Copierea de continut din prezentul site este supusa regulilor precizate in Termeni si conditii! Click aici.
Prin utilizarea siteului sunteti de acord, in mod implicit cu Termenii si conditiile! Orice abatere de la acestea constituie incalcarea dreptului nostru de autor si va angajeaza raspunderea!
X
DECIZIE nr. 891 din 6 iulie 2010 referitoare la exceptia de neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 44 alin. (3) din Ordonanta Guvernului nr. 92/2003 privind Codul de procedura fiscala
Pe rol se aflã soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor <>art. 44 alin. (3) din Ordonanţa Guvernului nr. 92/2003 privind Codul de procedurã fiscalã, excepţie ridicatã de Societatea Comercialã "Tinioris Mar" - S.R.L. din Constanţa în Dosarul nr. 499/212/2009 al Judecãtoriei Constanţa Secţia civilã. La apelul nominal rãspunde, pentru partea Serviciul public de impozite, taxe şi alte venituri ale bugetului local din Constanţa, avocat Constantin Cojocaru, cu delegaţie la dosar, lipsind autorul excepţiei, faţã de care procedura de citare a fost legal îndeplinitã. Cauza fiind în stare de judecatã, preşedintele acordã cuvântul reprezentantului Serviciului public de impozite, taxe şi alte venituri ale bugetului local din Constanţa, care solicitã respingerea ca neîntemeiatã a excepţiei de neconstituţionalitate ridicatã. Reprezentantul Ministerului Public solicitã respingerea ca neîntemeiatã a excepţiei de neconstituţionalitate, invocând, în acest sens, jurisprudenţa Curţii Constituţionale.
CURTEA, având în vedere actele şi lucrãrile dosarului, constatã urmãtoarele: Prin Încheierea din 3 aprilie 2009, pronunţatã în Dosarul nr. 499/212/2009, Judecãtoria Constanţa - Secţia civilã a sesizat Curtea Constituţionalã cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor <>art. 44 alin. (3) din Ordonanţa Guvernului nr. 92/2003 privind Codul de procedurã fiscalã, excepţie ridicatã de Societatea Comercialã "Tinioris Mar" - S.R.L. din Constanţa într-o cauzã având ca obiect soluţionarea unei contestaţii la executare. În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate se aratã cã textul de lege criticat este neconstituţional, întrucât încunoştinţarea contribuabilului de existenţa unei decizii de impunere se face prin internet sau prin afişare la sediul organului fiscal. Or, nu orice persoanã are acces la internet, iar contribuabilul nu este obligat sã se prezinte la sediul organului fiscal pentru a vedea dacã s-a publicat sau nu vreo decizie de impunere împotriva sa. Neluând la cunoştinţã despre existenţa unei decizii de impunere, prin executarea acesteia, se ajunge la îngrãdirea dreptului de proprietate al contribuabilului. Judecãtoria Constanţa - Secţia civilã apreciazã cã excepţia de neconstituţionalitate este întemeiatã, întrucât termenul de contestare al actului fiscal curge de la momentul comunicãrii actelor de drept fiscal; or, dacã aceastã comunicare se realizeazã prin afişare, contribuabilul nu poate lua la cunoştinţã în mod efectiv de actul administrativ fiscal în cauzã, astfel încât contestaţia formulatã împotriva acestuia este formalã, aceasta urmând sã fie respinsã ca tardiv introdusã. Potrivit prevederilor <>art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 , încheierea de sesizare a fost comunicatã preşedinţilor celor douã Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate ridicate. Avocatul Poporului considerã cã excepţia de neconstituţionalitate ridicatã este neîntemeiatã. Preşedinţii celor douã Camere ale Parlamentului şi Guvernul nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.
CURTEA, examinând încheierea de sesizare, punctul de vedere al Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecãtorul-raportor, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi <>Legea nr. 47/1992 , reţine urmãtoarele: Curtea Constituţionalã a fost legal sesizatã şi este competentã, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale <>art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992 , sã soluţioneze prezenta excepţie. Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie dispoziţiile <>art. 44 alin. (3) din Ordonanţa Guvernului nr. 92/2003 privind Codul de procedurã fiscalã, republicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 513 din 31 iulie 2007, care au urmãtorul cuprins: "(3) Comunicarea prin publicitate se face prin afişarea, concomitent, la sediul organului fiscal emitent şi pe pagina de internet a Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscalã, a unui anunţ în care se menţioneazã cã a fost emis actul administrativ fiscal pe numele contribuabilului. În cazul actelor administrative emise de organele fiscale prevãzute la art. 35, afişarea se face, concomitent, la sediul acestora şi pe pagina de internet a autoritãţii administraţiei publice locale respective. În lipsa paginii de internet proprii, publicitatea se face pe pagina de internet a consiliului judeţean. În toate cazurile, actul administrativ fiscal se considerã comunicat în termen de 15 zile de la data afişãrii anunţului". Autorul excepţiei susţine cã dispoziţiile legale criticate încalcã prevederile constituţionale ale art. 21 alin. (1), (2) şi (4) privind accesul liber la justiţie, precum şi ale art. 136 alin. (5) privind proprietatea. Examinând excepţia de neconstituţionalitate şi dispoziţiile legale criticate, prin raportare la prevederile constituţionale invocate, Curtea constatã urmãtoarele: Textul legal criticat a mai format obiect al unei critici identice de neconstituţionalitate. Curtea, prin <>Decizia nr. 667 din 30 aprilie 2009 , publicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 437 din 26 iunie 2009, a statuat cã, în sine, textul în cauzã nu contravine niciunei dispoziţii constituţionale invocate, reglementând doar o modalitate ultimã şi subsidiarã de comunicare a actelor administrative fiscale, folositã doar în cazul în care celelalte modalitãţi de comunicare nu au putut fi îndeplinite din motive obiective. Constatarea folosirii abuzive a acestui mod de comunicare a actelor administrative este apanajul exclusiv al instanţelor judecãtoreşti, însã deja acest aspect ţine de aplicarea şi interpretarea legii. Numai instanţa de judecatã este cea competentã sã stabileascã dacã comunicarea prin publicitate a actului administrativ fiscal a fost efectuatã în condiţiile Codului de procedurã fiscalã. Neintervenind elemente noi de naturã a determina reconsiderarea jurisprudenţei Curţii, considerentele şi soluţia deciziei menţionate îşi pãstreazã valabilitatea şi în cauza de faţã. Distinct de cele de mai sus, Curtea observã cã instanţa de judecatã, pentru a aprecia dacã acţiunea formulatã împotriva actului administrativ fiscal a fost tardiv introdusã, va trebui sã verifice, chiar şi în faza contestaţiei la executare, corectitudinea comunicãrii acestuia în condiţiile art. 44 alin. (3) din cod, pentru cã, în cazul în care o atare modalitate de comunicare a fost folositã în mod abuziv, înseamnã cã, de fapt, actul administrativ fiscal nu a fost comunicat, în condiţiile legii, persoanei vizate, ceea ce are efecte directe cu privire la executarea actului respectiv.
Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al <>art. 29 din Legea nr. 47/1992 ,
CURTEA CONSTITUŢIONALĂ În numele legii DECIDE: Respinge ca neîntemeiatã excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor <>art. 44 alin. (3) din Ordonanţa Guvernului nr. 92/2003 privind Codul de procedurã fiscalã, excepţie ridicatã de Societatea Comercialã "Tinioris Mar" - S.R.L. din Constanţa în Dosarul nr. 499/212/2009 al Judecãtoriei Constanţa - Secţia civilã. Definitivã şi general obligatorie. Pronunţatã în şedinţa publicã din data de 6 iulie 2010.
