Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
DECIZIE nr. 896 din 17 decembrie 2015 referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 70 din Legea nr. 360/2002 privind Statutul poliţistului
EMITENT: CURTEA CONSTITUŢIONALĂ PUBLICAT: MONITORUL OFICIAL nr. 167 din 4 martie 2016
Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Liviu Drăgănescu.
1. Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a prevederilor art. 70 din Legea nr. 360/2002 privind Statutul poliţistului. Excepţia a fost ridicată de Ionuţ Pavel în Dosarul nr. 1.412/44/2011 al Tribunalului Galaţi - Secţia de contencios administrativ şi fiscal şi constituie obiectul Dosarului Curţii Constituţionale nr. 954 D/2015.
2. La apelul nominal se constată lipsa părţilor, faţă de care procedura de citare este legal îndeplinită. Prim-magistratul-asistent referă că partea Inspectoratul Teritorial al Poliţiei de Frontieră Iaşi a depus la dosar concluzii scrise prin care solicită respingerea excepţiei de neconstituţionalitate ca nefondată.
3. Cauza fiind în stare de judecată, preşedintele acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care pune concluzii de respingere a excepţiei de neconstituţionalitate ca neîntemeiată, cu referire la jurisprudenţa Curţii Constituţionale în materie.
CURTEA,
având în vedere actele şi lucrările dosarului, constată următoarele:
4. Prin Sentinţa civilă nr. 2.119 din 4 decembrie 2014, pronunţată în Dosarul nr. 1.412/44/2011, Tribunalul Galaţi - Secţia de contencios administrativ şi fiscal a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 70 din Legea nr. 360/2002 privind Statutul poliţistului. Excepţia a fost ridicată de reclamantul Ionuţ Pavel într-o cauză având ca obiect anularea unei decizii de imputare.
5. În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate autorul acesteia susţine că textul de lege menţionat nu stabileşte în concret care sunt cazurile în care motivele încetării raporturilor de serviciu pot fi imputabile poliţistului, apreciind că, în raport cu prevederile art. 69 din acelaşi act normativ, situaţia sa nu se încadrează în ipoteza art. 70 din Legea nr. 360/2002, pentru că nu se poate afirma ca motiv imputabil faptul că a dorit completarea carierei sale şi "ajungerea la un nivel superior" celui în care se afla, respectiv la acela de jurist. Astfel, acesta a absolvit Academia de Poliţie, ulterior a fost admis la concursul organizat de Institutul Naţional al Magistraturii, a urmat cursurile acestei instituţii, iar în prezent este judecător definitiv. În temeiul art. 70 din Legea nr. 360/2002 a fost obligat să restituie cheltuielile efectuate cu pregătirea sa. Arată că, "pe lângă lipsa oricărei jurisprudenţe măcar orientative la nivelul Ministerului de Interne în ceea ce priveşte previzibilitatea termenului imputabil, legea nu a fost interpretată nici măcar în spiritul său, astfel încât orice părăsire a unităţilor şi subunităţilor Ministerului duce ab initio la imputarea cheltuielilor de şcolarizare". Potrivit susţinerilor autorului excepţiei, alegerea de a desfăşura activitate în funcţia de judecător se situează în cadrul dreptului său la muncă şi pregătire profesională garantat de art. 41 din Constituţie. Ca urmare, prin impunerea unei sume foarte mari de plată şi a unui angajament pe durata de 10 ani este îngrădit dreptul la muncă şi formare profesională garantat de actul fundamental al statului, câtă vreme nu îi este imputabil modul în care a părăsit structurile Ministerului de Interne: "nu se poate cere în mod rezonabil, niciunei persoane, să aştepte 10 ani să poată accede în altă profesie de teama unor cheltuieli de şcolarizare ridicate pe care ar fi trebuit să le suporte." În concluzie, solicită, în principal, constatarea neconstituţionalităţii art. 70 din Legea nr. 360/2002 ca fiind contrar art. 41 alin. (1) şi (2) din Constituţie, iar în subsidiar constatarea acestuia ca fiind contrar prevederilor art. 41 alin. (1) şi (2) din Constituţie în măsura în care înţelesul termenului "imputabil" este imprevizibil şi aplicabil situaţiei în care o persoană părăseşte structurile Ministerului Administraţiei şi Internelor în vederea formării profesionale.
6. Tribunalul Galaţi - Secţia de contencios administrativ şi fiscal arată că instanţa de contencios constituţional "s-a pronunţat în sensul respingerii excepţiei de neconstituţionalitate a mai multor articole din Legea nr. 360/2002 privind Statutul poliţistului, printre care şi a art. 70."
7. În conformitate cu dispoziţiile art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, actul de sesizare a fost comunicat preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului, precum şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.
8. Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului, Guvernul şi Avocatul Poporului nu au transmis punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.
CURTEA,
examinând actul de sesizare, raportul întocmit de judecătorul-raportor, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele:
9. Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate.
10. Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie dispoziţiile art. 70 din Legea nr. 360/2002 privind Statutul poliţistului, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 440 din 24 iunie 2002, potrivit cărora "Poliţistul care a absolvit o instituţie de învăţământ a Ministerului Administraţiei şi Internelor şi căruia i-au încetat raporturile de serviciu în primii 10 ani de activitate din motive imputabile lui este obligat să restituie cheltuielile efectuate cu pregătirea sa, proporţional cu perioada rămasă până la 10 ani, potrivit angajamentului încheiat în acest sens."
11. Autorul excepţiei critică textul de lege în raport cu prevederile art. 41 alin. (1) şi (2) din Constituţie, care consacră regula potrivit căreia dreptul la muncă nu poate fi îngrădit, respectiv dreptul salariaţilor la măsuri de protecţie socială.
12. Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea constată că s-a mai pronunţat în privinţa constituţionalităţii dispoziţiilor art. 70 din Legea nr. 360/2002, prin raportare la prevederile art. 41 din Constituţie - Munca şi protecţia socială a muncii, în acest fiind Decizia nr. 37 din 14 ianuarie 2010, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 150 din 8 martie 2010. Curtea a respins excepţia de neconstituţionalitate ca neîntemeiată, reţinând, cât priveşte susţinerile referitoare la încălcarea dreptului la muncă, faptul că textul de lege "nu limitează dreptul unei persoane de a alege liber un loc de muncă. Consecinţele pe care trebuie să le suporte un poliţist care decide să îşi aleagă un alt loc de muncă pot fi mai degrabă circumscrise aspectelor patrimoniale pe care le implică o astfel de decizie. Aceste consecinţe au fost acceptate, însă, de cel care a dorit să devină poliţist, prin angajamentul încheiat în acest sens, aşa cum reiese din cuprinsul art. 70 din Legea nr. 360/2002. În plus, restituirea are în vedere acele sume investite în vederea pregătirii profesionale a poliţistului, sume a căror acordare nu se mai justifică de vreme ce beneficiarul lor renunţă la această calitate într-un termen mai scurt decât cel considerat de legiuitor ca justificând efortul financiar al statului pentru acest obiectiv." Aceste considerente sunt valabile şi în prezenta cauză, întrucât nu au intervenit elemente noi, care să determine schimbarea jurisprudenţei Curţii.
13. Cât priveşte critica referitoare la lipsa de previzibilitate a sintagmei "motive imputabile", Curtea reţine mai întâi că, potrivit jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului, noţiunea de "lege" care figurează în o seamă de articole ale Convenţiei înglobează dreptul de origine atât legislativă, cât şi jurisprudenţială şi implică unele condiţii calitative, între altele cele ale accesibilităţii şi ale previzibilităţii (a se vedea, între altele, Hotărârea din 15 noiembrie 1996, pronunţată în Cauza Cantoni împotriva Franţei, paragraful 29, Hotărârea din 22 iunie 2000, pronunţată în Cauza Coeme şi alţii împotriva Belgiei, paragraful 145, Hotărârea din 7 februarie 2002, pronunţată în Cauza E.K. împotriva Turciei, paragraful 51). Conform unei jurisprudenţe constante, sintagma "prevăzute de lege" presupune mai întâi ca măsura reglementată să aibă o bază în dreptul intern, dar are legătură de asemenea cu calitatea legii respective: ea impune ca aceasta să fie accesibilă persoanelor în cauză şi să aibă o formulare destul de exactă pentru a permite reclamanţilor, care apelează, la nevoie, la consilieri, să prevadă, într-o măsură rezonabilă în circumstanţele cauzei, consecinţele ce ar putea rezulta dintr-un anumit act (a se vedea, între altele, Hotărârea din 8 iunie 2006, pronunţată în Cauza Lupşa împotriva României, paragraful 32). Altfel spus, nu poate fi considerată "lege" decât o normă enunţată cu suficientă precizie pentru a permite individului să îşi regleze conduita. Individul trebuie să fie în măsură să prevadă consecinţele ce pot decurge dintr-un act determinat (a se vedea, între altele, Hotărârea din 26 aprilie 1979, pronunţată în Cauza Sunday Times împotriva Regatului Unit al Marii Britanii şi Irlandei de Nord). Însemnătatea noţiunii de previzibilitate depinde în mare măsură de contextul textului despre care este vorba, de domeniul pe care îl acoperă, precum şi de numărul şi calitatea destinatarilor săi (a se vedea, între altele, Hotărârea din 28 martie 1990, pronunţată în Cauza Groppera Radio AG şi alţii împotriva Elveţiei, paragraful 68, Hotărârea din 8 iunie 2006, pronunţată în Cauza Lupşa împotriva României, paragraful 37). Previzibilitatea legii nu se opune ca persoana interesată să fie nevoită să recurgă la o bună consiliere pentru a evalua, la un nivel rezonabil în circumstanţele cauzei, consecinţele ce ar putea decurge dintr-o anumită acţiune (a se vedea, între altele, Hotărârea din 13 iulie 1996, pronunţată în Cauza Tolstoy Miloslavsky împotriva Regatului Unit al Marii Britanii, paragraful 37). Acest lucru se întâmplă de obicei cu profesioniştii, obişnuiţi să facă dovada unei mari prudenţe în exercitarea meseriei lor. De asemenea se poate aştepta de la ei să acorde o atenţie deosebită evaluării riscurilor pe care le implică (Cantoni, precitată, paragraful 35). Potrivit aceleiaşi instanţe, chiar din cauza principiului generalităţii legilor, conţinutul acestora nu poate prezenta o precizie absolută. Una din tehnicile tip de reglementare constă în recurgerea mai degrabă la categorii generale decât la liste exhaustive. De asemenea numeroase legi se folosesc de eficacitatea formulelor mai mult sau mai puţin vagi, pentru a evita o rigiditate excesivă şi a se putea adapta la schimbările de situaţie. Interpretarea şi aplicarea unor asemenea texte depinde de practică (a se vedea, între altele, Hotărârea din 25 mai 1993, pronunţată în Cauza Kokkinakis împotriva Greciei, paragraful 40, Cantoni, precitată, paragraful 31, Dragotoniu şi Militaru - Pidhorni împotriva României, Hotărârea din 24 mai 2007, paragraful 36). Funcţia decizională acordată instanţelor serveşte tocmai pentru a îndepărta îndoielile ce ar putea exista în privinţa interpretării normelor, ţinând cont de evoluţiile practicii cotidiene, cu condiţia ca rezultatul să fie coerent cu substanţa infracţiunii şi evident previzibilă (a se vedea, între altele, Hotărârea din 22 noiembrie 1995, pronunţată în Cauza S.W. împotriva Regatului Unit al Marii Britanii, paragraful 36, Dragotoniu şi Militaru - Pidhorni împotriva României, precitată, paragraful 37).
14. În temeiul dispoziţiilor art. 20 din Constituţie, în numeroase cauze Curtea Constituţională a făcut aplicarea jurisprudenţei Curţii Europene a Drepturilor Omului referitoare la condiţiile de calitate a legii, constatând neconstituţionalitatea reglementărilor care nu întruneau aceste condiţii (a se vedea, între altele, Decizia nr. 61 din 18 ianuarie 2007, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 116 din 15 februarie 2007, Decizia nr. 604 din 20 mai 2008, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 469 din 25 iunie 2008, Decizia nr. 26 din 18 ianuarie 2012, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 116 din 15 februarie 2012, Decizia nr. 1.258/2009, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 798 din 23 noiembrie 2009, Decizia Curţii Constituţionale nr. 440 din 8 iulie 2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 653 din 4 septembrie 2014, sau Decizia nr. 17 din 21 ianuarie 2015, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 79 din 30 ianuarie 2015).
15. Din jurisprudenţa menţionată se desprinde concluzia că "previzibilitatea", ca reper al controlului de convenţionalitate şi de constituţionalitate, evocă relaţia logică şi necesară ce trebuie să existe între o normă juridică şi destinatarul ei, oferindu-i acestuia posibilitatea de a-şi regla conduita astfel încât să facă ori să poată face ceea ce îi impune sau îi permite norma ori să nu facă ceea ce aceasta îi interzice, şi, totodată, îngrădind autorităţilor posibilitatea unui comportament arbitrar. Astfel fiind, şi faţă de reperele de analiză mai sus reţinute, pentru a răspunde criticii referitoare la lipsa de previzibilitate a normei ce face obiectul excepţiei, Curtea urmează să procedeze la o examinare a acesteia cu luarea în considerare a contextului reglementării, a domeniului pe care îl acoperă, precum şi a numărului şi calităţii destinatarilor săi. Prevederile art. 70 din Legea nr. 360/2002 trebuie deci analizate în contextul legii, care reglementează deopotrivă drepturile şi îndatoririle poliţistului, iar sintagma criticată pentru lipsă de previzibilitate - "motive imputabile", în ansamblul art. 70 din lege.
16. Procedând la această analiză sistematică, Curtea constată că norma criticată face parte dintr-o reglementare ce configurează un statut special, al poliţistului, cu un regim juridic, drepturi şi obligaţii specifice, adresându-se categoriei profesionale determinate chiar prin titlul legii. În contextul legii, normele speciale vizează pregătirea profesională a poliţistului şi, din această perspectivă, suportarea de către stat a sumelor pe care aceasta le presupune. Textul criticat prevede obligaţia poliţistului de a păstra raporturile de serviciu o anumită perioadă de timp (10 ani) socotită de legiuitor ca fiind corespunzătoare efortului financiar realizat. Nerespectarea acestei obligaţii determină restituirea cheltuielile efectuate de stat, proporţional cu perioada rămasă până la 10 ani. Pentru a realiza o circumstanţiere a motivelor de încetare a raporturilor de muncă de natură să determine consecinţa astfel reglementată, legiuitorul a utilizat noţiunea de "imputabil", criticată în cauză pentru o pretinsă lipsă de previzibilitate. Or, având în vedere contextul reglementării, destinatarii acesteia, motivul şi circumstanţele obligaţiilor instituite, precum şi faptul că textul de lege criticat face trimitere, cât priveşte incidenţa lor, la "angajamentul încheiat în acest sens", ceea ce presupune deplina cunoaştere de către cel ce îşi asumă obligaţiile prevăzută de lege a condiţiilor şi consecinţelor încălcării acestora, rezultă că norma criticată este previzibilă pentru destinatarii ei. Altfel spus, chiar dacă textul de lege criticat nu cuprinde o listă exhaustivă a motivelor socotite de legiuitor ca fiind "imputabile", se poate deduce, din ansamblul dispoziţiilor legale analizate, care este sfera acestor motive.
17. De altfel, din modul de formulare a criticii rezultă că, în realitate, autorul excepţiei este nemulţumit de soluţia legislativă, socotind că încetarea raporturilor de muncă din dorinţa de "formare profesională", respectiv "ajungerea la un nivel superior" celui în care se afla ca poliţist (acela de jurist/judecător), nu poate fi imputabilă, sens în care solicită pronunţarea unei decizii interpretative de către Curtea Constituţională, cu raportare la prevederile art. 41 din Constituţie şi la considerentele referitoare la lipsa de previzibilitate a normelor criticate. Or, dincolo de faptul că noţiunea generală de "imputabil" are un înţeles specific dat de contextul şi raţiunea reglementării mai sus arătate, Curtea reţine că nici normele art. 41 din Constituţie şi nicio altă normă constituţională nu realizează o clasificare ierarhică a profesiilor, de natură să motiveze realizarea unei distincţii care să fundamenteze decizia interpretativă solicitată. O asemenea distincţie, respectiv realizarea unei ierarhizări de către Curtea Constituţională a profesiilor, în sensul de a aprecia care dintre acestea ar fi "superioare" statutului de poliţist, şi exonerarea celor care optează pentru aceste profesii de obligaţia prevăzută de lege, ar semnifica, în aceste condiţii, o discriminare.
18. Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992, cu unanimitate de voturi,
CURTEA CONSTITUŢIONALĂ
În numele legii
DECIDE:
Respinge, ca neîntemeiată, excepţia de neconstituţionalitate ridicată de Pavel Ionuţ în Dosarul nr. 1.412/44/2011 al Tribunalului Galaţi - Secţia de contencios administrativ şi fiscal şi constată că dispoziţiile art. 70 din Legea nr. 360/2002 privind Statutul poliţistului sunt constituţionale în raport cu criticile formulate.
Definitivă şi general obligatorie.
Decizia se comunică Tribunalului Galaţi - Secţia de contencios administrativ şi fiscal şi se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.
Pronunţată în şedinţa din data de 17 decembrie 2015.
PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE
AUGUSTIN ZEGREAN
Prim-magistrat-asistent,
Marieta Safta
-----
Newsletter GRATUIT
Aboneaza-te si primesti zilnic Monitorul Oficial pe email
Comentarii
Fii primul care comenteaza.
MonitorulJuridic.ro este un proiect:
