Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
Email RSS Trimite prin Yahoo Messenger pagina:   DECIZIE nr. 90 din 5 februarie 2008  referitoare la exceptia de neconstitutionalitate a dispozitiilor   art. 7 din Ordonanta Guvernului nr. 15/2002 privind aplicarea tarifului de utilizare si a tarifului de trecere pe reteaua de drumuri nationale din Romania    Twitter Facebook
Cautare document
Copierea de continut din prezentul site este supusa regulilor precizate in Termeni si conditii! Click aici.
Prin utilizarea siteului sunteti de acord, in mod implicit cu Termenii si conditiile! Orice abatere de la acestea constituie incalcarea dreptului nostru de autor si va angajeaza raspunderea!
X

DECIZIE nr. 90 din 5 februarie 2008 referitoare la exceptia de neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 7 din Ordonanta Guvernului nr. 15/2002 privind aplicarea tarifului de utilizare si a tarifului de trecere pe reteaua de drumuri nationale din Romania

EMITENT: CURTEA CONSTITUTIONALA
PUBLICAT: MONITORUL OFICIAL nr. 161 din 3 martie 2008
Ioan Vida - preşedinte
Nicolae Cochinescu - judecãtor
Aspazia Cojocaru - judecãtor
Acsinte Gaspar - judecãtor
Ion Predescu - judecãtor
Puskas Valentin Zoltan - judecãtor
Tudorel Toader - judecãtor
Augustin Zegrean - judecãtor
Simona Ricu - procuror
Mihai Paul Cotta - magistrat-asistent

Pe rol se aflã soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor <>art. 7 din Ordonanţa Guvernului nr. 15/2002 privind aplicarea tarifului de utilizare şi a tarifului de trecere pe reţeaua de drumuri naţionale din România, excepţie ridicatã de Societatea Comercialã "Vaiova" - S.R.L. în Dosarul nr. 9.859/325/2007 al Judecãtoriei Timişoara.
La apelul nominal lipsesc pãrţile, faţã de care procedura de citare a fost legal îndeplinitã.
Reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de respingere a excepţiei de neconstituţionalitate, ca neîntemeiatã, considerând cã textele legale criticate sunt constituţionale.

CURTEA,
având în vedere actele şi lucrãrile dosarului, reţine urmãtoarele:
Prin Încheierea din 17 octombrie 2007, pronunţatã în Dosarul nr. 9.859/325/2007, Judecãtoria Timişoara a sesizat Curtea Constituţionalã cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor <>art. 7 alin. (1) din Ordonanţa Guvernului nr. 15/2002 , excepţie ridicatã de Societatea Comercialã "Vaiova" - S.R.L. în cauza ce are ca obiect judecarea plângerii contravenţionale formulate de autorul excepţiei.
În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate autorul acesteia susţine cã dispoziţiile <>art. 7 alin. (1) din Ordonanţa Guvernului nr. 15/2002 contravin prevederilor art. 23 alin. (11) din Constituţie. Din interpretarea textului de lege rezultã cã persoana împotriva cãreia s-a întocmit procesul-verbal de constatare a contravenţiei este pusã în faţa unui verdict de vinovãţie, iar orice cale de atac împotriva procesului-verbal devine inutilã. În speţã, autorul excepţiei aratã cã a achitat tariful de utilizare a reţelei de drumuri naţionale la o staţie Peco, dar la un control efectuat de reprezentanţii Companiei Naţionale de Autostrãzi şi Drumuri Naţionale din România - S.A. s-a constatat cã acesta este inferior tarifelor prevãzute pentru categoria autovehiculului utilizat. În aceastã situaţie, lipsa vinovãţiei, invocatã în cadrul contestaţiei procesului-verbal de constatare a contravenţiei, este "blocatã" de <>art. 7 alin. (1) din Ordonanţa Guvernului nr. 15/2002 din a cãrui interpretare rezultã cã persoana care nu deţine un tip de rovinietã corespunzãtor este vinovatã definitiv.
Autorul excepţiei considerã, pentru aceleaşi motive, cã sunt încãlcate şi dispoziţiile art. 6 din Convenţia pentru apãrarea drepturilor omului şi a libertãţilor fundamentale.
Judecãtoria Timişoara apreciazã cã excepţia este neîntemeiatã. Se aratã cã dispoziţiile criticate nu instituie "verdicte de vinovãţie", cum susţine autorul excepţiei.
Potrivit prevederilor <>art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 , încheierea de sesizare a fost comunicatã preşedinţilor celor douã Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi formula punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.
Avocatul Poporului apreciazã cã dispoziţiile legale criticate sunt constituţionale. Se aratã cã textul legal criticat nu conţine dispoziţii care contravin principiului constituţional al prezumţiei de nevinovãţie.
Preşedinţii celor douã Camere ale Parlamentului şi Guvernul nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.

CURTEA,
examinând încheierea de sesizare, punctul de vedere al Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecãtorul-raportor, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi <>Legea nr. 47/1992 , reţine urmãtoarele:
Curtea Constituţionalã a fost legal sesizatã şi este competentã, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, ale art. 1 alin. (2), ale <>art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992 , sã soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate.
Obiectul excepţiei, astfel cum a fost formulat, îl constituie dispoziţiile <>art. 7 alin. (1) din Ordonanţa Guvernului nr. 15/2002 privind introducerea unor tarife de utilizare a infrastructurii de transport rutier, publicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 82 din 1 februarie 2002, aprobatã cu modificãri şi completãri prin <>Legea nr. 424/2002 , publicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 468 din 1 iulie 2002, cu modificãrile ulterioare. Ulterior sesizãrii Curţii Constituţionale, <>art. 7 din Ordonanţa Guvernului nr. 15/2002 a fost modificat prin <>art. I pct. 17 din Ordonanţa de urgenţã a Guvernului nr. 157/2007 , publicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 885 din 27 decembrie 2007, dispoziţii care au urmãtorul cuprins:
- Art. 7: "Responsabilitatea achitãrii tarifului de utilizare şi deţinerea rovinietei valabile revin în exclusivitate, în cazul utilizatorilor români, deţinãtorilor menţionaţi în certificatul de înmatriculare, în cartea de identitate, în documentele vamale sau în alte documente oficiale, iar în cazul utilizatorilor strãini, acestea revin în exclusivitate conducãtorului auto al vehiculului."
Totodatã, conform dispoziţiilor <>art. I pct. 1 din Ordonanţa de urgenţã a Guvernului nr. 157/2007 , titlul ordonanţei se modificã şi va avea urmãtorul cuprins: "Ordonanţã privind aplicarea tarifului de utilizare şi a tarifului de trecere pe reţeaua de drumuri naţionale din România".
Potrivit art. IX din ordonanţa de urgenţã, "Prezenta ordonanţã de urgenţã intrã în vigoare la data de 1 ianuarie 2008".
În consecinţã, Curtea urmeazã sã se pronunţe asupra dispoziţiilor <>art. 7 din Ordonanţa Guvernului nr. 15/2002 privind aplicarea tarifului de utilizare şi a tarifului de trecere pe reţeaua de drumuri naţionale din România.
În opinia autorului excepţiei, dispoziţiile legale criticate contravin prevederii art. 23 alin. (11) din Constituţie referitoare la prezumţia de nevinovãţie, precum şi art. 6 din Convenţia pentru apãrarea drepturilor omului şi a libertãţilor fundamentale privind dreptul la un proces echitabil.
Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea constatã urmãtoarele:
Dispoziţiile <>art. 7 din Ordonanţa Guvernului nr. 15/2002 stabilesc persoanele responsabile sã achite tariful de utilizare în ceea ce priveşte tipul şi valabilitatea rovinietei, fãrã ca prin aceasta sã instituie "verdicte de vinovãţie", astfel cum susţine autorul excepţiei. Curtea reţine cã modalitatea de interpretare a textului de lege în legãturã cu persoana împotriva cãreia s-a întocmit procesul-verbal de constatare a contravenţiei pentru neachitarea, în totalitate sau în parte, a tarifului de utilizare în ceea ce priveşte tipul şi valabilitatea rovinietei, precum şi stabilirea responsabilitãţii acesteia aparţin competenţei instanţei de judecatã, nefiind o problemã de constituţionalitate.
Cât priveşte dispoziţiile constituţionale şi internaţionale invocate de autorul excepţiei, Curtea constatã cã nu sunt aplicabile în aceastã cauzã, întrucât ele specificã în mod direct faptul cã prezumţia de nevinovãţie se referã exclusiv la procese cu caracter penal şi nicidecum la situaţii de felul celei ce face obiectul cauzei de faţã. Astfel, art. 11 pct. 1 din Declaraţia Universalã a Drepturilor Omului prevede: "Orice persoanã acuzatã de comiterea unui act cu caracter penal are dreptul sã fie presupusã nevinovatã pânã când vinovãţia sa va fi stabilitã în mod legal (...)", iar art. 6 paragraful 2 din Convenţia pentru apãrarea drepturilor omului şi a libertãţilor fundamentale, text invocat de autorul excepţiei, stabileşte la rândul sãu: "Orice persoanã acuzatã de infracţiune este prezumatã nevinovatã cât timp vinovãţia sa n-a fost în mod legal stabilitã." În acelaşi sens sunt redactate şi art. 14 pct. 2 din Pactul internaţional al drepturilor civile şi politice, precum şi art. 23 alin. (11) din Constituţie.
În consecinţã, având în vedere dispoziţiile <>art. 2 din Legea nr. 47/1992 , potrivit cãrora "(1) Curtea Constituţionalã asigurã controlul constituţionalitãţii legilor, a tratatelor internaţionale, a regulamentelor Parlamentului şi a ordonanţelor Guvernului.
(2) Sunt neconstituţionale prevederile actelor prevãzute la alin. (1), care încalcã dispoziţiile sau principiile Constituţiei. [...]", rezultã cã excepţia este inadmisibilã, Curtea neavând competenţa de a se pronunţa asupra modalitãţii de interpretare şi de aplicare a textului de lege supus controlului de constituţionalitate.

Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al <>art. 29 din Legea nr. 47/1992 ,

CURTEA CONSTITUŢIONALĂ
În numele legii
DECIDE:

Respinge, ca fiind inadmisibilã, excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor <>art. 7 din Ordonanţa Guvernului nr. 15/2002 privind aplicarea tarifului de utilizare şi a tarifului de trecere pe reţeaua de drumuri naţionale din România, excepţie ridicatã de Societatea Comercialã "Vaiova" - S.R.L. în Dosarul nr. 9.859/325/2007 al Judecãtoriei Timişoara.
Definitivã şi general obligatorie.
Pronunţatã în şedinţa publicã din data de 5 februarie 2008.

PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE
prof. univ. dr. IOAN VIDA

Magistrat-asistent,
Mihai Paul Cotta

-------
Da, vreau informatii despre produsele Rentrop&Straton. Sunt de acord ca datele personale sa fie prelucrate conform Regulamentul UE 679/2016

Comentarii


Maximum 3000 caractere.
Da, doresc sa primesc informatii despre produsele, serviciile etc. oferite de Rentrop & Straton.

Cod de securitate


Fii primul care comenteaza.
MonitorulJuridic.ro este un proiect:
Rentrop & Straton
Banner5

Atentie, Juristi!

5 modele Contracte Civile si Acte Comerciale - conforme cu Noul Cod civil si GDPR

Legea GDPR a modificat Contractele, Cererile sau Notificarile obligatorii

Va oferim Modele de Documente conform GDPR + Clauze speciale

Descarcati GRATUIT Raportul Special "5 modele Contracte Civile si Acte Comerciale - conforme cu Noul Cod civil si GDPR"


Da, vreau informatii despre produsele Rentrop&Straton. Sunt de acord ca datele personale sa fie prelucrate conform Regulamentul UE 679/2016