Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
DECIZIE nr. 873 din 25 iunie 2010 referitoare la obiectia de neconstitutionalitate a dispozitiilor Legii privind stabilirea unor masuri in domeniul pensiilor
EMITENT: CURTEA CONSTITUTIONALA PUBLICAT: MONITORUL OFICIAL nr. 433 din 28 iunie 2010
DECIZIE nr. 873 din 25 iunie 2010
referitoare la obiecţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor Legii privind stabilirea unor mãsuri în domeniul pensiilor
EMITENT: CURTEA CONSTITUŢIONALÃ
PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL nr. 433 din 28 iunie 2010
Cu Adresa nr. 100 din 15 iunie 2010, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a transmis Curţii Constituţionale sesizarea referitoare la neconstituţionalitatea dispoziţiilor Legii privind stabilirea unor mãsuri în domeniul pensiilor, adoptatã în temeiul prevederilor art. 114 alin. (3) din Constituţie, în urma angajãrii rãspunderii Guvernului în faţa Camerei Deputaţilor şi a Senatului, în şedinţa comunã din data de 7 iunie 2010.
Sesizarea formulatã de cãtre Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, în temeiul art. 146 lit. a) din Constituţie şi al <>art. 15 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, s-a hotãrât în şedinţa din data de 15 iunie 2010, prin Hotãrârea nr. 2 a Secţiilor Unite ale Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, fiind votatã de cei 86 de judecãtori prezenţi din totalul de 113 judecãtori în funcţie ai instanţei supreme, în conformitate cu <>art. 25 lit. c) din Legea nr. 304/2004 privind organizarea judiciarã.
Sesizarea de neconstituţionalitate a fost înregistratã la Curtea Constituţionalã sub nr. 7.779 din 15 iunie 2010 şi constituie obiectul Dosarului Curţii Constituţionale nr. 1.533A/2010.
Autorul sesizãrii de neconstituţionalitate considerã cã Legea privind stabilirea unor mãsuri în domeniul pensiilor, adoptatã în temeiul prevederilor art. 114 alin. (3) din Constituţie, prin angajarea rãspunderii Guvernului în faţa Camerei Deputaţilor şi a Senatului, în şedinţa comunã din data de 7 iunie 2010, contravine prevederilor constituţionale ale art. 124 alin. (3), ale art. 15 alin. (2), ale art. 47 alin. (2) şi ale art. 53, precum şi celor ale art. 20, raportate la art. 1 din Protocolul nr. 1 la Convenţia pentru apãrarea drepturilor omului şi a libertãţilor fundamentale, pentru urmãtoarele considerente:
1. În accepţiunea prevederilor art. 124 alin. (3) din Constituţie, independenţa financiarã a judecãtorului reprezintã o componentã esenţialã a independenţei justiţiei, iar, în contradicţie cu acest principiu constituţional, art. 1, 3 şi 12 din Legea privind stabilirea unor mãsuri în domeniul pensiilor prevãd eliminarea pensiei de serviciu a judecãtorilor, fãrã a se ţine seama de faptul cã pensia de serviciu este inclusã în cariera judecãtorului, întocmai ca numirea, formarea profesionalã continuã, evaluarea şi promovarea, pensionarea marcând momentul final al carierei judecãtorului şi având semnificaţia juridicã a unui drept câştigat, care trebuie sã producã efecte juridice indiferent de circumstanţe.
2. Pensia de serviciu a magistraţilor reprezintã o compensaţie a absenţei unor drepturi fundamentale, cum sunt drepturile exclusiv politice (dreptul de a fi aleşi în Camera Deputaţilor, Senat, în funcţia de Preşedinte al României ori în organele administraţiei locale, precum şi dreptul de a fi aleşi în Parlamentul European) şi drepturile social-economice (dreptul la negocieri colective în materie de muncã, dreptul la grevã, libertatea economicã), precum şi a incompatibilitãţilor stabilite la nivel constituţional pe parcursul întregii cariere profesionale [potrivit art. 125 alin. (3) din Constituţie, funcţia de judecãtor este incompatibilã cu orice altã funcţie publicã sau privatã, cu excepţia funcţiilor didactice din învãţãmântul superior].
De asemenea, acestor incompatibilitãţi li se adaugã interdicţiile prevãzute de <>art. 5-11 din Legea nr. 303/2004 privind statutul judecãtorilor şi procurorilor, iar, pe de altã parte, stabilirea pensiei de serviciu a judecãtorilor ţine seama de responsabilitãţile şi riscurile profesiei de judecãtor, care privesc întreaga duratã a carierei acestuia.
În concluzie, regimul strict al absenţei unor drepturi, al incompatibilitãţilor şi interdicţiilor stabilit prin Legea fundamentalã şi dezvoltat prin lege specialã, precum şi responsabilitãţile şi riscurile impun acordarea dreptului la pensia de serviciu.
În acest context, autorul sesizãrii precizeazã cã reglementarea pensiei de serviciu pentru anumite categorii profesionale şi deci şi pentru judecãtori îşi gãseşte temeiul legal în legislaţia europeanã, şi anume Directiva Consiliului Comunitãţilor Europene 86/378/CEE din 24 iulie 1986 privind punerea în aplicare a principiului egalitãţii de tratament între bãrbaţi şi femei în cadrul regimurilor profesionale de securitate socialã, astfel cum a fost modificatã prin Directiva 96/97/CE a Consiliului Uniunii Europene din 20 decembrie 1996. Acest act european creeazã cadrul legal la nivelul Uniunii Europene pentru ca statele membre, în considerarea locului şi a rolului unui anumit sector profesional, sã stabileascã pentru acesta un regim profesional de securitate socialã, cu respectarea principiului egalitãţii de tratament între bãrbaţi şi femei. Astfel, instituirea pensiei de serviciu a judecãtorilor ţine seama de locul şi de rolul justiţiei în statul de drept, precum şi de legislaţia europeanã privind regimurile profesionale de securitate socialã.
Totodatã, Carta europeanã privind statutul judecãtorilor, adoptatã cu ocazia reuniunii multilaterale având ca obiect statutul judecãtorilor în Europa, organizatã de Consiliul Europei în perioada 8-10 iulie 1998, stabileşte în art. 6.4 cã "statul asigurã judecãtorilor care au atins vârsta legalã de încetare a funcţiei lor, dupã exercitarea acestei funcţii cu statut profesionist pe parcursul unei anumite perioade de timp, plata unei pensii al cãrei nivel sã fie apropiat posibil de nivelul ultimei sale remunerãri în activitatea jurisdicţionalã". În acelaşi sens, Avizul nr. 1 (2001) al Consiliului Consultativ al Judecãtorilor Europeni referitor la standardele privind independenţa puterii judecãtoreşti şi inamovibilitatea judecãtorilor prevede, în concluziile sale, cã "remunerarea judecãtorilor trebuie sã fie corespunzãtoare cu rolul şi responsabilitãţile acestora şi trebuie sã asigure în mod adecvat plata concediilor medicale şi a pensiei. Ea trebuie protejatã prin prevederi legale specifice împotriva diminuãrilor şi trebuie sã existe prevederi privind mãrirea salariilor în raport cu creşterea preţurilor".
Potrivit jurisprudenţei Curţii Constituţionale, abrogarea dispoziţiilor care reglementeazã pensia de serviciu a judecãtorilor contravine <>art. 124 alin. (3) din Constituţie. Astfel, prin Decizia nr. 20/2000 referitoare la sesizarea de neconstituţionalitate a art. 41 alin. (2) din Legea privind sistemul public de pensii şi alte drepturi de asigurãri sociale şi a dispoziţiilor art. 198 din aceeaşi lege, prin care a fost abrogat <>art. 103 din Legea nr. 92/1992 pentru organizarea judecãtoreascã, republicatã, Curtea Constituţionalã a statuat cã dispoziţiile constituţionale conform cãrora "judecãtorii sunt independenţi şi se supun numai legii" nu au caracter declarativ, ci constituie norme constituţionale obligatorii pentru Parlament, care are îndatorirea de a legifera instituirea unor mecanisme corespunzãtoare de asigurare realã a independenţei judecãtorilor, fãrã de care nu se poate concepe existenţa statului de drept, prevãzutã prin art. 1 alin. (3) din Constituţie. Aşa fiind, Curtea Constituţionalã a stabilit cã abrogarea <>art. 103 din Legea nr. 92/1992 , republicatã, care reglementa pensia de serviciu a magistraţilor, contravine principiului stabilit în art. 124 alin. (3) din Legea fundamentalã.
Prin aceeaşi decizie Curtea Constituţionalã a statuat cã instituirea pensiei de serviciu pentru magistraţi nu reprezintã un privilegiu, ci este justificatã în mod obiectiv, ea constituind o compensaţie parţialã a inconvenientelor ce rezultã din rigoarea statutelor speciale cãrora trebuie sã li se supunã magistraţii.
Prin urmare, concluzioneazã autorul sesizãrii, Legea privind stabilirea unor mãsuri în domeniul pensiilor, chiar în lipsa unei abrogãri exprese a dispoziţiilor referitoare la pensia de serviciu cuprinse în <>Legea nr. 303/2004 , echivaleazã cu aceasta şi este, în consecinţã, neconstituţionalã.
Totodatã, eliminarea pensiei de serviciu a magistraţilor este contrarã exigenţelor actuale cuprinse în documentele internaţionale referitoare la drepturile magistraţilor, în considerarea importanţei rolului acestora în apãrarea statului de drept. "Principiile fundamentale privind independenţa magistraturii", adoptate de cel de-al VII-lea Congres al Naţiunilor Unite pentru prevenirea crimei şi tratamentul delincvenţilor (Milano, 26 august-6 septembrie 1985) şi confirmate de Adunarea Generalã a Organizaţiei Naţiunilor Unite prin rezoluţiile nr. 40/32 din 29 noiembrie 1985 şi nr. 40/146 din 13 decembrie 1985, prevãd în mod expres prin art. 11 cã "durata mandatului judecãtorilor, independenţa acestora, siguranţa lor, remuneraţia corespunzãtoare, condiţiile de muncã, pensiile şi vârsta de pensionare sunt în mod adecvat garantate prin lege".
În mod asemãnãtor, "Recomandarea nr. R (94) 12 cu privire la independenţa, eficacitatea şi rolul judecãtorilor", adoptatã la 13 octombrie 1994 de Comitetul Miniştrilor al Consiliului Europei, subliniind importanţa independenţei judecãtorilor în scopul întãririi preeminenţei dreptului în statele democratice şi în considerarea art. 6 din Convenţia pentru apãrarea drepturilor omului şi a libertãţilor fundamentale, precum şi a "Principiilor fundamentale [ale Organizaţiei Naţiunilor Unite] privind independenţa magistraturii", anterior menţionate, a stabilit, printre alte importante mãsuri pe care statele membre urmeazã sã le adopte, şi pe aceea "de a veghea ca statutul şi remuneraţia judecãtorilor sã fie pe mãsura demnitãţii profesiei lor şi a responsabilitãţilor pe care şi le asumã".
3. Dispoziţiile Legii privind stabilirea unor mãsuri în domeniul pensiilor care prevãd recalcularea pensiilor de serviciu contravin şi prevederilor art. 15 alin. (2) din Constituţie, potrivit cãrora "legea dispune numai pentru viitor, cu excepţia legii penale sau contravenţionale mai favorabile".
În acest sens, prin <>Decizia nr. 375/2005 referitoare la sesizãrile de neconstituţionalitate a Legii privind reforma în domeniile proprietãţii şi justiţiei, precum şi unele mãsuri adiacente, Curtea Constituţionalã a stabilit cã noile reglementãri - privind criteriile şi condiţiile concrete ale exercitãrii dreptului la pensie, inclusiv modul de calcul şi de actualizare a cuantumului pensiei - "nu pot fi aplicate cu efecte retroactive, respectiv în privinţa cuantumului pensiilor anterior stabilite, ci numai pentru viitor, începând cu data intrãrii lor în vigoare". Referitor la aplicarea noilor reglementãri asupra raporturilor juridice nãscute anterior, instanţa de contencios constituţional a reţinut cã "legiuitorul este liber sã redimensioneze, printr-o lege nouã, durata mandatelor funcţiilor de conducere în alt fel decât legea în vigoare, dar numai pentru viitor, nu şi pentru mandatele în curs, altfel ar însemna sã nesocoteascã regula neretroactivitãţii legii, care este normã de nivel constituţional, prevãzutã în art. 15 alin. (2) din Legea fundamentalã".
4. Autorul sesizãrii de neconstituţionalitate mai susţine cã legea criticatã impune o pierdere ireversibilã a pensiei de serviciu, aceasta echivalând cu o veritabilã expropriere, aducând atingere art. 1 paragraful 2 din Protocolul nr. 1 la Convenţia pentru apãrarea drepturilor omului şi a libertãţilor fundamentale.
Totodatã, considerã cã dispoziţiile art. 53 din Constituţie nu sunt incidente în cauzã. Astfel, referitor la restrângerea exerciţiului unor drepturi sau al unor libertãţi, Curtea Constituţionalã, în considerentele <>Deciziei nr. 1.414/2009 , considerente general obligatorii, a stabilit cã de esenţa legitimitãţii constituţionale a restrângerii exerciţiului unui drept sau al unei libertãţi este caracterul excepţional şi temporar al acesteia şi cã este sarcina statului sã gãseascã soluţii pentru contracararea efectelor crizei economice, printr-o politicã economicã şi socialã adecvatã. Diminuarea veniturilor personalului din autoritãţile şi instituţiile publice nu poate constitui, pe termen lung, o mãsurã proporţionalã cu situaţia invocatã de iniţiatorul proiectului de lege, iar eventuala intervenţie legislativã în sensul prelungirii acestei mãsuri poate determina efecte contrarii celor vizate, în sensul tulburãrii bunei funcţionãri a instituţiilor şi autoritãţilor publice.
Având în vedere aceste considerente, autorul sesizãrii susţine cã, în primul rând, legea criticatã impune o restrângere cu caracter permanent a exerciţiului dreptului la pensie, recalcularea pensiilor de serviciu operând fãrã vreo limitare temporarã, aşa cum rezultã din dispoziţiile art. 3 şi 12, fiind reglementatã sub condiţie suspensivã. Aşadar, legea criticatã nu numai cã nu consfinţeşte caracterul temporar al restrângerii exerciţiului dreptului la pensie, ci stabileşte explicit o pierdere cu caracter permanent a pensiei de serviciu şi, prin urmare, nu are legitimitate constituţionalã, în sensul considerentelor <>Deciziei Curţii Constituţionale nr. 1.414/2009 .
În al doilea rând, caracterul excepţional al restrângerii exerciţiului dreptului la pensie nu poate fi susţinut, în condiţiile în care legea criticatã constituie o a doua mãsurã de restrângere a exerciţiului unor drepturi adoptatã într-un interval de aproximativ 6 luni. Astfel, prin <>Legea nr. 329/2009 privind reorganizarea unor autoritãţi şi instituţii publice, raţionalizarea cheltuielilor publice, susţinerea mediului de afaceri şi respectarea acordurilor-cadru cu Comisia Europeanã şi Fondul Monetar Internaţional, invocându-se aceeaşi situaţie de crizã economicã, exerciţiul unor drepturi a fost restrâns cu caracter temporar.
Or, restrângerea sistematicã, repetatã, a exerciţiului unor drepturi, care tinde sã devinã o regulã în conduita autoritãţii publice, care adoptã aceastã mãsurã, iar nu o excepţie, se situeazã în afara cadrului constituţional, pe care îl traseazã dispoziţiile art. 53 şi jurisprudenţa Curţii Constituţionale.
În al treilea rând, diminuarea substanţialã a cuantumului pensiilor, determinatã de recalcularea acestora impusã prin legea criticatã, are drept consecinţã nerespectarea condiţiei referitoare la caracterul rezonabil şi proporţional al restrângerii exerciţiului dreptului prevãzut de art. 47 alin. (2) din Constituţie, caracter de care depinde compatibilitatea restrângerii exerciţiului unor drepturi cu Legea fundamentalã, în conformitate cu <>Decizia Curţii Constituţionale nr. 1.414/2009 .
Or, diminuarea substanţialã a cuantumului pensiilor ca urmare a recalculãrii acestora în condiţiile legii criticate pune în discuţie legitimitatea constituţionalã a restrângerii exerciţiului dreptului la pensie, prevãzut în art. 47 alin. (2) din Constituţie, din punct de vedere al caracterului rezonabil şi proporţional al mãsurii de restrângere.
5. Totodatã, din perspectiva art. 1 din Protocolul nr. 1 şi a jurisprudenţei Curţii Europene a Drepturilor Omului referitoare la aceste dispoziţii, drepturile care decurg din contribuţiile în cadrul regimurilor de securitate socialã, cum este dreptul la pensie, constituie drepturi patrimoniale, care intrã sub protecţia art. 1 din Protocol.
Recunoscând marja de apreciere a statelor în materia legislaţiei sociale, Curtea Europeanã a Drepturilor Omului a subliniat obligaţia autoritãţilor publice de a menţine un just echilibru între interesul general şi imperativele protecţiei drepturilor fundamentale ale persoanei, echilibru care nu este menţinut ori de câte ori, prin diminuarea drepturilor patrimoniale, persoana trebuie sã suporte o sarcinã excesivã şi disproporţionatã. Într-o astfel de situaţie, existã o încãlcare a art. 1 din Protocolul nr. 1 la Convenţie, determinatã de încãlcarea caracterului rezonabil şi proporţional al diminuãrii drepturilor patrimoniale. (Cauza Kjartan Asmundsson contra Islandei, 2004, Cauza Moskal contra Poloniei, 2009).
Or, diminuarea drepturilor patrimoniale prevãzutã de legea criticatã, cu consecinţa pierderii dreptului la pensia de serviciu, impune persoanelor cãrora le este aplicabilã o sarcinã excesivã şi disproporţionatã, fãrã a menţine un just echilibru între interesul general şi imperativele protecţiei drepturilor fundamentale ale persoanei.
În ceea ce priveşte pensiile speciale, jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului, în aplicarea art. 1 din Protocolul nr. 1, recunoaşte şi ocroteşte pensia stabilitã pentru anumite profesii şi nu permite ca acest drept sã fie diminuat decât în cazuri excepţionale, cu respectarea principiului proporţionalitãţii, ceea ce înseamnã cã mãsura aplicatã sã fie justificatã de scopul legitim urmãrit (Cauza Banfield contra Regatului Unit, 2005).
În concluzie, autorul sesizãrii de neconstituţionalitate susţine cã pierderea pensiei de serviciu are semnificaţia juridicã a unei exproprieri, situaţie în care trebuiau luate toate mãsurile juridice impuse de aceastã instituţie.
6. Prin Adresa înregistratã sub nr. 8.067 din 18 iunie 2010, Înalta Curtea de Casaţie şi Justiţie a transmis Curţii Constituţionale o "dezvoltare argumentativã" prin care aratã cã, întrucât invocarea art. 53 din Constituţie pentru luarea mãsurilor de austeritate vizeazã apãrarea securitãţii naţionale, în mod obligatoriu sunt incidente în cauzã dispoziţiile <>Ordonanţei de urgenţã a Guvernului nr. 1/1999 privind regimul stãrii de asediu şi regimul stãrii de urgenţã, cu modificãrile şi completãrile ulterioare, securitatea naţionalã fiind prevãzutã în art. 3 lit. a) ca o situaţie care reclamã intervenţia stãrii de urgenţã. Potrivit acestui text de lege, "starea de urgenţã reprezintã ansamblul de mãsuri excepţionale de naturã politicã, economicã şi de ordine publicã aplicabile pe întreg teritoriul ţãrii sau în unele unitãţi administrativ-teritoriale care se instituie în urmãtoarele situaţii: a) existenţa unor pericole grave actuale sau iminente privind securitatea naţionalã ori funcţionarea democraţiei constituţionale". Dispoziţiile art. 4 din aceeaşi ordonanţã de urgenţã obligã ca, pe durata mãsurilor excepţionale vizate de protecţia securitãţii naţionale, restrângerea drepturilor şi a libertãţilor fundamentale sã se realizeze cu respectarea art. 53 din Constituţie.
Prin urmare, susţine autorul sesizãrii, plasarea mãsurilor de austeritate sub auspiciile securitãţii naţionale obligã la respectarea procedurii instituirii şi încetãrii stãrii de urgenţã, astfel cum este reglementatã în <>cap. II din Ordonanţa de urgenţã a Guvernului nr. 1/1999 . Astfel, starea de urgenţã se instituie de Preşedintele României, prin decret, contrasemnat de primulministru şi publicat, de îndatã, în Monitorul Oficial al României, Partea I. Dupã aducerea acestuia neîntârziat la cunoştinţa populaţiei, inclusiv a mãsurilor urgente preconizate, în termen de cel mult 5 zile de la instituirea stãrii de urgenţã, Preşedintele României solicitã Parlamentului încuviinţarea mãsurii adoptate, operând revocarea în situaţia în care Parlamentul nu încuviinţeazã starea instituitã.
Aşadar, Guvernul nu se putea substitui atribuţiilor Preşedintelui României şi Parlamentului pentru a lua mãsuri de austeritate implicând securitatea naţionalã decât prin încãlcarea art. 53 şi a art. 93 din Constituţie, deoarece acest ultim text constituţional prevede cã Preşedintele României instituie, potrivit legii, starea de asediu sau starea de urgenţã în întreaga ţarã ori în unele unitãţi administrativ-teritoriale şi solicitã Parlamentului încuviinţarea mãsurii adoptate, în cel mult 5 zile de la luarea acesteia.
Datã fiind gravitatea extremã a mãsurilor ce se pot lua din raţiuni de securitate naţionalã, nici Guvernul şi nicio altã entitate statalã, în afara celor prevãzute expres de Constituţie şi de <>Ordonanţa de urgenţã a Guvernului nr. 1/1999 , nu puteau proclama formal imperative de securitate naţionalã şi nu puteau uzurpa competenţa constituţionalã stabilitã în sarcina Parlamentului ori sã dispunã alte mãsuri decât cele care ar fi trebuit dispuse constituţional, care trebuiau în mod obligatoriu sã circumscrie stabilirea situaţiei care impune mãsurile excepţionale vizând securitatea naţionalã, zona în care se instituie acestea, perioada pentru care se instituie, drepturile şi libertãţile fundamentale care se restrâng cu respectarea art. 53 din Constituţie, astfel cum dispune <>art. 14 din Ordonanţa de urgenţã a Guvernului nr. 1/1999 .
La data de 22 iunie 2010, prin Adresa cu nr. 108, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a transmis Curţii Constituţionale punctul de vedere al Avocatului Poporului, exprimat la solicitarea Asociaţiei "Themis-Casaţia" a foştilor judecãtori şi magistraţi-asistenţi ai Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, prin care se aratã cã diminuarea pensiilor încalcã dreptul fundamental la proprietate şi reguli de drept, precum cele referitoare la drepturile câştigate.
În conformitate cu dispoziţiile <>art. 16 alin. (2) din Legea nr. 47/1992 , sesizarea a fost transmisã preşedinţilor celor douã Camere ale Parlamentului şi Guvernului, pentru a-şi formula punctele de vedere asupra sesizãrii de neconstituţionalitate.
Preşedintele Senatului a transmis Curţii Constituţionale, cu Adresa nr. 8.231 din 23 iunie 2010, punctul sãu de vedere, în care se aratã cã sesizarea de neconstituţionalitate este întemeiatã pentru urmãtoarele motive:
1. Prevederile art. 1, 3 şi 12 din Legea privind stabilirea unor mãsuri în domeniul pensiilor instituie eliminarea pensiei de serviciu a judecãtorilor, fãrã a se ţine seama de faptul cã pensia de serviciu este inclusã în cariera judecãtorului, întocmai ca numirea, formarea profesionalã continuã, evaluarea şi promovarea, pensionarea marcând momentul final al carierei judecãtorului, intrând astfel în contradicţie cu norma constituţionalã prevãzutã la art. 124 alin. (3) potrivit cãreia "judecãtorii sunt independenţi şi se supun numai legii".
Pensia de serviciu a judecãtorilor reprezintã o compensaţie a absenţei unor drepturi fundamentale, iar, aşa cum a statuat şi Curtea Constituţionalã prin <>Decizia nr. 20/2000 , dispoziţiile constituţionale ale art. 124 alin. (3) nu au un caracter declarativ, ci constituie norme constituţionale obligatorii pentru Parlament, care are îndatorirea de a legifera instituirea unor mecanisme corespunzãtoare de asigurare realã a independenţei judecãtorilor, fãrã de care nu se poate concepe existenţa statului de drept, prevãzutã prin art. 1 alin. (3) din Constituţie.
2. Dispoziţiile Legii privind stabilirea unor mãsuri în domeniul pensiilor pun în discuţie şi încãlcarea prevederilor <>art. 15 alin. (2) din Constituţie. Prin Decizia nr. 375/2005 , publicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 591 din 8 iulie 2005, Curtea Constituţionalã a statuat cã noile reglementãri "nu pot fi aplicate cu efecte retroactive, respectiv în privinţa cuantumului pensiilor anterior stabilite, ci numai pentru viitor, începând cu data intrãrii lor în vigoare".
3. Legea criticatã impune o pierdere ireversibilã a pensiei de serviciu, aceasta echivalând cu o veritabilã expropriere, aducând atingere art. 1 paragraful 2 din Protocolul nr. 1 la Convenţia pentru apãrarea drepturilor omului şi a libertãţilor fundamentale.
Dispoziţiile art. 53 din Constituţie sunt semnalate având incidenţã în cauzã. Astfel, referitor la restrângerea exerciţiului unor drepturi sau al unor libertãţi, Curtea Constituţionalã, în considerentele <>Deciziei nr. 1.414/2009 , considerente general obligatorii, a stabilit cã de esenţa legitimitãţii constituţionale a restrângerii exerciţiului unui drept sau al unei libertãţi este caracterul excepţional şi temporar al acesteia şi cã este sarcina statului sã gãseascã soluţii pentru contracararea efectelor crizei economice, printr-o politicã economicã şi socialã adecvatã. Diminuarea veniturilor personalului din autoritãţile şi instituţiile publice nu poate constitui, pe termen lung, o mãsurã proporţionalã cu situaţia invocatã de iniţiatorul proiectului de lege, iar eventuala intervenţie legislativã în sensul prelungirii acestei mãsuri poate determina efecte contrarii celor vizate, în sensul tulburãrii bunei funcţionãri a instituţiilor şi autoritãţilor publice.
Însã legea criticatã impune o restrângere cu caracter permanent a exerciţiului dreptului la pensie, recalcularea pensiilor de serviciu operând fãrã vreo limitare temporarã, aşa cum rezultã din dispoziţiile art. 3 şi 12, fiind reglementatã sub condiţie suspensivã. Aşadar, legea criticatã nu numai cã nu consfinţeşte caracterul temporar al restrângerii exerciţiului dreptului la pensie, ci stabileşte explicit o pierdere cu caracter permanent a pensiei de serviciu şi, prin urmare, nu are legitimitate constituţionalã, în sensul considerentelor <>Deciziei Curţii Constituţionale nr. 1.414/2009 .
4. Referirile autorilor sesizãrii la dispoziţiile Protocolului nr. 1 la Convenţia pentru apãrarea drepturilor omului şi a libertãţilor fundamentale şi la jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului sunt pe deplin întemeiate.
Guvernul a transmis Curţii Constituţionale, prin Adresa înregistratã sub nr. 8.259 din 23 iunie 2010, punctul sãu de vedere cu privire la impactul bugetar al adoptãrii Legii privind stabilirea unor mãsuri în domeniul pensiilor, aşa cum a fost el stabilit de ministrul de resort. În tabelul anexat se aratã cã economia totalã pentru bugetul de stat rezultatã din eliminarea pensiilor de serviciu ale personalului diplomatic şi consular, personalului aeronautic civil navigant şi nenavigant, funcţionarilor publici parlamentari, senatorilor, deputaţilor, magistraţilor, personalului auxiliar de specialitate din cadrul instanţelor judecãtoreşti şi personalului Curţii de Conturi este de 170.198.380 RON. Cu privire la eliminarea pensiilor speciale din sistemul de apãrare şi ordine publicã, se aratã cã recalcularea va viza 155.842 de pensii şi cã prin operaţiunea realizatã se vor obţine "economii rezultate din recalcularea pensiilor mari şi foarte mari (cele care depãşesc suma de 3.000 lei)".
Cu Adresa înregistratã la Curtea Constituţionalã sub nr. 8.316 din 23 iunie 2010, Guvernul a transmis punctul sãu de vedere referitor la constituţionalitatea dispoziţiilor Legii privind stabilirea unor mãsuri în domeniul pensiilor. În ceea ce priveşte dispoziţiile art. 15 alin. (2) din Constituţie, apreciazã cã mãsura recalculãrii pensiilor îşi produce efecte de la data intrãrii în vigoare a legii criticate, fãrã a afecta pensiile deja încasate şi, prin urmare, nu se încalcã principiul neretroactivitãţii legii. Totodatã, aratã cã dreptul la pensie este dreptul garantat de Constituţie, iar nu cuantumul acestuia şi cã legiuitorul este în drept sã modifice, ori de câte ori apare aceastã necesitate, condiţiile şi criteriile de acordare a pensiilor, modul de calcul şi cuantumul acestora.
Referitor la critica de neconstituţionalitate raportatã la prevederile art. 1 din Protocolul nr. 1 la Convenţie, aratã cã şi aceasta este neîntemeiatã, deoarece Curtea Europeanã a Drepturilor Omului a statuat cã legea nu garanteazã un anumit cuantum al dreptului patrimonial, ci doar plata acestuia, ca drept câştigat.
În ceea ce priveşte principiul independenţei judecãtorilor, Guvernul susţine cã dispoziţiile art. 124 alin. (3) din Constituţie nu sunt incidente, deoarece nu poate fi stabilitã o relaţie de tipul cauzã-efect între cuantumul pensiei şi independenţa magistraţilor.
Preşedintele Camerei Deputaţilor nu a comunicat Curţii Constituţionale punctul sãu de vedere asupra obiecţiei de neconstituţionalitate.
CURTEA,
examinând obiecţia de neconstituţionalitate, punctele de vedere ale preşedintelui Senatului şi Guvernului, raportul întocmit de judecãtorul-raportor, celelalte documente depuse la dosar, dispoziţiile legii criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi <>Legea nr. 47/1992 , reţine urmãtoarele:
Curtea Constituţionalã a fost legal sesizatã şi este competentã, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. a) din Constituţie şi ale <>art. 1, 10, 15, 16 şi 18 din Legea nr. 47/1992 , sã soluţioneze sesizarea de neconstituţionalitate.
Obiecţia de neconstituţionalitate se referã la dispoziţiile Legii privind stabilirea unor mãsuri în domeniul pensiilor, adoptatã în temeiul prevederilor art. 114 alin. (3) din Constituţie, în urma angajãrii rãspunderii Guvernului în faţa Camerei Deputaţilor şi a Senatului, în şedinţa comunã din data de 7 iunie 2010. Întrucât nu a fost depusã o moţiune de cenzurã, "proiectul de lege prezentat, modificat sau completat, dupã caz, cu amendamente acceptate de Guvern, se considerã adoptat", în temeiul art. 114 alin. (3) din Constituţie.
Înalta Curte de Casaţie şi Justiţiei criticã, în principal, dispoziţiile art. 1, 3 şi 12 din aceastã lege, dispoziţii care au urmãtorul cuprins:
- Art. 1: "Pe data intrãrii în vigoare a prezentei legi, urmãtoarele categorii de pensii stabilite pe baza legislaţiei anterioare devin pensii în înţelesul <>Legii nr. 19/2000 privind sistemul public de pensii şi alte drepturi de asigurãri sociale, cu modificãrile şi completãrile ulterioare:
a) pensiile militare de stat;
b) pensiile de stat ale poliţiştilor şi ale funcţionarilor publici cu statut special din sistemul administraţiei penitenciarelor;
c) pensiile de serviciu ale judecãtorilor, procurorilor şi judecãtorilor, respectiv magistraţilor-asistenţi ai Curţii Constituţionale;
d) pensiile de serviciu ale personalului auxiliar de specialitate al instanţelor judecãtoreşti şi al parchetelor de pe lângã acestea;
e) pensiile de serviciu ale personalului diplomatic şi consular;
f) pensiile de serviciu ale funcţionarilor publici parlamentari;
g) pensiile de serviciu ale deputaţilor şi senatorilor;
h) pensiile de serviciu ale personalului aeronautic civil navigant profesionist din aviaţia civilã;
i) pensiile de serviciu ale personalului Curţii de Conturi, cuvenite sau aflate în platã, se recalculeazã prin determinarea punctajului mediu anual şi a cuantumului fiecãrei pensii, utilizând algoritmul de calcul prevãzut de <>Legea nr. 19/2000 , cu modificãrile şi completãrile ulterioare.";
- Art. 3: "(1) Pensiile prevãzute la art. 1, stabilite potrivit prevederilor legilor cu caracter special, cuvenite sau aflate în platã, se recalculeazã prin determinarea punctajului mediu anual şi a cuantumului fiecãrei pensii, utilizând algoritmul de calcul prevãzut de <>Legea nr. 19/2000 .
(2) În situaţia pensiilor dintre cele prevãzute la alin. (1) care au fost stabilite în baza legilor speciale, pensia din sistemul public se determinã, considerându-se a fi îndeplinite condiţiile de acordare prevãzute de <>Legea nr. 19/2000 , cu modificãrile şi completãrile ulterioare.
(3) În termen de 15 zile de la data intrãrii în vigoare a prezentei legi se elaboreazã metodologia de recalculare a pensiilor prevãzute la art. 1, care se aprobã prin hotãrâre a Guvernului.";
- Art. 12: "Persoanele ale cãror drepturi la pensie sunt stabilite, în condiţiile legii, ulterior datei intrãrii în vigoare a prezentei legi, vor fi supuse automat procesului de recalculare, astfel cum este reglementat de prezenta lege."
Autorul obiecţiei de neconstituţionalitate susţine cã aceste dispoziţii, precum şi Legea privind stabilirea unor mãsuri în domeniul pensiilor, în ansamblu, contravin prevederilor constituţionale ale art. 15 alin. (2) privind neretroactivitatea legii, ale art. 47 alin. (2) privind dreptul la pensie, ale art. 53 privind restrângerea exerciţiului unor drepturi sau al unor libertãţi, ale art. 124 alin. (3) privind independenţa judecãtorilor, precum şi celor ale art. 20 referitoare la tratatele internaţionale privind drepturile omului, raportate la prevederile art. 1 din Protocolul nr. 1 la Convenţia pentru apãrarea drepturilor omului şi a libertãţilor fundamentale, privind protecţia proprietãţii private.
Analizând obiecţia de neconstituţionalitate, Curtea constatã urmãtoarele:
I. Referitor la critica de neconstituţionalitate privind încãlcarea art. 15 alin. (2) din Constituţie, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie considerã cã dispoziţiile Legii privind unele mãsuri în domeniul pensiilor care prevãd recalcularea pensiilor de serviciu prin determinarea punctajului mediu anual şi a cuantumului fiecãrei pensii, utilizând algoritmul de calcul prevãzut de <>Legea nr. 19/2000 , încalcã principiul constituţional al neretroactivitãţii legii, potrivit cãruia "legea dispune numai pentru viitor, cu excepţia legii penale sau contravenţionale mai favorabile".
Curtea reţine cã, în principiu, pensia de serviciu a unei categorii profesionale, reglementatã printr-o lege specialã, are douã componente, şi anume pensia contributivã şi un supliment din partea statului. Partea contributivã a pensiei de serviciu se suportã din bugetul asigurãrilor sociale de stat, pe când partea care depãşeşte acest cuantum se suportã din bugetul de stat. Acordarea acestui supliment ţine de politica statului în domeniul asigurãrilor sociale şi nu se subsumeazã dreptului constituţional la pensie, astfel cum este reglementat în art. 47 alin. (2) din Constituţie.
Pensiile speciale, nefiind un privilegiu, ci fiind instituite de cãtre legiuitor în considerarea unui anumit statut special al categoriei profesionale respective, pot fi eliminate doar dacã existã o raţiune suficient de puternicã spre a duce în final la diminuarea prestaţiilor sociale ale statului sub forma pensiei. Or, în cazul de faţã, o atare raţiune este, aşa cum rezultã din expunerea de motive a legii criticate, atât grava situaţie de crizã economicã şi financiarã cu care se confruntã statul (bugetul de stat şi cel al asigurãrilor sociale de stat), cât şi necesitatea reformãrii sistemului de pensii, prin eliminarea inechitãţilor din acest sistem.
Având în vedere acestea, Curtea constatã cã în conceptul de "drepturi câştigate" pot intra doar prestaţiile deja realizate pânã la intrarea în vigoare a noii reglementãri. Prin urmare, numai dacã legiuitorul ar fi intervenit asupra acestor prestaţii deja încasate s-ar fi încãlcat dispoziţiile <>art. 15 alin. (2) din Constituţie. În acest sens este şi Decizia nr. 458 din 2 decembrie 2003 , publicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 24 din 13 ianuarie 2004, prin care Curtea a statuat cã "o lege nu este retroactivã atunci când modificã pentru viitor o stare de drept nãscutã anterior şi nici atunci când suprimã producerea în viitor a efectelor unei situaţii juridice constituite sub imperiul legii vechi, pentru cã în aceste cazuri legea nouã nu face altceva decât sã refuze supravieţuirea legii vechi şi sã reglementeze modul de acţiune în timpul urmãtor intrãrii ei în vigoare, adicã în domeniul ei propriu de aplicare".
În concluzie, Curtea constatã cã dispoziţiile Legii privind stabilirea unor mãsuri în domeniul pensiilor nu contravin prevederilor constituţionale ale art. 15 alin. (2) privind neretroactivitatea legii.
II. Referitor la critica de neconstituţionalitate privind încãlcarea art. 20 din Constituţie, raportat la art. 1 din Protocolul nr. 1 la Convenţia pentru apãrarea drepturilor omului şi a libertãţilor fundamentale, Curtea reţine cã, potrivit art. 1 din Protocolul nr. 1 al Convenţiei pentru apãrarea drepturilor omului şi a libertãţilor fundamentale, "Orice persoanã fizicã sau juridicã are dreptul la respectarea bunurilor sale". Noţiunea "bun" utilizatã de acest text are o semnificaţie autonomã, putându-se considera cã pensia este un bun care intrã sub protecţia acestui text.
Având în vedere însã cele douã componente ale pensiei de serviciu, precum şi faptul cã a doua componentã, adicã suplimentul din partea statului, se acordã numai în mãsura în care existã resursele financiare necesare, suprimarea pentru viitor a acestei componente, fãrã afectarea pãrţii contributive, nu poate avea semnificaţia unei exproprieri.
Curtea Europeanã a Drepturilor Omului, în hotãrârea pronunţatã în Cauza Muller contra Austriei, 1972, a subliniat faptul cã, deşi art. 1 din Protocolul nr. 1 la Convenţie garanteazã drepturile patrimoniale ale unei persoane care a contribuit la sistemul de asigurãri sociale, "acest text nu poate fi interpretat în sensul cã acea persoanã ar avea dreptul la o pensie într-un anumit cuantum".
III. Referitor la critica de neconstituţionalitate privind încãlcarea art. 53 din Constituţie, Curtea reţine cã justificarea de cãtre Guvern a adoptãrii legii criticate are în vedere "evoluţia crizei economice în anul 2009, precum şi extinderea acesteia în cursul anului 2010". Astfel, Guvernul considerã cã "se impune adoptarea de mãsuri în vederea respectãrii angajamentelor asumate de România prin semnarea acordurilor de împrumut cu organisme financiare internaţionale, acorduri absolut necesare pentru stabilitatea economicã a României, pentru atingerea ţintelor de deficit ale bugetului general consolidat în anul 2010".
Totodatã, se aratã în expunerea de motive, neadoptarea acestor mãsuri ar duce la pierderea acordurilor cu instituţiile financiare internaţionale, cu consecinţa creãrii unor dezechilibre macroeconomice, de naturã sã ducã la imposibilitatea relansãrii economice, precum şi la creşterea excesivã a deficitului bugetar.
Însã Curtea observã cã la secţiunea a 4-a din expunerea de motive, intitulatã "Impactul financiar asupra bugetului general consolidat, atât pe termen scurt, pentru anul curent, cât şi pe termen lung (pe 5 ani)", nu se face nicio precizare cu privire la modificãrile veniturilor bugetare.
Distinct faţã de acestea, Curtea constatã cã prevederile art. 53 din Constituţie referitoare la restrângerea exerciţiului unor drepturi sau al unor libertãţi nu sunt aplicabile în cauza de faţã, deoarece dispoziţiile legii criticate nu restrâng dreptul la pensie, ca drept fundamental prevãzut la art. 47 alin. (2) din Constituţie, ci prevãd recalcularea pensiilor de serviciu, prin algoritmul utilizat de <>Legea nr. 19/2000 , cuantumul rezultat fiind mult mai mic, ceea ce conduce astfel la eliminarea pensiei de serviciu, sub aspectul cuantumului acesteia. Or, legiuitorul este în mãsurã sã acorde, sã modifice sau sã suprime componenta suplimentarã a pensiei de serviciu, în funcţie de posibilitãţile financiare ale statului, dar, evident, cu respectarea şi a celorlalte prevederi sau principii constituţionale.
Totodatã, Curtea reţine cã dispoziţiile art. 53 referitoare la restrângerea exerciţiului unui drept sau al unei libertãţi fundamentale nu au aplicabilitate în cauza de faţã. De asemenea, nici susţinerile autorului obiecţiei de neconstituţionalitate referitoare la condiţiile în care se stabileşte situaţia de urgenţã, astfel cum este definitã prin dispoziţiile <>Ordonanţei de urgenţã a Guvernului nr. 1/1999 , nu sunt relevante.
IV. Referitor la critica de neconstituţionalitate privind încãlcarea art. 124 alin. (3) din Constituţie, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie considerã cã Legea privind stabilirea unor mãsuri în domeniul pensiilor, prin eliminarea pensiei de serviciu a magistraţilor, contravine principiului independenţei judecãtorilor.
Art. 3 din legea criticatã prevede cã pensiile stabilite la art.1, printre care şi "lit. c) pensiile de serviciu ale judecãtorilor, procurorilor şi judecãtorilor, respectiv magistraţilor asistenţi ai Curţii Constituţionale" cuvenite sau aflate în platã, se recalculeazã prin determinarea punctajului mediu anual şi a cuantumului fiecãrei pensii, utilizându-se algoritmul de calcul prevãzut de <>Legea nr. 19/2000 , cu modificãrile şi completãrile ulterioare.
Pensiile de serviciu ale judecãtorilor, procurorilor şi magistraţilor-asistenţi sunt reglementate în <>art. 82 alin. (1) din Legea nr. 303/2004 privind statutul judecãtorilor şi procurorilor, republicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 826 din 13 septembrie 2005, cu modificãrile şi completãrile ulterioare, potrivit cãruia "Judecãtorii, procurorii, magistraţii-asistenţi [...], cu o vechime de cel puţin 25 de ani în funcţia de judecãtor ori procuror, magistrat-asistent [...], se pot pensiona la cerere şi pot beneficia, la împlinirea vârstei de 60 de ani, de pensie de serviciu, în cuantum de 80% din baza de calcul reprezentatã de indemnizaţia de încadrare brutã lunarã sau de salariul de bazã brut lunar, dupã caz, şi sporurile avute în ultima lunã de activitate înainte de data pensionãrii".
Curtea observã cã, din dispoziţiile art. 1 lit. c) şi art. 3 din legea criticatã, reiese cã pensia de serviciu a judecãtorilor, procurorilor şi magistraţilor-asistenţi, reglementatã prin <>art. 82 din Legea nr. 303/2004 , şi pensia de serviciu a judecãtorilor Curţii Constituţionale, reglementatã prin <>art. 72 alin. (2) din Legea nr. 47/1992 , în cuantum de 80% din indemnizaţia de încadrare brutã lunarã sau din salariul de bazã brut lunar, se recalculeazã utilizând algoritmul de calcul prevãzut de <>Legea nr. 19/2000 privind sistemul public de pensii şi alte drepturi de asigurãri sociale, publicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 140 din 1 aprilie 2000, cu modificãrile şi completãrile ulterioare, algoritm utilizat pentru toţi asiguraţii din sistemul public general, ceea ce echivaleazã cu eliminarea pensiei de serviciu a magistraţilor, sub aspectul cuantumului acesteia. Este evident, însã, cã dispoziţiile legii criticate se referã numai la cuantumul pensiei de serviciu, rãmânând neafectate cerinţele speciale de acordare a pensiei de serviciu a magistraţilor, cerinţe prevãzute de acelaşi text din <>Legea nr. 303/2004 - şi anume vechimea de cel puţin 25 de ani în funcţia de judecãtor, procuror, magistrat-asistent ori alte funcţii expres prevãzute de lege şi vârsta minimã de pensionare de 60 ani - şi care constituie condiţii speciale faţã de condiţiile generale aplicabile celorlalţi asiguraţi din sistemul public de pensii.
Analizând enumerarea prevãzutã în art. 1 lit. c) din legea criticatã, şi anume judecãtorii, procurorii şi judecãtorii, respectiv magistraţii-asistenţi ai Curţii Constituţionale, Curtea observã, pe de o parte, cã dispoziţiile criticate nu menţioneazã o altã categorie de magistraţi, care, potrivit <>art. 82 din Legea nr. 303/2004 , are dreptul la pensie de serviciu, şi anume magistraţii-asistenţi de la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, iar, pe de altã parte, constatã cã este necesarã o examinare a statutului magistraţilor.
Astfel, statutul judecãtorilor şi procurorilor este reglementat la nivel constituţional, în art. 125 - pentru judecãtori şi în art. 132 pentru procurori, dispoziţii care fac parte din titlul III "Autoritãţile publice", cap. VI "Autoritatea judecãtoreascã", secţiunea 1 "Instanţele judecãtoreşti" (art. 124-130), secţiunea a 2-a "Ministerul Public" (art. 131 şi 132) şi secţiunea a 3-a "Consiliul Superior al Magistraturii" (art. 133 şi 134). Potrivit art. 125 din Legea fundamentalã, judecãtorii numiţi de Preşedintele României sunt inamovibili; propunerile de numire, precum şi promovarea, transferarea şi sancţionarea judecãtorilor sunt de competenţa Consiliului Superior al Magistraturii, iar funcţia de judecãtor este incompatibilã cu orice altã funcţie publicã sau privatã, cu excepţia funcţiilor didactice din învãţãmântul superior. Potrivit art. 132 din Constituţie, procurorii îşi desfãşoarã activitatea potrivit principiului legalitãţii, al imparţialitãţii şi al controlului ierarhic, sub autoritatea ministrului justiţiei, iar funcţia de procuror este incompatibilã cu orice altã funcţie publicã sau privatã, cu excepţia funcţiilor didactice din învãţãmântul superior.
La nivel infraconstituţional, statutul magistraţilor este reglementat prin <>Legea nr. 303/2004 , potrivit cãreia judecãtorii sunt independenţi, se supun numai legii şi trebuie sã fie imparţiali, procurorii numiţi de Preşedintele României se bucurã de stabilitate şi sunt independenţi, în condiţiile legii, iar magistraţii-asistenţi se bucurã de stabilitate. <>Cap. II din Legea nr. 303/2004 stabileşte o serie de incompatibilitãţi şi interdicţii pentru judecãtori şi procurori, care se aplicã în mod corespunzãtor şi magistraţilor-asistenţi, cum ar fi: judecãtorilor şi procurorilor le este interzis sã desfãşoare activitãţi comerciale, sã desfãşoare activitãţi de arbitraj în litigii civile, comerciale sau de altã naturã, sã aibã calitatea de asociat sau de membru în organele de conducere, administrare sau control la societãţi civile, societãţi comerciale, inclusiv bãnci sau alte instituţii de credit, societãţi de asigurare ori financiare, companii naţionale, societãţi naţionale sau regii autonome, sã aibã calitatea de membru al unui grup de interes economic; judecãtorii şi procurorii nu pot sã facã parte din partide sau formaţiuni politice şi nici sã desfãşoare sau sã participe la activitãţi cu caracter politic; judecãtorii şi procurorii sunt obligaţi ca în exercitarea atribuţiilor sã se abţinã de la exprimarea sau manifestarea, în orice mod, a convingerilor lor politice; judecãtorii şi procurorii nu îşi pot exprima public opinia cu privire la procese aflate în curs de desfãşurare sau asupra unor cauze cu care a fost sesizat parchetul; judecãtorii şi procurorii nu pot sã dea consultaţii scrise sau verbale în probleme litigioase, chiar dacã procesele respective sunt pe rolul altor instanţe sau parchete decât acelea în cadrul cãrora îşi exercitã funcţia şi nu pot îndeplini orice altã activitate care, potrivit legii, se realizeazã de avocat etc. Potrivit <>art. 66 din Legea nr. 303/2004 , atât incompatibilitãţile şi interdicţiile, cât şi formarea profesionalã continuã şi evaluarea periodicã, drepturile şi îndatoririle, precum şi rãspunderea disciplinarã a judecãtorilor şi procurorilor se aplicã în mod corespunzãtor şi magistraţilor-asistenţi.
Pe de altã parte, distinct de statutul judecãtorilor şi procurorilor, statutul judecãtorilor Curţii Constituţionale este reglementat la nivel constituţional în art. 144 "Incompatibilitãţi" şi art. 145 "Independenţa şi inamovibilitatea" din titlul V "Curtea Constituţionalã", potrivit cãrora funcţia de judecãtor al Curţii Constituţionale este incompatibilã cu oricare altã funcţie publicã sau privatã, cu excepţia funcţiilor didactice din învãţãmântul juridic superior, iar judecãtorii Curţii Constituţionale sunt independenţi în exercitarea mandatului lor şi inamovibili pe durata acestuia. La nivel infraconstituţional, statutul judecãtorilor Curţii Constituţionale este reglementat în <>cap. VI din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, republicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 643 din 16 iulie 2004.
Analizând toate aceste statute speciale, reglementate atât la nivel constituţional, cât şi la nivel legal, şi ţinând cont de faptul cã art. 124 alin. (3) din Constituţie nu conţine expressis verbis o obligaţie a existenţei pensiei de serviciu a magistraţilor, Curtea urmeazã sã analizeze conţinutul acestui principiu constituţional.
Astfel, Curtea reţine cã atât independenţa justiţiei - componenta instituţionalã (conceptul "independenţei judecãtorilor" nereferindu-se exclusiv la judecãtori, ci acoperind sistemul judiciar în întregime), cât şi independenţa judecãtorului - componenta individualã, implicã existenţa unor numeroase aspecte, cum ar fi: lipsa imixtiunii celorlalte puteri în activitatea de judecatã, faptul cã niciun alt organ decât instanţele nu poate decide asupra competenţelor lor specifice prevãzute prin lege, existenţa unei proceduri prevãzute de lege referitoare la cãile de atac ale hotãrârilor judecãtoreşti, existenţa unor fonduri bãneşti suficiente pentru desfãşurarea şi administrarea activitãţii de judecatã, procedura de numire şi promovare în funcţie a magistraţilor şi, eventual, perioada pentru care sunt numiţi, condiţii de muncã adecvate, existenţa unui numãr suficient de magistraţi ai instanţei respective pentru a evita un volum de muncã excesiv şi pentru a permite finalizarea proceselor într-un termen rezonabil, remunerare proporţionalã cu natura activitãţii, repartizarea imparţialã a dosarelor, posibilitatea de a forma asociaţii ce au ca principal obiect protejarea independenţei şi a intereselor magistraţilor etc.
Este indubitabil faptul cã principiul independenţei justiţiei nu poate fi restrâns numai la cuantumul remuneraţiei (cuprinzând atât salariul, cât şi pensia) magistraţilor, acest principiu implicând o serie de garanţii, cum ar fi: statutul magistraţilor (condiţiile de acces, procedura de numire, garanţii solide care sã asigure transparenţa procedurilor prin care sunt numiţi magistraţii, promovarea şi transferul, suspendarea şi încetarea funcţiei), stabilitatea sau inamovibilitatea acestora, garanţiile financiare, independenţa administrativã a magistraţilor, precum şi independenţa puterii judecãtoreşti faţã de celelalte puteri în stat. Pe de altã parte, independenţa justiţiei include securitatea financiarã a magistraţilor, care presupune şi asigurarea unei garanţii sociale, cum este pensia de serviciu a magistraţilor.
În concluzie, Curtea constatã cã principiul independenţei justiţiei apãrã pensia de serviciu a magistraţilor, ca parte integrantã a stabilitãţii financiare a acestora, în aceeaşi mãsurã cu care apãrã celelalte garanţii ale acestui principiu.
Atât în jurisprudenţa Curţii Constituţionale a României, cât şi în jurisprudenţa altor Curţi Constituţionale s-a statuat cã stabilitatea financiarã a magistraţilor reprezintã una dintre garanţiile independenţei justiţiei.
Astfel, prin <>Decizia nr. 20/2000 referitoare la sesizarea de neconstituţionalitate a art. 41 alin. (2) din Legea privind sistemul public de pensii şi alte drepturi de asigurãri sociale şi a dispoziţiilor art. 198 din aceeaşi lege prin care a fost abrogat <>art. 103 din Legea nr. 92/1992 pentru organizarea judecãtoreascã, republicatã, decizie publicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 72 din 18 februarie 2000, Curtea a statuat cã pensia de serviciu pentru magistraţi, introdusã în anul 1997 prin efectul modificãrii şi completãrii <>Legii nr. 92/1992 pentru organizarea judecãtoreascã, a fost instituitã în vederea stimulãrii stabilitãţii în serviciu şi a formãrii unei cariere în magistraturã. Conform reglementãrilor menţionate, pensia de serviciu se acordã la împlinirea vârstei de pensionare numai magistraţilor, care, în privinţa totalului vechimii lor în muncã, îndeplinesc condiţia de a fi lucrat un anumit numãr de ani numai în magistraturã. Instituirea pensiei de serviciu pentru magistraţi "nu reprezintã un privilegiu, ci este justificatã în mod obiectiv, ea constituind o compensaţie parţialã a inconvenientelor ce rezultã din rigoarea statutului special cãruia trebuie sã i se supunã magistraţii". Astfel, acest statut special stabilit de Parlament prin lege este mult mai sever, mai restrictiv, impunând magistraţilor "obligaţii şi interdicţii pe care celelalte categorii de asiguraţi nu le au. Într-adevãr acestora le sunt interzise activitãţi ce le-ar putea aduce venituri suplimentare, care sã le asigure posibilitatea efectivã de a-şi crea o situaţie materialã de naturã sã le ofere dupã pensionare menţinerea unui nivel de viaţã cât mai apropiat de cel avut în timpul activitãţii."
Constatând neconstituţionalitatea dispoziţiilor art. 198 din Legea privind sistemul public de pensii şi alte drepturi de asigurãri sociale, prin care se abroga <>art. 103 din Legea nr. 92/1992 , republicatã, Curtea Constituţionalã a observat totodatã cã "aceastã abrogare a reglementãrii legale referitoare la pensia de serviciu pentru magistraţi este contrarã exigenţelor actuale pe care importante documente internaţionale le exprimã în mod direct cu privire la drepturile magistraţilor, în considerarea importanţei rolului acestora în apãrarea statului de drept. A mai reţinut Curtea cã "Principiile fundamentale privind independenţa magistraturii", adoptate de cel de-al VII-lea Congres al Naţiunilor Unite pentru prevenirea crimei şi tratamentul delincvenţilor (Milano, 26 august-6 septembrie 1985) şi confirmate de Adunarea Generalã a Organizaţiei Naţiunilor Unite prin rezoluţiile nr. 40/32 din 29 noiembrie 1985 şi nr. 40/146 din 13 decembrie 1985, prevãd în mod expres prin art. 11 cã "durata mandatului judecãtorilor, independenţa acestora, siguranţa lor, remuneraţia corespunzãtoare, condiţiile de muncã, pensiile şi vârsta de pensionare sunt în mod adecvat garantate prin lege". În mod asemãnãtor, "Recomandarea nr. R (94) 12 cu privire la independenţa, eficacitatea şi rolul judecãtorilor", adoptatã la 13 octombrie 1994 de Comitetul Miniştrilor al Consiliului Europei, subliniind importanţa independenţei judecãtorilor în scopul întãririi preeminenţei dreptului în statele democratice şi în considerarea art. 6 din Convenţia pentru apãrarea drepturilor omului şi a libertãţilor fundamentale, precum şi a "Principiilor fundamentale [ale Organizaţiei Naţiunilor Unite] privind independenţa magistraturii", anterior menţionate, a stabilit, printre alte importante mãsuri pe care statele membre urmeazã sã le adopte, şi pe aceea "de a veghea ca statutul şi remuneraţia judecãtorilor sã fie pe mãsura demnitãţii profesiei lor şi a responsabilitãţilor pe care şi le asumã". De asemenea, art. 6.4 din Carta europeanã privind statutul judecãtorilor, adoptatã în anul 1998, prevede cã "În mod special, statutul garanteazã judecãtorului sau judecãtoarei care a împlinit vârsta legalã pentru încetarea funcţiei, dupã ce a exercitat-o ca profesie o perioadã determinatã, plata unei pensii al cãrei nivel trebuie sã fie cât mai apropiat posibil de acela al ultimei remuneraţii primite pentru activitatea jurisdicţionalã".
De asemenea, Curtea a constatat cã în toate aceste documente principiile şi mãsurile stabilite cu privire la statutul şi drepturile magistraţilor sunt puse în relaţie directã cu prevederile art. 10 din Declaraţia Universalã a Drepturilor Omului şi cu cele ale art. 6 din Convenţia pentru apãrarea drepturilor omului şi a libertãţilor fundamentale, referitoare la dreptul fundamental al oricãrei persoane de a fi judecatã de un tribunal competent, independent şi imparţial, stabilit prin lege.
În aceste condiţii, Curtea Constituţionalã a constatat cã, deşi unele dintre documentele internaţionale menţionate au valoare de recomandare prin prevederile pe care le conţin şi prin finalitãţile pe care le urmãresc, fiecare dintre acestea vizeazã direct texte cuprinse în pacte şi în tratate la care România este parte şi, prin urmare, se înscriu în spiritul prevederilor art. 11 şi 20 din Constituţie.
Totodatã, prin aceeaşi decizie, Curtea a reţinut cã raţiunile pe care se întemeiazã prevederile din actele internaţionale avute în vedere în considerentele anterioare ale acestei decizii se aflã în convergenţã cu dispoziţiile art. 124 alin. (3) din Constituţie, conform cãrora "Judecãtorii sunt independenţi şi se supun numai legii". Într-adevãr, "aceste dispoziţii constituţionale nu au un caracter declarativ, ci constituie norme constituţionale obligatorii pentru Parlament, care are îndatorirea de a legifera instituirea unor mecanisme corespunzãtoare de asigurare realã a independenţei judecãtorilor, fãrã de care nu se poate concepe existenţa statului de drept, prevãzutã prin art. 1 alin. (3) din Constituţie". Aşa fiind, Curtea a decis cã abrogarea dispoziţiilor de lege referitoare la pensia de serviciu a magistraţilor contravine şi principiului stabilit prin art. 124 alin. (3) din Constituţie.
Curtea Constituţionalã din Letonia, prin Hotãrârea din 18 ianuarie 2010, a declarat neconstituţionale şi inaplicabile anumite prevederi din Legea referitoare la puterea judiciarã, constatând cã acestea contravin principiului independenţei judecãtorilor, consacrat prin art. 83 din Constituţia letonã. Parlamentul - ţinând cont de situaţia financiarã a Letoniei şi de angajamentele externe ale ţãrii - a decis recalcularea salariilor judecãtorilor, ceea ce ar fi condus la o scãdere a cuantumului remuneraţiei acestora. În acest sens, Curtea Constituţionalã a constatat cã noţiunea de independenţã a judecãtorilor include o remuneraţie adecvatã, comparabilã cu prestigiul profesiei şi cu scopul responsabilitãţii lor. Luând în considerare statutul judecãtorului, scopul remuneraţiei judecãtorilor este atât de a asigura independenţa, cât şi de a compensa în mod parţial restricţiile impuse prin lege. Totodatã, cerinţa asigurãrii unei remuneraţii adecvate pentru judecãtori este nu numai în conexiune cu principiul independenţei judecãtorilor, dar şi cu cerinţele de calificare şi competenţã stabilite şi cu interdicţiile impuse acestora.
Curtea Constituţionalã din Lituania, prin Hotãrârea din 12 iulie 2001, a statuat cã în statele democratice este acceptat faptul cã judecãtorul care trebuie sã soluţioneze litigiile din societate, inclusiv acelea între persoane fizice sau juridice şi stat nu trebuie sã aibã numai o înaltã calificare profesionalã şi o reputaţie perfectã, dar trebuie sã fie independent din punct de vedere material şi trebuie sã aibã un sentiment de siguranţã cu privire la viitorul sãu. Statul are obligaţia de a stabili remuneraţia judecãtorilor astfel încât sã compenseze statutul, funcţiile şi responsabilitãţile acestora, iar menţinerea remuneraţiei judecãtorilor este una dintre garanţiile independenţei judecãtorilor.
Curtea Constituţionalã din Cehia, prin Hotãrârea din 14 iulie 2005, a reţinut cã în statele democratice securitatea financiarã este recunoscutã în mod clar ca unul dintre elementele esenţiale care asigurã independenţa judecãtorilor.
Curtea Europeanã a Drepturilor Omului nu s-a pronunţat în mod expres asupra împrejurãrii dacã reducerea sau eliminarea pensiei de serviciu a magistraţilor ar contraveni principiului independenţei judecãtorului, însã, pornind de la prevederile art. 6 din Convenţia pentru apãrarea drepturilor omului şi a libertãţilor fundamentale, referitoare la dreptul la un tribunal independent şi imparţial, în Cauza Cooper contra Regatului Unit, 2003, Curtea Europeanã a Drepturilor Omului a decis cã, pentru a stabili dacã un tribunal este independent, trebuie sã fie luaţi în considerare urmãtorii factori: modul de desemnare şi durata mandatului membrilor ce-l compun; existenţa unei protecţii adecvate împotriva presiunilor exterioare; posibilitatea de a se verifica dacã el prezintã sau nu aparenţa de independenţã.
Cu privire la susţinerea autorului sesizãrii de neconstituţionalitate, potrivit cãreia reglementarea pensiei de serviciu pentru anumite categorii profesionale şi, deci, şi pentru judecãtori îşi gãseşte temeiul legal în legislaţia europeanã, şi anume Directiva Consiliului Comunitãţilor Europene 86/378/CEE din 24 iulie 1986 privind punerea în aplicare a principiului egalitãţii de tratament între bãrbaţi şi femei în cadrul regimurilor profesionale de securitate socialã, astfel cum a fost modificatã prin Directiva 96/97/CE a Consiliului Uniunii Europene din 20 decembrie 1996, Curtea observã cã acest act european creeazã cadrul legal la nivelul Uniunii Europene pentru ca statele membre, în considerarea locului şi a rolului unui anumit sector profesional sã stabileascã pentru acesta un regim profesional de securitate socialã, cu respectarea principiului egalitãţii de tratament între bãrbaţi şi femei. Or, criticile aduse Legii privind stabilirea unor mãsuri în domeniul pensiilor se referã la eliminarea pensiei de serviciu a judecãtorilor, ceea ce ar contraveni principiului independenţei justiţiei, iar nu la o eventualã diferenţã de tratament între femei şi bãrbaţi, şi, deci, o discriminare, în ceea ce priveşte acordarea pensiei sau vârsta de pensionare.
Pe de altã parte, în expunerea de motive a Legii privind stabilirea unor mãsuri în domeniul pensiilor, Guvernul aratã cã "apariţia unor sisteme speciale de pensii publice care au introdus o serie de privilegii şi tratamente favorabile unor categorii profesionale a condus la crearea unui decalaj uriaş între cea mai mare şi cea mai micã pensie plãtitã de stat" şi cã existenţa unor acte normative care reglementeazã organizarea şi funcţionarea diferitelor sisteme de pensii de tip public în prezent "îngreuneazã în mod evident funcţionarea sistemului de pensii".
Curtea reţine cã aspectele de ordin financiar din expunerea de motive a Guvernului nu pot constitui veritabile argumente în sprijinul constituţionalitãţii dispoziţiilor legii criticate, însã pot reprezenta un punct de plecare în analizarea de cãtre legiuitor a oportunitãţii eliminãrii dreptului persoanelor asimilate de a beneficia de pensia de serviciu a magistraţilor, în mãsura în care nu li se impune respectarea aceluiaşi statut restrictiv de drepturi. Pe de altã parte, referitor la decalajul uriaş dintre cea mai micã şi cea mai mare pensie plãtitã de stat - având în vedere cã pensia de serviciu a magistraţilor este în cuantum de 80% din baza de calcul reprezentatã de indemnizaţia de încadrare brutã lunarã sau de salariul de bazã brut lunar, dupã caz, şi sporurile avute în ultima lunã de activitate înainte de data pensionãrii - se poate analiza de cãtre legiuitor necesitatea luãrii unor mãsuri pentru evitarea eventualelor practici de acordare nejustificatã a unor drepturi salariale suplimentare în ultima lunã de activitate înainte de data pensionãrii, în scopul mãririi substanţiale a bazei de calcul a pensiei de serviciu.
Având în vedere toate aceste considerente şi ţinând cont de jurisprudenţa Curţii Constituţionale referitoare la pensia de serviciu a magistraţilor, Curtea constatã cã statutul constituţional al magistraţilor - statut dezvoltat prin lege organicã şi care cuprinde o serie de incompatibilitãţi şi interdicţii, precum şi responsabilitãţile şi riscurile pe care le implicã exercitarea acestor profesii - impune acordarea pensiei de serviciu ca o componentã a independenţei justiţiei, garanţie a statului de drept, prevãzut de art. 1 alin. (3) din Legea fundamentalã.
Aşadar, obiecţia de neconstituţionalitate a legii criticate, raportatã la principiul independenţei justiţiei, este întemeiatã şi, prin urmare, Curtea constatã cã dispoziţiile art. 1 lit. c) din Legea privind stabilirea unor mãsuri în domeniul pensiilor - prin care se eliminã "pensiile de serviciu ale judecãtorilor, procurorilor şi judecãtorilor, respectiv magistraţilor asistenţi ai Curţii Constituţionale" - sunt neconstituţionale.
În final, Curtea reţine cã atât considerentele, cât şi dispozitivul deciziilor sale sunt general obligatorii, potrivit dispoziţiilor art. 147 alin. (4) din Constituţie, şi se impun cu aceeaşi forţã tuturor subiectelor de drept şi, în consecinţã, aşa cum a statuat şi în jurisprudenţa sa (a se vedea <>Decizia nr. 1.415 din 4 noiembrie 2009 , publicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 796 din 23 noiembrie 2009), atât Parlamentul, cât şi Guvernul, respectiv autoritãţile şi instituţiile publice urmeazã sã respecte cele stabilite de Curtea Constituţionalã în considerentele şi dispozitivul prezentei decizii.
Pentru considerentele arãtate, în temeiul art. 146 lit. a) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 11 alin. (1) lit. A. a), al art. 15 alin. (1) şi al <>art. 18 alin. (2) din Legea nr. 47/1992 , cu majoritate de voturi,
CURTEA CONSTITUŢIONALÃ
În numele legii
DECIDE:
1. Constatã cã dispoziţiile art. 1 lit. a), b), d)- i) şi art. 2-12 din Legea privind stabilirea unor mãsuri în domeniul pensiilor sunt constituţionale.
2. Constatã cã dispoziţiile art. 1 lit. c) din Legea privind stabilirea unor mãsuri în domeniul pensiilor sunt neconstituţionale, în raport cu prevederile art. 124 alin. (3) şi art. 132 alin. (1) din Constituţie.
Definitivã şi general obligatorie.
Decizia se comunicã preşedintelui României, preşedinţilor celor douã Camere ale Parlamentului şi primului-ministru şi se publicã în Monitorul Oficial al României, Partea I.
Dezbaterile au avut loc la 24 şi 25 iunie 2010 şi la acestea au participat: Augustin Zegrean, preşedinte, Aspasia Cojocaru, Acsinte Gaspar, Petre Lãzãroiu, Mircea Ştefan Manea, Iulia Antoanella Motoc, Ion Predescu, Puskas Valentin Zoltan, Tudorel Toader, judecãtori.
PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE,
AUGUSTIN ZEGREAN
Magistrat-asistent,
Ioana Marilena Chiorean
*
OPINIE SEPARATÃ
Prin <>Decizia nr. 873 din 25 iunie 2010 Curtea Constituţionalã a constatat cã dispoziţiile art. 1 lit. c) din Legea privind stabilirea unor mãsuri în domeniul pensiilor sunt neconstituţionale în raport cu prevederile art. 124 alin. (3) şi art. 132 alin. (1) din Constituţie.
Obiecţiile noastre privesc douã aspecte.
Din conţinutul art. 124 alin. (3) din Legea fundamentalã, referitoare la înfãptuirea justiţiei, independenţa financiarã a judecãtorului reprezintã o componentã de esenţã a independenţei puterii judecãtoreşti. Remuneraţia judecãtorilor reprezintã o compensaţie, care ţine cont atât de responsabilitãţile profesiei de judecãtor, cât şi de regimul strict al incompatibilitãţilor stabilit prin Constituţie, precum şi prin <>Legea nr. 303/2004 , republicatã. În cazul pensiei judecãtorilor, aceste incompatibilitãţi nu se mai regãsesc. Pensia judecãtorilor are douã componente, o componentã contributivã, care se suportã de la bugetul asigurãrilor sociale de stat, şi o componentã distributivã, care se suportã din bugetul de stat. Prin <>Decizia Curţii Constituţionale nr. 20 din 2 februarie 2000 se statueazã cã acest cuantum reprezintã o compensaţie pentru situaţiile dificile în care au lucrat aceste persoane.
Având în vedere incidenţa art. 53 din Legea fundamentalã şi comentariul pe care Comitetul pentru drepturile economice, sociale şi culturale l-a formulat cu privire la obligaţiile generale ale statelor pãrţi faţã de persoanele în vârstã, considerãm cã se impune un statut de egalitate. În Comentariul general nr. 3/1990 la alin. 12, acelaşi comitet a subliniat cã, inclusiv în vremuri de constrângeri, impuse de resurse severe, statele pãrţi au obligaţia de a proteja membrii vulnerabili ai societãţii. Or, beneficiarii pensiilor speciale, inclusiv magistraţii, nu aparţin categoriei de membri vulnerabili ai societãţii.
Judecãtor,
Iulia Antoanella Motoc
----
Newsletter GRATUIT
Aboneaza-te si primesti zilnic Monitorul Oficial pe email
Comentarii
Fii primul care comenteaza.
MonitorulJuridic.ro este un proiect:
