Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
*) A se vedea Decizia nr. 94 din 21 octombrie 1994.
Mihai Constantinescu - preşedinte
Viorel Mihai Ciobanu - judecãtor
Antonie Iorgovan - judecãtor
Raul Petrescu - procuror
Gabriela Dragomirescu - magistrat-asistent
Pe rol pronunţarea asupra excepţiilor de neconstituţionalitate a prevederilor <>art. V alin. 7 din Legea nr. 59/1993 pentru modificarea Codului de procedura civilã, a Codului familiei, a <>Legii contenciosului administrativ nr. 29/1990 şi a Legii nr. 94/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii de Conturi, ridicate de intimata Luncan Carmen în Dosarul nr. 2202/1993 al Tribunalului Buzau, precum şi de Consiliul Local al Comunei Valea Salciei, judeţul Buzau, în Dosarul 2490/1993 al Tribunalului Buzau.
Dezbaterile au avut loc în şedinţa publica din 24 februarie 1994 şi sînt consemnate pe larg în încheierea de la acea data, cînd Curtea, avînd nevoie de timp pentru a delibera, a aminat pronunţarea pentru 7 martie 1994.
CURTEA CONSTITUŢIONALĂ,
avînd în vedere actele şi lucrãrile dosarului, constata urmãtoarele:
Tribunalul Buzau a sesizat Curtea Constituţionalã prin Încheierea din 18 octombrie 1993, pronunţatã în Dosarul nr. 2202/1993, cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor <>art. 5 alin. 7 din Legea nr. 59/1993 pentru modificarea Codului de procedura civilã, a Codului familiei, a <>Legii contenciosului administrativ nr. 29/1990 şi a Legii nr. 94/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii de Conturi, invocate de intimata Luncan Carmen. Aceeaşi instanta, prin Încheierea pronunţatã la 5 noiembrie 1993 în Dosarul nr. 2490/1993, a sesizat Curtea cu excepţia de neconstituţionalitate a <>art. 5 alin. 6 şi 7 din Legea nr. 59/1993 , invocatã de intimata Consiliul Local al Comunei Valea Salciei, judeţul Buzau. În ambele dosare, opinia Tribunalului Buzau este în sensul ca excepţia ridicatã este admisibilã avînd în vedere prevederile art. 15 alin. (2) din Constituţie.
În vederea soluţionãrii excepţiilor, în temeiul <>art. 24 alin. (3) din Legea nr. 47/1992 , încheierile de sesizare au fost comunicate Camerei Deputaţilor, Senatului şi Guvernului, cu invitaţia de a transmite punctul lor de vedere, iar în baza art. 53 din Regulamentul de organizare şi funcţionare a Curţii Constituţionale s-a solicitat punctul de vedere şi domnului prof. univ. dr. Gheorghe Beleiu de la Facultatea de Drept din Bucureşti. Guvernul apreciazã ca dispoziţiile <>art. 5 alin. 6 şi 7 din Legea nr. 59/1993 , adoptate ca mãsuri tranzitorii, consacra drepturi noi pentru pãrţile interesate, şi anume de a investi ele direct instanta de recurs cu controlul jurisdicţional al hotãrîrilor rãmase definitive, hotãrîri care, anterior, puteau constitui doar obiect de petiţionare cãtre procurorul general, singurul care putea exercita recursul extraordinar. În locul unor simple memorii, susceptibile de a fi rezolvate chiar definitiv pe cale administrativã, s-a consacrat un drept necondiţionat de a se exercita o cale de atac, putindu-se obţine, cînd este cazul, casarea hotãrîrii şi reluarea judecãrii cauzei conform noului sistem judiciar, astfel încît se considera ca prin dispoziţiile legale atacate nu s-a adus atingere unor drepturi cistigate sau anumitor principii constituţionale, ci s-a asigurat, în condiţii corespunzãtoare, accesul liber la justiţie, astfel cum statueazã art. 21 alin. (1) din Constituţie. Camera Deputaţilor şi Senatul nu au comunicat puncte de vedere. În punctul de vedere al domnului prof. univ. dr. Gheorghe Beleiu se arata, în esenta, ca dispoziţiile alin. 6 şi 7 ale <>art. 5 din Legea nr. 59/1993 consacra principiul aplicãrii imediate a legii noi - principiu conţinut în însuşi art. 15 alin. (2) din Constituţie - la fapta pendentia, nefiind deci retroactive. Dreptul pãrţilor interesate de a ataca hotãrîrile judecãtoreşti definitive menţionate de textele legale evocate, cu noul recurs, reglementat de <>Legea nr. 59/1993 , a fost instituit prin aceasta lege, el putind fi exercitat de la data intrãrii legii în vigoare (26 iulie 1993), astfel încît sub acest aspect reforma sistemului judiciar s-a realizat cu respectarea principiului neretroactivitatii, consacrat imperativ de art. 15 alin. (2) din Constituţie, dîndu-se satisfactie totodatã şi principiului major în materia aplicãrii legii în timp: tempus regit actum. Pe de alta parte, se subliniaza ca textele atacate ca neconstituţionale nu numai ca nu sînt retroactive, dar ele dau expresie - în sistemul judiciar reformat - accesului liber la justiţie, ca drept fundamental consacrat de art. 21 din Constituţie.
La termenul din 24 februarie 1994, dupã cum s-a consemnat în încheierea de dezbateri de la acea data, s-a decis, dupã punerea în discuţia pãrţilor şi a procurorului conexarea dosarelor nr. 89C/1993 şi nr. 95C/1993. De asemenea, în aceleaşi condiţii, excepţia de neconstituţionalitate invocatã de Consiliul Local al Comunei Valea Salciei cu privire la dispoziţiile <>art. 5 alin. 6 din Legea nr. 59/1993 a fost respinsã ca lipsitã de relevanta, avînd în vedere ca, potrivit prevederilor <>art. 23 alin. (2) din Legea nr. 47/1992 , obiectul exceptiei de neconstituţionalitate îl poate constitui numai o prevedere dintr-o lege sau ordonanta de care depinde judecarea cauzei, or, este fãrã nici o indoiala ca hotãrîrea definitiva atacatã cu recurs în Dosarul nr. 2490/1993 al Tribunalului Buzau, chiar dacã a fost data într-o contestaţie în anulare, este o hotãrîre în materia fondului funciar şi deci judecarea cauzei depinde - sub aspectul care intereseazã aici - de <>art. 5 alin. 7 din Legea nr. 59/1993 , care are în vedere în mod expres hotãrîrile pronunţate în aceasta materie, iar nu de art. 5 alin. 6 din aceeaşi lege, care se aplica în cazul hotãrîrilor pronunţate în alte materii decît aceea a fondului funciar. În aceste condiţii, în cele doua dosare conexate, judecata pe fond a vizat numai dispoziţiile <>art. 5 alin. 7 din Legea nr. 59/1993 şi urmeazã sa se pronunţe o singura hotãrîre.
CURTEA CONSTITUŢIONALĂ,
examinînd încheierile de sesizare, punctele de vedere exprimate, raportul prezentat de judecãtorul-raportor, concluziile pãrţilor şi ale procurorului prezentate în şedinţa publica din 24 februarie 1994, precum şi notele scrise depuse de pãrţi la dosar, şi vazind dispoziţiile art. 15 alin. (2) din Constituţie, ale <>art. 11 alin. 10 din Legea nr. 18/1991 şi cele ale <>art. 5 alin. 7 din Legea nr. 59/1993 , retine urmãtoarele:
Potrivit art. 15 alin. (2) din Constituţie "Legea dispune numai pentru viitor, cu excepţia legii penale mai favorabile". Pînã la intrarea în vigoare a Constituţiei din anul 1991, principiul neretroactivitatii legii era înscris, în materie civilã, numai în art. 1 din Codul civil "Legea dispune numai pentru viitor; ea nu are putere retroactivã", astfel încît, nefiind un principiu constituţional, doctrina şi jurisprudenta au decis constant ca el constituia o regula de interpretare obligatorie pentru judecãtor, dar nu-l obliga pe legiuitor, care putea dispune şi altfel. De aceea au existat şi legi cu caracter retroactiv, atît de drept material, cît şi de drept procesual. Chiar şi în aceste condiţii, legea retroactivã respecta cauzele rezolvate prin hotãrîri judecãtoreşti definitive (causae finitae) şi numai o dispoziţie expresã putea duce la o alta soluţie. Dupã intrarea în vigoare a Constituţiei din anul 1991, neretroactivitatea a devenit un principiu constituţional şi deci nici legiuitorul nu poate adopta acte cu încãlcarea lui. Sintem în prezenta unei reguli imperative de la care nu se poate deroga în materie civilã, ce intereseazã cauza de fata, indiferent dacã este vorba de legi materiale sau legi procesuale. Deci, chiar şi în ipoteza în care legiuitorul ar dori în mod justificat sa înlãture sau sa atenueze unele situaţii nedrepte, nu poate realiza acest lucru prin intermediul unei legi care sa aibã caracter retroactiv, ci trebuie sa caute mijloacele adecvate care sa nu vina în contradictie cu acest principiu constituţional. Consecinţele înscrierii principiului neretroactivitatii în Constituţie sînt foarte severe şi probabil, tocmai de aceea, soluţia aceasta nu se intilneste în foarte multe tari, dar în acelaşi timp ridicarea la rangul de principiu constituţional se justifica prin faptul ca asigura în condiţii mai bune securitatea juridicã şi încrederea cetãţenilor în sistemul de drept, precum şi datoritã faptului ca blocheaza nesocotirea separaţiei dintre puterea legislativã, pe de o parte, şi puterea judecãtoreascã sau cea executivã, pe de alta parte, contribuind în acest fel la consolidarea statului de drept.
<>Art. 5 alin. 7 din Legea nr. 59/1993 dispune ca "Hotãrîrile în materia <>Legii fondului funciar nr. 18/1991 , rãmase definitive la judecãtorii anterior intrãrii în vigoare a prezentei legi, pot fi atacate cu recursul prevãzut de prezenta lege, de cãtre pãrţile interesate, în termen de 90 de zile de la data intrãrii în vigoare a prezentei legi, indiferent de data pronunţãrii lor". Este vorba deci de o dispoziţie procedurala, iar legile de procedura sînt, în principiu, de imediata aplicare. Referitor însã la hotãrîrea judecãtoreascã, de peste un secol, constant s-a decis în doctrina şi jurisprudenta ca ea este supusã condiţiilor de fond şi de forma stabilite de legea sub imperiul cãreia a fost pronunţatã, fãrã ca legea noua sa aibã vreo inriurire asupra ei, deoarece ea este socotitã, fata de pãrţile care au participat în proces, ca are valoarea unui contract încheiat în momentul pronunţãrii ei. Asa fiind, şi dreptul relativ la exercitarea cãilor de atac rãmîne fixat de legea în vigoare în momentul pronunţãrii, deoarece admisibilitatea unei cai de atac constituie o calitate inerenta a hotãrîrii şi în aceste condiţii nici o cale de atac noua nu poate rezulta dintr-o lege posterioarã, dupã cum nici o cale de atac existenta contra unei hotãrîri nu poate fi desfiintata fãrã retroactivitate de cãtre o lege posterioarã. Cum însã, înainte vreme, neretroactivitatea nu era de ordin constituţional, fiind înscrisã doar în art. 1 din Codul civil, au existat legi retroactive care au atins principiul autoritãţii lucrului judecat sau au supus o hotãrîre definitiva ori irevocabilã unei cai de atac neprevãzute de legea în vigoare în momentul pronunţãrii ei. Doctrina de la noi sau din alte tari, criticind aceste legi, le-a socotit atunci fie admisibile din punct de vedere juridic, dar inadmisibile din punct de vedere politic, fie le-a calificat drept monstruozitati juridice ori legi flagrant retroactive.
În reglementarea din ţara noastrã, prin <>Legea nr. 18 din 12 februarie 1948 s-a introdus în Codul de procedura civilã art. 724, care, în alin. 4, consacra în mod expres soluţia potrivit cãreia hotãrîrile rãmîn supuse cãilor de atac şi termenelor prevãzute de legea sub care au fost pronunţate. Prin <>art. 6 al Legii nr. 59/1993 a fost abrogat art. 724 din Codul de procedura civilã, dar aceasta nu schimba datele problemei, deoarece fundamentul regulii subzistã şi în prezent. Dacã regula s-a aplicat fãrã o dispoziţie expresã înainte de anul 1948, fiind dedusã din principiul neretroactivitatii, cu atît mai mult soluţia se impune astãzi, cînd neretroactivitatea este înscrisã în Constituţie.
Revenind la datele cauzei de fata, se constata ca <>art. 11 alin. 10 din Legea fondului funciar nr. 18/1991 prevede ca "Hotãrîrea judecãtoriei este definitiva". Deci ea nu mai era supusã recursului, ci putea fi pusã în executare şi, eventual, atacatã prin intermediul cãilor extraordinare reglementate de cod: contestaţia în anulare, revizuirea şi recursul extraordinar. Prin <>art. 5 alin. 7 din Legea nr. 59/1993 s-a stabilit, astfel cum am mai arãtat, ca hotãrîrile definitive ale judecãtoriilor pronunţate în aceasta materie pot fi atacate cu recursul reglementat de aceasta lege, indiferent de data pronunţãrii lor. Pe de alta parte, <>Legea nr. 59/1993 a desfiinţat recursul extraordinar, ce putea fi exercitat de procurorul general în termen de un an de la rãmînerea definitiva a hotãrîrii. Asa fiind, în raport cu soluţia potrivit cãreia hotãrîrea este supusã cãilor de atac din momentul pronunţãrii, <>Legea nr. 59/1993 apare retroactivã. Cum <>Legea fondului funciar nr. 18/1991 a intrat în vigoare la 20 februarie 1991, la data intrãrii în vigoare a <>Legii nr. 59/1993 (26 iulie 1993) existau doua categorii de hotãrîri definitive ale judecãtoriilor: hotãrîri care fiind pronunţate înainte de 26 iulie 1992 nu mai puteau fi atacate nici pe calea recursului extraordinar şi hotãrîri pronunţate dupã aceasta data şi pînã la intrarea în vigoare a <>Legii nr. 59/1993 , care erau supuse acestei cai de atac. Aceasta distincţie trebuie avutã în vedere şi la aprecierea faptului dacã dispoziţiile <>art. 5 alin. 7 din Legea nr. 59/1993 sînt sau nu retroactive:
a) în cazul hotãrîrilor pronunţate înainte de 26 iulie 1992, caracterul retroactiv al prevederilor <>art. 5 alin. 7 din Legea nr. 59/1993 este vadit, deoarece sînt supuse unei cai de atac noi, care nu exista la data pronunţãrii, hotãrîri definitive care nu mai puteau fi desfiinţate nici pe calea exceptionala a recursului extraordinar, cale de atac existenta la data pronunţãrii. În acest fel se nesocoteste prezumţia absolutã a puterii lucrului judecat, dind naştere tocmai la ceea ce aceasta prezumţie şi principiul neretroactivitatii au urmãrit sa evite, adicã nesiguranta şi tulburãri în circuitul civil;
b) în cazul hotãrîrilor pronunţate dupã 26 iulie 1992, deşi definitive, ele puteau fi atacate totuşi cu recurs extraordinar în termen de un an de cãtre procurorul general. Sub acest aspect, caracterul retroactiv rezulta din privarea pãrţilor de posibilitatea pe care o oferã recursul extraordinar. În scopul inlaturarii stãrii de neconstituţionalitate ce rezulta din aceasta situaţie, recursului extraordinar i s-a substituit recursul direct la dispoziţia partii interesate. Deci, înlãturarea recursului extraordinar ce se putea exercita la data pronunţãrii hotãrîrii, care constituie un aspect al retroactivitatii, este anihilata în cazul acestor hotãrîri prin posibilitatea introducerii recursului, ceea ce este de natura sa dea o mai deplina satisfactie şi principiului accesului liber la justiţie, consacrat de art. 21 din Constituţie.
Asa fiind, Curtea Constituţionalã urmeazã sa admitã în parte excepţiile de neconstituţionalitate invocate şi sa constate ca dispoziţiile <>art. 5 alin. 7 din Legea nr. 59/1993 , care au în vedere hotãrîrile definitive ale judecãtoriilor, indiferent de data pronunţãrii lor, sînt neconstituţionale în ceea ce priveşte hotãrîrile pronunţate înainte de 26 iulie 1992. Tribunalul Timis, investit prin Încheierea de strãmutare nr. 74 din 12 ianuarie 1994 a Sectiei civile a Curţii Supreme de Justiţie, în Dosarul nr. 2202/1993, şi Tribunalul Buzau, în Dosarul nr. 2490/1993, urmeazã sa verifice situaţia concretã şi sa decidã asupra admisibilitãţii recursurilor declarate în temeiul <>art. 5 alin. 7 din Legea nr. 59/1993 , în funcţie de decizia Curţii.
Curtea constata ca <>art. 5 alin. 7 din Legea nr. 59/1993 constituie o dispoziţie tranzitorie şi ca la data pronunţãrii deciziei sale a expirat termenul de recurs prevãzut de acest text. Pe de alta parte, potrivit art. 145 alin. (2) din Constituţie, deciziile Curţii Constituţionale au putere numai pentru viitor. Asa fiind, cu rezerva aplicãrii art. 26 alin. (1) din Legea nr. 47/1993, dacã este cazul, sau a soluţiei din decizia de fata, în cazul în care recursul nu a fost încã rezolvat, pãrţilor care au invocat excepţiile de neconstituţionalitate în prezenta cauza, decizia Curţii Constituţionale nu poate afecta recursurile care au fost exercitate şi eventual chiar soluţionate, constituind, în principal, un semnal pentru legiuitor asupra necesitãţii de a veghea la respectarea principiului constituţional al neretroactivitatii legilor.
Pentru considerentele expuse,
avînd în vedere şi dispoziţiile art. 144 lit c) din Constituţie şi cele ale art. 13 alin. (1) lit. A.c), art. 24 şi <>art. 25 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 ,
CURTEA CONSTITUŢIONALĂ
În numele legii
DECIDE:
Admite în parte excepţiile de neconstituţionalitate ridicate de Luncan Carmen, în Dosarul nr. 2202/1993 al Judecãtoriei Buzau şi de Consiliul Local al Comunei Valea Salciei în Dosarul nr. 2490/1993 al Tribunalului Buzau şi constata ca dispoziţiile <>art. 5 alin. 7 din Legea nr. 59/1993 sînt neconstituţionale, în mãsura în care acestea se aplica hotãrîrilor definitive pronunţate în materia <>Legii fondului funciar nr. 18/1991 , anterior datei de 26 iulie 1992.
Cu recurs în termen de 10 zile de la comunicare.
Pronunţatã în şedinţa publica, astãzi 7 martie 1994.
PREŞEDINTE,
Mihai Constantinescu
Magistrat-asistent,
Gabriela Dragomirescu
---------------
Newsletter GRATUIT
Aboneaza-te si primesti zilnic Monitorul Oficial pe email
Comentarii
Fii primul care comenteaza.
MonitorulJuridic.ro este un proiect:
