Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
DECIZIE nr. 9 din 16 februarie 2022 privind publicarea în Monitorul Oficial al României, Partea I, a Protocolului prin care a fost convenită forma finală a Metodologiei privind comunicarea publică a operelor muzicale realizată prin punerea la dispoziţia publicului a spectacolelor de teatru în mediul online, încheiat între UCMR-ADA, Asociaţia pentru Drepturi de Autor a Compozitorilor, pe de o parte, şi Asociaţia Teatrelor Independente, Teatrul Naţional Bucureşti "I.L. Caragiale", Teatrul "C.I. Nottara" din Bucureşti şi Teatrul "Stela Popescu" din Bucureşti, CREART, Centrul de Creaţie, Artă şi Tradiţie al Municipiului Bucureşti, Teatrul "Ion Creangă" din Bucureşti, Teatrul Naţional "Radu Stanca" din Sibiu, Teatrul Naţional Cluj-Napoca din Cluj-Napoca, Teatrul Naţional "Marin Sorescu" din Craiova, Teatrul Naţional "Vasile Alecsandri" din Iaşi, Teatrul Municipal "Lucia Sturdza Bulandra" din Bucureşti şi Societatea Quantum Media Creative - S.R.L. din Bucureşti, pe de altă parte
EMITENT: Oficiul Român pentru Drepturile de Autor PUBLICAT: Monitorul Oficial nr. 189 din 25 februarie 2022
În conformitate cu prevederile art. 165 alin. (3) şi ale art. 181 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 8/1996 privind dreptul de autor şi drepturile conexe, republicată, cu modificările şi completările ulterioare,
ţinând cont de Sentinţa civilă nr. 1.810 din 23.11.2021, pronunţată de Tribunalul Bucureşti - Secţia a V-a civilă în Dosarul nr. 11.392/3/2021,
în baza prevederilor art. 6 alin. (1) şi ale art. 7 alin. (3) din Hotărârea Guvernului nr. 401/2006 privind organizarea, funcţionarea, structura personalului şi dotările necesare îndeplinirii atribuţiilor Oficiului Român pentru Drepturile de Autor, cu modificările ulterioare,
având în vedere Referatul Direcţiei registre şi gestiune colectivă nr. 567 din 11.02.2022,
directorul general al Oficiului Român pentru Drepturile de Autor emite prezenta decizie.
ART. 1
Se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I, Protocolul prin care a fost convenită forma finală a Metodologiei privind comunicarea publică a operelor muzicale realizată prin punerea la dispoziţia publicului a spectacolelor de teatru în mediul online, încheiat între UCMR-ADA, Asociaţia pentru Drepturi de Autor a Compozitorilor, pe de o parte, şi Asociaţia Teatrelor Independente, Teatrul Naţional Bucureşti „I.L. Caragiale“, Teatrul „C.I. Nottara“ din Bucureşti şi Teatrul „Stela Popescu“ din Bucureşti, CREART, Centrul de Creaţie, Artă şi Tradiţie al Municipiului Bucureşti, Teatrul „Ion Creangă“ din Bucureşti, Teatrul Naţional „Radu Stanca“ din Sibiu, Teatrul Naţional Cluj-Napoca din Cluj-Napoca, Teatrul Naţional „Marin Sorescu“ din Craiova, Teatrul Naţional „Vasile Alecsandri“ din Iaşi, Teatrul Municipal „Lucia Sturdza Bulandra“ din Bucureşti şi Societatea Quantum Media Creative - S.R.L. din Bucureşti, pe de altă parte, prevăzut în anexa care face parte integrantă din prezenta decizie.
ART. 2
Prezenta decizie se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I, şi pe site-ul www.orda.ro.
p. Directorul general al Oficiului Român pentru Drepturile de Autor,
Mario De Mezzo
Bucureşti, 16 februarie 2022.
Nr. 9.
ANEXA 1
PROTOCOL
Newsletter GRATUIT
Aboneaza-te si primesti zilnic Monitorul Oficial pe email
Comentarii
Fii primul care comenteaza.
MonitorulJuridic.ro este un proiect: