevante sub acest aspect fiind, de exemplu, <>Decizia nr. 146 din 25 martie 2004 , publicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 416 din 10 mai 2004, sau <>Decizia nr. 684 din 10 octombrie 2006 , publicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 931 din 16 noiembrie 2006.
Cât priveşte prevederile art. 118 din Codul penal, Curtea observã cã s-a mai pronunţat asupra constituţionalitãţii acestora, prin raportare la dispoziţiile constituţionale referitoare la dreptul de proprietate privatã. Astfel, prin <>Decizia nr. 377 din 30 septembrie 2004 , publicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 958 din 19 octombrie 2004, instanţa de contencios constituţional a statuat cã deposedarea unei persoane de anumite bunuri sau valori în executarea unei sancţiuni penale, contravenţionale, administrative ori civile sau a unei mãsuri de confiscare specialã, prevãzute de lege, nu constituie expropriere şi nu încalcã în niciun alt mod dreptul de proprietate garantat constituţional. Prin urmare, nefiind vorba de nesocotirea dreptului de proprietate, care este protejat şi prin prevederile art. 1 din primul Protocol adiţional la Convenţia pentru apãrarea drepturilor omului şi a libertãţilor fundamentale, Curtea constatã cã în cauza de faţã nu se poate reţine nici nesocotirea art. 18 din documentul internaţional mai sus menţionat, care stabileşte cã restrângerile drepturilor şi libertãţilor prevãzute de convenţie nu pot fi aplicate decât în scopul pentru care ele au fost prevãzute.
Totodatã, Curtea Constituţionalã observã cã mãsura de siguranţã a confiscãrii speciale nu este o pedeapsã în sensul atribuit de art. 53 din Codul penal, care instituie felurile pedepselor aplicabile persoanei fizice, motiv pentru care art. 7 paragraful 2 din Convenţia pentru apãrarea drepturilor omului şi a libertãţilor fundamentale referitor la legalitatea pedepsei nu este incident în cauzã.
De asemenea, Curtea constatã cã mãsura confiscãrii speciale nu este de naturã sã înfrângã nici prezumţia de nevinovãţie, care este consacratã de Legea fundamentalã în legãturã cu libertatea individualã a persoanei, respectiv în ceea ce priveşte reţinerea şi arestarea. Mãsura confiscãrii speciale are ca scop, la fel ca celelalte mãsuri de siguranţã, înlãturarea unei stãri de pericol şi preîntâmpinarea sãvârşirii unor fapte penale, fãrã sã afecteze în vreun fel dreptul persoanei faţã de care aceasta se dispune de a beneficia de prezumţia de vinovãţie pe parcursul întregului proces penal, pânã la rãmânerea definitivã a hotãrârii de condamnare.
Curtea observã cã nu poate primi nici critica dedusã din susţinerile autorului excepţiei, în sensul încãlcãrii principiului separaţiei şi echilibrului puterilor în stat, întrucât nu se pune problema vreunei intruziuni a puterii executive în atribuţiile autoritãţii judecãtoreşti. Aceasta din urmã are ca rol înfãptuirea justiţiei, or punerea în executare a mãsurii confiscãrii speciale nu este de resortul instanţelor de judecatã, ci este firesc ca aceasta sã fie adusã la îndeplinire de organe cu atribuţii administrative.
Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al <>art. 29 din Legea nr. 47/1992 ,
CURTEA CONSTITUŢIONALĂ
În numele legii
DECIDE:
Respinge excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor <>art. 136^1 din Legea nr. 295/2004 privind regimul armelor şi al muniţiilor şi ale art. 118 din Codul penal, excepţie ridicatã de Ştefan Vaşvari în Dosarul nr. 5.322/337/2009 al Judecãtoriei Zalãu.
Definitivã şi general obligatorie.
Pronunţatã în şedinţa publicã din data de 6 iulie 2010.
PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE,
AUGUSTIN ZEGREAN
Magistrat-asistent,
Valentina Bãrbãţeanu
------
Newsletter GRATUIT
Aboneaza-te si primesti zilnic Monitorul Oficial pe email
Comentarii
Fii primul care comenteaza.
MonitorulJuridic.ro este un proiect:
