Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
DECIZIE nr. 9 din 14 iunie 2017 privind încetarea concesiunii miniere de exploatare a zăcământului de nisip şi pietriş din perimetrul Băleni, judeţul Dâmboviţa
EMITENT: Agenţia Naţională pentru Resurse Minerale PUBLICAT: Monitorul Oficial nr. 522 din 5 iulie 2017
Având în vedere:
- Sentinţa civilă nr. 2.286/2016, pronunţată în Dosarul nr. 33.168/3/2013 de către Tribunalul Bucureşti, prin care s-a dispus radierea Societăţii ROMCIM AGREGATE - S.R.L., identificată prin J40/8079/2009, CUI 25800025;
– prevederile art. 244 şi 251 din Legea nr. 287/2009 privind Codul civil, republicată, cu modificările ulterioare;
– Licenţa de exploatare nr. 1.151 din 14.02.2000 al cărei titular este Societatea ROMCIM AGREGATE - S.R.L., ce a fost negociată şi încheiată în conformitate cu prevederile Legii minelor nr. 85/2003, cu modificările şi completările ulterioare;
– Referatul Direcţiei generale inspecţie şi supraveghere teritorială a activităţilor miniere şi operaţiunilor petroliere nr. 400.321 din 23.05.2017 privind propunerea de încetare a Licenţei nr. 1.151 din 14.02.2000,
în temeiul art. 4 alin. (4) din Hotărârea Guvernului nr. 1.419/2009 privind organizarea şi funcţionarea Agenţiei Naţionale pentru Resurse Minerale, cu modificările ulterioare,
preşedintele Agenţiei Naţionale pentru Resurse Minerale emite prezenta decizie.
ART. 1
Concesiunea minieră de exploatare a zăcământului de nisip şi pietriş din perimetrul Băleni, judeţul Dâmboviţa, convenită prin Licenţa de concesiune nr. 1.151 din 14 februarie 2000, încheiată între Agenţia Naţională pentru Resurse Minerale, în calitate de concedent, şi Societatea ROMCIM AGREGATE - S.R.L., identificată cu J40/8079/2009, cod unic de înregistrare 25800025, în calitate de concesionar, încetează la data publicării prezentei decizii.
ART. 2
Prezenta decizie se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.
Preşedintele Agenţiei Naţionale pentru Resurse Minerale,
Aurel Gheorghe
Bucureşti, 14 iunie 2017.
Nr. 9.
-----
Newsletter GRATUIT
Aboneaza-te si primesti zilnic Monitorul Oficial pe email
Comentarii
Fii primul care comenteaza.
MonitorulJuridic.ro este un proiect: