Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
Ioan Muraru - preşedinte
Costica Bulai - judecãtor
Nicolae Popa - judecãtor
Lucian Stangu - judecãtor
Florin Bucur Vasilescu - judecãtor
Romul Petru Vonica - judecãtor
Paula C. Pantea - procuror
Carmen Daniela Manea - magistrat-asistent
Pe rol, pronunţarea asupra exceptiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 330^4 teza a doua din Codul de procedura civilã, ridicatã de Parchetul de pe lângã Curtea Suprema de Justiţie în Dosarul nr. 1.320/1997 al Curţii Supreme de Justiţie - Secţia civilã.
Dezbaterile au avut loc în şedinţa publica din data de 16 iunie 1998 şi au fost consemnate în încheierea de la aceeaşi data, când Curtea, având nevoie de timp pentru a delibera, a amânat pronunţarea pentru data de 25 iunie 1998.
CURTEA,
având în vedere actele şi lucrãrile dosarului, constata urmãtoarele:
Prin Încheierea din 30 ianuarie 1998, Curtea Suprema de Justiţie - Secţia civilã a sesizat Curtea Constituţionalã cu excepţia de neconstituţionalitate a art. 330^4 teza a doua din Codul de procedura civilã, ridicatã de Parchetul de pe lângã Curtea Suprema de Justiţie în Dosarul nr. 1.320/1997 al acestei instanţe.
În motivarea exceptiei se arata ca dispoziţiile legale atacate sunt neconstituţionale, întrucât contravin prevederilor art. 128 şi 130 din Constituţie cu privire la "rolul Ministerului Public".
Se mai susţine ca, întrucât "legiuitorul a rezervat numai procurorului general dreptul de a ataca cu recurs în anulare la Curtea Suprema de Justiţie hotãrârile judecãtoreşti irevocabile, pentru motivele expres prevãzute în text", în acord cu dispoziţiile art. 130 din Constituţie, se impune ca şi retragerea acestei cai sa fie "la indemana aceluiaşi subiect calificat, cu efect de stingere a litigiului respectiv". De aceea se apreciazã ca dispoziţiile art. 330^4 teza a doua din Codul de procedura civilã, "care permit pãrţilor din proces de a cere continuarea judecaţii unei cai de atac pe care nu sunt abilitate sa o declanseze şi care aparţine în exclusivitate unei autoritãţi publice", sunt neconstituţionale pentru ca transfera în competenta pãrţilor în litigiu atribuţii care constituie apanajul exclusiv al Ministerului Public, potrivit prevederilor art. 130 din Constituţie, atribuţii ce "se exercita numai prin procurorii constituiţi în parchete".
Se apreciazã totodatã ca art. 16 alin. (1) din Constituţie nu are în vedere egalitatea de tratament juridic al cetãţenilor "în raport cu cea care se aplica autoritãţilor publice şi nici preluarea de cãtre cetãţeni a atribuţiilor ce revin respectivelor autoritãţi".
Exprimandu-şi opinia, în temeiul dispoziţiilor art. 23 alin. (4) din Legea nr. 47/1992, republicatã, instanta apreciazã ca, întrucât "excepţia invocatã este determinanta pentru soluţionarea pricinii şi ca în privinta constituţionalitãţii art. 330^4 teza a doua din Codul de procedura civilã Curtea Constituţionalã nu şi-a spus cuvântul printr-o decizie publicatã în Monitorul Oficial al României, urmeazã a fi sesizatã pentru a se pronunţa".
Potrivit art. 24 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, s-au solicitat puncte de vedere preşedinţilor celor doua Camere ale Parlamentului şi Guvernului.
Guvernul, în punctul sau de vedere, considera ca excepţia de neconstituţionalitate nu este intemeiata, invocand jurisprudenta Curţii Constituţionale, care în mod constant a statuat ca dispoziţia legalã atacatã este constituţionalã.
Preşedinţii celor doua Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele lor de vedere.
CURTEA,
examinând încheierea de sesizare, punctul de vedere al Guvernului, raportul întocmit de judecãtorul-raportor, concluziile procurorului şi susţinerile pãrţilor prezente, precum şi dispoziţiile legale atacate, raportate la prevederile Constituţiei şi ale Legii nr. 47/1992, republicatã, retine urmãtoarele:
Curtea Constituţionalã este competenta sa soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate, fiind legal sesizatã, în temeiul dispoziţiilor art. 144 lit. c) din Constituţie şi ale art. 23 din Legea nr. 47/1992.
Potrivit art. 330^4 din Codul de procedura civilã, "pana la închiderea dezbaterilor, procurorul general îşi poate retrage motivat recursul în anulare. În acest caz, pãrţile în proces pot cere continuarea judecaţii". Acest text a fost atacat integral, de mai multe ori, prin excepţia de neconstituţionalitate, Curtea pronunţându-se, pentru prima oara, prin Decizia nr. 73 din 4 iunie 1996, publicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 255 din 22 octombrie 1996, în sensul ca dispoziţiile sale sunt constituţionale. În considerentele acestei decizii s-a reţinut ca "art. 330^4 din Codul de procedura civilã arata condiţiile în care procurorul general îşi poate retrage recursul în anulare şi consacra totodatã dreptul pãrţilor din proces de a stãrui în continuarea judecaţii. Or, prin aceste prevederi nu poate fi pusã în discuţie nici o situaţie conflictuala cu dispoziţiile Constituţiei". Decizia nu a fost atacatã cu recurs în ceea ce priveşte dispoziţiile art. 330^4, astfel încât ea a rãmas definitiva.
Faptul ca întregul text a fost declarat constituţional nu a împiedicat pãrţile, în alte cauze, sa invoce excepţia de neconstituţionalitate a aceluiaşi text, Curtea mentinand prin deciziile pronunţate aceeaşi soluţie de constitutionalitate, întrucât nu au intervenit elemente noi care sa facã necesarã reconsiderarea practicii.
Cu privire la dispoziţiile art. 330^4 teza a doua din Codul de procedura civilã Curtea s-a pronunţat prin deciziile nr. 67 şi 68 din 16 aprilie 1998, publicate în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 195 din 26 mai 1998, respingând excepţia. Pentru a se pronunţa aceasta soluţie, s-a reţinut, în esenta, ca textele care reglementeazã recursul în anulare, inclusiv art. 330^4 teza a doua din Codul de procedura civilã, nu contravin art. 125 şi 128 din Constituţie, deoarece faptul ca o cale de atac, ce se poate exercita numai de cãtre procurorul general, este continuatã, în caz de renunţare a acestuia la cererea uneia dintre pãrţi, nu este o problema de constitutionalitate, ci de opţiune legislativã ce nu poate fi cenzurata de justiţia constituţionalã.
Motivele invocate prin excepţia de fata nu sunt de natura sa ducã la o reconsiderare a practicii Curţii.
De aceea, având în vedere ca, fata de soluţiile pronunţate, prin deciziile sus-menţionate nu au intervenit elemente noi care sa determine schimbarea practicii jurisdicţionale a Curţii, urmeazã ca excepţia privind dispoziţiile art. 330^4 teza a doua din Codul de procedura civilã sa fie respinsã.
Fata de considerentele expuse, în temeiul dispoziţiilor art. 144 lit. c) şi ale art. 145 alin. (2) din Constituţie, precum şi ale art. 13 alin. (1) lit. A.c) şi ale art. 23 din Legea nr. 47/1992, republicatã,
CURTEA
În numele legii
DECIDE:
Respinge excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 330^4 teza a doua din Codul de procedura civilã, ridicatã de Parchetul de pe lângã Curtea Suprema de Justiţie în Dosarul nr. 1.320/1997 al Curţii Supreme de Justiţie - Secţia civilã.
Definitiva.
Pronunţatã în şedinţa publica din data de 25 iunie 1998.
PREŞEDINTELE CURŢII
CONSTITUŢIONALE,
prof.univ.dr. IOAN MURARU
Magistrat-asistent,
Carmen Daniela Manea
Întrucât magistratul-asistent Carmen Daniela Manea se afla în incapacitate temporarã de munca, în temeiul art. 261 din Codul de procedura civilã, în locul sau semneazã
Magistrat-asistent şef,
Claudia Miu
--------
Newsletter GRATUIT
Aboneaza-te si primesti zilnic Monitorul Oficial pe email
Comentarii
Fii primul care comenteaza.
MonitorulJuridic.ro este un proiect: