Copierea de continut din prezentul site este supusa regulilor precizate in Termeni si conditii! Click aici.
Prin utilizarea siteului sunteti de acord, in mod implicit cu Termenii si conditiile! Orice abatere de la acestea constituie incalcarea dreptului nostru de autor si va angajeaza raspunderea!
X
DECIZIE nr. 884 din 16 iunie 2009 referitoare la exceptia de neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 385^1 alin. 1 lit. c), combinat cu art. 385^14 alin. 1 din Codul de procedura penala
DECIZIE nr. 884 din 16 iunie 2009 referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor <>art. 385^1 alin. 1 lit. c) , combinat cu <>art. 385^14 alin. 1 din Codul de procedurã penalã EMITENT: CURTEA CONSTITUŢIONALÃ PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL nr. 561 din 12 august 2009 Ioan Vida - preşedinte Nicolae Cochinescu - judecãtor Aspazia Cojocaru - judecãtor Acsinte Gaspar - judecãtor Petre Lãzãroiu - judecãtor Puskas Valentin Zoltan - judecãtor Tudorel Toader - judecãtor Augustin Zegrean - judecãtor Marinela Mincã - procuroror Fabian Niculae - magistrat-asistent Pe rol se aflã soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor <>art. 385^1 lit. c) , combinat cu <>art. 385^14 alin. 1 din Codul de procedurã penalã , excepţie ridicatã de Doina Florentina Bolocan în Dosarul nr. 3.757/2/2007 al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie - Secţia penalã. La apelul nominal se constatã lipsa pãrţilor, faţã de care procedura de citare a fost legal îndeplinitã. Magistratul-asistent referã asupra faptului cã autoarea excepţiei a depus la dosar o cerere prin care solicitã acordarea unui nou termen în vederea angajãrii unui apãrãtor. Reprezentantul Ministerului Public se opune cererii de amânare. Deliberând, Curtea respinge cererea de amânare. Cauza este în stare de judecatã. Având cuvântul pe fond, reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de respingere a excepţiei de neconstituţionalitate. CURTEA, având în vedere actele şi lucrãrile dosarului, reţine urmãtoarele: Prin Încheierea din 28 ianuarie 2009, pronunţatã în Dosarul nr. 3.757/2/2007, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Secţia penalã a sesizat Curtea Constituţionalã cu excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 385^1 lit. c), combinat cu art. 385^14 alin. 1 din Codul de procedurã penalã. Excepţia a fost ridicatã de Doina Florentina Bolocan, inculpatã în dosarul menţionat. În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate se susţine cã dispoziţiile legale atacate contravin prevederilor art. 8 privind pluralismul şi partidele politice, art. 16 alin. (1) şi (2) privind egalitatea în drepturi şi art. 21 privind accesul liber la justiţie - din Constituţie şi art. 6 din Convenţia pentru apãrarea drepturilor omului şi a libertãţilor fundamentale, deoarece limiteazã exercitarea dreptului de a ataca hotãrârile judecãtoreşti, în condiţiile în care administrarea în recurs a altor probe în afara înscrisurilor nu este permisã. Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Secţia penalã şi-a exprimat opinia în sensul cã excepţia de neconstituţionalitate nu este întemeiatã. Potrivit prevederilor <>art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 , încheierea de sesizare a fost comunicatã preşedinţilor celor douã Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate. Avocatul Poporului considerã cã dispoziţiile art. 385^1 lit. c), combinat cu art. 385^14 alin. 1 din Codul de procedurã penalã sunt constituţionale. Preşedinţii celor douã Camere ale Parlamentului şi Guvernul nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate. CURTEA, examinând încheierea de sesizare, punctul de vedere al Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecãtorul-raportor, concluziile procurorului, dispoziţiile de lege criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi <>Legea nr. 47/1992 , reţine urmãtoarele: Curtea Constituţionalã a fost legal sesizatã şi este competentã, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, ale art. 1 alin. (2), ale <>art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992 , sã soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate. Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate, aşa cum a fost formulat, îl constituie dispoziţiile art. 385^1 lit. c), combinat cu art. 385^14 alin. 1 din Codul de procedurã penalã. În realitate, în urma analizei susţinerilor autorului excepţiei, Curtea constatã cã obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie dispoziţiile art. 385^1 alin. 1 lit. c), combinat cu art. 385^14 alin. 1 din Codul de procedurã penalã, dispoziţii ce au urmãtorul conţinut: - Art. 385^1 alin. 1 lit. c): "Pot fi atacate cu recurs: [...] c) sentinţele pronunţate de curţile de apel şi Curtea Militarã de Apel."; - Art. 385^14 alin. 1: "Instanţa verificã hotãrârea atacatã pe baza lucrãrilor şi materialului din dosarul cauzei şi a oricãror înscrisuri noi, prezentate la instanţa de recurs." Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea constatã cã s-a mai pronunţat asupra constituţionalitãţii prevederilor legale criticate, prin raportare la critici similare. Astfel, în ceea ce priveşte dispoziţiile art. 385^1 alin. 1 lit. c) din Codul de procedurã penalã, Curtea s-a pronunţat prin <>Decizia nr. 136 din 5 octombrie 1999 , publicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 557 din 15 noiembrie 1999, şi prin <>Decizia nr. 457 din 28 octombrie 2004 , publicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 36 din 12 ianuarie 2005, constatând cã sunt constituţionale, pentru motivele acolo arãtate. În ceea ce priveşte dispoziţiile art. 385^14 alin. 1 din Codul de procedurã penalã, Curtea s-a pronunţat prin <>Decizia nr. 1.069 din 14 octombrie 2008 , publicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 769 din 17 noiembrie 2008, constatând cã sunt în acord cu dispoziţiile Legii fundamentale. Întrucât nu au intervenit elemente noi de naturã sã conducã la schimbarea jurisprudenţei Curţii, atât soluţiile, cât şi considerentele deciziilor menţionate îşi pãstreazã valabilitatea şi în cauza de faţã. Pentru motivele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al <>art. 29 din Legea nr. 47/1992 , CURTEA CONSTITUŢIONALÃ În numele legii DECIDE: Respinge excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor <>art. 385^1 alin. 1 lit. c) , combinat cu <>art. 385^14 alin. 1 din Codul de procedurã penalã , excepţie ridicatã de Doina Florentina Bolocan în Dosarul nr. 3.757/2/2007 al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie Secţia penalã. Definitivã şi general obligatorie. Pronunţatã în şedinţa publicã din data de 16 iunie 2009. PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE, prof. univ. dr. IOAN VIDA Magistrat-asistent, Fabian Niculae _________
Newsletter GRATUIT
Aboneaza-te si primesti zilnic Monitorul Oficial pe email