Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
Augustin Zegrean - preşedinte
Valer Dorneanu - judecător
Petre Lăzăroiu - judecător
Mircea Ştefan Minea - judecător
Daniel Marius Morar - judecător
Mona-Maria Pivniceru - judecător
Puskas Valentin Zoltan - judecător
Simona-Maya Teodoroiu - judecător
Tudorel Toader - judecător
Valentina Bărbăţeanu - magistrat-asistent
Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Liviu Drăgănescu. 1. Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a prevederilor art. 4 coroborate cu cele ale art. 33 din Legea nr. 165/2013 privind măsurile pentru finalizarea procesului de restituire, în natură sau prin echivalent, a imobilelor preluate în mod abuziv în perioada regimului comunist în România, excepţie ridicată de Doina Maxim în Dosarul nr. 32.761/3/2014/a1 al Curţii de Apel Bucureşti - Secţia a IV-a civilă şi care constituie obiectul Dosarului nr. 512D/2015 al Curţii Constituţionale. 2. La apelul nominal răspunde, pentru autoarea excepţiei, doamna avocat Mirela Dojană, din cadrul Baroului Bucureşti, în calitate de apărător ales, cu delegaţie depusă la dosarul cauzei. Se constată lipsa părţii Municipiul Bucureşti, citat prin Primarul general. Procedura de citare este legal îndeplinită. 3. Cauza fiind în stare de judecată, preşedintele Curţii acordă cuvântul apărătorului autoarei excepţiei, care solicită admiterea acesteia, reiterând cele susţinute prin intermediul motivării scrise a excepţiei, precizând însă că înţelege să nu mai facă referire la raportarea criticii la cele reţinute de Curtea Constituţională prin Decizia nr. 88 din 27 februarie 2014, ci doar la prevederile art. 16, 21 şi 53 din Legea fundamentală. 4. Reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de respingere, ca inadmisibilă, a excepţiei de neconstituţionalitate, considerând că se critică modul în care legiuitorul soluţionează anumite probleme de drept, în care este reglementată problema de drept în materie, în concret. Precizează că este vorba despre situaţii juridice distincte, care au soluţii legislative diferenţiate. Apreciază că prin textele de lege criticate nu este încălcat principiul egalităţii în faţa legii şi nici nu este îngrădit accesul liber la justiţie, care nu este un drept absolut. CURTEA,având în vedere actele şi lucrările dosarului, constată următoarele: 5. Prin Decizia civilă nr. 124A din 4 martie 2015, pronunţată în Dosarul nr. 32.761/3/2014/a1, Curtea de Apel Bucureşti - Secţia a IV-a civilă a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 4 coroborate cu cele ale art. 33 din Legea nr. 165/2013 privind măsurile pentru finalizarea procesului de restituire, în natură sau prin echivalent, a imobilelor preluate în mod abuziv în perioada regimului comunist în România, excepţie ridicată de Doina Maxim în Dosarul nr. 32.761/3/2014 al Tribunalului Bucureşti - Secţia a III-a civilă având ca obiect cererea de obligare a Municipiului Bucureşti, prin Primarul general, la soluţionarea unei notificări formulate în temeiul Legii nr. 10/2001 privind regimul juridic al unor imobile preluate în mod abuziv în perioada 6 martie 1945-22 decembrie 1989. Curtea Constituţională a fost sesizată prin decizia prin care Curtea de Apel Bucureşti - Secţia a IV-a civilă a admis recursul formulat împotriva încheierii prin care Tribunalul Bucureşti - Secţia a III-a civilă a respins, ca neîntemeiată, cererea de sesizare a Curţii Constituţionale cu soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a prevederilor menţionate din Legea nr. 165/2013. 6. În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate se arată, în esenţă, că dispoziţiile legale prin care unităţile deţinătoare ale imobilelor ce fac obiectul Legii nr. 10/2001 sunt repuse în termenul de soluţionare a notificărilor, în sensul de a li se mai acorda un nou termen în funcţie de numărul de notificări pe care le mai au de soluţionat, sunt neconstituţionale. Precizează că persoanelor care aveau înregistrate dosare pe rolul instanţelor la data intrării în vigoare a Legii nr. 165/2013 nu li se aplică aceste texte, ca urmare a Deciziei Curţii Constituţionale nr. 88 din 27 februarie 2014. În schimb, faţă de cei care au introdus acţiunea după acest moment, se invocă excepţia prematurităţii cererii. Aceasta constituie o încălcare a principiului egalităţii în faţa legii în ce priveşte persoanele îndreptăţite în temeiul Legii nr. 10/2001. Arată că introducerea unei acţiuni în justiţie pentru obligarea unităţii deţinătoare să soluţioneze notificarea nu reprezintă o obligaţie legală, ci fiecare persoană, în funcţie de diligenţa sa, urmează să formuleze o astfel de acţiune. Ca atare, nu se poate justifica sancţionarea acestor persoane pentru faptul că nu aveau la momentul intrării în vigoare a legii o astfel de acţiune introdusă pe rolul instanţelor. Consideră că, în lipsa dosarelor de fond din care să rezulte că acţiunile au fost introduse după intrarea în vigoare a Legii nr. 165/2013, Curtea Constituţională nu era învestită cu constatarea constituţionalităţii sau neconstituţionalităţii aplicării acestor termene prevăzute la art. 33 din lege persoanelor îndreptăţite în temeiul Legii nr. 10/2001 care nu aveau dosare pe rol, astfel că aceasta nu se putea pronunţa în condiţiile nesesizării sale. Mai arată că, în motivarea Deciziei nr. 88 din 27 februarie 2014, nu se face nicio referire la cei care au înregistrat dosarele după intrarea în vigoare a Legii nr. 165/2013, mai exact, nu se precizează de ce legea este constituţională în ceea ce îi priveşte, atâta vreme cât şi ei aveau un drept la acţiune care a fost înfrânt, invalidat, prin reglementări neconstituţionale. În consecinţă, susţine că prevederile art. 4 şi art. 33 coroborate, în interpretarea dată acestora de către Curtea Constituţională prin Decizia nr. 88 din 27 februarie 2014, încalcă principiul egalităţii în faţa legii a cetăţenilor aparţinând aceleiaşi categorii, şi anume persoane îndreptăţite în temeiul Legii nr. 10/2001. Arată că se încalcă şi accesul liber la justiţie faţă de faptul că, după expirarea termenului de 60 de zile de la depunerea notificării, instituit de art. 25-26 din Legea nr. 10/2001, persoanelor îndreptăţite li s-a născut deja dreptul la acţiune în ceea ce priveşte obligarea unităţii deţinătoare de a soluţiona notificarea. Precizează că, după ce a fost actual timp de peste 10 ani, acest drept a devenit prematur prin efectul Legii nr. 165/2013. Susţine că această îngrădire a accesului la justiţie nu era necesară şi nici proporţională cu situaţia care a determinat-o, nefiind întrunite niciuna din condiţiile art. 53 din Constituţie. 7. Curtea de Apel Bucureşti - Secţia a IV-a civilă apreciază că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată. Arată că persoanele care au introdus cererile de chemare în judecată înainte de intrarea în vigoare a Legii nr. 165/2013 nu se află în aceeaşi situaţie cu cele care au introdus acţiunile după această dată, astfel că nu se încalcă principiul egalităţii în faţa legii. Nu este îngrădit accesul liber la justiţie, acesta nefiind un drept absolut, ci putând fi limitat prin anumite condiţii de formă şi de fond impuse de legiuitor. 8. Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, actul de sesizare a fost comunicat preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate. 9. Avocatul Poporului apreciază că prevederile de lege criticate sunt constituţionale. În acest sens, arată, în esenţă, că soluţia legislativă criticată, instituită prin art. 33 din Legea nr. 165/2013, se înscrie în raţiunea pentru care legea a fost concepută, aceea de a crea un mecanism care să confere eficienţă procesului reparatoriu al măsurilor abuzive de preluare a unor imobile în timpul regimului comunist. Mai consideră că dispoziţiile de lege criticate nu sunt de natură a aduce atingere accesului liber la justiţie, iar persoanele îndreptăţite pot beneficia de toate garanţiile unui proces echitabil în măsura în care cererea de chemare în judecată este formulată cu respectarea noilor termene legale prevăzute de Legea nr. 165/2013. Precizează că intervenţia unui act normativ nou prin care legiuitorul a înţeles să modifice procedura de soluţionare a notificărilor, fără a suprima dreptul persoanelor îndreptăţite de a se adresa instanţei de judecată, nu este de natură să creeze discriminări sau o restrângere a exerciţiului unor drepturi sau al unor libertăţi. 10. Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului şi Guvernul nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate. CURTEA,examinând actul de sesizare, punctul de vedere al Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, susţinerile apărătorului autoarei excepţiei, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele: 11. Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate. 12. Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie, potrivit actului de sesizare, prevederile art. 4 coroborate cu cele ale art. 33 din Legea nr. 165/2013 privind măsurile pentru finalizarea procesului de restituire, în natură sau prin echivalent, a imobilelor preluate în mod abuziv în perioada regimului comunist în România, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 278 din 17 mai 2013. Având în vedere că acţiunea în cursul soluţionării căreia a fost ridicată prezenta excepţie de neconstituţionalitate a fost introdusă după intrarea în vigoare a Legii nr. 165/2013, în cauză sunt incidente prevederile art. 4 teza întâi coroborate cu cele ale art. 33 din legea menţionată, care au următorul conţinut: - Art. 4 teza întâi: "Dispoziţiile prezentei legi se aplică cererilor formulate şi depuse, în termen legal, la entităţile învestite de lege, nesoluţionate până la data intrării în vigoare a prezentei legi (...)."; - Art. 33: "(1) Entităţile învestite de lege au obligaţia de a soluţiona cererile formulate potrivit Legii nr. 10/2001, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, înregistrate şi nesoluţionate până la data intrării în vigoare a prezentei legi şi de a emite decizie de admitere sau de respingere a acestora, după cum urmează: a) în termen de 12 luni, entităţile învestite de lege care mai au de soluţionat un număr de până la 2.500 de cereri; b) în termen de 24 de luni, entităţile învestite de lege care mai au de soluţionat un număr cuprins între 2.500 şi 5.000 de cereri; c) în termen de 36 de luni, entităţile învestite de lege care mai au de soluţionat un număr de peste 5.000 de cereri. (2) Termenele prevăzute la alin. (1) curg de la data de 1 ianuarie 2014. (3) Entităţile învestite de lege au obligaţia de a stabili numărul cererilor înregistrate şi nesoluţionate, de a afişa aceste date la sediul lor şi de a le comunica Autorităţii Naţionale pentru Restituirea Proprietăţilor. Datele transmise de entităţile învestite de lege vor fi centralizate şi publicate pe pagina de internet a Autorităţii Naţionale pentru Restituirea Proprietăţilor. (4) Cererile se analizează în ordinea înregistrării lor la entităţile prevăzute la alin. (1)". 13. În opinia autoarei excepţiei de neconstituţionalitate, prevederile de lege criticate contravin dispoziţiilor din Legea fundamentală cuprinse în art. 16 - Egalitatea în drepturi, art. 21 - Accesul liber la justiţie şi art. 53 - Restrângerea exerciţiului unor drepturi sau al unor libertăţi. 14. Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea observă că autoarea acesteia susţine că ar fi nesocotit principiul egalităţii în drepturi al cetăţenilor aparţinând aceleiaşi categorii, aceea de persoane îndreptăţite la obţinerea de măsuri reparatorii în temeiul Legii nr. 10/2001 şi cărora entităţile deţinătoare nu le-au soluţionat cererea în termenul prevăzut de art. 25 din legea menţionată, de 60 de zile de la depunerea notificării. Inegalitatea de tratament ar proveni, în opinia acesteia, din împrejurarea că, prin Decizia nr. 88 din 27 februarie 2014, Curtea Constituţională a statuat că persoanelor care aveau înregistrate dosare pe rolul instanţelor la data intrării în vigoare a Legii nr. 165/2013 nu li se aplică noile termene oferite entităţilor deţinătoare ale imobilelor ce fac obiectul Legii nr. 10/2001 în vederea soluţionării notificărilor. În schimb, acţiunile introduse după acest moment în scopul obligării acestor entităţi la soluţionarea notificării vor fi respinse ca premature. 15. Faţă de această critică, Curtea subliniază că, prin Decizia nr. 88 din 27 februarie 2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 281 din 16 aprilie 2014, nu s-a pronunţat cu privire la situaţia persoanelor care, după intrarea în vigoare a Legii nr. 165/2013, au formulat cereri de chemare în judecată în materia arătată. Prin acea decizie, Curtea a statuat că prevederile art. 4 teza a doua din Legea nr. 165/2013 sunt constituţionale în măsura în care noile termene acordate entităţilor deţinătoare, prevăzute la art. 33 din aceeaşi lege, nu se aplică şi cauzelor în materia restituirii imobilelor preluate abuziv, aflate pe rolul instanţelor la data intrării în vigoare a legii. Decizia Curţii Constituţionale nu a vizat, aşadar, ipoteza cauzelor cu care instanţele au fost sesizate după intrarea în vigoare a Legii nr. 165/2013. Aceasta este prevăzută la art. 4 teza întâi, asupra căruia instanţa de contencios constituţional nu s-a pronunţat cu acel prilej. 16. Cu privire la ipoteza învederată de autoarea excepţiei, Curtea s-a pronunţat, într-adevăr, dar prin referire la art. 4 teza întâi raportat la art. 33 din Legea nr. 165/2013. Art. 4 teza întâi are în vedere chiar situaţia în care se află şi autoarea prezentei excepţii, a cărei acţiune introductivă de instanţă a fost formulată ulterior momentului intrării în vigoare a Legii nr. 165/2013. Prin Decizia nr. 685 din 26 noiembrie 2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 92 din 4 februarie 2015, Curtea a constatat că instituirea, prin art. 33 din Legea nr. 165/2013, a unor noi termene în care entităţile învestite trebuie să soluţioneze notificările depuse la acestea se înscrie în raţiunea pentru care legea însăşi a fost concepută, aceea de a crea un mecanism care să confere eficienţă procesului reparatoriu al măsurilor abuzive de preluare a unor imobile în timpul regimului comunist, asigurându-se, în acelaşi timp, şi certitudinea finalizării acestuia (paragraful 19). 17. De asemenea, Curtea a reţinut în mod constant, în jurisprudenţa sa, că aplicarea unui regim juridic diferit nu poate crea o stare de discriminare între diverse persoane, în funcţie de actul normativ incident fiecăreia. "Faptul că, prin jocul unor prevederi legale, anumite persoane pot ajunge în situaţii defavorabile, apreciate subiectiv, prin prisma propriilor lor interese, ca defavorabile, nu reprezintă o discriminare care să afecteze constituţionalitatea textelor respective" (Decizia nr. 44 din 24 aprilie 1996, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 345 din 17 decembrie 1996). Altfel spus, raportat la situaţia de faţă, diferenţa de tratament juridic ce se aplică persoanelor care trebuie să aştepte scurgerea termenelor stabilite de art. 33 din Legea nr. 165/2015 pentru a se adresa, dacă este cazul, instanţelor judecătoreşti, prin comparaţie cu acele persoane care au apelat la justiţie anterior intrării în vigoare a Legii nr. 165/2013, în virtutea celor statuate de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie prin Decizia nr. XX din 19 martie 2007, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 764 din 12 noiembrie 2007, nu reprezintă un viciu de constituţionalitate, fiind rezultatul unor regimuri juridice diferite, aplicate succesiv în timp, incidente în virtutea aceluiaşi principiu tempus regit actum. 18. În ce priveşte critica prin raportare la art. 21 alin. (1) din Constituţie, prin aceeaşi decizie, Curtea a reţinut că, în jurisprudenţa sa, a statuat, cu valoare de principiu, că regula constituţională a accesului liber la justiţie semnifică faptul că orice persoană poate sesiza instanţele judecătoreşti în cazul în care consideră că drepturile, libertăţile sau interesele sale legitime i-au fost încălcate, iar nu faptul că acest drept de acces la justiţie nu poate fi supus niciunei condiţionări. În acest caz, condiţionarea o reprezintă necesitatea împlinirii termenelor prevăzute la art. 33 din Legea nr. 165/2013 (paragraful 24). 19. Tot astfel, prin Decizia nr. 207 din 8 aprilie 2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 497 din 3 iulie 2014, Curtea a statuat că textul nu împiedică, în sine, exercitarea accesului liber la justiţie, ci doar îl condiţionează de respectarea unor termene înăuntrul cărora entităţile prevăzute de lege au obligaţia soluţionării cererilor înregistrate şi nerezolvate până la data intrării în vigoare a Legii nr. 165/2013, în sensul emiterii unei decizii de admitere sau de respingere a acestora. 20. În plus, Curtea Constituţională a statuat în mod constant că reglementarea de către legiuitor, în limitele competenţei sale, a unui drept - subiectiv ori procesual - inclusiv prin instituirea unor termene, nu constituie o restrângere a exerciţiului acestuia, ci doar o modalitate eficientă de a preveni exercitarea sa abuzivă (a se vedea, în acest sens, de exemplu, Decizia nr. 201 din 6 martie 2012, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 340 din 18 mai 2012, sau Decizia nr. 754 din 20 septembrie 2012, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 718 din 23 octombrie 2012). 21. În consecinţă, instituirea, prin dispoziţiile Legii nr. 165/2013, a unor termene înăuntrul cărora entităţile învestite cu soluţionarea notificărilor au obligaţia de a le soluţiona şi după a căror expirare persoana interesată are posibilitatea de a se adresa instanţei competente nu contravine nici accesului liber la justiţie. 22. Curtea Constituţională observă, totodată, că asupra unei probleme de principiu similar s-a pronunţat şi Înalta Curte Casaţie şi Justiţie - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, prin Decizia nr. 5 din 16 martie 2015, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 272 din 23 aprilie 2015. Astfel, instanţa supremă a avut în vedere contextul adoptării Legii nr. 165/2013, determinat de pronunţarea de către Curtea Europeană a Drepturilor Omului a Hotărârii-pilot din 12 octombrie 2010, în Cauza Maria Atanasiu şi alţii împotriva României, şi de necesitatea implementării unor măsuri de natură să urgenteze soluţionarea cererilor vizând măsurile reparatorii pentru imobilele preluate abuziv de către stat. În acord cu jurisprudenţa Curţii Constituţionale, reprezentată de Decizia nr. 88 din 27 februarie 2014, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a observat că tocmai pentru celeritatea procedurii au fost reglementate termene care să impună unităţilor notificate soluţionarea sesizărilor, astfel încât pretenţiile să fie rezolvate în această fază prealabilă, fără să mai fie necesară, pe cât posibil, declanşarea procedurii judiciare. Aşadar, termenele introduse au ca scop eficientizarea procedurilor administrative şi, în final, respectarea drepturilor tuturor persoanelor interesate, reprezentând în acelaşi timp un scop legitim şi existând un raport de proporţionalitate rezonabil între scopul urmărit şi mijloacele utilizate pentru atingerea acestuia. 23. Înalta Curte a remarcat că măsurile instituite prin Legea nr. 165/2013 au fost apreciate pozitiv şi de Curtea Europeană a Drepturilor Omului, care, prin Hotărârea din 29 aprilie 2014, pronunţată în Cauza Preda şi alţii împotriva României, paragraful 119, a arătat că legiuitorul român a fixat termene precise pentru fiecare etapă administrativă şi a prevăzut posibilitatea unui control jurisdicţional care permite instanţelor să verifice nu numai legalitatea deciziilor administrative, ci şi să se subroge autorităţilor administrative prin pronunţarea, dacă este cazul, a unei decizii de restituire a bunului sau de acordare a unor compensaţii. Totodată, având în vedere marja de apreciere a statului român şi garanţiile aferente prin instituirea unor reguli clare şi previzibile, însoţite de termene imperative şi de un control judiciar efectiv, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a considerat că Legea nr. 165/2013 oferă, în principiu, un cadru accesibil şi efectiv pentru soluţionarea cererilor (paragraful 121) şi, cu toate că termenele fixate pentru procedura administrativă, la care se pot adăuga şi eventuale proceduri judiciare, pot prelungi durata de soluţionare definitivă a pretenţiilor, o atare situaţie excepţională este inerentă complexităţii factuale şi juridice vizând restituirea proprietăţilor preluate abuziv, aşa încât aceste termene nu pot fi considerate, în sine, ca ridicând o problemă de eficacitate a reformei şi nici contrare drepturilor garantate de Convenţie, în special dreptului garantat de art. 6 paragraful 1, în ceea ce priveşte durata rezonabilă a procedurii (paragrafele 129 şi 131). 24. Ţinând cont de cele reţinute în jurisprudenţa arătată a Curţii Europene a Drepturilor Omului, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a statuat, prin hotărârea prealabilă menţionată, că nu se poate susţine că termenele astfel reglementate ar fi o îngrădire a accesului la justiţie şi nici că, în condiţiile neurmării procedurii prealabile - constând în cererea adresată entităţii deţinătoare pe care aceasta urmează să o soluţioneze în termenele prevăzute de art. 33 şi art. 34 din Legea nr. 165/2013 - partea ar avea posibilitatea de a sesiza instanţa. Aceasta, deoarece dreptul său nu este unul actual, iar procedura judiciară nu poate înlocui sau substitui procedura prealabilă, atunci când aceasta este reglementată în mod expres de lege. În cazul acţiunilor introduse după intrarea în vigoare a Legii nr. 165/2013, partea trebuie să respecte toate condiţiile de formă, printre care şi cea referitoare la respectarea procedurii prealabile. 25. Înalta Curte a apreciat că, fiind vorba de o condiţie specială referitoare la exerciţiul dreptului la acţiune, în absenţa îndeplinirii ei, instanţa se află în situaţia unui fine de neprimire având drept consecinţă imposibilitatea analizării fondului pretenţiilor şi, deci, respingerea acţiunii. Ca atare, nu se poate susţine că partea avea deja un drept născut, de a sesiza instanţa, decurgând din nesoluţionarea notificării înăuntrul termenului (de 60 de zile) prevăzut iniţial de art. 25 din Legea nr. 10/2001, şi valorificabil ca atare în prezent. Partea avea, întradevăr, posibilitatea ca, în cazul refuzului nejustificat de soluţionare a notificării formulate înăuntrul termenului prevăzut de art. 25 din Legea nr. 10/2001 să sesizeze instanţa, să pretindă şi să obţină soluţionarea pe fond a pretenţiei, aşa cum s-a statuat prin Decizia Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie - Secţiile unite nr. XX din 19 martie 2007. Având în vedere însă că nu şi-a exercitat acest drept anterior intrării în vigoare a Legii nr. 165/2013, partea va trebui să se supună condiţiilor de fond şi de formă (inclusiv urmarea procedurii prealabile) de la data la care va învesti instanţa de judecată. 26. În acest sens, instanţa supremă a subliniat că dreptul de acces la un tribunal este, în esenţă, un drept procedural, care nu poate fi confundat cu dreptul material la acţiune şi nici cu dreptul subiectiv civil şi că este de principiu că actele procedurale (cum este şi cererea de chemare în judecată) trebuie întocmite cu respectarea cerinţelor de fond şi de formă existente la data efectuării lor. 27. În concluzie, având în vedere şi aceste argumente, desprinse din jurisprudenţa Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, Curtea Constituţională constată că nu pot fi reţinute criticile referitoare la pretinsa încălcare a principiului egalităţii sau a dreptului de acces liber la justiţie. 28. Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit.d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992, cu unanimitate de voturi, CURTEA CONSTITUŢIONALĂ În numele legii DECIDE: Respinge, ca neîntemeiată, excepţia de neconstituţionalitate ridicată de Doina Maxim în Dosarul nr. 32.761/3/2014 al Tribunalului Bucureşti - Secţia a III-a civilă şi constată că dispoziţiile art. 4 teza întâi coroborate cu cele ale art. 33 din Legea nr. 165/2013 privind măsurile pentru finalizarea procesului de restituire, în natură sau prin echivalent, a imobilelor preluate în mod abuziv în perioada regimului comunist în România sunt constituţionale în raport cu criticile formulate. Definitivă şi general obligatorie. Decizia se comunică Curţii de Apel Bucureşti - Secţia a IV-a civilă şi se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I. Pronunţată în şedinţa din data de 17 decembrie 2015. PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE AUGUSTIN ZEGREAN Magistrat-asistent, Valentina Bărbăţeanu -------
Newsletter GRATUIT
Aboneaza-te si primesti zilnic Monitorul Oficial pe email
Comentarii
Fii primul care comenteaza.
