Copierea de continut din prezentul site este supusa regulilor precizate in Termeni si conditii! Click aici.
Prin utilizarea siteului sunteti de acord, in mod implicit cu Termenii si conditiile! Orice abatere de la acestea constituie incalcarea dreptului nostru de autor si va angajeaza raspunderea!
X
DECIZIE nr. 89 din 8 februarie 2007 referitoare la exceptia de neconstitutionalitate a dispozitiilor art. II din Legea nr. 219/2005 privind aprobarea Ordonantei de urgenta a Guvernului nr. 138/2000 pentru modificarea si completarea Codului de procedura civila
Ioan Vida - preşedinte Nicolae Cochinescu - judecãtor Kozsokar Gabor - judecãtor Acsinte Gaspar - judecãtor Petre Ninosu - judecãtor Ion Predescu - judecãtor Şerban Viorel Stãnoiu - judecãtor Tudorel Toader - judecãtor Ion Tiucã - procuror Mihaela Senia Costinescu - magistrat-asistent
Pe rol se aflã soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor <>art. II din Legea nr. 219/2005 privind aprobarea <>Ordonanţei de urgenţã a Guvernului nr. 138/2000 pentru modificarea şi completarea Codului de procedurã civilã, excepţie ridicatã de Maria Olteanu şi Cristina Florentina Muntean Vişan în dosarele nr. 27.656/1/2005, respectiv nr. 20.242/1/2005 ale Curţii de Apel Bucureşti - Secţia a IV-a civilã, precum şi de Alexandrina Vesa în Dosarul nr. 172/64/2006 al Curţii de Apel Braşov - Secţia civilã. La apelul nominal se prezintã Cristina Florentina Muntean Vişan, prin avocat G.G. Florescu, Alexandrina Vesa, prin mandatar Cornel Vesa, şi partea Maria Puiu, lipsind celelalte pãrţi, faţã de care procedura de citare a fost legal îndeplinitã. În Dosarul Curţii Constituţionale nr. 2.314D/2006, Maria Olteanu a depus o cerere prin care solicitã acordarea unui termen în vederea angajãrii unui apãrãtor. Referitor la aceastã cerere, reprezentantul Ministerului Public aratã cã autoarea excepţiei a avut suficient timp la dispoziţie, din momentul ridicãrii excepţiei de neconstituţionalitate la instanţa de fond, 31 octombrie 2006, şi pânã la data prezentã, pentru a-şi angaja avocat în vederea pregãtirii apãrãrii. În legãturã cu aceastã cerere, Curtea, deliberând, respinge cererea, deoarece nu sunt întrunite condiţiile prevãzute de art. 156 alin. 1 din Codul de procedurã civilã. Curtea, din oficiu, pune în discuţie conexarea dosarelor nr. 2.360D/2006 şi nr. 2.372D/2006 la Dosarul nr. 2.314D/2006, mai înainte înregistrat, având în vedere cã obiectul excepţiilor de neconstituţionalitate este identic. Pãrţile prezente şi reprezentantul Ministerului Public apreciazã ca fiind întrunite condiţiile conexãrii dosarelor. Reţinând identitatea de obiect, în temeiul <>art. 53 alin. (5) din Legea nr. 47/1992 , Curtea dispune conexarea celor trei dosare. Cauza fiind în stare de judecatã, avocatul G.G. Florescu solicitã admiterea acesteia, arãtând cã dispoziţiile <>art. II din Legea nr. 219/2005 încalcã prevederile constituţionale ale art. 21 alin. (3) referitoare la dreptul la un proces echitabil, întrucât, potrivit acestor dispoziţii, aceeaşi instanţã judecã douã grade de jurisdicţie în aceeaşi cauzã. Sub acest aspect, dreptul intern român este în vãditã necorelare cu legislaţia celorlalte state europene comunitare. Mandatarul Alexandrinei Vesa solicitã, de asemenea, admiterea excepţiei. Pe de altã parte, Maria Puiu aratã cã excepţia de neconstituţionalitate a fost ridicatã în scop dilatoriu şi învedereazã Curţii netemeinicia criticii cu un atare obiect. Reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de respingere a excepţiei de neconstituţionalitate ca neîntemeiatã, întrucât soluţionarea ierarhicã a cãilor de atac, deşi constituie un principiu procesual civil, nu se regãseşte consacrat în Legea fundamentalã sau în convenţiile internaţionale la care România este parte.
CURTEA, având în vedere actele şi lucrãrile dosarelor, reţine urmãtoarele: Prin Încheierea din 31 octombrie 2006, pronunţatã în Dosarul nr. 27.656/1/2005, şi prin Încheierea din 1 noiembrie 2006, pronunţatã în Dosarul nr. 20.242/1/2005, Curtea de Apel Bucureşti - Secţia a IV-a civilã a sesizat Curtea Constituţionalã cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor <>art. II din Legea nr. 219/2005 privind aprobarea <>Ordonanţei de urgenţã a Guvernului nr. 138/2000 pentru modificarea şi completarea Codului de procedurã civilã, excepţie ridicatã de Maria Olteanu şi Cristina Florentina Muntean Vişan. De asemenea, prin Încheierea din 27 noiembrie 2006, pronunţatã în Dosarul nr. 172/64/2006, Curtea de Apel Braşov - Secţia civilã a sesizat Curtea Constituţionalã cu aceeaşi excepţie de neconstituţionalitate a dispoziţiilor <>art. II din Legea nr. 219/2005 , excepţie ridicatã de Alexandrina Vesa. În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate autorii excepţiei susţin cã textele de lege criticate îngrãdesc dreptul pãrţilor la un recurs efectiv, întrucât calea de atac împotriva unei hotãrâri judecãtoreşti se soluţioneazã de instanţa care a pronunţat hotãrârea, iar nu de cãtre instanţa superioarã, aşa cum prevede Codul de procedurã civilã. Astfel, un proces echitabil este un proces bazat pe drept şi legalitate, caracterizat prin trei grade de jurisdicţie, care înseamnã instanţe distincte, constituite din judecãtori cu grad şi competenţã superioare, care sã asigure controlul legalitãţii hotãrârilor pronunţate. Distincţia constituţionalã între gradele de jurisdicţie este categoricã: nu numãrul de judecãtori din completul de judecatã constituie gradul jurisdicţional, ci calificarea acestora şi competenţa diferitã, potrivit legii privind organizarea judiciarã. Pe de altã parte, se mai susţine cã textele de lege criticate aduc atingere principiului neretroactivitãţii legii, întrucât, în cauza dedusã judecãţii, aceste dispoziţii produc efecte şi pentru trecut. De asemenea, prin aplicarea normei tranzitorii de procedurã se creeazã o inegalitate între justiţiabili, discriminând acea categorie care cade sub incidenţa noii legi şi se aflã în situaţia de a fi judecatã în fond şi în calea de atac de aceeaşi instanţã. Curtea de Apel Bucureşti - Secţia a IV-a civilã apreciazã excepţia de neconstituţionalitate ca fiind neîntemeiatã. Asigurarea accesului la justiţie pentru formularea cãilor de atac prevãzute de lege la toate gradele de jurisdicţie nu implicã în mod necesar ideea unor instanţe de grad diferit, ci soluţionarea de cãtre alţi judecãtori, cerinţã care este asiguratã atât timp cât calea de atac este judecatã de un alt complet. Curtea de Apel Braşov - Secţia civilã apreciazã excepţia de neconstituţionalitate ca fiind neîntemeiatã. În conformitate cu dispoziţiile <>art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 , încheierile de sesizare au fost comunicate preşedinţilor celor douã Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi formula punctele de vedere cu privire la excepţia de neconstituţionalitate. Avocatul Poporului apreciazã cã dispoziţiile legale criticate sunt în deplin acord cu prevederile constituţionale ale art. 126 alin. (2) şi art. 129, care încredinţeazã legiuitorului dreptul de a stabili cãile de atac şi condiţiile exercitãrii acestora. Pe de altã parte, <>art. II din Legea nr. 219/2005 nu este de naturã a îngrãdi dreptul pãrţilor interesate de a apela la instanţele judecãtoreşti şi de a beneficia de toate garanţiile menite sã le asigure dreptul la un proces echitabil. Preşedinţii celor douã Camere ale Parlamentului şi Guvernul nu au comunicat punctele lor de vedere cu privire la excepţia de neconstituţionalitate ridicatã.
CURTEA, examinând încheierile de sesizare, punctul de vedere al Avocatului Poporului, rapoartele întocmite de judecãtorul-raportor, susţinerile pãrţilor prezente, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi <>Legea nr. 47/1992 , reţine urmãtoarele: Curtea Constituţionalã a fost legal sesizatã şi este competentã, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, ale art. 1 alin. (2), ale <>art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992 , sã soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate. Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie dispoziţiile <>art. II din Legea nr. 219/2005 privind aprobarea <>Ordonanţei de urgenţã a Guvernului nr. 138/2000 pentru modificarea şi completarea Codului de procedurã civilã, publicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 609 din 14 iulie 2005, dispoziţii care au urmãtorul conţinut: "(1) Procesele în curs de judecatã în primã instanţã la data schimbãrii competenţei instanţelor legal învestite, precum şi cãile de atac se judecã de instanţele competente, potrivit legii. (2) Apelurile aflate pe rolul curţilor de apel la data intrãrii în vigoare a prezentei legi şi care, potrivit prezentei legi, sunt de competenţa tribunalului se trimit la tribunale. (3) Recursurile aflate pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie la data intrãrii în vigoare a prezentei legi şi care, potrivit prezentei legi, sunt de competenţa curţilor de apel se trimit la curţile de apel. (4) În cazurile prevãzute la alin. (1)-(3), trimiterea dosarelor se va face, pe cale administrativã, instanţelor devenite competente sã le judece." Autorul excepţiei susţine cã dispoziţiile legale criticate încalcã prevederile constituţionale ale art. 15 alin. (2) privind neretroactivitatea legii, art. 16 alin. (1) care consacrã egalitatea cetãţenilor în faţa legii, art. 20 alin. (2) referitoare la tratatele internaţionale privind drepturile omului, art. 21 alin. (1), (2) şi (3) privitoare la accesul liber la justiţie, art. 124 alin. (2) potrivit cãruia "Justiţia este unicã, imparţialã şi egalã pentru toţi" şi ale art. 126 alin. (3) referitoare la instanţele judecãtoreşti. De asemenea, se pretinde a fi încãlcate şi dispoziţiile art. 6 privind dreptul la un proces echitabil din Convenţia pentru apãrarea drepturilor omului şi a libertãţilor fundamentale. Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea constatã cã asupra constituţionalitãţii textelor de lege criticate s-a mai pronunţat prin <>Decizia nr. 137/2006 , publicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 229 din 14 martie 2006. Cu acel prilej a reţinut cã reglementarea criticatã a fost adoptatã de legiuitor în cadrul competenţei sale, astfel cum este determinatã prin dispoziţiile art. 126 alin. (2) şi art. 129 din Constituţie, potrivit cãrora "Competenţa instanţelor judecãtoreşti şi procedura de judecatã sunt prevãzute numai prin lege", iar "Împotriva hotãrârilor judecãtoreşti, pãrţile interesate şi Ministerul Public pot exercita cãile de atac, în condiţiile legii". Potrivit <>art. II din Legea nr. 219/2005 , apelurile aflate pe rolul curţilor de apel la data intrãrii în vigoare a legii şi care, potrivit acesteia, sunt de competenţa tribunalului se trimit la tribunal, iar, în mod similar, recursurile aflate pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie la data intrãrii în vigoare a legii şi care, potrivit acesteia, sunt de competenţa curţilor de apel, se trimit la curţile de apel. În toate aceste cazuri, trimiterea dosarelor la instanţele competente potrivit legii noi se face pe cale administrativã, fãrã a se mai pronunţa o hotãrâre de declinare a competenţei. Soluţia trimiterii pe cale administrativã a dosarelor s-a impus pentru a se evita pe cât posibil tergiversarea soluţionãrii cauzelor. Chiar dacã, prin efectul aplicãrii imediate a noii reglementãri referitoare la competenţa materialã, aceeaşi instanţã urmeazã sã soluţioneze o cale de atac împotriva propriei sale hotãrâri, soluţia legislativã adoptatã nu relevã niciun fine de neconstituţionalitate. Astfel, dincolo de faptul cã ne aflãm în prezenţa unei reglementãri cu caracter tranzitoriu, soluţionarea aparţine unor complete cu o compunere diferitã, iar pãrţile beneficiazã de toate drepturile şi garanţiile procesuale menite sã le asigure dreptul la apãrare, dreptul la un proces echitabil şi la soluţionarea acestuia într-un termen rezonabil. Mai mult, noua soluţie legislativã nu instituie nicio discriminare şi, ca atare, nu contravine nici principiului egalitãţii de tratament între subiectele de drept. Totodatã, dispoziţiile legale ce fac obiectul excepţiei nu aduc nicio atingere principiului imparţialitãţii instanţelor judecãtoreşti, în contextul dreptului la un proces echitabil prevãzut de art. 21 din Legea fundamentalã şi de art. 6 din Convenţia pentru apãrarea drepturilor omului şi a libertãţilor fundamentale. Judecarea recursului de cãtre aceeaşi instanţã, care a soluţionat apelul, dar în complete diferite, nu constituie, în sine, o prezumţie a lipsei de imparţialitate a judecãtorilor care se pronunţã asupra recursului. Cele douã cãi de atac - apelul şi recursul - sunt guvernate de reguli procedurale distincte, menite sã asigure realizarea dreptului la un proces echitabil. Raţiunile care au stat la baza adoptãrii soluţiei anterioare îşi pãstreazã valabilitatea şi în prezent, astfel încât aceasta se impune a fi menţinutã.
Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al <>art. 29 din Legea nr. 47/1992 ,
CURTEA CONSTITUŢIONALĂ În numele legii DECIDE:
Respinge excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor <>art. II din Legea nr. 219/2005 privind aprobarea <>Ordonanţei de urgenţã a Guvernului nr. 138/2000 pentru modificarea şi completarea Codului de procedurã civilã, excepţie ridicatã de Maria Olteanu şi Cristina Florentina Muntean Vişan în dosarele nr. 27.656/1/2005, respectiv nr. 20.242/1/2005 ale Curţii de Apel Bucureşti - Secţia a IV-a civilã, precum şi de Alexandrina Vesa în Dosarul nr. 172/64/2006 al Curţii de Apel Braşov - Secţia civilã. Definitivã şi general obligatorie. Pronunţatã în şedinţa publicã din data de 8 februarie 2007.
PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE, prof. univ. dr. IOAN VIDA
Magistrat-asistent, Mihaela Senia Costinescu
────────────
Newsletter GRATUIT
Aboneaza-te si primesti zilnic Monitorul Oficial pe email
