Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
Email RSS Trimite prin Yahoo Messenger pagina:   DECIZIE nr. 899 din 16 octombrie 2007  referitoare la exceptia de neconstitutionalitate a dispozitiilor   art. 118 alin. (1) din Ordonanta de urgenta a Guvernului nr. 195/2002 privind circulatia pe drumurile publice    Twitter Facebook
Cautare document
Copierea de continut din prezentul site este supusa regulilor precizate in Termeni si conditii! Click aici.
Prin utilizarea siteului sunteti de acord, in mod implicit cu Termenii si conditiile! Orice abatere de la acestea constituie incalcarea dreptului nostru de autor si va angajeaza raspunderea!
X

DECIZIE nr. 899 din 16 octombrie 2007 referitoare la exceptia de neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 118 alin. (1) din Ordonanta de urgenta a Guvernului nr. 195/2002 privind circulatia pe drumurile publice

EMITENT: CURTEA CONSTITUTIONALA
PUBLICAT: MONITORUL OFICIAL nr. 770 din 14 noiembrie 2007

Ioan Vida - preşedinte
Nicolae Cochinescu - judecãtor
Aspazia Cojocaru - judecãtor
Acsinte Gaspar - judecãtor
Petre Ninosu - judecãtor
Ion Predescu - judecãtor
Puskas Valentin Zoltan - judecãtor
Tudorel Toader - judecãtor
Augustin Zegrean - judecãtor
Antonia Constantin - procuror
Marieta Safta - magistrat-asistent

Pe rol se aflã soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor <>art. 118 din Ordonanţa de urgenţã a Guvernului nr. 195/2002 privind circulaţia pe drumurile publice, excepţie ridicatã de Pompiliu Bota în Dosarul nr. 456/282/2007 al Judecãtoriei Pogoanele.
La apelul nominal lipsesc pãrţile, faţã de care procedura de citare a fost legal îndeplinitã.
Ministerul Public aratã cã, urmare a modificãrii <>art. 118 din Ordonanţa de urgenţã a Guvernului nr. 195/2002 prin <>art. I pct. 57 din Ordonanţa de urgenţã a Guvernului nr. 69 din 28 iunie 2007 , soluţia legislativã criticatã de autorul excepţiei nu a mai fost preluatã. În consecinţã, pune concluzii de respingere a excepţiei de neconstituţionalitate ca devenitã inadmisibilã.

CURTEA,
având în vedere actele şi lucrãrile dosarului, reţine urmãtoarele:
Prin Încheierea din 7 mai 2007, pronunţatã în Dosarul nr. 456/282/2007, Judecãtoria Pogoanele a sesizat Curtea Constituţionalã cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor <>art. 118 din Ordonanţa de urgenţã a Guvernului nr. 195/2002 privind circulaţia pe drumurile publice, excepţie ridicatã de Pompiliu Bota în dosarul menţionat.
În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate se susţine, în esenţã, cã <>art. 118 alin. (1) din Ordonanţa de urgenţã a Guvernului nr. 195/2002 privind circulaţia pe drumurile publice este neconstituţional, deoarece nu prevede ca alternativã şi posibilitatea depunerii plângerii la instanţa de judecatã.
Judecãtoria Pogoanele considerã cã excepţia de neconstituţionalitate este întemeiatã, arãtând cã prevederile legale criticate încalcã liberul acces la justiţie. Se face referire şi la <>Decizia nr. 953 din 19 decembrie 2006 , publicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 53 din 23 ianuarie 2007, prin care Curtea Constituţionalã a admis excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor <>art. 32 alin. (1) din Ordonanţa Guvernului nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravenţiilor şi a constatat cã prevederile criticate, potrivit cãrora "plângerea însoţitã de copia de pe procesul-verbal de constatare a contravenţiei se depune la organul din care face parte agentul constatator, acesta fiind obligat sã o primeascã şi sã înmâneze depunãtorului o dovadã în acest sens", sunt neconstituţionale, întrucât încalcã principiul liberului acces la justiţie.
În conformitate cu dispoziţiile <>art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 , încheierea de sesizare a fost comunicatã preşedinţilor celor douã Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate ridicate.
Guvernul, arãtând cã, prin <>Decizia nr. 347/2007 , publicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 307 din 9 mai 2007, Curtea Constituţionalã a admis excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor <>art. 118 alin. (1), (2) şi (5) din Ordonanţa de urgenţã a Guvernului nr. 195/2002 privind circulaţia pe drumurile publice, apreciazã cã excepţia de neconstituţionalitate este inadmisibilã.
Avocatul Poporului considerã cã, având în vedere <>Decizia nr. 347/2007 a Curţii Constituţionale şi în raport de prevederile <>art. 29 alin. (6) din Legea nr. 47/1992 , excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor <>art. 118 alin. (1), (2) şi (5) din Ordonanţa de urgenţã a Guvernului nr. 195/2002 privind circulaţia pe drumurile publice este inadmisibilã. Totodatã, apreciazã cã prevederile art. 118 alin. (3) şi (4) din aceeaşi ordonanţã sunt constituţionale.
Preşedinţii celor douã Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele lor de vedere cu privire la excepţia de neconstituţionalitate.

CURTEA,
examinând încheierea de sesizare, punctele de vedere ale Guvernului şi Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecãtorul-raportor, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi <>Legea nr. 47/1992 , reţine urmãtoarele:
Curtea Constituţionalã a fost legal sesizatã şi este competentã, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, ale art. 1 alin. (2), ale <>art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992 , sã soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate.
În ceea ce priveşte obiectul excepţiei, Curtea constatã cã, deşi a fost sesizatã cu excepţia de neconstituţionalitate a <>art. 118 din Ordonanţa de urgenţã a Guvernului nr. 195/2002 privind circulaţia pe drumurile publice, criticile autorului acesteia vizeazã numai alin. (1) al articolului menţionat. Aşa fiind, prin prezenta decizie Curtea urmeazã sã se pronunţe asupra excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor <>art. 118 alin. (1) din Ordonanţa de urgenţã a Guvernului nr. 195/2002 privind circulaţia pe drumurile publice, republicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 670 din 3 august 2006, cu modificãrile şi completãrile ulterioare, text care avea la data sesizãrii Curţii cu excepţia de neconstituţionalitate invocatã în cauzã urmãtorul cuprins: "(1)Împotriva procesului-verbal de constatare a contravenţiilor se poate depune plângere, în termen de 15 zile de la comunicare, la serviciul poliţiei rutiere în a cãrui razã de competenţã a fost constatatã fapta."
Se susţine cã dispoziţiile criticate sunt contrare prevederilor constituţionale ale art. 21 privind accesul liber la justiţie.
Examinând excepţia de neconstituţionalitate ridicatã, Curtea constatã cã, ulterior sesizãrii sale prin Încheierea din 7 mai 2007, a fost publicatã, în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 307 din 9 mai 2007, <>Decizia nr. 347 din 3 aprilie 2007 . Prin aceastã decizie Curtea Constituţionalã a admis excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor <>art. 118 alin. (1), (2) şi (5) din Ordonanţa de urgenţã a Guvernului nr. 195/2002 privind circulaţia pe drumurile publice, republicatã, constatând cã acestea sunt neconstituţionale, întrucât, prin instituirea obligaţiei de depunere a plângerii contravenţionale la organul constatator, îngrãdesc accesul direct la justiţie atât timp cât nu prevãd ca alternativã şi posibilitatea ca plângerea sã poatã fi depusã şi la instanţa de judecatã.
Ulterior pronunţãrii deciziei mai sus menţionate, prevederile <>art. 118 din Ordonanţa de urgenţã a Guvernului nr. 195/2002 privind circulaţia pe drumurile publice au fost modificate prin <>art. I pct. 57 din Ordonanţa de urgenţã a Guvernului nr. 69 din 28 iunie 2007 , publicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 443 din 29 iunie 2007, astfel încât, în prezent, alin. (1) al acestui articol are urmãtorul cuprins: "Împotriva procesuluiverbal de constatare a contravenţiilor se poate depune plângere, în termen de 15 zile de la comunicare, la judecãtoria în a cãrei razã de competenţã a fost constatatã fapta."
Întrucât, în noua redactare <>art. 118 alin. (1) din Ordonanţa de urgenţã a Guvernului nr. 195/2002 nu mai pãstreazã soluţia legislativã anterioarã, criticatã de autorul excepţiei, ci stabileşte expres faptul cã plângerea împotriva procesului-verbal de constatare a contravenţiei se poate depune la judecãtorie, criticile de neconstituţionalitate formulate în prezenta cauzã au rãmas fãrã obiect.

Pentru motivele mai sus arãtate, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al <>art. 29 alin. (1) şi (6) din Legea nr. 47/1992 ,

CURTEA CONSTITUŢIONALĂ
În numele legii
DECIDE:

Respinge, ca devenitã inadmisibilã, excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor <>art. 118 alin. (1) din Ordonanţa de urgenţã a Guvernului nr. 195/2002 privind circulaţia pe drumurile publice, excepţie ridicatã de Pompiliu Bota în Dosarul nr. 456/282/2007 al Judecãtoriei Pogoanele.
Definitivã şi general obligatorie.
Pronunţatã în şedinţa publicã din data de 16 octombrie 2007.

PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE,
prof. univ. dr. IOAN VIDA

Magistrat-asistent,
Marieta Safta

--------

Da, vreau informatii despre produsele Rentrop&Straton. Sunt de acord ca datele personale sa fie prelucrate conform Regulamentul UE 679/2016

Comentarii


Maximum 3000 caractere.
Da, doresc sa primesc informatii despre produsele, serviciile etc. oferite de Rentrop & Straton.

Cod de securitate


Fii primul care comenteaza.
MonitorulJuridic.ro este un proiect:
Rentrop & Straton
Banner5

Atentie, Juristi!

5 modele Contracte Civile si Acte Comerciale - conforme cu Noul Cod civil si GDPR

Legea GDPR a modificat Contractele, Cererile sau Notificarile obligatorii

Va oferim Modele de Documente conform GDPR + Clauze speciale

Descarcati GRATUIT Raportul Special "5 modele Contracte Civile si Acte Comerciale - conforme cu Noul Cod civil si GDPR"


Da, vreau informatii despre produsele Rentrop&Straton. Sunt de acord ca datele personale sa fie prelucrate conform Regulamentul UE 679/2016