Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
DECIZIE nr. 884 din 15 decembrie 2015 referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor Legii nr. 63/2011 privind încadrarea şi salarizarea în anul 2011 a personalului didactic şi didactic auxiliar din învăţământ
EMITENT: CURTEA CONSTITUŢIONALĂ PUBLICAT: MONITORUL OFICIAL nr. 102 din 10 februarie 2016
Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Ştefania Sofronie.
1. Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor Legii nr. 63/2011 privind încadrarea şi salarizarea în anul 2011 a personalului didactic şi didactic auxiliar din învăţământ, excepţie ridicată, din oficiu, de Sindicatul Învăţământului Preuniversitar Satu Mare, în calitate de reprezentant al membrilor săi de sindicat, în Dosarul nr. 1.286/83/2014 al Curţii de Apel Oradea - Secţia I civilă şi care constituie obiectul Dosarului Curţii Constituţionale nr. 1.421D/2015.
2. La apelul nominal lipsesc autorul excepţiei şi partea Şcoala Gimnazială "Viorel Sălăgean" din Beltiug, faţă de care procedura de citare este legal îndeplinită.
3. Cauza fiind în stare de judecată, preşedintele acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care, invocând jurisprudenţa în materie a Curţii Constituţionale, pune concluzii de respingere a excepţiei ca neîntemeiată.
CURTEA,
având în vedere actele şi lucrările dosarului, constată următoarele:
4. Prin Încheierea din 21 septembrie 2015, pronunţată în Dosarul nr. 1.286/83/2014, Curtea de Apel Oradea - Secţia I civilă a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor Legii nr. 63/2011 privind încadrarea şi salarizarea în anul 2011 a personalului didactic şi didactic auxiliar din învăţământ, excepţie ridicată de Sindicatul Învăţământului Preuniversitar Satu Mare, în calitate de reprezentant al membrilor săi de sindicat, cu prilejul soluţionării apelului formulat împotriva Sentinţei civile nr. 580/LMA din 29 octombrie 2014, pronunţată de Tribunalul Satu-Mare în Dosarul nr. 1.286/83/2014, având ca obiect drepturi băneşti.
5. În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate autorul acesteia arată că dispoziţiile Legii nr. 63/2011 sunt neconstituţionale.
6. Curtea de Apel Oradea - Secţia I civilă consideră că dispoziţiile Legii nr. 63/2011 sunt constituţionale. Astfel, legiuitorului îi aparţine competenţa stabilirii sistemului de salarizare a personalului bugetar, iar în realizarea politicilor sale, raportat la condiţiile economice şi sociale existente la un moment dat, poate prevedea un regim salarial distinct pentru anumite categorii de bugetari. Legea nr. 63/2011 nu afectează drepturile salariale dobândite pentru o perioadă anterioară intrării în vigoare a acesteia. Curtea Europeană a Drepturilor Omului a statuat în Hotărârea din 8 noiembrie 2005, pronunţată în Cauza Kechko contra Ucrainei, că statul e în măsură să stabilească valoarea sumelor ce urmează a fi plătite angajaţilor săi din bugetul de stat, statul putând introduce, suspenda ori înceta plata unor astfel de sume prin modificări legislative. Actul normativ criticat s-a adoptat tocmai pentru a fi realizată unificarea salarizării unei categorii profesionale, respectiv pentru reglementarea unitară a domeniului vizat.
7. În conformitate cu dispoziţiile art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului, precum şi Avocatului Poporului, pentru a-şi formula punctele de vedere cu privire la excepţia de neconstituţionalitate.
8. Avocatul Poporului consideră că dispoziţiile actului normativ criticat sunt constituţionale.
9. Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului şi Guvernul nu au comunicat punctele de vedere solicitate.
CURTEA,
examinând încheierea de sesizare, punctul de vedere al Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispoziţiile de lege criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele:
10. Curtea Constituţională este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate cu care a fost sesizată.
11. Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie dispoziţiile Legii nr. 63/2011 privind încadrarea şi salarizarea în anul 2011 a personalului didactic şi didactic auxiliar din învăţământ, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 323 din 10 mai 2011.
12. Autorul excepţiei nu indică prevederile constituţionale pretins a fi încălcate.
13. Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea constată că, în mod contrar dispoziţiilor art. 10 alin. (2) din Legea nr. 47/1992, care prevăd că sesizările adresate Curţii Constituţionale trebuie făcute în formă scrisă şi motivate, autorul excepţiei nu şi-a motivat critica de neconstituţionalitate. Aşa cum Curtea a precizat prin Decizia nr. 1.313 din 4 octombrie 2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 12 din 6 ianuarie 2012, structura inerentă şi intrinsecă a oricărei excepţii de neconstituţionalitate cuprinde 3 elemente: textul contestat din punctul de vedere al constituţionalităţii, textul de referinţă pretins încălcat, precum şi motivarea de către autorul excepţiei a relaţiei de contrarietate existente între cele două texte, cu alte cuvinte, motivarea neconstituţionalităţii textului criticat. În cauza de faţă, Curtea constată că ultimele două condiţii nu sunt îndeplinite, nefiind indicate prevederile Constituţiei pretins a fi încălcate şi nici modul în care dispoziţiile Legii nr. 63/2011 ar contraveni Legii fundamentale.
14. Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992, cu unanimitate de voturi,
CURTEA CONSTITUŢIONALĂ
În numele legii
DECIDE:
Respinge, ca inadmisibilă, excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor Legii nr. 63/2011 privind încadrarea şi salarizarea în anul 2011 a personalului didactic şi didactic auxiliar din învăţământ, excepţie ridicată de Sindicatul Învăţământului Preuniversitar Satu Mare, în calitate de reprezentant al membrilor săi de sindicat, în Dosarul nr. 1.286/83/2014 al Curţii de Apel Oradea - Secţia I civilă.
Definitivă şi general obligatorie.
Decizia se comunică Curţii de Apel Oradea - Secţia I civilă şi se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.
Pronunţată în şedinţa din data de 15 decembrie 2015.
PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE
AUGUSTIN ZEGREAN
Magistrat-asistent,
Patricia Marilena Ioana
------
Newsletter GRATUIT
Aboneaza-te si primesti zilnic Monitorul Oficial pe email
Comentarii
Fii primul care comenteaza.
MonitorulJuridic.ro este un proiect: