Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
DECIZIE nr. 890 din 16 octombrie 2007 referitoare la exceptia de neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 27 alin. (3) din Legea nr. 218/2002 privind organizarea si functionarea Politiei Romane, ale art. 220 si art. 278 din Codul de procedura penala si ale art. 249 din Codul penal
EMITENT: CURTEA CONSTITUTIONALA PUBLICAT: MONITORUL OFICIAL nr. 767 din 13 noiembrie 2007
Ioan Vida - preşedinte
Nicolae Cochinescu - judecãtor
Aspazia Cojocaru - judecãtor
Acsinte Gaspar - judecãtor
Petre Ninosu - judecãtor
Ion Predescu - judecãtor
Puskas Valentin Zoltan - judecãtor
Tudorel Toader - judecãtor
Augustin Zegrean - judecãtor
Iuliana Nedelcu - procuror
Florentina Geangu - magistrat-asistent
Pe rol se aflã soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor <>art. 27 alin. (3) din Legea nr. 218/2002 , ale art. 220 şi 278 din Codul de procedurã penalã şi ale art. 249 din Codul penal, excepţie ridicatã de Ilie Chiş în Dosarul nr. 954/64/2006 al Curţii de Apel Braşov - Secţia penalã şi pentru cauze cu minori.
La apelul nominal lipseşte autorul excepţiei, faţã de care procedura de citare este legal îndeplinitã.
Reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de respingere a excepţiei de neconstituţionalitate ca neîntemeiatã, apreciind cã dispoziţiile legale criticate nu contravin prevederilor constituţionale.
CURTEA,
având în vedere actele şi lucrãrile dosarului, reţine urmãtoarele:
Prin Încheierea din 23 aprilie 2007, pronunţatã în Dosarul nr. 954/64/2006, Curtea de Apel Braşov - Secţia penalã şi pentru cauze cu minori a sesizat Curtea Constituţionalã cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor <>art. 27 alin. (3) din Legea nr. 218/2002 privind organizarea şi funcţionarea Poliţiei Române, ale art. 220 şi 278 din Codul de procedurã penalã şi ale art. 249 din Codul penal, excepţie ridicatã de Ilie Chiş cu prilejul soluţionãrii unei cauze penale.
În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate se susţin, în esenţã, urmãtoarele:
- <>art. 27 alin. (3) din Legea nr. 218/2002 privind organizarea şi funcţionarea Poliţiei Române este neconstituţional, deoarece "creeazã o diferenţã de tratament între poliţiştii acuzaţi de comiterea unor infracţiuni, în raport de atribuirea competenţei de a judeca fapta în primã instanţã, potrivit competenţei dupã calitatea persoanei", ceea ce contravine prevederilor art. 16 şi 20 din Constituţie, precum şi art. 1 din Protocolul nr. 12 la Convenţia pentru apãrarea drepturilor omului şi a libertãţilor fundamentale;
- art. 220 şi 278 din Codul de procedurã penalã "aduc atingere dreptului la apãrare şi la un proces echitabil, garantat prin prevederile art. 24 şi 20 din Constituţie, raportat la art. 6 din Convenţia pentru apãrarea drepturilor omului şi a libertãţilor fundamentale, întrucât permit infirmarea unei ordonanţe de neîncepere a urmãririi penale sau de scoatere de sub urmãrire penalã de cãtre prim-procurorul parchetului din care face parte procurorul care a emis ordonanţa, iar inculpatul nu beneficiazã de un drept corespondent de a ataca în faţa judecãtorului un act de începere a urmãririi penale, de redeschidere a urmãririi penale ori de punere în mişcare a acţiunii penale";
- art. 249 din Codul penal "aduce atingere principiului legalitãţii incriminãrii, garantat de prevederile art. 23 alin. (12) şi art. 20 din Constituţie, raportat la dispoziţiile art. 7 din Convenţia pentru apãrarea drepturilor omului şi a libertãţilor fundamentale, deoarece nu sunt enunţate cu claritate, fiind imposibil de determinat obiectiv la ce se referã condiţia de existenţã a infracţiunii ce vizeazã provocarea unei vãtãmãri importante a intereselor legale ale unei persoane".
Curtea de Apel Braşov - Secţia penalã şi pentru cauze cu minori apreciazã cã excepţia de neconstituţionalitate invocatã "pare întemeiatã şi necesitã controlul instanţei de contencios".
În conformitate cu dispoziţiile <>art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 , încheierea de sesizare a fost comunicatã preşedinţilor celor douã Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate ridicate.
Guvernul considerã cã dispoziţiile legale criticate nu contravin prevederilor constituţionale, aşa cum a statuat şi Curtea Constituţionalã în jurisprudenţa sa.
Avocatul Poporului considerã cã excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiatã. Aratã cã prevederile legale criticate nu încalcã dispoziţiile constituţionale invocate de autorul excepţiei.
Preşedinţii celor douã Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele lor de vedere cu privire la excepţia de neconstituţionalitate ridicatã.
CURTEA,
examinând încheierea de sesizare, punctele de vedere ale Guvernului şi Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecãtorul-raportor, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi <>Legea nr. 47/1992 , reţine urmãtoarele:
Curtea Constituţionalã a fost legal sesizatã şi este competentã, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, ale art. 1 alin. (2), ale <>art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992 , sã soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate.
Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie dispoziţiile <>art. 27 alin. (3) din Legea nr. 218/2002 privind organizarea şi funcţionarea Poliţiei Române, astfel cum a fost modificat prin <>art. IV din Legea nr. 281/2003 , publicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 468 din 1 iulie 2003, ale art. 220 şi 278 din Codul de procedurã penalã, cu modificãrile şi completãrile ulterioare, precum şi ale art. 249 din Codul penal.
Textele de lege criticate prevãd:
- <>Art. 27 alin. (3) din Legea nr. 218/2002 : "Infracţiunile sãvârşite de poliţiştii care au calitatea de organe de cercetare ale poliţiei judiciare se judecã în primã instanţã de cãtre:
a) tribunal, în cazul poliţiştilor prevãzuţi în <>art. 14 alin. (2) pct. II din Legea nr. 360/2002 privind Statutul poliţistului;
b) curtea de apel, în cazul poliţiştilor prevãzuţi în <>art. 14 alin. (2) pct. I lit. e)-j) din Legea nr. 360/2002 ;
c) Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, în cazul poliţiştilor prevãzuţi în <>art. 14 alin. (2) pct. I lit. a)-d) din Legea nr. 360/2002 ";
- Art. 220 din Codul de procedurã penalã: "Când procurorul constatã cã un act sau o mãsurã procesualã a organului de urmãrire penalã nu este datã cu respectarea dispoziţiilor legale, o infirmã prin ordonanţã.";
- Art. 278: "Plângerea împotriva mãsurilor luate sau a actelor efectuate de procuror ori efectuate pe baza dispoziţiilor date de acesta se rezolvã de prim-procurorul parchetului sau, dupã caz, de procurorul general al parchetului de pe lângã curtea de apel ori de procurorul şef de secţie al Parchetului de pe lângã Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.
În cazul când mãsurile şi actele sunt ale prim-procurorului ori ale procurorului general al parchetului de pe lângã curtea de apel sau ale procurorului şef de secţie al Parchetului de pe lângã Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie ori au fost luate sau efectuate pe baza dispoziţiilor date de cãtre aceştia, plângerea se rezolvã de procurorul ierarhic superior.
În cazul rezoluţiei de neîncepere a urmãririi penale sau al ordonanţei ori, dupã caz, al rezoluţiei de clasare, de scoatere de sub urmãrire penalã sau de încetare a urmãririi penale, plângerea se face în termen de 20 de zile de la comunicarea copiei de pe ordonanţã sau rezoluţie, persoanelor interesate, potrivit art. 228 alin. 6, art. 246 alin. 1 şi art. 249 alin. 2.
Rezoluţiile sau ordonanţele prin care se soluţioneazã plângerile împotriva rezoluţiilor sau ordonanţelor de neîncepere a urmãririi penale, de clasare, de scoatere de sub urmãrire penalã ori de încetare a urmãririi penale, se comunicã persoanei care a fãcut plângerea şi celorlalte persoane interesate.
Dispoziţiile art. 275-277 se aplicã în mod corespunzãtor.";
- Art. 249 din Codul penal: "Încãlcarea din culpã, de cãtre un funcţionar public, a unei îndatoriri de serviciu, prin neîndeplinirea acesteia sau prin îndeplinirea ei defectuoasã, dacã s-a cauzat o tulburare însemnatã bunului mers al unui organ sau al unei instituţii de stat ori al unei alte unitãţi din cele la care se referã art. 145 sau o pagubã patrimoniului acesteia ori o vãtãmare importantã intereselor legale ale unei persoane, se pedepseşte cu închisoare de la o lunã la 2 ani sau cu amendã.
Fapta prevãzutã în alin. 1, dacã a avut consecinţe deosebit de grave, se pedepseşte cu închisoare de la 2 la 10 ani."
Dispoziţiile constituţionale invocate ca fiind încãlcate sunt cele ale art. 16 referitoare la egalitatea în faţa legii, ale art. 20 referitoare la tratatele internaţionale privind drepturile omului, ale art. 24 care consacrã dreptul la apãrare, precum şi ale art. 23 alin. (12) privind legalitatea pedepsei.
De asemenea, se invocã şi încãlcarea art. 6 privind "Dreptul la un proces echitabil" şi art. 7 cu denumirea marginalã "Nicio pedeapsã fãrã lege" din Convenţia pentru apãrarea drepturilor omului şi a libertãţilor fundamentale, precum şi a art. 1 din Protocolul nr. 12 la Convenţie privind "Interzicerea generalã a discriminãrii".
Examinând excepţia de neconstituţionalitate ridicatã, Curtea reţine urmãtoarele:
I. <>Art. 27 alin. (3) din Legea nr. 218/2002 privind organizarea şi funcţionarea Poliţiei Române, care, în opinia autorului excepţiei, este neconstituţional, deoarece "creeazã o diferenţã de tratament între poliţiştii acuzaţi de comiterea unor infracţiuni, în raport de atribuirea competenţei de a judeca fapta în primã instanţã, potrivit competenţei dupã calitatea persoanei", nu încalcã prevederile art. 16 şi 20 din Constituţie şi ale art. 1 din Protocolul nr. 12 la Convenţia pentru apãrarea drepturilor omului şi a libertãţilor fundamentale. Astfel, este constituţionalã instituirea prin dispoziţiile de lege criticate a unor reguli distincte privind competenţa de a judeca în primã instanţã infracţiunile sãvârşite, în funcţie de diferitele categorii de poliţişti care au calitatea de organe de cercetare ale poliţiei judiciare prevãzute de lege. De altfel, principiul egalitãţii nu înseamnã uniformitate, aşa încât, dacã la situaţii egale trebuie sã corespundã un tratament egal, la situaţii diferite, tratamentul juridic nu poate fi decât diferit.
II. În legãturã cu art. 220 şi 278 din Codul de procedurã penalã se susţine cã încalcã prevederile art. 20 şi 24 din Constituţie, raportat la art. 6 din Convenţia pentru apãrarea drepturilor omului şi a libertãţilor fundamentale, întrucât "permit infirmarea unei ordonanţe de neîncepere a urmãririi penale sau de scoatere de sub urmãrire penalã de cãtre prim-procurorul parchetului din care face parte procurorul care a emis ordonanţa, iar inculpatul nu beneficiazã de un drept corespondent de a ataca în faţa judecãtorului un act de începere a urmãririi penale, de redeschidere a urmãririi penale ori de punere în mişcare a acţiunii penale".
Examinând aceastã susţinere, Curtea constatã cã asupra prevederilor <>art. 278 din Codul de procedurã penalã s-a mai pronunţat prin Decizia nr. 540 din 7 decembrie 2004 , publicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 15 din 5 ianuarie 2005, şi prin <>Decizia nr. 301 din 9 iunie 2005 , publicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 689 din 1 august 2005, în sensul respingerii acesteia. Cu acel prilej, Curtea a observat cã nu pot fi reţinute susţinerile privind contrarietatea dispoziţiilor art. 278 din Codul de procedurã penalã cu cele ale Legii fundamentale şi ale art. 6 din Convenţia pentru apãrarea drepturilor omului şi a libertãţilor fundamentale, pe motiv cã acestea nu reglementeazã posibilitatea persoanei interesate de a ataca în faţa instanţei mãsura luatã ori actul efectuat de procuror ori în baza dispoziţiilor acestuia, altul decât soluţia de netrimitere în judecatã.
Sub acest aspect, se observã cã autorul excepţiei solicitã, în realitate, completarea prevederilor de lege criticate, în sensul de a se permite atacarea la instanţele judecãtoreşti nu doar a rezoluţiilor şi ordonanţelor procurorului de netrimitere în judecatã, ci şi a "actelor de începere a urmãririi penale, de redeschidere a urmãririi penale ori de punere în mişcare a acţiunii penale", ceea ce este contrar atât dispoziţiilor <>art. 2 alin. (3) din Legea nr. 47/1992 , în conformitate cu care, în exercitarea controlului, "Curtea Constituţionalã se pronunţã numai asupra constituţionalitãţii actelor cu privire la care a fost sesizatã, fãrã a putea modifica sau completa prevederile supuse controlului", cât şi prevederilor constituţionale cuprinse în art. 61 alin. (1), potrivit cãrora "Parlamentul este organul reprezentativ suprem al poporului român şi unica autoritate legiuitoare a ţãrii".
Deoarece pânã în prezent nu au intervenit elemente noi care sã determine schimbarea jurisprudenţei Curţii Constituţionale, considerentele deciziilor mai sus amintite îşi pãstreazã valabilitatea şi în prezenta cauzã.
III. Cât priveşte critica de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 249 din Codul penal, faţã de art. 23 alin. (12) şi art. 20 din Constituţie, raportat la dispoziţiile art. 7 din Convenţia pentru apãrarea drepturilor omului şi a libertãţilor fundamentale, Curtea constatã cã acestea sunt în deplinã concordanţã cu regula potrivit cãreia nicio pedeapsã nu poate fi stabilitã sau aplicatã decât în condiţiile şi în temeiul legii.
Faţã de cele arãtate, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al <>art. 29 alin. (1) şi (6) din Legea nr. 47/1992 ,
CURTEA CONSTITUŢIONALĂ
În numele legii
DECIDE:
Respinge excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor <>art. 27 alin. (3) din Legea nr. 218/2002 privind organizarea şi funcţionarea Poliţiei Române, ale art. 220 şi art. 278 din Codul de procedurã penalã şi ale art. 249 din Codul penal.
Definitivã şi general obligatorie.
Pronunţatã în şedinţa publicã din data de 16 octombrie 2007.
PREŞEDINTELE
CURŢII CONSTITUŢIONALE,
prof. univ. dr. IOAN VIDA
Magistrat-asistent,
Florentina Geangu
---------
Newsletter GRATUIT
Aboneaza-te si primesti zilnic Monitorul Oficial pe email
Comentarii
Fii primul care comenteaza.
MonitorulJuridic.ro este un proiect:
