Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
DECIZIE nr. 88 din 4 mai 2000 referitoare la exceptia de neconstitutionalitate a Ordonantei de urgenta a Guvernului nr. 40/1999 privind protectia chiriasilor si stabilirea chiriei pentru spatiile cu destinatia de locuinte
EMITENT: CURTEA CONSTITUTIONALA PUBLICAT: MONITORUL OFICIAL nr. 389 din 21 august 2000
Lucian Mihai - preşedinte
Costica Bulai - judecãtor
Constantin Doldur - judecãtor
Kozsokar Gabor - judecãtor
Ioan Muraru - judecãtor
Nicolae Popa - judecãtor
Lucian Stangu - judecãtor
Florin Bucur Vasilescu - judecãtor
Romul Petru Vonica - judecãtor
Paula C. Pantea - procuror
Marioara Prodan - magistrat-asistent
Pe rol se afla soluţionarea exceptiei de neconstituţionalitate a <>Ordonanţei de urgenta a Guvernului nr. 40/1999 privind protecţia chiriaşilor şi stabilirea chiriei pentru spaţiile cu destinaţia de locuinţe, excepţie ridicatã de Victor Dinca şi Lidia Dinca în Dosarul nr. 22.269/1998 al Judecãtoriei Sectorului 1 Bucureşti.
Dezbaterile au avut loc în şedinţa din 25 aprilie 2000, în prezenta reprezentantului autorilor exceptiei şi al Ministerului Public, fiind consemnate în încheierea de la aceeaşi data, când Curtea, având nevoie de timp pentru a delibera, a amânat pronunţarea la data de 4 mai 2000.
CURTEA,
având în vedere actele şi lucrãrile dosarului, retine urmãtoarele:
Prin Încheierea din 27 septembrie 1999, pronunţatã în Dosarul nr. 22.269/1999, Judecãtoria Sectorului 1 Bucureşti a sesizat Curtea Constituţionalã cu excepţia de neconstituţionalitate a <>Ordonanţei de urgenta a Guvernului nr. 40/1999 privind protecţia chiriaşilor şi stabilirea chiriei pentru spaţiile cu destinaţia de locuinţe, excepţie ridicatã de Victor Dinca şi Lidia Dinca.
În motivarea exceptiei de neconstituţionalitate autorii acesteia contesta constituţionalitatea ordonanţei în întregul ei, considerând ca prevederile sale "incalca flagrant dispoziţiile principiale ale Constituţiei cu privire la: egalitatea în drepturi a cetãţenilor, egalitatea acestora în fata legii, Declaraţia Universala a Drepturilor Omului, accesul liber la justiţie, dreptul la viata şi integritate fizica şi psihicã, dreptul la un nivel de trai decent, obligativitatea respectãrii legilor, dreptul de acces la cãile de atac în justiţie".
Exprimandu-şi opinia asupra exceptiei, instanta de judecata considera ca aceasta este neîntemeiatã, deoarece prin dispoziţiile ordonanţei criticate nu se incalca principiile şi drepturile constituţionale garantate prin art. 4 alin. (2), art. 16 alin. (1), art. 20 alin. (1), art. 21 alin. (1) şi (2), art. 22 alin. (1), art. 43 alin. (1), art. 49 alin. (1), art. 51, 54, art. 114 alin. (4) şi art. 128, ci se incearca sa se ajungã la o soluţie de compromis atât pentru proprietari, cat şi pentru chiriaşi.
În conformitate cu dispoziţiile art. 24 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, republicatã, încheierea de sesizare a fost comunicatã preşedinţilor celor doua Camere ale Parlamentului şi Guvernului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra exceptiei de neconstituţionalitate ridicate.
Guvernul, în punctul sau de vedere, arata ca excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiatã, deoarece egalitatea dintre cetãţeni nu impiedica stabilirea unor restrictii sau limitãri ale dreptului de proprietate, închirierea fiind, în dreptul civil, un simplu act de administrare care nu afecteazã atributul dispoziţiei ca prerogativa a dreptului de proprietate. Se mai arata ca, deşi prin ordonanta se impun unele restrictii ale dreptului de proprietate privind imobilele naţionalizate şi redobândite de foştii proprietari (prelungirea contractelor de închiriere, impunerea unor limite maxime ale chiriei), sunt prevãzute şi o serie de dispoziţii favorabile proprietarilor (evacuarea, pe calea ordonanţei preşedinţiale, a chiriaşului care refuza nejustificat sa încheie un nou contract, recursul impotriva hotãrârii judecãtoreşti în materia schimbului obligatoriu de locuinta). Pe de alta parte, potrivit art. 41 alin. (1) din Constituţie, conţinutul şi limitele dreptului de proprietate sunt stabilite prin lege. Guvernul precizeazã ca prelungirea, prin lege, a contractelor de închiriere îşi are temeiul în art. 43 din Constituţie, potrivit cãruia statul este obligat sa ia mãsuri de natura sa asigure cetãţenilor un nivel de trai decent, iar prin art. 25 din Declaraţia Universala a Drepturilor Omului se stabileşte ca dreptul la un nivel de trai corespunzãtor cuprinde şi dreptul la locuinta. Referirea la art. 22 şi 49 din Constituţie este consideratã neconcludenta în rezolvarea exceptiei, întrucât nu este încãlcat dreptul la viata şi la integritate fizica şi psihicã şi nu este restrâns nici exerciţiul unor drepturi sau al unor libertãţi. În privinta încãlcãrii art. 21, referitor la accesul liber la justiţie, şi a art. 128, privind folosirea cãilor de atac, Guvernul arata ca ordonanta acorda proprietarilor posibilitatea de a se adresa justiţiei, în cazul prevãzut la art. 11 alin. (2), iar în art. 25 din ordonanta este reglementatã calea de atac a recursului. Se considera ca fiind irelevanta invocarea de cãtre autorii exceptiei a dispoziţiilor art. 51 şi 54 din Constituţie. În final, Guvernul considera ca <>Ordonanta de urgenta a Guvernului nr. 40/1999 a fost adoptatã cu respectarea condiţiilor de emitere a ordonanţelor de urgenta, prevãzute la art. 114 alin. (4) din Constituţie.
Preşedinţii celor doua Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra exceptiei de neconstituţionalitate.
CURTEA,
examinând încheierea de sesizare, punctul de vedere al Guvernului, raportul întocmit de judecãtorul-raportor, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi dispoziţiile Legii nr. 47/1992, retine urmãtoarele:
Curtea Constituţionalã constata ca a fost legal sesizatã şi este competenta, potrivit dispoziţiilor art. 144 lit. c) din Constituţie, ale art. 1 alin. (1), ale art. 2, 3, 12 şi 23 din Legea nr. 47/1992, republicatã, sa soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate ridicatã.
Obiectul exceptiei de neconstituţionalitate îl constituie <>Ordonanta de urgenta a Guvernului nr. 40 din 8 aprilie 1999 privind protecţia chiriaşilor şi stabilirea chiriei pentru spaţiile cu destinaţia de locuinţe, publicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 148 din 8 aprilie 1999.
I. Autorii exceptiei considera ca aceasta contravine, în primul rând, dispoziţiilor art. 114 alin. (4) din Constituţie, referitoare la condiţiile în care Guvernul poate adopta ordonanţe de urgenta.
În conformitate cu prevederile art. 114 alin. (4) din Constituţie, "În cazuri excepţionale, Guvernul poate adopta ordonanţe de urgenta. Acestea intra în vigoare numai dupã depunerea lor spre aprobare la Parlament". Autorii exceptiei susţin ca nu pot fi considerate cazuri excepţionale: "reglementarea încheierii şi derulãrii contractelor de închiriere, modificarea raporturilor dintre proprietari şi chiriaşi, reglementarea schimbului obligatoriu de locuinta, redefinirea instituţiei ordonanţei preşedinţiale, regimul probatiunii în dreptul civil", dar recunosc ca "singura împrejurare care putea justifica adoptarea unei ordonanţe de urgenta era încetarea efectelor <>Legii nr. 17/1994 pentru prelungirea sau reînnoirea contractelor de închiriere privind unele suprafeţe locative".
Examinând, sub acest prim aspect, excepţia de neconstituţionalitate, Curtea Constituţionalã constata ca <>Ordonanta de urgenta a Guvernului nr. 40/1999 a fost adoptatã cu respectarea cerinţelor art. 114 alin. (4) din Constituţie. Cazul excepţional avut în vedere de Guvern la adoptarea acestei ordonanţe a fost necesitatea reglementãrii de urgenta a prelungirii contractelor de închiriere, a cãror valabilitate expira la data de 8 aprilie 1999, conform <>Legii nr. 17/1994 , tergiversarea reglementãrii putând crea conflicte sociale.
Ordonanta are ca scop protecţia chiriaşilor prin: prelungirea contractelor de închiriere pentru o perioada de 5 sau 3 ani, dupã caz, asigurarea stabilitatii, în viitor, a drepturilor lor locative prin acordarea dreptului chiriaşului la reînnoirea contractului de închiriere şi crearea unor garanţii impotriva unei evacuari abuzive, precum şi a unui drept de preemţiune în cazul în care proprietarul intenţioneazã sa vândã locuinta. Capitolul II al ordonanţei reglementeazã schimbul obligatoriu de locuinţe, cuprinzând dispoziţii menite sa asigure atât exercitarea de cãtre proprietari a prerogativelor dreptului de proprietate, cat şi exercitarea dreptului chiriaşilor la o locuinta salubra şi având dependintele strict necesare. Capitolul III al aceleiaşi ordonanţe reglementeazã modul de stabilire şi de plata a chiriei, modalitãţile de negociere a noului cuantum al acesteia şi norme de protecţie a chiriaşului cu privire la nivelul chiriei, care nu poate depãşi 25% din venitul lunar pe familie, în cazul în care acest venit este sub nivelul salariului mediu pe economie. Ordonanta reglementeazã şi aspecte privind modificarea şi revizuirea chiriei în condiţiile creşterii ratei inflaţiei, fiind interzisã expres rezilierea contractului sau evacuarea chiriaşului pentru motivul ca acesta nu este de acord cu majorarea chiriei. Capitolul IV cuprinde dispoziţii finale privind soluţionarea litigiilor dintre chiriaşi şi proprietari, drepturile chiriaşilor care au fãcut îmbunãtãţiri necesare şi utile locuinţei, precum şi alte dispoziţii.
Curtea observa ca reglementarea de urgenta a acestor raporturi juridice dintre proprietari şi chiriaşi se impunea nu numai sub aspectul prelungirii contractelor de închiriere, astfel cum au susţinut în motivarea exceptiei autorii acesteia, ci şi sub celelalte aspecte reglementate de ordonanta.
II. Autorii exceptiei considera ca prevederile ordonanţei contravin şi dispoziţiilor constituţionale cuprinse în art. 4 alin. (2), art. 16 alin. (1), art. 20 alin. (1), art. 21 alin. (1) şi (2), art. 22 alin. (1), art. 43 alin. (1), art. 49 alin. (1), art. 51, 54 şi 128. De asemenea, în dezbaterile în fata Curţii Constituţionale reprezentanta acestora a susţinut ca au fost incalcate şi alte texte din Constituţie, şi anume art. 2 alin. (1), art. 45 alin. (2) şi art. 72 alin. (3) lit. k).
Cu privire la extinderea controlului de constitutionalitate în raport cu aceste din urma prevederi constituţionale, Curtea constata ca nu este legal sesizatã, deoarece în cererea prin care s-a ridicat excepţia de neconstituţionalitate în fata instanţei, precum şi în încheierea de sesizare a Curţii Constituţionale nu a fost invocatã încãlcarea acestor dispoziţii, iar potrivit art. 144 lit. c) din Legea fundamentalã, Curtea se pronunţa numai "asupra excepţiilor ridicate în fata instanţelor judecãtoreşti privind neconstituţionalitatea legilor şi a ordonanţelor". Totodatã, conform art. 23 alin. (4) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, republicatã, "Sesizarea Curţii Constituţionale se dispune de cãtre instanta în fata cãreia s-a ridicat excepţia de neconstituţionalitate, printr-o încheiere care va cuprinde punctele de vedere ale pãrţilor, opinia instanţei asupra exceptiei, şi va fi însoţitã de dovezile depuse de pãrţi".
În consecinta, Curtea va examina excepţia controland conformitatea dispoziţiilor ordonanţei cu urmãtoarele texte constituţionale:
- art. 4 alin. (2): "România este patria comuna şi indivizibilã a tuturor cetãţenilor sãi, fãrã deosebire de rasa, de naţionalitate, de origine etnicã, de limba, de religie, de sex, de opinie, de apartenenţa politica, de avere sau de origine socialã.";
- art. 16 alin. (1): "Cetãţenii sunt egali în fata legii şi a autoritãţilor publice, fãrã privilegii şi fãrã discriminãri.";
- art. 20 alin. (1): "Dispoziţiile constituţionale privind drepturile şi libertãţile cetãţenilor vor fi interpretate şi aplicate în concordanta cu Declaraţia Universala a Drepturilor Omului, cu pactele şi cu celelalte tratate la care România este parte.";
- art. 21 alin. (1) şi (2): "(1) Orice persoana se poate adresa justiţiei pentru apãrarea drepturilor, a libertãţilor şi a intereselor sale legitime.
(2) Nici o lege nu poate îngrãdi exercitarea acestui drept.";
- art. 22 alin. (1): "Dreptul la viata, precum şi dreptul la integritate fizica şi psihicã ale persoanei sunt garantate.";
- art. 43 alin. (1): "Statul este obligat sa ia mãsuri de dezvoltare economicã şi de protecţie socialã, de natura sa asigure cetãţenilor un nivel de trai decent.";
- art. 49 alin. (1): "Exerciţiul unor drepturi sau al unor libertãţi poate fi restrâns numai prin lege şi numai dacã se impune, dupã caz, pentru: apãrarea siguranţei naţionale, a ordinii, a sãnãtãţii ori a moralei publice, a drepturilor şi a libertãţilor cetãţenilor; desfãşurarea instrucţiei penale; prevenirea consecinţelor unei calamitati naturale ori ale unui sinistru deosebit de grav.";
- art. 51: "Respectarea Constituţiei, a supremaţiei sale şi a legilor este obligatorie.";
- art. 54: "Cetãţenii romani, cetãţenii strãini şi apatrizii trebuie sa-şi exercite drepturile şi libertãţile constituţionale cu buna-credinţa, fãrã sa încalce drepturile şi libertãţile celorlalţi.";
- art. 128: "Impotriva hotãrârilor judecãtoreşti, pãrţile interesate şi Ministerul Public pot exercita cãile de atac, în condiţiile legii."
Autorii exceptiei au mai invocat şi încãlcarea dreptului fiecãrei persoane la un nivel de viata corespunzãtor asigurãrii sãnãtãţii sale, bunastarii proprii şi a familiei, drept recunoscut prin art. 25 din Declaraţia Universala a Drepturilor Omului, şi totodatã violarea dispoziţiilor art. 20 alin. (1) din Constituţie, potrivit cãrora "Dispoziţiile constituţionale privind drepturile şi libertãţile cetãţenilor vor fi interpretate şi aplicate în concordanta cu Declaraţia Universala a Drepturilor Omului, cu pactele şi cu celelalte tratate la care România este parte".
Curtea constata ca referirile autorilor exceptiei la art. 4 alin. (2), la art. 49 alin. (1) şi la art. 54 din Constituţie sunt irelevante, întrucât prin nici o dispoziţie a <>Ordonanţei de urgenta a Guvernului nr. 40/1999 nu se reglementeazã raporturi juridice prin care sa se creeze discriminãri între cetãţeni pe criterii de rasa, naţionalitate, origine etnicã, de limba, de religie, de sex, de opinie, de apartenenţa politica, de avere sau de origine socialã; nu sunt puse în discuţie restrangerea exerciţiului unor drepturi sau al unor libertãţi fundamentale şi nici exercitarea cu buna-credinţa a unor asemenea drepturi sau libertãţi.
Cu privire la susţinerea ca prin aceeaşi ordonanta a fost încãlcat principiul egalitãţii în drepturi a cetãţenilor, consacrat prin art. 16 alin. (1) din Constituţie, Curtea retine ca dispoziţiile ordonanţei nu contravin acestui principiu, deoarece egalitatea între cetãţeni nu impiedica stabilirea unor restrictii sau limitãri ale dreptului de proprietate.
Referitor la critica de neconstituţionalitate privind încãlcarea art. 25 din Declaraţia Universala a Drepturilor Omului, Curtea considera ca aceasta este neîntemeiatã, deoarece prin ordonanta supusã controlului de constitutionalitate Guvernul a avut în vedere tocmai apãrarea acestor drepturi fundamentale ale omului, ratiunea adoptãrii ordonanţei fiind protecţia chiriaşilor şi prelungirea contractelor de închiriere.
Pentru aceleaşi considerente Curtea retine ca nu au fost lezate nici dispoziţiile art. 43 alin. (1) din Constituţie, prin care este consacratã obligaţia statului de a asigura cetãţenilor un nivel de trai decent.
Curtea constata, de asemenea, ca nu sunt întemeiate nici criticile referitoare la încãlcarea art. 128 din Constituţie, referitor la folosirea cãilor de atac, deoarece, potrivit ordonanţei criticate, pãrţile interesate pot exercita calea de atac a recursului, în condiţiile reglementate prin ordonanta, iar potrivit art. 125 alin. (3) din Constituţie "Competenta şi procedura de judecata sunt stabilite de lege".
Observând ca prin <>Ordonanta de urgenta nr. 40/1999 Guvernul nu a contravenit acestor dispoziţii constituţionale, invocate de autorii exceptiei, Curtea retine ca nu au fost lezate nici prevederile art. 51 din Legea fundamentalã, referitoare la respectarea Constituţiei şi a legilor, întrucât prevederile acesteia au fost respectate. Îndatorirea fundamentalã a cetãţenilor de respectare a legilor nu este de natura sa împiedice Guvernul sa adopte, în cazuri excepţionale, soluţii urgente, diferite de reglementãrile anterioare. Dacã aceasta prevedere fundamentalã ar fi interpretatã în sensul invocat de autorii exceptiei, ar insemna ca autoritatea legiuitoare a tarii - Parlamentul - şi, în temeiul art. 114, Guvernul sa nu îşi poatã îndeplini atribuţiile constituţionale, pentru ca în acest fel s-ar ajunge la încãlcarea art. 51 din Constituţie, referitor la respectarea Constituţiei şi a legilor.
Pentru motivele invocate, excepţia urmeazã sa fie respinsã.
Fata de cele de mai sus, în temeiul art. 144 lit. c) şi al art. 145 alin. (2) din Constituţie, precum şi al art. 13 alin. (1) lit. A.c), al art. 23 şi al art. 25 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, republicatã,
CURTEA
În numele legii
DECIDE:
Respinge excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor <>Ordonanţei de urgenta a Guvernului nr. 40/1999 privind protecţia chiriaşilor şi stabilirea chiriei pentru spaţiile cu destinaţia de locuinţe, excepţie ridicatã de Victor Dinca şi Lidia Dinca în Dosarul nr. 22.269/1998 al Judecãtoriei Sectorului 1 Bucureşti.
Definitiva şi obligatorie.
Pronunţatã în şedinţa publica din data de 4 mai 2000.
PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE,
LUCIAN MIHAI
Magistrat-asistent,
Marioara Prodan
------
Newsletter GRATUIT
Aboneaza-te si primesti zilnic Monitorul Oficial pe email
Comentarii
Fii primul care comenteaza.
MonitorulJuridic.ro este un proiect:
